Paradoxul Felix: securiștii prosperă, victimele sunt condamnate

Mălin Bot

Momentul în care Dan Voiculescu și-a depus candidatura pentru alegerile parlamentare, recunoscând că a fost și Felix, este un paradox care ne arată cât de greșit am condamnat ”poliția politică” în România.

”Rasputin de România” este doar exemplul cel mai cunoscut și vizibil al unui fenomen consumat din 1990: ascensiunea fulminantă a călăilor și lacheilor regimului comunist.

Au prosperat în politică, în afaceri, în instituții ale statului, în mediul universitar. Nimic nu a stat în calea șmecherilor din fosta Securitate în ultimii 23 de ani, în România. Voiculescu este exemplul perfect, pentru că a devenit unul dintre cei mai puternici politicieni, oameni de afaceri, moguli media, reușind să crească pe mai multe direcții.

Pe lângă el sunt mii de foști călăi ai regimului, care au luat România în stăpânire.

În Moldova un astfel de călău este printre cei mai puternici și bogați oameni de afaceri. În Banat un fost colonel de Securitate își savurează liniștit pensia babană de general și profitul din firma de securitate, după ce a avansat fulminant prin ”Doi și un sfert”, ”Crimă Organizată” și Poliția de Frontieră.

Și exemplele pot continua până mâine dimineață, în fiecare zonă a țării. Cu certitudine nu există județ și oraș mare în România fără foști călăi transformați în modele de succes.

”Băieții deștepți” din Securitate s-au descurcat după 1990 cum nu-și puteau imagina în 1989. Au ajuns la poziții și averi pe care nu puteau să le gândească sub regimul Ceaușescu, chiar dacă erau atunci unelte și privilegiați ai vremurilor. Fie că ne place sau nu, ei controlează acum România și sunt dispuși să facă orice pentru a păstra acest control.

Gestul lui Felix este un simbol puternic, pentru că ne arată că ei nu vor să renunțe la control și sunt dispuși să facă orice pentru a-și păstra statutul. Absolut orice.

Un fost colonel de Securitate, retras la pensie în ianuarie 1990, îmi povestea acum foarte mulți ani cum li s-a transmis mesajul ”deschideți firme, intrați în afaceri”. Omul a preferat să se retragă discret și să asiste doar la ascensiunea multora dintre colegii lui.

Când a început marea deconspirare a ”poliției politice” a știut că ”vor pica” doar fraierii pentru că cei deștepți și-au curățat dosarele sau au ajuns atât de puternici, încât nimic din trecut nu-i mai poate atinge, așa cum este Dan Voiculescu.

Undeva într-o reședință liniștită de la țară, în Transilvania, la granița României cu Ungaria și Ucraina, își savurează liniștit pensia un alt personaj care știe cel mai bine ce a însemnat de fapt deconspirarea poliției politice în România. Acum foarte mulți ani a făcut un gest care e chintesența fenomenului: cu cateva documente bine păstrate a scos din viața publică un parlamentar cunoscut atunci. Numele nu sunt importante pentru că personalizând am altera dezbaterea fenomenului.

Important este că acel parlamentar era unul dintre cei mai decenți politicieni și că promovase inițiative care au consolidat democrația. A dispărut din viața publică nu pentru că avea o pată în trecut, ci pentru că nu a fost din categoria ”băieților deștepți” ca Voiculescu. Și mai ales pentru că un alt băiat deștept a decis că trebuie să dispară.

Despre asta este vorba, din păcate, în România la capitolul ”deconspirarea poliției politice”. Sunt îndepărtați și marginalizați cei care puteau să ne facă cel mai puțin rău sau chiar unii dintre cei care au provocat schimbări în bine în România, după 1990. Mulți dintre ei sunt victime a doua oară, după ce au fost o dată victime în tinerețe, când s-au aflat în fața ofițerului de Securitate care le-a impus angajamentul. Este adevărat, puteau să refuze să semneze și să urmeze calea grea a celor care au luat o astfel de decizie.

Dar, slăbiciunea lor este infinit mai puțin gravă decât o singură oră din activitatea unui călău.

Cum putem spune că se face condamnarea poliției politice în România când călăii de atunci au prosperat și victimele lor sunt iar condamnate?

Paradoxul Felix este că am marginalizat și exclus mai mult victime, în timp ce călăii au fost lăsați să prospere și au ajuns să aibă infinit mai multă putere decât atunci când băteau cu pumnul într-un fișet metalic, pentru a convinge o asistentă universitară să ”semneze” angajamentul pe care ”toți trebuie să îl semneze”.

În timp ce victima de atunci este retrasă în rușine, călăul candidează iar și bate cu pumnul în antene, pentru a împinge milioane să voteze așa cum vrea el.

Mecanismul este unul care îndepărtează și marginalizează tocmai pe cei cu bun-simt, de care am avea nevoie ,chiar dacă au greșit în trecut. Asta în timp ce nu are niciun efect asupra celor cu obrazul gros, care ne fac foarte mult rău.

Până la urmă scopul era tocmai să-i țină departe de noi pe cei care ne fac rău. Și tocmai asta nu se întâmplă.