Interviu cu Ion Stănescu - 2008 (2)

Lavinia Betea

Partea a doua

II. Securitatea - scutul şi pavăza partidului

Generaţia a doua Din şcoala "cekiştilor", la războiul împotriva agenţilor NKVD de pe teritoriul României 


Lavinia Betea:
Cu Gheorghiu-Dej aveaţi vreo relaţie? L-aţi cunoscut direct?

Ion Stănescu:
Lucrând la secţia militară cum v-am spus, am fost chemat de mai multe ori. Cea mai importantă întâlnire a fost în noiembrie 1963 când Gheorghiu-Dej a luat măsura să îi avertizăm pe toţi care erau agenţi ai NKVD-ului.

Lavinia Betea:
Cum adică să-i avertizaţi?

Ion Stănescu:
Erau date că erau agenţi ai Moscovei, ai NKVD-ului care lucrau pe teritoriul României. În afară de consilierii ce se retrăseseră şi care erau o categorie aparte. MAI, ministrul Drăghici a făcut o listă la cererea lui Dej. Erau o sută şi ceva de agenţi. Dej ne-a convocat. Erau: Dej, Ceauşescu, Drăghici, Patilineţ (şeful secţiei), eu (adjunct al şefului secţiei) şi încă doi generali de la MAI. A cerut să facem colective mixte - de la partid şi MAI - să stăm de vorbă şi să le punem în vedere.

Lavinia Betea:
La ce nivel erau plasaţi aceşti agenţi NKVD?

Ion Stănescu:
Erau peste tot băgaţi. Îi interesaseră Sovrom-urile, băgaţi în economie erau, în cultură... Chiar Tismăneanu, tatăl lui Vladimir. Era agent şi i s-a atras atenţia. Au fost mulţi, li s-a pus oficial în vedere. S-au făcut două colective: Patilineţ, cu un ofiţer de la Interne şi al doilea colectiv, cu mine. Am stat de vorbă cu toţi. I-au chemat în sediul CC, nu la Interne şi le-am pus în vedere: "Sunteţi cetăţeni români. Trebuie să încetaţi orice fel de activitate şi orice fel de contact cu autorităţile sovietice, cu organele de informaţii.
Din momentul acesta intraţi sub incidenţele legii penale româneşti." Marea majoritate s-au încadrat şi au înţeles. Dar, între timp, în 1963 noi am înfiinţat o unitate - 110 i se spunea -, o direcţie care se ocupa de urmărirea informativă a acestor persoane. Am constatat că marea majoritate s-au potolit şi n-au continuat relaţiile. Şi tatăl lui Tismăneanu s-a potolit.

Lavinia Betea:
Şi generalul Militaru a fost printre ei?

Ion Stănescu:
Şi Militaru. Intra în categoria celor care au studiat în URSS. La Frunze mi se pare. Şi acolo a fost recrutat el, Şerb şi alţii. O altă categorie era a celor care s-au căsătorit cu rusoaice. Pe aceştia nu i-am chemat atunci. Nu făceau parte dintre aceia cu care trebuia să stăm de vorbă în acel moment. Şi după 1968, după intervenţia din Cehoslovacia, când am văzut că problema este destul de gravă, am înfiinţat o direcţie de contraspionaj pentru sovietici şi celelalte ţări - bulgarii, polonezii, ungurii...

Lavinia Betea:
Dar nu era cumva... jenant căci se vorbea de "ţările frăţeşti" şi "internaţionalismul proletar"?

Ion Stănescu:
Era anormal, asta era situaţia, dar aveam informaţii...

Lavinia Betea:
Din ce citim noi acum, reiese că în această etapă se făcea mult spionaj economic. Murise Stalin dar rămăsese valabilă "învăţătura lui Lenin" cum că tot ceea ce slujeşte cauzei revoluţiei este moral. Iar ceea ce aflau românii pe linia spionajului economic, bunăoară, devenea "bun pus la dispoziţia victoriei comunismului mondial", nu? Nu era nefiresc să te spionezi între "fraţi"?

Ion Stănescu:
Plecasem de la teoria lui Brejnev, ştiţi foarte bine, cu suveranitatea limitată. De aici au pornit toate. Noi am fost nevoiţi, nu noi am creat primii aceste structuri.

Lavinia Betea:
Vorbiţi de 1968?

Ion Stănescu:
Da, în 1968 am venit eu.

Lavinia Betea:
Vă bazaţi pe faptul că sovieticii "încălcaseră" regulile când invadaseră Cehoslovacia fără să anunţe România deşi era membră a Tratatului de la Varşovia?

Ion Stănescu:
Sigur. Aşa este.

Lavinia Betea:
Imediat după instalare, Ceauşescu a declanşat o avalanşă de schimbări. Cât de vizibile erau la nivelul Securităţii?

Ion Stănescu:
În 1967, în iunie s-a luat măsura să se înfiinţeze Consiliul Securităţii Statului, organ colectiv pentru prima dată, pornind de la necazurile care-au fost, abuzurile care s-au întâmplat...

Lavinia Betea:
La ce vă referiţi? La "reabilitările" lui Ceauşescu după modelul a ce făcuse Hruşciov în 1956?

Ion Stănescu:
Da, da. A fost Declaraţia din aprilie 1964 care a deschis foarte mult. Şi după aceea a început promovarea de măsuri ce au dus la deschidere. M-a chemat Ceauşescu şi nu am să uit, am tot respectul, îl bălăcăresc unii acum, dar m-a impresionat pentru că mi-a atras atenţia asupra a trei lucruri. Prima: trebuie să luaţi măsuri să nu se mai întâmple abuzuri şi abateri cum s-a întâmplat mai înainte, să schimbăm această starea de lucruri.
A doua: să nu luaţi orice nemulţumire a cetăţenilor României drept manifestări duşmănoase; erau probleme cu aprovizionarea, cu toate, cum e şi în prezent; accentul mai mult pe muncă de prevenire. Şi a treia ce mi-a cerut: trebuie să faceţi reforme radicale pentru pregătirea ofiţerilor.

Lavinia Betea:
Erau textele lui Hruşciov, parte a reformelor sale.

Ion Stănescu:
Eu nu ştiu asta, ştiu ce mi-a zis el. Am luat măsura ca toţi lucrătorii să şofeze, se băteau notele informative cu dactilografe şi se deconspira şi-atunci i-am obligat pe toţi să dactilografieze notele, discuţiile cu informatorii... Dacă deconspiră, însemna că a deconspirat el. Să înveţe limbi străine, înotul, inclusiv pregătirea juridică. Făceau ceea ce e acum Academia Cuza şi dădeau şi examene juridice. Urma după şcoala de ofiţeri doi ani la fără frecvenţă şi avea pregătire juridică.

Lavinia Betea:
A apărut o nouă generaţie a Securităţii. Dar în privinţa informatorilor care au fost indicaţiile lui Ceauşescu?

Ion Stănescu:
Nu am avut nici o indicaţie din partea lui Ceauşescu despre informatori. Niciodată.

Lavinia Betea:
Vă ordonase: accentul pe prevenire. Cum aţi interpretat: să sporiţi sau să scădeţi numărul "obiectivelor" şi al informatorilor?

Ion Stănescu:
Am scăzut radical numărul lor. În evidenţa operativă, la centrul de informare şi documentare, erau foarte mulţi în vârstă. În baza de lucru. Adică aceia care erau lucraţi. Şi am spus: toţi peste 60 de ani i-am scos din evidenţă.

Lavinia Betea:
I-aţi considerat inofensivi. Probabil membrii fostelor partide politice.

Ion Stănescu:
Am păstrat în evidenţă legionarii şi iredentiştii maghiari. Aceştia pentru că se manifestau în continuare, legionarii mai ales. Şi în prezent se manifestă. Nu ştiţi dv. dar se manifestă. Membrii partidelor istorice erau aproape inexistenţi. Cu excepţia lui Coposu, Diaconescu, de la liberali iar îi ştiţi... M-aţi întrebat de numărul informatorilor. Nu am dat norme niciodată. Se pleca, se recruta informatorul pe caz. Dacă aveam un caz, găseam omul care trebuia, care avea posibilitatea să intre în contact cu cel în cauză.

Lavinia Betea:
Ce cazuri puteau fi într-un timp când lupta de clasă era încheiată, se declarase victoria socialismului etc.?

Ion Stănescu:
Pe linie de spionaj erau multe activităţi. Ceea ce CNSAS-ul nostru de azi nu a scos. Acesta e capitolul cel mai important - spionajul.

Lavinia Betea:
Ce să spioneze?

Ion Stănescu:
Vai de mine, vai de mine!!! Dezvoltarea aceasta economică puternică, se făceau contracte economice şi atunci Securitatea informa organele respective - fiţi atenţi că ăştia vă păcălesc.

Lavinia Betea:
Cine, ăştia?

Ion Stănescu:
Occidentalii.

Lavinia Betea:
!? Eu credeam că vorbim de informatorii din ţară!

Ion Stănescu:
De aceştia vorbim.

Lavinia Betea:
Cum ştia cetăţeanul-informator din Bucureşti ce plănuieşte directorul de marketing de la Renault, spre exemplu?

Ion Stănescu:
Ei lucrau în întreprinderea de comerţ exterior, în întreprinderile care aveau contract cu firmele din străinătate. Şi găseau în străinătate pe câte cineva care le dădea informaţii. În sensul acesta. Cea mai deosebită a rămas activitatea de contrainformaţii economice. L-am adus pe generalul Macri de la Suceava, am lucrat pe faţă, cu transparenţă. În toate întreprinderile mari am creat un birou de securitate. Ofiţerul lucra cu directorul, se ştia. Aceasta s-a făcut în 1968. Erau ofiţeri activi, toţi îi cunoşteau, care recrutau din fabrică...

Lavinia Betea:
O agentură...

Ion Stănescu:
Nu agentură, colaboratori. Colaboratorul nu era recrutat pentru x, y, z. El venea şi-ţi spunea ce afla. El venea când afla ceva şi informa ofiţerul iar ofiţerul îl informa pe director. Iar el mergea mai sus, funcţie de caz...

Lavinia Betea:
De unde-aţi învăţat să faceţi asta? Modelul acestei reţele de informaţii care învăluia toate fabricile şi instituţiile din România, vizibilă până la un anumit nivel cât să se simtă cu toţii avertizaţi de supraveghere, de unde a fost preluat?

Ion Stănescu:
Pentru servicii speciale nu am făcut o şcoală. Decât şcoală de ofiţeri când am ieşit ofiţer şi-atât. Făceam şi-acolo muncă de informaţii.

Lavinia Betea:
Aceste birouri ale Securităţii din întreprinderi au fost o creaţie românească?

Ion Stănescu:
Eu zic că da.

Lavinia Betea:
Nu aveaţi schimburi de experienţă cu colegii din ţările socialiste?

Ion Stănescu:
De experienţă? Nu. Făceam schimb de informaţii cu ceilalţi din Est. S-ar putea să fi avut şi alţii, dar nu ştiu... Au dat însă rezultate bune că am făcut muncă de prevenire. Ceauşescu a apreciat foarte mult munca aceasta.

Lavinia Betea:
A fost ideea dv. sau a lui?

Ion Stănescu:
Cu excepţia celor trei indicaţii pe care mi le-a dat când m-a numit ministru, el nu s-a mai amestecat. A mai fost o dată când am avut un caz în exterior pe linie de informaţii externe, o cădere, a trădat un ofiţer şi atunci am fost chemat şi avertizat să luăm măsuri contrainformative pentru cei care lucrau în afară, la ambasade şi aşa mai departe. În rest nu s-a amestecat. Cu numărul informatorilor, să ne spună câţi să fie? Niciodată.

Lavinia Betea:
Dar dv. aveaţi o situaţie a lor?

Ion Stănescu:
Nu aveam o situaţie centralizată a informatorilor.

Lavinia Betea:
Şi nu există?

Ion Stănescu:
Ca să mă exprim mai clar. Înainte SSI-ul - care fusese până la înfiinţarea Securităţii - nu lucra cu evidenţă şi cu toate drăciile astea. Dacă am fi preluat de la ei, ar fi fost bine... Dar noi am copiat, din păcate, sistemul rusesc: angajament, fişă de evidenţă - ce-au găsit cei de la CNSAS şi fac şantaj. A fost o mare greşeală, noi am scos, cât am putut să periem... Era o regulă, cu fişe, cartoteci, angajamente.

Lavinia Betea:
În ce măsură aceste cartoteci sunt un catalog al informatorilor? Şi în ce măsură informările lor pot fi socotite sursă istorică sau scală de moralitate în zilele noastre?

Ion Stănescu:
Nu sunt concludente. Pot fi subiective. Rareori informatorii dau în direct. Informatorii spuneau multe lucruri, cu numele conspirativ iar ofiţerul redacta nota. Dacă era subiectiv, nu poţi să pui bază.

Lavinia Betea:
De exemplu, cazul Mona Muscă şi poliţia ei politică... a fost sau nu?

Ion Stănescu:
Ea a fost recrutată. Să nu uităm că palestinienii introduseseră armament pe teritoriul României cu intenţia să facă acte teroriste, pentru atentate şi nu numai pe teritoriul nostru. Ceauşescu, când l-am informat de treaba asta, a zis: "anunţă-i şi pe prietenii iugoslavi". M-am întâlnit cu ministrul iugoslav, la frontieră, şi le-am arătat că la ei vin cei mai mulţi. Sigur că de la arme noi le scosesem percutoarele, nu mai era nici un pericol dar ei nu ştiau treaba aceasta. Am luat măsuri să ne asigurăm, să avem colaboratori în toate mediile în care se învârteau arabii. Ceea ce se face şi în ziua de azi şi pretutindeni.

Lavinia Betea:
Vreţi să spuneţi că şi în "lumea democrată prin tradiţie" se face şi în prezent acelaşi lucru şi aceia care-l fac sunt consideraţi "patrioţi", "umanişti"...?!

Ion Stănescu:
Exact. Dar ea a fost fraieră, scuzaţi-mi expresia. Ea trebuia să spună de la început "da, domnule, mi-am făcut datoria, eram profesoară, sau ce eram pe-acolo, şi-am ajutat organele Securităţii - am dat informaţii despre studenţii arabi în interesul patriei." Trebuia să spună de la început că ea şi-a făcut datoria. Ea, în schimb, s-a făcut mare anti-comunistă, cu legea lustraţiei... S-a băgat singură. Dar după părerea mea, ea şi-a făcut datoria. Aşa cum se face peste tot şi în ziua de azi. Ce e aia poliţie politică? Spuneţi-mi şi mie!

Lavinia Betea:
Nu eu sunt cea cu competenţe în domeniu!

Ion Stănescu:
Păi, dacă întrebaţi de asta?! Securitatea face politică. Şi ăştia de azi - SRI, SIE nu fac politică? E o aberaţie, o invenţie fără sens expresia aceasta. Toţi au făcut, de aceea se ocupă de securitate. Miliţia are probleme economice, Securitatea are probleme politice. E rolul ei. CIA, MOSSAD nu fac poliţie politică? Pe ei nu-i condamni, facem noi pe deştepţii! În loc să ne preocupăm de problemele grave de fond ale unei societăţi, intoxicăm lumea cu prostii de astea.

Lavinia Betea:
Domnule Stănescu, ce opinie aveţi dv. despre valoarea Arhivei Securităţii? În ce măsură te poţi baza pe ea?

Ion Stănescu:
Nu trebuie pus sută la sută bază pe ea. Nu pot să mă pronunţ cât la sută.

Lavinia Betea:
E de mirare că dv. nu aveţi curajul unei estimări însă la televizor fac tot felul de afirmaţii personaje care n-au văzut cum arată un dosar de arhivă...

Ion Stănescu:
De ce nu ne cheamă pe cei care am trăit treburile alea? De ce cheamă toţi derbedeii anticomunişti care au făcut o meserie din blasfemierea acelui timp? Instituţia este un rău necesar. Toate ţările au aşa ceva. De ce nu-l cheamă pe Iulian Vlad? Nu trebuie umblat acolo, în Arhive.

Lavinia Betea:
Dar ce să faci cu ele?

Ion Stănescu:
Rămâne pentru istorie: sunt secrete. 50 de ani nu se umblă la ele, este o lege.

Lavinia Betea:
Au trecut. Când să se deschidă această arhivă?

Ion Stănescu:
Niciodată. E o mare greşeală că s-au deconspirat. Nu e bine ce s-a făcut. Asta e părerea mea. Istoricul să aibă acces, să se ducă acolo, să studieze, dar nu să le facă publice. Nu să dai liste, poliţie politică...

Lavinia Betea:
Şi care-i deosebirea? Istoricii dacă vor face cercetări, le publică... Credeţi că în acele dosare pot fi introduse şi falsificate file, falsificate documente?

Ion Stănescu:
Sigur. Se pot face multe falsuri acolo. Orice e posibil. Au şantajat. Întrebaţi-l pe Dinescu! Părerea mea personală e că s-a făcut o prostie cu CNSAS-ul. Doar nemţii mai au aşa ceva, dar au făcut o triere înainte, nu au dat toate astea. Noi ne-am pus poalele în cap. Putea să fabuleze şi un informator de Securitate, nu agrea pe cineva de exemplu şi fabula. Nu-i plăcea un director, de exemplu şi scria despre el că e beţiv, afemeiat...
Dar în realitate lucrurile nu stăteau aşa. Au interesul să intoxice populaţia cu ură împotriva Securităţii. Şi suferă actualele instituţii de informaţii ale statului. Când am fost eu ministru, efectivele erau de 15.300 angajaţi. Şi sunt documentele pe direcţii.

Lavinia Betea:
Cifra informatorilor care era?

Ion Stănescu:
Totalul informatorilor nu-l aveam în evidenţă. Nu era ceva centralizat. Erau în mişcare. Fiecare direcţie îi avea pe-ai ei.

Lavinia Betea:
Ce efective avea Securitatea?

Ion Stănescu:
Erau 15.300 angajaţi atunci. Dacă aveţi curiozitatea, ca istoric, sau să facă Jurnalul Naţional o investigaţie ce efective sunt la aceste servicii, în prezent, o să vă cruciţi. Înainte era un singur minister care avea toate direcţiile - Ministerul de Interne cu departamentul Securităţii statului pe direcţiile respective. Şi la MApN exista Direcţia de Informaţii Militare, care se ocupa cu ataşaţii militari. Atât! Astea erau toate serviciile de informaţii. Acum număraţi-le! SRI, SIE, SPP....
Păi SPP-ul - ceea ce era înainte Direcţia V cu circa şase sute de inşi - acum are mii de oameni. Au triplat efectivele dacă nu mai mult! Pe seama cui? A contribuabililor. Sunt cheltuieli enorme şi fără rost. De ce să cheltui banii poporului, aşa, pe nedrept? Ştiţi cine suferă cu deconspirarea dosarelor Securităţii? Tot aceste instituţii, pentru că un informator acuma nu se mai duce să ajute. Zice, domnule, se schimbă, pleacă ăştia "portocalii", Alianţa DA, vin alţii şi-or să mă tragă la răspundere. Au greutăţi în munca informativă în prezent. Puteţi să faceţi sondaje, să-i întrebaţi.

Lavinia Betea:
Ei, presa, telefoanele mobile şi internetul le oferă mai multe informaţii decât dacă i-ar avea pe toţi cetăţenii ţării ca informatori. Probabil că striviţi de avalanşa informaţiilor, nu se descurcă la "rapoarte" şi "sinteze"... Atunci le oferea informatorul de-a gata.

Ion Stănescu:
Păi, da. Prostia cu DIICOT-ul... dai tu împuternicire procurorului să facă acte fără aprobarea magistratului! Nicăieri în lume nu se întâmplă, doamnă, aşa ceva! Să intre procurorul în casa ta să facă percheziţie, să introducă tehnică, să asculte pe telefon, pe internet...

(va urma)