joi, 14 noiembrie 2013

Orizonturi Rosii (27)


Mihai Pacepa





Amintirile unui general de securitate


Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]



Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite. 


CAPITOLUL XXVII

— Generalul Pacepa la telefon.
— Sa traiesti, sefule. Cred ca mai bine mincai c.... cu ceapa decit sa raspunzi la telefonul asta. Tovarasu vrea sa vii aici imediat. Habar n-ai ce furtuna groaznica te asteapta cind o sa apari, sefule.
— Vin imediat acolo, profesore.


INCA UN SPION SOVIETIC ?


Abia trecuse cu citeva minute de ora zece dimineata atunci cind am parasit biroul pentru a pleca spre Ceausescu. Asteptindu-ma, ca de obicei, la capatul scarilor, Manea mi-a dat un raport sumar, cu tonul sau obisnuit, monoton si lipsit de implicare, ce nu trada niciodata nici frica si nici satisfactia.
— Postelnicu era deja aici si il astepta, atunci cind Tovarasul a sosit azi-dimineata. Tovarasa Elena se afla impreuna cu el, - ea nu vine niciodata atit de devreme - si au intrat in birou toti trei o data, ca si cum ar fi stiut si ea ce avea sa urmeze. Postelnicu a spus ca este vorba de ceva urgent. Tovarasul parca era un morman de zbircituri. Arata aproape la fel ca in ziua in care a rupt decretul ce il facea pe Miliatru seful Statului Major.
Atunci cind am intrat in biroul lui Ceausescu, acesta inca zbiera violent, lovind puternic cu pumnul in masa. Fata ii era rosie de minie. Elena si Postelnicu erau asezati la o masa amplasata in fata biroului sau. În mijlocul acestei mese se afla un casetofon.
— D-de ce n-nu m-mi-ai r-raportat c-ca L-Luchian e-este ofiter K-KGB ? a urlat Ceausescu la mine.
Dupa aceea seara de la Athenee Palace, cind Luchian l-a luat pe Nicu de gulerul hainei si l-a aruncat afara pe usa, am tot asteptat sa se intimple ceva. În orice caz, asta era cu mult peste ce ma asteptam cu.
— S-spune-i, P-Postelnicu ! A-arata-i ce-ai a-aflat, a tunat Ccausescu.
— L-am prins pe generalul Luchian ca vorbeste fluent ruseste! a spus Postelnicu aruncindu-mi bomba in brate.
— Da drumul la casetofon i-a latrat Elena.
Postelnicu, care niciodata nu asteapta sa i se spuna un lucru de doua ori, mai ales de catre Elena, s-a indreptat supus spre casetofon, apasind pe buton. Se auzeau doua voci, una de barbat, alta de femeie, care discutau despre niste oaspeti care tocmai plecasera. Cu toate ca pe casetofon exista un puternic zgomot de fond, am putut recunoaste vocea lui Luchian si a sotiei sale, Silvia. Apoi vocile lor s-au auzit din ce in ce mai incet, stingindu-se complet. M-am mirat ca inregistrarea era de o calitate atit de proasta, pentru ca Luchian avea microfoane ascunse in toate camerele.
— Aici este! a tipat Elena.
Am putut auzi cit de cit niste cuvinte in limba rusa, dar, de vreme ce nu cunosteam aceasta limba aproape deloc, ca si Elena de altfel, nu am putut sa inteleg nimic. Si nu am putut nici sa-mi dau seama daca cele doua voci sint tot ale sotilor Luchian.
— D-doi a-agenti s-secreti a-ai K-KGB ! Si unul dintre ei chiar aici, in cladirea asta chiar, si tocmai d-deasupra b-biroului meu!
Furia lui Ceausescu a crescut tot timpul, iar Elena punea mereu paie pe foc, dind banda inapoi si punind-o din nou de mai multe ori.
— Luchian si nevasta-sa nu sint altceva decit doi agenti secreti sovietici, infiltrati in Romania in timpul tulburarilor din perioada 1944-45, a declarat Ceausescu la o ora dupa aceea. Disparitia bilbiielii fiind un semn sigur ca incepuse sa fie stapin pe sine. A mai spus ca cei doi erau romani basarabeni si de acolo veneau si greselile de limba romana pe care ei le faceau. KGB-ul le daduse acte de cetateni romani nascuti la Tighina, i-a inarmat cu certificate de nastere false care nu puteau sa fie verificate, pentru ca Tighina se afla acum in Uniunea Sovietica, si au inventat chiar si morminte false la Bucuresti pentru parintii lor. Nu era nici o indoiala despre asta. Conversatia in limba rusa era cea mai buna dovada. Sotii Luchian nu trebuiau insa arestati; ei trebuiau neutralizati intr-un mod diferit. Pina in ziua in care se va ajunge la o decizie finala, vor trebui tinuti sub supravegherea cea mai atenta.
Atunci cind am plecat, impreuna cu Postelnicu, Elena era inca asezata pe acelasi scaun, stringind cu ambele miini caseto-fonul. La masa lui de lucru, Manea se ocupa cu rasfoitul unor hirtii, indiferent fata de tot ce ce se intimpla in jurul lui. A remarcat numai, in treacat, pe tonul sau monoton, fara inflexiuni:
— Are de gind tovarasul sa rupa inca un decret ?


NEUTRALIZAREA POSTULUI DE RADIO EUROPA LIBERA


Eram in masina intorcindu-ma de la birou atunci cind a sunat radiotelefonul de la bord, auzindu-se in difuzor:
— Saizeci si doi sa se prezinte imediat la raport la zero unu. Repet, saizeci si doi sa se prezinte imediat ta raport la zero, unu.
— Saizeci si doi este in drum catre zero unu, am raspuns eu. Cind am ajuns la cancelaria lui Ceausescu, Manea era afara si ma astepta.
— Iar a inceput un ciclon distrugator, cu Coman si Postelnicu, iar in mijlocul furtunii este acum Plesita, in timp ce tovarasa Elena trage puternic la foaie. Este vorba despre radio Europa Libera ; au gasit ceva in buletinul pe care l-ai adus. Sper sa n-o mai tina prea mult asa, ca am bilete la Opera pentru diseara. Manon de Massenet. Nu am chef sa-mi stric seara asta asa cum si-a distrus Manon Lescaut viata.
Manon era opera care ii placea lui Manea cel mai tare. Se gindea la el insusi ca la un fel de Manon, care isi risipeste viata alaturi de un curtezan pe care il chema Ceausescu.

Ma asteptam la o izbucnire in legatura cu acel buletin zilnic, in care se vorbea despre noi si cuprindea extraordinar de violente atacuri facute de radio Europa Libera la adresa cultului personalitatii lui Ceausescu. Atunci cind am intrat, Ceauscscu era asezat la masa lui de lucru aruncind priviri ingrozitoare, iar in spatele lui statea teapana Elena. Ajunsese la mijlocul ordinelor pe care le avea de dat, acesta fiind un semn ca atmosfera incepuse deja sa se calmeze. Coman, Postelnicu si Plesita mizgaleau ceva de zor in carnetele lor de notite.
Ceausescu a continuat sa vorbeasca, fara sa catadicseasca sa-mi arunce macar o privire. A spus ca nu mai vroia ca numele de radio Europa Libera sa mai fie pronuntat vreodata in biroul lui. Ca ar trebui inlocuit cu un nume de cod, ceva de genul „lahi-chi-iac". Sau chiar mai bine „Cutia cu trancaneli". Ca ar trebui creata o unitate speciala de securitate care sa nu se ocupe de altceva decit de „Cutia cu trancaneli", pina la anul. Ca informatorii confindentiali ai militiei si securitatii de pe intreg teritoriul tarii ar trebui sa se implice in aceasta operatiune. Sa fie aplicata cenzura totala asupra corespondentei spre si dinspre Occident, cu confiscarea sau retinerea tuturor materialelor adresate „Cutiei cu trancaneli" sau in legatura cu aceasta. DGTO ar trebui sa raporteze imediat tot ce descopera prin microfoanele sale ascunse, prin interceptarea telefoanelor sau prin cenzurarea corespondentei despre cei ce asculta emisiunile „Cutiei cu trancaneli". Astazi, „Cutia cu trancaneli" si-a aruncat veninul. Dar in ziua in care emisiunile ei nu vor mai fi un simplu atac la adresa partidului si a activistilor guvernamentali ci de-a dreptul va apela la ei, incercind sa-i invarteasca pe micile ei degete si sa-i ademeneasca pentru a-i face sa treaca de cealalta parte, ei bine, atunci ea va deveni cu adevarat o otrava ucigatoare. Iar noi trebuie sa fim pregatiti pentru ziua aceea.
— Trebuie sa reconstruim centrul de bruiaj, a spus Ceausescu in final, adresindu-mi-se mie.
Centrul romanesc de bruiaj fusese demontat cu ani in urma, iar cladirile in care functionase fusesera transformate in sali de clasa pentru scoala DIE. Echipamentul de bruiaj demontat, furnizat in cea mai mare parte de Uniunea Sovietica in anii '50, fusese pus la pastrare, gata de a fi pus oricind in stare de functionare. Era pastrat la un loc cu alte transmitatoare sovietice de bruiaj, mai noi si mai puternice, primite de la Moscova de-a lungul anilor. Ceausescu a ordonat ca centrul de bruiaj sa devina operational in mai putin de sase luni. Bucurestiul si teritoriile locuite de etnici unguri si germani urmau sa fie bruiate la intensitatea maxima. Daca era nevoie de mai mult echipament, acesta trebuia sa fie cumparat imediat din import. Dupa citeva minute, in care a mai dat niste ordine, Ceausescu a ridicat miinile, semnalind astfel ca a terminat.
— Tu ramii aici, Pacepa, a adaugat el. Ceausescu s-a ridicat de pe scaun, a iesit din spatele mesei de lucru si a inceput sa se plimbe in jurul camerei, cu ochii in pamint, privindu-si picioarele, cu bratele lui lungi atirnind rigid pe linga trup si cu miinile facute caus, cu dosul palmelor la vedere. Elena s-a luat dupa el, clatinindu-se ca sa tina ritmul. Ceausescu mi-a facut semn cu mina sa ma asez la rind. Dadeam ocoluri prin camera intr-o procesiune tacuta, facindu-ma sa ma gindcsc la marsul spre esafod din Simfonia fantastica a lui Berlioz.
Ceausescu a spart in cele din urma tacerea, vorbind insa extraordinar de incet.
— Mai bine as neutraliza „Cutia cu trancaneli" din interiorul ei, decit sa o bruiez tocmai de aici. Bruiajul nu va face decit sa atite interesul pentru ea. Vreau sa scap de Bernard, a continuat el, vocea coborindu-i inca si mai jos.
Noel Bernard era directorul Departamentului de limba romana al postului de radio Europa Libera.
Lui Ceausescu ii era teama ca Bernard va schimba politica postului de radio pe care il conducea, de discreditare a virfurilor conducerii Romaniei, promovind una prin care folosindu-se de vulnerabilitatea unor functionari importanti sa-i faca sa colaboreze cu Occidentul. Pe Ceausescu il inspaiminta sa se gindeasca la orice fel de tradatori, dar ideea de a-i descoperi pe unii la cel mai inalt nivel era pentru el un adevarat cosmar.
— Si de Georgescu, Nicule! a adaugat Elena cu glas tare. Bernard era fiara neagra a lui Ceausescu, iar Georgescu spaima Elenei.
I-am amintit lui Ceausescu ca el personal l-a insarcinat pe Luchian sa se ocupe de problema lui Georgescu, si ca Luchian parea optimist, caci spera ca va obtine in curind unele rezultate.
- L-Luchian e-este u-un o-om m-mort. D-DIE ar f-face b-bine s-sa se ocupe d-de Georgescu s-si sa termine c-cu e-el, a spus Ceausescu abia auzit.
Atunci cind am plecat, Ceausescu era inca intr-o foarte proasta dispozitie, insa se calmase oarecum, pina la punctul in care sa stie exact ceea ce vrea.


PREGATIREA VIZITEI LA LONDRA


Întors in biroul meu, am incercat sa-mi intru in ritmul normal, in rutina conducerii unui serviciu de informatii in strainatate, care isi largea intr-un ritm constant sfera de activitati de la un timp incoace, ajungind sa fie implicat in aproape toate domeniile specifice, de la spionaj, influenta, dezinformare, trafic de arme si oameni, contrabanda cu droguri, pina la urmarirea cu ajutorul microfoanelor ascunse, montate prin casele si birourilor tuturor conducatorilor Romaniei. Institutiile guvernamentale civile s-au dovedit incapabile de a salva tara de la dezastrul economic, si chiar Ceausescu, in mintea lui, credea ca intreaga tara ar trebui intr-adevar condusa in stilul operatiei „Orizont".
Se intunecase deja atunci cind a sunat din nou telefonul S, in Bucuresti zilele de aprilie fiind inca scurte:
— Generalul Pacepa la aparat.
— Aici e sclavul tau, sefule. Cum e vremea pe acolo ?
— Linistea de dupa furtuna, profesore.
— Pe aici la fel. Tovarasa Elena tocmai a plecat, dar atunci cind a deschis usa am putut simti cit de incarcata era atmosfera inauntru. Avea la subrat un casetofon, cu toate ca nu parea sa se duca la dans. Acum si Tovarasul este pe cale sa plece. Ia ghici ce se va intimpla dupa aceea ?
— Constantin Manea se duce sa vada Manon. Are bilete la Opera pentru diseara.
— Iar dumneata, sefule, te vei duce sa te intilnesti cu Tovarasul, la resedinta lui.
— O, nu...
— O, da! Prognoza lui Manea prevede vreme cetoasa si inabusitoare, insa fara alte furtuni cu trasnete si fulgere.
Ceausescu se plimba cu pasi repezi prin enorma lui gradina, luminata numai de „pitici".
— Ce mai e nou ? mi-a pus el intrebarea conventionala, dupa ce am intrat in pas cu el. Fara sa mai astepte sa-i spun ceva, a continuat: S-a primit cumva vreun raspuns de la Rolls-Royce ?
— Da, tovarase. Am primit unul afirmativ, venit direct de la Keith, am raspuns eu.
Sir Kenneth Keith era presedintele companiei Rolls-Royce. Tocmai ii aprobase lui Ceausescu sa viziteze uzinele de motoare de avioane Rolls-Royce in timpul calatoriei pe care urma sa o faca in mod oficial in iunie, si pe care tocmai o pregateam.
— Asta-i excelent. Excelent. Yuromul nostru s-a prabusit tocmai din cauza motoarelor. Si de la BAC ? a continuat el, referindu-se acum la British Aerospace, o companie creata in anul 1976, dupa nationalizarea si fuziunea lui British Aircraft Corporation cu Hawker Siddeley si Scottish Aviation.
— Da, tovarase.
— Foarte bine. În timpul vizitei vreau sa semnez contractul atit pentru productia de avioane cit si pentru cea de motoare.
Ceausescu se hotarise sa importe licenta si echipamentul necesar pentru producerea avionului comercial de pasageri BAC 111 de la British Aerospace, si sa construiasca motoarele turbo ale lui Rolls-Royce, cu care sint echipate, pentru a putea deschide portile informationale catre ele.
— Nu va fi usor.
— Vreau sa am deja semnate ambele investitii comune in perioada in care ma aflu in Anglia. Vreau ca ofiterii nostri sa se afle in fabricile lor imediat dupa ce ne intoarcem, a ordonat Ceausescu, continuind sa se deplaseze cu pasi rapizi dar si intr-un ritm constant. Vreau sa obtinem de la Rolls-Royce informatii complete despre motoarele lor cu reactie, militare. De la BAC vreau proiectele avioanelor lor de vinatoare.
A luat-o pe o poteca neiluminata.
— Si vreau si Harrierul. Sint sigur ca Brejnev o sa plateasca un pret foarte bun pentru el.
Harrier era primul avion militar al Fortelor Aeriene ale Marii Britanii (British Royal Air Force) care a devenit operational, capabil sa decoleze si sa aterizeze vertical.
— incearca sa aranjezi o demonstratie pe viu cu aceste aparate in timpul vizitei mele acolo.
Ceausescu a continuat sa ma potopeasca cu o avalansa de ordine cu privire la pregatirea calatoriei la Londra. Ultimul a fost sa aranjez, in afara programului oficial al vizitei o intilnire cu Cordon McLennean, secretarul general al Partidului Comunist din Marea Britanic, la Ambasada Romana, departe de indiscretia microfoanelor britanice.
— Dupa ce o sa stau o saptamina intreaga la Buckingham Palace ar putea sa se creada ca am cazut prada influentei capitaliste.
Ceausescu a schimbat brusc subiectul:
— Ai ceva vesti de la Dobreanu ?
Mihail Dobreanu era ginerele lui Ion Marcu, colonel DIE cu cea mai buna acoperire fiind angajat ca sef al unei agentii comerciale romanesti din Teheran. Marcu a jucat rolul cel mai important in recrutarea fratelui sahului Iranului, devenind locotenentul consultant al acestuia in Teheran, responsabil cu tot ce avea legatura cu personalitatea princiara si primind pentru aceasta 10% din veniturile arabului, in bani lichizi. Dupa un an, Marcu s-a deconspirat, impreuna cu sotia, cu fiica si cu ginerele, ultimilor doi dinduli-se permisiunea de a-si petrece o scurta vacanta in Teheran, aceasta tradare provocidu-i lui Ceausescu cea mai ingrozitoare explozie de nervi la care am asistat eu vreodata. Dupa citeva luni, DIE a descoperit domiciliul lor din Canada, unde Marcu primise azil politic, si unde se afla cu intreaga familie. Potrivit celor spuse de „Popovici", agentul DIE care a dat de urma lor, ginerelui lui Marcu i se facuse dor de parintii lui, aflati in Romania, indata ce a aflat, Ceausescu a ordonat ca acesta sa fie ademenit in afara Canadei, prins si adus la Bucuresti, ceea ce DIE tocmai reusise de curind.
— Da, tovarase. Dobreanu este acum in Bucuresti.
— A vorbit ?
— A fost interogat despre Marcu.
— Ce escroc nenorocit! Roaga-l pe fratele sahului sa ordone sa-mi fie scos din drum de Savak. Spune-i ca este o dorinta personala a mea. S-a inteles ?
Savak erau ticaloasele servicii de spionaj ale sahului.
— Da, tovarase.
— Cind urmeaza sa fac vizita la Beijing ?
— La inceputul lui mai.
— Daca-i asa, pot eu sa i-o cer. Aranjeaza sa facem o escala la Teheran pe drumul catre Beijing. Spune-i sahului si lui frate-su sa vina sa ne intilnim la aeroport. Vreau sa-i dau scalpu lui Marcu. S-a inteles ?
— Da, tovarase.
— Stringe-l pe Dobreanu cu usa ca sa-l convingi sa-si aduca aici nevasta si copilul. Trebuie sa putrezeasca toti la puscarie.
Atunci cind am trecut pe linga banca aflata in fata casei cu doua etaje pe care a construit-o pentru mama lui, Ceausescu a spus in mod automat :
— Buna ziua.
Înca nu putea sa creada ca femeia aceea octogenara, care purta mereu un sal negru, legat strins in jurul umerilor si un batic, tot negru, pe care si-l lega sub barbie, nu va mai fi niciodata acolo, asteptindu-l pe banca.
Dupa inca citiva pasi, Ceausescu s-a oprit, a intins mina spre unul dintre nasturii mei si a inceput sa-l invirta. Cu o voce foarte, foarte inceata, mi-a spus :
— Vreau sa-l infiltram pe „Radu" in biroul lui Bernard.
— Nu am avut niciodata vreun „Radu" la dispozitie, tovarase.
— Hai sa facem unul.
Atunci cind am ajuns in fata intrarii, Elena statea pe treptele de marmura, uitindu-se dupa Ceausescu. Tirsindu-si picioarele incaltate in papuci, a incercat sa ne ajunga din urma.
— Trebuie sa scapam de Georgescu, Nicule, a pufnit ea. Te rog. Ce e prea mult, e prea mult.
— A-ha.
— Si de Goma si Tanase! Astia nu suporta curaju nostru Nicule.
— Hai acum sa mincam si dupa aia sa ne uitam la Kojeik. La ora zece, s-a intors el catre mine, in timp ce se indeparta mina in mina cu Elena.


CICLUL INCEPE SA SE INNOIASCA


Ceausescu, purtind jerseul lui preferat, de culoare alba, fara guler, a sosit in sala de cinema la ora zece punct si a inceput sa se plimbe prin camera de jur-imprejur, asteptind-o pe Elena. Atunci cind a venit, aceasta era drapata intr-un lung halat de casa din catifea cenusie, incheiat numai la jumatate de nasturi. Ospatarul a dat buzna inauntru cu vinul alb-galbui moldovenesc pastrat la temperatura camerei si a deschis apoi o sticla rece de sampanie Cordon Rouge pentru Elena.
La sfirsitul filmului lumina cea cruda a dat la iveala imaginea Elenei care dormea bustean cu capul cuibarit usor pe catifeaua cenusie a fotoliului in care se afla, cu gura deschisa larg, din ea iesind un sforait usor si constant.
Ceausescu si-a golit paharul cu vin, i-a aruncat o privire Elenei, care continua sa doarma, apoi s-a ridicat si a plecat cu pas rapid, facindu-mi semn cu mina sa-l urmez. Odata ajunsi in camera lui de lucru a apasat pe butonul unui casetofon, punindu-l sa mearga tare.
— Va trebui sa mergi in Germania si sa-l stringi pe Beitz cu usa, ca sa ne dea odata Fokkerul. Ursii nostri nu se dau asa, pe gratis.
Berthold Beitz, directorul general al renumitului concern Krupp si membru in consiliul de conducere al Fokkerului, era un vinator patimas si o cunostinta apropiata a fostului prim-ministru, Maurer, si al lui Luchian. Dupa nenumaratele calatorii pe care le-a facut in Romania ca sa mearga la vinatoare, Beitz s-a intors acasa cu niste blanuri de urs extraordinare, obtinute ca trofee. Si daca blanurile acelea au ajuns in Germania Federala, Beitz nu a uitat sa lase in Romania o sumedenie de arme de vinatoare de cea mai buna calitate, facute special de concernul Krupp, atit pentru Ceausescu cit si pentru Maurer.
— Va trebui sa-l stringi si pe Wischnewski cu usa. Hans Jiirgen Wischnewski avea titlu de ministru al cancelariei si era numarul doi al cabinetului lui Helmut Schmidt. În ultimii citiva ani ma intilnisem cu el de mai multe ori pentru a-i inmina personal mesaje de la Ceausescu pentru Helmut Schmidt, in care se cerea tehnologie interzisa tarilor socialiste, motivind ca astfel Romania ar fi ajutata sa-si pastreze situatia de independenta fata de Moscova. Deosebit de intelept si cu un caracter de neclintit, Wischnewski a luptat cu incapatinare pentru a nu i se da lui Ceausescu acces la tehnologia aeronautica militara vest-germana. Asa s-a intimplat si cu Beitz care, in ciuda vagilor promisiuni pe care i le facuse lui Luchian, dar si mie, in timpul unor dejunuri si supeuri prietenesti care au avut loc in vilele executivului lui Krupp, nu avea de gind sa-si puna in joc prestigiul de dragul lui Ceausescu.
— Nu-l uita nici pe prinde-muste (se referea Ia Willy Brandt). Fa-l sa vina incoace inainte sa plec la Londra. Pe asta il string eu cu usa.
În timp ce Ceausescu vorbea, usa camerei de lucru s-a deschis cu putere, lovindu-se de perete. Elena a intrat impleticindu-se, cu ochii cirpiti de somn, cu parul ciufulit, cu halatul de pe ea sifonat si laliu, venind cu siguranta din sala de proiectie.
— Încearca sa pleci la Bonn chiar miine. Asta este ce trebuie sa facem prima data, mi-a spus Ceausescu peste urnar, in timp ce Elena il tragea dupa ea.


O ULTIMA PETRECERE


Atunci cind am reusit in sfirsit sa plec era trecut de miezul noptii.
— La Casa de oaspeti, i-am ordonat soferului.
Îi promisesem lui Burtica sa nu lipsesc de la cina pe care o dadea. Celebra cu aceasta ocazie numirea in functia de ministru al comertului exerior. Cind am ajuns acolo toata lumea era in al noulea cer.
— Poate sa-mi spuna cineva cite feluri de mincare ne-au fost servite in seara aceasta? l-am auzit pe Cornel Burtica intrebind, in timp ce eu ma asezam pe scaunul care imi fusese pastrat.
— Cel putin zece, a bolborosit Stefan Andrei cu gura plina.
— Este o mare abundenta ! a continuat Burtica.
— De ce ? Pai am vazut ca la bucatarie mai sint inca zece feluri care ne asteapta.
— Eu vorbesc despre altceva. Puteti sa credeti asa ceva, tovarasi ? Avem inca restaurante de prima clasa pentru turisti care ofera numai patru sau cinci feluri de mincare in meniu. D-aia ziceam ca este o mare abundenta.
— Ce dezastru pentru relatiile noastre cu strainatatea, a contribuit Andrei.
— I-am pus pe citiva dintre oamenii mei sa stringa meniurile restaurantelor turistice pe care la avem in Bucuresti. Iar atunci cind Tovarasul a venit din Statele Unite, i-am raportat despre toata incurcatura pe care am gasit-o. Cu dovezi. Si stiti ce a facut ?
— I-a arestat pe toti responsabilii de restaurante ? a incercat sa ghiceasca ministrul apararii nationale, Ion Coman.
— Dar de ce sa-i aresteze ? Sint cu totii fie numiti de noi, fie chiar ofiteri de-ai nostri, a spus ministrul de la interne, Teodor Coman, luindu-le apararea.
— Tovarasul a dovedit din nou ca este fara egal! Chiar atunci, pe loc, a ordonat sa fie conceput un decret prezidential prin care fiecare restaurant turistic sa aiba un numar minim de aperitive de baza in meniul sau. Am propus sa fie treizeci si cinci pentru un restaurant de categoria lux si douazeci si cinci pentru celelalte.
— Extraordinar! Dar cum reusesc sa se descurce ? a intrebat Ion Coman.
— A fost ideca lui Tovarasu: conserve, hrana conservata. Fiecare restaurant va trebui sa aiba in stoc mai multe mii de conserve, cu felurile de mincare afisate in meniu. Daca cineva vrea sa manince gulas, deschizi o cutie de gulas si i-o servesti. Daca vrea fasole cu cirnati, ii deschizi alta conserva. Carne de porc sau sunca ? Imediat. Iar calitatea este mereu aceeasi. Tovarasul ar putea foarte usor sa faca milioane in Vest cu ideile pe care le are.
— Nu este cam scump sa se serveasca mincare conservata intr-un restaurant ? a indraznit sa intrebe Coman.
— Este o problema de prestigiu national, nu de bani, s-a bagat Andrei.
— Toate restaurantele merg in deficit, tovarasi. Tot ce trebuie sa facem este sa dublam subventia si vom putea avea treizeci si cinci de aperitive de baza in meniu. Nu banii sint problema, ci turistii. Nimeni si nimic nu poate sa faca o propaganda mai buna Romaniei comuniste decit un turist care s-a simtit bine aici.
Discutia a continuat intr-un stil dezordonat. Oamenii, de la aceasta inaltime, nu sint obisnuiti sa-i asculte pe cei din jur. Tot ce vor ei este sa-si aduca propriile lor contributii la adularea lui Ceausescu. Întotdeauna se afla cineva prin preajma, care sa-i raporteze miine lui Ceausescu tot ce ai spus tu azi. Si asta fara macar sa mai punem la socoteala microfoanele.
— Tovarasul, bietul de el. Ca si cura nu i-ar fi fost de ajuns cu Washington si Casa Alba. Acum trebuie sa se mai duca si la Londra si sa se culce in palatul regal, s-o vada pe regina aia cu nasul pe sus, care se uita la el ca la un var venit de la tara, a comentat compatimitor dar neinspirat Ion Coman.
Burtica a ramas blocat.
— Dar ce crezi ca sintem noi, Comane, niste trogloditi ? Poporul roman a fost in stare sa-i dea Tovarasului in douazeci de ani mai mult decit i-a dat imperiul britanic intregii dinastii intr-un mileniu intreg. Cite cabinete de lucru are regina ? Unu Comane. Tovarasul nostru are trei, iar unul dintre ele este in fostul palat regal. Oare cite resedinte oficiale are regina ? Trei, Comane si numai atit. Tovarasul are cinci. Cinci, Comane. Cinci. Si asta fara sa punem la socoteala cele treizeci si noua de case de oaspeti speciale pe care le-am construit pentru dinsul in fiecare judet, si pe care le tinem numai pentru cazul cind face vizite sau merge la vreo partida de vinatoare.
— Si douazeci si unu de apartamente prezidentiale in ambasadele-noastre, s-a amestecat Andrei in discutie, plescaind zgomotos. Nimeni altcineva nu pune piciorul in ele. Sint pastrate numai pentru Tovarasu.
— Cite avioane personale crezi tu ca are regina ? a continuat Burtica. Doua, Comane, asta-i tot ce are. Tovarasul are noua, plus trei elicoptere. Si nu uita ca unul este un Boeing 707 iar doua dintre ele sint acele gigantice Iliusin-62. Toate sint dotate cu apartamente prezidentiale, saloane si birouri. Cite trenuri personale crezi ca are regina ? Unu, Comane, numai unu, si chiar si ala este foarte vechi. Tovarasu are trei. Nu trei compartimente, ci trei trenuri intregi si toate ultramoderne. Cite ambulante crezi ca poate regina sa aiba ? Doua, Comane, numai doua - si asta stiu sigur. Tovarasu are patru, toate comanda speciala, aduse din America si Germania Federala. Dar cite spitale personale crezi ca are regina, Comane? Nici unu, uite cite are. Tovarasu are unul numai pentru el singur. Si medici care il trateaza numai pe el si familia lui.
— Si asta fara sa punem la socoteala noul centru administrativ, a adaugat cu mindrie ministrul de interne, in timp ce isi umplea un pahar pentru apa cu whisky, pe care l-a golit dintr-o sorbitura.
— Ai dreptate, Comane, a fost de acord Burtica. Crezi tu ca regina ar putea demola centrul Londrei, ca sa construiasca palate pentru ea insasi si pentru guvernul ei ? Dar noi putem, tovarasi. Si asa vom face. Si ii vom da numele de Centrul administrativ „Ni-co-la-e Cea-u-se-scu".
— Ma voi duce cu Tovarasul la Londra, a spus Andrei. Tocmai mi s-a comunicat. Am aflat ca o sa stam cu totii la Buckingham Palace. Este adevarat, Pacepa ?
— Adevarat.
— Mor de curiozitate sa vad cu ochii mei locul in care regina Victoria a domnit timp de peste saizeci si cinci de ani. În calitatea mea de ministru de externe, s-ar cuveni sa mi se ofere unul dintre cele mai bune apartamente din palat. Abia astept sa ma pis pe peretii ei imperiali si pe mobila regelui George al patrulea. O sa fie o distractie mai mare decit la Blair House! ne-a luat ochii Andrei cu cunostintele lui invalmasite despre istorie.
Conversatia a fost din ce in ce mai animata, direct proportional cu numarul sticlelor golite, luind turnuri nebanuite si atingind cele mai neasteptate subiecte. Petrecerea a ajuns in cele din urma la obisnuitul ei sfirsit, cu cei doi Coman afumati bine, Andrei abia tinindu-se pe picioare, iar Burtica beat, insa controlindu-se deplin.

Ca de obicei, in apartamentul meu era intuneric. Numai Fedoi Lily, cu fata lui plina de zbircituri, ca a unui taran batrin, blinda si senina, ma astepta. M-a privit in fata cu ochii lui mari, calzi si prietenosi, intotdeauna scrutatori.
Am gasit o invitatie tiparita, lasata pe masa cea mare, pentru oaspeti, de linga Fedot, in care eram chemat la inchiderea expozitiei Danei. Pe rindul pe care trebuia scris numele, Dana scrisese din nou, cu mina ei ferma si totusi feminina: „Taticului meu iubit".

(va urma)













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu