James Hadley Chase
CAPITOLUL VIII
Mi-a trebuit cam un minut ca sa-mi dau seama în ce situatie eram. M-am repezit imediat spre usa si am lovit-o cu pumnii. Era însa solida si n-am obtinut decât o vânataie mare la umar. Am cercetat cavoul la lumina lanternei, dar alta iesire nu mai era. Pe jos era piatra si nu se putea încerca nimic fara o scula potrivita.
M-am uitat la Audrey la lumina lanternei care începea sa slabeasca. Avea fata desfigurata de groaza.
— Ai vazut? a zis ea gâfâind, aruncându-se în bratele mele.. îl ucide pe Reg! Trebuie sa facem ceva! Trebuie sa-l ajutam!
Am strâns-o în brate.
— Audrey, pentru numele lui Dumnezeu! am zis prinzând-o de mâini. Nu-ti pierde capul. Vezi foarte bine ca nu putem face nimic. Nu întelegi ca suntem îngropati de vii?
A tresarit si s-a lipit de mine fara sa spuna nimic. Dupa câteva clipe am zis:
— Ce nebuni am fost sa venim aici fara sa anuntam pe nimeni!
— Noi... vom iesi de-aici, a zis Audrey încercând sa aiba o voce ferma. Dar... Reg... Avea o frânghie în jurul gâtului.
A început sa plânga în hohote.
Nu aveam nici revolverul. În afara de surubelnita, nu aveam nimic cu care sa încerc sa fortez usa. Am împins-o usor pe Audrey într-o parte si m-am dus sa examinez broasca. Am vazut imediat ca nu era nici o speranta.
Ca dezastrul sa fie complet, lumina lanternei a început sa slabeasca cât se poate de îngrijorator. Am stins-o si am ramas într-o bezna apasatoare tragând cu urechea, dar probabil ca grosimea zidurilor criptei înabusea orice zgomot exterior.
— Acum nu-mi mai e chiar atât de frica, a zis Audrey. Hai sa stam jos, Marc. Sunt sigura ca cineva ne va scoate de-aici.
Am bâjbâit prin întuneric în cautarea ei, apoi ne-am asezat amândoi pe prima treapta a scarii de la intrare. Mi-ar fi placut si mie sa fiu asa de sigur ca ea.
— Deci, Hench e autorul? a zis Audrey sprijinindu-se de mine. Trebuie sa iesim de-aici pentru ca asasinul sa plateasca pentru faptele lui.
— Nu cred ca e Hench. De ce n-ar fi si Ted aici? Stii ce cred? Hench e amestecat în povestea asta, dar nu el e criminalul. El ascunde cadavrele, dar parerea mea e ca nu el e asasinul.
Daca as fi reusit sa ies de-acolo, as fi rezolvat cazul cu viteza fulgerului. Tacerea era coplesitoare si începeam sa respir cu dificultate. Mi-am zis ca peste câteva ore vom pieri asfixiati.
— Daca iesim de-aici, te mariti cu mine? am întrebat-o.
Si-a lasat capul pe umarul meu.
— Hmmm... Chiar esti sigur ca vrei sa te însori?
— Cu tine... da, am zis cu blândete, stiind ca asta era adevarul.
— Va trebui sa povestim asta copiilor nostri... Ca m-ai cerut de nevasta într-un cavou.
Vocea îi tremura putin, dar simteam ca facea tot posibilul ca sa para nepasatoare. Am sarutat-o.
— Vom iesi... vei vedea.
Spunând asta, am simtit pe fata un usor curent de aer. M-am ridicat, am ridicat-o si pe ea si m-am întors cu fata la usa.
— Sa nu faci nici un zgomot, i-am soptit cu gura lipita de ureche. Se deschide usa.
Am stat asa, fara sa miscam, pret de câteva secunde... apoi am împins-o pe Audrey în spatele meu si am aprins brusc lanterna.
Ma pregateam sa trec la atac, crezând ca Elmer Hench venea sa ne lichideze, dar l-am zarit pe Reg care clipea lovit de lumina lanternei.
— Îmi dau demisia, a zis el cu o voce sugrumata. Am sarit la el si l-am apucat de gulerul hainei.
— Reg! am strigat, în timp ce Audrey ma împingea într-o parte si se arunca de gâtul lui sarutându-l.
Aproape ca l-am sufocat pret de câteva secunde cu efuziunea noastra, apoi l-am smuls din bratele lui Audrey.
— Ce s-a întâmplat? l-am întrebat scuturându-l.
— Asta e... strica totul, a zis el cu amaraciune. Nu poate sa ma mai pupe o data ca sa ma simt si mai bine?
— Îi interzic, zapacitule! am zis încântat ca-l vad. Te credeam mort.
Reg s-a uitat peste umar în bezna cimitirului.
— Si eu, a zis el. Si chiar ca as fi mierlit-o, daca unul dintre ei doi ar fi avut mai mult curaj.
— Erau doi?
— Bine-nteles! Hench si un altul. Celalalt a lansat lasoul. Stateam la usa, scrutând întunericul, când un fulger a luminat brusc cimitirul ca în plina zi si l-am zarit pe Hench la vreo zece metri în fata mea. Tocmai voiam sa strig ca sa te anunt, când am simtit ceva cazându-mi pe cap si, înainte de a fi putut sa strig, latul s-a strâns în jurul gâtului si am fost tras puternic în spate.
— Te-am vazut, am zis eu.
— Va puteti închipui ce-a fost pe mine, a zis Reg mângâindu-si delicat gâtul. Daca mi-as fi pierdut capul, acum eram rece. Am auzit pe cineva napustindu-se în fata mea – presupun ca a fost Hench – si aproape imediat usa cavoului s-a închis. Daca reuseau sa ma lichideze, erati terminati. Latul era deja destul de strâns si nu mai respiram prea bine, dar mi-am recapatat echilibrul si m-am întors în directia tipului care tragea de frânghie. În felul asta frânghia n-a mai fost atât de întinsa. Deodata mi-am amintit – si zau ca nu stiu de ce nu mi-am amintit mai devreme – ca aveam puscociul tau în mâna... si am început sa trag. Chestia asta n-a ramas fara efect. Lichidatorilor astora nu prea le place sa li se riposteze. Au spalat imediat putina. Imediat ce tipul a dat drumul la frânghie, am simtit ca revin la viata si am mai tras de doua ori dupa ei ca sa-i încurajez sa se care la ei acasa. Pe urma, m-am întors la cavou ca sa vad daca nu cumva ati profitat iar de ocazie ca sa va giugiuliti. Usa era închisa si cheia nu era acolo. Mi-a trebuit ceva timp pâna când am gasit-o si... asta e tot!
Am suspinat usurat.
— Si n-ai vazut cine era al doilea tip? l-am întrebat.
— Nu, a raspuns Reg. Tot ce stiu, e ca mai era cineva cu Hench.
Audrey m-a luat de mâna.
— Nu crezi ca acum am putea sa plecam? S-ar putea sa le treaca prin cap sa se întoarca.
— Plecam imediat, am zis strângând-o usor de mâna. Mai am ceva de facut si pe urma plecam. Ai o lanterna, Reg? A mea s-a stins.
— Mi-a întins o lanterna mica.
— Ce mai e? a întrebat el anxios. Drept sa-ti spun, a început sa mi se cam faca lehamite de locul asta.
— Ai cheia cavoului?
— Mda... a zis el.
— Încuie usa si stai lânga ea. Voi deschide înca un sicriu.
— Ce? Nu esti în toate mintile. Asta a devenit la tine o manie, a zis el.
S-a dus totusi la usa, a închis-o si s-a sprijinit de ea.
M-am întors la sicrie si am început sa lucrez la al doilea, cel de lânga primul deja deschis. Nu mi-a luat mai mult de cinci minute ca sa scot toate suruburile si sa ridic capacul. O singura privire a fost de ajuns. Am simtit un val de greata în fundul gâtului.
— Reg... vino putin. Stii cine e?
Reg s-a apropiat si a aruncat o privire.
— Dumnezeule mare! a murmurat el printre dinti, întorcând imediat capul. E Luce MacArthur.
Am lasat în jos capacul si mi-am sters mâinile cu batista.
— Acum e destul, am zis. Nu mai e nevoie sa le deschidem si pe celelalte. Mai mult ca sigur ca sunt aici toate. Haide, ne întoarcem acasa. Dar înainte va trebui sa anuntam politia sa pazeasca cavoul. S-ar putea ca asasinul sa aiba ideea sa transporte cadavrele în alta parte.
Reg a deschis usa si a scrutat întunericul. Începuse ploaia. Am tras cu urechea un moment.
— Vezi ceva? am soptit eu.
—Nu... nimic, dar nu-mi surâde deloc sa fac o plimbare pe întunericul asta, stiind ca doi asasini ar putea sa te astepte pititi dupa o cruce ca sa-ti sara în cârca, a zis Reg. Ce-ar fi sa stam aici pâna dimineata?
— Nu, am zis. Sa mergem. Daca vom sta împreuna, nu vor îndrazni sa se arate. Si s-ar putea sa fie hat departe!
Am iesit în ploaie. Amândoi au venit dupa mine. Am încuiat usa cavoului si poarta de fier si am pus cheia în buzunar.
La lumina lanternei se vedea ploaia furioasa care cadea peste morminte.
Am pornit cu pas grabit, tragând cu urechea. În cimitir nu se auzea nici un zgomot, cu exceptia pasilor nostri pe pietris si rapaitul regulat al ploii pe frunze.
Baraca paznicului a aparut brusc din întuneric.
— Am nevoie de registru, i-am soptit lui Reg. Asteptati-ma aici.
M-am oprit în fata ferestrei si am deschis-o.
Peste cinci minute, toti trei ne aflam în masina, îndreptându-ne în mare viteza spre hotel. Aveam la mine registrul paznicului. Reg statea în spatele nostru, bombanind printre dinti si stergându-se cu batista uda.
— Mâine se va termina, le-am zis. Si pe tine, draga mea, se bazeaza rezolvarea cazului...
— Spune-mi ce trebuie sa fac, si voi face întocmai, a raspuns ea. Cu o singura conditie. Sa nu ma mai aduci noaptea în cimitir!
Am trecut prin fata unui drugstore deschis toata noaptea si i-am cerut lui Audrey sa opreasca.
— Ma duc sa-i dau un telefon lui Beyfield, am zis. Trebuie neaparat sa puna paza la cavou.
Am avut bafta sa-l prind pe Beyfield chiar în momentul în care se pregatea sa plece.
— Pâna cel mai târziu mâine seara voi lichida cazul, i-am spus. Daca vrei sa participi, acum e momentul sa dai o mâna de ajutor. Daca nu vrei sa ma ajuti, eu voi obtine toata gloria si politia va fi ridiculizata în ziare.
— Ce? Ce spui? a zbierat el la capatul celalalt a firului. Daca stii ceva, vino sa spui la comisariat, altfel pun sa te aresteze ca complice!
—Nu fi tâmpit! am racnit si eu. Mâine seara voi pune gheara pe asasin, nu înainte. As vrea sa trimiti doi oameni de-ai tai la cimitir, ca sa faca de paza în fata cavoului 12. Si asta imediat. Trebuie sa stea acolo toata noaptea si sa aiba grija ca nimeni sa nu intre în cripta. Cheia e la mine, dar poate ca mai exista una. Am înauntrul cavoului destule dovezi ca sa arunc tot orasul în aer...
Asta se pare ca i-a stârnit interesul.
— Fetele sunt înauntru, nu-i asa?
— Mda... dar nu ne atingem de ele pâna mâine seara. Înca n-am prins asasinul. Daca ne descopera jocul, se va retrage în cochilia lui. Poate ca e deja destul de speriat ca sa mai încerce înca o crima... îmi dai ragaz pâna mâine seara?
Pâna la urma a acceptat.
— Asculta, Spencer, sunt de acord. Voi aranja treburile în privinta cavoului, dar daca pâna mâine seara nu iese nimic, intru eu...
*
* *
A doua zi dimineata, m-am sculat devreme, i-am lasat pe Reg si Audrey sa leneveasca în pat, iar eu am expediat o telegrama lunga colonelului Forsberg. Dupa care, m-am dus la un magazin de instrumente chirurgicale si am facut o comanda urgenta.
Trecuse putin de unsprezece când m-am întors la hotel. Am batut la usa camerei în care se afla Audrey.
Am gasit-o în pat, cu micul dejun pe noptiera. A lasat jos ziarul si mi-a zâmbit.
— Unde-ai fost? a întrebat ea întinzându-mi mâna.
M-am asezat pe pat si am prins-o de mâna. Am privit-o si mi-am zis ca era misto de tot.
— Am pus putina ordine în treburi, am zis. Printre altele, am cumparat licenta de casatorie.
A început sa râda.
— Nu se poate!
— Ba da! Doar nu crezi ca o sa las sa-mi scape o ocazie ca asta... Ai zis ca te casatoresti cu mine daca reusim sa iesim vii din blestematul ala de cavou... Si va trebui sa-ti tii promisiunea...
— Am impresia ca da, a zis ea tragându-ma în bratele ei. Nu cred ca va fi prea amuzant sa fiu nevasta unui detectiv, dar cel putin îmi voi putea face ucenicia...
Au urmat apoi vreo cinci minute foarte amicale, dupa care m-a respins energic.
— Ce-ar fi sa trecem acum la treburi serioase? a zis ea. Ce se va întâmpla?
— O gramada de lucruri. În primul rând, ultima ta întâlnire de domnisoara. Începând de mâine, n-ai sa mai pleci la plimbare decât cu mine. Sa-ti intre bine în cap chestia asta!
— Ultima mea întâlnire cu... Ted?
— Mda... Trebuie sa terminam cu el. Poate ca acum e prudent. Poate ca nu va încerca nimic în seara asta. Dar daca încearca... al nostru e!
— Chiar crezi ca el e asasinul?
— Cine ai vrea sa fie? Totul se potriveste. Cred ca vom descoperi ca e un obsedat sexual. Hench nu e decât complice. El se ocupa de ascunderea cadavrelor... îmi vine foarte greu sa-ti spun sa faci asta, dar daca nu-l prind asupra faptului, e în stare sa ne scape...
— Ce trebuie sa fac?
— Ai întâlnire cu el în seara asta. De restul se va ocupa personal.
— Nu e prea complicat, a zis ea, dar... vei fi si tu?
— Bineînteles... am zis sarutând-o. Nu-ti face griji. Poti sa mai lenevesti. Ai liber pâna diseara... Voi veni imediat ce pot.
Reg se plimba prin camera cu un aer îngrijorat. A ridicat capul când a vazut ca se deschide usa si m-a întrebat imediat:
— Ce se întâmpla? Unde-ai fost?
— Am pus la punct niste mici chestii, i-am raspuns. Pâna diseara nu mai e mare lucru de facut. Totul depinde de Ted. Daca se retrage în cochilia lui, vom fi obligati sa bruscam lucrurile. Dar daca cade în cursa... al nostru e!
— Audrey e momeala?
— Da... N-as fi vrut, dar...
M-a întrerupt soneria telefonului. Era receptia hotelului. Beyfield era jos si voia sa vorbeasca cu mine.
— Spune-i sa urce, am zis.
Am închis si i-am aruncat lui Reg o privire complice.
— Vine Beyfield, i-am spus. Sper sa nu ne faca probleme.
Dupa doua minute, Beyfield a intrat în camera. Fata lui durdulie avea o expresie de neîncredere.
I-am aratat cu degetul singurul fotoliu din încapere.
Reg s-a asezat pe marginea ferestrei iar eu m-am sprijinit cu coatele de camin.
Beyfield s-a asezat greoi. S-a uitat la Reg, apoi s-a întors spre mine.
— Sper ca stii ce faci, a zis el desfacându-si cu grija lama de guma. Nu i-am spus nimic sefului si nu ma simt prea bine.
Si-a vârât lama în gura si a început s-o molfaie.
— Cazul e aproape rezolvat, am zis, dar situatia e înca putin încurcata.
— Ai face bine s-o descurci repede, a zis el. Daca-ti rupi gâtul, Macey o sa faca scandal mare...
— Ai pus oameni sa pazeasca cavoul?
— Mda. O treaba nu prea placuta... Au stat toata noaptea în ploaie ascultând cum se întorc mortii în cosciuge. Sper ca n-ai glumit când mi-ai spus ca fetele sunt acolo?
— Le-am vazut cu ochii mei, am zis cu un zâmbet sardonic.
— Prin urmare, asasinul e Esslinger? S-a uitat fix la mine.
— Nu Max, am raspuns.
Astepta explicatii, dar nu i-am spus mai mult.
— Fiul... ai? a zis el dupa un moment.
— Poate... Diseara vom afla exact.
A reînceput sa mestece.
— Macey ar fi deschis cavoul cât ai zice peste, a continuat Beyfield. Am riscat foarte mult... Ar fi bine sa rezolvi problema.
— Oricum, i-am amintit, am descoperit totusi cadavrele. Voi nici macar atâta n-ati facut.
— Mda, a zis el. Trebuie sa recunoastem. Cred ca chestia asta o sa-l dea gata pe Macey. N-o sa fie o treaba buna pentru el.
— Afacericile din Cranville nu ma intereseaza, am zis. Vreau sa pun mâna pe asasin, pe urma am sa ridic ancora.
— Da... dar eu sunt de-aici, a început el sa explice lungindu-si picioarele. Nu mi-ar conveni deloc ca Wolf sa câstige primaria, iar daca Esslinger e terminat, asta se va si întâmpla.
— Esslinger e terminat, am zis. Va fi obligat sa paraseasca orasul. Cumnatul lui e amestecat în asasinate. Asta e de ajuns.
— Mda... a zis el cu un aer preocupat. Va trebui gasit altcineva care se candideze, pentru ca Wolf...
— Poate ca am putea sa-l lucram si pe Wolf, am zis, si i-am spus toata povestea cu Edna Wilson.
M-a ascultat cu atentie si mi-a facut cu ochiul.
— Vad ca te-ai ocupat de toate. Daca e adevarat ce spui, Wolf poate fi si el terminat.
— Du-te la Latimer, am zis. Ar putea sa-ti aranjeze el povestea asta. Un articol bine adus din condei pe prima pagina a ziarului local va face mare senzatie în oras. Daca joci strâns, ai toate sansele sa fii numit seful politiei.
Fata i s-a luminat.
— M-am gândit si eu la asta, a zis.
— Vrei sa participi la actiune? Ai putea sa vii cu noi diseara. Nu vreau sa-mi fac reclama. Vreau doar ca seful meu, colonelul Forsberg, sa stie ca mi-am facut treaba, i-am explicat eu.
S-a luminat din nou la fata.
— De acord.
— Bine. Ne întâlnim aici la sapte.
— Voi veni, a zis el.
S-a îndreptat spre usa, a ezitat si s-a întors spre noi.
— Nu-mi plac detectivii particulari, a zis el, dar tu nu esti deloc un baiat rau.
— Nu-ti face griji pentru mine, am zis râzând. Îmi câstig si eu existenta.
— Mda... Evident... Uitasem asta, a zis el si a iesit.
Reg s-a uitat la mine cu un aer dezaprobator.
— Bortosul asta a mirosit dincotro bate vântul, a zis el. Si nu s-a lasat rugat sa vina sa-si ia partea lui. De ce-l bagi si pe el?
Am aprins o tigara si m-am trântit în fotoliul încalzit de fesele mari ale lui Beyfield.
— De ce nu? am zis. Oricum, nu putem merge mai departe. Pe urma e treaba politiei. Si din moment ce a hotarât sa-l termine pe Macey si chiar pe Wolf, ce ne priveste pe noi asta?
Am tras un fum si l-am dat afara suflându-l încet spre tavan.
— Ti-ar placea sa vii la New York, Reg? Cred ca seful meu ar putea sa aiba nevoie de tine.
Reg s-a uitat la mine neîncrezator.
— Glumesti?
— Nu... Te asigur... Acum nu vad ce-am mai putea face aici, i-am zis. Eu si Audrey ne vom casatori...
Dupa ce a terminat cu felicitarile, l-am întrebat:
— Ce zici?
—S-a facut!
M-am ridicat.
— Unde te duci? a întrebat el.
— Eu? am zis zâmbind. Nu ghicesti? În vizita la nevasta mea.
*
* *
Putin dupa orele sase, am intrat în camera în care se afla Audrey, cu o cutie mare patrata sub brat. Tocmai îsi aranja parul.
— De unde vii? a întrebat ea întorcându-se spre mine. Am pus jos cutia, am sarutat-o si m-am asezat lânga ea.
— Am facut câteva cumparaturi, am zis. Ted a dat vreun semn de viata?
— Mi-a telefonat acum o ora. Ne întâlnim pe la opt la Ciro Club.
— Merge treaba! am zis încercând sa-mi stapânesc emotia. Ti-a spus ceva?
— Nimic special, a zis ea. A fost foarte prietenos. Parea foarte fericit la gândul ca ne întâlnim diseara. A glumit putin, dar nimic mai mult. Sa stii ca nu-mi vine sa cred...
— În curând ne vom lamuri, am zis. Cum vei fi îmbracata?
— Nici nu stiu... O rochie oarecare. De ce? Vrei sa port ceva deosebit?
— Da. Un costum alb si o bluza cu guler pe gât sau poate chiar un pulover pe gât.
— E prea cald! a protestat ea.
Apoi, vazând ca vorbesc serios, a tacut câteva secunde, dupa care a reluat:
— Ce înseamna asta?
— Vreau sa fii foarte vizibila în întuneric. Iar puloverul pe gât va trebui sa ascunda asta.
Am luat cutia si am deschis-o cu precautie.
— Am avut o idee, am zis scotând din cutie un mulaj de ipsos al gâtului si umerilor ei.
Era o lucratura frumoasa. Doua piese care se îmbucau perfect si erau si solide.
— Acum, stai linistita doua secunde ca sa vad daca ti se potriveste.
— Dar de ce? Doar n-ai sa ma obligi sa port oroarea asta?
— Cu oroarea asta în jurul gâtului, am zis cu calm, nu poate nimeni sa te stranguleze... Nu vreau sa las nimic la voia întâmplarii.
Parea putin surprinsa, dar si-a desfacut halatul fara sa mai spuna nimic. Am pus una din piesele mulajului pe umarul corespunzator. Se potrivea perfect. Am asezat si a doua parte si am fixat legatura între ele. Audrey avea gâtul complet protejat aproape pâna la barbie. Mulajul nu-i strângea gâtul si n-o jena. Eram foarte mândru de opera mea.
— Dar n-am sa pot petrece toata seara cu asta în jurul gâtului!... Ted o va remarca pâna la urma.
— Nici nu ma gândeam la asta, am zis. Am vrut doar sa vad daca ti se potriveste. Înainte de a parasi localul, te vei duce la toaleta si ti-l vei pune. Îl voi avea pregatit si ti-l voi pasa la momentul potrivit. În întuneric nu poate sa-si dea seama de nimic. Te expui unui mare pericol si nu vreau sa ti se întâmple ceva. Cu chestia asta esti aparata.
Am desfacut mulajul, am sarutat-o si m-am întors în camera mea, unde Reg trândavea întins în pat.
— Începusem sa-mi fac griji, a zis el ridicându-se. Ce-ai mai adus?
I-am povestit chestia cu mulajul.
— Ce idee! Totusi, chiar crezi ca va încerca s-o stranguleze?
Am aprins o tigara.
— Daca n-o face, înseamna ca m-am înselat, dar nu vreau sa las nimic la voia întâmplarii, am raspuns eu.
— Îmi ascunzi ceva, a zis el, privindu-ma cu neîncredere. Ce-ai mai pus la cale?
Am zâmbit.
— Mai târziu, i-am zis. E înca prea devreme pentru confidente...
— Bine... bine, a zis el cu un aer bosumflat. Daca umbli cu mistere... Gândeste-te si tu putin la nervii mei...
— O sa ma gândesc, am zis uitându-ma la ceas.
Era sapte fara un sfert. M-am asezat si în timp ce asteptam, am recapitulat întreaga poveste în mintea mea. Aveam impresia ca totul se potrivea la fix. Nu stiam ce-as mai fi putut sa fac.
Beyfield a sosit la sapte fix. Parea foarte însufletit si ne-a facut cu ochiul de la usa.
— Cred ca o sa mearga, a zis el asezându-se pe marginea patului. Am fost la Latimer. O sa-l lucram pe Wolf.
— Cât te-a costat? am întrebat, cunoscându-l bine pe Latimer.
A facut din nou cu ochiul.
— Am prieteni, a zis el. E un tip în oras pe care l-ar interesa sa cumpere ziarul. Cred ca Wolf va fi foarte multumit sa scape de el.
— Poate ai gasit un alt primar? am zis eu privindu-l cu atentie.
— Poate... a zis el. Dar totul depinde de voi. Daca chestia voastra nu merge în seara asta, voi fi într-o situatie afurisita de tot.
— O sa mearga, i-am spus. Bei ceva?
— Asta voiam sa zic si eu, a spus el. Si ce mai e nou?
Am sunat la receptie si le-am cerut sa ne aduca de baut. Apoi i-am explicat ca Audrey avea întâlnire la Ciro Club cu Ted Esslinger.
— Prin urmare, e vorba de Ted Esslinger? a zis el dând din cap. O sa fie o lovitura grea pentru batrân. Tin mult la el, dar fiul nu mi-a fost niciodata prea simpatic. E un fustangiu. Chiar am avut reclamatii la un moment dat...
— Stiam ca e mort dupa femei, dar nu-mi închipuiam ca e periculos, am zis. Numitul Roger Kirk, amicul lui, ar putea sa ne foloseasca drept martor, când cazul va ajunge la tribunal.
— Amândoi au aceeasi stofa, a mormait Beyfield, si la un moment dat toata lumea vorbea despre ei. Într-un oras mic ca al nostru, totul se afla pâna la urma. Numai ca pâna acum au mers usurel. Probabil ca au ales genul de fete prea intimidabil ca sa aiba curajul sa vorbeasca. Una sau doua s-au plâns totusi, dar Esslinger a aranjat totul cu Macey. Daca platesti cât trebuie, aranjezi tot ce vrei cu Macey, a conchis el dezgustat.
Ni s-a adus de baut si am pregatit trei pahare de whisky cu sifon. Tocmai le beam în liniste când a aparut Audrey. Arata nemaipomenit cu costumasul ei alb si puloverul de casmir albastru cu alb.
Beyfield s-a uitat la ea cu admiratie.
— Bravo voua! Stati aici toti trei si va delectati cu whisky! Iar mie nu-mi da nimeni nici macar o picatura!... La urma urmelor, pe mine o sa ma stranguleze...
— Nu mai spune asta, am zis. Nu-mi place deloc ca nevasta mea sa bea whisky. O sa-ti dau un gin la Club.
A dat din cap cu un aer melancolic.
— Încep sa ma întreb daca fac bine luându-te de barbat, a zis ea, turnându-si putin whisky în paharul meu, apoi putin sifon. Atâta timp cât mai sunt nemaritata, fac ce-mi place...
M-am uitat la ceas.
— Trebuie sa mergem, am zis. Ia un taxi pâna la Club, am adaugat întorcându-ma spre Audrey. Nu-ti fie frica, tot timpul vom fi în spatele tau. Daca Ted vrea sa te duca în alta parte, accepta fara ezitare... Dar sa nu uiti de asta înainte de a parasi Clubul.
I-am aratat cutia în care se afla mulajul.
— Promit, a zis ea.
S-a întors spre ceilalti doi.
— Vreti sa ma lasati putin singura cu viitorul meu sot? S-ar putea sa-mi mai faca unele recomandari confidentiale.
Beyfield s-a îndreptat spre usa si Reg s-a luat dupa el.
Ne-am întâlnit toti trei în hol peste cinci minute. Audrey a luat un taxi. Noi am luat altul si am pornit dupa ea.
— E tare pustoaica, a zis deodata Beyfield. Mare bafta ai avut sa dai peste o fata ca ea.
Ciro Club era localul cel mai elegant din Cranville. Am ajuns dupa opt si am vazut-o pe Audrey urcând scara mare care ducea la bar.
— Auzi, Reg... ar fi mai bine sa ne astepti afara cu taxiul, i-am spus batându-l amical pe umar. Daca nu avem unul imediat la plecare, s-ar putea sa ratam totul.
A dat din cap fara tragere de inima, iar eu am intrat în local împreuna cu Beyfield.
Barul era destul de aglomerat si ne-am strecurat înauntru cu greutate. Am comandat doua whisky-uri mari si am aruncat o privire pe deasupra tipului.
Audrey statea la o masa lânga usa. Era singura.
— Înca n-a venit, am soptit la urechea lui Beyfield. Sper ca nu s-a razgândit.
Am parasit barul si ne-am asezat în fundul salii, de unde puteam s-o vedem pe Audrey fara sa riscam sa fim vazuti.
Dupa cinci minute, am vazut un chelner apropiindu-se de masa la care statea Audrey si aplecându-se sa-i vorbeasca.
— Se întâmpla ceva, i-am spus lui Beyfield. Asteapta-ma aici. Ma duc sa vad.
Când am ajuns la masa ei, chelnerul tocmai pleca. Audrey s-a ridicat.
— Mi-a lasat un mesaj, a zis ea putin speriata. Vrea sa ne întâlnim imediat la numarul 49 de pe Maddox Avenue. Acolo e o petrecere la niste prieteni de-ai lui...
— Acum înteleg, am zis. Asa le-a atras si pe celelalte la casa de pe Victoria Drive.
I-am facut semn lui Beyfield care a venit imediat lânga noi.
— Unde se afla Maddox Avenue? l-am întrebat.
— În spatele cunoscutei Victoria Drive. De ce?
— Ted a lasat un mesaj în care îi spune lui Audrey ca o asteapta acolo. Spune ca ar fi o petrecere la niste prieteni... la numarul 49.
— Astepta-ma un minut, a zis Beyfield.
S-a îndreptat spre cabina telefonica si s-a întors dupa cinci minute. Era rosu la fata.
— E o casa nelocuita, a zis el. Am dat ordin oamenilor mei sa fie gata sa o înconjoare, imediat ce intram acolo... Am impresia ca ai nimerit în plin.
I-am întins lui Audrey cutia.
— Du-te repede sa-ti pui asta, fetito.
*
* *
Maddox Avenue era o strada mare slab luminata, cu case pe o singura parte. Pe cealalta parte era un imens teren viran care se termina la turnatorie. Casele, foarte rare, se acoperisera de la an la an cu un strat gros de funingine adus de fumul care iesea pe cosurile furnalelor. Am mai avut o ultima discutie cu Audrey prin portiera taxiului sau înainte de a o lasa sa se îndrepte spre numarul 49.
— Mai întâi vom merge acolo eu si Beyfield... ne vom ascunde în gradina, am zis. Reg va veni si el la noi când va sosi taxiul.
Audrey s-a aplecat peste portiera si a spus cu o voce anxioasa:
— Si eu ce fac?
— Cum ajungi la usa, suni si astepti. Daca Ted vine sa-ti deschida, îl urmezi înauntru. Noi vom fi în spatele tau, am zis. Ai un revolver?
— Da... în geanta.
— Scoate-l si tine-l în mâna în asa fel încât sa nu ti-l vada. Daca lucrurile se precipita si nu ajungem destul de repede... nu ezita sa-l folosesti.
Soferul taxiului asculta cu gura cascata. Am strâns-o usor de mâna.
— Sa nu-ti fie frica, am zis încet ca sa auda numai ea. Vreau sa stii ca te iubesc...
Am parasit-o fara sa mai întorc capul si am pornit pe Maddox Avenue împreuna cu Beyfield, evitând sa trecem pe sub felinare.
Casa cu numarul 49 era ultima de pe strada. Izolata în mijlocul unei gradini mari, cladirea era cufundata în întuneric si parea complet pustie. Ne-am apropiat cu precautie. Când am ajuns la numai câtiva metri, am reperat o lumina slaba în antreu.
— Ai vazut, am soptit la urechea lui Beyfield. E acolo, o asteapta.
— Ce-ar fi sa ne repezim înauntru si sa sarim pe el? a sugerai Beyfield. Parca nu-mi vine s-o las sa se aventureze singura în casa.
— Nici mie, am zis. Dar nu exista alta solutie daca vrem sa-l prindem asupra faptului.
Ne opriseram si priveam casa prin gardul viu al gradinii. În afara de antreu, tot restul casei era cufundat în întuneric.
— Sa încercam prin spate. Poate ca e mai usor, am murmurat.
— Probabil ca oamenii mei sunt deja prin preajma, a soptii Beyfield.
S-a uitat la ceas. Cadranul luminos indica opt si cincizeci de minute.
— Ai grija, a zis el. N-ar ezita sa-ti traga una la capatâna. M-am întors.
— Atunci poate ca e mai bine sa treci în fata, am zis. S-ar parea ca ai un cap mai tare decât al meu.
A bombanit ceva si s-a pus în miscare. N-am facut mai mult de cinci pasi si, deodata, din întuneric s-a desprins o silueta. Am zarit câtiva nasturi de uniforma stralucind slab. Beyfield i s-a adresat tipului:
Care e situatia, sergente?
— Am sosit numai de doua minute, a zis politistul. E cineva în casa, dar nu ne-am dus sa-l deranjam.
— Câti oameni ai?
— Sase. Au luat pozitie în jurul casei. Le-am spus ca pot sa lase sa intre pe oricine, dar ca nimeni nu are voie sa iasa din casa. Am facut bine?
— Mda.
Beyfield s-a întors spre mine.
— Poate ca ar fi mai bine sa vina si el cu noi.
— Bine... dar fara zgomot.
Ne-am strecurat prin gradina pâna în partea din spate a casei. Când am ajuns la usa, am auzit taxiul lui Audrey apropiindu-se de casa.
Eram îngrozitor de nervos si am remarcat ca mâinile îmi tremurau. As fi vrut s-o opresc pe Audrey, s-o împiedic sa sune la usa... A trebuit sa fac un efort considerabil ca sa-mi stapânesc panica ce începea sa puna stapânire pe mine.
Beyfield a încercat sa deschida usa.
— E încuiata, mi-a spus el la ureche.
L-am împins usor într-o parte si am examinat broasca. Nu parea prea complicata. Am scos briceagul si am scormonit un moment în gaura cheii. Usa s-a deschis cu usurinta.
Aproape în acelasi timp am auzit taxiul oprindu-se în fata casei. Dupa câteva clipe, o sonerie a rasunat undeva în casa. Am intrat în bucatarie si am aprins lanterna.
— Acum e la usa, i-am soptit lui Beyfield. Mai întâi intru numai eu. Vino dupa mine peste doua minute. Lasa-l pe sergent la usa, pentru cazul în care ar încerca sa fuga.
Beyfield m-a strâns de brat, ca sa-mi arate ca întelesese. Am înaintat încet. Am bagat mâna în buzunar si am tras piedica puscociului.
Soneria a rasunat din nou si, în momentul în care am deschis usa bucatariei, dupa ce stinsesem lanterna, am auzit pe cineva care cobora scara.
M-am ghemuit în fundul întunecos al micului coridor în care ma aflam, cu revolverul în mâna, cu inima batându-mi cu putere. O lampa cu ulei, agatata de perete la capatul de jos al scarii, raspândea în antreu o lumina galbuie.
O umbra a aparut pe perete – o silueta imensa, slaba, cu mâini lungi si subtiri si degete grotesti, îndoite ca niste gheare. Se îndrepta repede si fara zgomot spre usa de la intrare. L-am recunoscut imediat pe Elmer Hench. S-a oprit în fata usii, a ascultat o clipa apoi a deschis-o brusc. Am auzit exclamatia de mirare a lui Audrey si am vazut degetele osoase ale lui Hench prinzându-i bratul si tragând-o înauntru. Audrey si-a tras mâna cu o tresarire de repulsie. În acest timp, Hench a închis usa si s-a sprijinit de ea, întorcându-se spre Audrey.
— Buna seara, domnisoara Sheridan, i-a zis el zâmbind. La lumina pâlpâitoare a lampii de ulei, fata lui slaba si foarte palida avea ceva înspaimântator.
Audrey s-a tras înapoi instinctiv. Era atât de aproape de mine încât îi auzeam rasuflarea accelerata.
— Nu va fie teama, domnisoara Sheridan, a zis Hench. Ted va asteapta. E sus cu toti prietenii lui. Va asteapta. Urcati repede la ei.
Audrey nu reusea sa faca nici o miscare, parca era paralizata. Hench s-a încruntat si fata i s-a strâmbat într-un fel de rictus.
— Haide... Ce mai asteptati? a zis el întinzând spre ea degetele osoase si lasându-le sa cada aproape imediat. Urcati sus la Ted. Va asteapta de mult. E nerabdator sa va vada.
Audrey a pornit încet spre scara. Nu-l scapa din ochi pe Hench. El se uita la ea fara sa miste, sprijinit în continuare cu coatele de usa de la intrare.
Audrey a pus piciorul pe prima treapta si s-a oprit... Am simtit rasuflarea lui Beyfield în ceafa mea, dar nu m-am întors. Priveam tinta la Audrey.
Totul s-a petrecut foarte repede.
Am auzit un fel de suierat. Audrey a tipat. A încercat sa se agate de frânghia care se strângea în jurul gâtului si a început sa se desprinda lent de podea, trasa în susul scarii. În momentul în care picioarele s-au ridicat în aer, Hench a scos un mârâit de animal, s-a repezit la genunchii ei si s-a agatat de ei.
O împuscatura mi-a rasunat la ureche si am fost pe jumatate orbit de flama.
M-am repezit înainte. Aproape în acelasi timp, Hench s-a prabusit tacut pe podea. Am prins-o pe Audrey de talie si am ridicat-o ca s-o eliberez de frânghie. Nu a avut nici o reactie si, o clipa, mi-a fost îngrozitor de frica ca nu cumva sa fi ajuns prea târziu.
Beyfield, care trasese în Hench, i-a desfacut repede latul din jurul gâtului. Am auzit-o pe Audrey murmurând:
— Totul e bine, Marc. Apoi a început sa suspine.
Reg si sergentul s-au napustit brusc înauntru. M-am repezit pe scara. Beyfield mi-o luase înainte. Ma astepta în capatul de sus al scarii.
— Acum l-am prins, a zis el printre dinti. Nu poate sa iasa de-aici. N-am mai vazut în viata mea una ca asta.
— O sa vezi ceva si mai si când voi pune mâna pe el, am zis eu furios.
Ne-am pomenit în fata unui culoar întunecos unde numai lanternele noastre aruncau pete de lumina. Pe o singura parte a culoarului se vedeau mai multe usi. Le-am deschis una dupa alta. Beyfield statea putin mai în spate, pe culoar, cu puscociul în mâna, pentru cazul în care asasinul ar fi încercat sa fuga îmbrâncindu-ma.
Am cercetat toate camerele. Chestia asta îmi punea rau de tot nervii la încercare. Fiecare camera goala ne apropia si mai mult de asasin. Probabil ca, ascuns în întuneric, si el ne auzea apropiindu-ne.
În cele din urma a ramas numai o camera.
— L-am prins, a zis Beyfield împingându-ma usor într-o parte. Iesi de-acolo! a racnit el furios. Ma auzi?... Iesi de-acolo... Si mâinile sus!
În camera s-a auzit o miscare usoara.
— Iesi de-acolo! a strigat din nou Beyfield.
Sergentul a urcat cu doi politisti. Toti trei stateau la celalalt capat al culoarului luminând usa cu lanternele lor puternice. Am auzit pasi apropiindu-se de usa. Pasi lenti, usori, ezitanti.
Ne tineam revolverele îndreptate spre usa. Usa s-a deschis încet la început, apoi brusc. Doamna Esslinger ne privea cu buzele strânse, ochii ca doua sloiuri de gheata si fata ridata.
Purta aceeasi rochie neagra prost croita si avea pe cap o palarie plata tot neagra. Se uita la noi cu un aer absent si, brusc, a izbucnit într-un râs înspaimântator.
*
* *
Stateam în salonul hotelului, beam un paharel si fumam de mama focului. Era ultima noastra noapte la Cranville si toti eram putin chercheliti.
Beyfield radia. Pentru el, lucrurile luau o întorsatura destul de fericita. Se si vedea seful politiei. Imediat ce povestea avea sa fie publicata, guvernatorul statului avea sa faca o ancheta si Macey era ca si destituit.
Beyfield a ridicat paharul în sanatatea mea, cu demnitatea putin cam teapana a celui care a baut cam multisor.
— Esti un tip nemaipomenit, a zis el. Esti un om de aur, chiar daca esti detectiv particular...
Audrey îsi lasase capul pe umarul meu si zâmbea dulce cu ochii în tavan.
— A fost mai mult noroc, a zis ea cu jumatate de glas. Mare noroc. Acum stiu cum sa fac ca sa ajung un mare detectiv... Ma pun pe capul unui nevinovat si astept sa vina norocul... Recunoaste scumpule. Nu-i asa ca erai convins ca Ted e asasinul?
— Într-adevar, am zis, am crezut un moment ca Ted era criminalul, dar mi-am schimbat repede parerea.
Apoi m-am grabit sa continuu vazând-o tresarind de indignare:
— Bine, bine! Admit. Am crezut ca vinovatul e Ted. Dar nu i-am scapat din vedere pe doamna Esslinger si pe fratele ei. Ma intrigau. Si de unde era sa stiu ca erau sonati? Nu mi-am petrecut toata viata în orasul asta ca voi... N-aveti dreptul sa ma criticati.
Latimer s-a îndreptat în scaun si m-a privit cu ochii putin încetosati.
— Destul cu discutiile, a zis el. Trebuie sa scriu un articol afurisit si cum vreti sa scriu ceva daca nu stiu care a fost treaba?
Reg i-a tras o palma usoara peste umar.
— Esti afumat rau de tot, a zis el rânjind. Lasa articolul si bea.
Latimer s-a încruntat cu un aer dezaprobator.
— Gura! a mormait el. Afumat sau nu, un articol e un articol. S-a întors spre mine.
— Povestiti-mi. Baba era sonata, dar asta nu explica totul.
— Ba da, am zis jucându-ma distrat cu buclele lui Audrey. Daca te gândesti cu mare atentie la asta. Am primit de la colonelul Forsberg toate informatiile despre ea. Nu-mi placea deloc de doamna Esslinger, asa ca m-am gândit ca n-ar strica sa aflu mai multe despre ea. A debutat în viata facând un numar de rodeo în cadrul unor turnee în provincie. Mânuia lasoul ca Buffalo Bill. Tatal ei a murit într-un azil, bolnav de nebunie ucigasa. Ca si ea. Avea douazeci de ani când a fost concediata de la circ. Fratele ei a luat-o sub protectia sa si au venit împreuna în estul tarii unde s-a casatorit cu Esslinger, care nu stia nimic despre trecutul ei. Fratiorul a continuat s-o supravegheze si, cum a vazut ca a început sa scape pedalele, a venit sa locuiasca împreuna cu ea, acasa la Esslinger. Din aceasta cauza Esslinger a fost obligat sa-l ia ca asociat. Esslinger si-a dat seama treptat ca nevasta lui nu e în toate mintile, dar nu-l lasa inima s-o închida la nebuni.
Audrey si-a îndreptat brusc spatele.
— De unde ai aflat toate astea?
— Dispui de mari avantaje când lucrezi pentru o firma ca Investigatiile Internationale. Forsberg mi-a trimis toate informatiile. Doamna Esslinger nu avea în cap decât un singur lucru: fiul ei. Era geloasa la nebunie, iar când fiul a început sa se tina dupa fete, mama a devenit periculoasa. Hench era si el nebun, dar nu la fel. El nu omora. El îmbalsama. Când doamna Esslinger a început sa stranguleze, una dupa alta, toate iubitele fiului sau, Hench se delecta îmbalsamându-le. Si ascundea cu grija cadavrele în cavoul familiei Esslinger. Dar asta stii...
— Ca si cum as fi fost acolo, a zis Latimer. Asta înseamna ca magazinul Stop-Foto nu avea nici un amestec?
— Nu chiar, am raspuns. În nebunia ei, doamna Esslinger era hotarâta sa faca totul pentru ca sotul ei sa devina primar. A vazut în asta un mijloc de a-i dauna lui Starkey, si s-a concentrat asupra fetelor ale caror fotografii se aflau expuse în vitrina. Îti amintesti ca am gasit acolo o batista a nefericitei Mary Drake? Pun prinsoare ca Hench a pus-o acolo, în speranta ca Ted sau eu vom veni acolo si o vom vedea. Ted era sincer convins ca Starkey era amestecat în aceste asasinate. Mama sa îi vârâse asta în cap.
— Si fetele... însemna ceva faptul ca toate erau blonde? Am lipit-o pe Audrey de mine.
— Doar ca lui Ted îi placeau mai mult blondele... ca si mie. Nimic nu e mai frumos ca o blonda atragatoare!
— Adevarat... a zis Beyfield zâmbind. Oh, copii! Ce-o sa ma mai distrez mâine dimineata când o sa vad mutra lui Macey! O sa-l jupoi de viu pe porcul asta!
— Nu reusesc totusi sa înteleg de ce au mai încercat doamna Esslinger si Hench sa ma omoare, a zis Audrey. Stiau ca descoperisem cadavrele. Puteau sa mai astepte un timp înainte de a o lua de la capat.
— Erau amândoi la fel de tacaniti, am zis. Li s-a întins o capcana si n-au rezistat tentatiei de a cadea în ea.
— Dar ce facea Ted în timpul asta? a zis Audrey. De ce n-a venit la întâlnire?
— Doamna Esslinger a avut grija de asta. Fiul ei i-a spus ca se va întâlni cu tine. Ea l-a trimis pe Hench sa telefoneze la bar ca întâlnirea se amâna si ca Ted te asteapta la adresa respectiva, în timpul asta, a facut în asa fel încât sa-l retina pe fiul ei, astfel încât acesta sa nu poata ajunge la timp la întâlnire, si ca tu sa fii deja plecata de la bar când el va ajunge acolo. Pariez ca aceeasi schema a folosit pentru toate fetele.
— Asta e tot? a întrebat Latimer strivind chistocul tigarii în scrumiera.
— Da... Nu vad cum ar fi putut sa fie altfel. Ai material pentru un articol trasnet. Nu uita sa pui toate astea pe seama perspicacitatii lui Beyfield.
Beyfield era în al noualea cer.
— Daca vrei, o sa-ti dau o mâna de ajutor pentru articol, a zis Reg.
Latimer s-a ridicat.
— Vino, a zis el. O sa-l facem imediat.
— Pe mâine dimineata, i-am amintit lui Reg. Vreau sa plecam cu primul tren.
Beyfield a golit paharul si s-a ridicat si el.
— Ei bine, copii, puteti sa va duceti linistiti sa faceti nani! a zis el întinzându-ne mâna. Aproape ca regret plecarea voastra. Data viitoare când veti trece din nou pe-aici, n-o sa mai recunoasteti orasul. Dupa înlaturarea lui Macey si a lui Wolf, va începe sa miroase mai placut si pe la noi.
S-a îndreptat cu un pas ezitant spre iesire, lasându-ne singuri.
— E totusi amabil, a zis Audrey prinzându-ma de mâna.
— Un politai e totdeauna amabil când are nevoie de tine, am zis. Haide, iubire... la culcarica.
— Stiu ca oricum sunt ridicola, a zis ea privindu-ma, dar daca îti amintesti... ai spus ca Max Esslinger era convins ca nu voi reusi niciodata sa descurc acest caz. Atunci de ce m-a angajat?
— Doamna Esslinger l-a obligat s-o faca împotriva vointei sale, am raspuns eu cuprinzând-o cu bratul de dupa mijloc. Si-a dat seama ca fiind tu...
— Destul, m-a întrerupt ea. Si sa nu te prind ca rânjesti.
SFARSIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu