marți, 16 septembrie 2014

Poemul în care eşti cum nu eşti


Bogdan Al Petcu







viaţa e-un fum în gât
hălăduieşte rece până-n plămâni să te găsească în rănile morţii necauterizate
viaţa e-un zbor cu picioarele-n sus
nu-i joc secund nu-i prim e un icar lipsit de aripi iar mâinile lui bat depărtarea de cer
să se-ntoarcă aici pe pământ
zbor invers cu capul în tălpi iar pământul din creştetul tau e-o stea explodată
iubito viaţa e ceea ce moartea nu e
mâna ta-ngheţată cu o privire crucişă pe penisul meu
degete calde cu trupul de şarpe părul tău dat după ureche pregătit să primească
ţipătul tău
buzele roşii şi primul tău sânge


viaţa e-atunci când stai lipită-n zăpadă şi mă aştepţi ca pe un ceai aburind
îmi vezi trupul devine tot mai subţire
o umbră de trup
iar spatele tău mă trimite-napoi în pământ


viaţa e sperma mea rătăcită-n toate zările trupului tău
în fiece colţ de parc-ar fi colbul nemăturat de veacuri întregi
de parcă-i zăpada asta de viitor februarie


eu sunt un suferind de durere în gât nu pot grăi viaţa
mă-ntorc spre tălpile tale ele încep pe aici şi sfârşesc pe niciunde
iubito pământul întreg sub picioarele tale

voi rătăci în viaţă o vreme în plus să trec peste ele să te pot săruta






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu