Ana Podaru
Legat
la ochi am rătăcit în munți
Pe
o cărare-ngustă și pustie
Și
tălpile-mi gemeau de carne vie
Din
frunze moarte-mi făcea vântul punți.
Dar
am alunecat pe-o creangă udă
Și-atunci
m-am prăbușit adânc în hău
Am
adormit un timp atât de rău
Nici
n-am simțit cum trupul îmi asudă.
Visam
cum îngeri negri mă ridică
Cu
aripi jumulite se-opinteau
De
rădăcini pierdute mă loveau
Iar
stelele se zgribuleau de frică.
Reci
șerpi se unduiau din vizuină
Târându-se
pe trupu-mi ud și rece
Pământul
crapă -adânc la doisprezece
Și
râuri sapă șanțuri de ruină.
Mă
zvârcoleam, și ale mele brațe
O
rugă către lună înălțau
Iar
ochii mei de ramuri se-agățau
Săltând
în lacrimi conturau nuanțe.
Și
auzeam un murmur de izvoare
Cum
se sfădeau copacii-ngrijorați
Și
mă răcneau condorii disperați
Pe
piele-mi iederi curg agățătoare.
Și-ncet
mă ningea cerul cu luceferi
Și
m- afundam tăcut în visul meu
Doream
să pot să scap din acel hău
Cu
flori de nuferi tu să mă acoperi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu