Catalin Tolontan
Am de ceva vreme informația că există înregistrări cu discuții purtate între mine și oameni cu care am vorbit despre Gala Bute. Astăzi am primit încă o confirmare că se pregătește lansarea lor pe piață. O porcărie. Cine pariază pe intimidarea noastră ne face să rîdem!
E un risc democratic să te ocupi cu înregistrarea jurnaliștilor cînd își exercită meseria și să le faci publice convorbirile din cursul documentării profesionale. Dacă vor apărea cu adevărat, ele n-au fost realizate cu galena de către un detectiv particular, avînd în vedere locul unde s-au purtat convorbirile.
Discuțiile despre care vorbesc au avut loc doar în instituții publice. Și nu pe holuri, nu la țigară, nu la toaletă trăgînd apa ca să acopere microfoanele, așa cum făcea judecătorul Mustață cînd își scîrbea complicii că mai uita din cînd în cînd să apese pe buton după ce trecea pe la WC!
Le-am purtat deschis și oficial, ca să zic așa. Ăsta e ghinionul celor care se așteptau să mă găsească șoptind cu sursele precum Louis de Funes pe fundul lacurilor și respirînd prin tub de scafandru!
Întotdeauna au fost mai mulți oameni de față, martori, dacă le dă prin cap să încerce să le falsifice, dar asta deja mi se pare imposibil. Cînd spun martori nu mă refer la colegi de-ai mei, care pot fi subiectivi, ci la ”partea cealaltă”. Nu mă refer, așadar, la ziariști, că la o discuție din asta informală au fost vreo 15 jurnaliști! Ci la oficialii în cauză, cu care n-am discutat niciodată șoptit, niciodată între patru ochi. Și n-am depășit nici un moment limita discuției dintre un ziarist și un oficial al statului.
De ce spun că există și o semnificație bună dacă se va ajunge la această enormitate, care ar șoca în orice țară civilizată? Nici măcar SUA nu au publicat discuțiile dintre ziariști și Edward Snowden, declarat pericolul public #1. Pînă și cu unul acuzat de trădare națională jurnaliștii au avut privilegiul de a discuta în secret, fără ca asta să pară dușmănos nimănui.
La noi, asistăm la o nouă formă de vînătoare a presei și de intimidare a angajaților statului să nu mai discute cu ziariștii. Dar povestea se va întoarce imediat împotriva braconierilor de stenograme.
Am mai multe motive să fiu optimist și să am încredere:
1. Dacă băieții le fac publice, vor dovedi cît de supravegheați sînt jurnaliștii și cît de incomode sînt investigațiile lor.
Discutăm despre Gala Bute, un dosar anticorupție lansat de presă, deschis de DLAF, filiala OLAF în România, și preluat apoi de DNA, care îl cercetează de doi ani și jumătate, cu mari amînări, suferințe, dar înaintînd pas cu pas! Au angrenat ministere, federații, agenții naționale, companii de stat, avocați.
Sînt zeci de oameni și multe instituții cu care am vorbit în acești trei ani în care urmărim cazul. Niciodată n-am crezut că putem fi înregistrați, dar asta e!
Pe 2 decembrie 2013, nu existase nici o comunicare între noi și DNA, dacă cineva e atît de bolnav să-și imagineze că ziariștii influențează sau dictează măsurile procurorilor!, conducerea DNA se exprimă clar printr-o ordonanță în privința fraudei din Gala Bute.
Procurorii susțin că ministerul Elenei Udrea a încercat inclusiv păcălirea Comisiei Europene, în momentul în care a cerut banii. Iată un singur citat din zecile de citate care compun referatul dur ca un rechizitoriu:
”Funcționarii ministerului au făcut cu știință afirmații inexacte în cuprinsul cererii de decontare, fiind necesară continuarea urmăririi pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de săvârșirea acestei fapte în forma autoratului, a instigării sau a complicității, după caz”.
Noi, la Gazetă, am numit povestea ”Bani pentru partid”, pentru că avem informații, pe care procurorii nu credem că le dețin încă, după care aranjamentele finale ale surplusului banilor au mers către clienții politici.
După cum zicea Elena Udrea, în interviul de azi de la ”Adevărul live”: ”Este multă ipocrizie la partide în ce privește campaniile electorale. Finanțarea partidelor politice este cauză a corupției”. Are perfectă dreptate și exact despre asta vorbește Gala Bute!
Împotriva unei astfel de investigații de presă s-au grupat forțe politice în numele cărora a vorbit însuși președintele țării.
În emisiune la Robert Turcescu, o coincidență, desigur, Traian Băsescu a spus: ”S-ar putea să vedeți cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important. Nu, nu voi merge mai departe”.
”Păi, atunci, acela nu mai e ziarist”, a zis Robert. Ce frumos și ce exigent sună asta acum, după autodenunțul lui Turcescu! Nu mai eram ziarist! ”Sigur că nu mai e ziarist!”, a plusat și președintele, adăugînd că, vai, vai, să nu insiste Robert, că el, ca șef de stat, nu merge mai departe. O avea omul o programare de dezvăluiri, cum a zis în cazul celeilalte insinuări, cu ofițerul acoperit, și i-o stricăm.
Dar, așa cum a sesizat un judecător CSM zilele trecute, nu doar presa e ținta afirmațiilor președintelui României, ci chiar justiția!
Hai, domnule președinte, mergeți mai departe, de ce să nu mergeți? Mai ales că într-un punct ați fost exact, atunci cînd ați spus ”veți vedea”, pentru că înregistrările sînt probabil audio-video! Le-au făcut băieții ca lumea. Mergeți mai departe și vom vedea cine este și cine nu este ziarist! Noi oricum mergem mai departe cu investigația nu cu înregistrările, că n-am înregistrat pe nimeni în 24 de ani de meserie. Iar Inspecția Judiciară, la cererea CSM, va merge și ea mai departe.
În rest, ce ați spus la Turcescu e ce ați înțeles dumneavoastră din acele înregistrări sau din ce vi s-a povestit. Și de aceea , dacă vor apărea e dureros de foarte bine, ca să încetați să ne mai dați lecții despre cum se face presă și despre ce e corect și incorect în meseria asta. O să vedeți niște discuții între oameni normali, de care nimeni nu se poate rușina. Va fi insolvența unui mod de a le-o trage ziariștilor și o evidență despre cîtă încredere aveți în justiție.
Noi vorbim mai frumos, mai civilizat, mai direct cu sursele decît vorbiți dumneavoastră la televizor, în fața țării! Vorba unui coleg: ”Gazeta a încercat și ea să dea un filmuleț cu președinți făcîndu-și meseria, dar n-a găsit!”.
2. Publicarea înregistrărilor va ilustra cum se construiește o investigație de presă, una dintre multele în care ziariștii au relatat îndelung, ani în șir, și justiția a apărut și ea la un moment dat pe fir. Gala Bute a Gazetei este deja premiată de către INMA, cea mai prestigioasă organizație a presei scrise în materie de branding și marketing, primul premiul oferit României în toată istoria organizației. Și ne bucură faptul că putem face din ea, cu participarea involuntară a politicienilor, un studiu de caz global. Cu cît mai multă presiune împotriva noastră, cu cît mai multe acte nedemocratice, cu atît va fi mai limpede.
Și nu e vorba doar de Gala Bute.
Cu unele excepții notabile, cam așa s-au construit toate dosarele anticorupție care au adus la condamnări sau care sînt încă pe rol. Cine crede că justiția vine și-ți dă pe tavă ție ca ziarist un dosar bate cîmpii. Pînă acum în România a fost taman invers, sigur cu exagerarea de dragul comparației!
Ziariștii au scris ani în șir despre Fenechiu, despre Ridzi, despre Dosarul Transferurilor, despre Copos și Loterie, despre schimbul de terenuri dintre Becali și Armată și anchetele justiției au apărut mai tîrziu. Cel puțin cam așa s-a întîmplat pînă acum. Azi, justiția se mișcă și ea mai bine și, de multe ori, presa află după deschiderea dosarelor.
În astfel de cazuri, au loc schimburi de informații, neoficiale, desigur, în care fiecare încearcă să ciupească mai mult din ce știe celălalt. Nu se coalizează decît aparent, dimpotrivă, apar divergențe, cei din poliție, serviciile, procurorii, judecătorii se enervează că tu publici și le strici socotelile, iar tu, ca jurnalist, ești furios că afli cît mai puțin dintr-un caz care poate că n-ar fi existat dacă tu nu l-ai fi semnalat.
Avantajul oamenilor legii e că ei pot să-i cheme pe martori cu legea, în timp ce, cu jurnaliștii, martorii vorbesc doar dacă au încredere. Se face altfel undeva în lume? Nu!
Grupul de influență care se pregătește să zvîrle înregistrările nici nu știe prea bine de ce să ne acuze: că am comandat procurorii sau că oameni din justiție ne-au influențat pe noi, dîndu-ne pasămite dosarele de-a gata?! Variantele se bat cap în cap. Se vor decide ei la una și o vor da pe piață. Între timp, au început intoxicările. Celor din instituții li s-a spus că noi am fi înregistrat. Niciodată de 24 de ani nu-mi înregistrez întîlnirile! Și de ce le-am da noi că n-are nici o logică! Proști și cînd intoxică!
Numai că publicul nu e prost deloc. El nu se pune la mintea politicienilor sau a aliaților lor travestiți în blogeri, care cred că așa se face presă: vine dosarul cu poșta și tu-l publici. Anchetele de presă nu sînt servite ca pizzele congelate, bune de pus la microunde. Vai de voi!
3. Ar fi o mică pierdere pentru presă, dar exemplul nu va șoca pe nimeni!
Dacă înregistrările vor apărea chiar și în ciuda acestui articol, poate că unii oameni se vor feri să vorbească, ”nu putem fi siguri că nu vă înregistrează”, dar viața merge înainte și discuțiile vor continua să existe, pentru că toate profesiile cîștigă din ele.
Toată lumea înțelege de unde vine furia pe ziariștii din cazul Gala Bute și încercarea de compromitere a lor și a justiției, mai nou. Recunosc că aici am avut cu toții, ăștia de vrem să meargă dosarul pînă la capăt, și un pic de noroc. Vă explic de ce zic asta.
În presă, există mai multe căi de a obține informații. Am colegi și cunosc reporteri de peste tot din țară și din lume care își flatează interlocutorii. De regulă, aceștia sînt cei mai buni reporteri. Îi amețesc pe cei cu care vorbesc, le fac promisiuni că o să fie bine, că luptă împreună împotriva răului. Cînd aleargă după informații i-am auzit deseori vorbind și îți vine să le dai și cămașa de pe tine!
Mai există și genul ziaristului supărat și revoltat, care se dă la interlocutor, îi spune că e nașpa, că-l ia de prost, că nu-i furnizează nici o informație lui, ca ziarist, și că nu mai vorbește în viața lui cu el.
Știu cazuri de ziariste care erau gata, gata să-i pocnească în cap cu poșeta pe unii cărora ele le spuneau ceva și obțineau prea puțin în schimb!
E 100% reală o situație în care un redactor de investigații l-a provocat la un skandenberg pe un funcționar public, de nervi că, după ce acesta îl storsese pe ziarist de percepții și păreri, ăla se codea să vorbească! Știți ce supercaz a ieșit din asta? Unul care a uimit România în momentul pronunțării deciziei judecătorești definitive. Să ne înțelegem, e treaba și meritul justiției că le-a făcut, dar noi le-am explicat pe înțelesul oamenilor și, în multe situații, le-am descoperit de-a dreptul!
Există și categoria ziaristului curios și destul de distant, care vorbește generalități și mai întreabă cînd și cînd ceva, cînd simte că poate obține un pont. Din fericire, așa sînt eu. Ceva mai rușinos, relaționez mai greu, și, din această cauză, par mai crispat și mai oficial în dialog. De ce zic din fericire? Pentru că n-am nici o emoție să se afișeze înregistrările cu discuțiile mele! În ele nu împing pe nimeni să facă nimic, nu ameninț, nu insinuez, nu sugerez. Chiar și în discuțiile neoficiale, îmi exprim opinia, întreb și răspund, avînd un băț în fund mai degrabă decît o atitudine amicală.
Mă gîndesc însă că, poate, următorii ziariști care vor păți să fie înregistrați și difuzați vor aparține celorlalte stiluri, mai ferme să scoată de la oricine adevărul sau, dimpotrivă, mai prietenoase cu sursele lor. Atunci ar fi o problemă inițială de imagine, pentru că oamenii ar înțelege mai greu că în meseria asta contează ce publici, ce le aduci lor, și nu cum cum vorbești cu cei de la care obții informații! În termeni legali, evident, că nu descriem aici situații în care apar bani, șantaje, favoruri, amenințări reale și alte alea.
Dacă înregistrările vor apărea, o să facem o dezbatere ca lumea pe regulile meseriei de jurnalist. Cazul Turcescu are și el o parte bună. S-a retrezit cumva mîndria în noi și am simțit asta discutînd cu mai mulți colegi de breaslă. Unul dintre ei e cel care, de altfel, mi-a confirmat treaba cu înregistrările. Și el, și alții, și noi ne-am săturat să primim lecții despre presă de la toți politicienii sau de la avocații lor camuflați pe TV sau pe internet.
Și mă bucur că nu s-a întîmplat asta altcuiva, ci mie.
Pentru băieți: dacă ați fi avut înregistrările cu Mirela Neag, ați fi auzit live cum vă înjură o mamă că-i futeți viitorul copilului ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu