Lusiana Drăguşin
Alb de iarnă îmi e gândul
şi tot mătură pământul,
fulgii-i simt tăcuţi şi grei
precum glasu’ anilor mei.
Trecură ierni şi veri şi clipe
peste pustiul vieţii mele,
aştept şi azi o zi iubite
acolo, jos, pe reci podele.
Îmi scârţâie şi azi oblonul
iar holul casei e tot rece,
te-aşteaptă în cuier paltonul
şi uite viaţa mea cum trece.
Aş vrea să vin să îţi aduc
covrigi şi câteva scrisori
păstrate-n frunzele de nuc
sub care ne iubeam adeseori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu