marți, 23 septembrie 2014

Scenariul de coşmar pentru PSD


Sancţionat de liderii europeni pentru suspendarea preşedintelui din 2012, prim-ministrul Victor Ponta nu mai este dispus să intre într-un război politic de o asemenea anvergură. După ce a transmis alegătorilor că l-ar vrea sancţionat din nou pe Traian Băsescu, Ponta a sugerat că va lua o decizie exact pe dos, pentru că altfel PSD şi-ar asuma riscuri pe plan extern.





Social-democraţii nu par deloc foarte hotărâţi în ceea ce priveşte o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, acţiune demarată vinerea trecută de către şeful Senatului şi al PLR, Călin Popescu Tăriceanu, anunţă CURENTUL. Abandonat de PSD, Tăriceanu a anunţat că a strâns semnături pentru cererea de suspendare doar de la colegii din grupul liberal-conservator, recent alcătuit prin unificarea PC cu aleşii formaţiunii înfiinţate de fostul premier liberal, respectiv Partidul Liberal Reformator. Din totalul celor 191 de semnături necesare, Tăriceanu a obţinut astfel doar 51.


Mai mult, afirmă ANTENA3, pentru ca Traian Băsescu să poată fi suspendat de Parlament, e nevoie de 50% plus unu din voturile senatorilor şi deputaţilor. Mai exact 289 de parlamentari trebuie să voteze cererea de suspendare. Singurele partide care au anunţat, oficial, că susţin propunerea sunt PLR şi PC, care au grup parlamentar comun. 


În schimb, declanşarea celei de-a treia suspendări, care depinde de semnăturile parlamentarilor PSD, ar provoca reacţii externe critice, aşa cum, aminteşte ROMÂNIA LIBERĂ, s-a întâmplat în 2012. Victor Ponta vrea să evite izolarea pe plan extern, pericol dovedit de numeroase semnale în acest sens. „Suspendarea preşedintelui presupune nişte implicaţii interne şi internaţionale. Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment“, a spus  Victor Ponta.


Semnalul oficialilor occidentali este clar şi a fost dat de asistentul adjunct al secretarului de Stat al SUA, Hoyt Yee. „Cred că este important ca liderii din România să se concentreze asupra acelor chestiuni care sunt importante pentru oamenii din România. Aceste chestiuni sunt economia, locuri de muncă, securitate, viitorul României”, a declarat Hoyt Yee, întrebat de EVENIMENTUL ZILEI cum comentează intenţia de suspendare a preşedintelui Băsescu.


Şi preşedintele Traian Băsescu împărtăşeşte o opinie similară. „Victor Ponta îşi imaginează ce s-ar întâmpla din cauza unei suspendări doar de dragul unui joc politic. N-ar accepta nicio ţară din Europa sau Statele Unite”, a susţinut Băsescu, arătând că „ar fi extrem de rău pentru România să treacă într-o perioadă de instablitate politică” în situaţia unei suspendări. Argumentul său anti-suspendare a fost legat de punerea în aplicare rapidă a deciziilor luate la Summitul NATO din Ţara Galilor, afirmă GÂNDUL. „Cu cine credeţi că ar putea discuta? Dacă ceva nu le convine, trebuie să sun ori la vicepreşedintele Biden, ori la doamna Merkel, ori la preşedintele Hollande. Asta nu-i joacă”, a ripostat Băsescu.


Însă Traian Băsescu are un plan şi pentru cazul în care PSD va opta până la urmă pentru varianta suspendării, anunţă JURNALUL NAŢIONAL. El a afirmat că dacă va fi suspendat din nou din funcţie va cere prelungirea mandatului, punctând că, atunci când a fost suspendat el nu a luat salariu şi nu i-a mers vechimea. „Dacă mai fac una (n.r. o suspendare), sigur le cer, pentru că eu, când am fost suspendat, nu am primit salariu, deci nu poate să îmi spună nimeni că mi-a curs vechimea. Deci acea lună şi jumătate din 2012 este deja scurtare de mandat. Dacă mai fac una (o suspendare - n.r.), vorba lui Dragnea, o să îmi trimită mărţişoare la Cotroceni', a declarat Traian Băsescu.


Cel mai clar semnal că PSD nu va susţine iniţiativa lui Tăriceanu a venit de la vicepremierul Liviu Dragnea. Acesta, citat de ANTENA3, a declarat că, din punctul său de vedere, Traian Băsescu ar trebui „suspendat mâine“, precizând însă că un demers de suspendare la final de mandat al actualului preşedinte nu ar avea rost. Dragnea a spus că un astfel de demers l-ar transforma pe Băsescu în actor politic de prim-plan în campanie. 


Mai mult, afirmă NAŢIONAL, vicepremierul a atras atenţia că Traian Băsescu ar putea cere Curţii Constituţionale prelungirea mandatului de preşedinte, din cauza lunilor în care nu şi-a putut exercita prerogativele în urma procedurilor de suspendare din 2007 şi 2012. El a afirmat că este posibil ca social-democraţii să se trezească “împărţind mărţişoare”, în timp ce Băsescu ar fi încă preşedinte, iar Victor Ponta - ales între timp şef al statului - ar sta pe tuşă.


Traian Băsescu a mai făcut obiectul a două tentative de demitere din funcţie, aminteşte ROMÂNIA LIBERĂ. În cazul primei suspendări, cea din 2007, referendumul de demitere a căzut la vot, după ce aproape 75% dintre cei prezenţi la urne s-au exprimat contra iniţiativei Parlamentului. Cea de a doua suspendare s-a produs în 2012, în urma unui „blitzkrieg” ce a inclus înlocuirea celor doi şefi ai camerelor Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase (ambii PDL) cu Crin Antonescu (PNL - USL) şi Valeriu Zgonea (PSD - USL).



Alte măsuri luate atunci: schimbarea Avocatului Poporului, limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului (condus de Victor Ponta), trecerea Monitorului Oficial în subordinea Executivului şi alte astfel de măsuri, criticate dur de comunitatea internaţională. Prezenţa la referendum a fost de doar 46,2%, ceea ce a dus la decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu