Lasă dorul...

Gabriel Constantin

Lasă, dorul să te bată,

Vântul să-ţi adie-n plete,

Dulce fată, dulce fată,

Cu mişcări de pas încete.

Lasă, dorul să te ducă

Unde râurile cântă,

Pe sub rami cu verde nucă

Înmuiaţi în apă sfântă.

În poiană doar cu luna

Să te laşi moale pe fân,

Astupând iarba cu spuma

Rotunjimilor de sân.

Din răchita înfrunzită

Să îţi faci o cingătoare

Şi-o cunună împletită,

Dulce floare, dulce floare.

Să cutreieri prin văioagă

Cu rotiri de braţe-albii

Şi la cât le eşti de dragă

Pajii arbori te-or umbri.

Mergi, pe drumuri cunoscute

Împânzite cu ferigă,

Că vreau dorurile multe

Inimioara să ţi-o frigă.

Lasă, dorul să te poarte

Pân’ la pragul casei mele,

Să dau iedera-ntr-o parte

Să-mi văd viaţa vieţii mele.

Din a dragostei vâltoare

Nu ştiu de scăpăm noi teferi,

Până iese-un fir de soare

Şi apun în lac luceferi.