MĂ IERTI CĂ NU SUNT ZEU

MIRCEA TRIFU

Nu mi-ai lăsat nici o speranţă să răman,

Am fost în corpul tău un strop de sânge bun,

Te-am mângâiat cu sărutări pe pleoape,

Să doară al meu val, plecând pe ape.

Dar ţi-am lăsat cu aripi o speranţă,

Ascunde-o bine şi ţine-o în viaţă,

Când vei simţi tristeţea că iar vine,

S-o liberezi şi s-o trimiţi la mine.

Mă va găsi în peştera luminii,

Am să mă scutur de tristeţea lumii,

Şi sufletul, cu dragoste fierbinte,

Să-l spăl cu vocea ta ce-o am în minte.

Să vin şi să-mi găsesc din nou culcuşul,

Pe cobza inimii să îţi alin arcuşul,

Şi fericirea să ţi-o scot din ladă,

Să fiu din nou iubito-a ta baladă.

Să te stropesc cu milioane de săruturi,

De mine să nu poţi să te mai scuturi,

Şi să te netezesc de riduri şi de boli,

Să uiţi din a mea vrajă să te scoli.

Acestea sunt doar versuri nu blestem,

N-ai să mă vezi şi n-ai s-auzi cum gem,

De am pe buze gustul de sărat,

Mă ierţi că nu sunt zeu, ci doar bărbat.