marți, 24 septembrie 2013

O zi din viata lui Ivan Denisovici (5)


Alexandr Soljenitin





În momentul acela Kilgas si Suhov se apropiara ducând între ei sulul
de carton. Seful de brigada se bucura si hotarî imediat o regrupare a
fortelor. Suhov trebuia sa aseze burlanul la soba pentru a se face foc cât
mai repede, Kilgas sa repare lada, iar Senka Klevsin sa taie sipci cu toporul
si sa fixeze pe ele cartonul grudonat. Cartonul era de doua ori mai îngust
decât fereastra. De unde sa iei sipci? Seful de lucrari nu da scânduri
pentru ca oamenii sa se adaposteasca de frig. Privira, toti, în toate partile.
Exista o singura solutie. Sa fie luate cele doua scânduri fixate ca
balustrade la treptele care urcau spre etajul întâi. N-ai decât sa mergi fara
sa casti gura si nu cazi. Altceva nu se putea face.
S-ar parea ca detinutul n-are de ce sa se încovoaie nici dupa zece ani
de lagar. Nu vreau si gata! Tragi de timp pâna seara iar noaptea e toata a
ta! Numai ca lucrurile nu stau deloc asa. În brigada nu-i la fel ca în
libertate unde lui Ivan Ivanâci i se da salariu aparte si lui Piotr Petrovici tot
aparte. În lagar brigada este organizata în asa fel, încât nu sefii îi zoresc
pe detinuti, ci detinutii se zoresc unul pe altul. Aici e cam asa: ori primesc
toti suplimentul, ori crapa toti laolalta. Nu muncesti, nemernicule si din
cauza ta sa stau eu flamând? Trage, mortaciune!
În astfel de conditii cum sa nu te misti? Mai ales când te preseaza o asemenea
situatie. Vrei, nu vrei, trebuie sa sari, sa te învârti. Daca peste
doua ore nu vom avea unde sa ne încalzim, gerul ne va usca oasele.
Pavlo adusese uneltele. De acum descurca-te.
Adusese si câteva burlane. Pentru tinichigerie nu-i buna orice unealta.
Exista un ciocanas de lacatus si un toporas.
Suhov îsi loveste manusile una de alta, apropie burlanele si le
potriveste unul în altul. Apoi îsi loveste iarasi manusile si continua sa
lucreze (mistria o ascunsese undeva pe aici, nu departe. Cu toate ca în
brigada sunt oamenii lui, el se teme sa nu i-o schimbe. Si Kilgas ar putea
face asta).
Gândurile l-au parasit ca si cum n-ar fi existat niciodata. Nu-si poate
aminti acum nimic si nu are nici o grija în afara de aceea de a potrivi burlanele
si de a le scoate afara fara sa iasa fum.
Pe Gopcik îl trimise sa caute o bucata de sârma ca sa atârne burlanul
lânga geam, la iesire.
Într-un colt se afla o soba scunda si un cos de caramida. Are deasupra
o plita de fier, care se înroseste si pe ea se dezgheata si se usuca nisipul.
În sala aceasta focul fusese deja facut, iar capitanul de rangul doi si
Fetiukov carau nisip cu targa.
Ca sa duci targa nu-ti trebuie prea multa minte.
Iata de ce îi pune seful de brigada la munca asta pe fostii sefi. Se
spune ca Fetiukov a fost înainte sef mare. În primele zile el îsi cam ridicase
coada si începuse sa strige la capitan, dar capitanul i-a trântit una în bot si
cu asta l-a potolit.
Baietii se strânseserâ în jurul sobei cu nisip, însa seful de brigada îi avertiza:
— Ei, acusi îl încalzesc eu pe unul în frunte! Sa ne instalam întâi.
Unui batut îi este de-ajuns daca-i arati biciul. Gerul e aspru, dar seful
de brigada e si mai aspru. Baietii se împrastiara la treburile lor. Seful de
brigada se apropie de Pavlo si-i sopti:
— Ramâi aici si tine-te tare! Ma duc sa aranjez cu procentajul.
Suhov auzi. Procentajul e mai important chiar decât munca însasi. Un
sef de brigada întelept trebuie sa aiba mereu în atentie procentajul. Cu el
ne hranim. Spune c-ai facut întocmai ceea ce de fapt n-ai facut, daca
pentru ceva se plateste ieftin, întoarce-o ca sa fie mai scump. Pentru asta
sefului de brigada îi trebuie multa minte. Nu mai vorbesc despre
aranjamentele cu normatorii. Nici cu ei nu poti trata cu mâna goala. Pentru
cine sunt, daca le gândesti bine, procentele astea? Pentru lagar, se
întelege. Lagarul câstiga de la constructii mii si mii în plus si acorda
locotenetilor premii. Da, pâna si lui Volkovoi, pentru biciusca sa. Tie? Doua
sute de grame de pâine seara, ca supliment; îti amagesc viata cu doua
sute de grame.
Au fost aduse doua caldari cu apa, însa pe drum apa înghetase.
Asezara caldarile pe soba.
Gopcik adusese sârma de aluminiu, care se foloseste de obicei la
retelele electrice. El se apleca spre Suhov si zise:
— Ivan Denisâci! Asta-i sârma buna pentru linguri. Ma înveti sa torn o
lingura?
Ivan Denisâci îl iubeste pe Gopcik, desi stie sa e un potlogar. Gopcik a
fost arestat pentru ca ducea lapte în padure teroristilor lui Bendora. A fost
pedepsit întocmai ca un om matur. În fond e un vitel blând si se gudura pe
lânga toti barbatii. Nu s-ar spune, totusi, ca nu-i siret. Îsi manânca
pachetele înotdeauna de unul singur. Noaptea, uneori, molfaie.
Nu-i mai putin adevarat ca nici nu-i poti hrani pe toti.
Rupsera din sârma câteva bucati si le ascunsera într-un colt. Suhov
improviza din doua scânduri un fel de scara si-l urca pe Gopcik sa atârne
burlanul. Pustiul se catara ca o veverita, batu un cui, lega sârma de el si o
trecu apoi pe dupa burlan. La capatul burlanului Suhov facuse un cot. Astazi
nu e vânt, dar mâine va fi si nu trebuie sa iasa fum. Doar se stie ca
soba asta nu-i pentru altii. Senka Klevsin terminase de taiat sipcile si îl
pusese tot pe Gopcik sa le fixeze. Acesta se catara ca un dracusor si striga
de sus. Soarele se mai ridicase putin iar ceata se împrastiase. Stâlpii
aerieni disparusera ca prin farmec. Pe cer ramasese acum si parca dansa
halucinant un soare blând si sângeriu. Soba fusese umpluta cu lemne
furate. Era o adevarata sarbatoare.
— Iata ca în ianuarie soarele a încalzit vaca pe o parte! — spuse
Suhov.
Kilgas termina de reparat lada de mortar, o mai izbi o data cu
toporasul si striga:
— Asculta Pavlo! Pentru treaba asta seful de brigada sa-mi dea o suta
de ruble. Mai putin nu primesc.
Pavlo râde.
— Ai sa primesti o suta de grame.
— Mai adauga procurorul — striga Gopcik de sus.
— Nu va grabiti, fratilor, nu va grabiti — striga Suhov.
Începura sa taie cartonul gudronat si el arata cum sa procedeze.
În jurul sobei de fonta se strânse din nou lume multa si Pavlo fu nevoit
st-i alunge. Lui Kilgas îi dadu ajutoare si-i ordona sa faca niste lazi, nu prea
mari, pentru a transporta motorul sus.
Trimise apoi înca doi oameni la caratul nisipului, unul înauntru sa arunce
nisipul fierbinte de pe plita în lada cu mortar si câtiva sa curete
schelele si zidaria de zapada.
Undeva porni sa stranute un motor. Începusera sa care caramizile de
zgura. Masina îsi facea drum anevoie. Pavlo iesi în fuga si începu sa
gesticuleze aratând unde sa le descarce. O fâsie din cartonul gudronat
fusese deja asezata. Acum o asezau pe a doua.
Ce fel de adapost îti ofera cartonul gudronat?
Hârtia-i tot hârtie. Cartonul se facuse acum una cu peretele si
înauntru era mai întuneric.
Alioska adusese carbuni. Unii îi striga: arunca:i! Altii: nu-i arunca! Sa
ne încalzim cu lemne!. Nu mai stia pe cine sa asculte.
Fetiukov se aciuase lânga soba si îsi baga, prostanacul, pâslarii în foc.
Capitanul de rangul doi îl înhata de guler si-l împinse spre targa.
— La carat nisip, hoitule!
Capitanul confunda munca din lagar cu cea de pe vapor. Daca ti s-a
spus sa faci ceva, înseamna ca trebuie sa faci. A slabit grozav capitanul în
ultima luna, dar trage totusi la ham.
Între timp, cele trei ferestre au fost astupate. Lumina vine acum
numai dinspre usi. Si frigul. Pavlo ordona sa se astupe partea de sus a
usilor, în asa fel încât sa intri aplecându-te. Ordinul fu executat întocmai.
În timpul acesta trei basculante adusesera si rasturnasera în apropiere
caramizile de zgura. Problema care se punea acum era urmatoarea: cum
sa le ridici fara scripete?
— Zidari! Haideti sa urcam! zise Pavlo dând cuvintelor tonul unei
invitatii. Asta-i o munca de onoare.
Suhov si Kilgas se ridica si împreuna cu Pavlo pornira spre etaj. Scara
fusese îngusta dintotdeauna, însa Senka luase acum balustrada si trebuia
sa te lipesti de perete ca sa nu te trezesti jos. Si înca o bucurie — pe
stinghiile scarii zapada a înghetat si piciorul aluneca. Cum vor duce oare
mortarul?
Cercetara locul unde aveau sa zideasca. Peste vechea zidarie se
asternuse zapada, trebuia înlaturata cu lopetile, iar stratul de gheata de
dedesubt, spart cu toporasul si apoi maturat. Pe unde sa urce caramizile?
Privira în jos, chibzuira si hotarâra asa: decât sa fie târâte pe scara, mai
bine sa puna patru oameni sa le arunce pe schele, iar de acolo doi sa le
urce la etajul întâi, de unde alti doi le vor de la mâna. Va merge mai
repede, fara îndoiala.
Sus vântul nu-i chiar atât de puternic, cu toate ca trage cu destula tarie.
Când vom zidi, va bate, desigur. Dar daca te adapostesti dupa zidul
început, îti va fi mai cald. Suhov înalta capul spre cer si scoase un "Ah".
Cerul era curat, iar soarele aproape ca se ridicase spre amiaza. Mare
minune, repede trece timpul când lucrezi! De câte ori nu observase Suhov
cum se scurg zilele în lagar, de nici nu-ti dai seama. Însa termenul nu
trece deloc, nu se micsoreaza câtusi de putin. Coborâra si se asezara cu
totii lânga soba. Doar capitanul si Fetiukov mai carau înca nisip. Pavlo se
înfurie cumplit. Trimise pe loc opt oameni la caramida, doi sa amestece
nisipul cu ciment si sa-l toarne în lada, unul la apa si altul dupa carbuni.
Kilgas se îndrepta spre echipa sa si zise:
— Hei, baieti! Trebuie sa terminam targile.
— Pot sa le ajut si eu? — se oferi de buna voie Suhov.
— Ajuta-i — încuviinteaza Pavlo dând din cap.
În momentul acela fu adus un cazan în care urma sa se topeasca
zapada pentru mortar. Cineva aduse vestea ca ar fi ora douasprezece.
— Nu poate fi decât douasprezece — declara Suhov. Soarele e drept
în mijlocul cerului.
— Daca-i pe verticala — îsi dadu cu parere capitanul înseamna ca nu-i
douasprezece, ci unu.
— De ce? — se mira Suhov. Toti batrânii stiu ca soarele sta cel mai
sus la amiaza.
— Da, batrânii! — îl întrerupse capitanul. Dar de atunci a fost dat un
decret si soarele sta cel mai sus la ora unu.
— Al cui e decretul asta?
Capitanul de rangul doi iesi cu targa. Nici Suhov nu era dispus sa
poarte o discutie pe aceasta tema. Oare si soarele se supune decretelor?
Lucrara cu spor si înjghebara patru ladite.
— Sa stam, sa ne încalzim — spuse Pavlo celor doi zidari. Senka, odihneste-
te si tu. Stati jos!
Se asezara lânga soba. Oricum, pâna dupa prânz nu vor începe sa zideasca
si nu avea nici un rost sa pregateasca de pe acum mortarul. Ar îngheta.
Carbunele se încinse si iradia o caldura intensa si molesitoare. Pacat
ca se simte numai lânga soba. În toata sala e frig cum a fost si înainte.
Toti patru si-au scos manusile si îsi tin mâinile foarte aproape de
soba. Picioarele nu trebuie apropiate niciodata de foc. Trebuie sa stii asta.
Daca ai bocanci, le pocneste pielea, iar daca ai pâslari, se jilavesc, aburul
trece prin ei si nu-ti va fi niciodata cald. Iar daca te bagi mai aproape de
foc îi arzi si cu gaura umbli pâna în primavara. N-ai de unde capata altii.
— Si tu, Suhov? îl necajeste Kilgas. Suhov, fratilor e cu un picior
acasa.
— Da, da, cu acela descult — arunca cineva vorbele. Râsera. (Suhov
îsi scoase pâslarul stâng, care fusese ars, îsi încalzi obiala).
— Suhov îsi sfârseste termenul.
Lui Kilgas i-au dat douazeci si cinci. Înainte era o epoca fericita: tuturor,
fara alegere, li se dadeau 10 ani. Însa din patruzeci si noua epoca
aceea s-a dus. Tuturor — câte douazeci si cinci, fara sa se tina seama de
nimic. Zece îi mai duci, nu pieri, dar douazeci si cinci, cum dracu?
Suhov se bucura ca toti îl arata cu degetul: iata, el îsi cam sfârseste
condamnarea. În asta, însa, nici el nu crede prea tare. Toti cei care si-au
sfârsit pedeapsa în timpul razboiului au fost retinuti pâna în patruzeci si
sase, când a venit o dispozitie speciala. Cine a avut initial trei ani, a facut
cinci. Legea se rastalmaceste. Termini zece si-ti spun sa mai faci înca
zece. Sau te deporteaza. Câteodata te gândesti si respiratia ti se opreste:
timpul trece, se departeaza ca firul de pe mosor si termenul se sfârseste...
Doamne! Pe picioarele tale si în libertate! E posibil? Numai ca despre toate
astea e necuviincios sa vorbesti cu voce tare unuia aflat în situatia lui
Kilgas. De aceea Suhov spuse:
— Nu-ti socoti cei douazeci si cinci ai tai. Nu ti-e scris în frunte ca ai sa
faci exact douazeci si cinci. Dar ca eu am stat aici opt ani încheiati, asta-i
sigur. Sa traiesti ani în sir cu mutra în pamânt si sa n-ai vreme sa te
gândesti de ce te afli aici, ci numai si numai cum vei iesi, ah, dumnezeule!
Potrivit celor scrise în dosar, Suhov a fost adus în lagar pentru tradare
de patrie. A marturisit chiar ca s-a lasat prizonier din dorinta de a-si trada
patria si ca s-a întors din prizonierat pentru ca îndeplinea o misiune a spionajului
german. Ce fel de misiune, nici Suhov însusi n-a putut sa nascoceasca
si nici anchetatorul. Asa ca nu i-au putut spune altfel decât o misiune.
Calculul lui Suhov a fost simplu: nu semnezi — s-a zis eu viata; semnezi
— mai ai sansa sa traiesit, macar putin. Si a semnat.
Lucrurile se petrecusera, însa, cam asa: în februarie patruzeci si doi,
pe frontul de nord-vest, toata armata fusese încercuita. Avioanele nu le
aruncau nimic de mâncare si la drept vorbind nici nu erau avioane pentru
asta. Foamea i-a adus pâna acolo ca geluiau oasele cailor morti, muiau în
apa carnea aceea gelatinoasa si o mâncau. Sa vânezi n-aveai cu ce. Si
încet, încet, nemtii îi prindeau prin paduri si-i luau. Într-o grupa din asta
Suhov a fost prizonier doua zile, tot acolo, în paduri. Cinci dintre ei au
evadat.
Sau ascuns prin paduri si mlastini si printr-o minune au nimerit la ai
lor. Numai ca doi au fost culcati la pamânt de un automat, unul a murit din
cauza ranilor si au ajuns numai doi. Daca ar fi fost mai întelepti ar fi spus
ca s-au ratacit prin paduri si nu s-ar fi întâmplat nimic. Însa ei au marturisit
ca au fugit din prizonierat.. Din prizonierat? Asa si pe dincolo, mama voastra!
Daca erau cinci poate ca le-ar fi confruntat marturisirile, le-ar fi verificat.
Acum însa erau numai doi si, cica, s-au înteles nemernicii în ceea ce
priveste fuga.
Senka Klevsin întelese, cu toata surzenia lui, ca se vorbeste despre
fuga din prizonierat si spuse tare:
— Pe mine m-au prins de trei ori si tot de trei ori am fugit din prizonierat.
Senka e rabdator si mai mult tace: nu-i aude pe cei din jur si nu se amesteca
în vorba lor. Asa ca despre el nu se stie decât ca a stat la Buchenwald,
ca a facut parte din organizatia clandestina din lagar, ca a carat
acolo arme pentru o rascoala si ca nemtii l-au spânzurat de mâini si l-au
batut cu bastoanele.
— Tu, Vania, ai stat opt ani, e drept, dar în ce fel de lagar ai stat? — îl
contrazice Kilgas pe Suhov. Ai stat în lagare de drept comun si ai trait
acolo cu muierele. N-ati purtat...
— Ce muiere? Cu bustenii, fratioare, nu cu muierile.
Voia sa spuna ca se ocupase cu taiatul copacilor. Suhov îsi atinti ochii
în focul din soba si îsi aminti cei sapte ani petrecuti în nord si flacara
tremuratoare a focului, noaptea, când se taiau copacii si cei trei ani la
transportul bustenilor pentru traverse si scânduri de ambalaje.
Seful avea acolo urmatoarea lege: brigada care nu-si îndeplineste
sarcina ziua, ramâne noaptea în padure.
Dupa miezul noptii se târau pâna la lagar, iar dimineata porneau
odata cu ceilalti, din nou spre padure.
— Nu-u, fratilor. Lagarul acesta este mai linistit, credeti-ma —
bolborosi el. Aici mâncarea e lege. Ai îndeplinit, n-ai îndeplinit sarcina — te
întorci în lagar. Si ratia de baza e mai mare aici cu o suta de grame. Se
poate trai. E lagar special? Fie si special. Te împiedica cu ceva numerele?
Nu-s grele numerele.
— E mai linistit! — suiera Fetiukov. (E pauza si toti s-au strâns lânga
soba). Li se taie oamenilor gâturile în paturi! Asta înseamna ca e mai
linistit?
— Nu oamenilor, ci turnatorilor — spuse Pavlo amenintându-l cu degetul
pe Fetiukov.
E drept, în lagar se petrecuse ceva nou. Doi delatori cunoscuti au fost
taiati chiar în paturile lor, noaptea. Apoi a fost taiat un detinut de treaba si
nevinovat. Au gresit probabil patul.
Un turnator a cerut sprijin sefilor de la carcera, iar acestia l-au ascuns
în închisoarea de piatra. Ciudat... Astfel de întâmplari într-un lagar cu
regim comun nu se petreceau...
Brusc se auzi sirena trenului electric. La început nu urla cu toata puterea,
ci ragusit, de parca si-ar fi curatat gâtâejul.
S-a dus jumatate de zi! Pauza de prânz! Ah, am întârziat. Ar fi trebuit
sa plece de mult la sala mese, sa ocupe rând. La acest obiectiv lucreaza
unsprezece brigazi si în sala de mese nu încap mai mult de doua. Seful de
brigada tot nu venise. Pavlo îi privi în graba si hotarî:
— Suhov si Gopcik, cu mini! Kilgas! Când am sa-l strig pe Gopcik sa vii
imediat cu brigada.
Într-o clipa, locurile lor lânga soba au fost ocupate. Au Înconjurat soba
ca pe-o muiere pe care toti vor s-o îmbratiseze.
— Gata cu somnul! — striga cineva. Fumati!
Se privira unul pe alult sa vada cine fumeaza. Nu fumeaza nimeni. Nu
au tutun sau nu vor sa arate ca au. Pavlo iesi cu Suhov si Gopcik alerga
dupa ei ca mânzul.
— S-a încalzit — constata surprins Suhov. Sunt optsprezece grade sub
zero, nu mai mult. Bun timp pentru mâini!
Îsi aruncara privirile spre caramizile de zgura. Baietii dusesera destule
sus, iar câteva se aflau pe planseul de la primul etaj.
Suhov îsi miji ochii si privi soarele. Voia sa verifice daca Buinovski, capitanul
de rangul doi, avea dreptate în ceea ce priveste decretul.
La loc deschis, unde are spatiu suficient, vântul trage îsi înteapa ca
înainte. Nimeni nu trebuie sa uite ca e luna ianuarie.
Bucataria santierului e o chichineata înjghebata din scânduri subtiri în
jurul unei sobe. Sparturile acoperisului sunt astupate cu tabla roasa de rugina.
Un perete interior împarte chicineata în doua: într-o parte bucataria,
în cealalta sala de mese. Ambele încaperi sunt nepardosite. De-atâta
du-te-vino, pamântul e numai gropi si ridicaturi. Bucataria propriu-zisa e
de fapt o soba patrata cu un cazan cimentat în ea. Atât. La bucatarie
trebaluiesc doi oameni, bucatarul si instructorul sanitar. Dimineata, când
se iese din lagar, bucatarul primeste de la bucataria mare a lagarului
crupe. Cincizeci de grame pentru un om, un kilogram pentru o brigada si
cu putin sub un pud4 pentru întregul obiectiv. Se întelege, bucatarul nu
cara pe umerii sai, cale de trei kilometri, sacul cu crupe, îl da sa-l care un
topârlan.
Mai bine da o portie de supliment decât sa-si speteasca spinarea. El
nu cara nici apa, nici lemne si nici macar nu face focul. Tot muritorii de
rând — si sunt destui — le fac. Si pentru asta li se da si lor câte o portie.
S-a hotarât sa se manânce fara a se scoate strachinile din sala de
mese. Strachinile sunt tot din lagar. (La obiectiv nu le poti lasa pentru ca
noaptea le sterpelesc cei aflati în libertate). Se aduc zilnic cam cinzeci, nu
mai multe, iar aici sunt spalate si puse repede în circulatie. (Cel care cara
strachinile primeste, de asemenea, o portie în plus. Ca sa nu se scoata
strachinile afara, a fost plantat lânga usa un topârlan. Oricât ar pazi el, tot
se scot. Întelegere? Pacaleala? Daca vrei sa manânci trebuie sa trimiti prin
întregul obiectiv, cât este el de mare, un colector, sa strânga strachinile
murdare si sa le care la bucatarie. Si lui i se cuvine o portie, si altuia la fel.
Bucatarul rastoarna crupele si sarea în cazan si alege grasimea cea
buna pentru sine. (Grasimea buna nu ajunge la mâna de lucru. Asa ca
detinutilor le-ar fi mult mai pe plac daca de la depozit s-ar da mereu
grasime de proasta calitate). Apoi mesteca terciul pâna fierbe; cât trebuie.
Cam asta-i tot ce face bucatarul. Instructorul sanitar nu face nici atât. Sta
si se uita. Când terciul e gata vine si rândul lui. Manânca ce-i mai bun. În
momentul acela soseste si seful de brigada, care se întâmpla sa fie de
serviciu. Se schimba în fiecare zi. Vine sa ia proba, sa verifice chipurile,
daca mâna de lucru poate fi hranita cu astfel de terci. I se da o portie
dubla.
Când suna sirena sosesc si ceilalti sefi de brigada si bucatarul le da pe
ferestruica strachinile al caror fund este acoperit cu putin terci. Câte crupe
4 un pud — 16,381 kg
din ratia care ti se cuvine ai acolo — nu poti sa cântaresti si nici sa întrebi
pentru ca primesti o suta de scurte peste gura, numai daca o deschizi.
Deasupra stepei goale suiera vântul — vara uscat si fierbinte, iarna
geros. În stepa asta, de când e ea, n-a crescut nimic. Cu atât mai putin
între cele patru garduri de sârma ghimpata. Pâinea "creste" doar la
magazia de pâine, iar ovazul da în spic la depozit. Si chiar daca ti-ai rupe
salele muncind, chiar daca te-ai prabusit cu fata în tarâna, pamântul nu-ti
da mai multa mâncare decât ti-a prescris comandantul. Ba n-o primesti
nici pe aceea din pricina bucatarilor, a topârlanilor si a celor protejati. Se
fura si aici, se fura si în zona, iar înainte se fura si la magazie. Si toti cei
care fura nu dau cu târnacopul. Tu, în schimb, izbesti cu el, iei ce-ti dau si
cara-te de la ferestruica.
Cine pe cine poate, pe acela-l roade.
Pavlo, Suhov si Gopcik intrara în sala de mese. Aici detinutii se împing
unul în altul de nu se mai vad nici mesele ciunte si nici bancile. Unii stau
jos si manânca, iar cei mai multi, în picioare.
Brigada 82, care a sapat gropi, în ger, o jumatate de zi, a pus mâna
pe primele mese. Acum, nici dupa ce au mâncat nu vor sa mai plece. Unde
sa se mai încalzeasca? Ceilalti îi înjura, dar spatele lor e ca peretele.
Oricum, aici e mai placut decât în ger.
Pavlo si Suhov îsi fac loc cu coatele. Au sosit la timp.
O brigada îsi primeste mâncarea si la rând mai este una. Cei care stau
la ferastruica sunt tot ajutorii sefilor de brigada.
— Strachini! Strachini! — striga bucatarul prin ferestruica. I se aduc
strachini. Aduna si Suhov, nu pentru un supliment, ci ca sa mearga treaba
mai repede.
Acolo, dupa peretele despartitor, topârlanii spala strachinile pentru un
blid de terci.
În clipa în care începu sa primeasca mâncarea, ajutorul din fata lui,
Pavlo, striga pe deasupra capetelor celorlalti:
— Gopcik!
— Sunt aici! raspunde Gopcik de la usa. Are o voce mica si subtire de
ied. Aproape ca ti-e teama sa nu se sparga.
— Cheama brigada!
Gopcik o lua la fuga.
Important e ca astazi terciul e bun, chiar foarte bun. E din ovaz. Nu se
întâmpla prea des. De obicei se face din sorg. De doua ori pe zi. Sau din
putina faina cu multa apa. În terciul de ovaz, printre boabe, se gaseste un
strat hranitor de grasime. Când era tânar, Suhov dadea cailor ovaz cu
bratul. Niciodata nu s-a gândit, atunci, ca-si va chinui sufletul pentru
câteva boabe de ovaz.
— Strachini! Strachini! se aude dinspre ferestruica.
Se apropie rândul brigazii lor. Ajutorul brigazii din fata a primit un polonic
dublu, de "sef de brigada" si paraseste ferestruica.
Asta tot pe socoteala mâinii de lucru si nimeni nu se împotriveste.
Fiecarui sef de brigada i se da o astfel de portie, iar daca el n-o
manânca, o da ajutorului. Tiurin o da lui Pavlo. Sarcina lui Suhov, acum e
urmatoarea: se înfige deasupra unei mese, alunga doi pârliti, roaga cu
frumosul o mâna de lucru sa-l ajute si curata un colt de masa pentru vreo
12 strachini (Daca le asezi una lânga alta si peste ele mai pui un rând de
sase si apoi înca unul de doua, încap). Pe urma trebuie sa ia strachinile de
la Pavlo, sa le numere din nou si sa vegheze ca nu cumva vreun strain sa
fure o strachina de pe masa.

(va urma)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu