Ceauşescu: „Intelectualii trăiesc pe spinarea clasei muncitoare“
În mai multe ocazii, Nicolae Ceauşescu, secretar al CC al PMR, a spus că intelectualii, studenţii şi înalţii funcţionari trebuie să fie recunoscători poporului muncitor.
Cei mai mulţi dintre liderii partidului erau de origine muncitorească
În mai multe ocazii, Nicolae Ceauşescu, secretar al CC al PMR, a spus că intelectualii, studenţii şi înalţii funcţionari trebuie să fie recunoscători poporului muncitor.
La Budapesta, în toamna lui 1956, intelectualii s-au aflat în primele linii ale revoltei. Oficialii de la Bucureşti s-au temut ca retragerea trupelor sovietice să nu devină prilej pentru diversiune şi pentru presiuni de liberalizare a regimului intern.
„Savanţii să-şi facă datoria!"
Nicolae Ceauşescu a fost de la început şi până la sfârşit fidel ideologiei comuniste. În câteva intervenţii publice, el a reamintit locul intelectualului în societatea comunistă, aşa cum fusese el trasat de marxism-leninism. Conform acesteia, producătorii de bunuri materiale fuseseră în trecut „clasa exploatată". În regimul comunist, foştii „exploataţi", adică lucrătorii manuali, deveneau „clasa conducătoare". Muncitorii şi ţăranii săraci erau, totodată, şi cei mai onoraţi în discursul public. Dimpotrivă, intelectualii, studenţii, funcţionarii erau consideraţi „pături" ce trăiesc din munca celorlalţi.
Exact în acest sens a vorbit Ceauşescu la o şedinţă a Comitetului de Partid Bucureşti, din 15 noiembrie 1956. „Clasa muncitoare a dat o preţuire înaltă, care i se cuvine ştiinţei înalte, dar savanţii trebuie să‑şi facă datoria şi trebuie să-şi dea seama că ei trăiesc pe spinarea clasei muncitoare. Bunurile materiale se creează la sate şi pe ogoare şi din bunurile acestora trăiesc şi intelectualii. La rândul lor trebuie să-şi facă şi ei datoria, ca să-şi poată câştiga bunurile materiale".
Napoleon contra Lenin
În a doua jumătate a anilor '50, Nicolae Ceauşescu a supervizat şi justiţia. În câteva ocazii, s-a adresat magistraţilor - procurori şi judecători. Intervenţiile sale se păstrează la Arhivele naţionale. La o întâlnire cu procurorii, din ianuarie 1958, Ceauşescu le-a reamintit că în noul regim, important este profilul politic al individului, şi nu calităţile de specialitate. A combătut ideea că în Procuratură ar trebui menţinute „elemente burgheze", doar pe considerentul că ar fi „buni specialişti". „În definitiv, ce aşa specialişti încât să nu ne putem lipsi de ei?
Este adevărat că trebuie oameni care să stăpânească ştiinţa juridică, însă în primul rând oameni care să ştie să facă o deosebire mai simplă: ce este în folosul socialismului şi ce este în dauna socialismului? Nu ştiu câţi dintre dvs. au văzut filmul «Cartierul Viborg» unde se arată cât de simplu s-a făcut judecata, punându-se problema dacă serveşte sau nu revoluţia.
În afară de faptul că avem acum şi specialişti creaţi sub regimul nostru democrat popular, oameni care şi-au însuşit şi cunoştinţe juridice şi care şi din acest punct de vedere nu sunt cu nimic mai prejos decât mulţi dintre aşa numiţii «specialişti» care este foarte adevărat că se pricep foarte mult să spună ce a spus Napoleon despre justiţie, dar se pricep foarte puţin şi nu înţeleg ce a spus Lenin că este în interesul construcţiei socialismului în ţara noastră. Noi trebuie să mergem spre aceia care dacă cunosc mai puţin despre codul lui Napoleon, cunosc mai mult despre codul revoluţiei proletare".
„Reconsiderarea" lui Lucian Blaga
Se urmărea, aşadar, „recuperarea" vechii intelectualităţi „burgheze" şi integrarea ei în „poporul muncitor". Iar cei care nu dovedesc ataşament faţă de noua societate, să fie aspru pedepsiţi, a mai spus Gheorghiu-Dej. „Trebuie văzut aici şi cu organele de stat, pe teritoriu, să vadă cine sunt cu manifestări duşmănoase şi cu ocazia aceasta trebuie aduşi pe ring, boxaţi bine, făcuţi knock out şi eliminaţi".
În 1958-1959, tot mai multe voci au cerut „reconsiderarea" poetului Lucian Blaga. Între 1926 şi 1939, scriitorul activase şi în diplomaţie. Cea mai înaltă funcţie deţinută fusese cea de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (1936-1938), în vremea guvernului Gheorghe Tătărescu. După război, i-au fost criticate atât opera filosofică, dar şi poezia, considerată mistică. Blaga a fost scos din învăţământul superior în 1948. Până la capătul vieţii, a lucrat la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei. Nu a mai publicat nici o creaţie originală, ci doar traduceri din clasicii literaturii universale.
Anii ’80: Nicolae Ceauşescu, preşedinte al RSR, s-a prins în horă de nenumărate ori
Discuţiile din mediile intelectuale referitoare la Blaga au ajuns şi la urechea lui Nicolae Ceauşescu, relatează Pavel Ţugui, şeful Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central într-un volum memorialistic (Amurgul demiurgilor. Arghezi, Blaga, Călinescu. Dosare literare, Editura Floarea Darurilor, Bucureşti, 1998). „N. Ceauşescu, pe atunci membru al Biroului Politic şi secretar cu probleme organizatorice al CC al PMR, a exprimat opinia că ar trebui să fie reluate lucrările la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă privind alcătuirea culegerii de poezii ce se iniţiase deja, cerându-se şi asentimentul poetului, iar revistele literare clujene şi cele din Bucureşti să publice articole şi poezii semnate de Blaga.
Totodată, N. Ceauşescu a susţinut că «momentul istoric» şi complexitatea evenimentelor din anul respectiv (1959, n.r.) impun să i se ceară oficial lui Lucian Blaga exprimarea publică a poziţiei sale politice despre noile realităţi sociale şi culturale din România".
În continuare, şeful Secţiei Ştiinţă şi Cultură scrie: „M‑a chemat şi mi-a comunicat hotărârea să merg, împreună cu acad. Constantin Daicoviciu, la Lucian Blaga şi să-i propunem să scrie un articol pentru ziarul «Scînteia», în care să-şi înfăţişeze opiniile sale despre «realizările regimului democrat-popular» şi diverse aspecte ale politicii partidului în domeniul culturii". Contra articolului de adeziune la „vremurile noi", urmau să i se publice cinci poezii originale în revista „Steaua". Până la urmă, ideea lui Ceauşescu nu s-a realizat.
"Cine sunt cu manifestări duşmănoase trebuie aduşi pe ring, boxaţi bine, făcuţi knock out şi eliminaţi. ''
Gheorghe Gheorghiu-Dej
secretar PMR Hora Unirii la Cluj
În timpul lui Ceauşescu, Hora Unirii era fondul muzical al genericului ce închidea programul TV. Creaţia lui Vasile Alecsandri, pusă pe muzică de Alexandru Flechtenmacher, a fost păstrată pe post aproape trei decenii. Iar Ceauşescu s-a prins în horă de nenumărate ori, dansul tradiţional făcând parte din ritualul vizitelor de lucru.
În 1959, Nicolae Ceauşescu fusese totuşi de acord ca studenţii care-o cântaseră în 24 ianuarie să fie arestaţi. După revoluţia de la Budapesta şi retragerea trupelor sovietice din România, „vigilenţa" autorităţilor faţă de orice „manifestare duşmănoasă" a crescut. În Transilvania trăiau mulţi maghiari, care aveau rude, cunoştinţe şi prieteni în Ungaria. Teama ca virusul revoltelor din ţara vecină să nu se răspândească în Ardeal a sporit măsurile de precauţie.
În seara de 24 ianuarie 1959, când ceremoniile oficiale se terminaseră de mult, studenţii s-au adunat în piaţa centrală din Cluj, unde au cântat şi au dansat „Hora Unirii". Postaţi în preajma Teatrului Naţional, au aşteptat ca toţi cetăţenii să iasă de la spectacol şi i-au invitat să intre în horă. Incidentele de la Cluj au fost analizate ulterior, într-o şedinţă a Comitetului Regional Cluj al PMR. De faţă a fost Dumitru Coliu, membru supleant al Biroului Politic, trimis de la Bucureşti să se informeze cum stă cazul. „În această horă au fost şi mulţi ofiţeri de la MFA, care au ieşit de la Casa Ofiţerilor", l-a informat Vasile Bene, un activist local. Asocierea Armatei la acte ostile regimului era socotit un lucru grav.
Răzvrătitul de pe statuie
Ajuns la Bucureşti, Coliu a prezentat conducerii centrale un raport asupra celor constatate. „O grupă de studenţi a intrat la restaurantul «Ursus» şi «Pescăruş» şi a indicat muzicii şi cetăţenilor din local să cânte «Hora Unirii». La intervenţia miliţiei, grupul respectiv a părăsit localul. Un student s-a suit pe statuia din Piaţa Libertăţii şi făcea agitaţie. Caracteristic este şi faptul că atunci când a venit o ploaie cu lapoviţă destul de intensă, o parte din studenţi nu au plecat nici atunci".
În timpul evenimentelor, versul preferat al mulţimii era „Iarba rea din holde piară, piară duşmanul din ţară". În fond, la Cluj nu se întâmplase nimic grav, lucru recunoscut şi în documentele de partid. Mişcarea a fost spontană, iar Miliţia şi Securitatea au infiltrat rapid agenţi în civil, care au spart grupul studenţilor. Dar avertismentul a fost luat ca atare. Peste o lună, Ceauşescu a fost trimis să ia pulsul intelectualităţii clujene. Descinderea în citadela universitară avea să ducă la apariţia Universităţii Babeş-Bolyai.
Soţii Emil şi Maria Bobu, magistraţi de şcoală nouă
În discursul din faţa procurorilor Republicii, Nicolae Ceauşescu s-a referit şi la specialiştii creaţi de „regimul democrat-popular". Soţii Maria şi Emil Bobu, care au rămas loiali cuplului Ceauşescu până în decembrie 1989, făceau parte din categoria juriştilor de şcoală nouă. Emil Bobu, fidel al Elenei Ceauşescu în anii '80, lucrase prima dată cu „tovarăşul" între 1953 şi 1958. Între timp, se calificase jurist.
A absolvit prima oară o şcoală juridică de un an. În baza ei, a fost angajat consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei, apoi procuror la Parchetul Militar Bucureşti şi la Procuratura RPR.
Emil Bobu, un activist loial viitorului dictator
Ulterior, Emil Bobu s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice, curs fără frecvenţă.
Un traseu profesional similar a avut şi soţia sa, Maria. Absolvise iniţial patru clase primare. În 1949, a frecventat o şcoală juridică de un an, după care a fost numită judecător la Urziceni, apoi la Bucureşti. Între 1950 şi 1952 a studiat Dreptul, la fără frecvenţă. Ulterior, a făcut carieră în procuratură. În decembrie 1989 era ministru al Justiţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu