Dorina
Neculce
Sufletul
te strigă-n limba
sufletelor
adormite
ce
nu îndrăzneau aseară,
când
dormeai, să te sărute.
Frumuseții
tale sacre,
mâna
mea de moartă-vie,
îi
înscrie-n taină șoapte
-vis
de noapte azurie-
Iar
urechea se deschide
ca
stăpân pe lumea largă,
fulger
trist pe trupul tău,
unde
ochi ascunși adună,
cum
și-adună ochi pe coadă
întristată
de păună.
Și
prin gânduri trecătoare,
îmi
plec fruntea de Medee.
Îmi
duc ciuta la izvoare,
să
îți fac din ea, femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu