Marius
Robu
Era
bunăoară-ntr-o seară de vară
Te
întorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi
mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămăsă.
Copilul
din tine se-abate spre mine şi vine
La
copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să
tac, să mă uita la picioarele tale-n sandale
Pentru
nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar
el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.
Se
făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe
stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce
poartă-n sandale nisip din castele făcute
De
copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu