Aura Popa
Te duce ploaia asta prea departe.
Să te privesc plecând? Abia-ndrăznesc.
Rămâi în vis dar… visele-s deşarte
Când umbrele în noi se înteţesc
Şi-n jur se-ntunecă a întomnare.
Îmi reazem iar povestea de tăceri
Şi fruntea de fereastra asta care
Pe mine… nu mă duce nicăieri.
E frig şi-n suflet, frig şi în odaie.
Mă învelesc cu pledul unui gând
În care trupul tău e tot văpaie
Şi-mi încălzeşte zâmbetul plăpând.
Te laşi purtat de ploaie prea departe.
Şi te tot duci…Nicicum nu te opreşti
Iar lumea noastră iarăşi se împarte
În două: „unde-s eu” şi „unde eşti”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu