vineri, 19 septembrie 2014

Bucla de taină


Anne Marie Bejliu






aminte ia când spaima mintea ţi-o trezeşte
şi lasă-n tine firul de apă ruginie
să îţi şoptească-n taină
poem de toamnă... fie...


se naşte-atunci din tine izvor de sete vie
înfometată umbră
muşcă fuge-n vie
şi numără în boabe de câte ori amarul
s-a înfruptat din tine


păşeşti discret pe-aleea cu pietre prea rotunde
pentru a fi lăsate de Mâna Lui să-nfeşe
călcâiu-ncercuit de drumuri ramuri fumul
trecut peste câmpie în înfloriri răzleţe
surprinse în iubiri


ajungi din urmă vara prin primăveri lăsate
în inima-ncercării
să redevii inelul
fântânii fără gânduri
adâncă-ntunecare
cu luminări de ceruri în pântecul pustiu


în mijloc este stepa ce trupu-şi înfăşoară
pe arcuiri de gând
când inima ta cere iubire din pustie
arunci fântânii glasul
se-ntoarce mut la locu-i
şi buzele-ncleştate rămân veciei porţi


pe unde fugi tu fată când cearcănul în cearcăn
îţi rotunjeşte ochii
priveşte-o clipă-n fila pe care-ai aşternut
ca pe o masă totul şi toate-n început


sfârşitul nu-i aproape
e prea departe bucla din infintul reavăn
lăsat de cer pământ
să îţi înfigă stâlpul de foc de viu de arse
visuri răsfirate dintr-un întreg-pământ


aminte ia când spaima mintea ţi-o trezeşte
tu să nu taci credinţei
să te deschizi mereu prin tainice cotloane
în care glasul pasul
celui ce crede-n sine
n-ajunge


tu-l petreci
pe orbul din răscruce
------------------------
cândva bucla de taină înfiripa-va viaţa

vie iubirea-n tine o vei simţi cântând






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu