Orizonturi Rosii (18)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XVIII

Dupa afacerea Watergate, Ceausescu a inceput sa urasca Congresul Statelor Unite, facindu-l responsabil pentru demisia lui Richard Nixon, in care el facuse investitii pe termen lung. În orice caz, la Ceausescu toate scopurile politice au avut la baza doar sentimentele lui personale. Atunci cind pregateam vizita in curs mi-a cerut sa-i pregatesc in program cit mai multi congresmeni posibili. Pentru Ceausescu, in general, numarul este ceea ce conteaza, mai mult decit orice altceva. Si în special numarul de oameni.
— Republicani sa nu fie prea multi. Astia sint reactionari. Acesta este cuvintul pe care il foloseste eu precadere Ceausescu pentru anticomunisti.
De asemenea prefera membrii Senatului celor din Camera :
— Astilanti au termene de investitura prea mici.

SENATORUL JACKSON ADOPTA O ATITUDINE DURA
În acea dimineata Ceausescu a avut ca invitati, la micul dejun din Blair House mai multi senatori: Alan Cranston, Edward Kennedy, Ted Stevens, Adlai Stevenson, Abraham Ribicoff, Harrison Williams si Jacob Javits. Cu citeva momente inaintea venirii acestora, Ceausescu mi-a ordonat sa-l intretin pe senatorul Henry Jackson, programat pentru o intilnire in dimineata aceea, in cazul in care micul dejun avea sa dureze mai mult decit fusese stabilit.
— Încalzeste-l, fa-l sa fiarba. Jackson nu este numai presedintele Compartimentului pentru Energie al Senatului si al Comitetului resurselor naturale, dar este si evreu, iti aduci aminte care sint resursele noastre nationale cele mai valoroase, nu-i asa " m-a intrebat el. Petrolul, evreii si nemtii! a adaugat, fara sa mai astepte raspunsul meu. Va trebui sa scoatem de la ei cit mai multi bani posibil.
În 1975 Statele Unite au acordat Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate, insa amendamentul adus de Jackson-Vanik la Actul de Schimb din 1974 lega reinnoirea anuala a acestui statut de respectarea drepturilor de emigrare. Am devenit astfel unul dintre putinii oameni direct responsabili cu pastrarea respectivului acord avantajos, iar intilnirile mele precedente cu senatorul Jackson avusesera acelasi scop.
În discutiile cu Ceausescu din acea zi Jackson a fost politicos, insa foarte ferm, conccntrindu-se in special asupra respectarii drepturilor omului si a libertatii de emigrare. A declarat pe un ton calm, egal, ca, bazindu-se pe propria lui experienta, a observat ca Bucurestiul a incercat in mod repetat sa triseze in legatura cu emigrarea; ca situatia de atunci, in conformitate cu unele dovezi verificabile pe care el le avea, era departe de a fi satisfacatoare ; ca emigrarea si drepturile omului erau incalcate sistematic de Bucuresti; ca emigrantii romani; sint fortati prin diferite metode sa participe la operatiuni de spionaj intreprinse in Vest; ca sint necesare schimbari substantiale daca Romania vrea sa-si pastreze pe mai departe statutul natiunii celei mai favorizate. Eu, personal, i-am admirat intotdeauna fermitatea senatorului Jackson.
Dupa intilnire, Ceausescu a facut explozie de furie.
— Ce porc nenorocit, a mormait el printre dintii inclestati, urcind in graba scarile, spre biroul de lucru, care devenise temporar vizuina lui. Odata ajuns acolo a avut, in orice caz, cu totul alte ginduri, demonstrind inca o data ca toti conducatorii comunisti au in vedere numai forta. Deschizind aparatul de radio si lasindu-l sa mearga tare, Ceausescu mi-a ordonat sa trimit la Bucuresti o telegrama, in care sa cer ca DIE sa stopeze temporar incercarile de a recruta evrei care si-au depus actele de emigrare, ca si plecarea acestora. Apoi, plimbindu-se agitat prin camera, a dictat textul comunicatului de presa pentru Romania despre intrevederea pe care a avut-o cu senatorul Jackson.
— in timpul convorbirilor, care au avut loc intr-o atmosfera cordiala, cei doi au aprobat problemele legate de dezvoltarea colaborarii romano-americane, bazata pe egalitate, respect si avantaj reciproc, in special in domeniul economic, si au fost schimbate unele puncte de vedere asupra anumitor aspecte ale actualei situatii internationale.
La prinz, dupa o scurta intrevedere intre Carter si Ceausescu si o intilnire formala a delegatiilor oficiale romana si americana, cei doi presedinti au semnat declaratia comuna. La masa oficiala, asezate linga sotii lor, se aflau Elena Ceausescu si Rosalynn Carter. S-au putut auzi murmure de voci, comentind faptul ca era pentru prima data cind se intimpla asa ceva in istoria Casei Albe. Ceausescu s-a dovedit a fi inca o data un judecator inteligent al naturii umane. Dorinta Elenei de a participa la ceremonia semnarii fusese soptita la urechea Rosalynnei.
Dupa aceasta festivitate Ceausescu a plecat la un dineu de lucru la Clubul National al Presei. Eu am insotit-o pe Elena la un dineu oficial dat in cinstea ei de Rosalynn Carter. Fiind evident convinsa ca Elena este un adevarat om de stiinta, Rosalynn a programat ca dineul sa aiba loc la Muzeul National de Istoric si Tehnologie.
— Uita-te la capu asta de lemn, a explodat Elena pe drum. Crede ca eu n-am mai vazut un muzeu pina acum. Ce tâmpenie, draga. Un dineu prezidential intr-un muzeu ! Sper ca n-are de gind sa ne dea sa mincam friptura de dinozaur.
Dupa dineu, insotiti de oameni de stiinta renumiti, atent selectionati de Casa Alba, Rosalyn a luat-o pe Elena intr-o scurta vizita prin citeva sali ale muzeului, temporar inchise pentru public. Echipele romanesti de fotografi si de televiziune s-au agitat mult, luind o sumedenie de imagini, in timp ce jurnalistii din Vest au aratat un interes foarte scazut. Asteptind la iesire, un individ a intrebat-o pe Elena Ceausescu din ce tara este.
— Din Romania, draga ! a raspuns ea, intorcindu-se spre intervievatorul anonim, apoi a plecat.
Pe drum inapoi catre Blair House, Elena mi-a ordonat sa includ in comunicatul roman de presa despre dineul pe care Rosalynn l-a dat in onoarea ei, urmatoarele:
„Pe drumul pe care l-au parcurs, numerosi cetateni i-au adresat cu consideratie si respect urari de bun-venit. A fost prezent un numar mare de reporteri de radio si televiziune. Doamna Elena Ceausescu a raspuns intrebarilor puse de corespondentii de presa."
Am ajuns inapoi la numai citeva minute dupa ce Ceausescu se intorsese de la Clubul National al Presei.
— Tovarasu' a intrebat de dumneavoastra, mi-a spus unul dintre oamenii din garda lui de corp. Era foarte nervos.

„RAUTA TREBUIE SA MOARA !"
Ceausescu era in biroul lui, plimbindu-se nervos dintr-un colt in celalalt si stringind pumnii.
— Unde ai fost ? m-a intrebat furios. De ce mai traieste Rauta inca ?
Constantin Rauta fusese un inginer DIE, deconspirat in Statele Unite in 1973.
— Cine mi-a incalcat ordinul de a fi executat ? a continuat Ceausescu uitindu-se fioros la mine. Rauta trebuie sa moara in momentul cind ma intorc la Bucuresti. Sacrificat de Mafia, asa cum am ordonat de atitea ori. Continua sa se agite nervos prin camera, fara sa se uite in directia mea. Si mai trebuia sa fie compromis in Vest ca traficant de droguri. Pentru orice eventualitate. Vreo minte nebuna ar putea incerca sa puna in legatura moartea lui cu faptul ca a tradat.
Dintr-o data Ceausescu s-a oprit in fata mea.
— Nevasta-sa trebuie sa aiba vreun amant prin Bucuresti. Ma intelegi ? Un amant! Acum tipa la mine. Un amant bun la pat. Unu care s-o tina legata acolo de maciuca lui pentru tot restul vietii ei. Trebuie s-o faci sa refuze sa plece din Romania, si cu asta sa se termine o data pentru totdeauna cu capu lui Rauta. Iar Rauta asta trebuie omorit! Omorit! Omorit!
Abia mai tirziu am putut afla ce se inlimplase la Clubul National al Presei. Lui Ceausescu i-a fost dat sa treaca prin momente grele, create de Nestor Rates de la radio Europa Libera si de alti jurnalisti americani, care i-au cerut ca familia lui Rauta sa fie lasata sa plece din Romania.
Începind cu 1965 Ceausescu a devenit proprietarul absolut al Romaniei. Portretul lui este afisat peste tot, in mai mare masura decit s-a intimplat, la vremea lor, cu Stalin sau Hitler. Dorinta lui Ceausescu devine indata lege, la simpla mizgaleala a stiloului sau. Fortele lui armate si de securitate sint mult mai represive decit au fost vreodata cele ale lui Jdi Amin. Toate mijloacele de comunicare in masa, incepind cu revistele de copii si terminind cu posturile de televiziune, ii apartin lui Ceausescu intr-o masura mai mare decit i-au apartinut publicatiile Hearst lui William Randolph Hearst. Scânteia, purtatorul de cuvint al partidului comunist, ii dedica in fiecare zi cele doua coloane principale de pe prima pagina, in care se povesteste tot ce a facut Ceausescu cu o zi inainte, cu cine s-a intilnit si despre ce a vorbit; in rest, marea majoritate a articolelor cotidianului contine articole ce ridica in slavi conducerea lui Ceausescu, pusa in legatura cu absolut toate laturile vietii. În fiecare zi programul emisiunilor de radio si televiziune incepe si se termina cu elogii aduse „celui mai iubit si stimat fiu al poporului".
De-a lungul acestei vizite la Washington, Ceausescu s-a tot falit, pe oriunde a mers, cu puterea pe care o are, pentru ca acum sa fie umilit in fata a 200 de jurnalisti americani si corespondenti de presa straini. De vina era numai Rauta. Acesta comisese o grava crima, de neiertat.
Înca de la fuga lui din 1973, Rauta a insemnat pentru Ceausescu un cui in talpa. Mai intii pentru ca a facut-o dind in vileag intreaga situatie a grupului diplomatic roman, deschizind astfel ochii autoritatilor americane. Apoi pentru ca Rauta a facut tot felul de interventii la Capitol Hill, organizind si mai multe demonstratii in fata Ambasadei Romaniei din Washington, cerindu-si nevasta si fiica. Acum actiunile lui Rauta incepeau sa dea roade. Aproape ca nu existase o singura saptamina in ultimii doi ani in care sa nu se auda vreun apel, cerere, presiune sau condamnare a cite unui membru al Congresului Statelor Unite in legatura cu refuzul lui Ceausescu de a permite familiei transfugului sa emigreze, in 1976 cind - sub presiunea exercitata de Congres - Departamentul de Stat a cerut in mod oficial sa-i fie permis consulului american din Bucuresti sa vorbeasca personal cu sotia lui Rauta, Ceausescu pur si simplu a explodat.
— Aici eu sint presedinte!
L-a chemat imediat pe ministrul de interne si a dispus sa se gaseasca „dovezi" din care sa reiasa ca respectivul consul era ofiter activ la CIA.
— Ce taci ca pestele ? Daca nu ai astazi dovezile, fa bine si pina miine sa mi le aduci. Daca americanii imi mai cer o data sa-l las pe consul sa vorbeasca cu nevasta lui Rauta, il expediez ca spion si-i atârn tinicheaua de coada, il incondeiez in presa de peste tot, din toata lumea.
A doua zi, ca de obicei, lui Ceausescu i-au venit alte idei:
— Armata noastra proletara ar trebui sa aiba o mina indeajuns de lunga pentru ca sa-i ajunga pe criminali oriunde s-ar ascunde ei, a spus el, ordonind ca Rauta sa fie in mod secret ucis in Statele Unite, fara a se lasa vreo urma care sa certifice implicarea Bucurestiului. Folositi-va de Mafia americana ca sa faceti asta. Astazi avem noi nevoie de ei, miine s-ar putea sa aiba ei nevoie de noi, si n-o sa uitam ajutorul pe care ni l-au dat.
La vremea aceea, in 1976, DIE nu avea inca contacte in America si cu Mafia, in orice caz, nu mult dupa aceea, un american din New York City a fost arestat la granita "cu Bulgaria pentru detinere de marfuri nedeclaratc, incluzind droguri si devize convertibile, in baza unor intelegeri bilaterale, indata ce bulgarii au aflat ca nevasta individului era de origine romana, cazul lor a fost transferat Securitatii din Romania, in timpul interogatoriilor facute de romani, individul a recunoscut ca ar fi un membru important al Mafiei americane, iar cazul sau a fost predat mai departe la DIE i-a recrutat pe „Leman", dindu-i conditii sigure in Romania, in care erau incluse o casa - un apartament luxos in proprietate personala - si un angajament ferm de azil politic, daca ar fi fost nevoie. „Leman" s-a mutat impreuna cu sotia la Bucuresti, unde si-a transferat si afacerile de trafic cu droguri. Avind sarcina de a-l localiza si asasina pe Rauta, „Leman" a ajuns in America cu informatii verificate, sigure si cu fotografii recente ale lui Rauta, facute in Statele Unite, avind un plan operational de a-l ucide intr-un „accident nefericit", in urma caruia avea sa sfirseasca pe fundul unui riu. Ceausescu a aprobat personal acest plan de asasinare. Pe la sfirsitul lui martie 1978, atunci cind „Leman" se afla in Washington pentru a comite fapta, Ceausescu avea deja alte ginduri, a aminat asasinarea lui Rauta pina la terminarea vizitei pe care o avea de facut in Statele Unite.

HIRTIE IGIENICA DIN BIBLII
Pe la ora trei, atunci cind am informat-o pe Elena Ceausescu ca profesorul Emanuel Merdinger a venit, ea tocmai isi repeta discursul pe care avea sa-l rosteasca la primirea diplomei de onoare.
— Nu ma intereseaza cine ma asteapta. E diploma mea sau nu?
Elena zimbea cu gindul la asta, in orice caz, citeva secunde mai lirziu, s-a napustit asupra mea
— E inca un mister pentru mine cum de te-ai hotarit tu sa ma pedepsesti cu universitatea asta ingrozitoare si sa faci din mine un martir din cauza jidanului asta imputit. Noi, in Romania, pe jidani ii dam afara imediat, iar aici trebuie sa ma dau pe linga asta, si inca in fata presei.
— Cu respect va raportez, tovarasa Elena, ca Universitatea din Illinois are o biblioteca despre care se spune ca ar fi a treia ca marime din Statele Unite, si care contine peste cinci milioane de carti.
Venisem pregatit pentru orice si eram hotarit sa evit orice discutie despre profesorul Merdinger.
— Adevarat ? Daca-i asa, de ce nu le dai, draga, si cartea mea ? De ce ma lasi pe mine mereu sa ma gindesc la chestiile astea ? Mintea ta e dusa cu sorcova, ba, pierde-vara ce esti!
— Asteptam doar sa fie tradusa si in engleza, asa cum a fost publicata si in germana.
— Mare lucru. Daca vor sa faca stiinta, trebuie sa invete si romaneste. Ai chemat fotografii ?
— Da.
— Timpiti cum sint, ar putea sa lipseasca de la ceremonie. Pe Elena Ceausescu o intereseaza numai fotografii, niciodata jurnalistii. Cei din urma scriu oricum ce li se spune.
Asa cum generalul Aurel Florea tocmai imi raportase, profesorul Merdinger fusese instiintat in amanuntime despre gradul de deferenta si de lingusire de care trebuie sa dea dovada fata de Elena. Atunci cind si-a facut ea aparitia, Merdinger s-a aplecat umilitor pina la pamint. Cu ochii pironiti pe proprii pantofi, intona un infloritor imn al pretuirii, insfacind diploma cu ambele mâini, Elena si-a curatat gitul, a tusit de citeva ori, s-a uitat neajutorata la Merdinger si la mine si dintr-o data, cu o voce sparta si vorbind prea tare, a spus:
— As dori sa exprim caldele multumiri pentru distinctia cu care am fost laureata.
Aceasta era ultima propozitie din lungul discurs pe care insusi Ceausescu il scrisese pentru ea, in vederea decernarii diplomei, restul acestuia constind intr-un elogiu adus contributiei romanesti la dezvoltarea stiintei si a tehnologiei de-a lungul si de-a latul intregii lumi. Uitind insa aproape intregul discurs, s-a grabit sa iasa din camera si nu s-a mai oprit pina in camera de lucru. Cind am ajuns si eu acolo, Ceausescu, Oprea, Pungan si Andrei admirau cu totii diploma ei.
— il cunosc pe Merdinger. A fost dragut azi ? a intrebat-o Pungan pe Elena.
— Foarte dragut. Ar trebui sa-l folosim pentru promovarea intereselor noastre in America, Nicule. Este un atit de bun prieten al Romaniei...
— Ce poveste nemaipomenita, s-a bagat si Oprea in vorba.
La mijlocul anului 1985, Bucurestiul ajunge din nou sub privirile Capitolu-lui si ale presei americane, datorita abuzurilor si incalcarilor drepturilor omului, in urma dezvaluirilor facute de Wall Street Journal, care arate la 14 iunie 1985, la pagina 24, ca 20.000 de Biblii, donate de catre Alianta Mondiala Reformata pentru Biserica Reformata din Romania, au fost interceptate de conducerea Romaniei si transformate in hirtie igienica. O luna mai tirziu acest incident a fost subiectul a patru scrisori pe care le-a primit editorul ziarului:
„ Unde sint drepturile acelor crestini carora le fusesera destinate cele 20.000 de Biblii donate Bisericii Reformate din Romania de catre Alianta Mondiala Reformata, interceptate de guvernul Romaniei si trimise la fabrica de hirtie pentru a fi distruse si transformate in hirtie igienica ?" a scris congresmanul Mark D. Siljander, cerind sistarea pentru Romania a clauzei natiunii celei mai favorizate.
A mai existat o scrisoare in care se exprima, de asemenea, revolta.
A Treia scrisoare trimisa de un episcop din Romania, de la sine inteles, lua apararea Bucurestiului.
A patra scrisoare, insa, venea de la profesorul Emanuel Merdinger, si suna cam asa:
„Nu pot si nici nu vreau sa cred ca acele Biblii au fost transformate in Romania in hirtie higienica. Laszlo Hamos, care este citat in articol, este de origine maghiar, fiind cel care a deschis si dus mai departe aceasta campanie de ura impotriva Romaniei timp de multi ani si cu un singur scop: acela ca Transilvania sa fie cedata Ungariei. Aceasta ar fi imposibil fara un razboi. Si in primul, si in al doilea razboi mondial romanii au ocupat Budapesta, si ar face-o din nou daca ar mai fi vreun razboi."
Toate acestea sint, cuvint cu cuvint, ceea ce obisnuia Ceausescu sa spuna atunci cind il apucau furiile impotriva Budapestei. Este exact ceea ce mi-a spus si mie in martie 1978, atunci cind a ordonat represalii singeroase impotriva lui Karoly Kiraly, disident roman de origine maghiara. Mai mult, Laszlo Hamos a fost unul dintre organizatorii principali ai unei demonstratii anti-Ceausescu, care a avut loc pe data de 16 aprilie 1978, in fata hotelului Waldorf Astoria din New York, unde statea Ceausescu. În aceeasi seara Ceausescu, peste masura de furios, ne-a spus sa tocmim ucigasi profesionisti care sa-i omoare pe Hamos si pe inca alti doi dintre organizatorii acelei demonstratii, ale caror nume ii fusesera spuse.

PROPRIA LUI „COLOANA A CINCEA "
Seara, Ceausescu s-a dus la Ambasada Romana pentru indelung asteptata intilnire cu emigrantii romani din Statele Unite si Canada.
La inceputul anilor '70, atunci cind Ceausescu a aflat ca Romania are peste 600.000 de emigranti in strainatate, a devenit foarte interesat in ceea ce s-ar numi „a cincea coloana a lui Adolf Hiller". Nu era nimic surprinzator in asta, caci Ceausescu a studiat intotdeauna talentul oratoric al lui Hitler si a analizat mereu filme naziste originale ce prezentau discursurile lui Hitler. Unele dintre aceste filme, cum ar fi cel ce contine cuvintarea la deschiderea Jocurilor Olimpice din 1936, a devenit o parte a colectiei permanente aflate la resedinta lui Ceausescu.
Stilul lui Hitler a fost asimilat in totalitate de catre Ceausescu. Discursurile celui din urma sint incarcate cu acelasi fel de Wir Mussen. Noi trebuie sa facem asa si pe dincolo, urlind la ascultatori, gesticulind mult si dind cu pumnul in masa. În orice caz, cea mai izbitoare asemanare este felul in care Ceausescu incearca sa atinga coarda nationalista, sensibila, a ascultatorilor sai. Aproape in fiecare cuvintare el readuce aminte ca originile poporului roman se afla in falnicii razboinici daci si romani, in continuitatea lor de 2000 de ani, exact asa cum Hiller insista asupra arienilor si nibelungilor, proclamind imperiul de o mie de ani. Cuvintele suveranitate, independenta, si libertate apar cu regularitate in propaganda lui Ceausescu si se adreseaza aceluiasi gen de mindrie nationala ranita pe care o simteau germanii dupa primul razboi mondial, abilitindu-l pe Hitler sa ajunga la putere in urma strigatelor pentru libertatea patriei. Ceausescu incearca mereu sa-i convinga pe romani ca numai prin tot mai multa munca grea se poate ajunge in cele din urma la libertatea tarii, intocmai cum facea si Hitler atunci cind a proclamat acel „Arbeit Macht Frei" - munca te face liber - pe care l-a afisat deasupra portilor lagarelor de la Auschwitz si Dachau. Vocabularul propagandistic al lui Ceauscscu este atât de impietrit incât pâna si la toastul tinut pentru Jimmy Carter la Casa Alba, miercuri, a declarat pompos :
— De aproape 2.050 de ani... de cind a fost intemeiat primul stat dac... romanii au luptat pentru libertate si vor fi mereu liberi.
În viziunea lui Ceausescu, cea de-a cincea coloana a jucat un rol foarte important in portretizarea lui Hitler in lumea intreaga ca un conducator de exceptie. Acesta este motivul pentru care Ceausescu vroia sa aiba propria lui Coloana a cincca, o armata de emigranti simpatizanti aflati in tarile din Vest. El ii considera pe toti emigrantii romani cetateni ce cad sub incidenta legilor Romaniei, fiind obligati sa promoveze, sa apere si sa sustina politica Bucurestiului, intocmai cum gindea si facea Hitler. In conceptia lui Ceausescu, Biserica Ortodoxa Romana trebuia sa patrunda in sufletele si gindurile emigrantilor, intocmai cum microfoanele, cenzurarea presei si agentii de securitate faceau cu populatia din tara. De aceea a ordonat sa fie trimisi in strainatate preoti, care erau de obicei ofiteri D1E sau simpli agenti deosebit de bine acoperiti, sa aiba grija de bisericile emigrantilor si de congregatiile acestora, sa-i indoctrineze si sa le aduca in mod tacit organizatiile sub controlul Bucurestiului.

În noua Coloana a cincea romaneasca, ce urma sa fie creata la inceputul anilor '70, nu intrevedea numai un instrument foarte folositor in comploturile impotriva Vestului, ori raspinditorii unor zvonuri si dezinformari. Pentru el si pentru Elena Ceausescu, se presupunea ca trebuie sa fie si un fel de oglinda vie, care sa le prezinte fetele radioase in Vest. Atunci cind Ceausescu mi-a dat instructiuni pentru intrevederea cu romanii americani, mi-a ordonat sa nu precupetesc nici efort, nici bani, ca aceasta ocazie sa fie „grandioasa".
— Sa-i aduci acolo pe toti agentii, in special pe preoti! Scrie-le tu insuti cuvintarile, si invata-i cum sa le citeasca. Un congres festiv ai Partidului in America, asta trebuie sa fie.
Bazele DIE din Washington, New York si Otlawa si-au petrecut saplamini intregi selectionind participanti, platindu-le unora dintre ei cheltuielile, facindu-le instructajul celor ce urmau sa ia cuvintul si pregatindu-le celor mai multi dintre ei discursurile.
În timpul diminetii ii prezentasem lui Ceausescu un raport scris de mina ce dadea date asupra participantilor, cu scurte biografii ale tuturor celor ce urmau sa spuna ceva, inclusiv contributiile pe care si le adusesera in calitate de agenti, avind atasat un rezumat ce prindea esenta discursurilor, in care el nu a facut decit foarte putine schimbari.
În seara aceea, mai mult de 200 de emigranti romani au fost „invitati" sa se intilneasca cu Ceausescu la Ambasada Romaniei. Cu putine ore inainte le dadusem celor de la Serviciul Secret al Statelor Unite o lista cu numele lor. Aceasta lista nu era altceva decit o citare unica a agentilor DIE din Statele Unite si Canada, pusi acum la un loc. Printre ei se aflau membri ai unor diferite biserici si culte, reprezentanti ai unor organizatii de emigrare luate sub control de DIE, precum si presedintele organizatiilor de emigrare create si finantate de DIE. Doisprezece oameni au luat cuvintul, lansind discursuri de marire, de ridicare in slava, iar patru dintre ei erau fete bisericesti, in conformitate cu cele spuse de Florea, numai unul dintre elogiatori nu era agent DIE.
Întrevederea, care a fost aprovizionata continuu si din abundenta cu mincare si bautura romaneasca traditionala, devenea din ce in ce mai fierbinte, pe masura ce timpul trecea. Linguseala a fost nota fundamentala a intregii seri, iar participantii, atit de atent selectionati, s-au intrecut pe ei insisi. Ceausescu, in al noualea cer, a tinut un discurs patriotic, atitator, cintind pentru ascultatorii lui pe toate corzile lor sensibile, in special cea nationalista. A incheiat cu un apel vibrant facut celor din sala de a-si ajuta patria-mama si Partidul Comunist Roman.

Ca o neobisnuita abatere de la obicei, Ceausescu nu a parasit cladirea ambasadei pina cind nu a plecat si ultimul emigrant participant la intrevedere. Apoi el si Elena s-au bucurat de un pahar de sampanie, impreuna cu membrii ambasadei, carora le-a cerut sa munceasca mai mult si mai bine, pentru a-i face pe toti emigrantii romani din Statele Unite la fel de loiali patriei lor ca acei ce venisera la intilnire.
Pe drumul inapoi la Blair House am stat in masina lui Ceausescu. El si Elena, infierbintati si euforizati din cauza sampaniei si a nenumaratelor elogii, s-au cuibarit fiecare intr-un coli al limuzinei.
— Hai ca a fost ca un congres al partidului, mi-a spus Ceausescu in extaz. Baietii tai au facut treaba buna, Pacepa.
— Mai zi! s-a aratat Elena a nu fi de acord. Vrei sa spui ca congresele partidului sint aranjate de Pacepa prin fantomele lui care lucreaza in spatele scenei ? Tu esti atractia care ii vrajeste. Lumea vine de peste tot numai sa apuce sa dea mina cu tine. Si cu mine.

VENDETA IMPOTRIVA ARHIEPISCOPULUI
La Blair House Ceausescu s-a dus direct in camera de lucru; a deschis radioul si a cerut tabla de sah.
— Sfintia sa arata binisor in costumu ala de maimuta. Ce treaba face pe aici ? a inceput Ceausescu, facind prima mutare.
Se referea la arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Romane in Statele Unite si Canada, care a fost trimis din Romania sa preia controlul asupra bisericilor emigrantilor din aceasta parte a lumii, in rapoartele scrise de mina primite de la bazele noastre din Washington pe care i le dadusem lui Ceausescu in dimineata aceea, exista un capitol substantial in legatura cu contactele prolifice pe care arhiepiscopul le-a avut cu DIE, in calitatea lui de vechi agent, care a lucrat cu succes de-a lungul anilor pe care i-a petrecut la Misiunea Romana din Ierusalim si la minastirea Sf. Tihon din South Canaan, Pennsylvania.
— Este activ si productiv, conform celor declarate de Florea.
— Trebuie sa-l facem ofiterul cu cea mai buna acoperire, asa cum a fost si ala de mai inainte. Ai inteles ?
— Da, tovarase.
Predecesorul lui fusese arhimandritul Bartolomeu Anania, un membru vechi al DIE, care fusese trimis in Statele Unite cu mult timp in urma, pentru a prelua controlul publicatiei religioase Credinta, pe care sa o foloseasca drept instrument de influenta. DIE insa l-a rechemat in 1974, din cauza unor rapoarte pe care intentiona sa le inainteze Statelor Unite. Daca s-ar fi intimplat asta, folosirea inaltelor functii bisericesti, drept acoperire pentru ofiterii DIE, ar fi putut fi total compromisa, ceea ce Ceausescu nu voia sa se intimple, dorind sa ramina lotul in cel mai absolut secret.
— Trebuie sa-l facem pe sfintia sa colonel, poate chiar general. Si sa pompam in el cit de multi bani posibil, in America poti cumpara orice cu bani, inclusiv bisericile. Citi emigranti avem aici ?
— Peste 300 000. Lui Ceausescu ii place enorm sa auda aceasta cifra, care este destul de impresionanta dupa standardele romanesti.
— Citi dintre ei sint prinsi pe computer ?
— Cam 100 000.
— Si cind vor fi introdusi toti cei 300.000 ? a continuat el, incercind mai departe sa-mi distraga atentia de la partida de sah.
— intre saisprezece si optsprezece luni. Ne-a luat destul de mult timp sa facem acest proiect sa functioneze, pornind de la zero. Acum nu mai este vorba decit de a incarca toate aceste date.
În 1975 Ceausescu a ordonat ca DIE sa alcatuiasca un inventar complet,computerizat, al tuturor emigrantilor nascuti in Romania, precum si al celor din a doua generatie, aranjat dupa tara de rezidenta, profesiune si locul de munca. Era un proiect ambitios, ce trebuia sa se bazeze pe dosarele consulare, datele luate din cenzura scrisorilor si din sursele secrete de informatii. Ceausescu considera ca acesta ar fi cel mai important pas in directia crearii Coloanei a cincca, si a ordonat ca el sa fie dus la indeplinire in decurs de nu mai mult de un cincinal.
— Trei sute de mii, asta-i o adevarata armata, a remarcat Ceausescu, dupa ce a impins cit a putut el de discret una din piesele de pe tabla, cu toate ca nu era el la mutare.
— Daca numai zece la suta dintre ei ar lucra in industrie, iar fiecare din acestia ne-ar rezolva fie si numai o singura problema tehnologica pe an, asta ar insemna 300.000 de noi tehnologii anual. La 50.000 de dolari pentru fiecare tehnologie, iar acesta este cel mai mic pret ce poate fi imaginat, am putea economisi in fiecare an un miliard si jumatate. Si daca numai un procent din banii acestia ar fi investiti in politicienii americani. Atunci ne-am atrage 3.000 de activisti in America.
Ceausescu a comandat vin si mincarea lui preferata : brinza telemea cu ceapa si rosii.
— Ce se mai aude de preotul acela pe care l-ai trimis aici, via Italia, acum citiva ani ?
— „Avram" ?
— Ala care avea o poveste atit de miscatoare despre cit a fost de persecutata familia lui in comunism. Crevetele ala mic si gras, care n-a fost in stare sa invete inca nici limba engleza. A tinut un discurs frumos astazi.
— „Avram", tovarase. Florea mi-a raportat ca i s-a dat o biserica in Detroit, si are acum una din cele mai active baze, cu agentii cei mai influenti printre emigranti.
— Ti-am spus ca asa o sa fie, atunci cind m-am intilnit cu el in vizita pe care am facut-o data trecuta. Are vointa taranului roman, si este foarte devotat, n-o sa uite niciodata cine este sefu lui. Ai grija de el.
— Da, lovarase.
- Ar putea fi folosit impotriva lui Trifa. Fiecare agent, pina la unu', ar trebui sa se puna pe lucru ca sa-l distruga pe reactionaru' ala, porcu' ala murdar, a izbucnit Ceausescu. N-o sa pot sa dorm ca lumea pina nu-l vad dat afara din America, aruncat ca un gunoi ce e.
Atunci cind a venit un om al garzii de corp sa raporteze ca Elena si-a terminat mesajul si ca il asteapta pe Ceausescu, acesta inca il injura pe Trifa.
— Trebuie sa-l strivim ca pe un vierme, a spus Ceausescu, frecindu-si talpa de podea, inainte sa plece din camera de lucru. Ca pe un vierme !

Valerian Trifa, cetatean american naturalizai, era arhiepiscop la Episcopalul Roman Ortodox din America, cuprinzind cele mai mari biserici ale emigrantilor, aflate in Statele Unite si Canada. Pe linga el se mai afla unul - mult mai mic - episcopul roman in Statele Unite, care a fost racolat de DIE. Bisericile erau insa acum conduse de un agent de incredere trimis din Bucuresli, caruia i se daduse numele pompos de Arhiepiscopul Misiunii Romane Orlodoxe pentru Statele Unite si Canada. Ceausescu vroia ca acesta din urma sa-i ia lui Trifa parohiile si congregatiile, in ciuda luturor presiunilor exercitaie asupra lui de-a lungul anilor, Trifa a refuzat sa se subordoneze regulilor politice si canonice ale Bucurestiului.
Trifa a intrat personal in atentia lui Ceausescu inca din februarie 1972 si chiar din prima zi in care Ceausescu a preluat controlul asupra DIE. Generalul Gheorghe Bolanu, pe atunci angajat in operatiile DIE impotriva emigrantilor, s-a plins in mod vehement de incapacitatea autoritatilor romanesti de a-l subordona pe cale canonica.
— Recrutati-l ca agent! i-a intrerupt Ceausescu raportul lui Bolanu.
— Am incercat. E incapatinat ca un catir.
— Nu aveti nimic compromitator impolriva lui ?
— Avem, lovarase Ceausescu. Alunci cind Trifa a emigrat in Stalele Unite in 1955, nu a dezvaluit faptul ca in timpul studentiei a fosl membru al organizatiei fasciste Garda de Fier. Avem dovezi de neclintit despre asta.
— Santajati-l! Spuneti-i ca veti informa autoritatile americane daca nu va coopera cu noi, a spus Ceausescu.
— Am facut si asta, dar Trifa refuza cu obstinatie, a replicat Bolanu, care era el insusi destul de incapatinat.
— Atunci ce fel de DIE avem ? Daca nu putem recruta nici macar un nenorocit de popa, atunci cum sa putem noi vreodata sa recrutam un prim-ministru ? a urlat Ceausescu.
A doua zi Ceausescu ne-a chemat la el pe Bolanu si pe mine si ne-a cerut sa-i facem inca un raport despre tot ce se stia in legatura cu activitatea lui Trifa ca membru al Garzii de Fier. Invesligatiile DIE au scos la iveala ca Trifa a aderat la Garda de Fier la mijlocul anilor '30, devenind legionar, asa cum se numeau membrii acestei organizatii, la o virsta destul de mica. S-a mai aflai ca, fiind membru vechi si de incredere, Garda de Fier l-a sprijinii, inclusiv financiar, pentru a deveni presedinte a doua organizatii studentesti, cu intentia de a le transforma in cuiburi legionare, si ca in 1940 a devenit, pentru o scurta vreme, editorul oficiosului Garzii de Fier. O sursa a securitatii raportase ca, in seara zilei de 20 ianuarie 1940, Trifa a tinut o cuvintare incendiara in fata mai multor mii de studenti ce se inghesuiau in fata Universitatii din Bucuresti, si ca, in dimineata imediat urmatoare, Garda de Fier a pornit o rebeliune armata pentru a prelua puterea politica in Romania. Documentele de arhiva, asupra acestei rebeliuni, care a avut puternice accente antisemite, furnizau si alte detalii: programul organizat de „Detasamentele Mortii" ale Garzii de Fier in cartierul evreiesc din Bucuresti; zdrobirea rebeliunii de catre trupele guvernamentale; ajutorul dat guvernului de catre conducerea de la Berlin, care considera ca Garda de Fier - desi o organizatie nazista - era totusi prea anarhica. Arhivele mai aratau de asemenea ca guvernul a arestat si condamnat pe aproape toti membrii Garzii de Fier; cu toate acestea unii dintre capii organizatiei au reusit sa fuga in Germania, care le-a acordat azil. Acest grup, in care se afla si Trifa, a fost condamnat la Bucuresti in contumacie. Rapoartele mult mai recente ale DIE aratau ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial, Trifa a rupt contactele cu Garda de Fier si ca dupa 1955, cind a ajuns in Statele Unite, si-a dedicat viata preotiei. Din ele mai reiesea ca aversiunea pe care o avea fata de comunism a fost principala cauza care a determinat refuzul lui categoric si incapatinat de a coopera, sub orice forma, cu Bucurestiul.
— A fost implicat cumva in pogromul Garzii de Fier impotriva evreilor ? i-a intrerupt Ceausescu raportul lui Bolanu, evident enervat de aceasta ultima parte.
— Din ce se intelege de aici, nu.
— Nu putem sa cerem extradarea lui Trifa din America numai pentru ca a fost membru al Garzii de Fier. Trebuie sa-l facem criminal nazist. Continuati sa scotociti, a mai spus el, dindu-ne liber.
Rezultatul investigatiilor extinse ale DIE a fost fara echivoc, concluzionind ca Trifa nu a fost implicat personal in crime, asasinate sau atentate. Refuzind sa-l accepte, Ceausescu a ordonat securitatii interne sa inceapa alte cercetari, insa rezultatul a fost acelasi.
Ajuns in punctul acesta, Ceausescu s-a implicat personal in evolutia cazului, ordonindu-i lui Bolanu sa construiasca o operatiune care sa-l poata aduce pe Trifa in situatia de a fi denaturalizat si deportat din Statele Unite drept criminal nazist. Ceausescu a mai "ordonat ca ofiteri de informatii si agenti sa fie trimisi in Statele Unite si Canada sub acoperirea de preoti si clerici, pentru a se pregati in mod treptat sa preia Episcopatul lui Trifa.
Înscenarea unui proces impotriva lui Trifa sub acuzatia ca ar fi un criminal nazist a fost o actiune care a urmat intru totul sfaturile si indicatiile pe care le-am primit intr-o scrisoare de la KGB, in care ni se explica in ce fel sa ducem la capat o astfel de operatiune, in primul rind, groaza scenelor acelor crime comise de fapt de altcineva trebuia refacuta, pentru a o readuce cit mai vie in mintile supravietuitorilor. Apoi urma sa fie ales unul dintre adevaratii calai dintr-un anumit loc si o anumita zi - unul care era de pe acum mort, si al carui stil de a ucide sa fie atit de personal incit supravietuitorilor sa le fie foarte usor sa-si aduca aminte de el - si crimele acestea ii pot fi atribuite omului-tinta.
În cazul lui Trifa, seviciile romane au ales un asasin al Garzii de Fier care de obicei isi impusca din mers victimele, asezat pe cel de-al doilea loc al unei motociclete, intr-un fotomontaj trucat, capul lui Trifa era pus in locul celui ales, in una din fotografii, destinata a fi publicata in Vest, urmind sa fie una dintre dovezile cele mai sugestive impotriva lui Trifa. Au fost compuse, sub supravegherea unor psihologi, scrisori si depozitii scrise, atribuite unor oameni ce decedasera de mult timp - unii dintre ei murind chiar in inchisorile comuniste - dar si unor agenti ce traiau in Romania, dintre care citorva urma sa li se permita sa „emigreze". Toate aceste marturii il zugraveau pe Trifa ca pe un monstru vicios, dindu-se detalii convingatoare asupra felului in care a ordonat sa fie incendiate casele evreilor, magazinele si sinagogile lor, sa fie torturati si omoriti, si despre modul in care el insusi a fost vazut cum omora oameni. Formularile erau facute in asa fel incit sa-i convinga pe supravietuitorii ce traiau in Vest, unii urmind sa recunoasca o parte din detaliile acestor scene, petrecute cu 30 de ani in urma, aducindu-l pe Trifa in centrul atentiei ca autor al faptelor respective.
La sfirsitul anului 1972, DIE l-a informat indirect pe Trifa ca Statele Unite si Israelul au cerut in mod secret Romaniei dovezi referitoare la activitatea nazistilor. I se oferea protectie in schimbul cooperarii cu Bucurestiul. Noua incercare de recrutare a dat gres, la fel ca si cele anterioare.
La inceputul anului 1973, Ceausescu s-a hotarit sa porneasca propria lui operatiune de a-l compromite pe Trifa, facind ca toata afacerea sa para pusa la cale de organizatiile evreiesti si de guvernul Statelor Unite.
— Nu vreau sa fiu prins asupra faptului, a spus el, in cazul in care conducerea americana cerceteaza probele mai in amanunt.
Un agent DIE, evreu american, care era familiarizat cu cazul lui Trifa, fiind anterior supus de catre DIE aceluiasi tratament, a fost selectionat sa deschida actiunea pe teritoriul Statelor Unite. I s-a dat un numar substantial de documente falsificate acuzindu-l pe Trifa ca este criminal nazist, fotografia contrafacuta certificind totul.
Un alt agent DIE, care traia in Europa de Vest, si care era de asemenea evreu, a fost introdus imediat in operatiune, procurindu-le citorva organizatii evreiesti internationale „dovezi" ale rolului personal al lui Trifa in asasinarea evreilor. Acest agent a fost conceput a fi a doua sursa, independenta, de confirmare a informatiilor lansate de primul.
În 1974 Ceausescu a ordonat sa fie folosita si conexiunea „Marcu-Yesahanu" pentru a implica serviciile secrete de informatii ale Israelului in aceasta operatie. La o intilnire din Bucuresti, Marcu a informat pe Yesahanu ca DIE a strins dovezi spectaculoase impotriva unui criminal nazist care se ascundea in Statele Unite sub acoperirea de cleric de rang foarte inalt, in povestea lui Marcu, guvernul roman se hotarise oricum sa nu actioneze impotriva acestui individ, pentru ca nu cumva interventia directa a acestuia impotriva unui episcop ortodox sa fie interpretata ca un nou atac comunist impotriva religiei. Yesahanu s-a aratat a fi extrem de intersat de caz, din moment ce descoperirea criminalilor nazisti a fost intotdeauna unul din cele mai importante scopuri ale serviciilor secrete de informatii ale Israelului. Dind curs cererilor repetate ale lui Yesahanu si punindu-l pe acesta sa se angajeze ferm ca nu va implica partea romana, Marcu s-a lasat in cele din urma convins sa-i ofere copii ale „documentelor", dar numai ca un gest personal de prietenii.., fara aprobarea guvernului sau.
Pe la mijlocul anilor '70, nevasta sefului rabin din Romania, Moses Rosen, a fost arestata in Londra pentru ca a furat dintr-un magazin. Nu era de fapt decit o cleptomana. Ceausescu a ordonat imediat ca rabinul Rosen sa fie folosit impotriva lui Trifa, in schimbul aranjarii in bine a problemei sotiei lui, si a pastrarii secretului asupra acestui incident. Apoi seful DIE, Nicolae Doicaru, a fost personal insarcinat de Ceausescu sa-l manipuleze pe Rosen. Potrivit lui Doicaru, Rosen a fost de acord sa coopereze, si a fost trimis imediat in Statele Unite sa creeze climatul public necesar impotriva lui Trifa, iar mai tirziu a fost folosit in mod repetat pentru a ajuta Bucurestiul in alte actiuni de influenta si intimidare desfasurate in Vest.
Eforturile lui Ceausescu au inceput sa dea roade in 1975, cind a fost deschisa o actiune judiciara de denaturalizare a lui Trifa in Statele Unite, la Curtea Districtuala din Detroit. Washingtonul i-a cerut Bucurestiului sa coopereze in cursul procesului; Ceausescu si-a respectat hotărirea initiala. A aprobat numai ca autoritatilor americane sa li se dea mostre de probe, cele mai importante datind dinainte de luarea puterii in Romania de catre comunisti, decizind sa evite o implicare mai adinca si mai directa.
În 1976 Ceausescu a ordonat sa fie facute noi incercari de a-l recruta pe Trifa, de data aceasta insa sub presiunea facuta asupra lui de actiunea juridica, dar si de o" oficialitate a Statelor Unite, careia Bucurestiul i-a cerut sa coopereze in timpul procesului. Seful DIE al Brigazii emigrantilor, colonelul Constantin Afrim, fostul consul, ca acoperire, in Statele Unite, si adjunctul sau, colonelul Nicolae Sporis, alias Spataru, au fost implicati direct. Discutiile lor cu Trifa nu au avut nici un succes, iar Ceausescu s-a decis in cele din urma sa puna in miscare intreaga operatiune, pentru a obtine expulzarea lui Trifa din Statele Unite.
Dupa ce am obtinut azilul in Statele Unite, am raportat autoritatilor americane tot ce stiam despre vendeta lui Ceausescu impotriva lui Valerian Trifa pentru refuzul de a se subordona episcopatului sau din Bucuresti, cit si despre falsele dovezi fabricate impotriva lui de catre DIE. Fotografia falsificata a fost gasita imediat dovedindu-se ca a fost trucata. In orice caz, in 79/9 nou-infiintatul Birou pentru Investigatii Speciale al Departamentului Justitiei a ajuns la concluzia ca are totusi destule dovezi ca Trifa ar fi intr-adevar un criminal nazist, si a pus pe rol cazul un an mai tirziu. În cele din urma Trifa si-a predat in mod voluntar documentele de naturalizare, iar in august 1984 a fost expulzat din Statele Unite. A murit in ianuarie 1987 de atac de inima in Cascais, Portugalia, unde isi gasise refugiul.

(va urma)