PLOAIA

Loredana Vitelaru Nicoleta

Dansează ploaia pe cărări rătăcite,

În munții triști, ce-i colinzi îndelung,

Răscolind amintiri, ce au fost trăite,

De noi într-un vis, sau poate mai mult,

E pustiu, e rece și tunetul ploii,

Răsună în hăuri tot mai adânc,

Haotic se-aude ecoul iubirii,

Şi-un singur glas încet suspinând.

M-alungă departe-napoi în trecut,

Ploaia ce curge pe trupu-mi firav,

Ţi-ascultă și muntele glasul tăcut

Când îi dictezi prin cetini de brad.

Ridică-ți privirea spre creste zâmbind,

Fără regrete că ea te-a iubit.

Căci va veni altă ce-ți va oferi ...

O picătură din ce înseamnă a iubi.

Să n-ai teamă de v-or cădea alte ploi

Când rătăcești și tu ca și ele,

Or plange cu lacrimi amare, iubirea din noi,

Iar tu citește-o, eu am scris-o in stele.

C-ai fost fericit ... tu, chip rătăcit în iubire ...

Fără să crezi ai fost părtaș în acea feerie ...

În al ielelor dans tu te-ai prins fără vrere,

Neștiind că dragostea lasă în urmă multă durere,

Dansează ploaia după tunetul ei ...

Un dans al iubirii ce nu-l vei mai ști