Ion Caraion
Grijania ta de dragoste, tîrfă, muiere,
Care treci pe bulevarde si puti a tăcere
Care umbli-n ureche, cum rîcîi in ochi ...
De-as fi meletar, ce te-as prinde de rochi,
Să te zgîlţii nevastă:
Ascultă, cucoană, ţi s-a făcut, ori esti proastă ?
Pe prispele casei - ştii, prispele goale ...
Mă pupau dimineţile-n creştet, mă strîngeau curvele-n poale.
Degeaba ... Nu auziseră de toate
scîrbele buruienii mele amare.
Credeau că am buzunarele pline şi mă căutau în buzunare
Venea toamna cu o pîine sub pardesiu
Şi mă întrebau pietonii:
Tu eşti vizitiu?
Terfelită lehuză, plină de bube, de rîie,
Înjurătura nu mai putea să ne doară,
gîndul nu ne mai mîngîie,
Tremura, doar, în bluzele visului
cîpiu-paparudă.
Amintirile se uitau in fundul meu ca să rîdă,
Cînd scormonit de nelinişti, ca-n jug un rasteu,
Mă mai intîlneam, uneori seara, cu sufletul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu