marți, 28 octombrie 2014

Noiembrie, ultimul bal


Dan Popica


Periodic suntem chemaţi să ne dăm cu părerea şi cu votul asupra clasei politice care ne “reprezintă” nouă cetăţenilor, interesele. Din 1989 încoace am tot mers la vot transformând ziua cu pricina într-un fel de sărbătoare în care ne-am plimbat relaxaţi până la secţia de votare unde ne-am găsit pe liste, am primit formularul şi ştampila de la o doamnă zâmbitoare pentru ca apoi, în cabina cu perdeluţe, să ne dăm girul unuia sau mai multor nume dezavuându-i în acelaşi timp pe alţii fie din dezinteres, fie din convingere. Ne-am întors acasă şi am aşteptat răbdători exit poll-ul moment în care ne-am bucurat, supărat şi chiar înfuriat dar în toate cazurile am arătat că ne-a păsat, că ne-am făcut datoria şi că de-acum încolo fie ce-o fi.


Apoi ne-am văzut de treburile noastre, iar “aleşii” de-ale lor, totul devenind un fel de rutină a unui exerciţiu democratic cu repetabilitate ciclică.


În trecutul ultimilor câţiva ani lucrurile s-au schimbat însă, amploarea influenţei politicului din România asupra vieţii fiecărui cetăţean schimbând radical această rutină prin faptul că importanţa deciziei a devenit covârşitoare pentru fiecare dintre noi, de data asta viitorul stând efectiv în mâinile noastre, ale tuturor acelora care se recunosc ca fiind români.


Istoria politică teribilă a ultimilor ani a alterat profund noţiunea de politică dar mai ales pe cea de politician, devenită în mod metaforic sinonimă cu minciuna, aroganţa, dublul discurs şi ipocrizia, în ultimă instanţă chiar cu hoţia, aproape neexistând nicio zi în care să nu aflăm de un alt oficial implicat într-un fel sau altul în afaceri oneroase în care mizele sunt exprimate în EUR şi au multe zerouri în coadă. Convertite în moneda noastră naţională pur şi simplu ai obosi numărând puzderia de zerouri. Politica a devenit în România un fel de alba-neagra în care politicienii îşi ascund propriile interese într-un ameţitor joc al nuanţelor profitând şi mizând la maxim pe naivitatea unui întreg popor care nu mai înţelege nimic şi alege (mereu) resemnarea drept unică soluţie salvatoare. Preşedintele Traian Băsescu spunea recent că “elitele trebuie să intre în politică” ca şi singura alternativă viabilă pentru viitorul ţării. (sursa). Este adevărat, însă în condiţiile actuale cine oare are “curajul” să rişte să-şi schimbe peste noapte statutul dintr-un reper naţional într-un alt potenţial jucător de alba-neagra? Toţi cei care de-a lungul ultimilor ani au îndrăznit să tragă semnale de alarmă şi au încercat să expună lucrurile în lumina adevărului şi a judecăţii raţionale au fost rapid taxaţi, împroşcaţi cu noroi şi obligaţi la un fel de auto-exil din viaţa publică şi socială a ţării. Iar derbedeii şi-au văzut mai departe de afacerile lor întrerupte doar de avântul comandoului comisarilor Cattani din DNA care au devenit foarte hotărâţi în a nu se lăsa intimidaţi.


Schimbarea trebuie să vină din interiorul actualei clase politice, de aici trebuie să apară acel semnal la care elitele româneşti să aibă siguranţa unei reacţii pozitive şi implicări active cu certitudinea că politica poate fi din nou un loc de dezbatere şi de conflict dar doar al ideilor şi principiilor.


Alegerile prezidenţiale din 02 noiembrie au şansa să producă acest semnal, după cum la fel de bine se poate întâmpla ca prăpastia dintre politică şi politicieni pe de o parte şi cetăţeni pe de altă parte să devină şi mai adâncă. Sunt paisprezece candidaţi la funcţia supremă în stat (sursa), fiecare dintre ei declarându-se din start oameni oneşti şi doritori de bine ai acestei ţări. Trecutul ultimilor ani îi contrazice însă pe mare parte dintre ei iar despre unii nu spune nimic sau aproape nimic.


Avem trepăduşi şi parveniţi, gargaragii şi oportunişti naţionalişti gata să execute ciocoi fără a-şi privi în oglindă propria imagine de ciocoi modern. Avem parte de un csardas în duet, de un (fost) şef de serviciu secret, de un politician cameleonic ce trage obsedant cu săgeata fostă galbenă şi devenită roşie cu nuanţe comuniste moderne la ţinta suspendării Preşedintelui ca şi de iluştri necunoscuţi care încearcă în zadar să se (auto)promoveze ca şi o reală şansă a României consolându-se cu rolul de decor reuşit al turului întâi. Sunt trei candidaţi ai dreptei care au generat nenumărate dezbateri scoase efectiv din contextul actual al politicii româneşti, pierzându-se din vedere esenţialul concretizat până la urmă într-un alt candidat la Preşedinţia României. Cu voia Dumneavoastră, ultimul (sau primul) pe listă se află actualul Prim-Ministru, un adevărat ambasador al corupţiei în ţară dar un mare cavaler al dreptăţii şi “sfântului” război anti-corupţie în străinătate (sursa). Cică nu acceptă corupţia, dar corupţii şi corupătorii sunt parte din existenţa sa politică, corupţia nefiind de fapt corupţie ci “o mentalitate a societăţii … care provine din trecut”. Un fel de detest corupţia dar îi apreciez pe corupţi şi corupători…!


În ultimii ani, cu concursul nemijlocit al primului ministru şef al armatei roşii cu trei trandafiri, imaginea României a fost făcută praf în ochii Europei civilizate şi democratice. Drept răspuns la atenţionările primite pe toate canalele posibile s-a folosit aroganţa şi atacul mai mult sau mai puţin voalat la adresa acestei Europe care ne-a acceptat cu drepturi depline în familia sa. Cu bună ştiinţă în schimb omul declară: “mi-aş dori ca diplomaţii români să facă cinste şi mândrie României aşa cum a făcut-o Titulescu”. Dacă ar fi trăit marele diplomat român cu siguranţă că şi-ar fi manifestat propria viziune asupra diplomaţiei iar pentru asta ar fi fost şi el catalogat drept … băsist.


Probabil că Victoria Nuland s-o fi adresat Ungariei, dar cu siguranţă că s-a adresat şi României şi oficialilor ei purtători ai umbrelei-articolului-cinci din motive de corupţie şi altele. S-a adresat României pentru că aşa simt eu, cetăţean român, pentru că asta este realitatea României de astăzi pe care o simt tot eu, cetăţean român. Şi mai cred că nu este normal ca alţii să ne tot atragă atenţia asupra unor lucruri, fapte şi fenomene foarte prezente în cotidianul imediat şi pe care refuzăm să le acceptăm sau le acceptăm şi ne resemnăm că … asta-i România, ce să-i faci!


Aici, în această listă a celor paisprezece stă viitorul României. Este ca un fel de luptă între trecut şi viitor, între nou şi vechi, progres şi regres, între civilizaţie şi promiscuitatea ce doar imită civilizaţia, între speranţă şi deznădejde, minciună şi adevăr, vorbe goale şi fapte reale. Pentru o zi Puterea ne aparţine nouă, cetăţenilor simpli şi noi putem decide asupra deznodământului zbuciumaţilor ani din urmă.


Cu siguranţă o să-mi folosesc puterea de o zi pentru că m-am săturat de minciună şi ipocrizie, de corupţie şi corupţi, pentru că m-am săturat să văd cum compatrioţii mei sunt înşelaţi, amăgiţi, păcăliţi şi în ultimă instanţă umiliţi. Dar pentru prima oară de când am redobândit acest drept am să votez mai întâi din sancţiune şi apoi din convingere. Pentru că mai întâi de toate trebuie eliminat răul, după care este timp de discuţii şi asupra diverselor forme ale binelui altfel totul va fi în zadar.


Încă nu m-am decis cu cine o să votez dar ştiu exact cu cine nu o să votez. Şi în aceştia din urmă am să izbesc cu ne-votul meu cu toată puterea mea de o zi, să se înveţe minte odată pentru totdeauna că sunt cetăţean român şi european cu drepturi depline.



Veniţi şi voi la 02 noiembrie, ultimul bal politic românesc. Nu-l rataţi şi nu-i rataţi, pentru că şi voi aveţi puterea de o zi şi sunteţi tot cetăţeni români şi europeni cu drepturi depline.



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu