Un impostor cu ifose

Rodica CIOBANU

Sunt convinsă că elevii de clasa I ar fi fericiţi s-o cunoască pe albinuţa Zufi, dar, din păcate, nu toţi vor avea acasă un ecran, pe care să interacţioneze cu personajul şi să înveţe cititul, din zbor. Indispensabil rămâne tot manualul pe hârtie, cel pe CD fiind, deocamdată, doar un moft cu iz electoral, desene animate să-i ţină ocupaţi pe cei mici, până votează părinţii.


Nici o altă persoană nu este mai potrivită să dirijeze decăzutul învăţământ românesc în anul de graţie 2014, ca ministrul Remus Pricopie. Spre deosebire de predecesorii săi – Andrei Marga, Ecaterina Andronescu sau Daniel Funeriu, ca să-i enumăr pe cei mai notorii -, acest politician tânăr este produsul standard al interminabilei şi icontinentei  reforme în domeniu. După 1990, a studiat Chimia, timp de cinci ani, apoi şi-a luat licenţa, dar n-a profesat niciodată în domeniul în care s-a pregătit. În schimb, a intrat în administraţie şi la şcoala de politruci, SNSPA,  unde a cules un doctorat şi câteva titluri universitare, de la modestul lector până la supremul rector al amintitei şcoli superioare, şase ani fiind junele decan de la Comunicare şi Relaţii Publice. Ocupat cu facultatea, ministerul şi partidele, dl Pricopie a publicat 28 de articole de specialitate, a lucrat la şase volume, s-a strecurat în nu mai puţin de 16 comisii şi a făcut, între 1997-2012, când a ocupat diverse funcţii în Ministerul Educaţiei, 36 de „vizite de studiu/lucru relevante”, cum scrie în CV-ul său, toate, aşa cum e şi firesc, pe banii contribuabililor. Cu toate acestea, dl Pricopie nu pare să fie altceva decât un impostor, adică un individ cu pretenţii de specialist, care nu se pricepe la nimic, un ins cu ifose de doct, în care se ascunde un incult, un as al comunicării, prin care vorbeşte un agramat. „Reforma” în Educaţie e mai varză decât pe vremea protectoarei sale, Ecaterina Andronescu, româna vorbită de dl ministru îşi pierde acordurile pe drum, iar de gemenii întemeietori ai Romei, Romulus şi Remus, s-a îngrijit o vulpe, după ştiinţa fostului rector al SNSPA.


Faptul că 15 septembrie a venit fără manuale şcolare la clasele întâi şi a doua, dar cu colegii „terţiare” în cadrul universităţilor, pentru picaţii la bac este rezultatul unui management dezorganizat şi al unei gândiri superficiale, care-şi propune să vopsească faţada, în timp ce edificiul se dărâmă. Şi aici, ministrul Pricopie să-l ia de mânuţă pe celălalt impostor, premierul Victor Ponta, care nu ştie „dacă mai e vreun copil chiar şi în clasa întai care să nu aibă, sau să  nu ştie să umble pe computer, ori să nu aibă un telefon legat la internet”. În consecinţă, s-ar impune digitalizarea manualelor, dar duşmanii politici sunt răi şi nu vor, vorbeşte, fără jenă, gura premierului. Şi-atunci cum se face că numai 54 la sută dintre români, conform unui raport Gemius, au acces la Internet, faţă de 96 la sută în Cehia, de exemplu? Ori restul îl ţin de bibelou? Poate dl Pricopie îşi mai auduce aminte o cifră – 18 la sută, rata abandonului şcolar din România -, să i-o şoptească şi lui Victor Ponta, ca să nu mai spună prostii. Sărăcia fiind principala cauză a abandonului, este logic să tragem concluzia că aceşti copii nu au nici computer, nici mobil. Au nevoie de mai mult ca să nu dispară în gaura neagră a ignoranţei. Dar strigătul lor e mut.



Sunt convinsă că cei mici ar fi fericiţi s-o cunoască pe albinuţa Zufi, însă, din păcate, nu toţi vor avea acasă un ecran, pe care să înveţe cititul, din zbor. Indispensabil rămâne tot manualul pe hârtie, cel pe CD fiind, deocamdată, doar un moft cu iz electoral, desene animate să-i ţină ocupaţi pe copii, până votează părinţii. Digitalizarea, aşadar, nu este acelaşi lucru cu alfabetizarea, cum greşit ne învaţă dnii Pricopie şi Ponta, acest cuplu de pixeli vorbitori