vineri, 10 octombrie 2014

Un scriitor olandez provoaca Occidentul: De ce taceti? Islamul nu este o religie a pacii!



Islamul nu este o religie a pacii. Ba mai mult: ucigasii nemilosi din gruparea Statul Islamic urmeaza indeaproape invataturile profetului Mahomed. Aceste teze provocatoare apartin scriitorului olandez Leon De Winter.





Decapitarile din Siria si Irak arata liberalului Occident ca toleranta sa fara granite s-a transformat intr-o capcana mortala. Aceste lucruri sunt sustinute nu de vreun pastor crestin radical, ci de un scriitor contemporan cu vederi liberale, care s-a declarat postmodernist, de origine evreiasca.


Intr-un interviu pentru publicatia Der Spiegel, De Winter sustine ca impotriva teroristilor islamisti trebuie folosite instrumente care nu raspund neaparat regulilor unui stat de drept, precum tortura sau lagarul de la Guantanamo. De Winter numeste islamismul un "nou totalitarism" si il descrie cam asa: "Dupa fascismul de stanga al Uniunii Sovietice si dupa cel de dreapta al nazistilor, islamul este noul fascism al secolului 21".


Pe blogul sau, in multele eseuri scrise, De Winter indeamna Occidentul sa-si aminteasca de acele valori care i-au asigurat un rol decisiv in lume si sa dea un raspuns pe masura islamismului.


Scriitorul incearca sa explice si motivatia jihadistilor, care ucid, tortureaza si violeaza, fiind convinsi ca religia lor ii legitimeaza sa faca asa ceva.



Iluziile lumii occidentale

"Treptat, ne atrag intr-o discutie pe care am vrut sa o evitam. Discutia pe care Occidentul, de la Iluminism incoace, a ingropat-o", scrie olandezul in Die Welt.


Autorul aminteste ca revolutia industriala a adus in mainile noastre instrumentele cu ajutorul carora am devenit stapanii propriului destin. El spune ca, in ciuda pacatelor din secolul 20, Occidentul continua sa mearga inainte catre individualizare, secularizare si bunastare.


"Undeva, pe acest drum, ne-am pierdut vigilenta si constientizarea faptului ca trebuie sa actionam decisiv intotdeauna, atunci cand sunt amenintate valorile si convingerile noastre, care au stat la baza progresului nostru. Asa s-a nascut ideea ca nu mai avem dusmani. Pur si simplu, ne-am permis sa nu mai fim decisivi. Noi chiar am facut mai mult. De rusinea celor intamplate in secolul 20, am inceput sa ne indoim de Iluminism care, in definitiv, ne-a asigurat intaietatea de acum", scrie De Winter, citat de Deutsche Welle.


Acesta mai spune ca lumea occidentala a atins limita acestor indoieli si, deodata, s-a trezit intr-un vartej de probleme morale si etice.


"Dintr-o data, ne-am trezit ochi in ochi cu idei si valori despre care credeam ca au disparut undeva, in negura istoriei. Acum este evident ca trebuie sa discutam despre granitele tolerantei si libertatea cuvantului. In 2014, o astfel de discutie ar parea ridicol de anacronica. Ar trebui sa pornim discutia de la religie. Vestul se teme sa discute despre vina Bisericii, pentru ca ar aduce aminte de lucruri intunecate din trecutul sau, cand s-a varsat atat de mult sange in numele religiei", continua autorul.



Ce ar fi spus Mahomed?

De Winter aminteste ca, dupa 11 septembrie 2001, "relativismul cultural" s-a clatinat foarte mult, dar, dupa acea, Occidentul liberal a reusit sa indeparteze din mintea sa indoielile.


"Liderii nostri continua sa repete ca Islamul este o religie a pacii. De multe ori au spus lumii non-islamice ca teroristii nu au nicio legatura cu Islamul, ca pervertesc o religie a pacii. Un timp, aceasta explicatie a functionat.


Decapitarile din Siria si Irak, carora le-am fost martori prin intermediul mass-media, ne obliga sa spunem cateva adevaruri neplacute despre Islam. Cadrele socante cu decapitarile unor cetateni occidentali ne obliga sa regandim traditia", mai spune olandezul.


Conform lui De Winter, decapitarile ne obliga sa aruncam o privire asupra figurii centrale a Islamului, Profetul Mahomed.


"Ucigasii de azi spun ca actioneaza conform profetiilor Lui. Asemenea crestinismului, si Islamul are in centru o figura, egala cu Dumnezeu. Mahomed, insa, nu-i deloc ca Iisus Hristos. Mahomed este razboinic, un barbat care se foloseste de ucideri in masa pentru a-si atinge telurile. O citire obiectiva a Coranului arata ca pacea propovaduita de Islam este, de fapt, pacea capului plecat. Islamul se vede pe sine nu ca o religie, ci ca un program ideologic cu ajutorul caruia comunitatile sa fie cu totul reorganizate", scrie eseistul olandez.


Conform lui, Islamul este mai mult decat o forma de meditatie personala. Islamul vrea sa randuiasca lumea dupa profetiile unui lider militar din secolul al 7-lea.


De Winter sustine ca Coranul nu lasa loc de interpretari pe acest subiect. El spune ca se crede gresit in Europa ca religiile monoteiste sunt pacificatoare. Daca vom cauta sa diferentiem iudaismul, crestinismul si islamismul, la orizont va aparea fantoma Auschwitz-ului.


Doar frica de aceasta fantoma ne face sa credem ca Islamul este o religie a pacii cand, de fapt, teroristii islamisti nu sunt musulmani, ci ucigasi brutali. Astfel am cazut in capcana tolerantei proprii: am demonstrat intelegere pentru Islam, nu si pentru acei critici ai lui care sustin ca este religia care a inflorit in jurul unui profet razboinic.


Cine citeste cu atentie Coranul si povestirile despre viata lui Mahomed se va convinge ca ucigasii din Statul Islamic intr-adevar respecta profetiile lui Mahomed, spune olandezul.



De ce taceti?

"Este adevarat ca majoritatea musulmanilor din aceasta lume sunt pasnici. In ciuda acestui fapt, ei nu ies sa protesteze fata de atrocitatile Statului Islamic. Asta pentru ca acesti ucigasi respecta intocmai profetiile lui Mahomed si, in loc sa se uite critic la propria religie, sute de milioane de musulmani arunca vina exlcusiv pe evrei.



Societatile occidentale deschise trebuie sa condamne ideologiile religioase, precum Jihad si Sharia, pentru ca ele contravin drepturilor fundamentale ale omului", incheie De Winter. 


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu