Robert, nu ești singur, suntem și noi aici!

Angela Tocilă

După ce mi-a trecut șocul provocat de ”confesiunea” lui Robert Turcescu, după ce-am revăzut imaginile și-am dormit o noapte ”pe ele”, cum s-ar zice, am ajuns la concluzia că nu a fost niciun ofițer acoperit, că totul e un bluf al cărui scop nu-l cunosc deocamdată. Supoziții am făcut și eu ca toată lumea. Mi s-a părut speriat și am zis că e șantajat, amenințat. Apoi m-am gândit că a jucat un rol. Apoi iar m-am gândit că l-au terminat prea incomod fiind. Mi-am revenit în cele din urmă din toate teoriile conspirațiilor și am concluzionat că a jucat un rol sau că s-a sacrificat cu un anume scop. Rămâne de văzut care e adevărul.


Niciodată de la revoluție încoace, opinia publică n-a mai fost supusă unor asemenea presiuni ale politicului prin intermediul presei. Și nu vorbesc aici de publicul informat care urmărește scena politică pe rețele de socializare și site-uri de știri, ci de marea masă a populației. Suntem manipulați cu toții, intoxicați exact ca în primele zile ale revoluției când ceea ce se spunea la tv era sfânt iar cei ce puneau la îndoială ”adevărurile” spuse de tovarășul Iliescu, devenea automat dușman al revoluției. Manipulările au continuat de-a lungul timpului în doze mai mult sau mai puțin fatale, dovadă fiind situația incredibil de riscantă în care ne aflăm acum, în pragul alegerilor prezidențiale dar niciodată, repet, niciodată, publicul român nu a fost atât de presat, de stresat și de forțat să înghită pe nemestecate povești cu spioni și ofițeri acoperiți pe care, pare-se, nu-i poate descoperi nimeni pentru că nu permite legea.


Altora în schimb, legea le permite să organizeze lansări de candidatură faraonice pe Arena Națională, unde puțin mai lipsea să se facă văzută fantoma defunctului dictator. Probabil că ar fi apărut la un moment dat dacă Întâiul Plagiator al Țării n-ar fi fost mai megaloman decât el. Legea le permite să dea pomeni în plină recesiune economică și tot legea le permite să facă absolut tot ceea ce vor pentru că sunt la putere și pentru că pot. Ah, și pentru că nimeni și nimic nu li se opune. Legea, de data asta, a lor, a securiștilor, a torționarilor vechi și noi, le permite să intimideze, să inducă teama în rândurile tuturor celor ce li se opun, promițând mai mult sau mai puțin voalat represalii după ce ”tiranul” va pleca de la Cotroceni. Mai mult de atât, nu doar opozanților actualei guvernări li se promit represalii și răzbunări ci și simplilor susținători ai președintelui, denumiți generic ”oamenii lui Traian Băsescu”.


Dacă toată povestea asta cu deconspirarea ”colonelului” Turcescu e doar o manevră de derutare a adversarului și ca urmare vor fi deconspirați măcar jumătate din securiștii ce țin în mână frâiele țării, atunci mă declar fără doar și poate alături de el, de deconspiratul Turcescu. Nu mă interesează ce coduri a încălcat atâta timp ce scopul lui este unul nobil, în accepțiunea mea. În definitiv, poate fi valabil și la noi dictonul ”scopul scuză mijloacele”, având în vedere perspectiva sumbră de a mai trăi vreo 10 ani sub PSD. Dacă nu este o manevră și Turcescu a fost șantajat, i s-a amenințat familia, cum bine știm că procedează PSD, urmașul PCR, vreau să cred că au mai rămas destui oameni curajoși în țara asta care nu vor renunța pentru că dacă ne lăsăm intimidați, dacă toată șleahta asta banditească reușește să ne bage frica-n oase, suntem pierduți pentru încă cine știe câte generații.


Blogul lui Robert e din nou funcțional și așteptăm să vedem ce urmează. L-am cunoscut pe Robert, e drept, puțin și nu pot spune altceva despre el decât că mi s-a părut un tip cu picioarele pe pământ, pragmatic și inteligent, departe de imaginea pe care am văzut-o la tv în seara ”mărturisirii” pe fondul unui delir mistic. Robert, nu ești singur, suntem și noi aici!



Iar celor care se grăbesc să dea cu pietre în el, le amintesc un singur lucru, anume că până acum câteva zile nu știau cum să-l laude ca fiind unul dintre puținii jurnaliști curajoși și dedicați dreptei din presa românească. Să-și pregătească găleți cu cenușă de aruncat în cap și făcut mea culpa în caz că eu am dreptate și Robert Turcescu a făcut un sacrificiu pe care cei care-l repudiază azi n-ar fi fost în stare nici într-o sută de vieți patetice să-și imagineze că l-ar face.