Orizonturi Rosii (19)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XIX

Vineri dimineata am luat avionul, Air Force One, spre Chattanooga, Tennessee, pentru a vizita Instalatiile Centralei Electro-Nucleare Sequoia, ce urmau sa aiba o capacitate de 2,4 milioane KW, programate sa inceapa sa produca in 1979, si Uzina de Tehnologia Combustiei, care producea cazane de presiune si alte componente pentru instalatiile nucleare. Vizita a fost aranjata la cererea expresa a lui Ccausescu. Visul lui era sa faca din Romania unul dintre cei mai mari producatori si exportatori de instalatii nucleare de putere, folosindu-se de rezervele interne destul de mari de uraniu, de care insa nu se prea stia in lume.

SE OBTINE UN CANDU PENTRU ROMANIA
1967 a fost anul in care DIE a aflat pentru prima data ca guvernul canadian producea un nou lip de reactor nuclear, care folosea uraniu natural, din care Romania are din abundenta, in loc de uraniu imbogatit, pe care numai Statele Unite, Uniunea Sovietica, Marea Britanic si Franta il puteau produce si furniza. Un an mai tirziu, doi specialisti romani in tehnica nucleara s-au „predat" autoritatilor din Vest, unde au gasit in cele din urma angajamente in institutele de cercetare nucleara canadiene. Amindoi erau agenti DIE camuflati, in 1969 alti doi ofiteri DIE, bine acoperiti, care aveau documente de cetateni din Vest, au fost introdusi printre angajatii lui Atomic Energy of Canada, Limited-AECL. În unicitatea reactorului canadian, denumit CANDU, Ceausescu a vazut solutia perfecta pentru a face din Romania un exportator de instalatii atomice de putere, de uraniu si de apa grea - folosita de CANDU drept catalizator - mai ales in lumea a treia, care, dupa parerea lui, avea o mare aversiune pentru dependenta dezvoltarii lor industriale viitoare de tehnologiile amerieana si sovietica.
În ianuarie 1970 Ceausescu a creat Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara, care sa-i duca planul mai departe, dar acesta s-a dovedit incapabil de a produce altceva decit birocrati si hirtogarie. În 1972 a trecut programul nuclear sub propria lui supraveghere, eu fiind coordonator national. Apoi m-a facut si consilier personal, in plus fata de functia pe care o ocupam deja.
De asemenea l-a numit pe directorul adjunct al Brigazii Secrete a DIE, colonelul Constantin Stanciu, in functia de ministru adjunct al afacerilor externe, facindu-l asistent al meu pentru programul nuclear. Un colectiv de cercetatori, oameni de stiinta si ofiteri ai serviciilor secrete de informatii urma sa inceapa, undeva in afara Bucurestiului, intr-o casa mare si sigura apartinand de DIE, un program de coordonare a eforturilor celor de la informatii de a obtine tehnologia pentru reactorul CANDU si pentru productia industriala de apa grea, folosita cu rolul de catalizator. Curind aceasta echipa si-a extins activitatea la Statele Unite, Franta, Italia si Germania Federala pentru a obtine informatiile despre turbinele cu abur de care reactorul CANDU are nevoie pentru a genera energie electrica, ca si despre constructia instalatiilor nucleare de putere, capabile sa reziste cutremurelor, inundatiilor si furtunilor.
Ceausescu a conceput partea principala a acestei intregi operatiuni, al carei nucleu era sa fie format dintr-o noua generatie de ofiteri DIE camuflati, care insa urmau sa aiba si o buna pregatire inginereasca si stiintifica. Toti acestia au fost imprastiati prin Vest, ca cetateni vestici, pentru a putea accede in cele din urma la tehnologiile nucleare necesare. Pina la un punct acesti agenti secreti erau similari celebrului spion KGB, colonelul Rudolf Ivanovici Abel. Vorbind fluent limba engleza, Abel a fost transformat de catre KGB intr-un american de bastina, numit Emil Goldfus, nascut in New York in 1903, asa cum aratau documente aflate in metropola americana. Infiltrat in mod secret in Statele Unite, Abel (alias Goldfus) si-a petrecut multi ani in New York cu statutul de american, despre care se presupunea ca nici macar nu auzise despre Uniunea Sovietica sau despre comunism. A fost prins de Biroul Federal de Investigatii (FBI) abia atunci cind un alt agent secret KGB, ofiterul Reino Hayhanen, care il cunostea, a fost deconspirat de Statele Unite.
Noua specie de agenti secreti romani a fost recrutata dintre oamenii de stiinta si inginerii de inalta calificare. Acestia erau invatati sa vorbeasca fluent limbi ale tarilor din Vest si li se asigura o instruire individuala intensiva in materie de spionaj, in cele din urma li se procurau documente de cetateni ai statelor unde urmau sa actioneze, impreuna cu acreditari cit se poate de serioase, si erau in mod secret dispersati prin Vest. Printre tintele nucleare cele mai importante ale DIE, in care astfel de agenti secreti au fost angajati, uneori chiar in posturi semnificative, au fost: in Canada la AECL, la General Electric of Canada, la Combustion Enginccring of Ottawa si Donlee Manufacturing of Toronto; in Statele Unite la General Electric si la Combustion Enginecring; in Germania Federala la Siemens, la AEG, la ITT si la Kraftwerke Union; iar in Italia la Ansaldo Nucleari Impianli. Echipe de curieri speciali, agenti secreti angajati numai in aceasta operatiune, faceau transportul dinspre Vest culegind cantitati importante de microfilme nedevelopale.
Asa cum face de obicei inainte sa se intilneasca cu vreo personalitate importanta, ori sa ia vreo altfel de decizie importanta, Ceausescu a ordonat ca DIE sa pregateasca un studiu detaliat despre AECL, despre Canadian Export Developmcnt Corporation- EDC- si despre conditiile pe care acestia le pun pentru a exporta reactorul CANDU-600. Studiul DIE insa a aratat ca tehnicienii canadieni aveau serioase probleme cu acesta, in primul rind, vilva produsa de faptul ca India a anuntat in 1974 ca poseda bomba atomica a obligat guvernul canadian sa adopte o lege care le cerea clientilor straini ai reactoarelor CANDU sa fie semnatari ai Tratatului pentru neproliferarca armelor nucleare. Ei trebuiau, de asemenea, sa-i permita Canadei sa inspecteze oricind echipamentul pe care aceasta l-ar fi furnizat. Astfel erau excluse tarile din blocul comunist, precum si numeroase tari ale lumii a treia, care nici macar nu se mai gindeau sa importe reactoare CANDU. În al doilea rind, un reactor vindut Argentinei a produs un deficit de 130 milioane de dolari pentru AECL, din cauza ca in contract nu fusesera prevazute clauze pentru acoperirea inflatiei, in al treilea rind, Canada ar fi trebuit sa vinda cel putin inca 20 de reactoare pentru ca sa-si acopere imensa investitie pe care a facut-o pentru a perfectiona instalatia CANDU. Iar in al patrulea, guvernul canadian avea o atit de mare, de disperata nevoie sa exporte CANDU, incit a dat mita in valoare de cinci milioane de dolari, ungindu-i pe cei din Coreea de Sud ca sa cumpere.
La citeva zile dupa ce a primit raportul, Ceausescu m-a chemat in gradina lui cu trandafiri.
— Trebuie sa folosim reflexul conditionat al lui Pavlov, a inceput el. Trebuie sa-i facem pe canadieni sa le lase gura apa, asa cum a facut Pavlov cu ciinele lui.
Mi-a ordonat sa pornesc o campanie de dezinformare, raspindind ideea ca Bucurestiul nu numai ca ar fi de acord sa cada la intelegere cu Canada in legatura cu inspectiile, dar ar fi fost chiar interesata sa cumpere vreo douazeci de reactoare CANDU, la un loc cu uraniul si apa grea, necesare pentru a le pune in functiune - cu conditia ca guvernul canadian sa transfere Romaniei tehnologia CANDU, si sa le arate romanilor cum se construiesc respectivele instalatii, pentru ca mai tirziu acestia sa le exporte in lumea a treia.
În timpul acelei plimbari prin gradina, Ceausescu a hotarit viitorul programului nuclear al Romaniei: Canada trebuie tinuta „la fiert'' pina cind Romania afla cum poate sa produca reactoare CANDU; impreuna cu uraniul natural si cu apa grea, acestea ar deveni o valoroasa sursa de venituri in valuta, care sa tina in viata comunismul romanesc; Bucurestiul ar putea sa le faca tot felul de promisiuni formale canadienilor, insa nu trebuie sub nici o forma sa accepte vreo limitare sau vreo preconditionare a exporturilor ulterioare de reactoare CANDU, sub pretextul achizitionarii acestor instalatii. Bucurestiul ar putea obtine un credit canadian de un miliard de dolari, daca nu mai mult, ca si dreptul de a plati nu in bani lichizi, ci in marfuri, care sint de altfel greu de exportat in Vest; Romania ar putea cumpara eventual din Canada numai anumite parti de la unul sau doua reactoare nucleare, pe care sa la monteze la Cernavoda, si care sa constituie modelul de reclama pentru exportul romanesc de instalatii nucleare putere in lumea a treia; in rest reactoarele romanesti CANDU, la fel ca si instalatiile de producere a apei grele, urmau sa fie construite pe baza materialelor furnizate de serviciile de spionaj.
În directia acestei strategii, pe 27 octombrie 1977, Romania a semnat un tratat de cooperare nucleara cu Ottawa, care chiar a crezut ca Bucurestiul vroia sa importe 20 de reactoare CANDU. Patru dintre ele urmau sa fie construite in intregime de AECL, iar restul in cooperare cu romanii. Pe 19 noiembrie, Romania a mai semnat o intelegere-brevet, prin care AECL urma sa transfere tehnologia CANDU in Romania. AECL a deschis astfel larg toate portile, pe care au navalit specialistii romani, cei mai multi dintre ei fiind agenti DIE.
Rezultatul operatiunii lui Ceausescu a fost semnificativ. DIE a obtinut in scurt timp informatii acoperind aproximativ 75 % din tehnologia necesara pentru CANDU-600, un sistem modern de instalatii nucleare, tehnologie si echipament pentru producerea apei grele, planurile arhitecturale si de constructie pentru instalatii nucleare ale cladirilor din Canada, Germania Federala si Franta. Avind toate aceste informatii, Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara era in faza finala, gata de a reproiecta si a produce CANDU-600. Ministerul Chimiei Industriale incepuse deja sa produca apa grea Ia ICECHIM-Bucuresti.
Un efect secundar al acestei operatiuni de spionaj a fost infiintarea la Tirgoviste a unei fabrici care sa produca valve speciale pentru industria chimica si nucleara. Aceasta fabrica se baza in totalitate pe informatiile tehnologice obtinute prin spionaj de „Visan", un agent secret al DIE, spion ce actiona in Franta, si care lucra pentru o binecunoscuta companie franceza, care aproviziona mai toate instalatiile nucleare de putere din Vest cu cele mai de incredere valve. In afara de 18 volume de documentatie tehnica pentru aceste valve nucleare, „Visan" a mai furnizat lui DIE informatii si documentatie despre tot restul articolelor produse de acesta companie, ca si despre echipamentele si functionarea respectivei fabrici. Asa cum facuse cu partea canadiana, Bucurestiul a inventat un proiect de cooperare comerciala prin care sa faca si companiile franceze sa „fiarba", proiecte care bineinteles nu au ajuns niciodata sa fie puse in practica. În orice caz, pretextul acesta le-a permis romanilor sa-si trimita specialistii in Franta, pentru a afla cum sa foloseasca informatiile furnizate de „Visan", astfel incit acestea sa poata fi reproduse fidel in Romania.

In 1981 „Visan" a plecat in Franta. Mai tirziu a descris intr-o carte, pe care a scris-o acolo, toata activitatea pe care a sustinut-o ca ofiter secret al DIE, dând publicitatii in detaliu cum a decurs toata aceasta elaborata operatiune de spionaj.
Atunci cind avionul Air Force One a ajuns la altitudinea de croaziera, Ceausescu ne-a invitat pe mine, pe Gheorghe Oprea, pe Stefan Andrei si pe Ion Avram sa luam micul dejun cu el.
— Ce se mai aude cu CANDU al nostru, Pacepa ? s-a aprins Ceausescu.
— Stanciu tocmai a fost chemat inapoi la Ottawa. Canadienii s-au hotarit in sfirsit sa inceapa cu transferul de tehnologie.
Colonelul Constantin Stanciu, sub acoperirea de ministru adjunct al afacerilor externe, era conducatorul echipei romanesti de negociere cu AECL.
— Foarte bine. Au cazut in plasa pe care le-am intins-o cu francezii, nu-i asa ? a intrebat Ceausescu, facindu-ne cu ochiul.
În decembrie trecut imi ordonase sa lansez o alta campanie de dezinformare, pentru a-i face pe canadieni sa creada ca daca nu-i vor „agata" repede pe romani, livrindu-le imediat documentatia tehnologica pentru CANDU-600, Bucurestiul s-ar putea sa se indrepte spre Franta pentru a se aproviziona cu reactoare nucleare.
— Bineinteles, tovarase Ceausescu. Vor sa se intilneasca acolo cu Stanciu inca inainte de sfirsitul acestei saptamini, am raspuns eu.
— Ce idee extraordinara ! a exclamat Oprea, privindu-l pe Ceausescu in ochi. El nu maninca niciodata in prezenta lui Ceausescu.
— Si lasa-i sa saliveze in continuare, dar coboara de la 20 la 16 reactoare, iar mai incolo la patru, si pina la urma luam numai doua CANDU-uri. Toata smecheria este sa dangane clopotu tot timpu.
— Si câinele sa saliveze, s-a bagat Andrei, in timp ce lingea farfuria.
— CANDU, uraniul si apa grea, astea trebuie sa devina atuu-rile noastre, a spus Ceausescu, sa constituie principalele marfuri de export catre lumea a treia. Putere nucleara independenta de la o Romanie independenta ! a proclamat el, batind darabana in masa.
— Si vom lua si creditul de un miliard de dolari de la canadieni ca sa le cumparam
CANDU-ul, a intervenit Oprea.
— Dupa ce luam miliardu de la Ottawa, a concluzionat Ceausescu, atunci le trintim si usa-n nas canadienilor, le spunem clar: un singur reactor si ala sa fie facut in cea mai mare parte in Romania; dar sa platim numai in contrapartida.
— Luam CANDU-uri pe pantofi, s-a fudulit Oprea.
— Si pe otel, a adaugat Avram.
Pantofii si otelul sint marfurile pe care Ceausescu le da cu cea mai mare placere ca articole in contrapartida, Romania avind construite intreprinderi industriale enorme pentru producerea incaltamintei si a otelului, avind dificultati teribile in a exporta aceste produse de, larga circulatie.

Jurnalistul canadian Thad Mcllroy, care a pierdut trei ani facind cercetari asupra istoriei vinzarii reactoarelor CANDU in Romania, a scris un raport foarte cuprinzator al investigatiilor facute, in care se arata ce s-a mai intinrplat dupa iulie 1978 cind eu am rupt legaturile cu Bucurestiul. In conformitate cu raportul lui Mcllroy, in octombrie 1978, Bucurestiul a reinceput negocierile nucleare cu Ottawa, iar in curind un semnificativ numar de ingineri romani se afla prin toate instalatiile industriale canadiene. In orice caz, numarul reactoarelor CANDU pe care Romania trebuia sa le importe se reducea in fiecare an. „Apoi, in martie 1982 afacerea a cazut" afirma raportul lui Mcllroy. „in septembrie 1982 Uniunea Sovietica intra si ea in lupta. Aceasta a anuntat ca a semnat o intelegere cu Romania pentru a construi impreuna trei reactoare model Vl/ER-l000, proiectate de sovietici."
Mcllroy face apoi si calculul rezultatelor operatiunii financiare CANDU, in sume nete:
„Romania a obtinut un pachet de imprumuturi de la Canada, in valoare nominala de un miliard de dolari americani, pentru a finanta aceasta vinzare. Din acesti bani 320 de milioane de dolari au fost inghititi imediat. Acesti bani trebuiau sa fie folositi in parte pentru a onora unele plati ale producatorilor canadieni. Deoarece romanii nu au emis ordine de plata in Canada, banii au fost folositi in alte scopuri decit proiectele nucleare, pentru care fusesera destinati - cu alte cuvinte, aceste fonduri, obtinute fraudulos, au fost insusite in mod ilegal... insa bunurile in contrapartida ce au fost stabilite in contract au inceput sa ajunga in Canada. În ianuarie 1985 aproape 200.000 de tone de otel-carbon 96 romanesc sub forma de tabla a ajuns in America de Nord... Otelul romanesc s-a vindut la pretul declarat de 3,7 dolari pe tona. La vremea aceea firmele canadiene vindeau acelasi produs la preturi variind intre 500 si 550 dolari pe tona."

Era 10 fix atunci cind avionul a aterizat la aeroportul Lovell din Chattanooga, iar guvernatorul stalului Tennessee si sotia sa i-au inlimpinat pe sotii Ceausescu, urindu-le bun venit, garda de onoare tragind 21 de salve. Treizeci si cinci de minute mai tirziu eram in Sequoia Atomic Power Plant - Instalatiile industriale de producere a energiei nucleare Sequoia - cea mai moderna unitate pe care autoritatile din Tennessee puteau sa ne-o arate. Acesta era un gigant, neterminat inca, ale carui reactoare urmau sa aiba 39.000 de tuburi de zirconiu, continind aproximativ 110.000 tone de dioxid de uraniu. Putin dupa prinz Ceausestii erau felicitati de presedintele companiei Combustion Engineering Works, care a strins astfel bunele relatii existente intre aceasta intreprindere si Romania.
Cind ne-am intors la avionul nostru era deja trecut de ora doua dupa-amiaza. De cum am decolat, Ceausescu ne-a si chemat pe mine, pe Oprea si pe Avram in biroul sau amenajat aici..
— A-au i-inceput cu noi o data, a bolborosit Ceausescu. Instalatia lor industriala este de doua ori mai mare decit vor fi cele pe care le avem noi la Cernavoda, da ei or sa dea in folosinta al doilea reactor, la capaciate maxima, deja in 1979. Pe cind ale noastre sint numai pe hirtie.
Cind a inceput, Ceausescu era destul de calm, insa bilbiielile lui lasau sa se intrevada o furtuna destul de puternica, asa incit nici unul din noi nu a scos nici un cuvint si nu a facut nici o miscare.
Elena s-a aruncat si ea in conversatie, cu toate ca pina atunci parea ca nu face altceva decit sa se uite pierduta pe fereastra.
— Uita-te la ei... o ceata de incompetenti care au venit pina aici, in America, numai ca sa se plimbe pe gratis.
— Oprea, ai ceva de spus, cumva ? a intervenit Ceausescu.
— Ce-ar putea, tovarase, sa spuna ? a continuat Elena. Trebuie sa se faca peste noapte inginer. Si acum mai asteptati de la el sa aiba si idei ?
— Da, tovarase Ceausescu, intr-adevar! Aveti perfecta dreptate, a replicat Oprea, hotarindu-se sa-i ia pe cei doi pe rind, adresindu-sc fiecaruia in parte. Am intirziat ingrozitor de mult cu programul nostru nuclear. Voi schita imediat un nou plan care sa dea impulsuri noi activitatii.
— Aveti bineinteles dreptate ! Aveti bineinteles dreptate ! l-a imitat Elena pe Oprea. Da cine te crezi tu, ma, sa hotarasti daca presedintele Romaniei are sau nu dreptate ?
Ceausescu, mai calm, a continuat:
— Nu cred ca un plan pur si simplu va fi de ajuns. Avem nevoie de masuri mult mai radicale. De ce nu v-ati gindit sa mutam intregul Comitet de Stat pentru Energia Nucleara si toate celelalte organizatii implicate in programul nuclear in afara Bucurestiului ? Undeva departe, sa stea toti la un loc, pentru ca nimeni si nimic sa nu le mai distraga atentia, si sa se poata concentra asupra muncii lor.
— Ai auzit, Oprea, a continuat Elena sa se ia de el. Tu nu stii altceva decit sa mizgalesti alte si alte hirtii cu planurile tale ? Uita-te si tu la Tovarasu! El are solutii! Ai putea sa pricepi ca ceea ce tocmai a spus asa blind nu este nici pe departe o sugestie. Este un ordin prezidential!
— Facusem deja un raport catre dumneavoastra in care propun sa-i mutam pe toti la Slatina, a mintit Oprea.
— Da, asta nu-i o idee rea. Hai sa-i mutam acolo, a aprobat Ceausescu.
Stiam de mult timp ca dorinta lui Ccausescu ar fi sa concentreze dezvoltarea celui mai nou si mai incitant domeniu economic in apropierea locului sau de nastere si al Elenei, insa de fiecare data a manipulat astfel lucrurile incit propunerea sa para ca vine de la altcineva. Nu cu mult timp in urma, Ministerul Industriei Metalurgice, care trebuia sa propuna locul unde avea sa fie instalat imensul si modernul combinat de alumina, proiectat cu documentatie tehnologica de ultima ora adusa din Statele Unite si Germania Federala, a ales Oltenia lui Ceausescu drept amplasament. Tot Gheorghe Oprea a fost cel care i-a cerut, l-a rugat ca noua uzina de automobile facuta in colaborare cu firma franceza Citroen sa se numeasca OLTET si sa fie amplasata in apropierea locului lui de bastina. Presedintele Comitetului de Stat pentru Energie Nucleara a „sugerat" recent ca Oltenia sa fie gazda noii fabrici de apa grea. Iar Oprea, cu acelasi succes, a „insistat" ca prima autostrada din Romania sa fie construita intre Bucuresti si aceeasi Oltenie.
— Avrame, cit de departe ai ajuns cu constructia generatoarelor cu aburi ? a intrebat Ceausescu, calmat deja dupa luarea deciziei cu Slatina.
— Sintem aproape gata, tovarase Ceausescu. Atunci cind ne intoarcem o sa va invit sa le vedeti!
— Ce sa vada ? Sa vada tot generatorul ala vechi, facut din lemn, de ochii lumii, ca sa-l vada aia de la ziare ? a ris Elena pe infundate. Tinea in mina in mod ostentativ The Wall Street Journal din 12 aprilie, continind o reclama platita in care se aflau mari fotografii ale ei si ale sotului ei.
— Ca sa-l vedeti pe cel bun, tovarase Ceausescu. Acum avem cu mult mai multe informatii, am invatat o sumedenie de lucruri si sintem gata sa mergem mai departe. Turbina noastra va fi terminala deja inainte de sfirsitul acestui an.
— Va fi vai si amar de tine daca minti iar, a spus Elena plecind. Coafeza o chemase stind in fata usii.
Ceausescu a cerul sa i se aduca tabla de sah si mi-a facut semn sa stau jos. Ceilalti au plecat in liniste, caci nici unul dintre ei nu a vrut vreodata sa stea linga Ceausescu atunci cind acesta joaca sah.
— Ai auzit ce a spus directorul ? a continuat Ceausescu. Cam la ce intensitate a vintului poale rezista reactorul ?
— A spus ca este proiectat sa reziste uraganelor cu vinturi ce sufla cu 300 de mile pe ora (480 km pe ora).
— Si celor mai devastaloare cutremure de pamint si inundatii. Trebuie sa facem rost de aceste proiecte. Recruteaza pe cineva de acolo si plateste-l frumusel. Sau strecoara pe cineva acolo fara sa stie nimeni.
Ceausescu a deschis din nou ca de obicei cu gambitul regelui, apoi a intrebat:
— Ce mai e nou ?
Îsi trateaza avioanele ca pe niste adevarate „oaze" de securitate, impermeabile atacurilor microfoanelor, asa incit vorbea neatent si fara ocolisuri in timpul zborurilor. Puterea obisnuintei il facea sa se poarte asemanator si in timpul in care se afla in Air Force One.
— Noapiea trecuta, mi-am inceput eu raportul, am primit o telegrama din care am aflat ca unul dintre ofiterii nostri de la spionaj, care lucreaza intr-o intreprindere canadiana de apa grea, a mai trimis peste o suta de casete cu microfilme nedevelopale inca, cu imagini ale instalatiei.
— Verifica ! Esti sigur ca vom fi in slare sa terminam fabrica aia de apa grea fara sa trebuiasca sa cumparam cine stie ce licenta ?
— Bazindu-ne pe ce au raporlal cei de la baza, se pare ca agentii nostri ne-au furnizat informatii despre tot ce au canadienii acolo.

AGENTUL „235" DIN PAKISTAN
Dupa o scurta pauza, Ceausescu m-a intrebat cu voce foarte joasa:
— Ai vreo informatie despre „235" ?
— Da, tovarase, inainte sa plecam din Bucuresti am primit de la el o carte postala trimisa de la adresa lui din Austria. Folosind codul deschis, ne-a raportat ca interogarea lui a luat sfirsit, si ca asupra lui nu mai planeaza nici o suspiciune. Ca urmare tocmai a fost trimis cu afaceri in vestul Europei. Cere o intrevedere. Data de pe cartea postala, care infatiseaza catedrala Sacre" Coeur din Montmartrc, este 5 aprilie 1978. Conform intelegerilor pe care le-am avut cu el, intilnirea ar urma sa aiba loc la 30 de zile de la data transmisa, in fata catedralei, seara la ora 9,00, putând fi aminată cel mult o zi, daca intervine ceva.
— Vorbesti serios ? a ramas Ceausescu blocat tinind in mina suspendata in aer dama pe care vroia sa o mute.
— Comisia tehnica a acestei operatiuni a analizai cu atentie cartea postala si a confirmat ca este scrisa de el. Nu a putut gasi nici o urma a vreunui stres, care ar fi putut indica faptul ca ar fi fost constrins sa o scrie.
— Bajenaru-u-u ! a urlat Ceausescu, chemindu-l pe omul lui de incredere din cadrul garzii de corp. Adu-mi un pahar cu apa.

Numele-cod „235" a fost pus chiar de Ceausescu, poreclindu-l astfel in mod spontan pe unul dintre agentii lui favoriti, un om de stiinta pakistanez, ofiter de informatii, in acelasi timp pe care il cunostea personal, si care furnizase anterior o scrie de date despre energia nucleara.
În 1975 i-am aratat lui Ceausescu niste informatii DIE ce indicau ca Pakistanul incepuse operatii ultrasecrete de dezvoltare a propriilor capacitati militare in domeniul nuclear. Acesta era, de asemenea, un vis secret al lui Ceausescu. Atunci cind mi-a ordonat sa fac "studii in adincime" asupra lui Zulfikar Aii Bhutto, primul-ministru al Pakistanului, eram absolut convins ca Ceausescu urma sa-l atace pe acesta in mod direct si frontal. La citeva zile dupa ce m-am prezentat la Ceausescu cu acest studiu, a ordonat ministrului afacerilor externe sa aranjeze o intrevedere intre ei in comparatie cu cazurile pe care le avusese pina atunci, Bhutto a fost o prada relativ usoara pentru experimentatul Ceausescu, care era de data aceasta si foarte bine pregatit. Dupa dejun, el a ieşit la o discutie cit se poate de privata, acompaniat numai de interpret - agent DIE - si de mine. În timpul plimbării si-a lansat atacul frontal:
— Noi amindoi impartasim acelasi vis, acela de a face un loc in istorie pentru tarile noastre, a inceput Ceausescu, iar drumul cel mai bun este acela de a le intari fortele, in zilele noastre singura putere adevarata este puterea nucleara. Tot ce facem trebuie sa ramina secret. Lucrind independent, serviciile noastre secrete de informatii - si aici a aratat spre mine - au obtinut rezultate remarcabile, impreuna insa s-ar putea sa fim in stare sa ne realizam visul, in acest plic se afla mostra rezultatelor la care am ajuns, ceea ce putem noi sa producem. Daca sinteti de acord, dati-mi de stire. Daca nu, puteti uita toata aceasta poveste.
Bhutto a bagat plicul in buzunar cu foarte multa atentie. Acesta continea doar un inventar al informatiilor de spionaj nuclear pe care Romania, in secret, l-ar fi putut furniza Pakistanului. Bhutto a reactionat aproape exact cum se asteptase Ceausescu. Chiar inaintea plecarii, el i-a dat lui Ceausescu un plic.
— in interior se afla numele codificat al unui om, un numar de telefon si o parola. Cred ca urmatoarele contacte ar trebui sa aiba loc intre doi indivizi, nu intre doua guverne, dragul meu prieten.
Doua saptamini mai tirziu, omul care avea sa se numeasca „235" a luat masa, in mod cu totul privat, cu Ceausescu, la resedinta din Snagov. Radu Andreescu a fost liantul operational, fiind un stralucit inginer si agent DIE, el devenind omul de legatura. Zece zile dupa aceea Andreescu a plecat in Pakistan cu un voluminos pachet diplomatic continind informatii si date obtinute toate din Vest, prin spionaj nuclear, care urmareau sa sensibilizeze cealalta parte. S-a intors apoi cu proiectul complet al reactorului canadian CANDU, continind mult mai multe date decit fusesera in stare sa obtina cei de la DIE pina atunci. Mai departe, vizitind din nou Pakistanul, Andreescu a luat cu el toate datele tehnice despre securitatea sistemelor nucleare franceze - de care Pakistanul se pare ca avea mare nevoie - si a adus inapoi in Romania date suplimentare despre sistemul centrifugal Degussa de imbogatire a uraniului, la care Bucurestiul incepuse deja sa lucreze, precum si informatii semnificative despre productia industriala a uraniului 235.
Cartea postala era primul semn de viata pe care il primeam de la „235" din 5 iulie 1977, de la lovitura de stat, când generalul Muhammed Zia ul-Haq l-a arestat pe Bhutto si s-a declarat pe sine seful legii martiale.
— Sah-mat! Bajenaru ! Un Cordon Rouge ! a comandat Ceausescu. Trebuie sa fii extraordinar de atent. Trebuie sa ne agatam de Rosenberg al nostru.
Dupa al doilea pahar, si aparent fara nici o legatura, Ceausescu m-a intrebat deodata :
— Cit de mare era presa aia ?
— Cea de la atelierul metalurgic al lui Combustion Enginee-ring ?
— A-ha.
— Douazeci de milioane de tone.
— Atunci cind am vizitat instalatiile industriale „STAR" mi s-a spus ca cu cit este mai mare presiunea, cu atit diamantele ies mai mari si mai pure.
— Da, tovarase. Am incercat si noi sa ajungem la presa aceea, insa s-a dovedii a fi imposibil. Este un echipament controlat foarte de aproape de americani.
— Seful unui serviciu secret de spionaj dintr-o tara comunista nu are niciodata voie sa spuna ca ceva este imposibil. Trebuie sa o avem !

„ORICE AMERICAN POATE FI CUMPARAT"
— Nu acolo l-am vazut, draga, pe nepotu lu Traian Vuia ? ne-a intrerupt Elena, care tocmai se intorsese.
Inginerul roman Traian Vuia a inventat si a construit in 1906 primul avion monoplan, cu care insa nu a reusit sa zboare. Primul aparat operativ de acest gen a fost facut de francezul Louis Bleriot, care a zburat peste Canalul Minecii, in 1907. La citiva ani dupa aceea, Vuia a inventat un generator cu aburi sub presiune, care :s-a dovedit atât de eficient incit a devenit curind cunoscut sub numele de „generatorul Vuia". Nepotul sau, cetatean american, era acum expert in cazane de presiune nucleara, construite pe principiile de baza ale bunicului sau.
— Ce stii despre tinarul Vuia, Pacepa ? m-a intrebat Ceausescu.
— Despre nepotul lui Vuia mi s-a raportat ca este un inginer fidel autoritatilor americane.
— Fidel a-u-to-ri-ta-ti-lor a-me-ri-ca-ne! Ai vazut vreodata vreun american loial, monsieur ? Orice american poate fi cumparat, daca stii cum. Nu stii, draga, ce sint
banii ? Banii, M-O-N-E-Y! a intonat ea, frecindu-si doua degete sub nasul meu.
— Chiar asa, Pacepa. O fi el, Vuia, vreun american, dar nu uita ca si dolarii sint tot americani.
— Ce vrei sa spui, draga, cu „american" ? Vuia e roman toata ziua. Cine s-a nascut roman, roman ramine pentru totdeauna. El, copiii lui, nepotii si stranepotii.
— Pacepa stie asta, Elena, a spus Ceausescu, incercind sa faca liniste in jur.
— Si daca este asa, de ce nu-ti aduci aminte, monsieur, ca una dintre cele mai mari fabrici comuniste poarta, dat de noi, numele lui Traian Vuia ? a tipat Elena la mine. Ai incercat sa-l aduci pe nepotu asta al lui la Bucuresti ca sa i-o bagi pe git ? Ai incercat sa-i arati in ce fel i-a onorat tovarasu numele bunicului ? L-ai intrebat ce face el pentru onoarea lu tovarasu ?
— E clar ca ar trebui sa ne folosim de nepotu lui Vuia, Pacepa. Nu numai din cauza numelui lui...
— Mi s-a spus ca numele lui Traian Vuia se afla scris in orice enciclopedie, l-a intrerupt Elena, suparata. Mai mult chiar decit al tau, Nicule.
— ...Dar mai ales din cauza ca este specialist in fizica nucleara. Adu-l la mine in Bucuresti, il recrutez chiar eu.
— Spune-i lu pierde-vara asta ca recrutarea agentilor este treaba lui, nu a ta. Asta trebuie sa faca el si serviciu lui imputit. Si mai spune-i ca e treaba lui sa faca un agent din fiecare roman care traieste in America si care a invatat sa mearga in doua picioare. Nu numai din Vuia.
Elena s-a intors la poza ei din The Wall Street Journal exact la fel de brusc cum se si bagase in discutia mea cu Ceausescu. Tacerea partidei de sah era acum intrerupta numai de zgomotul lui Air Force One, pina cind a fost deodata rupta de Ceausescu:
— Cine urmeaza sa ma intâmpine la Texas Instruments ?
— Vicepresedintele lor, Grant Dove. A fost cel mai inalt grad pe care l-am putut gasi.
— Din moment ce trebuie sa ma deplasez pina la Dallas, ar fi putut cel putin atita sa faca, sa-l puna pe presedinte sa deschida usa acelui imperiu al microelectronicii pentru mine.

PRIMUL CONDUCATOR COMUNIST LA TEXAS INSTRUMENTS
Pentru Ceausescu ideea de a merge pe picioarele lui prin Dallas era groaznic de greu de acceptat, caci acest oras „barbar" nu insemna pentru el nimic altceva decit locul in care fusese asasinat presedintele Kenncdy. Numai ambitia lui nemarginita de a face ceea ce Brejnev nu a fost in stare l-a ajutat sa-si invinga frica aceea acuta, animalica pentru propria lui viata, si sa se lase dus pina la Dallas.
Atunci cind capitanul de zbor ne-a anuntat ca avionul prezidential va ateriza in scurt timp pe aeroportul din Dallas, i-am cedat partida care tocmai incepuse si am cerut permisiunea sa ma duc la locul meu.
— Da, ai grija la piloti si la Serviciile Secrete. Nu uita ca sintem la Dallas.
La aeroport, atunci cind a fost intimpinat de Robert Folsom, primarul orasului Dallas, Ceausescu era alb ca foaia de hirtie. De acolo coloana motorizata ne-a dus direct la Texas Instruments, prima oprire in Dallas. Atunci cind a intrat in cladirea companiei, fata si ochii lui Ceausescu s-au luminat, isi implinise visul de a fi primul presedinte comunist care pune piciorul in interiorul lui Texas Instruments. Ceausescu vroia sa fie intotdeauna primul.. A fost intr-adevar in stare, in cele din urma, sa paseasca in acel imperiu interzis, dar nu a putut sa dea mina cu vreun muncitor; a avut voie sa priveasca echipamentul si pe oameni la lucru producind componentele electronice, insa numai printr-un perete protector din sticla.
În acea dupa-amiaza, primarul orasului Dallas a dat o receptie pentru Ceausescu in noua si moderna primarie a metropolei, subliniind ca Ceausescu era primul sef de stat strain care vizita aceasta cladire. La mai putin de o ora dupa ce am ajuns, seful echipei de la Serviciul Secret m-a luat de-o parte ca sa-mi spuna ca s-a primit un telefon anonim de la un individ care sustinea ca a plantat o bomba in cladirea primariei. M-a rugat sa-l iau imediat pe Ceausescu, sa-l urmez pe o ruta stabilita inainte pentru cazuri de forta majora, si sa parasim cit mai repede incinta. Ceausescu tocmai toasta cu gazdele atunci cind l-am luat de mina si i-am povestit, ca, din motive de securitate, am fost rugati sa parasim imediat cladirea. S-a albit ca o stafie, a insfacat-o pe Elena, si i-a spus bilbiindu-se:
- P-pune j-jos p-paharu', f-femeie !
Apoi a tras-o dupa el, urmindu-ma spre o scara rulanta. La un moment dat si-a pierdut echilibrul si a inceput sa se impleticeasca, si nu stiam sigur daca asta se petrecea din cauza repezelii provocate de emotie, sau pentru ca se afla pentru prima data in viata lui pe o scara rulanta. Abia a doua zi, dupa ce a parasit Texasul si eram deja in zbor spre New York, m-a intrebat de ce a fost evacuat atit de brusc din primaria din Dallas.
Dupa receptia data de primarul metropolei, Ceausescu a participat la o masa de lucru organizata de Camera de Comert a Texasului. Acolo, in discursul de raspuns, Ceausescu s-a referit in mod cu totul neasteptat si la Texas Instruments, adresindu-se in mod vizibil vicepresedintelui companiei:
— Unele din produsele lui Texas Instruments s-ar parea ca au si caracter strategic. Noi nu sintem interesati in a produce astfel de articole, pentru ca noi ne pronuntam pentru dezarmare, pentru distrugerea armelor atomice si a armamentelor in general. Noi sintem pentru o lume fara nici un fel de forta, o lume a cooperarii pasnice. Iata de ce vrem sa ajungem la cooperare, nu pentru a folosi electronica in scopuri militare, ci pentru o electronica folosita in scopuri industriale, economice.
Întorsi inapoi in apartamentul de la hotel, Ceausescu m-a chemat la ei si mi-a spus:
— Da-le orice alte asigurari mai vor ca nu ne intereseaza electronica militara. Foloseste-ti imaginatia.

(va urma)