Tot mai mult...

Aura Popa

Se îngustează cerul dintre rânduri
Şi vifore de noimă se-nteţesc
Când vreau să-ţi scriu. Copaci căzuţi în gânduri
Blochează drumuri şi-mi reamintesc

Cum s-a aprins cu-o întâmplare zarea
Şi-a ars mocnit, fără să ştii nimic.
Îţi legănam pe braţe înserarea
În cuibul de-nchistare. Tot mai mic

În încleştarea dintre anotimpuri
Mi se făcea cuvântul ce răbda
Tăceri tivite-n fir de plâns. Pe câmpuri
Cu flori de vis, lumina se-ncorda

Şi-n pâlpâiri, cu răbufniri deşarte,
În gheizere de vânt neistovit
Îţi căuta culoarea. Fără moarte
Părea povestea când i-am scris sfârşit.

Se îngustează cerul dintre rânduri
Mult prea devreme. Tu mi-ai spus ce simţi
Şi că mă locuieşti de mult în gânduri…
Vreau să te cred! Dar vorbele au zimţi.