marți, 16 septembrie 2014

Vis


Ana Podaru







Legat la ochi am rătăcit în munți
Pe o cărare-ngustă și pustie
Și tălpile-mi gemeau de carne vie
Din frunze moarte-mi făcea vântul punți.




Dar am alunecat pe-o creangă udă
Și-atunci m-am prăbușit adânc în hău
Am adormit un timp atât de rău
Nici n-am simțit cum trupul îmi asudă.




Visam cum îngeri negri mă ridică
Cu aripi jumulite se-opinteau
De rădăcini pierdute mă loveau
Iar stelele se zgribuleau de frică.




Reci șerpi se unduiau din vizuină
Târându-se pe trupu-mi ud și rece
Pământul crapă -adânc la doisprezece
Și râuri sapă șanțuri de ruină.




Mă zvârcoleam, și ale mele brațe
O rugă către lună înălțau
Iar ochii mei de ramuri se-agățau
Săltând în lacrimi conturau nuanțe.




Și auzeam un murmur de izvoare
Cum se sfădeau copacii-ngrijorați
Și mă răcneau condorii disperați
Pe piele-mi iederi curg agățătoare.




Și-ncet mă ningea cerul cu luceferi
Și m- afundam tăcut în visul meu
Doream să pot să scap din acel hău

Cu flori de nuferi tu să mă acoperi.





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu