DRAGOŞ GHIŢULETE - Academicianul ŞERBAN PAPACOSTEA
(Interviurile Revistei 22)
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Un comunism atât de dur probabil că numai în Albania a mai fost.
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Da, dar ăla a venit chiar dinăuntru. Rămâne o direcţie de cercetare, istoria comparată a ţărilor-satelit în perioada Stalin. Şi pe urmă în perioada Hruşciov.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
La rebeliunea legionară eraţi chiar în camera asta în care facem interviul?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
În camera asta ( strada Caragea Voda n.r.) şi priveam pe Dorobanţi, se vedea bine, nu erau copacii aceştia, când treceau unităţile cântând Sfântă tinereţe legionară, se duceau spre Casa Verde, pentru apărarea ei, în toamna lui '40. Împlinisem 12 ani. Urmăream, cu angoasă, era şi atmosfera din casă care era ostilă, ştiind excesele comise, mai ales la Jilava şi celelalte, pe urmă mai era şi ce s-a întâmplat cu Nicolae Iorga, care era totuşi o emblemă naţională.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Care a fost impactul abdicării forţate a Regelui Mihai?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Eram în Piaţa Romană când difuzoarele au anunţat abdicarea regelui Mihai. Am simţit o ruptură internă. Am înţeles că ceea ce mai era, bruma de speranţă care se concentra în persoana lui, s-a irosit şi că urmează să intrăm în neantul care a urmat, nici nu ne închipuiam cât de sinistru avea să fie.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Nu v-aţi imaginat atunci ce grozăvii vor urma?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Nu. De-atunci a început acea progresivă aşezare a teroarei, iar din '49 au început arestările în masă. Într-o familie care a dat cinci deţinuţi, eu am fost cel dintâi. Terminasem ciclul universitar, dar nu-mi susţinusem examenul de stat, şi frecventam biblioteca Institutului Francez, ceea ce era perfect legal, făceam asta din vremea liceului. Când, probabil în urma unui ordin de la Moscova care vroia să fie tăiate toate legăturile culturale cu Occidentul, au găsit soluţia asta cea mai comodă să-i aresteze pe cei care ieşeau de acolo. Cum s-a nimerit. Acela a fost începutul Marii Terori. Canalul Dunăre-Marea Neagră, construit şi cu braţele mele, şi tot ce a urmat a fost sinistru.
Rebeliunea legionară
La rebeliunea legionară eram în camera asta în care facem interviul (caragea vodă) şi priveam pe Dorobanţi, se vedea bine, nu erau copacii aceştia, când treceau unităţile cântând Sfântă tinereţe legionară, se duceau spre Casa Verde, pentru apărarea ei, era în toamna lui 1940. Împlinisem 12 ani. În casă era o atmosferă apăsătoare. Se ştia de excesele comise, mai ales la Jilava, pe urmă mai era şi ce s-a întâmplat cu Nicolae Iorga.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
A fost acea încercare de creare a „omului nou“. Când aţi aflat de „Fenomenul Piteşti“?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Târziu, târziu, după ce am ieşit de la Canal. În toată amploarea lui, după ce au început să apara studii. Dar s-a aflat când i-au arestat şi i-au executat pe stradă pe torţionari...
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Pe Ţurcanu şi compania...
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Da. Să se spele pe mâini de acea sinistră realizare, cea mai sinistră din tot lagărul comunist. Tocmai am atras atenţia la Sighet că există o tendinţă de a minimaliza ce s-a întâmplat în regimul Marii Terori Roşii. Francezii au pus în circulaţie de curând conceptul, pe lângă genocid, şi conceptul de memoricid, lichidarea trecutului, nevoia acelora de a-şi aminti. Să se uite e al doilea asasinat.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Credeţi că România este acum incapabilă să-şi recupereze memoria recentă tocmai din cauza aceastei intenţii de memoricid?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
E un pericol. Sunt însă destule forţe care tind să menţină vie amintirea acestor împrejurări şi a acestor victime. Nu e mai puţin adevărat ceea ce a constatat Soljeniţîn când s-a înapoiat în Rusia şi discuta cu tinerii şi le povestea amintiri din lagăr: „Ei, astea au fost pe vremea bunicilor, nu ne mai interesează“, îi răspundeau mulţi dintre ei. Există şi o firească diluare a memoriei, dar există, şi asta trebuie combătut, un proces intenţionat, o tendinţă clară de a minimaliza şi de a reduce ceea ce fost teroare şi amploarea ei.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Cum vă explicaţi că în continare în Europa monarhiile se bucură de un succes uriaş?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Pentru că au realizat, au creat acel regim de stabilitate, de continuitate, care e condiţia esenţială a oricărei realizări. Şi sunt ţări unde a reuşit foarte bine, mă refer acum la Anglia, care îl sărbătoreşte pe strănepotul actualei regine, proaspăt venit, unde monarhia, tocmai pentru că s-a aflat în fruntea unui regim democratic pluralist, a dat maximum de rezultate. Ţările nordice, de asemenea. Cel mai interesant exemplu, care nu e european, e Japonia. După ce s-a identificat cu un regim dur de dominaţie şi de expansionism, imperialism brutal, cu concursul învingătorilor americani, monarhia a asigurat continuitatea şi dezvoltarea excepţională a Japoniei.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Credeţi că acum, când se vorbeşte de revizuirea Constituţiei în România, ar trebui să se dea o şansă la dezbatere şi monarhiei?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Asta neapărat. Este o obligaţie a oricărui regim democratic să asigure orice variantă de regim democratic. Şi monarhia constituţională este un regim democratic care şi-a dovedit în trecutul României ataşamentul faţă de valorile democraţiei şi care a înlesnit evoluţia spre modernitate a României. Am susţinut întotdeauna că această excludere a monarhiei constituţionale din categoria formulelor între care au dreptul să opteze românii este o încălcare elementară a principiului democratic. Naţiunea trebuie să aibă dreptul să-şi aleagă formula democratică pe care şi-o doreşte. Ţin minte ce entuziasm fost când i s-a permis în sfârşit regelui să vină în ţară.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
În aprilie 1990 i s-a refuzat accesul Majestăţii Sale în ţară. Cum a fost posibil? Trăiam într-o Românie democratică, nu aşa se numea teoretic?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Da, se numea teoretic. Dar nu era deloc aşa. Cum mai are şi acum ceva drum de făcut pentru a deveni autentic democratică în lege şi în spirit mai ales.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Vă gândeaţi în 1992 că va urma şi reconcilierea?
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Nu. Când am fost să-l omagiez pe rege la Palatul Elisabeta, vine d-na Mezincescu după mine şi îmi spune: „D-le Papacostea, aţi primit o invitaţie la Cotroceni?“. Eu zic: „Da, am primit, dar nu vin“. „Vă rog să veniţi, că e şi Majestatea Sa. Să ştiţi că sunteţi invitat al Majestăţii Sale, că sunt două categorii de invitaţi, ai preşedintelui Iliescu şi ai Majestăţii Sale“ „Dacă sunt invitat al Majestăţii Sale, vin. Nu ştiam că suntem ca în Franţa, muşchetarii regelui şi muşchetarii cardinalului. Şi am fost. A fost concertul dat de tinerii de la Liceul de Muzică „Enescu“. Iliescu mă vede, vine la mine, îmi strânge călduros mâna, deşi eu l-am atacat în presă dur de tot, în primul rând pentru chestiunea asta cu Regele şi pentru toată politica lui de menţinere a dependenţei faţă de Moscova. In ciuda repetatelor mele atacuri dure la adresa lui, a venit, în cadrul marii reconcilieri cu monarhia, a venit la mine deşi spusese înainte că: „Papacostea are nostalgia monarhiei“. I-am spus tovarăşului care venise: „Spune-i d-lui Iliescu că mi-e greu să am nostalgia lagărelor lui Stalin“, în care am trăit, am făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră, când eu eram la Canal, el, de la Moscova, a trimis o telegramă, era în 1950, în care scria despre „mândria de a învăţa în oraşul lui Lenin şi al lui Stalin“. Eu căram roabe la Canal. Şi mai am o amintire, vă spun ca o paranteză faţă de ce discutăm, amintirea cea mai plăcută, dacă poate fi vorba de aşa ceva, din acele lagăre ale morţii. Eram 7-8 persoane, când în faţa mea un bătrânel, aude cum mă cheamă şi zice: „d-le Papacostea, sunteţi rudă cu d-l Petre Papacostea?“ „Da, sunt fiul lui.“ Era în vara lui '50, vă daţi seama câţi ani sunt de atunci! Zice: „ eşti tânăr, ai şanse să scapi de aici, eu nu mai scap, dar când îl vezi pe tatăl dumitale spune-i că ai stat la Capul Midia cu Cristescu Plăpumaru. Spune-i să-şi aducă aminte că ne-am cunoscut la mareşalul Averescu“. Eu nu auzisem de Cristescu Plăpumaru, am crezut că e un plăpumar care o fi lucrat la noi, ne schimbam personalul şi la Averescu, şi la noi. Dar a început să evoce amintiri: „Eu sunt cel dintâi român care am strâns mâna lui Vladimir Ilici Lenin, eu am introdus Partidul Comunist în Internaţionala Comunistă“. Era într-adevăr Cristescu Plăpumaru, el a făcut lucrurile astea, punând bazele PCR, introducând partidul în Internaţionala Comunistă. Dar a avut un păcat: a refuzat să adere la clauza că România e stat imperialist care trebuie desfăcut în părţile componente. Pe chestia asta, când au venit comuniştii la putere, l-au trecut din închisoare în închisoare. Ei, această noapte în care îşi evoca amintirile un fost creator al Partidului Comunist, cel dintâi român care a strâns mâna lui Vladimir Ilici şi atâtea alte amintiri sunt un lucru pe care mi-l amintesc şi pe care îl povestesc cu placere.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Şi un urmaş al lui Cristescu făcea şcoală la Moscova.
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Da. Tot acolo, eram spre sfârşitul lunii mai '50, când vine un lot proaspăt de arestaţi, cineva care a auzit numele meu mă întreabă: „Sunteţi rudă cu prof. Victor Papacostea? „Da, sunt nepotul lui, e frate cu tata“. „Ei, să ştiţi că în noaptea de 6 mai l-a ridicat pe el, au fost ridicaţi toţi foştii demnitari, nu se ştie unde i-au dus“. Am evocat asta la Sighet, când le-am şi arătat textul raportului trimis lui Stalin personal, lui Beria şi Malenkov, în care pe 13 mai Stalin a primit informaţia că la Bucureşti au fost arestaţi foştii demnitari, am copia documentului şi le-am spus la Sighet, mai mult în glumă decât în serios: „Stalin a aflat la 13 mai despre starea lor, eu la 20 mai, numai că el a primit la Kremlin, eu la Capul Midia, în lagărul de acolo informaţia de la acest domn, care a venit la mine şi mi-a spus: «Mă numesc Osipov, sunt stomatolog, sunt dentistul unchiului dvs“.
DRAGOŞ GHIŢULETE:
Eu mai cred şi că, poate sunt naiv aici, că 24 de ani de degringoladă din '89 până acum e o perioadă destul de mică pentru a putea contracara 50 de ani de teroare.
ŞERBAN PAPACOSTEA:
Sigur, şi eu cred asta şi sunt încrezător. În general sunt acuzat că sunt optimist. Daca n-aş fi fost optimist, nu răzbăteam prin toată această perioadă extrem de instructivă pentru un istoric, sigur, s-a scris şi pe epiderma mea, dar ea ramine extrem de instructivă. Şi le spun tinerilor care se formează, în legătură cu mine: indiferent de ce perioadă vă ocupaţi, antichitatea, Ev Mediu, urmăriţi contemporaneitatea zilnic, pentru că înţelegerea jocului forţelor din zilele noastre vă oferă o metodă de abordare a istoriei pentru toate perioadele.
SFARSIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu