Orizonturi Rosii (8)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL VIII

Ceausescu fixase cu mult timp in urma data vizitei la expozitia organizata pentru el si Elena de catre DGTO (Directia Generala de Tehnica Operativa) a Securitatii. Aceasta a fost amenajata in doua incaperi mari de linga biroul lui Ceausescu, la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din Bucuresti.

DGTO este o unitate imensa. Ea conduce interceptarea telefoanelor si microfoanelor, precum si cenzura postei din toata tara si organizeaza intrarea clandestina in case particulare si in institutii publice. Se ocupa, de asemenea, de toate ambasadele si celelalte reprezentante occidentale din Romania, inclusiv comunicatiile lor prin radio si telex, tinind sub observatie comunicatiile NATO din zona.

Creata la inceputul anilor '50 de catre KGB, DGTO a crescut enorm in ultimii zece ani. Ceausescu o considera cea mai importanta arma a lui pentru supravegherea populatiei civile, mult mai eficienta decit grupurile de agenti ale Securitatii create in cadrul fiecarei organizatii si decit informatorii de „bloc" si de „strada", acoperind toate ariile sociale, economice si rezidentiale. El a fost intotdeauna foarte interesat de toate activitatile DGTO, dar mai ales de cele in care se foloseau microfoanele.

PUTERE DATORATA MICROFOANELOR
Fascinatia lui Ceausescu pentru microfoane s-a nascut la inceputul anilor '50, cind era comisarul politic al fortelor armate, responsabil cu inlocuirea armatei capitaliste romane cu alta noua, comunista, dupa modelul Armatei Rosii sovietice. Directia pentru Contrainformatii Militare, cunoscuta sub numele de Directia a IV-a, a fost printre primele unitati de spionaj pe care KGB-ul le-a initiat in Romania.

Microfoanele erau, atunci, cele mai eficiente arme pe care le avea Directia a IV-a, fiind inca si astazi, cind peste 90% dintre ofiterii romani au locuintele si birourile supravegheate electronic, cel putin periodic. Cind in anul 1954, generalul Ceausescu, educat la Moscova, a devenit secretar al Partidului Comunist Roman raspunzind de fortele militare si de securitate, el a fost instruit intensiv de mai multe ori, de catre Nikita Hrusciov insusi, in folosirea microfoanelor.

Functia mea din cadrul Ministerului de Interne mi-a permis sa vad cum instructiunile date de Hrusciov lui Ceausescu erau puse treptat in aplicare, in 1965, cind Ceausescu a devenit conducatorul suprem, supravegherea populatiei a devenit o operatiune de masa, fara precedent. Sute de mii de noi microfoane au fost puse tacit la lucru, din locurile unde erau ascunse, in dormitoare si birouri, incepind cu cele din Biroul Politic. Ca si in Uniunea Sovietica sau in oricare alta tara comunista, coruptia si prostitutia domneau la cel mai inalt nivel in Romania, iar microfoanele inregistrau totul, fara intrerupere. Ca si Hrusciov, Ceausescu a ordonat sa fie construita o camera de supraveghere in spatele biroului sau, incit sa poata verifica personal functionarea microfoanelor. Erau cheia puterii sale.

Omul numarul doi din ierarhia romana, Gheorghe Apostol, care fusese cindva secretar general al partidului, era principalul rival al lui Ceausescu. Microfoanele care-l supravegheau aratau ca Apostol era un marxist-leninist devotat, neputindu-i-se reprosa nimic in afara lipsei de consideratie fata de Ceausescu. Ce coincidenta, totusi; ele au relevat de asemenea ca sotia lui Apostol, o tinara actrita, organiza frecvent petreceri cu colegii ei, la care Apostol participa foarte rar. Noul ministru de interne al lui Ceausescu i-a prezentat acestuia fotografii clandestine de la aceste petreceri. Atunci, Ceaasescu in persoana a dictat o scrisoare „anonima", trimisa ca din partea unui prieten de-al lui Apostol, in care Apostol era descris ca fiind un burghez al carui comportament este incompatibil cu pozitia sa de numar doi din partid. Ceausescu a ordonat ca scrisoarea sa fie scrisa de mina, pusa intr-un plic impreuna cu citeva fotografii clandestine, pe care le-a-selectat personal, si sa fie „expediata" primului-secretar la Partidului Comunist Roman - lui Ceausescu insusi. Pe 10 decembrie 1976, in timpul unei pauze la Conferinta Nationala a Partidului Comunist Roman, Ceausescu l-a confruntat pe Apostol cu scrisoarea „anonima" si i-a cerut sa demisioneze din Biroul Politic. Temindu-se de un refuz categoric, Ceausescu a convocat imediat o sedinta urgenta a Biroului Politic. Dupa o dezbatere de 20 de minute, Biroul Politic, derutat de agresivitatea lui Ceausescu si de neobisnuita „dovada", a fost de acord* sa-l indeparteze temporar pe Apostol din functie si sa-l numeasca presedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor. Nemaifiind numarul doi, Apostol era terminat ca om. in mai 1977, a fost retrogradat din cauza „modului sau de viata burghez" si numit ambasador in Argentina. Cind Ceausescu mi-a dat ordin sa instalez microfoane in toate camerele sale de acolo, a remarcat in treacat: „Apostol ne-ar putea salva de multe neplaceri daca ar cadea victima valului de terorism", care coplesise Buenos Aires-ul pe atunci.

De indata ce Apostol a fost inlocuit in Biroul Politic cu un sustinator de-al lui Ceausescu, restul n-a fost lucru greu pentru noul conducator ambitios. El l-a convins pe omul numarul trei din ierarhia partidului, Chivu Stoica, fost prim-secretar si prim-ministru, ca problemele sale datorate excesului de alcool ar putea cauza neplaceri partidului. Stoica a demisionat la promisiunea lui Ceausescu ca va ramine o figura onorabila pentru tot restul vietii. Totusi, pe 18 februarie 1975, Stoica a fost chemat la Comitetul Central si acuzat ca intretine relatii sexuale cu o nepoata in virsta de 22 de ani. El a inteles brusc ca are microfoane instalate acasa, in aceeasi noapte, Stoica s-a sinucis impuscindu-se in gura cu pusca, lui de vinatoare. O scrisoare a sinucigasului adresata lui Ceausescu a fost gasita pe biroul lui si inminata destinatarului. Continutul ei nu a fost dezvaluit niciodata; totusi, se spune ca dupa ce a citit-o, Ceausescu a cerut mai intii spirt pentru a se spala pe miini, iar apoi sampanie.

Alti citiva conducatori din „vechea garda" au fost santajati, prelucrati si in cele din urma recrutati in „noua garda". Materiale compromitatoare si microfoane le-au fost atirnate deasupra capului ca sabia lui Damocles, pentru a li se asigura loialitatea. Cel mai important dintre ei era un general cu patru stele, Emil Bodnaras, membru al Biroului Politic, fost ministru al apararii nationale si mentor al lui Ceauscscu. Santajat pentru admiratia sa personala fata de Stalin si pentru ca fusese membru secret in aparatul de securitate al statului sovietic al lui Lavrentie Beria, Bodnaras a fost de acord sa-si transfere loialitatea catre fostul sau subordonat. Microfoanele instalate peste tot in jurul sau au dovedit ca i-a ramas intr-adevar credincios pentru tot restul vietii.

În 1967, Ceausescu a inlocuit fostele 17 regiuni administrative cu 39 de judete mai mici, lovind astfel trei iepuri dintr-o singura lovitura : noi conducatori au fost numiti la nivel judetean, fiecare dintre ei avea mult mai putina putere personala, iar Romania, ca tara, parea mai mare ca oricind. Tot grupul vechilor comandanti de armata a fost de asemenea inlocuit. A fost cea mai dramatica schimbare de putere de la primul guvern comunist. Adevaratul si unicul motiv pentru aceste schimbari a fost politica lui Ceausescu de a-si instala oamenii lui proprii peste tot, strategie menita sa dureze pina la sfirsitul vietii sale si pina cind se va hotari sa predea sceptrul unui alt membru al dinastiei.

În martie 1974, Ceausescu l-a indepartat, in cele din urma, si pe ultimul pion din vechea garda. El l-a santajat pe primul-minislru. Ion Gheorghe Maurer, cu scrisori „anonime" condamnind vederile lui liberale si comportamentul sotiei sale, convingindu-l sa demisioneze din motive de sanatate.

Curind dupa ce a venit la putere, Ceausescu a hotarit ca fiecare membru din vechea garda, indiferent daca a fost inlocuit sau mentinut in slujba, sa fie pus sub observatie electronica pentru tot restul vietii. De asemenea, a ordonat in secret ca noii membri ai Biroului Politic si ministrii din guvern sa fie supravegheati cu microfoane instalate acasa si la birou chiar din prima zi si pina la inlocuirea lor, cind vor fi tratati ca si vechea garda. „Nu trebuie sa avem incredere in nimeni, nici macar in membrii familiei, pina cind nu le verificam gindurile", mi-a spus Ceausescu in 1972, cind m-a numit sa indrum unitatea de supraveghere a Biroului Politic si a „vechii garzi".

Bazindu-ma pe cunostintele acumulate din experienta, nu pot gasi deosebiri substantiale intre modul cum Ceausescu a devenit conducator pe viata si modul cum acelasi lucru a fost realizat de Leonid Brejnev, Todor Jivkov, Janos Kadar si alti conducatori din blocul sovietic. Dar modul cum a procedat Mihail Gorbaciov pentru a obtine puterea absoluta in Uniunea Sovietica de astazi il face intr-adevar sa arate ca un alter ego al lui Ceausescu. Ca si Ceausescu, cind Gorbaciov a devenit conducator suprem, era cel mai tinar membm din Biroul Politic, avind doar o experienta limitata. Singura experienta a lui Ceausescu era in probleme militare si de securitate, ca general improvizat; experienta lui Gorbaciov era in agricultura, ca inginer fara experienta in munca. Vederile lor cu privire la politica externa erau necunoscute. Curind dupa numirea lui Gorbaciov, s-au auzit zvonuri la Moscova ca Grigori Romanov, principalul sau rival la puterea suprema si numarul doi din ierarhie, avea inclinatii spre viata usoara, si ca serviciul de masa al Ecaterinei cea Mare, imprumutat de la Muzeul Ermitage, fusese spart la nunta fiicei lui. Atunci Romanov a fost demis tacit din Biroul Politic si de atunci a disparut din viata publica.

Premierul Nikolai Tihonov „si-a dat demisia" din motive de sanatate, iar Andrei Gromiko, al carui nume era mult mai cunoscut peste hotare decit cel al noului conducator, a fost „promovat" intr-o functie onorifica, fara putere executiva. Aproape jumatate din membrii cabinetului au fost inlocuiti de catre Gorbaciov in primul an. O nouă generatie de comandanti militari si comandanti navali a preluat stafeta, constituind cea mai rapida schimbare din fruntea armatei sovietice din 1945 pina astazi. Peste 40% dintre primii secretari de partid la nivel de regiune si tinut au fost inlocuiti in perioada martie-decembrie 1985. Explicatiile pentru aceste schimbari au fost exact aceleasi ca ale lui Ceausescu : virsta inaintata, sanatate subreda, nevoia de a stopa coruptia, dorinta de a face economia mai eficienta. De asemenea, exista o asemanare uluitoare in privinta modului in care cei doi dictatori s-au autoprezentat in ochii Occidentului. Alit romanescul „Orizont" cit si sovieticul „glasnost" descriu un asa-zis dictator comunist liberal si rezonabil, cu care Occidentul sa aiba impresia ca poate face afaceri.

Supravegherea gindurilor intregii populatii romanesti este scopul major al politicii interne a lui Ceausescu, pentru care nu precupeteste nici un efort material sau uman. Cind a venit la putere in 1965, fortele de securitate romane aveau o centrala si 11 centre regionale de supraveghere electronica proiectate de KGB si cinci unitati centrale de cenzura a corespondentei in toata tara.

Noua expozitie a aratat ca DGTO avea, pina in martie 1978, zece centrale si 248 de centre periferice de supraveghere electronica automata, plus peste 1000 de unitati „portabile" pentru orasele mici, statiunile de vacanta si monumentele istorice pitoresti, preferate de turistii occidentali, precum si 48 de unitati de cenzura a corespondentei.

Cind am ajuns la expozitie, numai generalii Ovidiu Diaconescu si Istichie Geartu erau acolo. Amindoi ingineri electronisti, primul era comandantul DGTO, iar al doilea seful imensului institut de cercetare. Geartu era om de stiinta, traind cu si pentru inventiile sale; Diaconescu era, in schimb, o vulpe batrina, vicleana, care si-a petrecut intreaga viata in meseria de supraveghere electronica.

Ajunsesem sa-l cunosc mai bine pe Diaconescu in februarie 1972, cind am fost amindoi la Moscova pentru niste discutii cu KGB-ul. Programul nostru in Uniunea Sovietica a cuprins o vizita impreuna la Leningrad, incluzind o vizita la Muzeul Ermitage si o seara la Teatrul „Kirov", ca s-o vedem pe insasi Ulanova in Lacul lebedelor. Cind am ajuns la Moscova, am primit vestea neplacuta ca vizita la Leningrad a fost contramandata si inlocuita cu o alta in cileva colhozuri. La sfirsitul primei zile in Moscova, ne-am intors la luxoasa casa de oaspeti a KGB-ului si am comandat coniac armenesc. Timp de peste doua ore am pretins ca sintem intr-o avansata stare de ebrietate, in timp ce faceam speculatii cu voce tare cu privire la motivul care a dus la contramandarea calatoriei la Leningrad, terminind cu stralucita concluzie a unor betivani ca este vorba de ura lui Brejnev pentru tot ce reprezinta cultura si ne-ar putea sta in cale. În dimineata urmatoare, am fost chemati pe neasteptate la o scurta intrunire cu seful KGB-ului, Iuri Andropov, care ne-a spus ca s-a revenit asupra vizitarii Leningradului, scuzindu-se pentru faptele unor birocrati stupizi. Diaconescu era in al noualea cer. „Microfoanele reprezinta arma cea mai eficienta a .spionajului", a spus el, repetind maxima lui preferata.

CUM SE SUPRAVEGHEAZA O NATIUNE INTREAGA
Ceausescu a venit la ora zece, ca intotdeauna, impreuna cu Elena. Aratind dizgratios in uniforma militara pe care o purta rar, din cauza caracterului secret al serviciului sau, Diaconescu a facut un pas inainte si a spus, dintr-o suflare:
— Tovarase comandant suprem al fortelor armate romane, expozitia „DGTO in 1984", organizata conform ordinului dumneavoastra personal, este gata sa va fie prezentata. Sint comandantul DGTO, general-locotenent Ovidiu Diaconescu.
Desi lui Ceausescu ii placea enorm sa auda aceste rapoarte militare si titlul sau de comandant suprem, omisiune care i-ar putea strica toata ziua, a facut un semn scurt din mina, ca si cum ar fi zis ca toate acestea nu sint necesare.
— Timpul e pretios. Sa lasam vorbaria si sa trecem la fapte, a spus.
Diaconescu, care era un tot atit de bun judecator al naturii umane pe cit era de bun ca inginer, a continuat netulburat:
— Tovarase comandant suprem si mult stimata tovarasa Elena, tema expozitiei noastre este dezvoltarea viitoare a DGTO, pentru a indeplini ordinele dumneavoastra de a supraveghea intreaga populatie a scumpei noastre patrii, Republica Socialista Romania.
— imi place accentul tau. De unde esti ? a intrebat Elena, zimbind larg cu toti dintii ei galbeni.
— Din Oltenia. Nu departe de locul unde v-ati nascut Tovarasul si dumneavoastra, a raspuns Diaconescu, stergindu-si discret transpiratia de pe ceafa, dupa tot efortul pe care l-a depus in primele lui cuvinte cu tot accentul oltenesc pe care-l putea avea.
— Generalul tau e dulce, mi-a soptit Elena.
— Acesta este un aparat telefonic care a fost perfectat de catre DGTO dupa zece ani de munca, a inceput Geartu incet si metodic, in adinc contrast cu modul rapid de a vorbi al lui Diaconescu. Tinea in mina un telefon bej, cu aspect inofensiv. Acesta nu este numai un telefon obisnuit. Serveste si ca microfon foarte sensibil, capabil sa inregistreze toate convorbirile din camera unde a fost instalat. Daca acest telefon este aprobat ca fiind unicul tip legal permis in Romania, va deschide o noua era in supravegherea electronica pe scara larga, fara nevoia obositoare de a intra clandestin in case particulare pentru a instala microfoane.
— Ar putea fi modele diferite?
— Avem trei modele, si cinci culori, dar putem avea oricite doriti dumneavoastra sa comandati.
— Asta-i ceea ce astept. Cit de bun e ?
— Excelent, a intervenit Diaconescu, cel iute la vorba. Mult mai bun decit tot ce am vazut pina acum. Avem mostre de aparate similare descoperite in ambasadele noastre de peste hotare - de fabricatie americana, britanica si vest-germana. Ale noastre sint mai clare. Va rog sa ascultati ca termen de comparatie aceste benzi.
— il putem folosi pe scara larga ? a intrebat Ceausescu, ignorind invitatia de a asculta benzile.
— Asteptam numai comanda dumneavoastra, Tovarase comandant suprem.
— Aprobat, incepind de azi, 28 martie 1978, acesta e unicul si singurul telefon aprobat pentru folosinta in Romania. Punct. Cite telefoane vechi avem in folosinta azi?
— Peste trei milioane, a raspuns prompt Diaconescu.
— inlocuieste-le cu cele noi, a ordonat Ceausescu.
— Io nu inteleg, Nicule. Care-i diferenta dintre asta si ala negru din biroul meu ? a intrebat Elena, putin stinjenita.
Ea nu stie nimic despre modul cum se fac inregistrarile pe care le asculta cu atita lacomie in camera din spatele biroului ei.
— D-diferenta e ca tu nu-l vei avea niciodata pe asta nou, nici la birou, nici acasa, a raspuns Ceausescu, clipind spre noi.
El se bilbiie si cind este placut impresionat.
— Putem face o demonstratie, Tovarase comandant suprem ? a intrebat Diaconescu.
— Dati-i drumul, a aprobat Ceausescu, cu un zimbet larg pe fata si o stralucire in ochi.
Formula de adresare „Comandant suprem" este pentru el chiar mai placuta decit a avea relatii sexuale, sau cel putin asa - imi spusese Diaconescu in urma cu citeva zile.
— La acest centru de supraveghere portabil am patru telefoane care sint instalate in patru apartamente diferite, alese la inlimplare. Doua sint de tipul pe care-l folosim acum, iar doua sint noul model. Centrul de supraveghere este activai de vocea umana, deci va incepe automat sa inregistreze atunci cind oricare telefon este in folosinta, inregistreaza o convorbire chiar acum, a spus Diaconescu, aratind spre un magnetofon care functiona.
— Conversatia putea fi usor auzita in camera de expozitie cind el apasa pe un buton.
Magnetofonul se opreste cind se termina convorbirea, ca acum. Asta-i tot ce putem inregistra cu vechile telefoane. Dar acum sa-l ascultam pe cel nou.
Diaconescu a format un numar si a intrebat daca este Teatrul National. „Ati gresit numarul," a venit de la celalalt capat al firului, dar magnetofonul nu s-a oprit dupa ce receptorul a fost pus in furca. O voce de femeie se auzea intrcbind cine a telefonat.
— Un idiot care a format numarul gresit. Lasa-ma sa termin de ascultat Europa Libera cu privire la vizita dictatorului cu baba de nevasta-sa in Statele Unite, a raspuns o voce de barbat, inainte, de a fi oprit brusc.
Mina lui Diaconescu, napustindu-se mai rapid decit un sarpe, apasase pe buton. Avea intotdeauna reflexe bune.
Linistea mormintala a fost intrerupta atunci cind Diaconescu a apasat pe alt buton. Un zgomot infundat insotit de o respiratie grea si strigate scurte au iesit brusc din difuzor, dar mina iute a lui Diaconescu le-a intrerupt imediat.
— Da-i drumul iar, a ordonat Elena, cu voce intepata. Urechea ei experimentata era aproape la fel de buna ca a lui Diaconescu.
— Astia ar trebui arestati, a ordonat ea, dupa ce a mai ascultat citeva minute. La unspe dimineata, oamenii muncii trebuie sa munceasca, nu sa faca dragoste.
Ceausescu a mai facut citiva pasi. Geartu tinea in mina o priza de telefon normala, explicind ca in interiorul carcasei de plastic se afla ascuns un mini-microfon, care nu putea fi gasit fara distrugerea completa a prizei. Urma sa fie folosita in alte camere care nu aveau aparat telefonic, astfel incât tot apartamentul sa fie sub observatie. Tot acolo mai erau expuse alte citeva piese noi de echipament, creat de catre DGTO pentru a fi folosit la sate, unde adeseori oamenii nu aveau telefon. Atentia lui Cea-usescu a fost atrasa de un televizor cu transmitator incorporat in carcasa, care putea fi activat prin comanda de la distanta folosindu-se acelasi cod.
— Propunem introducerea acestui microtransmitator in toate aparatele TV care urmeaza a fi vindute in zonele rurale. Un avantaj al acestuia este ca ar fi alimentat in permanenta la o sursa de curent, eliminind necesitatea bateriilor. Si in afara de asta, televizorul sta inchis 80% din timp. (Programul Televiziunii Romane este de numai citeva ore pe zi.)
— Daca o sa folosim aceasta smecherie, am putea chiar sa mai scurtam programul zilnic. Citeva stiri si un film despre partid e tot ce le trebuie oamenilor, nu-i asa, Nicule ? a intrebat Elena.
— Aprobat, a spus Ceausescu, deplasindu-se la un exponat reprezentind echipament de supraveghere pentru restaurante.
Scrumierele si vazele de ceramica i-au atras atentia. Geartu a raportat ca, pina la sfirsitul urmatorului plan cincinal, toate restaurantele vor fi dotate numai cu scrumiere si vaze de ceramica, ce vor contine microreceptoare subtiri, activate de baterii. Ele vor putea fi pornite de orice agent secret sau chelnerita-agenta, care le pot declansa foarte usor.

Pentru prima oara inventate de catre KGB-ul sovietic, scrumierele si vazele de ceramica, ce contin microtransmitatoare sint folosite acum in secret de catre toate serviciile de securitate est-europene pentru a supraveghea discutiile din restaurante si holurile hotelurilor. Ziaristul american Hedrick Smith a descris cu umor o scena la care a fost martor intr-un hotel sovietic de la malul Marii Caspice, cind s-a anuntat ca o delegatie de ambasadori straini urma sa faca o vizita acolo. „Ca birocratii provinciali din satira spumoasa a lui Gogol, Revizorul, personalul hotelului alerga agitat pentru a face hotelul cit mai prezentabil... Obisnuitele scrumiere de sticla au disparut de pe mese, iar altele noi, mai decorative, au aparut in locul lor. Garoafe albe, mari, au fost puse pe fiecare masa. Evident ca Smith nu si-a dat seama ca noile scrumiere si vaze nu erau doar ca fason. Folosirea lor ca aparate de supraveghere portabile este inca unul dintre secretele cele mai bine pastrate in cadrul blocului sovietic.

Ceausescu si sotia lui se plimbau incet de la un exponat la altul, ascultind cu interes sporit explicatiile referitoare la noile modalitati de realizare a supravegherii electronice, fotografierea clandestina in timpul zilei si al noptii, filmarea inauntru si afara, precum si o cenzura a corespondentei mai rapida si mai completa. Apoi sotii Ceausescu au ajuns la un exponat, un echipament desemnat utilizarii peste hotare. Geartu si Diaconescu au inceput prezentarea prototipului unui nou centru electronic de supraveghere pentru folosinta in ambasadele romane, precum si sisteme pasive, laser si transmitatoare codificate cu frecventa ultrascurta pentru a fi instalate in obiective din Occident, cum ar fi institutii guvernamentale, unitati militare si case particulare.
— Arata-le lui Arafat si lui „Annette". Si lui Gadhafi, mi-a soptit la ureche. Si da-le cite vor.

O VIATA NOUA, MINUNATA
Era la amiaza cind Ceausescu a terminat vizitarea expozitiei. Respirind adinc, zgomotos, Ceausescu a privit in jur si a intrebat:
— Citi oameni vor putea fi supravegheati simultan pina la sfirsitul viitorului plan cincinal ?
— Pot numai sa va raportez, tovarase comandant suprem si stimata tovarasa Elena, a replicat Diaconescu, ca, daca propunerile noastre vor fi aprobate azi, atunci, incepind cu l ianuarie 1984, vom fi in stare sa supraveghem zece milioane de microfoane simultan. Presupunind ca populatia noastra va pastra acelasi ritm de crestere in urmatorii cinci ani ca si in ultimii cinci, estimarea noastra e ca fiecare familie va putea fi supravegheata periodic in timpul unui an calendaristic, iar cei suspecti vor fi urmariti continuu.
— Citi copii ai, tovarase ? l-a intrebat Elena pe Diaconescu.
— Unu, tovarasa Elena. Un soldat pentru partid.
— D-aia nu creste populatia noastra. Ar trebui sa ai cel putin patru soldati pentru partid, draga tovarase. Adauga un procentaj de crestere a populatiei de 10-l5%, generale. Pina in 1984, Romania ar trebui sa aiba cel putin treizeci de milioane de locuitori, Voi avea cu grija de asta, iar tu ai grija de microfoanele tale.
Ceausescu a tras aer printre dinti de citeva ori, apoi a inceput:
— Faurim acum o viata minunata pentru poporul roman, tovarasi. O viata noua si independenta, pe care poporul nostru o merita, dupa 2050 de ani de lupta si umilinta.
Elena a dat tonul la aplauze.
— in ultimul deceniu, fiecare an a marcat ceva nou in istoria noastra comunista. Sa facem din anul 1984 un alt moment- de referinta. Sa fim din nou unici in cadrul Tratatului de la Varsovia. Sa fim primii din intreaga lume, tovarasi, intr-un timp foarte scurt vom fi singura tara de pe pamint capabila sa stie ce gindeste fiecare cetatean al sau. Cinci ani reprezinta tot ce ne separa azi de o forma de guvernamint noua, mult mai stiintifica.
S-a uitat cu subinteles la auditoriu, inainte de a continua.
— De ce este imperialismul american atit de nepopular ? Pentru ca nu stie ce gindeste poporul, pentru ca nu este stiintific. Ceea ce faceti voi aici, tovarasi, este adevarata stiinta a guvernarii. Este o adevarata trecere in revista a opiniei publice. Sistemul comunist pe care-l infaptuim impreuna este cel mai stiintific cu putinta, repet, tovarasi, cu putinta, in folosul umanitatii.
Diaconescu a inceput aplauzele. Ceausescu si-a ridicat bratele, cerind liniste.
— Pacat ca nu putem spune oamenilor muncii de la noi cum are grija de ei partidul comunist, tovarasi. Nu s-ar duce minerii sa scoata mai mult carbune daca ar fi siguri ca partidul stie ce fac sotiile lor in fiecare clipa ? Ba da, tovarasi, dar nu putem vorbi despre sistemul nostru azi. Presa occidentala ne-ar putea acuza ca sintem stat politienesc. Asta-i propaganda imperialista, tovarasi. Nu avem stat politienesc si nu vom avea niciodata stal politienesc. Sintem o dictatura a proletariatului, care ne apara puritatea ideologica. Comunismul este unica democratie reala, iar istoria va atesta acest lucru pentru generatiile care vor urma. - Aplauze.
— Dar intr-o zi vom fi capabili, sa vorbim despre ce facem aici: intr-o zi, cind revolutia proletariatului nostru va invinge hidra capitalista, iar steagul nostru rosu va flutura pretutindeni pe pamint, a incheiat dramatic Ceausescu.

BOTNITE PENTRU SECRETE
Înainte de a pleca, Ceausescu mi-a facut semn sa vin la el.
— Vreau „botnita" pentru vizita noastra la Washington. „Botnita" era o piesa ciudata, creata pentru Ceausescu, cu scopul de a putea efectua convorbiri secrete peste hotare, in locurile unde „baloanele", sau camerele izolate acustic, nu erau disponibile. Ca unul care stie prea bine performantele microfoanelor ascunse, Ceausescu are oroare sa fie supravegheat el insusi. Cind am plecat de la sediul Comitetului Central, era deja dupa-amiaza tirziu.
— La LM, am ordonat, inchizind usa masinii.
— Generalul doreste sa fie dus la sediul de pe Bulevardul l Mai, a repetat soferul, conducind masina in afara zonei bine pazite.
„LM" era denumirea Directiei Tehnice a DIE, o unitate speciala care lucra tot timpul, sapte zile pe saptamina, ca sa dezvolte si sa aplice tot felul de accesorii de spionaj, de la aparate de fotografial ascunse intr-un nasture de la haina pina la emitatoare in miniatura capabile sa transmila mesaje codificate la distante de mii de kilometri doar in citeva fractiuni de secunda.
— Cine e directorul de serviciu ? l-am intrebai pe ofiterul de securitate care mi-a deschis usa de la cladirea principala.
— Colonelul Aurel Sandu, mi-a raspuns, in timp ce a incuiat automat din nou usa.
Ca inginer electronist, Sandu isi facuse un nume prin descoperirea microfoanelor amplasate la ambasadele romane, precum si prin instalarea lor in obiectivele DIE din Occident. Cind Ceausescu a ordonat ca spionajul si dezinformarea sa devina o parte mai importanta a activitatii DIE, Sandu a organizat citeva operatiuni spectaculoase. Folosind echipament de inalta tehnicitate, a fost capabil sa localizeze aparatura ostila de ascultare din ambasadele si resedintele de peste hotare fara sa atinga peretii, astfel incit „ascultatorii" n-au stiut ca microfoanele lor fusesera descoperite. Koln, Bruxelles, Ankara, Atena, Cairo si Budapesta au fost doar citeva din locurile unde avusese succes. Aceasta a permis DIE sa insceneze convorbiri speciale pentru a furniza „ascultatorilor" materiale de dezinformare pregatite cu grija.

Camera lui Sandu, plina cu echipament electronic, parea mai degraba un laborator stiintific decit biroul unui director. Cind am intrat, statea asezat la masa de lucru, absorbit cu totul de un osciloscop, in halatul sau gri deschis, cu ochelarii cocotati pe virful nasului in timp ce era preocupat de echipamentul sau, Sandu parea mai curind un savant caruia nu-i pasa de nimic altceva decit de munca sa de cercetare. Numai cind incepe sa vorbeasca, agentul secret autentic din el iese la iveala.
— Regret, generale, a spus Sandu, sarind in picioare ca un arc, cind in cele din urma si-a dat seama ca eram acolo de citva timp. Încercam sa filtrez zgomotele strazii de pe inregistrarile facute la sediul spionajului militar turc din Ankara, iti amintesti de operatiune ?
— Da, Sandule, dar acum ma aflu aici sa vad ce-i cu „botnita" ta. Tovarasul vrea s-o foloseasca in timpul vizitei sale la'Washington.
— Am inteles ! a spus Sandu, fata sa bruneta luminindu-se. AZ-l1 e supus unui test de rezistenta 24 de ore pe zi. Vino cu mine, generale.
M-a dus intr-o sala de sedinte din apropiere, unde zece agenti stateau asezati cu niste aparate pe gura ce semanau cu niste masti de gaze supradimensionate, iar casti neobisnuite le acopereau in totalitate urechile. Discutau in contradictoriu, intr-o liniste perfecta.
— Fa o incercare, generale.
Sandu mi-a dat un scaun in timp ce imi intindea o masca si niste casti. A luat un alt set pentru el. Am fost in stare sa comunic perfect cu toti ceilalti din jurul mesei. Totusi era cam incomod sa port masca si castile.
— Vezi aceste microfoane ? a spus Sandu, aratind spre sase microfoane diferite de pe masa. Nici unul dintre ele nu poate receptiona vreun sunet inteligibil din conversatia noastra. Chiar si cu amplificatoare foarte puternice. Totul e explicat aici, a spus, mingiind un dosar gros pe care-l adusese cu el.
Pe cind imi scoteam masca si castile, Sandu a luat doua serviete.
— Am doua AZ-l1 in serviete, gata de drum, a zis. Sint pregatite sa functioneze la Washington sau oriunde altundeva.
Observindu-mi reprosul cu care examinam servietele ponosite a explicat:
— Sint noi, generale. Le-am facut sa arate vechi si murdare intentionat. De parca ar fi carat lenjeria intima veche a cuiva timp de cinci ani, nu echipament electronic nou-nout.
— Voi lua unul pentru Tovarasul, am spus intentionind sa fac un compliment.
— E pus deja unul in portbagajul masinii tale, a intervenit energicul Sandu, incercind mereu sa fie cu un pas inainte. Ma bucur nespus sa-l vad pe general zimbind, a continuat, iar mie mi s-a parut ca sesizez o unda de ironie in vocea lui.
Probabil se gindea la acelasi lucru ca si mine - imaginea lui Ccausescu stind la Blair House din Washington cu „botnita de ciine" pe fata.

(va urma)