sâmbătă, 25 octombrie 2014

Eram ploaia



Rodica Buzdugan





el era în fiecare dimineață

devreme,
când mă trezeam singură
lângă cafeaua
cu mirosul corpului de după dragoste,
era toate absențele transformate
în mâine...
se desena în locul inimii
pe care o lua cu el,
să nu mă știu altfel decât
în noi doi,
mă transforma în ploaia caldă
din primăverile semănate
cu iubire,
așa înmuguream iubire în fiecare an
trecut,
fără timp
eram doar sentimentele vieților
noastre,
distanța de 230 de kilometri
între lumea lui și moartea mea,
fiecare carte scrisă 
pentru a nu uita
nici un cuvânt din trecerea
lui,
prin ploaia care mă cernea
picătură cu picătură în distanțele
dintre tăceri
venite ca norii uriași,
peste
cerul existențelor noastre
amânate,
cu plecarea lui și așteptarea
mea,
alergând de la un oraș la altul
bagajul în mâinile obosite,
de mângâieri
disperate în foamea lipsei de mai mult,
transformat și el în decizii
finale,
de a ne lipi destinele
într-o singură primăvară,
o singură ploaie

de iubire... 











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu