Cum a folosit Iliescu reţeta lui Petru Groza pentru a-i intimida pe opozanţi

România Liberă


România comemorează unul dintre cele mai crunte evenimente produse după căderea regimului comunist. Este vorba de mineriada din 13–15 iunie 1990. Acest eveniment a demonstrat întregii lumi că regimul condus de Ion Iliescu nu era capabil să se îndepărteze de tarele comunismului şi că, exact ca în perioada care a precedat instalarea Guvernului Petru Groza, liderii de extracţie comunistă sunt capabili să manipuleze anumite categorii sociale în aşa fel încât Opoziţia să fie intimidată prin violenţă fizică.

La fel ca şi în anii 1945 – 1947, ţintele liderilor proveniţi din rândul comuniştilor au fost presa liberă, partidele de genul PNŢCD, care continuau tradiţiile democratice ale Partidului Naţional Român din Transilvania, precum şi tinerii studenţi care refuzau să accepte instaurarea pe termen lung a unui regim bazat pe fraudarea masivă a alegerilor.

Există o paralelă extrem de interesantă între violenţele comuniştilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi modul în care au fost fraudate alegerile din anul 1946 şi modul în care neocomuniştii grupaţi în FSN-ul condus de Ion Iliescu au manipulat opinia publică cu ocazia alegerilor din Duminica Orbului din 1990 şi apoi folosirea forţei fizice împotriva opozanţilor. Pe termen lung însă, lucrurile au evoluat în direcţii total diferite, deoarece şi contextul istoric s-a schimbat. Însă, în iunie 1990, opinia publică occidentală se temea că mineriada din 13 – 15 iunie va duce la o restauraţie comunistă în România, chiar dacă, oficial, noua putere condusă de Ion Iliescu nu mai folosea această titulatură.



Paralele istorice

În anul 1946, Guvernul comunist instalat ca urmare a unei lovituri de forţă a preluat controlul asupra presei libere şi asupra instituţiilor statului. Presa aservită comuniştilor a recurs la o strategie bazată pe ură pentru a manipula conştiinţele cititorilor. Alegerile au fost fraudate masiv, iar numărătoarea voturilor, făcută după principiul stalinist potrivit căruia nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile, a arătat o victorie zdrobitoare a coaliţiei conduse de comunişti, în timp ce partidele istorice au intrat la limită în Parlament.

În anul 1990, presa liberă a fost ţinta regimului Ion Iliescu, iar faptul că minerii au devastat sediul României libere, care era principalul cotidian care acorda spaţiu de exprimare Opoziţiei democratice, nu a fost întâmplător. Cei care au trăit evenimentele din 1990 sunt convinşi că minerii au fost manipulaţi, iar regia a fost dirijată de foşti securişti. Seniorul României libere, Virgil Lazăr, remarca ”relatările” mineriadei publicate de fostul ziar comunist din Cluj, aflat sub controlul FSN, care scria că ”la poarta României Libere” ar fi fost găsite maşini cu droguri şi valută falsă.

Numai că România liberă, care funcţiona în Casa Presei libere nu avea nici o poartă. În anul 1946, comuniştii au folosit forţa fizică împotriva liderilor Opoziţiei. De exemplu, candidatul PNŢ din plasa Huedin, dr. Iosif Capotă, era nevoit să se refugieze în Munţii Apuseni din cauza faptului că risca să fie ucis de către comunişti. În anul 1990, candidatul PNŢCD la Preşedinţie, Ion Raţiu, era maltratat de mineri. Iată cum descrie el, în memoriile sale, scenele petrecute în ziua de 15 iunie. Ion Raţiu se întorsese în locuinţa sa din Bucureşti, deja devastată de mineri.

”Jalnic. Vandalism pur. Tot discutam dacă să dorm sau nu în casă şi vine Rodeanu. Ne-au înconjurat din toate părţile. Se referea la mineri. Au început să escaladeze gardul spre gărdină. Ne-am refugiat pe acoperişul bucătăriei ca să ieşim prin spate. Intraseră. Strigăte. Dragoş Şerban, cu o rangă de fier în mână, s-a repezit spre vreo cinci mineri, tăind aerul. Aşa s-au retras. Dragoş a tras zăvorul spre curtea casei. Bătălie mare, strigăte. Rodeanu sare, Sandu Pobereznic sare. Eu rămân pe acoperiş. Îi prind pe toţi. Pe Mihai Leu l-au prins în casă, căci el nu a îndrăznit să iasă pe fereastra de la etaj, ca să ajungă pe acoperişul unde ne refugiasem. Rămas singur, m-am întins în umbra casei. Poate nu mă găsesc, mi-am zis. Dar asta nu se poate, tot eu mi-am dat răspunsul. Pentru mine au venit, nu pentru ai mei. Nu voia mea, ci voia Ta să fie, Doamne, mi-am repetat nemuritoarea frază de acceptare a puterii divine, a sorţii. Bineînţeles, m-au găsit. ”Criminalule… etc…” mi s-au adresat, stigând. Aveau tot soiul de ”arme”: sârmă împletită, cabluri, ciomege”, descrie Ion Raţiu capturarea sa de către mineri.

În timp ce liderii Opoziţiei erau ”arestaţi” de către mineri, iar România liberă era împiedicată prin forţă să apară, presa apropiată de FSN propaga un val de ură, de manipulare şi de minciuni. Studenţii protestatari erau descrişi drept drogaţi sau fascişti, iar minerii drept plantatori de panseluţe, veniţi să refacă spaţiile verzi din Piaţa Universităţii.

Deasupra tuturor evenimentelor, se detaşa figura lui Ion Iliescu, cel care îi calificase pe protestatarii din Piaţa Universităţii drept legionari şi cel care făcuse apel la bâtele minerilor pentru a apăra ”democraţia”. Niciodată Ion Iliescu ori cei care l-au secondat în această acţiune de ”terorism de stat”, după cum au numit-o unii dintre jurnaliştii maltrataţi de mineri, nu au apărut în faţa instanţelor de judecată pentru a da socoteală. Documentele oficiale arată că numărul morţilor din mineriadă ar fi fost de şase, plus 746 de răniţi. Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, declara însă că numărul real al celor ucişi de mineri ar fi fost de peste 100 de persoane.