Horia Sima
PARTEA A PATRA COLABORAREA CU REGELE CAROL
Starea mea sufleteasca
Nimeni sa nu-si închipuie ca am iesit de la Siguranta cu gândul ascuns ca profi- tând de libertate, sa pregatesc rasturnarea Regelui Carol. Departe de mine acest gând! Mi-am dat toata silinta sa împlinesc angajamentele luate:
– De a ajuta la constituirea acelui mare partid national, a carui coloana de susti- nere sa fie miscarea legionara.
– De a netezi drumul întelegerii între Bucuresti si Berlin, în vederea integrarii României în Axa.
Bine înteles ca nu m-am considerat niciodata Regelui, ci al tarii. Situatia grava a României pe plan extern reclama în acel moment o strângere a rândurilor pe plan intern, pentru a putea face fata primejdiei de la hotare. Am actionat asadar din epicentrul celui mai sincer si curat patriotism, asa acum se cuvine oricarui legionar.
Dar atitudinea mea leala nu depindea numai de mine, ci si de celalalt partener, de Rege, care îsi asumase exact aceleasi angajamente, pe care trebuia sa le res - pecte, daca voia ca întelegerea sa dureze. Eu concepeam aceasta actiune ca o ope ra comuna, în care atât Regele cât si miscarea ofereau tot ce aveau mai bun si mai dezinteresat pentru a preîntâmpina catastrofale se apropia cu pasi gigantici sau cel putin pentru a-i diminua efectele. Imi imaginam ca si cei mai rai români, acei care si-au umplut mâinile cu sângele tineretului, îsi vor revizui constiinta în acel moment si vor sari în ajutorul patriei primejduite. Pentru a întelege psiho - logia mea de atunci si a celor mai multi legionari, trebui sa luam în considerare grozava amenintare ce se cernea la hotare.
La sud, la nord, în apus, numai dusmanii care asteptau cu nerabdare ceasul prabusirii României Mari. Si nu aveam pe nimeni sa ne apere. Presupusii aliati disparusera, iar noii aliati, în schimbul prieteniei lor, cereau bucati din trupul tarii.
Evident plateam politica nefasta a Regelui Carol, dar în acel moment tragic raspunderile se eclipsau, pentru ca precumpanea actiunea de salvare a tarii. Numai cine a trait aceasta epoca de nesiguranta, de durere si de groaza, poate întelege ce se petrecea în sufletul meu si al tuturor românilor care mai pastrau o farâma de dragoste pentru neam.
Cu gândul de a evita tarii acest final nenorocit, am plecat de la Berlin, într-o expeditie plina de riscuri si acelasi gând ma calauzea si acum. Daca providenta ne oferea o alta cale – neconceputa de noi la plecare – pentru a servi aceleiasi cauze, nu ne puteam sustrage de la aceasta îndatorire.
Fireste ca ar fi fost mai comod pentru noi sa nu ne azvârlim în primejdie, ci sa lasam ca evenimentele sa curga peste capul nostru, privind de departe la prabusirea tarii, pentru a demonstra mai târziu dusmanilor nostri ca am avut dreptate. Dar aceasta atitudine de spectatori ai tragediei nationale nu apartinea eticii legionare. Am fi aparut ca niste oameni mici si meschini, care ne-am fi multumit cu satisfactia ca în vârtejul catastrofei ce-a lovit tara sa piara si regimu odios. Atitudinea mea a fost dictata exclusiv de interesul tarii, care trebuia servi- ta, fie prin mijloace violente, as acum ne-am propus la început, fie într-o cola - borare politica, asa cum ni s-a oferit mai târziu chiar de regim. Atitudinea mea a ramas constanta, a ramas invariabila, în tot timpul actiunii mele din vara anului 1940, iar daca a suferit modificari nu se datoreaza mie, ci nelealitatii Regelui.
Ce s-a petrecut afara
In timp de eram închis la Siguranta, legionarii de afara traiau într-o permanenta tensiune. Toata lumea se întreba ce se va întâmpla cu mine.
Devenisem centrul de preocupari al tuturor, pâna la ultimul taran legionar.
Constantin Stoicanescu, tulburat de învinuirile nedrepte ce i se aduceau camarazii, se zbatea ca un leu ca sa obtina eliberarea mea.
Zilnic avea întâlniri cu legionarii din Capitala, sfatuindu-se cum sa ma scoata din mâna lor. Un aliat pretios gasise în Preotul Vasile Boldeanu, comandant le - gionar, cu care se împrietenise din lagar. Ii spunea "popa din adâncuri". Stoica - nescu imaginase un ingenios sistem de presiune asupra Regelui. Texte batute la masina, trimise la Palat, domneau pretutindeni. Prin aceste scrisori, legionarii anonimi cereau Regelui punerea mea în libertate, amenintându-l ca daca mi se întâmpla ceva, si viata lui se va sfârsi. Aceste scrisori au fost raspândite de o sin- gura persoana, Preotul Boldeanu, care cutreiera tara din oras în oras, azvârlin - du-le în cutie. In modul acesta, secretul operatiei a fost perfect pastrat. Ca urma- re a acestei actiuni de intimidare, Palatul a intrat în panica. Cei doi sefi ai Sigu - rantei, Nicki Stefanescu si Moruzov, si-au declinat orice raspundere daca Regele nu rezolva favorabil cazul meu.
Extrem de eficace a fost interventia Doamnei Liliana Protopopescu, sotia profesorului Ion Protopopescu de la Politehnica din Timisoara. Dupa eliberarea lor din închisoare, stateau mai mult la Bucuresti, unde locuiau la niste rudenii. Intr-o zi Doamna Protopopescu s-a dus la Pamfil Seicaru pentru a-i solicita sprijinul.
– Domnule Seicaru, am venit sa va rog din partea legionarilor sa mergeti la Urdareanu si sa-i cereti eliberarea lui Horia Sima.
– Dar cine e asta? întreaba rastit.
– E urmasul lui Codreanu.
– Bine, si de ce veniti la mine?
– Pentru ca stim ca aveti influenta la Palat.
– Bine, Doamna, ma duc.
In aceeasi zi Seicaru s-a dus la Palat si i-a vorbit lui Urdareanu, sfatuindu-l sa ma puna în libertate.
Au fost zeci de camarazi din elita Capitalei care si-au pus tot sufletul lor pentru a obtine eliberarea mea. Si-au mobilizat toate cunostintele lor, toate in - fluentele lor, pentru ca glasul lor sa ajunga pâna la urechile Regelui. Regele era literalmente asaltat de opinia publica, începând de la proprii lui oameni de încr- edere pâna la vuietul amenintator al maselor populare.
Eliberarea lui Traian Borobaru
A doua zi dimineata, primul mei gând a fost sa ma duc la Siguranta pentru a ma interesa de soarta camarazilor cazuti pe teritoriul sârbesc si despre care stiam ca au fost predati autoritatilor românesti.
Intram acum la Siguranta ca om liber, salutând cu prietenie pe comisari si agenti. Nicki Stefanescu m-a primit imediat si aflând pentru ce am venit, mi-a spus ca Borobaru poate fi eliberat, dar Vârlan este reclamat de regimentul lui, unde are o chestiune pendinte.L-am rugat sa intervina ca Vârlan sa nu fie decla- rat dezertor, deoarece nu fugise din armata, ci participase la o actiune politica, al carui dosar, cu eliberarea mea, se încheiase. Mi-a promis ca va rezolva cazul lui, dar pentru moment trebuie sa-l trimita la regiment în stare de arest.
In cabinetul lui Nicki Stefanescu au fost adusi apoi Traian Borobaru si Ion Vârlan. Era în "toaleta" de închisoare, slabi si fara cravate. Pe fata lor se citea ur- mele suferintelor prin care trecusera.Ei fusesera tinuti în celulele de jos si în con ditii mai putin ospitaliere decât mine. Revederea a fost duioasa. Parca îi vedeam cu ce hotarâre s-au predat jandarmilor sârbi la Ofcea pentru a ne salva pe noi. Stiau ce-i astepta, dar n-au sovait nici o clipa sa-si ofere viata lor pentru a cruta restul expeditiei.Ce sublim exemplu de camaraderie si dragoste! Si acum stateau în fata mea, Traian Borobaru râzând si fericit de întorsatura ce-au luat-o eveni- mentele, iar Ion Vârlan, grav si solemn, fara a-si manifesta sentimentele, cum îi era firea. Cu greu ne-am despartit de Vârlan. Borobaru s-a înapoiat în celula, si-a luat efectele si am putut iesi împreuna de la Siguranta.
Borobaru mi-a povestit pataniile lui din Iugoslavia. La început jandarmii au crezut ca sunt niste dezertori si nu le-au dat prea multa atentie. I-au dus la pri - marie pentru cercetari, fara sa-i lege. Dar acolo, când jandarmii au început sa le faca perchezitie, Borobaru a scos din buzunar negativul filmului ce-l facuse cu noi, cu capele militare pe cap, si l-a desfasurat în fata lor. Ii era teama sa nu fim descoperiti pe baza fotografiilor facute. Atunci jandarmii s-au napustit asupra lor, administrându-le o severa bataie, crezând ca sunt spioni germani si filmul i-ar fi tradat. Imediat s-au întors la casa lui Tomici si au facut o noua perchezitie în toate încaperile.
In camera unde dormeam eu si Petrascu si unde nu intrasera înainte, au descoperit, chiar sus pe cuptor, doua revolvere, pe care ni le procurase, pentru a trece granita cu ele. Cu gasirea acestor revolvere, situatia lor s-a agravat. Au fost dusi legati la Belgrad, la sediul Sigurantei centrale, si acolo au fost groaznic batuti ca sa spuna cine sunt si cu ce scop au venit în Iugoslavia.
Ei au amânat cât au putut declaratiile, pentru a nu-i trimite pe sârbi pe urmele noastre. In cele din urma, razbiti de bataie, au spus ca sunt legionari. Vârlan, într-un moment de disperare, temându-se ca nu va mai putea rezista, a înghitit o capsula cu otrava, pregatita de mai înainte si pe care o tinea ascunsa. Dar cum o purta de multa vreme, continutul ei se alterase si nu si-a produs efectul, provocându-i doar tulburari metabolice, care s-au manifestat prin umflaturi pe tot corpul. Capul îi era de nerecunoscut. Sârbii s-au speriat, crezând ca e cauza batailor, si l-au lasat în pace. Dupa ce au fost identificati, conform conventiei în vigoare între cele doua guverne, au fost condusi la frontiera si predati politiei românesti. Au trecut prin Timisoara si apoi au fost transportati la Bucuresti.
La început agentii s-au purtat mai aspru cu ei, dar nu fusesera nici ei maltratati.Atitudinea personalului de paza s-a îmblânzit pe masura ce progresau discutiile mele cu Nicki Stefanescu. Borobaru mi-a povestit scena primei mele confruntari cu Directorul Sigurantei. A facut mare impresie asupra lui Nicki Stefanescu declaratia categorica a amândurora ca s-au întors în tara pentru a pregati rasturnarea regimului.
– Si nu v-a fost frica dupa represaliile din Septembrie? Nu stiati ce va asteapta daca sunteti prinsi?
– Ba stiam, i-a raspuns Borobaru cu un calm uluitor, si stim ce ne asteapta.
Atunci Nicki Stefanescu si-a facut cruce, i-a dat un pachet de tigari si i-a întins mâna cu prietenie.
Borobaru inspira cu sete aerul primavaratec în plamânii ofiliti de atâta sedere prin închisori. Nici nu-i venea sa creada ca se plimba liber pe strazile Capitalei. Ce întorsatura au luat evenimentele! Luna de zile care s-a scurs parca a fost un film fantastic. Isi luase adio de la viata, dupa ce fusese predat agentilor români de la frontiera, si astepta de la o zi la alta sa fie scos din celula si împuscat. Pentru mine bucuria era infinit mai mare, caci sacrificiul lor de la Ofcea nu se sfârsise în chip tragic. El facuse totul ca sa ne salveze, oferindu-si propria lui viata, si acuma Dumnezeu îi restituia acea viata într-un chip miraculos, tocmai ca rasplata a devotamentului sau.
Am luat masa împreuna, iar seara l-am luat cu mine sa doarma la familia Zimmermann, care ne-a primit cu aceeasi dragoste. Pâna noaptea târziu ne-a întretinut Borobaru cu povestirile lui , sarind fericit de la un subiect la altul si veselindu-ne cu râsul lui contagios.
In actiune pentru noul partid
Chiar în dupa masa zilei de 14 Iunie am început actiunea de propagare a ideii noului partid printre legionari. Cum eliberarea mea de la Siguranta nu fusese publicata în ziare, camarazii pe care îi vizitam nu stiau ce sa mai creada. Sunt liber sau fugar? Trebuia sa le explic mai întâi ce este cu mine, cum s-a facut acordul cu regimul si pe ce baza am fost eliberat. Le trebuia un timp oarecare ca sa se dezmeticeasca. Se apropiau de mine cu sfiala si teama, ca de un întors în lumea celor vii de pe tarâmul celalalt. Cel care s-a bucurat mai mult a fost Stoi - canescu, care, pe lânga prietenia ce ne lega, scapa si de o povara de pe suflet.
Dar eu nu aveam timp de pierdut. Trebuia sa pun în miscare toate posibi- litatile de care dispuneam pentru constituirea noului partid, asa cum luasem an- gajamentul fata de "permanentele Statului".Orice întârziere sau sovaire în mobi- lizarea legionarilor în favoarea noii formule ar fi fost interpretata ca o sustragere a mea de la responsabilitatile contractate. Si aceasta nu voiam sa se întâmple. Nu voiam sa fiu acuzat de duplicitate. Mai mult decât atât. Eram convins ca formula poate fi realizata daca din toate partile se depune aceeasi bunavointa. M-am an- gajat cu zel si convingere în campania de lamurirea legionarilor de ce este nevo- ie sa se treaca la o noua etapa în relatiile dintre miscare si regim.
Ma prezentam în fata lor cu constiinta unui om liber, care nu-mi cumpa- rasem viata si libertatea în schimbul unei declaratii de capitulare si care "eo ipso" îi anula orice valoare politica. Am pledat cauza noului partid dupa ce m-au pus în libertate si dupa ce autoritatile si-au asumat riscul de a ma vedea dispa - rut. Dar un astfel de act n-a intrat niciodata în calculele mele, m-ar fi dezonorat si ar fi apasat greu asupra miscarii.
Mi-aduc aminte ca pe primul legionar pe care l-am vizitat a fost Traian Herseni. Nu avusese nimic de suferit în prigoana, fiind ocrotit de profesorul de sociologie Dimitrie Gusti, al carui asistent era. Ne cunosteam din liceul din Faga ras, el fiind cu doua clase înaintea mea. Am fost la el acasa. M-a primit extrem de binevoitor si ne-am înteles în câteva minute, fiind de acord cu necesitatea colaborarii politice cu regimul.
De altfel am avut surpriza sa constat ca atitudinea lui Herseni nu era un caz singuratic între "razleti",ci exprima o stare de spirit, un curent,pe care l-am iden tificat si în contactele cu alti legionari.Nu era nevoie sa insist prea mult în expli- catiile mele, nu eram supus la interogatorii iscoditoare, ci cu o rara inteligenta si o rara întelegere a momentului, elita legionara a Capitalei a raspuns chemarii mele.
In câteva zile mi-am asigurat sprijinul marii majoritati a legionarilor din Capitala. Au înteles necesitatea ca orice s-ar întâmpla mai târziu, ei trebuie sa intre în bloc în noul partid si sa formeze zid în jurul meu. Nici eu nu stiu cum s-a produs, aproape instantaneu, refacerea comunitatii noastre sufletesti, dupa atâtea tragedii si suferinte. Cred ca miscarea si-a regasit echilibrul interior, cen - trul de greutate, vazând în mine un garant al unitatii si continuitatii ei. Destin - derea fusese buna,caci iesisera din lagare si închisori o multime de legionari, dar nimeni nu stia ce se va întâmpla mai departe. Evolutia politica interna nu ajun- sese la termenul ei final. Destinderea reprezenta ceva amorf, ceva difuz, o etapa intermediara, din care trebuia sa iasa, într-o forma oarecare. Ce vor face legio - narii mai departe? In aceasta stare de confuzie, am cazut eu în tara si, dupa eli- berarea mea, când le-am indicat noul partid, au înteles ca trebuie facut acest pas.
Dar aceasta propunere nu ar fi prins în suflete, daca legionarii nu ar fi fost în mine un punct de referinta valabil, un om care nu poate sa-i însele si care nici nu poate însela asupra liniei legionare de urmat.
Intâlnirea cu Profesorul Codreanu
Nu stiu daca trecusera doua zile de când fusesem pus în libertate si, prin Horia Cosmovici, primesc o invitatie staruitoare din partea Profesorului Ion Zelea Codreanu sa ma duc pâna la el cât mai de graba. M-am interesat ce e cu el. Mi-a spus Cosmovici ca desi eliberat din lagar, Siguranta îl consemnase chiar în casa în care locuia, din cartierul Teilor. Putea primi vizite, dar nu putea parasi locu- inta.
Am stat la îndoiala sa ma duc asa de repede la el, întâi din cauza situatiei lui speciale si apoi nu stiam în ce stare sufleteasca se gasea. Aflasem ca fiul lui, Horia, era în intime relatii cu Noveanu, dar puteau gasi un anumit ecou în su - fletul îndurerat al Profesorului, care avea de plâns moartea Capitanului, dar la el suferinta era infinit mai mare, caci era vorba de proprii sai fii.
Dar Cosmovici a insistat atât de mult în numele profesorului încât am trecut peste aceste îndoieli si cu o masina am pornit spre cartierul Tei.
Intâlnirea cu Profesorului a fost o revelatie. Când m-a vazut, si-a ridicat mâinile sus si m-a salutat cu cuvintele "Arhanghelului Mihail te-a mântuit".Pro- fesorul se tinea bine.Drept ca o lumânare, avea privirea agera si mintea limpede. Anii de lagar nu-l doborâse si nici tragediile de familie. Am vazut-o si pe d-na Codreanu. Senina si calma, m-a primit cu un surâs binevoitor. Profesorul s-a interesat de grupul legionar din Berlin, de politica Germaniei fata de România, de sederea mea la Siguranta si apoi a trecut brusc la alt subiect:
– A venit pe la mine Noveanu si a început sa-mi vorbeasca de anumite lucruri din prigoana, în legatura cu d-ta si alti legionari din Comandament. Dar eu stiu care este adevarul. Doamna Codreanu e martora. Corneliu putea sa se salveze. Putea sa plece de la închisoare. Un capitan de jandarmi s-a oferit sa-l scoata.
Doamna Codreanu i-a comunicat aceasta lui Codreanu, dar el n-a voit. Nu dis- cut motivele lui, dar el a respins ideea fugii. Acesta e adevarul si d-na Codreanu e martora.
Eu stiu cine e Noveanu. Familia lui e din Husi. Tatal lui era evreu. Mai târziu a intrat în armata, ajungând plutonier-major. S-a casatorit cu o românca si a tre cut la crestinism.Este adevarat ca a întemeiat o frumoasa familie româneasca. Nu vreau cu asta sa ma leg de originile lui, dar nu cred ca este bine ca legionarii sa se grupeze în jurul lui. Linia lui de servilism fata de Rege nu este buna. Detest legatura fiului meu cu Noveanu, dar nu pot sa-l despart de el cu toate insisten - tele mele.
Profesorul Codreanu se plimba prin odaie când vorbea, cu gesturile lui largi si tonul apasat. Mai era de fata si Alecu Ghica; în sinea mea binecuvântam pe Dumnezeu pentru aceasta întâlnire. Câstigasem un sprijin nesperat. Profesorul Codreanu nu-i placea actiunea lui Noveanu si îsi manifestase încrederea în mine.
I-am explicat Profesorului Codreanu conditiile în care fusesem eliberat de la Siguranta si mandatul ce-l primisem de la Palat. Profesorul de atunci si m-a asigurat de tot sprijinul lui. M-am despartit cu promisiunea ca voi veni sa-l vad cât mai des pentru a-l informa de tot ce fac si pentru a ne consulta asupra tutu- ror actiunilor de întreprins.
Din acest moment am devenit oaspetele lui aproape zilnic. In orice caz, nu a existat nici un moment politic important din vara anului 1940 pe care sa nu-l fi discutat în prealabil cu profesorul si sa nu fi stabilit în comun cum trebuie sa raspundem. de fapt am devenit aliati în lupta si fara colaborarea Profesorului Codreanu nu s-ar fi ajuns la rezultatele spectaculare de la 6 Septembrie. A fost pentru mine un adevarat parinte si m-a ocrotit în toate împrejurarile când era nevoie de cuvântul si autoritatea lui.
Indata dupa plecarea de la Profesor, m-am repezit la Nicki Stefanescu. Intre noi s-a desfasurat urmatorul dialog:
– Domnule Director, l-am vazut pe Profesorul Codreanu.
– Ma bucur ca îmi spui aceasta, caci si asa as fi aflat de la agentii mei. Ei, cum l-ai gasit?
– Calm si binevoitor.
– Cum a reactionat la propunerea de colaborare cu Regele?
– Intr-un mod în care m-a surprins. Intelege situatia politica. Dar as vrea sa va rog ceva. Sa-i ridicati oprelistea de a nu parasi casa.
– D-le Sima, face prostii.
– Cum adica?
– Inainte a fost liber. Dar cum a iesit din lagar, a început sa faca parastase pt. le- gionarii morti. Si nu s-a multumit cu slujba religioasa, ci a tinut discursuri si a aparut la parastase chiar legionari în camasi verzi. Atunci am fost obligati sa-i fixam domiciliul fortat.
– Domnule Director, situatia mea este extrem de penibila. Cum eu marele tero- rist, seful pistolarilor, cum ma numiti d-voastra, sunt în libertate, iar Profesorul Codreanu, un om batrân, lovit de moartea celor doi fii ai lui, nu are voie sa se miste liber. Ce vor zice legionarii? Nu-mi îngreunati misiunea mea? V-as ruga reconsiderati situatia profesorului. Eu îmi iau angajamentul ca la proxima întâl- nire sa-l conving pe profesor sa renunte la orice agitatie când va mai face paras- tase.
– Bine, D-le Sima, dar te rog sa-i pui în vedere ca daca se mai repeta astfel de acte, îl vom interna din nou. Chiar acum dau ordin ca sa i se ridice domiciliul fortat.
Intr-o goana am alergat din nou la profesor pentru a-i comunica rezultatul întrevederii mele cu Nicki Stefanescu.
Profesorul a fost bucuros sa afle ca nu mai e supus interdictiei de a parasi casa si mi-a promis ca nu va mai face acte care sa supere pe guvernanti.
La Hotelul Imparatul Traian
In peregrinarile mele prin Bucuresti, mi-a venit rândul sa ma duc si pe la hotelul Imparat Traian, de pe Calea Grivitei, unde îsi avea resedinta, într-o camera din acest hotel, Vasile Noveanu.
Cum Noveanu dusese tratativele pentru destindere prin persoane din jurul Regelui si cum se bucura de încrederea Palatului, era normal ca legionarii care veneau din provincie în Capitala sa aiba ca punct de întâlnire acel hotel, atât pt. a se revedea cât si pentru a afla ultimele vesti, privind fie miscarea fie situatia politica a tarii. Pâna la eliberarea mea, hotelul Imparatul Traian era un fel de sediu neoficial al miscarii, iar Noveanu îndeplinea rolul de liderul ei politic.
Ca de obicei, am gasit multi legionari la hotel. Unii abia sosisera, altii se pregateau sa se întoarca acasa.
Revederea mea cu Noveanu a fost afectuoasa. Ne cunosteam de multa vreme, el fiind sef al judetului Arad, iar eu sef de judet si apoi sef de regiune în Banat. fusesem chiar încasa lui.Am vorbit de toate Am facut,cum se zice, un tur de ori- zont politic, dar fara sa adâncim vreo problema. I-am comunicat si lui progra - mul cu noul partid si el n-a avut nici o obiectiune de facut. Ii parea bine si logic ca am ajuns la întelegere cu Palatul. In definitiv, ceea ce faceam eu acum, nu era decât ceea ce începuse el cu sase luni în înainte.Dar citeam în ochii lui o rezerva. Chiar modul lui de exprimare era sibilic. Cine stie? Vedea în mine un rival, care vrea sa-l exproprieze de munca si ideile lui? El lucra de sase luni la apropierea dintre Rege si miscare si tocmai acum când sa culeaga roadele – se zvonea de intrarea legionarilor în guvern – sa vina altul sa se bage pe fir si chiar sa i-o ia înainte?
Ceea ce m-a izbit în conversatia avuta cu el, a fost ca nu mi-a comunicat nimic din actiunea întreprinsa de el pâna atunci si nici de legaturile ce le avea. Ar fi fost important sa ne putem confrunta experientele si,pe baza lor, sa lucram împreuna în cadrul aceluiasi proiect. Departe de mine de a intra în concurenta cu el sau cu alti fruntasi legionari. Eu eram preocupat exclusiv de Legiune, de modul cum poate fi mai bine servita în împrejurarile date. Linia mea de atunci, bazata pe întelegerea cu Palatul, coincidea cu a lui Noveanu, încât trebuia doar sa formam împreuna o echipa de lucru. Dar observând o anumita raceala din partea lui, m-am retras si eu în mine însumi, necomunicându-i nimic de impor- tanta, ci doar versiunea generala a evenimentelor.
Mai târziu am aflat ca legatura lui Noveanu cu Palatul se stabilise pe linia Generalul Gabriel Marinescu-Generalul Bengliu, în timp ce eu fusesem introdus la Palat pe linia Nicki Stefanescu-Moruzov. Evident, cele doua linii se întâlneau în acelasi punct: era Urdareanu, Ministrul Palatului, care tinea în mâna toate firele.
Fata de Noveanu, ma bucura în acel moment de urmatoarele avantaje:
– Siguranta nu-l considera pe Noveanu apt sa aduca miscarea sub ascultarea Regelui, cum probabil se laudase.
– Nici Profesorul Codreanu nu avea încredere în el, dar dintr-un alt motiv. Ii era teama ca ar putea sa savârsi acte de compromitere a Legiunii.
In mod bizar, criteriul Sigurantei coincidea cu criteriul profesorului Codreanu în judecarea lui Noveanu, dar de pe pozitii diametral opuse. Profesorul vedea în Noveanu un om dispus sa faca jocul Palatului pâna la ultimele consecinte, fara sa tina seama de linia Legiunii, în timp ce Moruzov si Nicki Stefanescu îi contes tau ascendentul lui în miscare, fapt care îl descalifica în ochii lor pentru rolul ce voia sa-l joace. Noveanu putea aduna îi jurul Regelui anumite fractiuni din mis- care, dar nu miscarea ca totalitate operativa.
Intr-adevar Noveanu nu dispunea de o baza solida în miscare. In jurul lui se concentrase o serie de elemente oportuniste si avea o anumita audienta în pro vincie, la legionarii care, venind rareori la Bucuresti, nu cunosteau dedesubtu - rile si intrigile vietii politice din Capitala. "Razletii" nu frecventau hotelul Imparatul Traian, considerând pe Noveanu o simpla anexa a Palatului. Cât pri- veste cadrele luptatoare, acestea nu aveau nici o afinitate cu el. Ele formau zid în jurul meu, constituind rezerva strategica a miscarii.
Un mesaj de la Virgil Ionescu
Tot în aceste zile, sa fi fost prin 16-17 Inie,primesc un mesaj urgent de la ingine- rul Virgil Ionescu, care ma ruga sa ma duc sa-l vad. Se afla în Sanatoriul Vincent de Paul împreuna cu sotia lui, Doamna Maria Ionescu. Ajungând acolo, aflu ca nu este el bolnavul, ci sotia lui, care suferise o operatie de apendicita.
Inginerul iesise din închisoare, locuia cu sotia lui la Sanatoriu, dar nu fusese eliberat într-o forma legala.I se facuse hatârul sa fie internat în spital,dar cu obli gatia sa nu-l paraseasca. Se gasea într-o situatie asemanatoare cu a profesorului Codreanu, cu circumstanta agravanta ca fiind condamnat, oricând putea fi rea - dus în temnita.
Nu-l cunosteam pe inginerul Virgil Ionescu decât foarte vag, din rarele întâlniri ce le aveam cu el la Centru,când veneam din provincie. Odata,la invita- tia Capitanului, am luat masa în casa lui, împreuna cu toti sefii din Ardeal. Virgil Ionescu era o figura binecunoscuta în lumea Bucurestilor si unul dintre fruntasii miscarii legionare. Fusese sef de regiune din Dobrogea.
Intâlnirea a fost calda si prieteneasca. Eram doi oameni iesiti din închisoare si amintirea acestor zile întunecate ne înfratea, topind distantele. Inginerul m-a rugat staruitor, si doamna la fel, ca sa intervin la Palat sau unde cred de cuviinta ca sa li se acorde si supravietuitorilor de la Râmnicu-Sarat gratierea. Intr-o situ- atie asemanatoare cu a lui se gaseau Radu Budisteanu si Dr. Serban Milcoveanu. Toti trei fusesera condamnati la 7 ani închisoare, la 1 Iulie 1938, în marele pro- ces al conducatorilor miscarii, în frunte cu inginerul Clime. I-am promis ca ma voi interesa de cazul lor la proxima întâlnire cu Urdareanu si ca voi starui sa fie gratiati.
M-am simtit incomod în fata inginerului. Cum eu, implicat în atâtea acte, ma plimbam liber, nu mi se facuse nici proces si nu suferisem nici o condamna- re, în timp ce el, o figura mult mai blajina a miscarii si victima a prigoanei, se gasea în aceasta situatie anormala.
In acelasi sanatoriu se gasea internata si Doamna Ioana Cantacuzino. Mi-a povestit suferintele ei din timpul prigoanei. Dupa arestarea ei, în Decembrie 1938, a fost internata în lagarul Sadaclia din Basarabia, unde a ramas pâna în primavara anului 1940. Era o femeie de un curaj extraordinar, care avea sa se distinga si în batalia de la Brasov, de la 3 Septembrie 1940.
Audienta la Rege
Desi trecuse doar câteva zile de la eliberarea mea, activitatea mea lasase urme. In fiecare zi aveam zeci de întâlniri cu legionarii. Umblam dintr-o casa într-alta si dintr-un cartier într-altul al Bucurestilor, cu iuteala pe care mi-o putea procura masina. In afara de aceasta, ma întâlneam zilnic fie cu Nicki Stefanescu fie cu Moruzov, pentru a le comunica rezultatele anchetei mele printre legionari. Nu întâlnisem nici o opozitie. Inclusiv Noveanu cu grupa lui erau de acord cu înfiin tarea noului partid. In Capitala, cel putin, domnea unanimitatea. Profesorului Codreanu îsi daduse si el asentimentul si era gata sa ma ajute.
Ecourile actiunii mele patrunsesera pâna la Palat. Serviciul de informatii avea agenti printre legionari, dar acestia nu puteau raporta decât lucruri bune despre mine: Horia Sima a vazut pe cutare, a vorbit cutare chestiune si a pledat cauza Regelui... Asa se explica si graba cu care a fost aranjata audienta mea la Rege. Dupa ce mi-au dat drumul si dupa ce m-au convins ca nu ies cu o iota din programul stabilit, oamenii din jurul Palatului s-au decis sa arda etapele, dându-mi consacrarea de om politic.
Cu acest gest, Regele voia sa faca demonstratie de politica externa. Voia sa arate Berlinul ca conflictul cu Garda de Fier s-a aplanat si acum toata tara este cu el, afara de opozitia partidelor de orientare anglo-saxona. In acelasi timp, ur- marea sa ofere o garantie spectaculara a bunei credinte în eforturile ce le facea de a se apropia de Axa. Daca accepta sa primeasca pe Horia Sima, cunoscut prin intransigenta cu care propaga idealurile "noii ordine europene", nu mai exista nici un motiv ca sa nu i se acord si lui încrederea. Pe plan intern, primirea mea în audienta la Rege trebuia sa reprezinte punctul culminant al destinderii, împa- carea totala si definitiva cu miscarea, inclusiv cu sectoarele ei cele mai aprige, si deschiderea unei noi ere, de colaborare între Rege si legionari, în care vor pre - domina interesele mari ale Patriei.
Audienta mea la Rege a început cu un act neplacut. Nicki Stefanescu mi-a comunicat, în dimineata de 18 Iunie, sa ma duc la Ministrul de Interne, Ghel - megeanu, care ma astepta la el acasa. M-am dus fara sa-mi dau seama despre ce este vorba, crezând ca vrea sa ma consulte în legatura cu înfiintarea noului par- tid.
Dupa ce am intrat în biroul ministrului si ne-am salutat, îl vad pe Ghelmegeanu ca dispare. Indata îsi face aparitia un alt domn, de presupus un agent, care începe sa ma perchezitioneze, întrebându-ma daca nu am arme.
– Cum sa port arme? Nu am de ce. Au trecut acele vremuri.
Iese agentul si se înapoiaza Ghelmegeanu. Abia atunci îmi spune ca vom merge la Palat, unde voi fi primit în audienta de Majestatea Sa Regele.
- Bine, Domnule Ministru, nu vedeti ca sunt în haine de strada? Nu am nici cel putin o camasa ca lumea.Intr-adevar,hainele de pe mine erau într-o stare lamen
tabila.
– Nu are nici o importanta.Majestatea Sa Regele nu se ocupa de astfel de lucruri. Vrea sa te cunoasca si sa auda din gura d-tale cum vezi situatia politica externa si cum preconizezi formarea noului partid.
Trebuie sa marturisesc ca la perchezitie am înghetat. Ma gândeam ca "perma - nentele" s-au razgândit si vor sa ma aiba din nou sub paza. De fapt era o masura de precautiune a lui Ghelmegeanu, care, fiind Ministru de Interne, era respon - sabil de viata Regelui. Faima de terorist ma urmarea pretutindeni, chiar atunci când trebuia sa devin om politic consacrat chiar de Rege.
Ne-am urcat în masina si am pornit spre Palat. Masina nu s-a oprit la usa principala, pe unde nu intrau decât excelentele,ci la o usa laterala,aflata în dreap ta Palatului, cum îl priveai din fata. Am urcat la etajul întâi, pe o scara întune - coasa, acoperita de covoare. Intram mai întâi în biroul col. Rusescu, care era seful de cabinet al Ministrului Urdareanu. Dupa doua minute, suntem condusi în cabinetul ministrului. Urdareanu îmi întinde mâna cu vadita dorinta de a-mi arata ce serviciu mi se face.
– Domnule Sima, a sosit momentul culminant din viata D-tale. Vei fi primit în audienta de Majestatea Sa Regele.
– Sunt adânc emotionat, dar uitati în ce hal sunt. Cum sa ma prezint în fata majestatii Sale Regelui?
– Nu te preocupa de asta. Majestatea Sa Regele vrea sa te cunoasca si sa-i expui programul pe care ni l-ai comunicat noua în scris, pentru ca vrea sa paseasca la actiune.
– Permiteti-mi o întrebare, D-le Ministru. Nu cunosc protocolul. Când voi intra la majestatea Sa Regele, cum îl salut?
– Cu bratul în sus, asa cum aveti D-voastra obiceiul, legionarii.
Urdareanu ridica apoi telefonul si comunica ceva Regelui. Imi iau ramas bun de la Ghelmegeanu, care pleaca. Apoi urmând pe Urdareanu, ma îndrept spre cabinetul Regelui, care se afla fata în fata cu biroul ministrului. Intra mai întâi Urdareanu si ma anunta. Intru si eu dupa el si salut pe Rege cu bratul în sus, asa cum mi s-a recomandat, adaugând "Sa traiti Majestate".
Regele se afla la biroul sau, asezat în fundul camerei. Urdareanu se retrage. Regele îmi face semn sa ma apropii de biroul sau, asezat în fundul camerei, si sa iau loc pe un scaun din fata lui. Ne privim un minut. O figura cuceritoare si ama bila. Ochii albastri, parul blond si buclat. Inca tânar. Un om în floarea vârstei.
Surâde ca sa-mi dezarmeze timiditatea, iar eu fac eforturi ca sa topesc gheata dintre noi. Regele e calm. Scoate o tigara si o aprinde tacticos. Nici eu nu ma las mai prejos. Il privesc în ochi, fara sa dau semne de nervozitate. Astept sa deschi- da el vorba.
– Ei, ce ai sa-mi spui, Domnule Sima. Ia de la început lucrurile.
I-am vorbit aproape doua ore. M-a ascultat neclintit. Ca o statuie. Din când în când câte o observatie, la care replicam. M-a lasat sa-mi descarc tot sufletul.
Ce i-am spus? O sinteza a conversatiilor ce le-am avut cu Nicki Stefanescu, cu Moruzov, cu Generalul Coroama, cu Ghelmegeanu si cu Urdareanu. Trebuia sa improvizez expunerea mea, dar în acelasi timp sa-i dau o forma ordonata,pt. a-si produce efectul. Am început cu lupta mea si cu atitudinea mea fata de el.
– Majestate, stiti ca am fost un mare dusman al Majestatii Voastre. Astazi împre jurarile reclama sa fim împreuna, pentru a ne putea salva tara, amenintata la hotare.
Regele a dat din cap. I-am facut apoi un istoric al Legiunii pâna la prigoana din 1938.
– Eu v-am aparat,a observat Regele,dar Codreanu a refuzat sa colaboreze cu mi- ne. Si apoi, când ati început sa faceti acte de teroare, nu v-am putut apara.
Nu puteam sa-l contrazic, aratându-i ca prigoana a început în 1938, când nu se savârsise nici un act de violenta. Si atunci am deviat atentia spre Armand Calinescu.
– Cred ca responsabilul principal pentru cele întâmplate este A. Calinescu, care a împiedicat sistematic orice contact al miscarii cu majestatea Voastra. Toata cariera politica a lui Armand Calinescu era strâns legata de prigonirea miscarii legionare si aceasta din 1933. fara de exploatarea acestui conflict, el n-ar fi ajuns niciodata prim-ministru. Daca viata constitutionala s-ar fi desfasurat normal, Calinescu ar fi ramas o figura periferica a politicii românesti. Dar interesele lui Calinescu si ale Majestatii Voastre nu coincideau. Calinescu era un aventurier politic. In vreme ce el voia sa extraga din prigonirea miscarii maximum de avan taje pentru sine,majestatea Voastra reprezentati permanentele natiunii,care sunt pe deasupra oricaror contingente politice. Armand Calinescu a creat aceasta stare de tensiune între Coroana si Tara, pentru a demonstra Majestatii Voastre ca prezenta lui în fruntea guvernului este indispensabila, atât pentru securitatea personala a Majestatii Voastre cât si pentru garantarea Tronului.
Diagnosticul meu nu era exact. Separatia de raspunderi nu era reala, dar interpretarea data de mine asupra evenimentelor din trecuta înregistrat-o cu satisfactie.
Am trecut apoi la exilul legionarilor din Berlin.
– La Berlin ati sabotat permanent actiunea mea.
– Este adevarat. Dar din ce cauza? Noi am combatut o anumita linie politica ex- terna, care ni s-a parut ca duce tara la dezastru. Noi eram convinsi ca Germania va învinge pe continent si atunci ne gândeam cu groaza la ceea ce se va întâmpla cu România. Noi credeam ca orientarea spre Axa trebuia realizata cât mai repe- de pentru a ne putea sustrage apetitului sovietic.
– Acum vedeti ca tot într-acolo mergem. Orientarea spre Axa a devenit politica mea. Dar trebuie sa ne prezentam în bloc în fata strainatatii.
In continuare i-am expus teoria noului partid, cu toate amanuntele, pentru a nu ramâne nimic clarificat:
1. Necesitatea de a concentra în acest partid cele mai bune elemente ale tarii. Aici i-am dat un exemplu concret de cum trebuie facuta selectia cadrelor.In jud. Caras, i-am spus, sunt trei elemente de valoare: este protopopul Coriolan Bura- cu, national taranist, este Dr. Teicu, din partidul national-crestin, si Octavian Rosu, seful legionarilor. Daca aceste persoane ar intra în noul partid, ar coaliza marea majoritate a populatiei si ar reprezenta si o garantie de buna si corecta administratie.
2. Necesitatea de a îmbunatati situatia muncitorilor si a taranilor, si în special a muncitorilor care lucreaza cu mine.
3. Necesitatea de a îngradi puterea evreiasca în România. In primul rând trebuie eliminati evreii din toate functiunile Statului.
– Domnule Sima, nu trebuie sa uiti ca între evrei sunt si elemente distinse, de care tara nu se poate lipsi. Avem medici faimosi, avem oameni de stiinta.
– Bine înteles ca se pot face anumite exceptii.Esential este sa slabeasca presiunea evreiasca asupra populatiei.
– Domnule Sima, nu am oameni, te rog sa ma crezi. Astept ca tineretul sa vina lânga mine. Vechea generatie m-a deceptionat. Daca nu ar fi refuzat Codreanu...
– Majestate, repet ceea ce v-am spus mai înainte. Daca nu ar fi existat Armand Calinescu, altfel s-ar fi desfasurat evenimentele.
– Bine, D-le Sima. Ma bucur de dispozitia legionarilor de a intra în ordine si de a colabora cu regimul. Voi proceda la constituirea noului partid si aceasta foarte curând.
Dar un lucru sa stiti: Eu sunt seful vostru.
Nu mi-am dat seama atunci la ce se gândea el.
– Bine înteles, Majestate. Nu poate fi altcineva seful acestei tari decât majestatea Voastra. Si acum îmi îngaduiti si mie o rugaminte.
Mai sunt legionari în închisori. Ar trebui gratiati si acestia. Apoi este cazul ing. Virgil Ionescu si al celorlalti doi supravietuitori de la Râmnicu-Sarat. Desi sunt oarecum în libertate, nu sunt liberi.
– Chiar în zilele acestea am sa fac un nou decret de gratiere, încât marea majori- tate a legionarilor vor fi eliberati. Nu pot sa aplic acest decret, cel putin acum, acelora care au savârsit crime. Cât priveste gratierea grupului de la Râmnicu-Sarat, am înca îndoieli.
– Majestate, e o chestiune de sensibilitate politica. Va rog sa gratiati si pe ing. Virgil Ionescu, împreuna cu ceilalti.In ce lumina apar eu în fata acestor oameni? Insasi actiunea ce-o întreprind de regrupare a legionarilor în noul partid este periclitata.
In fata acestui argument a cedat, dar simteam ca se da o lupta în el. Avea ceva împotriva inginerului Virgil Ionescu, ceea ce n-am putut sa deslusesc.
La plecare mi-a strâns mâna, mi-a tinut-o câtva timp în mâna lui, ca si cum voia sa ma convinga sa ramân un prieten leal Coroanei.
M-am întors în cabinetul lui Urdareanu, unde acesta m-a întâmpinat euforic:
– Ei, ce spui, Domnule Sima? Ce impresie ti-a facut Majestatea Sa Regele?
– Domnule Ministru, sunt coplesit. Mai târziu, tineretea lui. Apoi, judecata lui clara. Apoi, libertatea de care m-am bucurat pentru a-i expune toate probleme- le, inclusiv cele mai dificile. E un om de înteles. Sunt coplesit.
N-am sa uit niciodata acest moment. Trebuie sa facem totul, ca sa salvam situatia Regelui, ca garant al unitatii si independentei nationale.
In acel moment vorbeam înca rapit de convorbirea ce-am avut-o. Regele Carol era un om încântator, o personalitate fascinanta. De o vasta cultura, perfect cu- noscator al mecanismului statal, si de o inteligenta superioara tuturor oamenilor politici ai României pe care i-am cunoscut mai târziu.
Ma gândeam atunci ce s-ar fi întâmplat daca ar fi avut loc întâlnirea dintre Rege si Capitan, la nereusita audienta?
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu