Petre Violetta
Însingurată-mi
prind în gene
O
altă lacrimă amară;
Mă
uită zborul într-o doară
Când
în amurg mă sting alene...
Se
prind în horă clipe grele
Desprinse
dintr-un timp pierdut;
A
mai scâncit un început
În
dansul viselor rebele...
Mă-mbie
toamnele nebune
Să-ngălbenesc
timid pe ram;
Un
pic de-albastru încă am
Şi-o
notă rătăcind pe strune...
Nu-mi
plânge lună la picioare,
Să
mă adun dintre tristeţi!
M-au
îmbrăcat atâtea vieţi,
Şi
mi-este frig şi mi-e răcoare...
O
notă să mai cânt spre seară
Când
toamna-ncepe să mă ceară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu