miercuri, 22 octombrie 2014

Grill


Bogdan Al Petcu






aici mă încep şi nu ştiu unde şi cum o să termin.
 mi-am uitat nume şi viaţă şi trup şi stau pe o stâncă de veghe,
 dar nu mă aştept

 îmi sorb tăcerea din palmă şi îmi sărut linia asta,
 linia vieţii. încep să număr vagoane şi şine
 mâna îmi pleacă pe-o roată. am rămas singur fără de mână

 sunt pământul cel orb şi de lipsă
 sunt calul urât şi bat din copită când voi mă călcaţi
 picioare de oase şi capete agăţate în crengi

 în plictiseala vieţii facem lucruri ciudate: ne sinucidem moartea,
 cioplim trupul nostru în cruce şi îl numim dumnezeu,
 ne punem lacăte lacăte, uităm şi de chei,
 uităm şi de zbor, ne ciuntim câte-o mână – un bal al descărnării
 şi toate damele ţipă. mergem agale, nu numărăm paşii făcuţi
 lăsăm lumii pe noi, dar nouă ce ne rămâne?
 să descărnăm şi măduva de oase, să ne-ncruntăm

 să ne spunem nouă pe noi.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu