Vasile Ionac
Îmi
picură în pod a ploaie
Și-a
umezeală, și-a pustiu
Și-a
drumuri care se îndoaie
Înspre-ndoială
și târziu.
Îi
scriu și azi, ca ieri tristeții,
Pe
coli de toamne ce-au plecat.
Îi
scriu de-o viață tinereții
Care-mi
măsoară lungu-n lat.
La
masa poftelor puține
Sudalmele
vânjos roiesc;
Și
foamea e un fel de bine
Dac-o
ignor și-i viețuiesc.
Bețiile
ades m-adună
În
dragostele ce-au trecut,
Precum
un lăutar, pe strună,
Înscrie
doru-n absolut.
Aș
mai porni spre o pornire
Dar
zările nu prea mă vor,
Căci
știu, mai am de-un strop uimire,
Și
ce-aș putea să le dau lor? ...
Femeile,
sunt ca femeia:
Dacă
nu ai ce-ar fi dorit,
Pun
lacătul și-aruncă cheia
De
unde cândva ai iubit.
Peste-ntristări,
peste uitare,
Plouă
vechi a vreme nouă.
În
ochi port ocne-ntregi de sare;
Parcă
și a mine plouă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu