Perle (1)

Colin Falconer

Pentru Rones. Perla cautata de mine.


Nu pot sa mor daca nu mi-a venit ceasul.
Zicala obisnuita printre cautatorii de perle japonezi din Broome.


Insulele Lacepede, lânga Point Lagrange Broome,
vestul Australiei. Noiembrie 1913

Nemiscat, Tanaka atârna de ancora de salvare, iar monstruoasele brate ale costumului de scafandru îi cadeau lateral, mustind de apa. Wes, mecanicul lui, desuruba vizorul castii si clatina din cap când vazu sângele amestecat cu apa tâsnind din gura si urechile scufundatorului. Scoase casca de pe corpul costumului, iar Tanaka fu ridicat. Statea întins pe punte în costumul acela monstruos, ca un peste de alta data adus din adâncuri. Singurele lui miscari erau tresaririle neregulate, spasmodice ale degetelor.
Cam McKenzie se încrunta cu mâinile în solduri. Se uita la nostromul solid, din India de Vest, asteptând verdictul.
— Ei?
— Mort, capitane.
— Cum dracu s-a întâmplat? N-ai facut o escala, cum ti-am spus?
Wes se uita tinta la punte.
— Te pomeni ca i s-a sfârsit norocu’, capitane.
— Nu exista noroc, spuse Cam.
Era un singur lucru de facut ca sa-l salveze, iar lui îi era teama de asta. Dar nu putea sa stea deoparte si sa vada cum omul moare.
— Puneti-i casca înapoi!
— Îl trimiti ’napoi jos, capitane?
— Haide, fa-o, Wes.
Se auzi un murmur de protest din rândurile echipajului, care era format mai ales din bastinasi din Koepanger si din malaiezi.
— Da-i mort, capitane, repeta Wes.
— Înca i se misca degetele. Fa-o!
— Poate ca-i mai bine sa lasi omu’ sa moara când i-a venit ceasu’, mormai Wes.
Reprosul din ochii indianului era clar. Dar el facu semn din cap catre echipaj si, bodoganind, ei ridicara corpul lui Tanaka peste bordul lui China Cloud. Wes înalta casca si o fixa înapoi pe corpul costumului.
— Acum ajuta-ma sa îmbrac costumul de rezerva, spuse Cam.
— Mai bine ai lasa omu’ sa moara, repeta Wes, dar facu ce-i spusese capitanul si îl coborî pe Tanaka în apa.
Oamenii se întoarsera sa puna în functiune pompele de mâna în timp ce Wes coborî furtunul si ancora peste copastia de la babord.

* * *

Cam nu vazu cum apune soarele. Statea atârnând sase stânjeni sub carena lui China Cloud. Apa îsi pierduse treptat luminozitatea iar ciudata, tacuta lume a marii se închisese în jurul lui.
Frica îi coborâse în maruntaie ca o gheara de plumb. Chiar atunci când marea era limpede si verde, monstrii uriasi cu gura ca o secera apareau uneori în tacere, neanuntati, doar ca sa dispara din nou la fel de rapid în ceata lumii subacvatice. Acum în verdele oceanului, din ce în ce mai sumbru, Cam se simtea ca momeala de la capatul unei undite.
De deasupra, auzea zgomotul motorului compresorului, si adulmeca mirosul familiar al aerului din cambuza care îi cobora prin furtunul de aer. Carena plina de alge pietrificate a lui China Cloud tresarea pe suprafata argintie a marii.
Marea se întuneca, tulbure si mohorâta. Soarele asfinti. Era singur. Era singur si înspaimântat.

* * *

Dupa o ora, Tanaka îsi reveni; prin vizorul castii, Cam îi vazu ochii miscându-se, deschizându-se larg, plini de panica si confuzie.
Cam legase de mâna scufundatorului o frânghie, stiind ca reactia instinctiva a oricui va fi, atunci când îsi revine, sa închida supapa de aer si sa urce la suprafata. În loc de asta, de îndata ce Tanaka deveni constient, Cameron semnaliza catre Wes sa-i ridice la adâncimea de escala, iar în timp ce stateau acolo suspendati în apa el îi regla supapa de aer lui Tanaka.
În cele din urma, Tanaka înceta sa se mai zbata, acceptând ca este lipsit de aparare. Orice lumina disparuse acum din apa verde. Din când în când, o lumina tâsnea din întuneric, iute si înspaimântatoare. Cam lupta împotriva propriei panici, împotriva instinctului de a semnaliza ridicati-ne! Daca un om arata slabiciune, daca arata frica, e ca si mort în lume. Tatal lui îl învatase asta.
Wes avea instructiunile lui. Înca cinci ore trebuiau sa astepte neputinciosi si orbi, atârnând de capatul frânghiei.



Puntea lui China Cloud era scaldata în argint; era luna plina, aproape albastra, „luna cautatorului de perle”, cum o numeau toti, asa de stralucitoare dupa întunericul marii încât era ca si cum ai fi iesit dintr-o mina în plin soare. Cameron clipi în timp ce Wes îi desuruba vizorul.
— Totu’ bine, capitane?
— Sunt bine. Ce face domnul Tanaka?
— E viu, capitane. I-ai facut farmece voodoo?
— Nu voodoo, Wes. Doar stiinta de-a Marinei. Acum scoate-mi casca asta blestemata. Si spune-i lui Curry-Curry sa-mi pregateasca cina!
Wes îl ajuta sa dezbrace costumul de scafandru si Curry-Curry, bucatarul malaiez, îi puse în mâna o cana de cafea fierbinte. Cam se uita tinta la marea neagra, înspumata, si tremura. La urma urmei, lui Tanaka nu-i venise ceasul; se întreba daca el îsi va da seama când îi va veni si lui. Cristoase! Mâinile îi tremurau. Nu vroia sa vada nimeni asta.
Coborî în tambuchi1. Tanaka statea pe priciul lui, privind tinta în sus.
— Cum va simtiti domnule Tanaka? Va doare tare?
— Un pic. Nu mult.
— Sunteti norocos ca mai traiti!
Cam lua o sticla de gin dintr-un cufar pus în colt. Turna un pic în cafeaua din cana emailata. Îl oferi lui Tanaka. Japonezul clatina din cap, cu fata lipsita de orice expresie.
— Ai putea cel putin sa-mi multumesti.
— Nu-mi venise ceasul, sefu’.
Cam se sprijini de prici, cu fata aproape de a lui Tanaka.
— Ba îti venise ceasul, domnule Tanaka. De bine de rau eu ti-am luat destinul în mâinile mele. Dar de data asta le-ai pus la prea mare încercare rabdarea zeilor dumitale Shinto.
Tanaka îsi feri fata.
— O sa ma scufund pentru dumneata si mâine, sefu’.
— Pentru dumneata s-a sfârsit cu scufundarile, cel putin pe vasul acesta. Daca vrei sa te sinucizi, o s-o faci pe lugherul2 altcuiva.
Deodata, Cam se simti îngrozitor de obosit fiindca încordarea ultimelor ore îl secase de energie.
— Pornim spre Broome. Traiesti multumita mari-nimiei Marinei Regale si a lui Cameron McKenzie. O sa ma rog doar sa poti merge din nou.
Se urca în propriul lui prici si se întinse pe spate închizând ochii. În timp ce astepta sa adoarma îl auzi pe Tanaka soptind: Într-o zi o sa te rasplatesc, sefu’.
Cam nu raspunse. Era mort de oboseala dar de fiecare data când închidea ochii fantomele verzi ale adâncurilor apareau din întuneric si îl torturau. Îsi dispretuia propria frica, putea sa-i simta mirosul în propria sudoare, iar asta îl dezgusta. Se scufundase asa un an în timpul perioadei lui la Marina Regala, luptându-se cu aceasta lasitate din interiorul lui si nu câstigase niciodata dar nici nu pierduse. Vointa si frica lui erau egale; una nu înceta sa înainteze, cealalta nu facea niciodata un pas înapoi.
Nu va lasa niciodata pe nimeni sa afle cât îl înspaimânta duhoarea costumului ud, cum îl sufoca frica în timp ce ei îi însurubau casca la locul ei. Imaginatia lui îi prezenta în culori foarte clare posibilitatea unei morti lente si agonizante pe fundul rece al marii, singur.
„Ce dracu, scâncesti ca un tânc”, îl auzea pe tatal lui spunând demult în timp ce îsi scotea cureaua de piele si o înfasura în jurul încheieturilor. „Tu si fratii tai. Când o sa înveti sa fii barbat?”.
Cam respira agitat. Duhoarea scoicilor putrezite îi muta nasul din loc. Auzi un gândac urcând spre punte. Somnul nu vroia sa vina.

* * *

Tanaka fu scos cu targa de pe China Cloud. Un scufundator bun nu putea fi înlocuit în mijlocul sezonului. Cam trebuia sa se scufunde el însusi pâna la sfârsit.
Putini europeni se scufundau de pe propriile lor nave; japonezii erau scufundatori cu mult mai buni decât albii sau chiar decât malaiezii. Ei nu sufereau atât de mult de „presare” sau sângerari ale urechilor si puteau ramâne scufundati mai mult timp si la adâncimi mai mari fara sa faca boala scufundatorului.
Dar el nu avea de ales. Încerca sa nu se gândeasca la ce îl astepta, la zorii în care se va trezi tremurând în costumul ud si la ghetele grele ca plumbul, la lupta împotriva îngrozitoarei senzatii de sufocare de fiecare data când casca îi este pusa pe cap si vizorul este fixat la locul lui. „Poti s-o faci, Cam, ai mai facut-o”, gândi.
Petrecuse un an întreg la Marina Regala în lacurile înghetate ale Scotiei. Îsi amintea de prima data când îsi descoperise claustrofobia, de groaza coplesitoare simtita în timp ce apa neagra se ondula în jurul castii de cupru, iar întunericul ei tacut si rece îl înghitea. Învinsese spaima atunci; o va învinge si acum.
De îndata ce Tanaka fu pe drum catre spitalul japonez, Cam ordona sa se ridice toate pânzele iar China Cloud se îndrepta din nou spre mare. Perla lui, perla frumoasa, minunata, perfecta pe care o va vinde pe o dota princiara si care-i va schimba viata, perla era undeva acolo asteptându-l. O simtea în adâncul sufletului. Si avea dreptate. Ea îl astepta, tacuta, perfecta si inevitabila, ca soarta, ca destinul, frumusetea fara cusur care avea sa dea aripi sufletului sau.
Se spune ca sunt doua lucruri care pot schimba destinul unui om: unul este norocul, iar celalalt este curajul. Fara curaj, omul nu-si poate fructifica norocul. Dar fara noroc, un om ar putea fugi speriat toata viata si asta n-ar avea nici o importanta pentru averea lui. Dar în acel unic moment când îsi da seama ca i se-ntoarce norocul si simte vântul schimbarii în aer, daca are destul sânge-n vine, el îsi poate schimba viata pentru totdeauna.


Ca toate cochiliile de stridie, nici aceasta nu era usor de vazut în semi-întunericul verde de la adâncimea de 10 stânjeni. O alga roscata de feriga crescuse pe cochilie facând-o aproape imposibil de distins fata de masa de corali care o înconjura. Cam n-o vazu si ar fi trecut pe lânga ea, dar alta creatura a marii fusese mai vigilenta si o pândise cu grija exagerata.
Pestele santinela care traia în gura stridiei nu simtise înca pericolul. Caracatita era mica, cu tentaculele abia mai lungi de un picior. Ca un cameleon al marii, ea îsi schimba culoarea corpului si se strecura catre prada, devenind din galben ca nisipul, întâi verde, apoi portocalie, în timp ce înota de la nisip catre alge si spre coral. Ochii imobili erau fixati pe stridie asteptând sansa. În timp ce stridia respira, ea îsi deschise o fractiune de secunda cochilia pentru a filtra apa si a se hrani prin perdeaua carnoasa a buzelor. În momentul acela caracatita tâsni înainte, îsi arunca bratele lungi în cochilie si încerca sa-i departeze laturile. Instinctiv, stridia îsi strânse buzele, dar agresoarea era pregatita. Caracatita îsi fixa pe corali tentaculele ramase, pe când cele din gura stridiei se straduiau sa învinga forta muschilor aductori ai victimei si sa o slabeasca.
Lupta pe viata si pe moarte facu feriga de mare sa tremure si sa arunce mici particule pe nisipul recifului; asta îi atrase în cele din urma atentia lui Cam. În timp ce el înainta cu greu spre ele, caracatita reusise sa deschida cochilia si anticipa o masa suculenta pe drept câstigata.
Deodata, premiul îi fu rapit. Înfuriata, ea împrosca un nor de cerneala spre îngrozitorul monstru cu cap bombat care îi furase cina si apoi se îndeparta.
Cam puse cochilia în sacul care îi atârna la gât si merse mai departe. Era doar o cochilie ca oricare alta, o parte din munca trudnica a unei zile. Nu avu nici o premonitie. Dar de fapt nu scoica îi schimba cursul vietii. Norocul e doar ce primim; viata înseamna ceea ce facem cu el.

* * *

Era dupa-amiaza târziu, iar soarele atârna rotofei si rosiatic jos la orizont. Velatura era împodobita de crustacee atârnate la uscat ca niste rufe. Echipajul avea sa primeasca 30 de silingi odata ajuns în Singapore.
Bastinasii koepanger erau în fata, rezemati de vele, palavragind si râzând între ei. Cam muncea la prada, iar cochiliile goale cadeau pe punte cu un zgomot înfundat de îndata ce le golea. Purta doar un sarong malaiez legat în talie. Spre deosebire de majoritatea europenilor aflati în aceasta parte a lumii, pielea nu îi era palida; în ultimele luni se bronzase capatând culoarea lemnului de jarrah3 proaspat taiat. Pieptul si bratele aveau muschi fini si era înalt, aproape de un metru nouazeci. Avea parul întunecat si fin, trasaturi armonioase, desi dupa trei saptamâni pe mare ele îi erau acoperite de umbra întunecata a barbii. „Un baiat ferches”, spusese mama lui înainte ca el sa plece pe mare.
Ridica înca o stridie, despicând muschiul cu lama subtire a cutitului. Cochilia se desfacu si pipai cu degetele sub carnea gelatinoasa cautând o perla sau o „bula” pe cochilie care ar fi putut indica o „baroca”, sideful deformat care era vândut în functie de karat cumparatorilor din Broome. Muncea sustinut, mecanic; deschiderea scoicilor era o treaba monotona. Doar o scoica dintr-o mie continea o perla si putine dintre ele erau într-adevar de mare valoare. Cam privi în sus.
— Curry-Curry! Ce-avem în seara asta la cina?
Capul baiatului se ivi din cambuza, cu dintii albi, perfecti, profilându-se pe fata de culoarea nucii. Raspunse:
— Curry-curry, tuan4.
Cam rânji catre Wes. Era o gluma veche. Bucatarul lui nu-si câstigase degeaba porecla. Urmatoarea cochilie era deja deschisa, fortata de caracatita. Îsi trecu degetul prin carnea clisoasa, cautând o suprafata tare, asteptându-se sa nu gaseasca nimic. Dar de data asta simti ceva sub degete si respiratia i se opri o clipa, inima îi batu aproape dureros, ca un ciocan în coaste. Sudoarea forma perle mici pe fruntea lui. Nu putea sa creada cât era de mare. Scoase afara o perla mare, rotind-o între degetul mare si cel aratator. Murmura „Doamne-Dumnezeule”. Era imensa.
Se uita în sus. Wes se zgâia la el cu gura cascata, îsi dadu ochii peste cap si facu semnul care goneste piaza rea. Restul oamenilor din echipaj se oprisera din ce faceau si se uitau cu ochii la fel de mari, muti de uimire.
Era cel mai frumos lucru pe care-l vazuse vreodata în viata. Sclipea ca si luna. „Doamne-Dumnezeule. Primul sezon pe mare si gasise ceea ce altii cauta o viata si nu gasesc vreodata; îsi tinea visul chiar acolo în palma”.

* * *

Cam era jos în cabina lui cu Wes. Curry-Curry le adusese cina dar Cam era prea agitat ca sa manânce. Pusese perla într-o punguta mica de piele atârnata pe o curelusa în jurul gâtului sau, si din minut în minut îsi ducea mâna la gât ca s-o atinga, sa se asigure ca nu viseaza.
— Perla asta face o avere, capitane, zise Wes bagând în gura înca o lingura plina cu orez. Ce-o sa faci cu atâtia bani?
— Acesta e viitorul meu, Wes. O sa cumpar mai multe lughere, o sa-mi construiesc destinul bazându-ma pe aceste perle.
Îl batu cu mâna pe umar:
— Ramâi cu mine, Wes. N-o sa fi sarac. Nu de acum încolo.
Paddy Mick, nostromul de pe Koepang, coborî în tambuchi.
— Vine furtuna, îi zise el lui Cam. Mai bine ai veni. Cam puse deoparte farfuria si îl urma pe Paddy Mick sus pe punte. Vântul batea dinspre sud-est si începuse o ploaie marunta. Cerceta barometrul. Totdeauna arata mai putin dupa-amiaza dar pâna acum ar fi trebuit sa-si revina. Wes clatina din cap:
— În curând vine sezonul vijeliilor, capitane. O fi vremea sa tragem la mal.
— Da, asa se pare. Mai bine ne-am îndrepta spre adapost.
China Cloud porni spre tabara cautatorilor de perle din Barred Creek.


Cam statea la prova într-o camasa alba si pantaloni de doc. Deasupra lui, stelele erau ascunse de norii miscatori si desi. O briza învioratoare, sare pe piele si rasuflarea înca întretaiata. Douazeci si cinci de ani si lumea la picioarele lui. Nu mai simtise niciodata o asemenea exaltare. Nimic nu-l putea opri acum. Nu va mai fi vreodata sarac; îsi facuse în sinea lui o promisiune si o va respecta. Facuse totul doar prin forta vointei. Ar fi vrut ca tatal lui sa fie aici sa-l vada.
— Ridicati ancora!
În întuneric se distingeau luminile de pozitie ale altor patru lughere, cu alti cautatori de perle mergând spre adapost, ce încercau sa se adaposteasca din cauza vremii schimbatoare. Cam auzi sunete de chitara de pe puntea unuia dintre vase. Se întoarse catre Wes.
— Spune-i lui Curry-Curry sa pregateasca cina oamenilor. Vom arunca ancora aici în noaptea asta si vom vedea mâine dimineata cum va fi vremea.
— Da, capitane.
Cam pipai cu mâna perla de sub camasa. Era înca tentat sa alerge acasa, sa fuga din Broome cu prada lui dar sezonul putea sa mai dureze câteva saptamâni. Era timp destul sa mai gaseasca perle. Auzi clinchetul furchetilor. O baleniera aparu din întuneric în arcul de lumina facut de lampile cu kerosen de la intrarea în port.
— Salut, China Cloud!
Cam se apleca peste balustrada.
— Salut!
— Stapânu’ meu ie capitanu’ Koepang, tipa o voce într-o engleza stricata. Zice daca veniti sa înfulecati ceva.
Era un gest obisnuit de politete în breasla cautatorilor de perle sa împarti o cina saraca în cabina altui capitan alb, sa ai sansa de a vorbi cu un alt european dupa saptamâni, poate luni, petrecute doar în compania echipajului format din bastinasi. Si era, în cazul acesta, un prilej binevenit de a mânca ceva diferit, nu una din îngrozitoarele tocane gatite de Curry-Curry. Iar Cam fusese prea agitat mai devreme ca sa cineze.
— Da, raspunse Cam cu voce tare, o sa vin!

* * *

Suvitele rare de par argintiu erau pieptanate strâns lipite de capul omului, încordate ca strunele unei chitare. Barba îi era nerasa de câteva zile, iar rasuflarea îi putea a gin. Întinse brusc o mâna enorma si-l batu pe Cam pe umar cu cealalta.
— Bun venit la bordul lui Koepang! Ma cheama Patrick Flynn, sunt nascut Donegal, în Irlanda, binecuvântate sa-i fie dealurile verzi, si acum sunt din Broome, si foarte încântat sa vad un alb dupa sase saptamâni pe mare! Si cui am placerea sa ma adresez?
— Ma numesc McKenzie, domnule, Cameron McKenzie.
— Un scotian! Ei, slava Domnului pentru asta atunci, si eu care ma gândeam ca va trebui sa încerc sa fiu amabil cu alt blestemat de englez. Îmi faci impresia unui om caruia îi place sa bea. N-ai vrea un pic de gin?
Un sarlatan, se gândi Cam. Prea suspect de amabil ca sa-i fie pe plac, un pic prea fortat. Dar îi facu jocul.
— Doar daca nu e pe sponci.
Flynn îl plesni tare între omoplati.
— În nici un caz pe Koepang, sigur nu! Vino jos în cabina si-o sa-ti ungem gâtlejul!
Cabina capitanului era înghesuita si mizerabila, putea a crustacee si santina, ca si a lui Cam. Dar exista o fata de masa pe masa pregatita pentru cina si chiar un serviciu din argint. O încercare acceptabila de a fi civilizat. Mai erau doua scaune sculptate din mahon, desi Cameron mânca de obicei cocotat într-o parte pe priciul lui sau lasat pe vine pe punte, iar când Flynn batu din palme aparu un steward malaiez în pantaloni albi de doc.
Cam accepta de la el o cana de gin umpluta cu vârf. Flynn ridica paharul ca sa tina un toast:
— Pentru sanatatea si prosperitatea dumitale, zise el dând drumul ginului pe gât.
Ridica paharul ca sa-i fie umplut din nou.
Cam, care se mândrea ca poate bea pâna-i baga pe toti sub masa, facu la fel.
— De unde esti, domnule McKenzie? Sunt în Broome de aproape zece ani si nu pot sa-ti spun ca ti-am vazut vreodata fata.
— Am sosit la începutul sezonului. Am avut noroc sa gasesc un echipaj.
— Pe cine ai scufundator?
— Un japonez pe nume Tanaka.
— Tanaka? I-a trecut vremea, baiete, asculta la mine.
— Da, si e aproape schilod. S-a întors în Broome de doua saptamâni. A paralizat.
— Si-acum cine se scufunda pentru tine?
— Îl ai în fata, zise Cam încet.
— Tu? Flynn ridica o sprânceana si în ochii lui aparu respectul. Nu multi albi se scufunda de pe propriul vas.
— Albul acesta o face. Stiu câte ceva despre asta.
— Cum adica?
— Când eram în Marina Regala, Comisia de Scufundari la Mare Adâncime a Amiralitatii a avut nevoie de voluntari pentru teste. Credeau ca au gasit o metoda de a învinge boala scufundatorului.
— Japonezii îsi închipuie ca farmecele lor si niste ulei de cajeput fac treaba asta destul de bine.
— De-aia atât de multi dintre ei o sfârsesc la cimitir. Cam se apleca în fata cu coatele pe genunchi. Vezi, acolo jos în adâncuri trupul uman suporta presiunea apei de deasupra iar azotul este mai usor absorbit în sânge si se disipeaza în încheieturi si creier atunci când omul ajunge înapoi în aer. La Marina noi am învatat cum sa trecem peste asta, asteptând la o anumita adâncime sub nivelul marii, unde presiunea nu este atât de mare, pâna când tot azotul din sânge este eliminat prin respiratie.
Flynn clatina din cap.
— Au încercat toate astea acum câtiva ani. Au trimis niste scufundatori din Marina Regala aici cu ideile lor ciudate. Unul dintre ei a murit si celalalt s-a întors invalid.
— Japonezii au sabotat testele. Am auzit despre asta. Ei n-au vrut ca albii sa devina mai buni în scufundari. Vor sa detina monopolul.
— Deci asta s-a întâmplat cu omul tau, Tanaka?
— Nu stiu. Poate ca fluxul a înaintat mai repede decât crezusem. Sau poate el si-a fortat prea mult corpul. Se fac treisprezece ani de când se scufunda si majoritatea japonezilor nu rezista mai mult de cinci, chiar si cei mai buni dintre ei.
— Ei, un barbat care face el însusi scufundari sigur are pofta de mâncare. Pe Koepang avem unul din cei mai buni bucatari din partea asta a Ceylonului, baiete, chiar daca eu sunt cel care o spune.
— Si ce-o sa mâncam? întreba Cam nerabdator.
Flynn sorbi cu lacomie înca un pahar de gin si raspunse:
— Curry.

* * *

Flynn se lasa în spate pe scaun si râgâi. Pe pieptul camasii erau pete galben-maronii. Mânca cu aceeasi pofta cu care îsi bause ginul. Steward-ul malaiez încerca sa ia farfuriile de pe masa dar Flynn îl goni.
— Lasa asta, omule! Adu-mi ceva de baut!
— Buna cina, zise Cam.
Sfinte Sisoe, fusese chiar mai proasta decât una dintre scornelile lui Curry-Curry! Îsi puse în gând sa fie mai blând cu baiatul. Flynn lua din buzunar o cutie de trabucuri egiptene rulate manual si îi oferi unul lui Cam. Sufla rotocoale groase de fum catre tavan si batu nerabdator cu degetele de la mâna stânga în masa în timp ce astepta sa-i soseasca bautura. Asculta scrâsnetele parâmelor si lemnului corabiei în timp ce Koepang se lasa în voia mareei, auzea oftatul ahh-ahh! al malaiezilor în timp ce se adunau în jurul povestitorului lor.
— Ce te-a adus atâta cale pâna aici, în partea asta de lume uitata de Dumnezeu? întreba Flynn.
— Am auzit ca e locul unde un barbat curajos poate sa faca avere. Mi-au zis ca aici cu câteva sute de lire poti închiria un lugher si angaja un echipaj. Pusesem deoparte banii primiti de la marina pentru ca mi-am riscat pielea în mohorâtele lacuri scotiene. Aproape ca m-au costat viata asa ca n-aveam de gând sa ma sterg cu ei la fund.
— Bravo tie, baiete. Si a meritat?
Cam simtea greutatea perlei în punguta de la gât. Dac-ar sti el!
— Pâna acum e destul de bine.
Flynn s-a aplecat nerabdator peste masa.
— Ai gasit ceva perle?
— Unele destul de mici.
Era partial adevarat. Pâna astazi toate fusesera mici. Flynn zise:
— Stai sa-ti arat ceva.
Împinse deoparte farfuria, baga mâna în buzunar si scoase o cutie de tutun. Îndeparta capacul si împrastie continutul pe masa. Erau douasprezece perle, majoritatea mici; dar era una mult mai mare decât celelalte, perfect rotunda, cu o stralucire limpede, de un roz pal pe fondul alb al fetei de masa.
— Uita-te la asta! zise Flynn.
Cam se apleca înainte. Putea sa simta respiratia lui Flynn, un amestec gretos de gin si curry.
— Saptezeci, optzeci de drame, zise Flynn. Merita cel putin o mie de lire! O mie de lire! repeta Flynn ca pe o binecuvântare. Asta numesc eu perla!
Cam încerca sa para impresionat.
— Da, e într-adevar o frumusete.
Flynn se încrunta, sensibil la retinerea din vocea lui.
— N-o sa mai vezi una ca ea!
— Da, probabil.
— N-am nici o îndoiala! E captura sezonului!
Jignit de lipsa de entuziasm a lui Cam, Flynn puse înapoi gramajoara de perle în cutia de tutun cu un gest nervos si repeta:
— E captura sezonului!
Cam ezita dar nu se putu abtine. Trase snurul de piele deasupra capului si deschise punguta. Lasa perla sa-i cada în palma si se uita tinta la ea o clipa, minunându-se de textura ei, de greutatea ei si de nuanta rosiatica ce îi dadea o frumusete aproape nepamânteana. Cu gestul cu care un magician scoate un iepure din palarie, rânji si o lasa sa cada pe masa. Flynn ramase cu gura cascata uitându-se tinta. Când vorbi din nou vocea îi era ragusita de admiratie:
— Drace, pe Iisus Hristos si toti sfintii din cer! Unde-ai gasit asta?

* * *

Perla se odihnea din nou în punguta de piele atârnata la gâtul lui Cam, dar Flynn nu mai vorbea decât despre asta. Ginul îl facuse emotiv, iar ochii îi erau aposi.
— Navighez pe apele astea bogate în perle de aproape zece ani si n-am vazut asa ceva, murmura el. Lua cu sete înca o gura de gin. Marea face o perla ca asta o data într-o viata de om. Si tu ai gasit-o, baiete, tu ai gasit-o! Perla aia va straluci cu gratie la gâtul unei împaratese ori al unei regine într-o zi, asculta vorbele mele. Poate chiar la gâtul reginei Elisabeta.
Apoi adauga repede:
— Si sa aduca Dumnezeu grindina si pedepse asupra englezilor si imperiului lor blestemat.
— Ei, din asta se va cladi imperiul lui Cameron McKenzie, stiu asta.
— Mult noroc, baiete, zise Flynn ridicând iar paharul.
Se uita în jur dupa steward:
— Mahomet! Unde esti, negru nenorocit! Avem nevoie de niste gin!
Cam se ridica în picioare, fiind obligat sa se sprijine într-o mâna ca sa nu cada.
— Unde-i toaleta pentru domni, Flynn?
Flynn rânji:
— Fix acolo la pupa, ca si pe China Cloud. Dar daca simti ca ti se uda scula trage-te înapoi, baiete. Rechinii musca destul de tare prin partea asta a coastei.
— A trecut atâta vreme de când n-am folosit-o, încât nu cred ca mi-ar lipsi.
— Un cerb tânar si chipes asa ca tine, i-ar simti lipsa de îndata ce-ar calca pe docurile din Broome. Si ai grija cu perla aia! Sa n-o scapi peste bord!
— Nici diavolul însusi n-ar putea sa mi-o ia, zise Cam si urca pe tambuchi.
Flynn astepta pâna nu-i mai auzi pasii pe punte deasupra capului, apoi murmura:
— Nici diavolul însusi? O sa mai vedem noi. Mahomet!
Stewardul malaiez îsi baga capul în cadrul usii:
— Ticalosul asta suge ca un peste! Io-s aproape terminat si el pare proaspat ca o margareta. Ia niste opiu si amesteca-i-l în gin. Dar ai grija sa nu încurci bauturile, ca de nu, îti biciui fundul asa de tare de-o sa te usurezi prin urechi!


Cam deschise ochii. Avea gura uscata iar prin ochi îi treceau sageti de durere. Statea întins pe priciul lui, îmbracat în camasa si în pantalonii de doc. Încerca sa se ridice în capul oaselor dar camera începu sa se învârta în jurul lui asa ca se întinse din nou. Pe piele îi aparura broboane reci si soioase. Wes coborî pe scara de tambuchi:
— În sfârsit te-ai trezit, capitane.
— Iisuse Hristoase, ce s-a întâmplat?
— Te-ai îmbatat crita. Iiii-suse! A trebuit sa te duc pe sus pâna la prici. Parca erai mort.
— Flynn si ginul lui blestemat, mârâi Cam. Ajuta-ma sa ajung pe punte.
Wes îl ajuta sa iasa din cabina si sa urce tambuchiul pâna pe punte. Cam se tinu de copastie tare, pâna i se albira încheieturile, inhalând cu sete aerul sarat si limpede. Strânse din ochi, orbit de stralucirea intensa a soarelui; era ca si cum cineva i-ar fi înfipt în cornee o mie de ace încinse. Cerul era de un albastru nepatat, vremea rea se schimbase peste noapte. Deodata Cameron simti o neliniste. Koepang si celelalte nave disparusera. Se uita la soare; era aproape de amiaza.
— Am dormit toata dimineata? întreba el si apoi vazu reprosul în ochii lui Wes.
Se apleca înainte si varsa peste apa. La sfârsit închise ochii luptându-se cu un alt val de ameteala, cu pielea ca de gaina, umeda. Încerca sa-si aminteasca întâmplarile noptii si senzatia de neplacere se accentua. Ceva nu era în regula. Duse mâna sa pipaie punguta de la gât.
Disparuse. Dumnezeule mare! Încerca sa nu cada în prapastia furiei si a panicii.
— Unde-i Koepang, Wes?
— A plecat de mult, capitane, raspunse Wes. A ridicat pânzele odata cu primii zori.
— De ce nu m-ai trezit? E aproape de prânz!
Wes facu un pas înapoi.
— Când bei în halu’ asta, capitane, e mai usor sa scoli un mort.
„Perla mea! Frumoasa, blestemata de perla!” Cam ar fi vrut sa doboare catargul principal si sa-l azvârle în ocean. „Ticalosul! Nenorocitul, blestematul, irlandez ticalos si tradator!”
Curry-Curry aparu din cambuza, oferindu-i lui Cam o cana de cafea neagra si fierbinte. Cam îi dadu peste mâna trimitând cana sa se rostogoleasca departe de punte. Curry-Curry icni si se repezi înapoi în cambuza.
— Perla mea! Mi-a luat blestemata de perla!
Cam lovi cu pumnul în catargul principal asa de tare, încât îsi zdrobi doua încheieturi. Sângele începu sa-i picure de pe degete pe punte. El nu simtea nimic.
— PERLA MEA!
Nimeni nu misca, nu vorbi. Echipajul lui China Cloud îl privea pe Cam cu ochii mari, înspaimântati. Când Cam vorbi din nou vocea îi era asa de joasa si de calma încât parea un sâsâit de sarpe:
— Ridica pânzele, nostrom! Mergem dupa ei. Si când o sa-l gasesc pe nemernicul de Flynn o sa-i smulg inima cu mâinile mele!


Când China Cloud intra încet în Roebuck Bay, Koepang si restul vaselor din mica flota a lui Flynn erau deja trase pe plaja ca sa fie pregatite pentru reparatii. Drumul înapoi spre Broome durase mai mult decât sperase Cam. De patru zile tuna si fulgera, înjurând capriciile marii; la cinci ore dupa ce plecasera din Barred Creek îi lovise alta furtuna dezlantuita care le sfâsiase vela cea mare si le rupsese cârma, asa ca pierdusera orice sansa de a-l ajunge din urma pe Flynn înainte ca el sa intre în port. Se putea ca perla sa fi fost deja vânduta pe furis în vreo camera dosnica dintr-un bar.
China Cloud arunca ancora si Cam sari în barca. El si Wes vâslira spre tarm. Cam sari din barca în timp ce apa mai ajungea pâna la genunchi.
„Ticalosul!” De când plecase din Glasgow visase la perla aceea. Cam îsi croi cu greu drum de-a dreptul printre resturi ruginite de lanturi de ancorare, cioturi de lemn aduse de apa, ambalaje goale si scoici, gândindu-se la ce însemna acea unica perla pentru el; îsi învinsese groaza de adâncuri, intrase tremurând, cu mâinile reci, în blestematul ala de costum în fiecare dimineata, zacuse cuprins de insomnie si dureri în fiecare noapte întins pe priciul lui, totul ca sa gaseasca perla unica. „Esti un laudaros si un prost, Cameron McKenzie! Cum ai putut sa-ti lasi laudarosenia sa stea în calea a tot ce-ai visat vreodata? De ce i-ai aratat ticalosului de irlandez perla?”
Gasi tabara lui Flynn, un morman dezordonat de cocioabe darapanate din tabla ondulata, cu balustrade din lemn. Primul om pe care îl zari fu Mahomet, steward-ul lui Flynn, care nu mai purta uniforma alba, apretata si parea mai în largul lui cu sarongul natal.
— Unde-i Flynn? tipa Cam.
Mahomet se uita în sus speriat. De îndata ce-l zari, o rupse la fuga dar Cam îl prinse cu usurinta si-l trânti pe micutul malaiez pe nisip.
— Te-am întrebat unde-i Flynn.
— Nu stiu, sefu’!
Cam îl însfaca de beregata.
— Spune-mi sau jur pe Dumnezeu ca-ti frâng gâtu’!
Mahomet tipa si închise ochii.
— Unde-i?
Mahomet încerca sa se rasuceasca într-o parte. Cam îi puse degetele pe marul lui Adam si strânse.
— Spune-mi unde e sau ma jur pe Dumnezeu ca-ti rup gâtu’ ca la un pui de gaina!
Nu glumea. Iar Mahomet îi spuse.

* * *

Era timpul când navele trageau la mal ca sa faca provizii în Broome asa ca aproape toate lugherele si echipajele lor erau înapoi în port. Erau exact zilele de vârf: pretul scoicilor era ridicat, forta de munca era ieftina, iar bordelurile, casele de joc si restaurantele erau pline ochi. Japonezi, chinezi, javanezi, malaiezi si oameni din Manila cu buzunarele doldora de profiturile sezonului curgeau ca un suvoi spre strazile aglomerate, cu mirosuri asiatice specifice din Chinatown.
Cam gasi sala de biliard de pe John Chi Lane, o cocioaba cu pereti din tabla ondulata cu doua mese si un bar grosolan de culoarea lemnului. Înauntru era îngrozitor de cald, aerul era îngrosat de fum de tutun, miros de gin si transpiratie. Cam intra cu pasi mari în timp ce Wes alerga sa-l prinda din urma.
Flynn era aplecat peste una din mese si încerca sa loveasca o bila.
— Flynn!
Bila lui Flynn trepida pe abaua mesei si cazu în buzunarul din celalalt colt. Mormai:
— Iisuse, Marie si Iosife!
Îl privi încruntat pe noul venit. Apoi fata i se însenina si întinse mâna:
— Cameron, baiete! Esti deja înapoi în port?
Cam ignora mâna întinsa catre el.
— Unde-i perla mea, Flynn?
— Perla, baiatule? Despre ce vorbesti?
— Ti-ai pus servitorul sasiu sa ma drogheze! Ce mi-ai pus în bautura, opiu, nu-i asa?!
Flynn se holba la Cam cu gura deschisa. Apoi începu sa râda:
— Ce tot vorbesti? Eu te-am drogat? Pai, de ce-as fi facut una ca asta?
— Pentru perla!
— Perla ta? se îngrozi Flynn. Ai pierdut perla aia frumoasa?
— N-am pierdut-o. Mi-ai furat-o tu!
Liniste. Cam era constient de fetele ostile din jurul lor. Nici un prieten pentru el. Era orasul lui Flynn. Cel putin Wes cel solid era în spatele lui ca sa-l protejeze. Cam n-avea de gând sa plece fara perla.
Un om de statura unui urs, îmbracat într-o camasa patata de bere îsi croi drum prin multime:
— Domnul Flynn e un client respectat în acest local, zise el de parca ar fi fost director la Ritz. Te sfatuiesc s-o stergi d-aici.
— Iar eu te sfatuiesc sa nu-ti bagi nasul în treburile altora, i-o întoarse Cam.
Flynn chicoti din nou:
— E-n regula, Joe. E doar o mica neîntelegere. O putem rezolva ca niste gentlemani.
Se întoarse catre Cam:
— Asculta, baiete, îmi pare rau de perla ta. Zau ca-mi pare. Era o piatra minunata. Dar eu sunt un om cinstit si prietenii mei toti pot depune marturie. Jur pe mormântul mamei mele, Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul sfânt în pace, ca nu m-am atins de perla ta. Si acum, ce-ar fi sa-ti fac cinste cu ceva de baut si sa vorbim despre asta?
Întinse o mâna încercând sa atinga umarul lui Cameron, dar el i-o împinse deoparte.
— Vreau sa-mi dai perla sau, asa sa ma ajute Dumnezeu, te fac bucati cu mâinile goale, aici si acum.
Flynn ridica din umeri si facu o miscare de parca ar fi vrut sa-i întoarca spatele dar în loc de asta se rasuci pe piciorul drept si îl lovi cu toata puterea cu tacul de biliard pe Cam în abdomen. În timp ce Cam se îndoia de durere, Flynn îl pocni cu tacul în cap.
Cam se clatina dar ramase în picioare. Se dezechilibra lateral spre gloata care îl împinse rânjind înapoi catre Flynn, sperând ca irlandezul sa îi vina de hac. Dar Cam folosi impulsul ca sa-si propteasca umarul în corpul lui Flynn. Se agata cu mâinile de talia irlandezului si-l împinse înapoi. Se prabusira peste masa de biliard si apoi se rostogolira pe jos, înclestati unul de altul.
Flynn întinse mâinile spre fata lui Cam, încercând sa-i bage pumnii în ochi. Cam îsi feri capul si-l lovi pe Flynn cu genunchiul în vintre. Flynn tipa de durere si se ghemui într-o parte. Cam se ridica în picioare si se apleca peste el cu pumnii strânsi:
— Ridica-te, hot nemernic!
Flynn se lupta sa se ridice în genunchi aparându-si barbatia cu o mâna.
— Nu-i nevoie de jigniri, baiete. Hai sa ne luptam cinstit.
Se tinu cu mâna de muchia mesei de biliard si se ridica în picioare, cu spatele spre Cam. Ascunse în pumn o bila, se întoarse si o arunca spre capul lui Cam. Acesta se feri si auzi tipatul de durere când bila îl lovi pe omul care statea exact în spatele lui. Flynn luase alta bila si se pregatea s-o lanseze dar Cam se arunca spre el. Pumnul lui îl lovi în barbie si irlandezul cazu înapoi lovind cu capul piciorul greu, din lemn sculptat, al mesei de biliard. Cam se apleca, îl apuca pe Flynn de par si îl trase în sus. Pumnul lui veni de undeva de lânga genunchiul lui drept si-l lovi pe Flynn în stomac.
Flynn se sufoca si s-ar fi prabusit în fata dar Cam îl tinea de suvitele de par carunt ca si cum Flynn ar fi fost o jalnica marioneta cu sforile rupte.
— Unde-i perla mea? îi suiera Cameron la ureche.
Bratele lui Flynn tresarira în încercarea de a-l împinge pe Cameron deoparte. Avea sânge în par, iar gura i se deschisese ca cea a unui peste care, abandonat pe plaja, încearca sa respire. Cam îi pipai hainele:
— Unde e, Flynn? Spune-mi sau, pe toti sfintii, te bat pâna mi-o dai!
Omul cel solid caruia Flynn îi spusese Joe facu un pas înainte.
— Mai bine lasa-l în pace acum, camarade.
Tinea în mâna dreapta tacul de biliard rupt si batea cu el în palma mâinii stângi. Mai multi malaiezi si manilezi erau însirati în spatele lui, fara îndoiala oameni din echipajul lui Flynn, iar Cameron vazu lama unui cutit stralucind. Câteva clipe, singurele zgomote fura cele facute de Flynn, care fornaia pe nas si scuipa sânge.
Cam aprecie din ochi situatia. Chiar avându-l alaturi pe Wes n-avea nici o sansa împotriva multimii, iar malaiezii erau renumiti pentru priceperea cu care mânuiau cutitele curbate numite kris. Cam îi dadu drumul lui Flynn. Irlandezul cazu în nas.
— Perla-i a mea, zise Cam, si îti jur c-o s-o iau înapoi sau ca mi-o vei plati, domnu’ Flynn! O sa regreti ziua când te-ai pus cu Cameron McKenzie!
Oamenii îi facura loc sa treaca iar el iesi în lumina orbitoare a soarelui.


Cam statea în cabina lui de pe China Cloud cu o sticla de gin olandez în mâna. Îsi scoase tabachera si aprinse o tigara.
Se uita mohorât la scrumiera asezata pe masa din fata lui. De fapt, scrumiera era o scoica perlifera, iar pe ea era o „bula” perlata. Bula fusese cândva creata de un parazit care patrunsese în scoica; ca sa se apere, stridia îsi acoperise rana cu sidef. Din cauza presiunii apei se formase o proeminenta care fusese apoi umpluta cu namol. Aceste asa-numite „perle-bula” se vindeau ieftin în Broome si erau folosite ca sa se confectioneze ace de palarie. Aceasta fusese prima perla gasita de Cam asa ca o pastrase ca amintire.
Se uita la imitatia de perla si se gândea la cea adevarata pe care Flynn i-o furase la Barred Creek. Wes îl privi trist:
— Poate-a spus adevaru’. Poate capitanu’ pierdut perla. Erai mort de beat.
— Nu eram beat, spuse Cam încet. N-am fost asa de beat vreodata în viata si nici n-o sa fiu. Am fost drogat, stiu asta!
Wes stia ca nu e bine sa protesteze dar nu parea convins.
— Poate.
— Trebuie s-o iau înapoi.
— Daca el furat perla, zise Wes accentuând cuvântul „daca”, daca el furat-o, poate si vândut asta perla deja. Nimenea nu tine mult lucru de furat.
— Poate.
Fata lui Curry-Curry aparu din tambuchi.
— A venit cineva, tuan.
Cam auzi zgomot de pasi deasupra, pe punte.
— Vezi ce e, Wes.
— Da, capitane.
Câteva minute mai târziu o pereche de pantofi de pânza de un alb imaculat au fost urmati de un costum alb impecabil calcat, ale carui mansete erau totusi deja impregnate de praful rosu-caramiziu caracteristic nord-vestului. Aceasta aparitie de o eleganta demna de vitrina unui croitor era încununata de o splendida casca coloniala alba. Cam facu ochii mari. George Niland.
— Ce mai faci, Cam?
Si-a scos casca si a întins mâna spre Cam. George Niland avea o fata sanatoasa, de baietandru si par blond lins si îngrijit pieptanat. Zâmbea mult, fapt pentru care Cam nu avusese vreodata deplina încredere în el, si avea un aer blând. Era un om solid, însa mai degraba carnos decât musculos. Ca aluatul, se gândi Cameron.
Prima slujba obtinuta de Cam când plecase din Anglia fusese în echipajul unuia din vasele de pescuit ale lui Niland, lânga Fremantle. Tatal lui Niland era proprietarul celei mai mari flote de pescuit din vestul Australiei si George administra afacerea dintr-un birou aflat pe Cantonment Street. George îl ajutase pe Cam sa obtina brevetul de capitan.
— Ce faci aici, la asemenea distanta? întreba Cam.
— Tata si-a cumparat o flota de cautatoare de perle. Sunt multi bani în afacerea asta.
— Eu înca nu i-am vazut, George.
— Poate ca petreci prea mult din sezon prin porturi, batându-te cu capitanii.
Deci de-aia venise. Nu era o vizita de curtoazie.
— Ai auzit cum m-a jefuit nemernicul acela de irlandez?
— Domnul Flynn este considerat ca un membru de vaza al acestei comunitati.
Îsi facu vânt cu cascheta:
— Va trebui sa fii cu bagare de seama în cazul lui, baiete.
„Baiete!” Ceva din tonul lui îl înfuria pe Cam.
„Crede ca mi-e înca sef.”
— Are ceva care-mi apartine si intentionez sa recuperez obiectul. Totusi, asta-i problema mea, nu a ta.
George scoase o batista si îsi tampona fruntea.
— Esti în port abia de cinci minute si ti-ai si zdrelit pumnii. Nu te-ai schimbat prea tare, nu-i asa, Cam?
Deodata, Cameron deveni constient de cabina lui înghesuita si de priciul spartan din colt. Zise:
— Bei ceva?
— E prea devreme pentru mine, raspunse George. Privi în jur strâmbând din nas. Cum ai gasit drumul spre tara asta uitata de Dumnezeu?
— Probabil la fel ca tine. Am bagat toata agoniseala în China Cloud.
— Ai cumparat-o?
— Doar am închiriat-o pentru un sezon. O sa câstig destul din scoici ca sa-mi încerc norocul si la anul. As avea vasul acesta si câteva pe deasupra acum daca n-ar fi fost Flynn. Esti sigur ca nu vrei sa bei ceva cu mine?
George scoase din buzunaras un ceas de aur.
— Am o întâlnire cu bancherii mei. Aminteste-ti ce ti-am spus despre Flynn.
Ezita în dreptul tambuchiului.
— Ai auzit de petrecerea de întoarcere pe care o da Capitanul Gregory mâine dupa-amiaza?
— Da. Mi se spune ca vor fi acolo toti cei implicati în afacerile cu perle.
— Sper ca n-o sa faci o scena.
Cam îsi dadu seama ca omul era obisnuit ca majoritatea oamenilor sa-i faca pe plac. Dar nu si el.
George îsi puse înapoi cascheta cu o miscare eleganta si se întoarse, gata de plecare. Apoi, ca si când ideea abia îi venise, adauga:
— Patrick Flynn are în Broome o multime de prieteni influenti.
— Te numeri printre ei?
George zâmbi si disparu sus pe tambuchi.


Locuintele din Broome erau îngramadite pe cele doua parti ale promontoriului cunoscut ca Buccaneer Roc, adica Stânca Piratului. Pe o parte a orasului erau cocioabele de tabla din Chinatown, asezate de-a valma între debarcaderul lung de-o mila si câmpuri de mangrove. De cealalta parte bungalourile umbrite de palmieri ale oamenilor care faceau afaceri cu perle, rasfirate în gradini înmiresmate de-a lungul strazilor pavate cu pietris.
Bungaloul familiei Gregory era înconjurat de verande îmbracate în luxurianta bougainvillea rosie. În timp ce Cam strabatea poteca, îl înconjura mirosul îmbatator asemanator cu al florilor de portocal. Pe verande fusesera asezate mese de lemn, iar sampania frapata si vinul de Bordeaux era servit de stewarzi malaiezi cu jachete albe. Dinspre terenurile de tenis si de crichet se auzeau râsete zgomotoase.
George se apropie de Cam cu mâna întinsa. Purta o jacheta si pantaloni din matase indiana, si o camasa alba fina cu guler moale.
— Cam! Îmi pare bine sa te revad.
— Arati foarte elegant, George.
— Si tu arati ca un „stapân” alb sadea. S-au schimbat lucrurile de când ai intrat prima data în biroul meu din Cantonment Street.
— E vorba doar de-un costum nou si-un barbierit bun. Era cât pe-aici sa-mi pun vechea uniforma de marina dar cu ea ma cam confunda oamenii cu un amiral.
Nasul lui George se încreti într-unul din zâmbetele lui lingusitoare.
— Scuza-ma un moment. Trebuie sa merg sa salut familia Graveney. El e bancherul nostru. Ma cheama datoria.
Cam îl privi plecând, cuprins de o senzatie de tristete si regretând ca venise. Ca un cersetor la ospat, cum spunea proverbul. Oh, Doamne, era ca si cum un pic din Anglia fusese transplantat printre palmieri si pamântul rosu. Îl lasa pe un servitor malaiez sa-i toarne sampanie.
— Nu e si opiu în ea, nu-i asa?!
— Domnule?! facu omul.
— Nu conteaza.
Cam privi în jur. Oaspetii de la petrecere erau toti europeni albi. Desi era dupa-amiaza târziu, în aer erau aproape patruzeci de grade; barbatii transpirau în costumele albe coloniale, femeile în rochiile lungi, cu umbrelute care sa le apere de soare. Englezii nu uita niciodata cu adevarat de Anglia.
Si apoi o vazu.
Exista oameni care va vor spune ca nu exista dragoste la prima vedere, ca dragostea e un compromis la care ajungi de-a lungul anilor, nu o experienta în care cunosti si doresti pe cineva în câteva secunde în care ti se taie rasuflarea. Poate ca ei n-au simtit-o niciodata sau, daca au simtit-o, se tem de ea si de ceea ce ar putea însemna pentru inimile mai slabe. Cam nu mai simtise vreodata ceva asemanator; vederea ei îi taie pur si simplu respiratia. De ce se întâmplase asa? Mai târziu el nu putu niciodata sa îsi explice siesi sau altora. Dar de fapt dragostea la prima vedere n-are nici o legatura cu lucrurile normale. E un capriciu al sortii, ca salvarea unei vieti sau gasirea unei perle.
Ea statea singura la capatul îndepartat al verandei, privind meciul de crichet. Era dureros de frumoasa, cu ochii verzi, buclele de culoarea capsunilor si silueta mladioasa ca o salcie, totusi nu avea o frumusete clasica. Altceva îl captiva, ceva ce nu a putut sa explice nici pâna-n ceasul mortii.
Doua femei râdeau zgomotos în timp ce strabateau peluza cu ciocanele lor de lemn. Ea arata extrem de plictisita. În timp ce se apropia, el îsi simtea inima zvâcnind în colivia coastelor. Nu mai fusese nelinistit în prezenta femeilor înainte si nu stia de ce se simtea asa de data asta.
— Se spune ca francezii i-au învatat jocul acesta pe englezi, zise Cam, ca razbunare pentru batalia de la Waterloo.
Kate Flynn întoarse capul privindu-l cu ochii mari:
— Poftim?!
— Crichet. Nu ti se pare un joc captivant, unul care îti dezvolta inteligenta?
— E sahul prostilor. Va cunosc?
El întinse mâna:
— Ma numesc Cameron.
— Nu cred ca ne-am mai întâlnit.
— Nu. N-am putut astepta sa fim prezentati unul altuia oficial.
— Ceea ce ar fi facut un adevarat gentleman.
— Gentlemenii din orasul acesta îsi petrec timpul jucând în loc sa tina companie doamnelor care sunt de aceea obligate sa stea pe verande nedistrate si fara bautura în pahare.
Kate strânse buzele încercând sa-si retina un zâmbet. Era fermecata de îndrazneala barbatului. Îl studie încercând sa ghiceasca. Era tulburator de frumos. Parea periculos.
— Nu cred ca v-am mai vazut. Chiar ati fost invitat la petrecerea asta?
— E adevarat ca nu sunt de mult timp în Broome. Vasul meu este China Cloud.
— Deci sunteti interesat de perle.
— Sunt, desi pâna acum n-am rezultate în favoarea ideii.
Kate dadu deoparte o bucla de pe obraz cu un deget lung, iar Cam simti cum tresare sub privirea ei lunga si cercetatoare.
— Parca aveti un accent special.
— Sunt scotian si o spun cu mândrie. A fost unul dintre darurile bunului Dumnezeu ca m-am nascut de partea civilizata a frontierei. Si tu, dupa ritmul cuvintelor.
— M-am nascut aici dar familia mea e din County Cork.
El facu o plecaciune:
— Cameron McKenzie. Prietenii îmi spun Cam. Probabil sunt putin îndraznet ca ma prezint singur. O multime de femei pretind ca nu apreciaza asta dar mie mi se pare ca nu le displace exact cât sustin. Ce crezi?
— Mie mi se pare vulgar, replica ea.
— Ai putea cel putin sa-mi spui cum te cheama?
— Numai dupa o prezentare oficiala.
— Arati ca o Beatrice.
Ah, ce sageti de foc în ochii ei!
— Nu arat ca o Beatrice.
— Atunci te-as numi Prudence. Sugereaza o educatie buna si o persoana conservatoare.
— Daca as avea ceva în pahar, ti-as turna continutul în cap.
— Atunci ti l-as umple din nou. Ce-as putea sa-ti aduc?
— Benzina si un chibrit!
El râse:
— Ar trebui sa ma simt jignit dar stiu ca n-ai avut intentia, Prudence. Sau sa-ti spun simplu, Pru?
Desi ar fi vrut, ea nu-si putu retine zâmbetul. Întinse paharul:
— Aici am punci de fructe. Tata mi l-a pus în mâna. As prefera sampanie. Crezi c-ai putea sa-mi gasesti un pahar?
— Desigur. Noi, ceilalti, trebuie sa ne ajutam între noi.
Ea era gata sa-i dea paharul când se opri auzind pe cineva strigându-i numele. Scândurile trosnira când Patrick Flynn urca greoi treptele verandei. Arata înfloritor în costumul alb colonial dar ochii cu cercuri negre si bandajul de pe nas faceau nota discordanta cu ceea ce altfel ar fi fost o înfatisare plina de demnitate
— Kathleen, pleaca de lânga nemernicul acela!
Se întoarse catre Cam:
— Ce dracu faci aici?
— Flynn! Vad ca ai nasul mai scurt si mai lat decât înainte.
— Pleaca de lânga fata mea!
Cam se holba la el, apoi la Kate, cu gura cascata de uimire:
— Fiica ta?!
— Pleci sau pun sa fii aruncat afara?
— N-am stiut ca e fiica ta, Flynn. Cu siguranta nu arata ca fata unui hot si a unui mincinos.
Flynn se înrosi pâna la gulerul camasii. Oamenii din jur se uitau fix. Kate spuse:
— Îmi spune si mie cineva ce se întâmpla?
— Nu te baga în asta! se rasti Flynn.
— Nu-mi vorbi pe tonul acesta, îi suiera Kate. Oi fi eu fiica ta, Patrick Flynn, si sa ma ocroteasca Dumnezeu pentru asta, dar n-o sa-mi vorbesti ca unei servitoare!
Deodata aparu George Niland cu acelasi zâmbet prefacut, împaciuitor:
— Ah, Patrick, l-ai cunoscut pe vechiul meu prieten Cam. A fost capitanul unui vas de pescuit de-al meu în Fremantle acum câtiva ani. Minunat om. Si el cauta perle, sa stii.
Puse o mâna pe umarul lui Flynn si sopti:
— Pentru numele lui Dumnezeu, nu tipati. Tata se uita încoace. Aici nu suntem la hotel.
Flynn nu spuse nimic dar pumnii i se înclestau si desclestau de furie neputincioasa. Cam o privi pe Kate dar nu putu sa descifreze expresia de pe fata ei.
— E-n regula, George. Nu vreau sa stric petrecerea. Oricum nu stiu sa joc crichet.
Facu o mica plecaciune catre Kate:
— Domnisoara Flynn. A fost într-adevar o placere. Sper ca nu v-am stricat dupa-amiaza. La revedere, George.
Se întoarse spre Flynn:
— Ne mai întâlnim noi.
În timp ce se îndeparta pe poteca pietruita ea îi striga de sus, de pe veranda:
— Ma cheama Kate.

* * *

Kate statea lânga Flynn, în sareta, facându-si usor vânt cu o batista parfumata. Trecura pe lânga debarcaderul cel lung. O nava de pasageri, Koolinda, era andocata acolo într-o mare de lumini sclipitoare. Flynn era posomorât. De-abia daca îi spusese doua cuvinte de când plecasera de la petrecere. Kate îl întreba:
— Ce te framânta?
— Nu vreau sa mai vorbesti vreodata cu omul acela. Ma auzi, fato?
Ea nu suporta sa i se spuna ce trebuie si nu trebuie sa faca, mai ales de catre tatal ei. Încerca sa vorbeasca pe un ton calm.
— De ce te-ai certat cu domnul McKenzie?
— Sunt treburi de-ale barbatilor, replica Flynn.
Kate strânse mânioasa din buze. Treburi de-ale barbatilor! O trata ca pe un copil. Era o aroganta nemaipomenita având în vedere ca ea îi facuse de mâncare si îi spalase rufele de când se stia.
— Ti-a spus ca esti un hot de perle. De ce?
— Ti-as fi recunoscator daca nu m-ai interoga asa, fato. Nu esti prea mare sa nu te pun pe genunchi si sa-ti dau o bataita, ai grija!
— As vrea sa vad ca încerci asa ceva, Patrick Flynn. Poate daca vrei sa te trezesti iar cu nasul spart.
— Ajunge, fato! Nu-ti permit sa-i vorbesti asa tatalui tau!
Avea ceva strident în voce. Calul ciuli urechile si salta capul clatinând sareta. Kate întoarse capul strângând buzele mânioasa.
Când ajunsera la bungalou, Flynn sari si îsi ajuta fiica sa coboare. Apoi urca la loc si apuca frâiele.
— Si acum unde pleci? îl întreba ea.
— La hotel. Vreau sa beau ceva.
Se uita în jos la ea si se încrunta:
— Si nu te mai uita asa la mine! O sa fac exact cum o sa am chef!
Trase frâiele, iar sareta porni mai departe pe drum. Cu un amestec de tristete si frustrare Kate îl privi plecând. Avea sa se sinucida cu atâta bautura. La cincizeci de ani arata ca un barbat de saptezeci. Doamne Dumnezeule! Barbatii…
Intra în casa, îsi scoase boneta si pantofii. Toata casa era ca un cuptor. Iesi afara pe veranda tragând în piept mireasma de oleandru si caprifoi japonez care plutea în aerul fierbinte si umed. Se tolani într-un fotoliu de rachita trecându-si degetele prin par, simtind broboanele de pe frunte si umezeala bluzei. Valurile urcau si coborau pe Cable Beach, la cinci mile departare, iar fosnetul lor se împletea cu zgomotul îndepartat, stins, al melodiilor straine emise de un post de radio din Singapore si erau captate de un radio din vecini. Vazu o umbra miscându-se de-a lungul tufisurilor din gradina si se înfiora de teama:
— Cine-i acolo?
O tigara licari în întuneric. Se auzi o voce:
— Îmi pare rau, n-am vrut sa te sperii.
Kate recunoscu imediat accentul. Zâmbi în sinea ei. Era el!
— Vai, domnule McKenzie, se alinta ea ca o pisica punând picior peste picior. Ce m-ai speriat!

* * *

Flynn sari de pe capra saretei, priponi calul si intra pe usa deasupra careia scria: „Niland si Asociatii”. Înauntru ardea o lumina. George Niland statea cu picioarele cocotate pe birou, cu un trabuc între dinti. Se uita în sus catre Flynn si spuse:
— Ziceai ca e ceva important.
Flynn închise usa dupa el.
— Suntem singuri, baiete?
— E duminica, Patrick, sigur ca suntem. Pentru numele lui Dumnezeu, stai jos! Îmi dai fiori.
Dar Flynn nu se aseza. În loc de asta baga mâna în buzunar si scoase vechea cutie de tutun. Îndeparta capacul si scoase un pachet învelit în foita de matase.
— M-am gândit ca ti-ar placea sa vezi asta, zise el.
Dadu deoparte foita.
— Ei, baiete, spune-mi dac-ai mai vazut asa ceva!
George sari drept în picioare. În camera întunecata perla parea sa fie luminata cumva dinauntru. George respira greu:
— Dumnezeule, de unde-o ai?
— Nu conteaza de unde vine, baiete. Problema e, cât valoreaza?


Blestemul vietii unui cautator de perle erau gândacii. Ei prosperau în zgârciurile împutite ale scoicilor pastrate în calele lugherelor; noaptea ieseau în siruri din ascunzatorile lor ca sa se înfrupte din degetele picioarelor marinarilor si din bataturile lor în timp ce ei dormeau. Era imposibil sa-i tii departe de nave; tot ce puteau sa faca marinarii era sa scufunde navele în golfurile mici în timpul fluxului când erau în extrasezon si sa înece aceasta infectie.
Data urmatoare când Cam îl vazu pe George Niland, Cam statea pe tarm uitându-se cum marea venea sa spele puntea lui China Cloud. George trecu în sareta pe drum spre birourile companiei „Niland si Asociatii” dar când îl zari trase de frâu ca sa-si struneasca armasarul.
— McKenzie, dragul meu!
Cam se întoarse. Bonomia lui George, plina de îngâmfare îl deranja. „Tot ma mai crede un om din echipajul lui” gândi Cam.
— Salut, George. Ai plecat sa-ti numeri banii?
George ignora zeflemeaua cu un zâmbet.
— Deci te-ai hotarât sa ramâi în Broome.
— Cel putin pentru o vreme.
— Ti-ai luat permis de acostare?
— Nu intentionez sa-mi fac deocamdata o tabara. O sa dorm pe China Cloud de îndata ce oaspetii mei nepoftiti sunt luati de reflux.
George facu o strâmbatura dezgustat.
— E o viata grea, Cam.
Zâmbi iar, încretindu-si nasul:
— Speram sa te vad de dimineata. Am o propunere pentru tine.
— Ce fel de propunere, George?
— Ai vazut vasul Elizabeth?
Cam se uita spre Roebuck Bay, unde brigantina companiei Niland statea ancorata pe apa albastra si sclipitoare.
— E un vas minunat.
— Si avem nevoie de un conducator. I-am sugerat tatei ca tu esti omul ideal. Se plateste bine si compania are totdeauna grija de oamenii ei. Ce zici?
Cameron clatina din cap.
— Multumesc pentru oferta, George, dar vreau sa fiu propriul meu stapân.
— Stii, Cam, toti vin aici crezând ca o sa faca avere.
Clatina din cap în directia terenurilor perlifere de dincolo de Gantheaume Point.
— Dar sunt mai multe sanse sa piarda totul. Trebuie sa fii un bun om de afaceri ca sa supravietuiesti aici, nu un aventurier.
— Chiar daca pierd totul, tot n-o sa-mi fie mult mai rau decât pâna acum.
Cam i-a îndemnat calul plesnindu-l pe crupa:
— Totusi îti multumesc din nou.
— Daca te razgândesti…
— Nu ma razgândesc niciodata.
George ridica din umeri.
— Ei, ai grija, Cam. E o afacere dificila. Scutura haturile, iar sareta o porni zdruncinându-se pe drumul rosu prafuit spre debarcaderul Streeter.

* * *

George nu se duse direct la birourile companiei „Niland si Asociatii”. Mai întâi se opri la birourile lui TJ Ellies. Toate perlele aveau pete si striatii minuscule care le micsorau valoarea; Tom Ellies era un sinhalez cu un talent special pentru lustruitul unei perle pâna la valoarea cea mai mare. Munca asta înseamna sa curete straturile exterioare ale perlei, ca si cum ar fi curatat foile unei cepe, pâna devenea neteda si perfecta. Era nevoie de un talent exceptional, aproape de ghicitor, fiindca o greseala îi micsora valoarea cu sute, poate mii de lire. Flynn îl astepta deja acolo.
— Ai întârziat!
— Scuze, zise Niland senin.
Baga mâna în buzunarul vestei si scoase o cutiuta de catifea. I-o dadu lui Ellies care o deschise si scoase perla cu veneratia cu care un pelerin s-ar fi apropiat de niste relicve de sfinti. Îsi puse un cozoroc verde ca sa-l protejeze de lumina, capatând astfel înfatisarea unui crupier dintr-un cazinou darapanat, si puse perla în lumina unei lampi de birou. Înghiti în sec:
— O piatra minunata. Într-adevar o piatra minunata.
— Am botezat-o Regina Nordului, zise George.
Se apleca spre Ellies:
— Am prefera sa pastram între noi vestea gasirii ei. O sa-ti dam ceva în plus. Întelegi?
Ellies a oftat. Întelegea. Întelegea perfect.


Crucea Sudului se miscase pe cer asa ca ajunsese aproape exact deasupra acoperisului de tabla dar aerul ramânea la fel de înabusitor. Chiar si noaptea ramurile bogate de poincianas ramâneau aplecate, molesite. Peste tot în jur se auzeau tunete înfundate, iar fulgerele despicau cerul departe de buza oceanului. Sezonul Ploilor era aproape.
Cam statea lânga ea pe veranda; rula cu gesturi firesti o tigara si o aprinse. Stateau afara de ore întregi care li se pareau totusi doar câteva minute. Vorbisera despre copilarie, despre familiile lor, despre lucrurile pe care visau sa le realizeze în viata dupa ce vor pleca din Broome, dupa ce se va termina cu cautarea perlelor. El îi povestise cum crescuse în Glasgow într-o casa închiriata de lânga santierul naval, ca al doilea nascut dintr-un sir de opt frati si surori:
— Îmi amintesc cum vinerea seara aveam „ospatul”. Mama îi cumpara tatei o bucata de egrefin si ne dadea la fiecare o cana din apa în care-o fiersese si o bucata de pâine s-o înmuiem. N-am avut o pereche de pantofi înainte de doisprezece ani. Vara, iarna, nu conta.
Totusi, vorbea despre astea ca si cum i s-ar fi întâmplat altcuiva. În vocea lui era aproape un fel de nostalgie.
— Unde sunt ei acum?
— Familia mea? E înca în Glasgow. Fratii mei lucreaza la santier, ca tata. De fapt cum facea el înainte sa-l doboare bautura.
— Dar tu n-ai vrut munca asta.
— Eu nu. Am fost totdeauna bun la cifre, la socoteli si treburi din astea, iar mama spera sa-mi gasesc o slujba la birou la santier. Asta era ambitia ei maxima pentru mine. Si apoi, într-o seara, când aveam doisprezece ani, m-a trimis la cârciuma sa-l aduc pe tata acasa la cina. Si în vinerea aia m-am dus acolo si era un marinar, nu din echipajul vreunui remorcher, ci un capitan adevarat, cu pielea ca mahonul, si statea rezemat de bar, si toata lumea îl asculta. Vorbea despre plaje cu nisip alb, despre femei cu pielea neagra si despre perle mari cât dopurile sticlelor. Am stat acolo si l-am ascultat si m-am gândit: asta o sa fac. O sa scap din orasul acesta îngrozitor, dintre betivi si din case cu chirie, o sa traiesc în soare si o sa-mi gasesc norocul. Asa ca tata si cu mine am întârziat amândoi la cina în seara aia.
Îsi dadu seama ca ea îl priveste fix si se opri sa traga din tigara, deodata intimidat de cât vorbise.
— Ce te-a adus aici?
— Drumul a avut câteva ocolisuri. M-am înrolat în Marina ca matrod, apoi am auzit despre testele alea pe care le faceau în Scotia, ca trimiteau oamenii sa se scufunde în costume de scafandru, si m-am oferit voluntar.
— Ai curaj, Cameron McKenzie.
El râse degajat:
— Un barbat nu înseamna nimic fara el.
„Are ceva aparte”, gândi ea. Nu se mai simtise niciodata în siguranta lânga un barbat înainte, erau fie tirani fie niste prosti laudarosi ca George Niland, iar ea n-avea rabdare cu nici una din aceste categorii. Dar nu si barbatul acesta. Se simtea bine în pielea lui chiar daca n-avea multi bani în banca si stia sa se poarte cu o femeie. Îi placea cum o priveste.
Ea încerca sa urmareasca cu degetul linia unei cicatrice de pe bratul lui drept, prin parul întunecat. Îi placea sa-l atinga, Dumnezeu s-o ierte.
— De unde ai asta?
— O bataie cu cutitele în Manila, raspunse el si râse, vazând expresia de pe fata ei.
— Ce-i asa amuzant?
— Fata ta. Doar te necajeam. N-a fost nici o bataie. Doar o gheara de pisica, pe vas.
Ea îl lovi în gluma peste brat. El zâmbi. Deodata ea simti cum ceva i se topeste pe dinauntru. Era efectul ochilor albastri, adânci, si a zâmbetului orbitor. O rascoleau.
— Mai ai vesti de la familie? întreba ea, privind într-o parte ca sa-si ascunda stânjeneala brusca.
— Mama îmi scrie în fiecare luna. Îmi spune totul.
— Ti-e dor de ei? întreba Kate.
Ea nu mai avea decât tata. Se întreba cum ar fi viata fara el, indiferent cât de mult îl ura uneori.
— Mi-e dor de ei. Dar nu ma pot întoarce. M-am hotarât sa fiu un om bogat într-o zi. Si voi fi. O sa-mi gasesc perla, o sa am costume frumoase si o casa ca asta, poate si o masina. Nici un barbat n-o sa ma mai dispretuiasca vreodata.
— S-a întâmplat asta?
— Când ai fost odata sarac, draga Kate, nu uiti niciodata. Îti asterne rugina pe suflet.
Felul în care o spusese o sperie. Nu stia de ce.
— Dar tu? Ai frati sau surori?
— Am avut doi frati. Amândoi erau mai mari ca mine.
— Ce s-a întâmplat?
„Spune-i doar faptele”, se gândi ea. „Asa cum faci cu oricine te întreaba. Nu-i lasa sa vada cât te doare.”
— Jack era cel mai mare. S-a înecat când eu aveam doisprezece ani, lânga Cable Beach. Apoi, acum câtiva ani, Will a murit de-o boala de sânge.
El îi atinse mâna usor:
— Îmi pare rau.
— Viata merge înainte, zise ea exact pe tonul folosit de tatal ei când întindea mâna dupa sticla de gin.
Kate îsi retrase mâna.
— Dar mama ta?
— A murit când eram foarte mica. N-am cunoscut-o.
El îi sustinu privirea. Ea s-ar fi putut pierde în ochii aceia. Era ca si cum vedeau prin ea. Simti înauntru o zbatere, ca un roi de fluturi în stomac. Ce vroia sa faca din ea? Chiar daca nu avea decât douazeci de ani se credea întarita împotriva barbatilor. Din copilarie, ea fusese cea care trebuia sa aiba grija de frati si sa administreze gospodaria. Apoi, dupa moartea lor, a facut acelasi lucru pentru tatal ei. Nu credea ca-i sta în fire sa simta pentru un barbat altceva decât îngrijorare si resentimente.
— Ai avut o viata grea, Kate.
Ei, n-avea nevoie de mila lui asa ca îsi zavorî din nou sentimentele în suflet ca într-o cutie si le ascunse iar. Hotarî ca e vremea sa vorbeasca despre altceva. Îl întreba:
— Tot mai crezi ca tata ti-a furat perla?
El nu-i raspunse imediat. Tacerea persista, iar ea crezu ca nici n-o auzise. Dar, într-un târziu, îi raspunse:
— E tatal tau, Kate, asa ca nu cred ca vrei sa auzi cum îl vorbeste cineva de rau. Dar da, mi-a furat perla. E absolut sigur.
— Si ai de gând sa-ti iei revansa? Fiindca daca e asa, mai bine-ai pleca de pe veranda asta chiar acum.
— Esti o fata apriga, Kate.
— Oi fi eu o lady, dar stiu sa ma bat la fel ca un baietoi.
— Te-ai evapora în briza marii!
— Sunt totusi fiica tatalui meu.
Simti cum mâna lui o atinge pe-a ei. Degetele lui se plimbara peste încheietura si în sus spre cot. O strabatu un fior. El se apleca în fata si ea îsi dadu seama înspaimântata ca barbatul vroia s-o sarute. Întoarse capul.
— Îmi pare rau, zise el.
De ce facuse asta? Vroia sa fie sarutata.
— Deci asta e, zise el în fine ca sa umple tacerea dureroasa.
Ea se simti jenata de reactia pe care-o avusese la tentativa lui de sarut. Nu mai sarutase vreodata un barbat, nu asa cum trebuie. George nu conta.
— De ce esti aici, domnule McKenzie?
— Ti-am spus deja, Kate Flynn. Esti cea mai frumoasa femeie pe care-am vazut-o în viata mea si când te-am zarit prima data inima mea a luat-o razna.
Nu crezuse ca un barbat i-ar putea vorbi asa vreodata. Barbatii si femeile chiar îsi vorbeau asa?
— Mai devreme vroiai sa ma saruti?
— Da.
Îsi ridica fata spre el.
— Te superi daca încerci din nou? Poate ai mai mult noroc.
El se apleca înainte. Buzele li se atinsera în clipa în care se auzi o înjuratura venind din strada si scrâsnetul de ghete pe cararea pietruita. Flynn venea acasa.
Ea sari în picioare, netezindu-si fusta.
— Fugi! îi spuse în soapta.
Cam se pierdu în semiîntunericul gradinii. Ea îsi duse degetele la buze. Of, Doamne! Ce moment nepotrivit îsi gasise Flynn!

* * *

Cina fusese ceva formal. Fata de masa si servetele erau din batist irlandez, servetelele erau puse în inele din fildes sculptat, vesela era marca Wedgewood, tacâmurile din argint masiv. Fusesera serviti cu supa de broasca testoasa, barramundi cu orez si sofran, iar la desert cu mango proaspat. La fiecare fel se servise sampanie în pahare înalte de cristal si pe urma cafea si crema de menta. Kate putu sa vada ca tatal ei era impresionat chiar daca pe locul lui îsi marcase teritoriul cu pete de supa si de sofran.
Membrii familiei Niland ignorasera comportarea putin excentrica a lui Flynn, ca de exemplu sunetele cu care fusese însotita îngurgitarea supei, dar ea stia din schimbul de priviri dintre Henry Niland si sotia lui, Elizabeth, ca toata masa fusese pentru ei o tortura.
Flynn râgâi zgomotos dar cel putin avu bunacuviinta, observa Kate, de a-si tine în dreptul gurii servetul patat. Kate simti cum se înfioara de rusine. În asemenea momente ar fi vrut sa se despice pamântul si s-o înghita.
— A fost al dracului de bine, zise Flynn dupa care îsi înclina capul catre Elizabeth Niland adaugând — îmi cer scuze, doamna.
George tusi ca sa-si ascunda stânjeneala si apoi se întoarse catre Kate:
— Cred c-o sa ies pe veranda la o tigara. Vrei sa ma însotesti, draga mea?
Kate ura sa i se spuna „draga mea” dar zâmbi si zise exact ce se cuvenea:
— Ar fi o placere.
Apoi îl urma pe George afara. Îi vazu pe Henry si Elizabeth uitându-se cu înteles unul la celalalt îngroziti ca au ramas doar cu Flynn, care deja se lansase într-o lunga si complicata poveste despre zilele din tineretea lui pe un transatlantic, istorie cu un final despre care Kate stia ca nu poate fi repetat în prezenta unor femei binecrescute.
George o conduse pe veranda luminata de lampi cu gaz. Cararea din parul lui era impecabila, un rubin mic sclipea în acul de cravata. Purta un costum Savile Row la doua rânduri, de un negru ca taciunele, foarte contrastant cu hainele purtate de aproape toti ceilalti barbati si facute în Hong Kong. Parea nelinistit. Ea observa ca degetele îi tremurau când îsi aprinse tigara.
— Ti-a placut cina, draga mea?
— Nu-mi mai spune „draga mea”, replica ea. Nu pot sa sufar asta.
El rosi stânjenit.
— Îmi pare rau. E doar pentru ca… ei bine… te îndragesc foarte mult.
— Atunci as vrea sa gasesti alt mod de a-ti manifesta afectiunea.
Regreta imediat cuvintele ce îi iesisera din gura.
— Chiar crezi asta?
Ea trase aer în piept:
— Uite ce e, George…
— Nu, te rog, lasa-ma sa termin. Ne cunoastem de multa vreme si… sigur stii ce simt.
Kate se asteptase la asta dar nu se asteptase ca el sa arate asa de neajutorat, de pierdut când îi face propunerea. Aproape îi paru rau pentru el.
— Îmi ceri sa ma casatoresc cu tine, George?
George o privi cu un amestec de usurare si surpriza.
— Pai… da. Tatal meu iese în curând din afaceri si eu voi controla…
— Nu.
— …firma „Niland si Asociatii” aici în Broome si…
Se uita tinta la ea:
— Ce?!
— Multumesc, George. Îmi faci o mare onoare cu aceasta propunere. Dar trebuie sa te refuz.
— Nu?
— Nu te iubesc, George.
El îsi puse mâinile în solduri. Multa vreme fâsâitul lampilor de gaz fu singurul sunet care se auzi. În cele din urma, el rupse tacerea:
— Cum îndraznesti?!
— George!
— Sunt cel mai vânat burlac din Broome. Cum îndraznesti sa ma refuzi?
Kate se uita la el cu ochii mari, uimita. Cum îndraznea? Nu asta o întrebasera toata viata barbatii? Se asteptau ca ea sa fie recunoscatoare dar nici unul dintre ei n-o întreba ce doreste cu adevarat.
— Când tata se va retrage voi fi cel mai important barbat din Broome. Pot sa-ti dau tot ce-ti doresti.
— În afara de dragoste.
— Dar eu te iubesc!
— Iar eu nu te iubesc pe tine.
Arunca tigara în gradina într-o izbucnire de iritare care nu-i statea în fire.
— Ce nerecunoscatoare…
Se întoarse într-o parte vârându-si pumnii adânc în buzunarele pantalonilor.
— Ai putea sa traiesti o suta de ani fara sa ajungi sa stii nimic despre mine. Noapte buna, George.
Kate se întoarse în sufragerie unde Flynn îi regala pe Henry si Elizabeth cu o poveste despre cum mâncase el odata un gândac viu fiindca facuse un pariu. Stia ca cei doi Niland vor fi usurati ca nu vor mai trebui vreodata sa ia cina cu tatal ei. Inima îi clocotea dar pe fata nu i se vedea nimic, comportarea îi era aceeasi. Avusese o viata întreaga în care învatase sa-si ascunda adevaratele sentimente, durerea agonizanta la moartea fratilor ei, jena extrema provocata de fanfaronada aroganta si betia nesfârsita a tatalui, senzatia de singuratate fiindca nu-si cunoscuse mama care ar fi putut sa o ajute sa se descurce în lumea barbatilor, brutala si greu de suportat.

* * *

— Si… si… si l-ai refuzat?
Flynn aproape nu putea sa vorbeasca de furie. Podelele lustruite din jarrah tremurara sub pasii lui apasati în timp ce strabatea încoace si-ncolo bungaloul.
— Dar e cel mai râvnit burlac din Broome!
— Asta a spus si el.
— Atunci de ce l-ai refuzat, pentru numele lui Dumnezeu? A trebuit sa-l suport ore întregi pe Henry Niland turuind despre plicticoasele metode de contabilitate si totul a fost degeaba! De ce dracu’ i-ai spus nu?
— Pentru ca nu-l iubesc.
O vena de pe tâmpla lui Flynn se umfla într-un nod amenintator.
— Ce legatura are asta? O alianta cu familia Niland ne-ar fi asigurat viitorul! As fi devenit partener la una dintre cele mai mari companii perlifere din Australia si tu ai fi fost nevasta proprietarului!
— În viata sunt lucruri mai importante decât banii si aparentele, spuse Kate.
Îi întoarse spatele si intra în dormitor trântind usa. Flynn tipa dupa ea:
— Nu, nu sunt!
Apoi îsi scoase pantoful si-l azvârli:
— Nu sunt, fir-ar al dracu’!

(va urma)