joi, 9 octombrie 2014

Pe tine ...


Aura Popa





Te duce ploaia asta prea departe.

Să te privesc plecând? Abia-ndrăznesc.

Rămâi în vis dar… visele-s deşarte

Când umbrele în noi se înteţesc



Şi-n jur se-ntunecă a întomnare.

Îmi reazem iar povestea de tăceri

Şi fruntea de fereastra asta care

Pe mine… nu mă duce nicăieri.



E frig şi-n suflet, frig şi în odaie.

Mă învelesc cu pledul unui gând

În care trupul tău e tot văpaie

Şi-mi încălzeşte zâmbetul plăpând.



Te laşi purtat de ploaie prea departe.

Şi te tot duci…Nicicum nu te opreşti

Iar lumea noastră iarăşi se împarte


În două: „unde-s eu” şi „unde eşti”…


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu