CÂND TE VĂD...

Gabriel Constantin

Când te văd trecând pe-alee

Mă cuprinde o tristeţe,

De-mi faci inima, femeie,

Să îngheţe.

Chiar de simţi a mea durere,

Inima îţi e de fier,

De mă laşi fără putere

Să mai sper.

Mă ucide nepăsarea

Ce-o arunci din ochii cruzi,

Deşi dulce mi-e cântarea

N-o auzi.

Rătăceşte-o umbră pală

Pe profilul tău divin;

M-aş culca la tine-n poală

Să suspin.

Să-ţi simt lacrima fierbinte

Pe-a mea frunte de poet,

Sau măcar că te mai minte

Un regret.

Dar nu este aşezare

În ce-a fost şi ce mai este

Şi iubirea noastră pare

O poveste.

Care veşnic în prefaţă

Îmi aduce-n suflet moarte,

Căci un zid imens de gheaţă

Ne desparte.

Cum la tine este cheia

Să topeşti acea zidire,

În zadar suflu-n scânteia 

De iubire...