Daniel Luca
Eu
am crezut că vei rămâne pentru totdeauna o floare printre flori
Și-am
vrut o clipă să-ți prind mâna cu-același drag, îns-am simțit
Că
timpul ce-a trecut în fugă m-a luat de lîngă tine, iar tu
de-atâtea ori
Ai
alungat această primăvară dintre noi, iar ea atât de repede-a
trecut!
Un
fluture-a crezut că ești Crăiasa Florilor și pe obraz ți s-a
oprit ușor,
Erai
lumina florilor de iasomie și gândul meu te aducea în fiecare zi
La
marginea iertării, unde îmbrățișa tăcut o lacrimă căzută
dintr-un dor
Ce
îmi spunea cu glasul vântului, că doar cu tine-n asta viață, eu
voi fi!
Și
într-o zi cireșii-au început ca să se certe, petalele lor albe
te-au strigat,
Însă
și eu, și tu, eram pe alte drumuri și-o adierea rămasă-n
departare
N-a
mai avut puterea să îți spună, că trenul vieții noastre te-a
lăsat...
Pe
tine la apus, iar eu pe-un țărm te-am așteptat mereu lângă
aceeași mare!
O
dimineață mă trezește, iar roua unui trandafir atins de palma ta
mi-a amintit
Că
vara și-a abandonat toți norii pe cerul mângâiat cu zâmbete
nevinovate...
Lăsând
o ploaie doar peste iubirea noastră, iar tu nu ai știut cât te-am
iubit,
Când
stropii grei cădeau plângând în suflete pustii, trezind atâtea
amintiri uitate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu