sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Perle (6)


Colin Falconer




Pentru Rones. Perla cautata de mine


Nu pot sa mor daca nu mi-a venit ceasul.
Zicala obisnuita printre cautatorii de perle japonezi din Broome.



De când se stia, pentru Elvie fusese foarte clar ca tatal ei era cel mai mare, mai puternic si mai frumos tata din lume. Îl adora si când nu era plecat pe mare nu-l scapa o clipa din ochi. Uneori, el chiar o lua cu el la Hotel Continental. O punea cu funduletul pe barul de lemn de tek lustruit si-i cumpara limonada în timp ce el râdea si vorbea despre perle cu alti barbati.
Îi explicase ca trebuie sa plece ca sa caute perle. Elvie le ura. L-a întrebat de ce nu cumpara perle de la domnul van Heusen ca sa poata sa stea acasa cu ea si cu Rosie. El a râs si a întrebat-o de unde credea ca are de fapt domnul van Heusen perlele. Lui Elvie nu-i pasa de unde le are. Ea vroia doar sa nu mai plece Cameron. Îsi amintea de saptamânile în care el era acasa ca de un timp special, plin de voiosie. Nu-l mai vazuse niciodata asa.
Cameron statea pe veranda urmarind soarele cum coboara pe cer, rosu-purpuriu si mai blând dupa arsita zilei. În poala avea o sticla de gin, iar la picioare scrumiera din cochilie de stridie. Statuse acolo toata ziua, având ca tovarasi cutia de tigari si sticla de bautura.
Elvie stia ca se întâmplase ceva foarte, foarte rau si în cele din urma gasi curajul sa se apropie de el.
— Tati? Ce s-a întâmplat?
— N-ai întelege, fetito.
Elvie se încrunta:
— Dar sunt mare acum!
— Da, stiu asta.
— Mami zice ca-i vorba de-o perla.
— Da, a fost o perla. Cel mai mare si mai frumos lucru pe care l-ai vazut în viata ta.
— Pot s-o vad?
— S-a dus.
— Ai pierdut-o?
— Mda, asa mi se pare.
Elvie baga un deget în gura ca sa cugete mai bine. Apoi întinse mâna jucându-se cu buclele lungi, întunecate ale parului lui, alintându-se cu degetele.
— De ce-avem nevoie de perle?
— Avem nevoie de perle ca sa le vindem, fetito.
— De ce trebuie sa le vindem?
— O perla e ca o poarta spre o alta lume, Elvie. Dincolo de ea sunt case frumoase si flote de lughere si chiar masini noi. De-aia caut perle, fetito. Caut o alta lume pentru mine, pentru tine si pentru mami.
— Sunt si papusi noi în lumea aia?
— Da, sunt toate felurile de jucarii care-ti vin în minte, raspunse el, tragând-o la piept.
O saruta blând pe frunte:
— Du-te înauntru, fetito. Vreau sa fiu o vreme singur.
Elvie se retrase, iar Cameron îsi continua veghea singuratica în timp ce Steaua Polara se ridica din vest sclipind ca un diamant. În cele din urma, Rosie iesi pe veranda cu mâinile în solduri:
— Ai de gând sa stai aici posomorât toata noaptea?
— Asa vreau si asa o sa fac, raspunse el cu voce calma. Acum lasa-ma-n pace, frumoaso, lasa-ma sa-mi înec amarul.
— Era doar o perla.
— Nu era doar o perla! Era o avere! Era o casa noua si mâncare în burta lui Elvie si poate câteva lughere în plus! Era respectul pentru mine însumi. Asta era!
Deodata, Rose se apleca si lua de jos, dintre picioarele lui, sticla de gin pe care-o azvârli în gradina unde se sparse izbita de pamântul rosu, tare. Cameron paru mai mult dezamagit decât furios:
— Pai, de ce-ai facut asta?
— Daca mai cauti respect n-o sa-l gasesti într-o sticla.
Cameron se ridica în picioare, clatinându-se. Se sprijini de unul dintre stâlpii verandei:
— Doua sute saizeci de drame! Si cât ar fi valorat daca n-avea niste pete minuscule! Asta-i norocul lui McKenzie!
— Nu te mai balaci în autocompatimire, Cam. Nu-ti sta în fire.
— Mda, pai, poate-a venit vremea.
— Nu e niciodata vremea pentru asta. Când vroiau sa te spânzure pentru ceva ce nu facusesi, nu te-ai plâns de asta. Ai mai avut si înainte dezamagiri. O sa mai ai.
Cameron clatina din cap:
— Aveam de gând sa fiu cel mai mare afacerist de pe coasta. Si uite unde-am ajuns.
— Atunci renunta, Cam. Perlele te omoara încet zi dupa zi. Am vazut cum te dai jos din pat dimineata. Ai „reumatism”, nu-i asa?!
— Nu-ti face griji.
— Sa nu-mi fac griji? Ai vazut ce se întâmpla cu unii dintre japonezii care nu se dau batuti. Ramân infirmi. Sigur ca umbla mândri si ferchesi câtiva ani dar o sfârsesc ca niste cersetori. Asta e ce-ti doresti?
— O sa-mi gasesc perla, Rosie. Nu vreau sa te vad în zdrente tot restul vietii.
Rosie îi puse o mâna pe umar si-i spuse cu blândete:
— Gaseste altceva de facut, Cam. Esti un marinar foarte bun. Trebuie sa fie alta cale.
— Am ajuns pâna aici, Rosie. N-o sa ma dau batut acum.
— Pentru numele lui Dumnezeu!
— Rosie, e acolo undeva!
Rosie îsi retrase mâna de parca ar fi plesnit-o.
— Esti ca milioane de alti barbati, Cameron McKenzie, vrei doar ce nu poti avea. Si ce-ai face oricum dac-ai fi bogat? Ai fi ca George Niland si-ai sta într-un birou în fiecare zi aplecat peste registrele de socoteli? Ai sta pe veranda ca asa-zisii cautatori de perle jucând bridge si bând gin?
— Nu pot sa renunt, Rosie. Nu acum. Mi-a consumat prea mult din viata.
Rosie se uita fix în ochii lui. N-avea nici un rost sa se certe cu el. Cautarea acelei unice perle extraordinare se transformase într-o întrecere directa de rezistenta între el si ocean. Era mai presus de ratiune.
Auzira pasi pe drumul pietruit. Cameron îl vazu pe Wes venind agale dinspre oras. Din gura îi curgea sânge. Arata de parca s-ar fi batut. Frumoasele lui trasaturi de culoarea mahonului erau schimonosite de durere.
— E-adevarat ce zice ei? Perla aia nu fu buna?
— Da, e-adevarat, raspunse Cameron. A fost neagra pâna-n inima.
Wes scuipa tamponul de vata din gura. Acolo unde cândva stralucisera doi dinti albi, superbi, avea o gaura sângerie. Se vaita:
— Cum sa plateasca Wes dintele d’aur acu’?

* * *

Cam statea întins pe pat în dormitorul luminat de luna, urmarind cum se ridica si coboara ritmic sânii lui Rosie sub tesatura subtire a camasii de noapte. Întinse mâna si atinse blând pielea întinsa a pântecului ei proeminent. Copilul îi simti atingerea si dadu din picioruse. Rose icni si-si puse mâna pe burta.
— Crezi ca-i baiat? întreba Cam.
— Doar un presentiment. Spune-i intuitie feminina daca vrei.
Era luna plina si Cameron putea sa-i vada limpede fata, nasul fin, pometii înalti. Parul lung si blond îi cazuse pe fata iar el îl dadu deoparte.
— Nu te uita la mine.
— De ce nu?
— Sunt mare cât o casa.
— Mie mi se pare ca esti frumusica, scumpo.
— Ma iubesti, Cam?
— Te-ai îndoit vreodata? — se apropie mai mult de ea — Rosie, nu vreau sa-i fac rau copilului, dar…
Ea râse:
— Nu sunt o papusa de portelan.
Se ridica în capul oaselor si apoi, cu greu, reusi sa se aseze în patru labe.
— Nu doare. Stau asa ca sa fie mai confortabil. Credeai c-o sa spun nu, Cam? Am stat sase saptamâni fara tine.
Se lasa deasupra lui simtind între coapse duritatea membrului sau erect. Se freca de el simtind cum se umezeste.
— Mai spune o data, Cam.
— Ce sa spun, frumoaso?
— Spune-mi ca ma iubesti.
Ea îsi trecu degetele prin parul de pe pieptul lui, simtind muschii încordati sub piele, privindu-i fata argintata de luna, trasaturile de soim tânar, cu doza de cruzime mai accentuata din cauza umbrelor.
— Te iubesc, Rosie.
Ea îl ghida înauntrul ei si simti copilul agitându-se iar. Dar apoi propriile ei instincte fura mai puternice ca ea si când ultimul zagaz ceda, ajunse la apogeu gemând, având nevoie ca el s-o iubeasca, simtind nevoia disperata sa creada asta, întrebându-se daca va putea vreodata.

* * *

George nu plecase demult la birou cu Jamie când Liddy intra în salon sa anunte ca venise un musafir.
— Cine e? întreba Kate.
— Sefu’ cu par alb, zise Liddy, iar Kate îl recunoscu din descrierea ei pe Conrad van Heusen.
Simti un val de placere si panica.
— Pofteste-l înauntru.
Câteva clipe mai târziu, Liddy îl aduse înauntru pe Conrad. Kate se simtea inexplicabil de nelinistita.
— Buna ziua, domnule van Heusen. Ma tem ca sotul meu nu este aici.
— N-am venit sa-l vad pe sotul dumitale.
Se uita drept în ochii ei cu o privire intensa, cu ochii lui albastru deschis. Doar un alt barbat o mai privise ca el. Nu-i trecuse pâna acum prin minte comparatia asta. Kate simti cum obrajii i se îmbujoreaza. Se întoarse catre Liddy:
— Vrei sa aduci niste ceai cu gheata?
Liddy pleca, târsâindu-si picioarele.
— Nu vreti sa luati loc, domnule van Heusen?
— Spuneti-mi Conrad, va rog.
Se asezara. El puse picior peste picior asezându-se comod, cu gratie, pe scaunul de trestie, studiind-o. Kate îi întâlni privirea. Acum era curioasa. Parea prea putin sigur de el dupa cum vorbea si se comporta ca si cum ar fi fost genul de barbat care s-ar putea încurca cu nevestele altora.
— Stiu ca vi se pare o îndrazneala din partea mea dar am venit sa va vorbesc despre „Niland si Asociatii”.
Ea îl privi uimita. Nu stia ce-ar fi putut raspunde la aceasta miscare de deschidere. Dar în loc sa continue, el îsi puse mâinile în poala zâmbind. Kate avu senzatia neplacuta ca-i putea citi gândurile. În cele din urma, zise:
— Aveti dreptate, domnule van Heusen. Este o îndrazneala.
— Sa plec?
— Daca îmi întelegeti cât de putin pozitia, cred ca asa ar trebui.
— Daca n-as întelege pozitia dumneavoastra, n-as fi venit.
Ei, asta-i taie respiratia. N-avea idee unde duceau toate astea.
— Daca vreti sa discutati despre „Niland si Asociatii” ar trebui sa va adresati sotului meu.
— Am facut-o deja. Dar afacerile companiei va afecteaza si pe dumneavoastra, nu-i asa?!
El nu-i astepta raspunsul. Se apleca înainte, punându-si coatele pe genunchi:
— Daca-i veti repeta sotului dumneavoastra, fara îndoiala ca nu voi mai putea face afaceri aici în Broome. Eu risc mult spunându-va cele ce urmeaza. Va asigur ca, financiar vorbind, nu e în interesul meu s-o fac.
Liddy aduse ceaiul pe o tava de argint. În timp ce ea aseza paharele, Kate lua o hotarâre. Dupa ce Liddy iesi din camera, spuse:
— Orice mi-ati spune va ramâne strict între noi.
Conrad zâmbi:
— Multumesc.
Se apleca din nou catre ea.
— Stiti care e adevarata situatie a afacerilor cu perle aici în Broome? Recoltele sunt mici, valoarea perlelor descreste an dupa an. Numai atâta si ar trebui sa fie o cauza serioasa de îngrijorare. Dar mai exista si problema japonezilor. De la razboi încoace influenta lor a crescut. De exemplu, foarte putine din vasele sotului dumitale au acum un capitan alb. Chiar si lugherele unde cel care desface perlele este alb au drept capitan scufundatorul numarul unu, care este invariabil japonez. Toata lumea stie ca majoritatea perlelor ajung în buzunarele oamenilor din echipaj. S-ar putea sa fure si din scoici. Clubul Japonez este de fapt un sindicat si salariile scafandrilor au atins sume uriase. E clar ca lumina zilei pentru orice om de afaceri competent, doamna Niland. — Facu o pauza — Ma întreb cum de sotul dumitale nu observa nimic.
Desigur, Kate stia o parte dintre aceste lucruri dar nu-si daduse seama ca situatia era atât de sumbra cum o prezentase el. Îl întreba:
— Ati vorbit despre asta cu el?
— Desigur. Dar nu vrea sa accepte alte opinii în afara de ale lui.
Kate sorbi din ceaiul cu gheata câstigând timp de gândire.
— De ce-mi spuneti toate astea?
— Am presupus ca aveti oarecare influenta asupra lui, zâmbi Conrad.
— Ma tem ca ma supraapreciati. Nu pot spune ca n-am încercat dar…
El puse paharul deoparte:
— Stiti ca a cumparat vasele mele?
— Cum?!
— Vasele mele au fost de vânzare. Oferta lui a fost buna. Sunt un om de afaceri, nu puteam sa-l refuz.
Ea ridica din umeri dar vestea o îngrijora.
— Nu vorbeste niciodata cu mine despre afaceri.
— Trebuie sa minimizeze riscurile. Cineva trebuie sa-l faca sa vada asta.
Kate auzea de ani de zile vorbindu-se despre japonezi, despre afacerile prin intermediari, despre deprecierea constanta a pretului scoicilor. Ascultându-l pe George, i se parea ca se exagereaza, ca totul se va rezolva de la sine într-un an sau doi. Zise:
— Nu pot face nimic în legatura cu asta.
Conrad încuviinta tacut si dupa câteva clipe întinse mâna dupa palarie. Se ridica în picioare:
— Aveti dreptate. V-am pus într-o situatie dificila, îmi pare rau.
Se ridica la rândul ei, întrebând dulce:
— De-asta ati venit aici?
— Sunt din fire un om precaut. Cred ca tocmai m-am facut de râs. Multumesc pentru ospitalitate.
Ajuns în pragul usii, ezita. Kate îl privea cu ochii mari, umilita de conversatia aceasta bizara, de plecarea grabita.
— La revedere, spuse barbatul iesind.
Kate se prabusi înapoi pe scaun murmurând:
— Doamne, ce-a fost asta?!


Kate o gasi pe Liddy curatând cartofi în bucatarie. De data asta „al cu coarne” îi luase mintile pentru putin timp.
— Sa nu-i spui stapânului despre vizita domnului van Heusen.
Liddy pufai zgomotos:
— Liddy nu minte. Daca Liddy minte nu sa duce Rai la Hristos.
— Nu-ti cer sa minti. Doar sa nu-i spui.
— O sa mergi la diavol-diavol, sa vezi!
— Lasa-ma pe mine sa-mi fac griji ce se va întâmpla cu sufletul meu. Fa ce ti se spune!
Fata lui Liddy era posomorâta si dezaprobatoare:
— Nu bine sa taci, stapâna.
Kate o ameninta cu degetul:
— Aminteste-ti ce ti-a mai spus parintele, Liddy. Iisus Hristos vrea ca tu sa-mi fii credincioasa.
— Lasa ce zis Iisus Hristos, îsi schimba Liddy pe neasteptate parerea. Daca afla stapânu’?
Iesi bombanind destul de tare. Kate se strâmba la ea pe la spate. Si ce daca afla George? Nu-i pasa. Si pe urma, nu se întâmplase nimic. Absolut nimic.

* * *

Buick-ul lui George se opri în fata cocioabei cu acoperis rosu unde locuia Cameron. George coborî de la volan si-i spuse lui Jamie:
— Adu cosul din spate, vrei?!
Rosie iesi pe veranda.
— Domnule Niland, facu ea surprinsa. Cu ce va putem ajuta?
George îsi scoase cascheta, înclinându-se usor:
— Buna ziua, doamna McKenzie. Sotul dumitale e acasa?
În momentul acela, usa de plasa se deschise brusc si aparu Cameron:
— George, mârâi el. Ce placere neasteptata.
— Am auzit c-ai avut ghinion.
— Mda, bine… Se-ntâmpla.
— Trebuie sa-ti fie greu.
— La fel ca altora.
George îi facu semn din cap lui Jamie care se lupta sa ridice un cos mare împletit de pe bancheta din spate a Buickului.
— Ne-am gândit ca s-ar putea sa ai nevoie de ceva mâncare ca s-o scoti la capat. Îmi dau seama ca traim timpuri grele si nu ma deranjeaza sa fiu bun cu cei mai putin înstariti.
Fata bronzata a lui Cameron se îmbujora vizibil:
— Pune cosul înapoi de unde l-ai luat, Jamie.
Jamie tocmai reusise sa scoata cosul din masina când îl vazu pe Cameron îndreptându-se catre el cu pasi mari. Nu vazuse în viata lui pe cineva mai furios si scapa cosul pe jos: conservele de carne, rosiile, bananele si pungile de faina pe care tatal lui tocmai le cumparase se rostogolira în praful rosu. Jamie se uita la tatal lui:
— Îmi pare rau, bâigui el.
Cameron statea în fata lui George cu pumnii înclestati:
— La-le de jos si dispari din fata mea!
— Pai, asculta, Cam…
— Ia-le de-aici, George! Acum, sau îti rup gâtul blestemat!
George îsi puse înapoi cascheta cu un gest de victima rabdatoare, în timp ce Jamie culegea din praf cutiile de came.
— Lasa-le, zise George.
— Nu le lasa, striga Cameron.
Lua de pe jos niste rosii si le îndesa pe bancheta din spate a masinii. Una se crapa iar sucul ei umplu de pete tapiteria. Cameron azvârli înauntru si restul cutiilor si pungile de faina:
— Acum plecati de-aici! George se urca la volan:
— Haide, Jamie.
Jamie era înspaimântat dar se aseza pe locul de lânga el, se întoarse sa-l priveasca pe Cameron si-si înclesta maxilarul.
— Imbecilule, zise Jamie folosind un cuvânt învatat la scoala.
George porni motorul si plecara. Cameron se uita la luxoasa masina americana cum se pierde în zare în norul de praf rosu ridicat de roti. Rosie veni alaturi de el:
— Cam…?
— Nemernicul! Ticalos împutit si nemernic!
— Haide.
— Scena asta a fost regizata doar pentru ochii lui Jamie, stii asta, nu, frumoaso?
Se rasuci. Elvie statea în cadrul usii, iar pe fata avea o expresie pe care nu i-o mai vazuse niciodata, Iisuse Hristoase! Dadu cu piciorul în poarta si pleca grabit; vroia sa fie singur printre tufisuri, sa strige obscenitati printre papagalii galah si baobabi.

* * *

George îsi permise un zâmbet încordat:
— Deci acesta-i barbatul pe care ziceai ca-l admiri asa de mult. Nu-i decât un badaran si un fanfaron.
Jamie ramase tacut. George clatina din cap:
— Daca-i întinzi o mâna de prieten unuia ca el ramâi fara degete!
Jamie privi în jur. Sucul rosiilor deja se întarise într-o crusta care pata tapiteria. Se întreba ce-l înfuriase atât de tare pe McKenzie. Încercasera doar sa faca o fapta buna, asta-i tot. Hotarî ca sigur tatal lui avea dreptate. McKenzie era un badaran si-un fanfaron.


Veranda din vestul casei fusese împrejmuita cu plasa si transformata în dormitor pentru Jamie. Era cea mai placuta camera din toata casa, strabatuta zi si noapte de briza racoroasa care venea dinspre golf. În noaptea asta era scaldata de mirosul îmbatator al arborelui de camfor si de miresmele betisoarelor arse de Junzo ca sa tina deoparte tântarii.
Kate statea pe marginea patului lui Jamie, luându-i buclele întunecate de pe fruntea transpirata. Îl simti tresarind. Nu-i mai placea atingerea ei. Crestea si se îndeparta de ea. În curând va fi un barbat si n-o sa-i mai placa daca ea vine în dormitor sa-l sarute si sa-i spuna noapte buna. Îl saruta usor pe frunte:
— Noapte buna, Jamie.
— Noapte buna, mama.
Exact când ea ajunsese la usa întreba:
— Stii un capitan pe nume McKenzie?
Kate simti cum i se opreste inima în piept:
— Domnul McKenzie? Da, da, îl cunosc.
Spera ca vocea nu-i trada sentimentele.
— A fost nepoliticos azi cu noi.
— Nepoliticos cu voi? De ce?
— Ne-am dus la el acasa cu masina sa-i duceam lui si familiei niste mâncare. Pentru ca sunt saraci.
— „Ne-am dus”?
— Eu si tata. Era un cos enorm. As fi crezut ca oamenii sunt recunoscatori când faci ceva bun pentru ei.
Desigur, George nu-i spusese nimic despre incident. Uneori, caracterul lui razbunator o uimea desi traia cu el de doisprezece ani.
— Ce-a spus domnul McKenzie?
— S-a înfuriat foarte rau. Nu stiu de ce.
— Eu cred ca mândria domnului McKenzie a fost ranita.
— Sunt pete de zeama de rosii în toata masina. Tata ar trebui sa puna sa-l aresteze.
„Vorbesti exact ca George” gândi Kate:
— Poate-o sa întelegi când o sa mai cresti. Culca-te acum.
Stinse lampa de pe perete si pleca. Se duse sa stea pe veranda ca sa-l astepte pe George sa se întoarca de la birou. Ridica privirea catre cerul înstelat. Îi trecu prin gând ca atunci când contempli un asemenea spatiu, problemele personale par absolut nesemnificative. Si totusi, daca e sa crezi ce spun astrologii, stelele au un amestec în soarta fiecarei persoane asa cum în mecanismul unui ceas imens, fiecare piesa interactioneaza cu o alta, fiecare ax minuscul, fiecare rotita zimtata e o parte indispensabila a întregului. Oare asa era?
Ar fi vrut sa-si poata descifra propriul cod printre toate acele semnale morse luminoase de pe cer. Încotro se îndrepta viata ei? Totul se dovedise atât de diferit de visele din copilarie. Fusese nevoie doar de câteva decizii care s-o aduca în fata acestui reflux, câteva decizii proaste: copilul facut cu Cameron, compromisul facut cu George. Totusi, nu regreta ce se întâmplase cu Cameron fiindca asa îl primise în dar pe Jamie. Acum traia doar pentru el. Poate când el va fi barbat va putea si ea sa se gândeasca iar la viata. Daca era ceva la care merita sa te gândesti. La urma urmei, era doar o femeie într-o lume a barbatilor. Unde se putea duce?
Conrad.
Numele i se strecura în minte ca un intrus, un hot care intra pe furis pe o usa neîncuiata. Conrad îi amintise ca la urma urmei e femeie, nu doar sotie si mama. Dar Conrad era doar un vis dintr-o dupa-amiaza fierbinte. Ar fi putut la fel de bine sa-si doreasca luna.
Auzi rotile Buickului scrâsnind pe alee. Câteva clipe mai târziu, pasii sotului ei rasunara pe veranda. Parea obosit si deprimat, ca si cum servieta i-ar fi fost umpluta cu caramizi în loc de hârtii.
— Muncesti prea mult, zise Kate când îl vazu intrând.
— Oh, exclama el. Nu te-ai culcat.
— Te-asteptam.
— Da?!
— Vreau sa-ti vorbesc, îl auzi oftând.
— Nu poti sa astepti pâna dimineata?
— Mereu spui asta si pe urma dimineata-mi spui sa astept pâna vii acasa. E doar modul tau de-a ma evita.
— Uite cine vorbeste!
Statea în umbra, se gândi sa se retraga în birou dar apoi renunta, arunca servieta pe o masa si se pravali pe unul dintre scaunele de trestie. Îsi trecu mâinile peste fata:
— Ei, ce e?!
— Ai cumparat vasele lui Conrad van Heusen?
Deodata vocea i se înaspri:
— De unde stii?
— Din bârfe. E-adevarat?
— A fost un chilipir. Omu-i un prost. Dac-as fi fost în locul lui as fi cerut un pret mult mai mare.
— De ce nu mi-ai spus?
— Chiar ca nu te priveste!
— Ba ma priveste, George. Daca afacerea nu mai merge ma priveste chiar foarte mult. Si pe Jamie.
— Acum ai de gând sa-mi spui cum sa-mi administrez afacerile? Zau ca ai tupeu!
— Sunt probleme cu „Niland si Asociatii”?
— Sigur ca nu. Ce-ai auzit?
— Discutia asta despre pretul scoicilor si japonezii…
— Oamenii vorbesc o multime de prostii despre japonezi. Ei sunt viitorul acestei industrii în Broome. Daca cineva…
— Dar când pretul scoicilor e asa cum e, de ce-ai cumparat vasele lui van Heusen? Daca ne înglodam în datorii?
George sari în picioare:
— Cum îndraznesti! Cum îndraznesti sa-mi pui la îndoiala priceperea la afaceri?! V-a lipsit vreodata ceva, tie sau baiatului? V-a lipsit?
— Nu asta-i problema.
— Sa nu îndraznesti! Sa nu îndraznesti sa stai acolo ca Regina Egiptului sa-mi spui mie care-i problema. O sa-ti spun eu care-i problema! De cinci ani nu-mi daruiesti dragostea ta, nu ma primesti în patul tau, nu-mi daruiesti macar un pic de caldura si compasiune umana iar eu fac totul pentru tine. Totul! M-am spetit muncind ca sa-ti asigur tie si baiatului…
Kate sari la rândul ei în picioare:
— Opreste-te! Opreste-te! M-am saturat sa-mi spuna barbatii ce-au facut pentru mine când tot altruismul acesta prefacut e menit doar sa le mascheze lacomia. Sunt doar o alta proprietate, fanionul tau pentru iesirile în societate, asa ca nu-mi spune mie ca totul e ca sa ma faci fericita!
— Te-am iubit mai mult decât meriti!
— Iubire? Nu-mi face sila!
Kate se repezi înauntru, trântind usa de plasa. Alerga în dormitor si se aseza la masuta de toaleta si începu sa-si treaca furioasa peria prin bucle. Cum putuse sa-si faca ei însesi asa-ceva? Cum putuse sa-si transforme viata într-o asemenea farsa ridicola si dureroasa? Azvârli cu peria în oglinda si o sparse.
Usa se dadu de perete si George aparu în cadrul ei.
— Iesi afara! îi suiera Kate.
Vocea lui era ciudat de ragusita.
— Nu în noaptea asta.
Închise încet usa dupa el. Kate sari în picioare.
— Ti-am spus sa iesi afara.
George îsi scoase haina si o arunca pe jos. Mâinile îi tremurau:
— As fi putut avea orice femeie vroiam.
— Sa nu-ndraznesti!
El facu doi pasi înainte si o plesni peste fata. Kate fu socata. Îl plesni la rândul ei. Avea de gând sa-l loveasca din nou dar el o prinse de încheietura mâinii si o arunca pe pat tinând-o sub greutatea lui. Cu o mâna îi tinea amândoua mâinile deasupra capului, în timp ce cu cealalta îi pipaia tivul rochiei. Sopti:
— Macar o noapte o sa-mi fi nevasta, fir-ar sa fie!
Ea îi simti în respiratie damful acru de bautura. Se gândi ca probabil avea la birou o rezerva secreta de gin. Era surprinsa de forta lui. El îsi vârî degetele în gulerul rochiei si trase în jos salbatic, rupându-i corsajul. Sopti:
— Aproape uitasem cât esti de frumoasa.
Kate înceta sa se împotriveasca si închise ochii. Ramase întinsa complet nemiscata. Nu-i era nici frica de el si nici nu era socata, doar dezgustata. Simti cum el îi trage în jos lenjeria intima si o patrunde. Nu era mare diferenta de felul în care faceau sex de obicei, se gândi trista. „Lasa-l sa-si faca pofta”. La urma urmei era nevasta lui.
— Te iubesc, îi sopti George în timp ce o penetra.
Ea deschise brusc ochii:
— Haide, termina odata.


Elvie ura scoala. Uneori ceilalti copii o necajeau spunând despre mama ei lucruri pe care ea de fapt nu le întelegea. Dar stia ca sunt cuvinte urâte si nu se lasa niciodata fara sa nu se razbune. Elvie se pricepea sa se bata cu pumnii, putea sa bata orice baiat din clasa ei. Stia ca tatal ei ar fi furios daca ar afla asa ca nu-i spunea niciodata despre bataile din tufisurile din spatele scolii.
Aceasta îndârjire a ei o facu sa câstige admiratia si invidia colegilor dar nici un prieten. Tachinarile devenira mai putin pe fata, fura înlocuite de priviri pline de mila, soapte în clasa, strâmbaturi pe la spate. Elvie ura asta, ura sa se simta diferita într-un mod pe care nu-l întelegea; tot asa ura faptul ca n-are pantofi si trebuie sa poarte zi de zi aceeasi rochie uzata. Asa ca, de câte ori putea, chiulea de la scoala.
Stia ca Roebuck va ramâne în port cel putin înca o zi ca sa încarce provizii, iar Cameron nu era la bord în dimineata aceea. Îl auzise spunându-i mamei ca are o întâlnire importanta în oras. Asa ca în loc sa se îndrepte spre drumul catre scoala alerga prin tufisuri si coborî pe tarm în tabara ca sa-l gaseasca pe Wes.

* * *

Jamie trecu pe debarcader pe lânga un malaiez batrân. Batrânul cara pe umeri patru vase emailate enorme puse în echilibru de-o parte si de alta a unei prajini de bambus pe care-o cara pe umeri. În apa de mare din vase erau zeci de stridii culese de pe stâncile din preajma Cable Beach. În oras, batrânul avea sa primeasca un siling pentru o masura cam cât o halba de bere.
Jamie auzi un mieunat strident, ca un plânset de copil. Se opri si se uita în jur dar nu vazu nimic. În timp ce înainta pe debarcader zgomotul deveni mai puternic. Se uita peste margine. În noroiul gros, cam la zece iarzi distanta zacea un sac de cânepa. Ceva se misca înauntrul lui. Cu siguranta de-acolo venea sunetul. Jamie n-ar fi vrut prea tare sa mearga acolo, mai ales îmbracat în hainele de scoala. Maica-sa l-ar omorî.
Gasi pe la jumatatea plajei o biga rupta dintr-un catarg si o târî pâna la zona limita unde ajungeau valurile. Încerca sa agate sacul cu un capat si sa-l traga spre el. Orice-ar fi fost în sac, începu sa schelalaie si mai tare. Jamie încerca din nou, îsi pierdu echilibrul si facu un pas înainte afundându-se pâna la glezna în namol.
— La dracu!
Întinse iar biga în fata. Era inutil. Ei, daca tot avea deja un pantof plin de noroi, nu prea mai conta daca-l murdarea si pe-al doilea. Pasi înainte. Era ca si cum ar fi mers prin melasa neagra, lipicioasa. Ajunse la sac si încerca sa-l ridice dar era mai greu decât îsi imaginase si se scufunda repede în namol. Îl apuca cu ambele mâini si începu sa traga cu putere de el. Mâinile îi alunecara pe cânepa uda si ateriza înapoi, cu fundul în namol.
— Fir-ar al dracului de nenorocit, nemernic, împutit si jigodie!
Se ridica si-si privi hainele. Ce grozavie! O-ncurcase. Sacul prinse viata din nou. Jamie avu grija sa-l apuce mai bine de data asta si târî sacul înapoi prin namol catre plaja. Fusese legat de sfoara si apa de mare înmuiase nodul asa ca era greu desfacut. În loc de asta gasi o ruptura în sac, îsi vârî degetele înauntru si-l sfâsie mai tare. Baga mâna sa salveze creatura dinauntru. Care îl musca.
— Ce dracu!
Îsi trase repede mâna. Sânge! Jamie sari în picioare:
— Corcitura mica si nerecunoscatoare! Ar fi trebuit sa te las sa te-neci!
Catelusul mârâi aratându-si dintisorii ascutiti ca niste ace.
— Naiba sa te ia!
Jamie facu stânga-mprejur si o lua catre drum. Dar catelusul îl urmari, mereu aproape de calcâiele lui, ignorând pietrele aruncate odata cu invectivele la adresa lui.

* * *

— Ei, ia uite-aici, facu Wes.
Jamie statea în picioare pe duna de nisip, cu sosetele gri si cu pantofii plini de namol uscat în cruste gri. Un catel negru astepta la câtiva pasi în urma lui.
— E Jamie Niland, sopti Elvie.
— Stiu, raspunse Wes.
Îsi baga pumnii imensi în buzunarele pantalonilor de pânza si striga:
— Mai bine-ai fi la scoal-acu’, baiete!
— Si ea la fel, replica Jamie aratând spre Elvie.
— Asa-i, rânji Wes. Cu ce sa te-ajut, baiete?
— Stau si eu aici…
— Cam asa-i, admise Wes. Se uita la picioarele lui Jamie:
— Iiii-suse sfinte, da’ ce facusi?!
Jamie nu raspunse. Se rasuci ca sa se uite dupa catelusul cel negru dar acesta o pornise în jos pe duna si adulmeca cu mare interes la piciorusele lui Elvie. Ea se apleca sa-l mângâie si strâmba din nas simtindu-i mirosul. Avea nevoie de-o baie buna.
— E câinele tau? striga catre Jamie.
— Nu. M-a muscat.
— Stiu io un gagiu muscat d’un câine, spuse Wes. A murit.
Jamie pali:
— Nu-mi pasa, nu mi-e frica.
Elvie ridica de jos catelusul. Acesta începu sa scoata sunete dulci ca un mieunat.
— Mi-l dai mie? întreba fetita.
Jamie nu putea sa creada. De ce n-o muscase câinele pe ea? Minti:
— Nu-l vreau.
Ca sa-si ascunda dezamagirea îsi îndrepta atentia catre barcile care veneau si plecau dinspre Roebuck.
— Ce faceti?
— Încarcam provizii. Mergem pa mare mult timp. Oameni au foame mare. Poate vrei s-ajuti.
— Se poate? — întreba Jamie regretând imediat ca paruse asa nerabdator — Vreau sa spun ca nu ma deranjeaza. Daca credeti c-aveti nevoie de ajutor.
— Poate ca am, raspunse Wes.
Puse un brat pe dupa umerii lui Jamie:
— Haide, baiete.
Elvie îi privi îndepartându-se pe plaja si nu prea stiu ce sa creada. Stia ca tati al ei nu-l placea pe tatal lui Jamie. Vazuse cum aruncase cu rosii în masina lui. Poate ca trebuia sa-l urmareasca si ea. Dar uite cum Wes îl lua pe dupa umeri pe Jamie Niland si vorbea cu el asa cum… Pai, cum vorbea cu ea. Asta o încurca. Si pe urma, Jamie îi daduse câinele lui.
Îl duse la rezervorul de apa, certându-l:
— Ai nevoie de-o baie buna, domnule. Si pe urma trebuie sa ne gândim ce nume sa-ti dam, nu-i asa?!


A doua zi, Cameron supraveghea ultimele încarcari de provizii la bordul lui Roebuck când Wes îl atinse pe brat si arata catre dunele de pe tarm. Un baietel îsi croia drum prin aglomerarea de cocioabe de metal si lemn si depozitele taberei lui McKenzie. Cameron simti amestecul obisnuit de tristete si mânie. Era el. Îi facu semn cu mâna:
— Hei, Jamie!
Jamie flutura si el mâna dar ezita vazându-l pe Cameron. Se opri la zece-doisprezece pasi de ei, cu mâinile în buzunarele pantalonilor.
— Uite aicea-i capitanu’, zise Wes. Poate az’ te duci cu el, bine?
Jamie nu raspunse. Cameron îi vorbi:
— Salut, Jamie.
Jamie îsi freca picioarele încurcat.
— Vrei sa stii despre perle? îl ademeni Wes. Capitanu’ stie de toate. El îti spune mai bine ca mine.
Tacere.
— De ce vrei sa înveti despre perle, baiete? întreba în cele din urma Cameron.
— Vreau sa fiu ca tata.
Wes si Cameron schimbara o privire.
— Ca taica-tau?
— Vreau sa fiu un mare afacerist, sa ma ocup de perle.
—Ah, da. Asta-i o ambitie nobila. Atunci vino cu mine.
Cameron porni. Dupa câteva clipe, Jamie îl urma.

* * *

Cameron îl duse cu barca pâna la Roebuck. Îl duse rapid într-un tur prin lugher si apoi îi dadu o stridie.
— O perla! se minuna Jamie, simtind mica rotunjire din interiorul scoicii.
— Prima lectie, baiete, zise Cameron luând scoica din mâna lui si zdrobind bila între degete.
Din ea iesi noroi.
— E doar o basica. Un vierme-sfredel intra în scoica, iar presiunea apei face restul. Arata ca o perla dar nu e. N-are nici o valoare. — Arunca scoica în gramada de pe punte — Uite-aici o perla!
Baga mâna în buzunar si scoase o punguta de piele. Rasturna continutul în palma — o perla mica, putin neregulata, de vreo treizeci-patruzeci de drame.
— Ar fi bine dac-ar fi nitel mai mare si mai rotunda, însa e un lucrusor dragut, nu crezi?
Jamie se uita fix la ea încuviintând din cap.
— Toate scoicile au perle?
Cameron râse:
— Una dintr-o suta. Si majoritatea sunt prea mici ca sa merite mai mult decât sa fie lasate bacsis într-un bar! Stii cum se face o perla?
Jamie clatina din cap.
— Se naste din maree. Mareea este pulsul marii, tine în viata oceanul cu tot ce e în el. Stridia e hranita de maree, hrana ei este adusa de curenti. Dar uneori un graunte de nisip îsi face loc în interiorul scoicii, iar stridia încearca sa scape de el. Presupun ca e ca si când ai avea o pietricica în pantof. Asa ca pune un fel de saliva în jurul grauntelui de nisip, ca sa se protejeze, iar sucul acela este sidef, care se întareste si formeaza o perla. Unele perle au forma neregulata si li se spune barrack. Le poti cumpara de la oricine cu gramada, sunt pastrate în borcane de gem. Dar o perla frumoasa, rotunda, poate valora oricât. Totul depinde de marime, de luciu, de culoare si de finetea suprafetei. Într-o zi, un om se poate trezi sarac, iar pâna la apus, daca gaseste o perla, va fi bogat ca un tar!
— Cum se prind stridiile?
— Nu se prind. Sunt acolo jos în ocean, ca aurul.
Cameron îl lua sub punte si-i arata costumele de scafandru, cizmele grele de plumb si cele doua casti de cupru înverzite de apa sarata. Îi spuse:
— Încearca sa ridici una.
Jamie bombani si se opinti dar era prea grea pentru el.
— Nu-i asa ca-i o greutate înfricosatoare de dus cu tine pe fundul oceanului, Jamie? Omul trebuie sa stie la ce se-ncumeta, altfel intra în costum ca-n propriul lui cosciug.
— Mergeti pe fundul oceanului cu toata greutatea aia?
— Acolo jos nu mai pare asa greu. Da’ nu mergi tot timpu’. Un scafandru priceput sta pe bucla parâmei de siguranta si lasa lugheru’ sa-l duca pe fund pâna gaseste un loc cu scoici bune. Scafandru’ conduce vasu’, Jamie, el foloseste parâma ca sa-i semnalizeze tenderului în ce parte s-o ia vasu’, cât de repede sau de-ncet, daca sa navigheze sau sa stea sub vânt.
— Cine-i tenderul?
— Rolul lui e sa tina întinse furtunul de aer si parâma de siguranta. Trebuie sa fie priceput, fiindca are viata unui om în mâinile lui. Prea multa parâma si risti sa te-ncurci în ea, prea putina si esti târât ca un câine legat cu lantul de-o caruta. Tenderul poate sa-ti salveze viata sau sa ti-o curme. Îmi amintesc de-un scafandru de pe Alma care a cazut într-o crevasa acolo jos, sub apa. Tenderul n-a putut sa-i sustina greutatea si omul s-a scufundat în crevasa. Când l-am scos în cele din urma la suprafata, presiunea apei îl imobilizase în interiorul costumului si castii. Au trebuit sa-l îngroape asa, fiindca n-au putut sa-l scoata afara.
Deodata, Jamie simti ca-i vine rau. Cameron vorbea atât de degajat despre asemenea riscuri îngrozitoare. Jamie nu-si putea imagina o asemenea moarte.
— Va mai scufundati, domnule McKenzie?
— Spune-mi Cam. Si nu, nu ma mai scufund. Am boala scafandrilor.
— Atunci de ce mai plecati cu vasul?
— Ca sa supraveghez echipajul. Nu poti sa te ocupi de perle în Broome si sa nu urci pe vas, altfel echipajul fura toate perlele pe care le gaseste. Chiar daca ai la bord un om care desface scoicile, ceilalti vin noaptea si încearca sa gaseasca o perla în scoicile nedeschise. Trebuie sa le impui respect si nu poti face asta dintr-un birou.
Jamie tresari auzind o critica atât de evidenta la adresa tatalui sau. Zise:
— Cred c-ar trebui sa plec.
— N-am vrut sa spun ceva rau despre tatal tau.
— E cel mai mare afacerist cu perle din Broome.
— Cine ti-a spus asta?
„Tata” gândi Jamie, dar n-avea de gând s-o spuna tare. Cameron puse o mâna pe umarul baiatului:
— O sa te duc înapoi.
— Multumesc.
În timp ce se urcau în barca înapoi, Cameron îl studie si zâmbi. Era un baiat minunat de care orice barbat ar fi mândru.

* * *

Lampa cu kerosen fâsâia si pâlpâia pe banca, iar noaptea insectele se adunau în jurul ei. Un trib de Djuleun dansa corroboree în spatele arborilor de ceai, iar ritmul în care loveau betele devenea obsedant în noaptea fierbinte, neclintita. Cameron dadu deoparte farfuria de la cina si îsi aprinse o tigara.
Se uita în jur la bucataria aproape goala, la scaunele patate si la peretii goi de tabla, gândindu-se la casa lui din Glasgow, la saracia lucie a vietii de-acolo pe care jurase s-o lase în urma: „Tot ce-am facut a fost sa schimb un tip de esec cu altul. În loc de case gri, cu etaj si ploaie rece aici exista tântari si caldura înabusitoare”.
Rose întinse mâna peste masa si o apuca pe-a lui:
— Nu fi asa de trist.
— Nu asta am avut de gând, Rosie.
— Hai sa plecam de-aici.
Cameron clatina din cap:
— E ca si cum as admite ca sunt înfrânt.
— Nu mai sunt perle, Cam. S-au dus zilele când faceai avere peste noapte.
— Ma tot gândesc ca dac-as mai fi rezistat un sezon… doar o perla buna, Rosie. Atâta tot ne-ar fi trebuit. O perla buna.
— Daca tu vrei sa ramânem, eu o sa ramân.
El îi dadu o suvita de par de pe fata:
— Aveam de gând sa te îmbrac în matase.
— Nu pot sa mulg capra îmbracata asa, Cam.
El o saruta:
— Într-o zi o sa-mi gasesc perla, Rosie. Si o sa ai tot ce-si poate dori o femeie. O sa vezi!


Când George veni acasa ca sa ia prânzul, Jamie statea pe veranda bând o limonada. De îndata ce dadu cu ochii de tatal lui îsi dadu seama ca a dat de bucluc. George nici n-astepta sa urce scarile înainte sa-si înceapa tirada. Cu obrajii rosii, îndrepta spre Jamie un deget acuzator:
— M-ai mintit!
Jamie sari în picioare. „De unde aflase?” George calca apasat pe veranda:
— Ce-ai facut în tabara lui McKenzie?
— N-am facut nimic rau.
— Te-am întrebat ce-ai facut acolo.
— Am vrut sa-ntreb despre afacerile cu perle.
— Eu sunt proprietarul celor mai multe vase din Broome si tu te duci la un om care de-abia-si permite sa tina la apa un lugher?
Jamie tacu.
— Ti-am aratat cum se lucreaza la „Niland si Asociatii”. Ce mai vrei sa stii?
— Vroiam sa urc pe unul din lughere. Vroiam sa vad un costum de scafandru.
— Matsuki putea sa-ti arate unul.
— Matsuki crede ca sunt o pacoste.
Kate auzi tipetele si iesi pe veranda. I se adresa lui George:
— Ce s-a-ntâmplat?
— Se pare ca fiul tau a devenit un vizitator asiduu al taberei lui McKenzie.
— Jamie?!
— Unul dintre scafandrii mei l-a vazut acolo si i-a spus lui Matsuki. Ai fost acolo toata dimineata, nu-i asa?!
— Am fost doar de trei ori, se apara Jamie.
George se întoarse catre Kate:
— Am crezut ca-i esti mama. Se presupune ca trebuie sa-l supraveghezi.
— Are unsprezece ani. Nu pot sa ma tin dupa el peste tot!
— Asta-i absolut scandalos! — George se întoarse catre Jamie. Trebuie sa încetezi imediat! Întelegi?
— De ce? facu Jamie. Ce rau fac?
Între mama si tata se schimbara priviri. Apoi George spuse:
— N-ai voie sa mai vorbesti vreodata cu omul acela. Daca te mai vad vreodata lânga el o sa, o sa… — amenintarea plutea în aer — întelegi?
— …cred ca da.
— Am întrebat daca întelegi!
— Da!
— Scandalos! tipa George, dupa care intra în casa trântind usa.

* * *

Soarele coborâse în spatele pindan si baobabilor care se profilau pe cerul de culoarea lavandei. Din clopotnita de tabla a capelei rasuna chemarea clopotelor.
Buick-ul rosu parcat pe strada prafuita era ca un avertisment ca urmeaza probleme. George Niland. Cameron îsi scoase palaria si intra. Dar nu era George, era Kate. Ea si Rose stateau în bucatarie cu un ceainic pe masa din fata lor. Elvie le privea de pe veranda cu nasul lipit de plasa de muste murdara a usii.
Când intra, Kate se ridica în picioare. Purta o rochie alba de muselina si manusi albe de bumbac. Avea parul legat la spate. „Arata ca o aristocrata, nu ca fata unui ticalos irlandez hot de perle”, se gândi el posomorât. Arunca o privire catre Rosie îmbracata tot în rochia ei de casa, cu frumosul par blond nepieptanat. Fata ei era o masca de mânie si rusine. Spuse:
— Doamna Niland a venit sa te vada.
— O placere neasteptata.
Se lasa o tacere grea.
— Ei, am niste lucruri de facut, zise Rosie iesind.
Cameron o auzi strigând „Vino-ncoace!” catre Elvie în timp ce cobora scarile din spate. Kate si Cameron se privira intens.
— Ce mai faci, Cam?
— Sunt bine.
Kate se aseza, iar Cameron se lasa usor pe scaunul pe care statuse Rosie. Vorbi cu voce blânda:
— N-ar fi trebuit sa vii aici.
— Am ceva important de discutat cu tine.
— Totusi, n-ar fi trebuit sa vii.
Ea se uita prin bucataria saraca.
— Pare o persoana cumsecade.
— N-ai venit aici ca sa discutam despre Rosie.
Obrajii lui Kate se îmbujora.
— Nu putem fi macar prieteni, Cam?
El nu-i raspunse. Kate se uita fix la masa:
— Trebuie sa-ti vorbesc despre Jamie.
— Ce-i cu el?
— A venit la tine în tabara sa te vada.
Cameron încerca sa-si ascunda surprinderea:
— Da. George stie asta?
— A aflat de la Matsuki.
— Mda, bine, e-adevarat. Dar eu nu l-am obligat sa vina. Baiatul vroia sa învete despre cautarea perlelor.
Vocea lui Kate capata duritatea otelului:
— Va trebui sa-l descurajezi.
— Nu pot. Nu vreau.
Kate îsi roti din nou privirea prin bucataria saracacioasa, apoi zise:
— Te-ai îmbogatit de pe urma perlelor, Cam? Ti-au adus fericire? Sau mie?
— Dupa cum spuneam, nu e fiul meu.
— Dar e-al meu! Si nu doresc pentru el genul asta de viata. Merita ceva mai bun.
— El trebuie sa hotarasca.
— Nu, Cam, nu trebuie. George si cu mine i-am interzis sa se mai apropie de tarm. Anul viitor pleaca la Perth la un internat. Speram ca va uita de aceasta fascinatie pentru perle când va fi departe.
— Sotului tau nu-i merge prea rau de pe urma lor.
— El nu e un cautator de perle, Cam, iar tu stii asta. El a mostenit compania de la taica-sau, iar banii vin în ultima vreme de la ferma si agentii.
Cameron ridica din umeri:
— Nu e cautator de perle, asta e sigur.
— Îmi pare rau, Cam.
— Sa nu-ti para rau. Baiatul e aproape mare acum. La ce i-ar trebui un tata ca mine oricum?!
Ea se întinse peste masa si puse mâna peste a lui:
— As dori…
Cameron îsi trase brusc mâna:
— N-are rost sa-ti pui dorinte. Nu se va schimba nimic.
Când Kate se ridica, tonul ei era din nou oficial:
— Sper ca-mi vei respecta dorinta.
— Daca baiatul vine în tabara n-am sa-l gonesc. Daca nu poti sa-l opresti sa vina, asta te priveste. Dar eu cred ca faci o greseala, Kate. Are marea în sânge.
— Nu si daca pot sa fac ceva în privinta asta, zise ea la plecare.
În spatele casei era un cotet pentru pui si o capra statea priponita de-un par. Elvie o botezase Brutus fiindca nu se prea pricepea înca la complexa problema a sexului. Dupa plecarea lui Kate, Cameron iesi s-o caute pe Rose. Tocmai o mulsese pe Brutus si tinea în mâna o galeata pe jumatate plina cu lapte cald.
— O sa pregatesc cina, zise ea.
— Vrei sa stii despre ce era vorba?
Rosie puse galeata jos:
— Nu.
El o lua de umeri si o forta sa se uite în ochii lui:
— Atunci de ce ai fata asta?
Rose îi întoarse spatele:
— Uita-te la mine! Uita-te la mâinile mele! Mâini care muncesc, Cam. Si hainele mele… am doua rochii… si ea pluteste pe drum în dantele, cu manusile de bumbac, mirosind a parfum frantuzesc, sta în bucataria mea, strâmba din nas si ma face sa ma simt ca o… ca o…
— Rosie…
— Tot te mai iubeste! Vad asta în ochii ei! Dac-ar vrea vreodata sa te ia de lânga mine ce-as putea face ca s-o opresc?
Cameron întinse mâna dar ea se feri.
— Si stiu ca si tu o iubesti.
— N-o iubesc, Rosie… n-o mai iubesc.
Ea clatina din cap.
— Nu te-nvinovatesc. Doar ca uneori nu pot suporta gândul ca ea e tot aici în oras. Cum sa se compare o târfa cu o lady?
— Nu esti o târfa!
— Tu n-ai fost la Tenis Club. Sau la Residency. Sau la Race Club. Toate doamnele de-acolo stiu ce sunt.
— Rosie…
Ea se repezi pe lânga el si intra în casa. Cam o vazu pe Elvie cum sta acolo cu ochii mari. Îi spuse:
— Haide, du-te sa hranesti puii.
Ea nu-l baga în seama. În loc de asta trecu pe lânga el cu pasi mari si intra trântind la rândul ei usa de plasa.
Cam o gasi pe Rosie în fata masutei de toaleta pieptanându-si parul, cu fata uda de lacrimi. Ochii li se întâlnira în oglinda.
— Îmi pare rau, sopti el.
O cuprinse pe dupa umeri.
— Într-o zi, Rosie, într-o zi vei avea parfumuri si rochii si…
Ea îi puse o mâna pe buze ca sa-l faca sa taca:
— Opreste-te. Taci. Nu conteaza.
— Conteaza pentru mine.
— Doar sa n-o lasi sa mai vina aici — îsi sterse fata cu mâneca si se stradui sa zâmbeasca — Data viitoare când se mai strâmba lânga varza mea, i-o pun în poala.


Dalziel fu însotit printre sirurile de functionari si contabili catre biroul lui George. Dupa ce se aseza, George trimise un baiat sa aduca doua pahare cu limonada rece si dulce, cu un strat gros de gheata rasa la suprafata. Prin fereastra deschisa, George tipa la punkah wallah sa dea ventilatorul mai tare.
Barbatii facura schimb de amabilitati, apoi George se lasa pe spate în scaun cu degetele pe burta:
— Ei bine, Charles, m-am gândit la propunerea ta.
Dalziel zâmbi ca sa-si ascunda nervozitatea. Sa preia contul lui Niland de la Bank of Western Australia ar fi o lovitura de maestru daca ar reusi.
— Si?
— Am hotarât ca ai dreptate. Cred ca am fi mai bine serviti de o banca mai progresista. Asa ca am hotarât sa îmi transfer conturile la Commercial Union.
Dalziel radia.
— Ce veste extraordinara, George!
— Sunt convins ca va fi o asociere reciproc avantajoasa.
— Pot sa te asigur, George, ca banca noastra va face totul…
— Desigur totul va trebui facut treptat. E un pas major pentru noi si avem anumite angajamente de îndeplinit fata de concurentii vostri.
— Desigur.
— Mai e o conditie.
Dalziel îsi relua aerul oficial. Studie fata lui George cautând indicii. „E un excelent jucator de bridge” îsi aminti Dalziel. Expresia fetei nu-l dadea niciodata de gol.
— O conditie?
George privi linistit afara pe fereastra la mangrovele înflorite si la scheletele de lugere îngropate în namol.
— Ei, nu-i chiar o conditie. As vrea s-o consider o favoare.
— Trebuie doar sa-mi spui, George.
— E vorba de Cameron McKenzie.


(va urma)












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu