Sfirsitul unei domnii singeroase (29)

Horia Sima 

Ministrii legionari nu demisioneaza

Dupa adunarea de la Budisteanu, asteptam dintr-un moment într-altul demisia celor trei ministri din guvern, dupa ce recunoscusera ei însisi în fata juriului legionar convocat din propria lor initiativa ca atitudinea mea servea mai bine intereselor Legiunii si Neamului si ca trebuia sa-mi urmeze exemplul.
Dar zilele treceau si demisia lor nu se anunta. In zadar cautam în ziare, în fiecare dimineata, binefacatoarea stire care ar pus Palatul în grea încurcatura.
N-am mai încercat sa-i vad, fiindu-mi penibil sa-i agreez, reamintindu-le angajamentul luat. I-am vazut fotografiati în ziare în uniforma Frontului Renas terii, iar multi legionari i-au întâlnit pe strada în aceeasi uniforma, iesind fie de la minister fie de la anumite festivitati.
Ramânerea lor în guvern se datoreaza continuelor presiuni la care au fost supusi din partea Palatului. Exista o presiune de jos în sus a maselor legionare, care le cerea sa demisioneze, dar când erau chemati de Rege sau de Urdareanu, se înmuiau si dadea înapoi. Fara îndoiala ca de la un timp au prins gust de situ- atia privilegiata în care se gaseau si le venea si greu sa se desparta de fotoliile ministeriale.
Radu Budisteanu întrecuse masura unei atitudini oportuniste si o luase razna rau de tot. In calitate de Ministru al Cultelor si Artelor, se deplasa adese - ori în provincie, chipurile ca sa se intereseze de starea bisericilor si muzeelor, dar în realitate ca sa sondeze opinia legionarilor din provincie. Tinea si discur - suri, care erau publicate cu satisfactie de presa regimului. El sustinea teza ca exista oameni destinati sa se sacrifice pentru o idee si altii pe care destinul i-a crutat pentru ca sa împlineasca opera lor. Cu aceasta filosofie, vroia sa se indice pe sine ca a fost rezervat de destin sa fie urmasul Capitanului. "Explicatia mortii Capitanului, data de Budisteanu, scrie Petrascu, convenea oamenilor regimului, pe care îi îndeparta de raspunderea uciderilor, iar pentru orator deschidea perspective de mare cariera politica în viitor".
Incercarea celor trei ministri de a-si gasi un suport al actiunii lor politice în lumea legionara din provincie – suport pe care îl pierdusera în Capitala – a dat gres de asemenea. In orice punct al tarii intrau în contact cu legionarii, se producea un vid în jurul lor, o raceala de gheata. Raspunsul legionarilor la ideile si teoriile lor, prin care încercau sa explice rostul ramânerii lor în guvern, era invariabil acelasi: "Când va dati demisia?".
Dupa întoarcerea lui Gigurtu si Manoilescu de la Berchtesgaden, am facut o ultima încercare sa demisioneze. Era iminenta amputarea frontierei de vest si speram ca aceasta perspectiva tragica sa-i zguduie, chemându-i la realitate. Le-am trimis vorba prin diversi legionari sa-si revizuiasca atitudinea în lumina ulti- melor evenimente, dar fara rezultat.
Noveanu, Bidianu si Budisteanu s-au balansat câtva timp între aceste doua sentimente contradictorii, pâna ce si-au legat definitiv soarta de Regele Carol si au cazut odata cu el.

O intriga a Legatiei Engleze

In prima saptamâna a lunii August 1940, Legatiile straine si oamenii politici din Capitala primise un manifest semnat "Garda de Fier", prin care erau atacate atât Puterile Axei, pentru sprijinul ce-l dau revendicarilor maghiare si bulgare, cât si Regele Carol pentru orientarea lui spre Berlin si Roma. Manifestul se încheia cu o declaratie de prietenie pentru Anglia si aliatii ei. Foile cu manifestul au ajuns si în orasele de provincie, mai ales în regiunile locuite de minoritatea germana.
In 24 de ore am identificat sursa de unde provenea manifestul: era de la Legatia engleza. Am mai fost informat ca la distribuirea manifestului au partici- pat si elemente din Politia Capitalei. Intentia cu care s-a recurs la acest fals mi-a trecut ca un fulger prin minte. Dupa ce regimul si fortele care îl sustineau n-au reusit sa distruga miscarea prin decimarea ei fizica si nici sa sfarme unitatea si nici sa o compromita, angajându-o în guvernul cedarilor teritoriale, au urzit aceasta intriga, asezându-ne într-o pozitie cum nu se poate mai incomoda si mai greu de aparat: din punct de vedere intern ne razvratisem contra Regelui Carol; din punct de vedere extern ne rupsesem de puterile Axei. Daca acest fals s-ar fi acreditat, în câteva zile, într-o saptamâna, doua, puteam fi loviti de Rege fara sa se teama de o reactiune de la Berlin sau Roma, deoarece noi însine ne îndepartasem de aceste puteri pentru a ne apropia de dusmanii ei, cum afirma manifestul.
Dar aceasta n-a fost decât începutul. Intriga a fost infinit mai complicata. Dupa lansarea manifestului, corespondentii din Capitala ai ziarelor engleze s-au însarcinat sa retransmita la Londra senzationala stire într-o forma care-i dadea un relief si mai mare. Astfel ziarul "Times" vorbea de o alianta a Garzii de Fier cu Maniu si Bratianu pentru apararea Transilvaniei, cu ajutorul Angliei si con - tra Puterilor Axei. Buletinele românesti de presa si de radio, pe care am avut prilejul sa le citesc, contineau numeroase notite referitoare la aceeasi informatie, comentata de ziarele engleze si posturile de emisiune de la Londra. Stirile pro - pagate de Londra, având la baza manifestul de la Bucuresti, au fost reluate apoi de alte capitale europene, încât din frecventa si importanta ce li se acorda se putea deduce ca trebuie considerate cu toata seriozitatea.
In cercurile diplomatice ale Legatiilor Germana, spaniola, italiana si japoneza stirea despre îndepartarea Garzii de Fier de Axa a provocat consternare si fun - ctionarii lor îsi manifestau public nedumerirea în convorbirile cu legionarii.

Fireste ca aceasta stire nu putea produce nici cea mai mica impresie în rândurile legionarilor, care stiau cât de solid e ancorata miscarea în Axa, dar ex- trem de periculoasa prin consecintele ce le putea avea pe plan politic. Pentru a destrama aceasta intriga, am mobilizat toate elementele din corpul Razleti care aveau legaturi cu aceste legatii, dându-le instructiuni sa dezminta paternitatea legionara a manifestului. Considerând totusi ca stirea era prea grava pentru a fi combatuta numai pe aceasta cale, am redactat un text pe care l-am distribuit agentiilor straine. Nota a fost semnata de mine si a fost imediat difuzata de pos- turile de radio de la Berlin si Roma si cu multa usurare primita în aceste capita- le. In declaratia mea aratam ca manifestul care a stârnit aceasta campanie nu ne apartine, fiind o înscenare a Legatiei engleze, si ca miscarea legionara ramâne ferm atasata de Puterile Axei.
Bineînteles ca n-am uitat sa avizez si pe Urdareanu de aceasta intriga, pre- zentându-i si textul ce l-am difuzat, dar nu parea prea încântat de reactia mea.

La rascruce

Pe la începutul lunii August 1940,mi-am dat seama ca situatia în care ne gaseam nu se putea prelungi multa vreme. Intre mine si regim se angajase un fel de har- tuiala, fara sa se prevada un deznodamânt apropiat.Sprijinit pe întreaga miscare, dadeam asalturi peste asalturi pentru a provoca rasturnarea guvernului Gigurtu.
Dar Regele nu ceda, având ca aliati pe cei trei legionari, care refuzau sa demisioneze, si pe Mihail Manoilescu, care, din scrupule de patriotism, se cre - dea obligat sa ramâna în guvern.
Fara sprijinul acestora, guvernul s-ar fi prabusit si drumul ar fi ramas liber pentru formarea unui guvern de salvare nationala.
In aceasta lupta surda, si regimul îmi administra contra-lovituri, cum a fost adunarea din casa lui Budisteanu sau intriga Legiunii engleze si multe altele mai putin vizibile. Rezultatul acestei probe de forte, care dainuia de la demisia mea din guvern, 7 Iulie 1940, a fost pâna atunci un fel de match nul. Nici Regele n-a cedat si nici miscarea nu revenea pe pozitia de colaborare politica cu regimul, caci cei trei ministri, Noveanu Bidianu si Budisteanu, nu mai aveau audienta în sânul ei, nereprezentând decât o expresie izolata a propriilor lor interese.
Dar era mai mult decât evident ca tensiunea dintre Palat si miscare se va rezolva cu victoria Regelui. Noi ne bucuram în acel moment de o imensa popula ritate. Fara exagerare, toata tara era cu noi, dar Regele dispunea de armata si de aparatul Statului, care continua sa fie mâna oamenilor lui de încredere. Odata trecuta aceasta perioada critica, odata reglementata chestiunea frontierelor si Berlinul multumit de gestiunea Regelui, nimic nu-l va mai împiedica sa revina la vechile metode de persecutie.
Dar mai grava se prezenta situatia externa. Incertitudinile viitorului legionar se complicau cu apropierea scadentelor, când vor fi smulse noi bucati din trupul tarii. Cu guvernul Gigurtu, am puterile vor fi teribil de mari în Ardeal, caci acest guvern se va înclina fara nici o rezistenta italo-germane, pentru a putea salva regimul carlist.
Daca din punct de vedere legionar, mai puteam spera la o schimbare de opinie din partea Palatului si nu era nevoie absoluta de o revolutie, din punct de vedere extern rigiditatea cu care dictatura carlista îsi mentinea pozitiile devenise intolerabila. Cu cât se prelungea existenta acestui regim nefast cu atâta crestea si primejdia de la hotare. Cu un guvern legionar la cârma tarii, pierderile teritori - ale ar fi putut reduse într-o proportie apreciabila.
Din nou miscarea era pusa în alternativa sa lase lucrurile sa se întâmple peste capul ei, fara a se mai expune la suferinte si varsari de sânge sau sa intervi- vina cu toate fortele pentru a opri roata destinului sa treaca peste trupul tarii, lasându-o într-o stare jalnica.Chestiunea legionara, soarta noastra tragica,dorin- ta de o viata mai linistita, iarasi treceau pe al doilea plan si în fata mea îmi apa - rea cu o putere irezistibila, cealalta alternativa, imperativul national. Trebuie sa facem ceva înainte de a fi prea târziu, pentru a alunga acest regim nefast de la cârma tarii si a salva hotarele amenintate.
De la începutul lunii August m-am decis sa pun în aplicare planul de actiune conceput la Berlin. Elementele care au urmat cursul revolutionar din iarna aces- tui an la Berlin le-am trimis în diferite puncte ale tarii, prevazute în acest plan, pentru a ocupa posturi de comanda.
Cum am facut de atâtea ori în aceasta perioada, când se iveau momente grele, m-am dus sa ma sfatuiesc cu Profesorului Codreanu.
I-am expus impasul în care se gaseste miscarea, amenintarea de la hotare, mult marita de acest guvern debil, aservit în primul rând intereselor camarilei, si planul meu de actiune. Trebuie sa întreprindem ceva pentru a darâma regimu înainte de a bate ceasul deciziilor la Roma si Berlin. Suntem angajati într-o cur- sa contra timpului si salvarea frontierei apusene depinde de rapiditatea interven tiei noastre. Cu Regele pe tron, viitorul Legiunii este sumbru, dar al tarii si mai sumbru. Un glas din adâncuri ne cheama sa-i sarim într-ajutor "acum ori niciosedata".
Profesorul Codreanu m-a ascultat cu mare atentie si mi-a dat deplina lui aprobare. A fost unicul dintre figurile principale ale miscarii caruia i-am destai- nuit acest plan si pe care l-am tinut la curent cu toate etapele lui de dezvoltare.
Când am luat decizia de a pregati o solutie de forte, n-am renuntat la actiunea politica propriu zisa. Cele doua actiuni de acum merg paralel. N-am încetat nici o clipa campania de rasturnare a guvernului unui guvern legionar, evident ca abandonam proiectul revolutionar. Mai pastram nadejdea ca Regele, în fata greutatilor crescânde ce le întâmpina pentru noile frontiere ale Româ - niei, se va adresa miscarii legionare in extremis. De aceea si primele raspândiri de efectivele legionare pe teren au fost imperceptibile. Au constituit doar un dispozitiv schematic, care putea fi retras oricând, fara sa observe autoritatile ceva.
Mi se strângea inima când ma gândeam la noile pierderi pe care va trebui sa le sufere miscarea si tare as fi fost bucuros sa mi se deschida linia politica.
Eram mereu cu inima îndoita si tot ce-am realizat în prima jumatate a lunii August a fost timid si incomplet.
Numai când posibilitatile politice ar fi fost epuizate, eram decis sa dau instrumentul revolutionar,pe care îl tineam în rezerva,toata amploarea cuvenita.

Un drum prin Ardeal

Tot pe la începutul lunii August am facut un drum de doua zile la Sibiu pentru a-l vizita pe Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului, care îsi exprimase dorinta sa ma cunoasca prin profesorul de teologie Spiridon Cândea, legionar.
Am mers cu masina, luând ruta Brasov-Fagaras-Sibiu si având ca însotitor pe Horia Cosmovici. M-am oprit un sfert de ora în satul meu de obârsie, Mân - dra, la 7 km de Fagaras, pentru a-mi vedea rudele si cunoscutii. Dar nici la casa lui Ion Dan, seful de garnizoana al comunei, si nici a familiei Beleuta nu am ga- sit pe nimeni, în afara de copii. Toti erau plecati la câmp.
Mitropolitul Nicolae Balan, avizat de sosirea mea, m-a primit îndata. Mai întâi m-a condus sa vad resedinta lui si apoi muzeul metropolitan. Mitropolitul era un barbat impunator.
Discutia s-a concentrat, cum era si natural, în jurul pretentiilor maghiare si a tinuturilor amenintate sa ne fie rapite. Era îngrijorat de cuantumul sacrifici- ilor ce ni se vor cere de catre Hitler si m-a întrebat ce se poate face.
– Miscarea legionara are o solutie pentru a evita aceste pierderi sau cel putin ale reduce la minimum, dar este respinsa de sfatuitorii din jurul Regelui: un guvern legionar. Cu un guvern-emanatie al miscarii, Hitler si Mussolini nu vor putea trata cu desconsideratia ce-o poarta actualului guvern, lipsit de o baza populara si fara prestigiu peste hotare. La Berlin si Roma, cu toate schimbarile de fatada, se stie ca guvernul Gigurtu este expresia acelorasi cercuri românesti care au îm- pins România în aceasta situatie, ca urmare a politicii de permanenta ostilitate fata de Puterile Axei. Guvernul Gigurtu i se vor putea impune orice conditii pentru a fi primita România în noua ordine europeana cu certitudinea ca vor fi acceptate, daca miscarea ar fi la conducere, ar mobiliza întreaga natiune pentru apararea hotarelor si va invoca sacrificiile facute de legionari pentru Statele revolutiilor nationale.
– Rog si Inalt Prea Sfintia Voastra sa sustina, în contactele ce le va avea la Bucuresti, aceasta formula, unica salvatoare pentru neam si tara în împrejurarile actuale.
Mitropolitul Balan avea faima de om extrem de prudent în relatiile cu puterea politica, pentru a nu dauna Bisericii pe care o pastorea. A ascultat cu atentie tot ce i-am spus, dar nu si-a dezvaluit în nici o forma parerea proprie si nici nu si-a luat vreun angajament.
Profitând de faptul ca era la Sibiu, am facut un raid pâna la Miercurea Sibiului, unde locuia Corneliu Georgescu. Nu-l cunosteam decât fugar din rare- le întâlniri de la sediul din Bucuresti în vremuri bune, fara sa fi avut vreodata prilejul sa stau cu el temeinic de vorba. Inainte de mine trecuse pe la el Petrascu si îl informase de situatie, dar era de mare importanta sa auda din gura mea ver- siunea reala a evenimentelor si sa-mi spuna punctul lui de vedere.
Intâlnirea cu Corneliu Georgescu mi-a dat un nou avânt, întarindu-mi încrederea ca sunt pe drumul cel bun. Era un om ponderat si cu mintea clara. Nu râvnea la nimic; nu se preocupa decât de viitorul neamului si al tarii.
Nu am descoperit la el nici o urma de ambitie care sa-i întunece dreapta judecata.
I-am explicat lui Corneliu Georgescu tot ce-am facut din timpul când am fost eliberat de la Siguranta: constituirea Partidului Natiunii si deceptiile suferi- te, trecerea prin cele doua guverne, demisia, miraculoasa salvare a unitatii legio- nare în casa lui Budisteanu, la care el nu participase, si raul ce-l fac cauzei cei trei ministri care refuza sa paraseasca guvernul, desi sunt dezaprobati de imensa majoritate a legionarilor. Numai un guvern condus de legionari ar putea salva frontierele tarii, în timp ce cu actualul guvern se merge matematic la catastrofa.
Ce bucurie sa ai de-a face cu un om inteligent si dezinteresat! Ne-am înteles de la alfa si omega.
Mi-a aprobat atitudinea si m-a asigurat de întreg sprijinul lui. L-am rugat atunci sa binevoiasca sa descinda la Bucuresti, deoarece suntem în ajunul unor evenimente decisive si prezenta lui în Capitala este absolut necesara. Mi-a pro- mis ca în câteva zile va fi la Bucuresti. De abia ajunsese acasa. Fusese în lagar si apoi concentrat multa vreme pe zona.
Ii venea greu sa se desparta de familie, de cuibul lui, de oraselul acela linistit de munte, unde îsi exercita profesiunea de avocat.
Revenind la Sibiu, m-am întâlnit pe strada cu un vechi coleg de la liceul din Fagaras, Vasile Neagoe, care intrase în politie si era comisar la chestura locala. Mi-a dat o informatie pretioasa.
– Sa stii ca astia nu va vor lasa sa ajungeti la putere. Din dispozitiile primite si mai ales din ce se vorbeste în cercurile colegilor mei, rezulta ca s-ar putea reveni la vechile metode, odata rezolvata chestiunea frontierelor.
– Nu ai nici o grija, dragul meu. Cine stie de unde a iesit acest zvon fara temei. Nu se va întâmpla nimic. Ostilitatile dintre noi si Rege sunt definitiv îngropate. Eu duc o lupta politica în cadrul regimului si nimic mai mult.

O noua lovitura de la Berlin

Nici nu ma dezmeticisem bine dupa înscenarea Legatiei engleze si o noua intri - ga se tese în jurul meu, infinit mai primejdioasa si care putea fi fatala Legiunii. Dupa înfrângerea suferita cu scrisorica Preotului Dumitrescu-Borsa în adunarea din casa lui Budisteanu, Papanace n-a renuntat la planul lui de a-mi zadarnici actiunea din tara. De asta data a imaginat o combinatie atât de ingenioasa, atât de rafinata, încât era imposibil, dupa calculele omenesti, sa mai scap teafar din urzeala ei. Planul lui Papanace era conceput pe trei etaje. Daca nu exploda un proiectil, mai ramâneau doua de rezerva si era suficient unui singur sa-si atinga tinta pentru ca toata miscarea din tara sa sara în aer.
Cum am mai spus si înainte, dupa urâtul comportament al lui Papanace cu Stoicanescu si Borobaru la Berlin, am întrerupt raporturile cu Papanace, soco - tind ca este de rea credinta si ca orice informatie ce i-as da-o ar folosi-o împo - triva mea, creându-mi situatii grele. Dar daca eu îl ignoram, nu acelasi lucru se întâmpla cu el. In masura în care putea fi informat pe alte canale si îl ajutau puterile, cauta sa distruga minunata unitate legionara ce se realizase în tara între mine, Forul Legionar, Profesorul Codreanu cu Noveanu. Desi pe pozitii diver - gente – Noveanu era omul Palatului, iar Papanace revenise la anti-carlism – aceasta nu-i împiedica sa fie aliati pe o tema centrala: sabotarea actiunii mele. Se menajau reciproc si complotau împreuna.
Noveanu trimisese la Berlin în luna Iulie pe Preotul Stefan Palaghita ca sa se informeze asupra atitudinii grupului de acolo în chestiunea mea.
Preotul Palaghita nu venise ca refugiat ca refugiat politic, ci cu pasaport în regula. Fiind instruit dinainte de Noveanu, nu i-a fost greu lui Papanace sa-i adânceasca pornirea împotriva mea, aratându-i ca grupul de la Berlin, cu excep- tia câtorva, nu este cu mine si nu acopera actiunea mea.
Acum, despre care actiune este vorba? Papanace amesteca intentionat actiunile mele ca niste carti de joc si scotea din ele pe aceea care îi convenea, interpretând-o dupa capacitatea de întelegere a fiecaruia.Care din actiunile mele nu era buna?
1. Actiunea de rasturnare a Regelui Carol pregatita la Berlin? Aceasta actiune am început-o în perfecta întelegere cu el si numai în ultimul moment el s-a sus- tras de la raspunderi, sfatuindu-ma si pe mine sa renunt la ea. Ceea ce eu am refuzat.
2. Actiunea de colaborare cu Regele Carol? Dar aceasta actiune o aprobase si el în mesajul trimis în tara Regelui Carol prin intermediul celei de-a doua delegatii legionare. Le era permis celor dintara sa dea mâna cu "asasinul Capitanului" si mie nu?
3. Actiunea de desprindere si distantare de Regele Carol, dupa demisia mea din guvern? Nici aceasta nu era buna?
Alte ipoteze de lucru nu mai existau în tara. Eu am trecut în doua luni prin toata gama lor. Dupa ideea lui Papanace, daca eram contra Regelui Carol si vro- iam sa-l rastorn prin violenta nu era bine. Nimeni nu-l mai putea întelege. Ce vroia acest om? De fapt el nu urmarea un tel legionar propriu zis, nu-l interesa binele miscarii, ci cum sa-mi faca mie rau, cum sa saboteze actiunea legionara din tara. Asa se explica si de ce n-a sovait sa se alieze cu Noveanu, desi acesta era interpretul fidel al liniei carliste în miscare. Pe Papanace nu-l deranja faptul ce Noveanu si ceilalti ministri erau în guvern si nu le cenzura atitudinea; în schimb ma stigmatiza* pe mine, care de o luna de zile parasisem guvernul!
Dupa ce Palaghita a fost temeinic îndoctrinat de Papanace, a fost trimis în tara ca purtator al explozibilelor destinate sa ma sfarâme. In primul rând Pala - ghita adusese un manifest semnat de o parte din grupul de la Berlin, prin care se cerea abdicarea Regelui Carol. Era îndrumat sa predea manifestul direct Profes. Ion Zelea Codreanu, însotit de o scrisoare a lui Papanace catre Profesor. Papa - nace îl solicita peProfesor sa redacteze si el un manifest cu continut asemanator, prin care sa ceara abdicarea regelui, si apoi amândoua manifestele sa fie publi - cate într-o singura brosura si raspândite.
Profesorul Codreanu m-a chemat îndata la dânsul, mi-a dat sa citesc manifestul de la Berlin si scrisoarea lui Papanace si m-a întrebat ce parere am.
– Domnule Profesor, i-am raspuns, manifestul e bun si daca cei de la Berlin vor sa-l difuzeze, pe socoteala si raspunderea lor, nu am nimic împotriva.
Dar daca v-ati asocia si d-voastra la aceasta actiune, semnând un manifest asemanator, atunci este rau pentru d-voastra, rau pentru mine si rau pentru în- treaga miscare. Este usor de prevazut ce se va întâmpla. Veti fi arestat si internat ca Generalul Antonescu, care pâna astazi este imobilizat la Mânastirea Bistrita. dar, dupa d-voastra, voi fi arestat si eu si o multime de alti legionari, încât actiu- nea proiectata va fi periclitata. Când dai un astfel de manifest, atunci trebuie sa ridici si poporul, pentru ca Regele Carol sa nu mai poata reactiona. Acest mani- fest este o declaratie de razboi adresata Regelui. Dar când îi declari razboi, trebu ie sa dispui si de o armata care sa intre în lupta cu fortele regimului.
Cei de la Berlin au facut acest manifest, poate de buna credinta, dar sunt de o ingenuitate politica feciorelnica. Ce cred ei ca Regele se va speria de manifes - tul lor si va abdica? Se va crampona de Tron cu ultimele puteri si numai împins zdravan de o alta forta, va parasi tara.
Aceasta forta este în pregatire. Legionarii se îndreapta spre diferite puncte ale tarii pentru a-si lua în primire posturile de comanda. Când vom fi gata, vom da acest manifest, semnat de D-voastra, si atunci se va decide soarta.
Cum pe vremea aceea relatiile mele cu Profesorul Codreanu erau mai mult decât bune, erau filiale, si cum argumentatia mea era inapelabila din perspectiva actiunii comune ce-o pregateam, nu mi-a fost greu sa-l conving pe Profesor de inoportunitatea manifestului. L-a pus la dosar si a trecut la alte chestiuni.

Revenind la Papanace, nu stiu ce îsi poate imagina el când a conceput acest manifest. Isi închipuia ca va produce un efect atât de puternic asupra Regelui încât acesta, speriat, va lua calea exilului? Sau ca se va ridica tara ca un singur om si îl va alunga? Exista o anumita inertie a maselor. Tara se ridica, dar trebuie urnita din loc prin actiunea câtorva elemente îndraznete, ceea ce pregateam eu cu grupuri restrânse de legionari.
Se baza Papanace pe o interventie germana? Cred ca mai degraba la aceasta posibilitate se gândea, la o presiune externa.
Dar si în aceasta se însela amarnic. Guvernul german nu se gândea la substituirea Regelui Carol. El urmarea doar sa-l sileasca sa faca concesiuni teri - toriale cerute de Axa si apoi erau dispusi sa se înteleaga cu el, lasându-l mai de - parte sa conduca tara. Ei nu credeau miscarea apta sa-i ia succesiunea si nici nu doreau o Românie puternica. Informatiile lui Papanace erau gresite, desi se afla la Berlin.
Chestiunea manifestului de la Berlin nu mi-a produs prea mare bataie de cap, pentru ca era o actiune cunoscuta si am putut la timp sa o opresc. Dar Palaghita transportase de la Berlin în tara si alte ghiulele, de existenta carora nu stiam, si care daca ar fi trase, ar fi provocat un adevarat dezastru în rândurile miscarii. Era o conspiratie între ei doi, fara cunostinta semnatarilor manifestului.
Palaghita adusese de la Papanace niste scrisori adresate mai multor categorii de legionari: una macedonenilor, alta muncitorilor si alta studentilor. De aceste scrisori, Palaghita nu pomenise nimic Profesorului Codreanu. Dar înainte de a le preda grupurilor indicate trebuia sa faca o recunoastere a terenului, pentru a nu cadea în mâini nesigure. Ajuns în tara, Palaghita a intrat în contact cu un grup de muncitori pe care îi cunostea si le-a explicat în linii mari care este misiu nea lui. Seful acelui grup de muncitori l-a ascultat cu toata bunavointa, pentru a-i declara la sfârsit ca Parintele este complet neinformat si ca toata suflarea legionara se identifica cu actiunea lui Horia Sima. S-a dus la un alt cerc de muncitori, unde le-a facut aceleasi confidente, ca mandatar al grupului Berlin.
si s-a ales cu acelasi rezultat. Dupa alte experiente, când a vazut care e starea de spirit a legionarilor, în organizatiile de baza, l-a cuprins panica si s-a decis sa predea materialul compromitator.
Paralel cu cercetarea starii de spirit între cuiburile muncitoresti si studen- testi, Palaghita a vrut sa se achite si de a treia misiune primita de la Papanace, ale carei efecte ar fi fost devastatoare pentru miscare. Papanace îi mai încredin - tase un manifest pe care trebuia sa-l imprime si apoi sa-l difuzeze atât în Capita- la cât si în provincie înmii de exemplare. Manifestul, nesemnat de nimeni, tre - buia sa puna în garda legionarii contra actiunii lui Horia Sima, care e un act de nebunie si ar putea avea groaznice consecinte pentru supravietuitorii ultimei prigoane. Pe vremea aceea actiunea mea de rasturnare prin forta a regimului era înca în stare embrionara si Papanace nu avea de unde sa afle de ea. El a dedus ca as pregati ceva în tara din planul meu anterior, pe care i-l expusesem la Berlin. Acest manifest daca s-ar fi difuzat,ar fi ramas fara efect în rândurile legionarilor, atribuindu-l unei încercari a dusmanilor Legiunii, dar ar fi alarmat politia. Asa cum era conceput, manifestul era adresat mai mult Regelui si camarilei si era o invitatie sa-si ia masurile de aparare. Pâna la urma autoritatile ar fi aflat originea manifestului si cine l-a împrastiat. Venea de la Berlin, din partea grupului legio- nar de acolo, erau îndreptatiti sa creada în seriozitatea avertismentului si ar fi procedat la arestari preventive. In afara de mine, ar fi cazut victima manifestului aproape toate cadrele luptatoare ale miscarii si în modul acesta s-ar fi zadarnicit si ultimele sanse de biruinta ale Legiunii.
Preotul Palaghita nu a avut noroc nici cu aceasta întreprindere. Gasise tipografia care sa imprime textul luiPapanace,dar cum nu-l avea în acel moment la el, l-a trimis pe paracliserul sau, Mos Chirita, sa-l duca la cules. Mos Chirita, omul lui de încredere, era si legionar si fusese si internat în lagarul de la Vaslui în 1938. Pe drum citind manifestul, omul acesta simplu, cu frica lui Dumnezeu, s-a speriat de continutul lui si nu l-a mai dat la tipografie.
S-a întors cu manuscrisul lui Palaghita si i l-a dat înapoi, zicându-i ca el nu poate sa-si ia pacatele asupra lui, dând la tiparit acest manifest. "Apoi daca dl Comandant Horia Sima vrea sa-l rastoarne pe Carol si sa-l razbune pe Capitan, eu zic ca bine face. Caci daca n-o face el, cine s-o mai faca?"
"Sa mai stii, Parinte, ca gresesti si mare pacat îti faci daca tiparesti ma- nifestul contra comandantului Sima, pe care eu nu-l cunosc, dar stiu ca toti legi- onarii cu care am vorbit eu îl urmeaza si eu am sa fac la fel ca ceilalti camarazi." Mustrat de omul sau de încredere de la Biserica, care nu avea nici scoala înalta si nu pricepea nici politica tarii, Preotul Palaghita si-a dat seama de enormitatea greselii în care cazuse si a renuntat sa mai tipareasca manifestul. Intre Papanace, care se pretindea a fi mare cap politic si legionar integru, si Mos Chirita, para - cliser la o biserica de mahala, Dumnezeu a ales pe acest obscur legionar ca sa-si arate puterea Lui, împiedecând sa se consume aceasta lovitura contra Legiunii, care ar fi compromis viitorul ei.
Tocmai ieseam de la o consfatuire cu Corneliu Georgescu, Profesor Traian Braileanu si Radu Mironovici, la care ne-am pus de acord asupra atitudinii de adoptat la proxima audienta colectiva la Rege, fixata pentru a doua zi. Când ies pe poarta – nu stiu de unde aflase ca ma gaseam în acel loc -, ma întâmpina preotul Palaghita si dupa ce ma saluta, vad ca scoate un ghemotoc de scrisori si mi le înfunda în buzunar.
– Ce sunt astea?
– Sunt niste scrisori de la Papanace. Va rog cititi-le acasa.
Eu eram convins ca scrisorile erau pentru mine si contin probabil informatii pretioase de la Berlin. Ma bucuram chiar ca Papanace a revenit la sentimente mai bune.
Când mi-am azvârlit ochii pe ele, am vazut ca destinatarii erau altii. Una era adresata lui Costache Tega, din grupul macedonenilor,bun prieten cu Papanace, pe care l-am cunoscut si eu în timpul prigoanei. Celelalte doua erau scrise unor legionari pe care nu-i cunosteam, dar cari faceau parte dintre muncitori si studenti.
Continutul lor era cam acelasi. Ce spunea Papanace în ele?
– Ca eu nu am stiut sa mor ca Iordache Nicoara.
– Ca pentru a-mi salva viata, am acceptat sa colaborez cu Regele Carol, asasinul Capitanului.
– Si îi pune în garda pe legionari la care ar ajunge cuvântul lui sa nu-mi urmeze actiunea mea, care poate duce la o noua catastrofa pentru miscare.
In aceste scrisori, Papanace nu se lega cu nici o vorba de Noveanu, de Bidianu si de Budisteanu.
Prezenta acestora în guvern nu-l deranja. Normal ar fi fost sa-si îndrepte tirul împotriva lor si nu împotriva mea, care parasisem guvernul cu o luna îna - inte. Nu întelegeam atunci logica întortocheata a lui Papanace, caci daca detesti colaborarea cu Regele Carol, atunci trebuie sa fulminezi pe acei care mai conti - nua aceasta colaborare si nu pe acela care se straduieste sa-i scoata si pe ei din guvern.
Pe atunci nu întelegeam dimensiunea operatiei montate de Papanace pt. a ruina actiunea din tara.
Mult mai târziu, dupa guvernarea legionara si dupa ce ne-am aflat în al doilea exil din Germania, am posedat toate elementele necesare, din povestirile celorlalti, pentru a reconstitui teribila amenintare ce plana asupra noastra si pe care numai Dumnezeu a îndepartat-o cu puterea Lui, caci eu nu aveam nici o cunostinta de ea.
In alta situatie, as fi predat eu însumi aceste scrisori camarazilor carora le-au fost adresate de Papanace, însotindu-le cu explicatiile necesare, dar în împre- jurarile de atunci când ne desparteau doua saptamâni de momentul loviturii, as fi pacatuit grav contra Legiunii si Neamului daca le-as fi lasat din mâna. In acel moment trebuia sa ne concentram toate puterile si sa facem apel la toate rezer - vele pentru a organiza forta combativa contra sistemului, iar fratii macedoneni aveau o misiune speciala de îndeplinit în cadrul revolutiei atât în Capitala, cât si în provincie. O iesire a lor în lupta, provocata de instigatia lui Papanace, ar fi compromis grav sortii de izbânda ai Legiunii.
Preotul Palaghita s-a înapoiat la Berlin cu constiinta împacata ca a facut un mare bine Legiunii. Nu-l mai cautau pe Papanace,ci s-a atasat grupului de actiu- ne, care ramasese sub conducerea lui Octavian Rosu. La dorinta Preotului Palaghita, Rosu a convocat pe legionarii din acest grup si în fata lor a facut un fel de spovedanie, marturisindu-si pacatul în care era sa cada, în urma atâtarilor lui Papanace, care-i prezentase într-o falsa lumina pe Horia Sima si actiunea lui.

O convorbire semnificativa

Tot în aceasta perioada, în jumatatea întâia a lunii August, am avut o convorbi- re cu Dr. Klaus Schikert, directorul agentiei DNB la Bucuresti.
Dr. Schickert trecea drept prieten al miscarii, încât ceea ce mi-a spus în aceasta convorbire a fost de mare pret pentru orientarea mea.
Dr. Schickert m-a întrebat ce se va întâmpla în România dupa ce guvernul actu- al va trebui sa cedeze Ungariei o parte din Transilvania? Cum va suporta popo - rul noua pierdere teritoriala si daca miscarea nu va reactiona contra Regelui Carol?
Incurajat de simpatia lui pentru miscare, am facut imprudenta sa-mi dezvalui gândurile.
– Miscarea va reactiona, i-am spus,pentru ca ar fi monstruos sa ramâna pe Tron acela care a ucis floarea tineretului pentru atasamentul aratat Puterilor Axei. Acum vine Regele si face exact politica preconizata de noi, dar în conditii lamen tabile, cu rani adânci la toate hotarele. Nu vom putea suporta.
Dr. Schickert a fost vadit nemultumit de raspunsul meu si mi-a dat o replica taioasa:
– Va înteleg sentimentele, dar cum vreti sa reactionati? E o aventura. Regele are armata, are jandarmii si poate sfarâma orice încercare de revolta. Fara îndoiala, d-voastra aveti o mare popularitate, dar fara arme nu veti putea face nimic.
Nu aveti alta alternativa decât sa colaborati cu Regele. d-voastra ce aveti?
Intr-adevar gândindu-ma la ce aveam, m-a cuprins jalea. Puteam mobiliza câteva mii de tineri legionari, dar de unde arme? Cine stie ce pistoale ruginite uitate prin vreun ungher. Totusi nu m-am batut:
– Regele nu se va mai putea baza nici pe armata, dupa ce va fi mutilata si Tran - silvania. Armata a suporta si asa destul de greu retragerea din Basarabia. Cred ca în acest punct d-voastra va înselati.
Dr. Schikert a insistat sa ma convinga sa nu ne razvratim, deoarece raportul de forte e în favoarea Regelui. Dându-mi seama ca are in însarcinare sa-mi vor - beasca în felul acesta si temându-ma ca declaratiile mele, pe filiera lui, sa nu ajunga în cercurile Palatului, l-am linistit utilizând un alt argument:
– Aveti dreptate ca suntem mult mai slabi decât Regele, dar chiar daca am dis - pune de forte suficiente, nu am întreprinde nimic acum, deoarece România se gaseste într-o zona primejdioasa si, profitând de tulburarile interne, ar putea sa intervina Rusia.
Dr. Schikert a fost multumit de raspunsul meu si ne-am despartit în termeni cordiali.
Convorbirea cu Dr. Schikert mi-a confirmat banuiala ce-o aveam cu Nemtii de la Berlin nu ne sustin decât atât cât e necesar ca sa-l determine pe Carol sa accepte concesiunile teritoriale cerute e Axa si apoi sa treaca de partea lor. Noi eram un fel de amenintare de care se serveau ori de câte ori întâmpinau vreo re- zistenta la Bucuresti. Cartea lor principala pe care sa o joace în România era tot Regele Carol,un Rege stors ca o lamâie de toate bunurile tarii. Guvernul german nu avea intentia sa sprijine miscarea ca sa ajunga la putere si de aceea ne sfatuia sa nu încercam rasturnarea Regelui, ci mai degraba sa intram în combinatie cu el peste trupul martirizat al tarii.

Intâlnirea fruntasilor ardeleni în casa lui Gigurtu

In conformitate cu cererea lui Hitler, în 16 August 1940 s-a deschis la Turnu Severin Conferinta româno-maghiara pentru a trata chestiunea Transilvaniei. Delegatia româna era condusa de Valer Pop.
In ajunul Conferintei, Regele Carol a considerat oportun sa fie consultati si fruntasii ardeleni, fiind vorba de amputarile ce trebuie sa sufere provincia lor.
Pâna atunci Regele Carol nu tolerase nici un fel de amestec în politica externa a tarii, dar s-a grabit acum sa ceara sfatul ardelenilor, nu pentru stima ce le-o purta, ci pentru a-i antrena si pe ei în procesul de destramare al României Mari si a-si diminua astfel propria lui raspundere.
Consfatuirea fruntasilor ardeleni a avut loc în 14 August, în casa primului ministru Ion Gigurtu, din Strada Benito Mussolini 36 si au luat parte la adunare personalitati ale vietii politice si publice de peste munti. In afara de Gigurtu si Manoilescu, au mai fost prezenti, Alexandru Vaida Voevod, Valer Pop, Dr. Iuliu Hategan, Dr. Jinga, reprezentând partidul National-taranist, cei doi Mitropoliti, Balan al Sibiului si Nicolescu al Blajului. Am fost invitat si eu, ca ardelean, din partea miscarii legionare.
Mai întâi Gigurtu si Manoilescu au adus la cunostinta ardelenilor ce s-a discutat la întâlnirea de la Obersalzburg cu Hitler, ce li s-a cerut si principiul ce l-a fixat Führerul pentru delimitarea noii frontiere la granita de vest: schimbul de populatie. Dupa expunerile lor, au luat cuvântul rând pe rând cei prezenti si, cu sufletul plin de îngrijorare, si-au exprimat parerile lor.
Ceea ce am observat la toti vorbitorii, era ca se limitau la afirmarea drepturilor românesti asupra Transilvaniei, la respingerea pretentiilor maghia - re, dar se fereau sa dea o solutie, sa-si exprime atitudinea de urmat în cazul concret în care se gasea România în fata Conferintei de la Turnu Severin. Mi-am dat seama de ce nu atacau miezul problemei. Ca sa întâmpinam cu oarecare sorti de izbânda rafuiala cu Ungurii, trebuia sa se stabileasca mai întâi antece - dentele politice care au dus la aceasta catastrofa si din raspunderile anterioare sa se precizeze ce trebuie sa facem în ceasul de fata. Dar nimeni din cei prezenti nu cuteza sa taie nodul gordian, caci atât oamenii partidelor cât si oamenii Regelui erau co-raspunzatori la tragedia tarii. In politica externa, punctul de vedere a lui Maniu sau Bratianu nu se deosebea de al Regelui; în cuvântarea mea, m-am referit tocmai la chestiunea de baza, de care u voia sa se atinga nimeni: gresita orientare a oamenilor nostri politici în relatiile europene a provocat criza exter- na în care ne zbatem astazi. In consecinta, câta vreme nu se va rezolva criza in - terna, nu ne putem astepta la o îmbunatatire în relatiile noastre cu Statele biru - itoare astazi în Europa.
"Incadrarea României în noua ordine europeana nu poate fi realizata nici de acei care au prezidat la dezastrul tarii si nici chiar de acei care, desi n-au par - ticipat direct la conducerea Statului, totusi împartasesc vechea orientare de po- litica externa.Singura grupare de care dispune natiunea în actualele împrejurari, capabila sa o duca la liman, este miscarea legionara. Criza externa nu e decât un aspect al crizei interne si câta vreme nu se rezolva criza de structura a Statului, nu ne putem astepta decât la noi înfrângeri si în politica externa".
Majoritatea celor prezenti m-au aprobat, afara de Gigurtu, care îmi facea semne disperate sa las aceasta chestiune, care nu interesa pe fruntasii ardeleni. La urma, ca sa arat asistentei ca nu sunt contra Regelui, ca n-am deschis aceasta veche rana din ostilitate fata de Rege, ci de dorinta de a servi tara, am încheiat cu urmatoarele cuvinte:
"Peste deosebirile de opinii ce le putem avea în acest moment, trebuie sa ne gândim la Majestatea Sa Regele, care ramâne în împrejurarile grave de astazi ga- rantul unitatii si al continuitatii Statului Român".
Ultimele mele cuvinte au fost primite cu o deosebita usurare chiar si de Gigurtu si au fost salutate cu un ropot de aplauze.
Fruntasii ardeleni s-au despartit fara sa ajunga la un punct de vedere unitar, care sa formuleze într-o motiune sau o declaratie. Au lasat întreaga raspundere asupra acelora care duceau tratativele la Turnu Severin. Cu sufletele încarcate de cele mai negre presimtiri, au parasit casa lui Gigurtu, unde numai stapânul ei nu parea abatut.
Pe Gigurtu îl interesa mai mult titlul ce-l purta acum si soarta regimului decât soarta tarii.

Edith von Coller

Pe la începutul lunii August, aud tot mai des de prezenta la Bucuresti a unei doamne, Edith von Coller, care locuieste la Athenee Palace si ar fi trimisa speci - ala a lui Hermann Goring. Reichsmarschall-ul, între alte atributii, avea si raspun derea planului economic german.
De la întâia ei aparitie, ca împuternicita a lui Goring, s-a bucurat de o vasta circulatie în mediile politice ale Capitalei,eclipsând pe Fabricius si tot stastul sau major de functionari de la Legatie. Intr-o zi numele ei trecut pe lista persoanelor primite în audienta de Rege. Aceasta femeie putea sa aiba o importanta pe care noi o ignoram. Goring, pe vremea aceea, era a doua personalitate a Reichului, cu mult înaintea lui Goebbels, Himmler, Hess si Ribbentrop. Implicit reprezen- tantii lui se bucurau de acelasi prestigiu.
Cum misiunile Doamnei Edith von Coller erau strict economice, cum mi s-a spus,nu m-am interesat de activitatile ei si nici n-am încercat s-o cunosc. Pentru noi, în acea perioada, politica externa avea precadere, caci granitele tarii erau amenintate.
Dar într-o zi, trebuie sa fi fost prin 10 August, îmi comunica Dr. Alexandru Popovici ca Edith von Coller vrea sa ma vada. Nu îmi surâdea întâlnirea, dat fiind ca nu eram prea tare în probleme economice si i-am sugerat sa o îndrume spre un alt camarad, pregatit în materie, care poseda cunostintele necesare ca sa trateze despre viitorul relatiilor comerciale româno-germane. Doamna însa in - sista ca voia neaparat sa vorbeasca cu mine. Asa se face ca m-am întâlnit cu tri- misa lui Goering în casa Doctorului Alexandru Popovici. La conversatie l-am retinut si pe Doctor pentru eventualitatea ca as avea greutati de întelegere.
Ma asteptam sa vad o persoana mai în vârsta care sa corespunda fizic titlurilor si misiunilor ce le avea, când intra în camera o femeie tânara, înalta si extrem de eleganta. Doamna Coller se interesa de sectorul agricol al României. Pentru Germania, România este principala furnizoare de cereale si plante olea - ginoase si Reichsmarschall-ul, ca responsabil de planul economic, vrea sa se in- formeze cum ar putea creste productia agricola a României, ca sa poata contri- bui mai puternic la aprovizionarea necesitatilor de razboi ale Germaniei.
– Cum vedeti D-voastra dezvoltarea agriculturii românesti? Daca miscarea legio nara a elaborat un plan de organizare al agriculturii?
– Noi n-am avut timpul necesar sa ne ocupam de studiul unui plan economic, deoarece de abia am iesit din lagare si închisori, iar acum suntem absorbiti de chestiunea teritoriala. In linii mari va pot spune ca pentru miscare agricultura ramâne factorul principal de dezvoltare al tarii. România nu este în stare sa-si creeze o industrie grea, caci îi lipsesc materiile prime. Pentru dezvoltarea agri - culturii, miscarea legionara se poate rezema pe bratele, elanul si hotarârea a zeci de mii de tarani legionari, raspânditi pâna în cele mai îndepartate sate. Cât pri - veste masurile de luat pentru a ridica la maximum capacitatea de productie agri cola si zootehnica a tarii, guvernul trebuie sa procure în primul rând credite ief- tine plugarilor. Este fals ca taranul român nu este capabil de o înnoire a gospo - dariei lui si de o organizare rationala a muncii lui. Ii lipsesc mijloacele. Când taranul va avea bani, va sti sa cumpere unelte bune, tractoare, vite de rasa si sa-si cladeasca grajduri moderne. Statul va trebui sa se îngrijeasca apoi si de valorizarea produselor agricole, caci banii împrumutati trebuie sa-i restituie taranul. Bineînteles ca trebuie sa existe si o retea de îndrumatori tehnici în toate satele.
Aceasta a fost prima mea conversatie cu Edith von Coller. Si-a facut niste note si mi-a dat întâlnire a treia zi tot în casele Doctorului Popovici.
La a doua întâlnire, Edith von Coller a schimbat subiectul. Nu o mai interesa agricultura, ci politica. M-a întrebat de miscare, de forta ei, daca mai este capa - bila de guvernare dupa pierderile suferite, care e starea de spirit a poporului si ce cred de Rege.
I-am raspuns ca Regele nu e contestat de noi ca Suveran al tarii. Ceea ce nu ne convine, este politica lui. Eu am colaborat cu Regele,am fost ministru în doua guverne, dar la urma a trebuit sa demisionez.
– Care au fost motivele pentru care ati parasit guvernul?
– Din cauza statutului inferior ce ni l-a fixat Regele în cadrul guvernului si care nu corespundea nici pe departe popularitatii de care ne bucuram. La ora actuala suntem cea dintâi forta politica a tarii. Ceea ce ne-a multumit si mai mult, a fost însa ca ne-a exclus din tratativele cu Puterile Axei. Ni s-au încredintat posturi secundare în guvern, de unde nu putem influenta evenimentele. Ori, era logic si natural, ca noi, care am suferit atâta pentru atasamentul nostru permanent pt. u Puterile Axei, sa fim si primii când se trateaza alaturarea României de aceste puteri. Am aflat din ziare ca ati fost în audienta la Rege. In afara de misiunile economice ce le aveti, ati vorbit si de miscare?
– Regele e un om admirabil. Isi da seama de situatia internationala si este decis sa se încadreze fara rezerve în sistemul de aliante al Puterilor Axei. Am consta - tat ca Regele vrea sa colaboreze cu d-voastra. Mi-a repetat de mai multe ori acest lucru si este mâhnit ca tineretul nu-l întelege. Trebuie sa va comunic ca este si dorinta Germaniei sa se ajunga la un acord între Rege si Garda de Fier.
– Trebuie sa va exprim îndoielile mele,i-am raspuns.Am fost de trei ori în audi- enta la Rege si de trei ori i-am expus amanuntit cum vedem noi colaborarea cu Palatul si ce conditii trebuie îndeplinite ca sa de folos pentru tara, dar fara rezultat.
– Va înselati, Domnule Sima. Regele este dispus mai mult ca oricând astazi sa ajunga la o întelegere cu D-voastra. Acum este momentul sa faceti o noua încer- care.
Cine stie, ma gândeam? Poate ca gravitatea situatiei externe, în ajunul Con - ferintei de la Turnu Severin, l-a convins pe Rege sa consimta la formarea unui guvern legionar. Nu trebuie pierdut acest prilej. E în interesul tarii sa se ajunga mai degraba la o solutie politica decât sa fim constrânsi la o solutie de forta.
– Bine, Doamna, sunt multumit sa aflu de la d-voastra buna dispozitie a Regelui sa ajunga la o întelegere cu noi. Dar cum sa reluam dialogul cu el? Dupa demisia mea, nu i-am cerut audienta si acum nu cutez sa fac acest pas.
– Domnule Sima, n-ai nici o grija. Voi aranja eu audienta si voi comunica doc - torului Popovici ziua si ora când va avea loc. D-voastra pregatiti-va pt. audienta.
Intr-adevar, a doua zi, Edith von Coller telefoneaza lui Dr. Popovici ca audienta a fost fixata de Rege pentru dimineata de 16 August.

(va urma)