OAMENI CELEBRI

GHEORGHI KONSTANTINOVICI JUKOV

Gheorghi Konstantinovici Jukov (1 decembrie stil nou/19 noiembrie stil vechi 1896 18 iunie 1974), comandant militar si politician sovietic, este considerat de multi ca cel mai mare comandant ai celui de-al doilea razboi mondial.

Cariera antebelica

Jukov s-a nascut intr-o familie de tarani in satul Strelkovka, raionul Maloiaroslavet, gubernia Kaluga (in zilele noastre raionul Jukovo, regiunea Kaluga). A plecat de mic ca ucenic la o fabrica din Moscova.

In 1915 a fost incorporat in armata tarista ca soldat intr-un regiment de dragoni si a luat parte la luptele din primul razboi mondial. Jukov a fost decorat de doua ori cu ordinul Crucea Sfantului Gheorghe si a fost avansat la gradul de sergent pentru vitejia aratata in lupta.

A intrat in randurile Partidului Bolsevic dupa victoria Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, originea sociala modesta fiind o calitate foarte apreciata la dosarul personal.

Dupa ce s-a vindecat de tifos, a luptat in razboiul civil si a fost decorat cu Ordinul Steagul Rosu de Lupta pentru infrangerea unei rascoale taranesti puse la cale de contrarevolutionarii albi.

Pana in 1923, Jukov a fost promovat la comanda unui regiment, iar in 1930 la comanda unei brigazi. A fost unul dintre cei mai hotarati sustinatori ai noii teorii de lupta cu vehicule blindate si a fost remarcat pentru capacitatea de planificare amanuntita, disciplina stricta si severitatea sa.

A reusit sa supravietuiasca epurarilor staliniste a principalilor comandanti ai Armatei Rosii din perioada 1937-39.

In 1938, Jukov a fost numit la comanda Corpul I de Armata Mongola cu care a luptat impotriva Armata din Kwantung japoneza pe frontul stabilit de-a lungul frontierei dintre Mongolia si statul marioneta Mancukuo (controlat de Japonia), in razboiul nedeclarat care a durat din 1938 pana in 1939. Ceea ce a inceput ca hartuiri obisnuite de frontiera japonezii testand capacitatea sovieticilor de aparare a granitelor a evoluat rapid pana la stadiul de razboi pe scara larga, niponii aruncand in lupta 80.000 de soldati, 180 de tancuri si 450 de avioane. Totul a culminat cu batalia de la Halhin Gol. Jukov a cerut intariri masive si dupa ce le-a primit, pe 15 august 1939, a dat ordinul de declansare a unui atac care parea ca este unul clasic, frontal. Insa el a tinut in rezerva doua brigazi de tancuri, pe care, intr-o manevra indrazneata si incheiata de succes, le-a ordonat sa avanseze pe cele doua flancuri ale niponilor. Fiind sprijinite foarte eficient de artileria motorizata si de infanterie, cele doua grupuri de tancuri au incercuit Armata a VI-a japoneza si au capturat zonele de aprovizionare slab aparate. In cateva zile, trupele japoneze au fost infrante.

Pentru aceasta operatiune, lui Jukov i s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. In afara Uniunii Sovietice, aceasta batalie a fost putin cunoscuta, in cam acelasi timp izbucnind in Europa al doilea razboi mondial.

Atacul purtat in forta de grupurile masive, mobile de tancuri a trecut neobservat in Europa Occidentala, iar, drept consecinta, Blitzkriegul german impotriva Frantei din 1940 a fost o mare surpriza pentru Aliati.

Dupa ce a fost avansat la gradul de general in 1940, Jukov a fost pentru o scurta perioada de timp, (ianuarie iulie 1941), seful Marelui Stat Major al Armatei Rosii. In urma unor neintelegeri cu Stalin, a fost inlocuit de la comanda de maresalul Boris Saposnikov, (inlocuit si acesta cu Alexandr Vasilievski in 1942).

In conformitate cu cele scrise in cartea sa de memorii, (scrisa dupa moartea lui Stalin, in plina campanie de destalinizare a lui Hrusciov), Jukov a fost un critic neinfricat al deciziilor lui Stalin si a altor comandanti in perioada imediata a invaziei germane a Uniunii Sovietice din iunie 1941 (vezi Marele Razboi Patriotic). De exeplu, Jukov i-ar fi sugerat lui Stalin ca Armata Rosie sa abandoneze Kievul. Stalin a respins propunerea, iar ca rezultat, Jukov a fost schimbat din functia de Sef al Marelui Stat Major si a fost transferat in districtul militar Leningrad, unde a fost pus sa organizeze apararea orasului. Decizia de destituire a lui Jukov ar fi putut fi pusa in legatura cu infrangerile militare catastrofice ale sovieticilor din vara anului 1941, pentru care atat Stalin cat si Jukov se faceau responsabili.

In sectorul Leningradului, Jukov a reusit oprirea avansarii germane la portile orasului in toamna anului 1941. In octombrie 1941, cand nazistii au asediat Moscova, Jukov l-a inlocuit pe Semion Timosenko la comanda Frontului Central si a primit sarcina de conducere a apararii Capitalei. El a fost cel care a condus transferul de trupe din Orientul Indepartat, unde stationau un mare numar de trupe terestre inca din prima zi a atacului lui Hitler. In decembrie 1941, o contraofensiva incununata de succes i-a impins inapoi pe germani din fata capitalei sovietice. Aceasta victorie a fost pusa in special pe seama capacitatilor deosebite ale lui Jukov de organizare a logisticii. Din acest moment, Jukov a reintrat in gratiile lui Stalin, dictatorul pretuindu-l in mod deosebit tocmai pentru sinceritatea sa, tot cea care ii adusese schimbarea de la comanda Statului Major.

Bunavointa cu care Stalin primea criticile generalilor sai a contribuit pana in cele din urma la succesul lui in functia de Comandant Suprem al fortelor sovietice, spre deosebire de Hitler, care ii indeparta pe toti generalii care il contraziceau.

In 1942, Jukov a fost numit in functia de adjunct al Sefului Statului Major si a fost trimis pe frontul de sud-vest pentru a organiza apararea Stalingradului. Jukov a actionat sub comanda suprema a lui Vasilievski si a reusit sa despresureze Stalingradul si sa incercuiasca Armata a VI-a Germana in 1943.

In timpul operatiunilor de la Stalingrad, Jukov a efectuat multe atacuri care nu au fost incununate de succes pe directiile Rjev, Sicevka si Viazma, (cunoscute cu numele de "masina de tocat carne de la Rjev".

Cu toate acestea, Jukov a pretins ca succesul de la Stalingrad ii apartine in totalitate, ceea ce l-a determinat pe Stalin sa semnaleze purtarea necorespunzatoare a generalului: "In ciuda afirmatiilor lui Jukov, el nu a avut nici o legatura cu planurile de lichidare a grupului de armate germane de la Stalingrad; este stiut ca planurile au fost puse la punct si au inceput sa fie puse in practica in iarna lui 1942, cand Jukov se afla pe alt front, departe de Stalingrad ".

In ianuarie 1943, Jukov a organizat prima strapungere a liniilor germane care asediau Leningradul. A fost coordonatorul STAVKA in batalia de la Kursk din iulie 1943, avand rolul central in planificarea defensivei sovietice si a atacului incununat cu un urias succes care a urmat. Victoria de la Kursk a reprezentat prima infrangere majora a blitzkriegului german in timpul unei campanii de vara si a fost considerata o batalie cel putin la fel de hotaratoare ca si cea de la Stalingrad.

Dupa destituirea maresalului Kliment Vorosilov, Jukov a reusit sa despresureze Leningradul in ianuarie 1944. El a fost cel care a condus ofensiva sovietica finala asupra Germaniei si a fost cel care a cucerit Berlinul in aprilie 1945, fiind si primul comandant al zonei de ocupatie sovietica din Germani.

Dat fiind faptul ca era cel mai proeminent comandant militar al Marelui Razboi pentru Apararea Patriei, Jukov a deschis Parada Militara a Victoriei din Piata Rosie din Moscova din 1945.

Generalul Eisenhower, comandantul suprem aliat din vest, a fost un mare admirator al maresalului Jukov, cei doi inalnindu-se in Uniunea Sovietica imediat dupa terminarea razboiului.

Jukov a castigat o uriasa popularitate in randurile cadrelor armatei dar si printre oamenii sovietici de rand si a devenit o ameninare posibila la adresa lui Stalin si a dictaturii sale. Ca urmare, in 1947, Jukov a fost retrogradat din functie, fiind numit comandant al regiunii militare Odessa, departe de Moscova, intr-o zona lipsita de importanta strategica si de trupe numeroase si puternice.

Dupa moartea lui Stalin, Jukov s-a reintors la Moscova in functii importante de comanda, adjunct al ministrului apararii (1953) si ministru al apararii (1955). In 1953, Jukov a sprijinit noua conducere a partidului comunist in actiunea de eliminare a lui Lavrenti Beria, seful aparatului securitatii statului si unul dintre principalii organizatori ai epurarilor staliniste.

Jukov, ca ministru al apararii al URSS, a fost responsabil pentru invazia Ungariei pentru reprimarea revolutiei anticomuniste din octombrie 1956. Alaturi de majoritatea membrilor Prezidiumului, el l-a indemnat pe Nikita Hrusciov sa trimita trupe in sprijinul autoritatilor comuniste maghiare si pentru securizarea granitei ungaro-austriece. Totusi, Jukov si cei mai multi membrii ai Prezidiumului nu erau dornici sa implice Armata Rosie intr-un conflict de proportii in Ungaria, maresalul recomandand chiar retrageerea trupelor sovietice atunci cand parea ca militarii ar fi fost dispusi sa ia masuri extreme pentru reprimarea revolutiei. Pozitia lui Jukov si a tovarasilor sai s-a schimbat inca o data atunci cand noul prim-ministru al Ungariei, Imre Nagy, a inceput sa vorbeasca despre retragerea tarii din Pactul de la Varsovia. Ca urmare, sovieticii au zdrobit revolta maghiara si l-au instalat pe Janos Kadar in locul lui Nagy.

In 1957, Jukov l-a sprijinit pe Hrusciov impotriva inamicilor conservatori, asa numitul "Grupul antipartinic" condus de Viaceslav Molotov. Discursul lui Jukov tinut in plenul Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost cel mai agresiv, denuntandu-i pe neostalinisti pentru complicitate la crimele dictatorului. In iunie 1957, Jukov a devenit membru plin al Prezidiumului CC al PCUS. A fost in dezacord cu Hrusciov de mai multe ori in probleme importante care priveau politica fata de fortele armate. Hrusciov a hotarat reducerea fortelor conventionale in timp ce acorda o mai mare importanta fortele nucleare strategice ca principala forta de intimidare, in felul acesta eliberand personalul si resursele financiare pentru sectorul civil al economiei. Jukov sprijinea interesele militarilor si era in dezacord cu politica lui Hrusciov. Hrusciov, ca o demonstratie a puterii partidului asupra armatei, l-a destituit pe Jukov din functia de ministru si l-a exclus din CC al PCUS in octombrie 1957.

Dupa debarcarea lui Hrusciov din octombrie 1964, noua conducere sovietica a lui Leonid Brejnev si Alexei Kosighin a apelat din nou la serviciile lui Jukov, fara insa sa-i mai permita acestuia sa aiba puterea de odinioara. Se spune ca Brejnev a fost infuriat cand, la a 20-a aniversare a victoriei in Marele Razboi pentru Apararea Patriei, el a primit aclamatii mai putin puternice decat cele primite de Jukov. Brejnev, care in timpul razboiului a fost comisar politic de rang mediu, a fost preocupat tot timpul sa-si creasca importanta proprie in victoria impotriva nazismului.

Jukov a ramas o persoana extrem de populara in Uniunea Sovietica pana la moartea sa din 1974. A fost inmormantat cu cele mai inalte onoruri militare. Asteroidul 2132 Jukov a fost botezat in onoarea sa.

In 1995, comemorand 100 de ani de la nasterea maresalului, in Federatia Rusa au fost infiintate Ordinul Jukov si Medalia Jukov.

Jukov este un exemplu unic al unui comandant sovietic care a fost criticat pentru tacticile sale. Asta, evident, a fost legat de schimbarile pe scena politica de la Kremlin. Atunci cand era la putere, era laudat ca un mare erou ("Gheorghi cel care ne-a adus Victoria"), iar, atunci cand era cazut in dizgratie devenea "maresalul canibal". A ramas cel mai controversat comandant sovietic pana in zilele noastre, bucurandu-se de aprecieri diametral opuse publicate de cei din aceiasi generatie cu el, de istorici militari sau de soldatii care au luptat sub comanda lui.

Cariera militara a lui Jukov este la fel de diversa ca si opiniile despre ea. Nepasarea crasa pentru vietile subordonatilor sai se schimba deseori intr-un mod diametral opus. Jukov petrecea mai mult timp decat restul comandantilor sovietici cu antrenamentul pentru lupta al trupelor si cu planificarea operatiunilor militare, ceea ce a dus de multe ori la pierderi mai mici decat ale altor generali sovietici. De exemplu, in batalia pentru apararea Moscovei din iarna anului 1941, Jukov a pierdut 139.586 de soldati, adica 13,6% din totalul trupelor sale. Prin comparatie, intr-o operatiune asemanatoare, generalul Kozlov a pierdut 39,4% din soldatii aflati sub comanda lui langa Kerci. Odata cu trecerea timpului, pierderile din randul trupelor comandate de Jukov au devenit si mai mici, desi au fost considerate incredibil de mari dupa standardele armatelor altor state, pentru Armata Rosie aceste pierderi erau sub medie.

In batalia de la Berlin, Jukov a pierdut 4,1% dintre oamenii sai, in timp ce fortele lui Konev, care s-au confruntat cu o opozitie germana mai slaba, au pierdut 5% din efectiv, iar Rodion Malinovski a suferit pierdei cifrate la 8% din totalul efectivului in luptele pentru cucerirea Budapestei. Totusi, brutalitatea si dorinta de a avea succes indiferent de costuri au fost defecte imposibil de tagaduit ale lui Jukov.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al actiunilor lui Jukov din timpul luptelor pentru apararea barajului de acumulare Istra. Generalul Rokossovski, care conducea una dintre armatele de sub comanda lui Jukov, a cerut permisiunea sa se retraga pe o pozitie mai avantajoasa pe 18 noiembrie 1941. Jukov a refuzat categoric sa aprobe retragerea tactica. Rokossovski a trecut peste capul lui Jukov si a cerut direct ajutorul maresalului Boris Saposnikov, seful Marelui Stat Major. Acesta din urma, apreciind corect situatia lui Rokossovski, a dat imediat ordinul de retragere. Jukov a reactionat imediat. El a revocat ordinul superiorului sau si l-a obligat pe Rokossovski sa ramana pe pozitii. Ca urmare, in scurta vreme, armata lui Rokossovski a fost practic distrusa, germanii punand spapanire pe malul estic al lacului de acumulare, extrem de important din punct de vedere strategic.

Sustinatorii lui Jukov explica de cele mai multe ori brutalitatea maresalului prin presiunea incredibila la care era supus. In vreme ce orgolilul era un factor care juca un rol decisiv in multe dintre deciziile lui Jukov, este posibil sa fi actionat in moduri discutabile si datorita fricii. De-a lungul razboiului, Jukov a fost observat cu mai mare atentie decat orice alt comandant sovietic. Ordinele pentru prima sa sarcina importanta, apararea Moscovei din iarna anului 1941, au fost tiparite in toate ziarele, insotite fiind de portrete mari, un lucru nemaiintalnit pana in acel moment. Stalin incerca sa se puna la adapost: iata omul responsabil pentru tot ce are sa se intample. Pozitia pe muchie de cutit a lui Jukov este lesne de apreciat corect si pentru observatorii din zilele noastre. Sarcinile importante pe care le-a primit dupa victoria din fata Moscovei ii lasau lui Jukov foarte putin spatiu de manevra in cazul unui esec. Pentru el, victoria indiferent de costuri devenea singura optiune.

Jukov a fost fara indoiala un strateg stralucit, iar multe dintre bataliile pe care le-a condus sunt exemple ale unora dintre cele mai stralucite victorii ale celui de-al doilea razboi mondial, care au dus la anihilarea inamicilor. Exista dovezi ca Jukov facea mai mult decat alti generali sovietici pentru pregatirea operatiunilor militare si pentru pregatirea trupelor de sub comanda sa, dandu-le oamenilor mai multe sanse de reusita. Odata luptele declansate, Jukov se concentra exclusiv asupra obtinerii victoriei. De fapt, el a fost un comandant sovietic tipic. Brutalitatea sa nu era cu nimic diferita de a altor comandanti sovietici, dar a fost doar mai bine cunoscuta. Si inca mai exista istorici rusi care apreciaza ca doar victoria a avut importanta, in ciuda pierderilor umane.

Jukov a fost recompensat cu numeroase ordine si medalii. A fost recompensat de patru ori cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice. In afara de el, numai Brejnev a mai avut o asemenea onoare. Jukov a fost una din cele trei persoane care au primit de doua ori Ordinul Victoriei. A primit ordinul polonez Virtuti Militari cu Marea Cruce si Stea. A fost rasplatit si cu ordinul american Legion of Merit. Primul monument in cinstea lui Gheorghi Jukov a fost ridicat in Mongolia, in memoria victoriei de la Halhin Gol. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice, acest monument a fost unul dintre foarte putinele care nu a suferit de pe urma curentului antisovietic din fostele state comuniste