Istoria intelectuala a veacului al XX-lea a fost una convulsiva, spasmodica, marcata de salturi mortale, credinte, patimi, erezii si apostazii. Un text intr-adevar extraordinar care ar merita sa fie republicat intr-una din revistele intelectuale de varf este dialogul dintre E.M. Cioran si istoricul François Fejtö aparut in revista “Agora” in iulie 1990. Cei doi intelectuali, originari din ceea ce a fost candva Imperiul Austro-Ungar, discuta cu melancolie, uneori cu irepresibila tristete, dar fara patima relatiile dintre propriile biografii si avatarurile istoriei. O lectie de gandire neinregimentata, de toleranta si de inteligenta pe care ar merita sa o auda si politicienii inflacarati ai zilelor noastre.
Intitulat “Despre revolutie si istorie”, dialogul i-a fost oferit spre publicare redactorului-sef al revistei, poetul, eseistul si jurnalistul Dorin Tudoran de catre François Fejtö la Paris, in luna noiembrie 1989. Traducerea din limba franceza ii apartine scriitorului Andrei Brezianu, la vremea respectiva seful serviciului romanesc al postului de radio “Vocea Americii”, reputat eseist, romancier si comentator, colaborator permanent al revistei “Agora”.
Citind acest dialog mi-am amintit de cartea mea favorita din opera lui Cioran, “Histoire et utopie”. Volumul incepea cu acea sfasietoare “Lettre a un ami lointain”, inchipuita a fi trimisa lui Constantin Noica, lucru fireste imposibil in conditiile terorii ideologice din Romania epocii Gheorghiu-Dej. Era despartirea definitiva a lui Cioran de orice forma de radicalism mesianic, de mistica apocaliptic-revolutionara, depasirea freneziei juvenile, expresia impacarii sale cu ceea ce candva denuntase si deplansese: pretinsa mediocritate a parlamentarismului burghez, cenusia normalitate democratica si, mai ales, “superstitiile liberalismului”.
Meditand la propria transfigurare si scriind, sub imperiul unei urgente nevoi de expiatiune, acest adio febrei utopice si autodistructive de-odinioara, Cioran marturisea ca a devenit “un liberal intratabil”. Era una dintre cele mai fascinante transfigurari, de fapt apostazii, ale acelui timp istoric pe care Hannah Arendt l-a numit al furtunilor ideologice. Tot in cartea respectiva, Cioran formula un aforism pe care ulterior l-am asezat drept motto al studiului meu “The Tragicomedy of Romanian Communism”, aparut in revista “East European Politics and Societies” in 1988: “O lume fara tirani este asemeni unei gradini zoologice fara hiene”. O perspectiva care a inspirat poate paradigma “Stalinismului pentru eternitate”.
Din dialogul cu François Fejtö, autorul clasicei “Histoire des democraties populaires”, retin analiza lui Cioran legata de dictaturile fasciste si de “avantajele” propagandistice ale comunismului: “A fost o desfasurare de zvarcoliri barbare. Era o idee absolut dementa sa vrei sa intemeiezi un imperiu universal pe ideea nazista de Herrenvolk , cum isi inchipuia Hitler. Abilitatea extraordinara a comunistilor a fost tocmai de a voi sa intemeieze dominarea lumii pe ideea egalitara. E genial si exercita o fascinatie asupra ultimului dintre barbari. Nu este cu putinta dominarea lumii in baza proclamatiei ca toata lumea este inferioara. Faptul ca Hitler a putut antrena la sinucidere Germania, o tara de pe culmile civilizatiei Europei, dovedeste, cred, latura dementa si diabolica a ideii hitleriste” (p.150). La randul sau, istoricul francez de origine maghiara a vazut secolul al XX-lea drept unul al demonismului, substratul metafizic al proiectului totalitar (a se vedea François Fejtö, “Dieu, l’Homme et son Diable. Méditation sur le mal et le cours de l’histoire”, 2005)
In contrast cu diversele teodicei de tip hegelian, Cioran nu vede istoria drept incarnare a vreunui spirit obiectiv ca substitut divin. Dimpotriva, in consens, cred eu, cu pozitia lui Leszek Kolakowski, el priveste secolul XX ca lucrare a principiului mefistofelic: “In Faust-ul lui Goethe diavolul serveste rosturilor lui Dumnezeu. Dar uneori ma intreb daca nu cumva contrariul nu e adevarat, vazand cum demonul domneste asupra lumii. Ceea ce si explica istoria universala: caci daca Dumnezeu ar stapani lumea, istoria, asa cum o cunoastem, ar inceta. (…) Pentru mine, istoria universala inseamna derularea pacatului originar, aceasta este latura prin care ma simt cel mai apropiat de religie. Citesc si recitesc Cartea Genezei si vad cu uimire si cu minunare ca totul e cuprins acolo in cateva pagini. Acei nomazi ai desertului au avut viziunea originara a omului si a lumii” (p. 152 si p. 153).
Cioran si Fejtö au scris adeseori despre nihilism, diavol si demonism istoric. In Romania, Marta Petreu a pornit de la imaginea Diavolului in atat de originala si patrunzatoarea ei analiza a relatiei dintre Nae Ionescu si Mihail Sebastian. In noua mea carte, “The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012), discut pe larg relatia dintre ideologiile redemptive, demonismul politic si experientele totalitare traite in cel mai sangeros si brutal veac pe care l-a cunoscut umanitatea.
Mentionez aici excelenta recenzie semnata de Mairead Hanrahan la volumul Emil Cioran, “Oeuvres” (Gallimard), aparuta in “Times Literary Supplement”, 25 mai 2012. Remarcabile mi se par randurile despre afinitatile psihologice si metafizice dintre Cioran si Beckett. Doua genii ale solitudinii, dezradacinarii si disperarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu