marți, 16 septembrie 2014

SĂRUTUL DE NISIP


Marius Robu







Era bunăoară-ntr-o seară de vară


Te întorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă


Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămăsă.






Copilul din tine se-abate spre mine şi vine


La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele


Să tac, să mă uita la picioarele tale-n sandale


Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când


Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.






Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă


Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă


Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute



De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu