Orizonturi Rosii (22)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XXII

Mi-am petrecut restul noptii la Misiunea Romana. Cind am ajuns la Waldorf Astoria era ora opt dimineata, iar hotelul era deja inconjurat de baricade de masini de politie si de politisti calare si agenti de politie. Cam pe la 100 de metri distanta in afara baricadelor se afla un grup de aproximativ 20 de oameni fluturind steaguri romanesti si ridicind portrete ale lui Ceausescu. Potrivit celor spuse de Florea, acesti emigranti romani erau cu totii agenti DIE, care fusesera luati pe nepregatite, direct din paturiie lor, pentru a fi adusi la demonstratia ordonata de Ceausescu.
Am aflat de la generalul Stan ca Ceausescu si-a petrecut intreaga noapte fitiindu-se de colo-colo, si ca toti oamenii garzii de corp erau deja inarmati cu pusti-mitraliere si cu grenade de mina, tinute ascunse, pe care le luasera pe timpul noptii din avionul prezidential, in momentul acela presedintele adormise intr-un fotoliu.

PRIMARUL KOCH SARE IN AJUTOR
Era ora noua cind Ceauscscu m-a chemat la el. Numai citeva minute dupa aceea, Andrei si Pungan au cerut sa fie primiti. Ei au raportat ca Departamentul de Stat l-a contactat pe primarul Koch si i-a cerut sa-si contramandeze toate celelalte intilniri pentru a merge la Waldorf Astoria, unde sa discute cu presedintele Romaniei.
— N-am ce discuta cu jidanu ala imputit, a explodat Ceausescu.
Era insa prea lirziu. Generalul Stan a venit sa anunte ca ambasadorul Statelor Unite acreditat la Bucuresti, primarul Koch, comisarul de politie McGuire si alti câţiva oameni stateau afara, asteptind sa se intilneasca cu Ceausescu.
— Da-i drumu porcului sa intre, s-a hotarit Ceausescu, dupa un moment de ezitare.
Urmat de toti ceilalti, primarul proaspat ales a intrat zgomotos si jovial in apartamentul prezidential, hotarit, in mod evident, sa-l calmeze pe vizitatorul de o zi.
— Fiecare nor are si o geana de lumina, a inceput Koch zgomotos, vulcanic, oprindu-se in mijlocul camerei si incercind sa-si inchipuie care dintre noi era de fapt presedintele. Poate ca ati trecut si prin unele momente mai putin placute, dar iata ca mi s-a acordat sansa de a spune „bine ati venit" unui atit de celebru si distins oaspete al acestui oras.
— Asta este o adevarata insulta. Nu ar fi trebuit sa permiteti aceasta demonstratie, a inceput Ceausescu, fara sa se sinchiseasca sa raspunda saluturilor lui Koch, si fara macar sa priveasca in directia acestuia.
— Domnule presedinte, ar trebui sa fiti cit se poate de satisfacut, a spus primarul. Lumea nu se leaga decit de oamenii foarte importanti. Si impotriva mea demonstreaza mai tot timpul. Nu-mi pasa. Umblu exact printre pichetele lor de demonstranti. Tot ce denota de aici este ca dumneavoastra sinteti un om important.
— S-sint p-presedintele u-unei t-tari s-straine. A-asa ceva n-nu ar fi trebuit sa fie permis.
— Se fac demonstratii si importiva presedintelui Carter, atunci cind vine pe aici.
— Daca presedintele Carter ar veni in Romania, nu as permite nici o demonstratie impotriva lui.
— Protestele sunt la fel de americane cum este primul amendament, a raspuns primarul zimbind, dovedindu-si astfel calitatile indiscutabile de diplomat. Ele sint garantate de Constitutia noastra.
— D-de ce v-voi, a-americanii v-va amestecati in treburile i-interne ale t-tarii noastre ? i-intelegerile i-internationale i-inter-zic asemenea a-amestecuri. A-aceste t-tratate s-sint d-deasupra C-Conslitutiei, a replicat Ceausescu cu un ton amenintator.
— Nu lasati aceste probleme sa va copleseasca, domnule presedinte. Dumneavoastra trebuie sa fiti cel care se ridica deasupra lor si le rezolva, a intors-o Koch cu o siguranta de sine exuberanta.
— D-daca s-secoritatea v-voastra nu poate s-sa vada de a-aceste h-haite, a-atunci lasati s-secoritatea mea s-sa se ocupe de ele, a replicat Ceausescu nervos, uitindu-se la mine.
— Multumesc pentru aceasta oferta, domnule presedinte, dar asta nu va fi necesar. Spune-i presedintelui ce masuri am luat, McGuire.
Comisarul McGuire a raportat ca mai multe sute de politisti vegheau acum asupra ordinii, si ca oricum nu mai exista nici un demonstrant in jurul hotelului.
— Este luni dimineata, domnule presedinte. Acum toata lumea s-a dus la lucru. Nu au cu ce sa-si hraneasca copiii daca isi petrec intreaga zi strigind cine stie ce sloganuri in fata hotelului Waldorf, a dat Koch o explicatie.
— Nu erau nici un fel de sloganuri. Indivizii aia l-au insultat grav pe un presedinte strain si i-au a-amenintat viata pe teritoriul vostru si va trebui sa dati socoteala pentru asta, s-a rastit Ceausescu furios.
Koch a incercat sa-l domoleasca:
— Pentru doua-trei rosii si citeva oua ?
— Da daca erau grenade de mina ?
— însa n-au fost. Nu pe dumneavoastra vor sa va omoare. Nu au nimic cu dumneavoastra, domnule presedinte. Nu despre dumneavoastra este vorba, ci despre politica dumneavoastra, a adaugat Koch cu dulceata in glas.
— Astia sunt criminali de razboi! Sunt fascisti! Am dovezi solide impotriva acelor indivizi de afara care vor sa ma omoare. Ei i-au trimis pe evrei in lagarele de concentrare naziste. Ei i-au omorit cu mâinile lor.
— Eu am grija de nazistii aceia, domnule presedinte, iar dumneavoastra să vă mai ginditi putin la politica pe care o faceti.
Bilbiindu-se jalnic din nou, Ceuasescu s-a lansat intr-o disertatie lunga, straduindu-se sa explice ca in Romania poporul se bucura de infinit mai multe drepturi ale omului decit americanii.
Koch s-a tinut tare :
— Hai sa fim prieteni, domnule presedinte, si poate ca intr-o buna zi o sa luam masa impreuna intr-un restaurant romanesc de pe aici.
Mormaind ceva despre o intilnire pe care urma sa o aiba in cabinetul sau si pe care a aminat-o pentru a se deplasa pina la hotelul Waldorf Astoria, primarul si-a pregatit plecarea, dar nu inainte de a da mina cu Ceausescu in semn de bun ramas, batindu-l in cele din urma pe spate, prieteneste.
— Spiirt! a exclamat Ceausescu in surdina in clipa in care americanii au iesit. Si deschideti geamurile ! i-a ordonat lui Stan. Miroase a cocina de porci. Porc jidanesc, caraliu de New York si negru imputit! a continuat el, in timp ce-si dezinfecta miinile.
— Scrie un comunicat de presa despre vizita asta, Pungan, pentru cazul in care porcu vrea sa-si faca publicitate. Scrie doar ca „s-au discutat probleme de interes comun", a ordonat Ceausescu.
Eram tocmai pe punctul de a pleca, atunci cind a intrat generalul Stan spunind:
— Consilierul Aurel Gheorghe roaga sa fie primit. Ceausescu mi-a facut semn sa ramin.
Gheorghe a intrat imbracat in uniforma militara, asa cum nu-l mai vazusem niciodata pina atunci, si a raportat dintr-o singura rasuflare:
— Tovarase presedinte al Republicii Socialiste Romania, ordinul dumneavoastra a fost executat.
A scos din geanta o taietura de ziar si o traducere scrisa de mina a acesteia, inminindu-le lui Ceausescu.
— Citeste !
— Nu ar trebui, tovarase Ceausescu, a spus Gheorghe, gesticulind in sensul ca peretii au urechi.
Ceausescu a cerut sa i se aduca ochelarii. Dupa ce a citit de doua ori foaia cu traducerea, mi-a dat-o si mie sa ma uit peste ea. Era vorba despre un articol scurt in care se afirma ca Laszlo Kalman, unul dintre organizatorii demonstratiei de la Waldorf Astoria impotriva, presedintelui Romaniei, a avut un accident de masina in timp ce se indrepta spre casa, venind de la manifestatie.
— Storcit? a intrebat Ceausescu intr-o doara, uitindu-se cu subinteles la pereti.
— Nu se stie inca, nu se spune nimic despre asta. Trebuie sa-l trimit acolo pe omul meu.
— Nu mai misti nici un deget. Nici o alta implicare. Presa lor ne va spune ce s-a mai intimplat. Ce se mai aude cu celalalt ?
— Ne ocupam inca de rezolvarea problemei. Voi pleca din New York cu avionul dumneavoastra ?
Cunoscindu-l pe Gheorghe de peste 20 de ani, mi-a fost foarte usor sa-mi dau seama de ironia din vocea lui. Ceausescu insa nu a sesizat absolut nimic.
— Ba stai aici. Si ai grija si de celalalt.
Deodata a parut ca se destinde oarecum, in timp ce ii scutura mina lui Gheorghe intr-un mod foarte prietenesc.
— Ma, Pacepa, s-a intors el catre mine, tu astazi sa ai grija de tovarasa Elena. Si vezi sa fie gata avionu. Spre seara vreau sa plecam spre Bucuresti.
Dupa ce am iesit din salon l-am incoltit pe Gheorghe si i-am cerut unele explicatii.
— Articolasul ala micut a venit ca o mana cereasca. Un tran¬chilizant foarte bun pentru Marele Sef, a spus Gheorghe, facindu-mi cu ochiul.
L-am lasat in pace si m-am dus sa o caut pe Elena.

ELENA CAUTA BIJUTERII NOI
— Nu ai cumva niste bijuterii noi pentru mine, draga ? a inceput Elena atunci cind am ajuns in buduoarul ei, unde coafeza personala tocmai o aranja.
— Totul este gata.
Mai multe magazine de bijuterii, care facusera bani buni de la Elena si in trecut, isi trimisesera noile lor colectii la Waldorf Astoria. Cutiile fusesera acum deschise si pregatite intr-o camera aflata in apropierea apartamentului prezidential, pazita strasnic afara.
— Hai sa vedem de ce ai facut rost pentru mine. Deschide-le pe toate, a comandat Elena nerabdatoare, in timp ce se aseza confortabil pe un fotoliu.

Din punctul acesta de vedere nu se aseamana deloc cu Ceausescu, care este tot timpul in miscare, se plimba mereu de jur-imprejur. Ea se asaza oriunde vede un scaun, si ramine lipita acolo. Si nu este nici ca un jucator de poker, care nu priveste in jur, ci numai in propriile carti, pe care le fileaza foarte incet. Nu, Elena vrea sa vada totul deodata si sa aiba totul deodata.

Dupa ce am deschis cutiile, Elena m-a pus sa le asez peste tot in jurul ei, apoi a inceput sa le masoare greutatea in mina. Criteriile de baza sint greutatea aurului si marimea diamantelor. Atunci cind nu se poate hotari intre doua articole care ii plac, pretul este cel care stabileste alegerea : ei ii place cu siguranta cel ce costa mai mult. Tocmai ma uitam la Elena cum se distra cu jucariile ei, cind l-am auzit pe generalul Stan spunindu-mi prin usa inchisa ca tovarasul vrea sa ma vada.
— inregistreaza discutia mea cu Klutznik, mi-a soptit Ceausescu cind m-a vazut.
Ca de obicei, el considera intilnirea pe care avea sa o aiba cu presedintele Congresului Mondial al Evreilor, Philip Klutznik, ca fiind cea mai importanta dupa cele avute cu presedintele Statelor Unite.
— Romania are ca forma de guvernamint dictatura proletariatului. America are ca forma de guvernamint dictatura jidanilor, obisnuia Ceausescu sa spuna.

Atunci cind se afla in cercul restrins si inchis al prietenilor intimi, obisnuia sa se laude in mod deosebit povestind cum a reusit sa-l recruteze pe fostul presedinte al Congresului Mondial al Evreilor, Nahum Goldman si pe secretarul acestei prestigioase organizatii internationale, facindu-i agenti de influenta ai Romaniei. Lui Ceausescu ii placea, de asemenea, sa-si impresioneze prietenii cei mai buni spunindu-le ca il are pe noul presedinte, Klutznik, in buzunarul lui.

De obicei la aceste intilniri ale lui Ceausescu cu respectivii conducatori evrei nu mai participa si o a treia parte, un al treilea conlocutor, eu insa aveam inregistrarile pe banda. Exista intotdeauna o diferenta semnificativa intre ceea ce spunea Ceausescu despre acesti „agenti personali" si ce se putea auzi pe banda, inregistrarile revelau, de cele mai multe ori, incercarile lui de, a cistiga unele avantaje din postura de mediator al conflictului din Orientul Mijlociu, asa incit sa atraga fonduri evreiesti spre Romania si sa obtina credite de mic interes, eforturile partenerilor lui de conversatie fiind facute in sensul obtinerii a cit mai multi evrei din Romania.

Dupa ce a plecat Klutznik m-am intors la Elena, care intre timp pusese deoparte peste douasprezece seturi de bijuterii, continuind inca sa se uite si sa aleaga.
— Preturile sint ridicole, draga. Ar trebui sa ne mai tocmim ca sa le scada, a izbucnit ea, bucuroasa ca are iar pe cineva cu care sa vorbeasca. Din cauza ca nu mai facuse cu adevarat cumparaturi inca din anul 1965, atunci cind Ceauscscu a devenit conducatorul Romaniei, Elena nu mai avea nici macar o vaga idee asupra preturilor marfurilor, oricare ar fi fost acestea. Avea insa, in orice situatie, doua reguli de baza: toate preturile din Romania erau prea mici, si toate preturile din strainatate erau prea mari. De cite ori cumpara din strainatate ceva bijuterii sau blanuri trebuia sa ma jur ca am obtinut mari reduceri ale preturilor acestora, caci, asa cum spunea ea:
— Nu trebuie sa-i ingrasam pe capitalisti cu bani comunisti. Citeodata aveau loc scene de-a dreptul dramatice atunci cind se ducea ea la cumparaturi. Ultima data cind s-a intimplat asa ceva a fost in Buenos Aires. Am fost impreuna la un magazin de bijuterii unde s-a indragostit de-a dreptul de un set compus din cercei, brosa si inel, fiecare dintre acestea in forma de floare, cu petalele deplasabile astfel incit se puteau stringe, acoperind un diamnat central. Elena era fascinata de ideea ca ar fi putut sa le poarte de fiecare data altfel, cu floarea fie larg deschisa, fie inchisa de tot, ca un boboc. Atunci cind a cerut o reducere de cincizeci la suta, proprietarul magazinului i-a ris in nas, iar Elena a plecat imediat tifnoasa. Odata ajunsa inapoi la Bucuresti, mi-a ordonat oricum sa telefonez la magazin si sa cer macar o reducere de douazeci si cinci la suta. Raspunsul a fost: „Marfa s-a vindut deja", iar Elena a fost de-a dreptul bolnava timp de doua saptamini. Atunci cind, in cele din urma, a cerut un set comanda speciala pentru ea, pretul a fost dublu. De atunci nu a mai vrut sa vada la fata alti vinzatori, cerind intotdeauna cu bijuteriile sa-i fie trimise ori la resedinta, atunci cind se afla in strainatate, ori chiar la Bucuresti. Dar si-a pastrat mereu felul ei de a fi mindra:
— Nu i-am dat niciodata unui capitalist pretul pe care mi l-a cerut.
Elena se poate juca cu bijuteriile zile intregi. Din aceasta cauza, atunci cind generalul Stan a strigat prin usa inchisa ca doamna Frieda Rosenthal, sotia unui oficial de la Consiliul Economic Statele Unite-Romania, venise sa o ia intr-o vizita la Muzeul Metropolitan, m-a intrebat cu o mina plina de neincredere:
— E ceva ce merita vazut acolo ?
Elena a hotarit ca o ora va fi absolut de ajuns pentru vizitarea Muzeului Metropolitan. De obicei nu prea ii plac muzeele, iar daca se intimpla citeodata sa viziteze cite unul, o face numai pentru presa. Atunci cind am plecat spre Metropolitan singurul lucru care o interesa si de care a intrebat a fost presa.
— Spune-le idiotilor sa faca un comunicat de presa lung, in care sa mentioneze cele mai renumite tablouri care se afla in muzeu.

Atunci cind, ceva mai tirziu, Elena a aprobat comunicatul, acesta arata ca un catalog al muzeului, „Lucrarile unor mari artisti, cum ar fi Botticelli, Giotto, Velasquez, Goya, Cranach, Van Eyck, David, Utrillo, Matisse erau de asemenea expuse", aceasta era doar o propozitie din comunicatul de presa de doua sute de cuvinte.
Ne-am intors tocmai la timp pentru a participa la receptia data la Waldorf pentru Ceausescu de Consiliul Economic Statele Unite-Romania si de Asociatia pentru Politica Externa. Dupa ce a fost ridicat in slavi cu generozitate - toata lumea aflase care este slabiciunea lui Ceausescu - acesta a tinut un discurs lung si demagogic. A introdus in aceasta cuvintare tot ce i-a trecut prin minte, de la discutiile avute cu Jimmy Carter pina la rata (falsa) de crestere a industriei romanesti de 12,5 la suta, de la cooperarile economice cu peste 140 de state din lume pina la independenta si suveranitatea nationala, fara sa uite de istoria de peste 2000 de ani a Romaniei.

În timp ce ne deplasam din foaierul hotelului, unde s-a ţinut receptia, spre apartamentul prezindential, Ceausescu m-a apucat de cot si m-a intrebat:
— Cum ti-a placut cuvintarea mea ?
— Totul conform planului „Orizont".
— Le-am dat o lectie. Totul depinde de tine ca dupa tot ceea ce le-am spus sa le iei banii. Si tehnologiile!
Dupa dineu Elena s-a intors la bijuteriile ei. Eu l-am insotit pe Ceausescu la intilnirea pe care a avui-o cu William Norris, presedintele firmei Control Data Corporation. Ceausescu a considerat ca aceasta este o ocazie importanta si mi-a dat instructiuni, intre care aceea de a-i stringe acolo pe toti membrii oficiali ai delegatiei. Compania Romcontrol Data, infiintata impreuna cu Control Data Corporation, nu era numai prima investitie romano-americana; creata penlru producerea de echipament electronic american si computere in Romania, era considerata de Ceausescu a fi una dintre cele mai importante porti prin care sa putem fura tehnologia microelectronicii americane.

OFITERI DE SPIONAJ PENTRU FIRME MIXTE
Investitiile comune si cooperarile cu firme din Occidenl ajunsesera sa fie la moda in blocul sovietic, dupa ce s-au dovedit a fi foarte folositoare in obtinerea de tehnologie noua atâl pe cai legale cit si pe baza spionajului industrial. Regula generala era aceea ca toti cei care erau implicati in astfel de investitii comune trebuiau sa fie agenti de spionaj. Ceausescu a ordonat lui DIE sa se foloseasca intens de fiecare noua investitie comuna si cooperare pentru a infiltra in Occident mici armate de agenti de spionaj si informatii, iar el personal superviza aceste operatiuni. O investitie bilaterala cu o firma vest-germana i-a inlesnit Romaniei accesul la informatiile tehnologice asupra mai multor sisteme turbo pentru masini blindate si tancuri, printre care si Leopard, favoritul lui Ceausescu. O cooperare romano-franceza pentru producerea lui Renault 12 - cunoscut in Romania sub numele de Dacia 1300 - a fost foarte folositoare pentru obtinerea unor importante tehnologii militare, pe care agentii romani de spionaj le-au gasit la uzinele Renault. Au fost de asemenea furnizate, tot prin spionaj industrial, mai mult de 13.000 de variante aditionale ale masinii de baza, care nu fusesera incluse in contract, Romania facind astfel economii de mai multe miliarde de dolari. Dupa contractul de investitie comuna, care a fost semnat cu Citroen cu doar citeva luni mai devreme, a fost trimisa in Franta o echipa de peste 150 de ingineri si tehnicieni romani, pentru a afla cum se construiesc masinile Citroen. Multi dintre cei trimisi erau agenti de spionaj si informatie, inarmati cu cele mai noi aparate de fotografiat miniaturale si cu hirtie fotografica de contact de ultima tehnologie. Atunci cind materialele fotosensibile trimise inapoi in Romania erau developate, cei ramasi in tara descopereau multe noi secrele tehnologice pe care Citroen a incercat cu toata ardoarea sa nu le includa in noul contract de cooperare. Unii dintre ofiterii de spionaj trimisi in Franta au reusit sa recruteze angajati ai uzinelor Citroen, prin care au ajuns la informatii tehnologice si mai secrete.

Romcontrol Data a fost rezultatul unei operatiuni DIE, aceasta firma fiind folosită mai apoi in mod intensiv pentru spionajul induslrial. Doi ofiteri de informatii, unul sub acoperirea de inginer roman, celalalt agent secret avind identitate de cetatean din Vest, au pus bazele unei retele avind surse extrem de valoroase in Occident si care au furnizat informatii foarte importante, cum ar fi cele despre stocarea datelor pe dischete informationale, pentru uz militar.
Dorinta lui Ceausescu de a face intilnirea de la Control Data Corporation publica si cât mai festiva posibil nu era altceva decit o acoperire in plus a operatiunilor subterane pe care el le demarase chiar in sinul corporatiei americane.
Dupa aceasta intrevedere am gasit citeva minule pentru a o forta pe Elena sa se hotarasca ce alegere are de gind sa faca; cu toaie acestea, nici pina in ultima clipa, cind bijuteriile urmau sa se intoarca la magazine, ea nu luase inca o decizie „finala".
— Pe aştea hai sa le luam cu noi, în Bucuresti o sa am mai mult timp la dispozitie ca sa ma uit la ele cu atentie si sa mi le aleg pe cele mai frumoase, a spus Elena, aratind spre un grup de peste douazeci si cinci de cutii ce contineau fiecare mai multe seturi de bijuterii, doar citeva dintre ele prezentind cite un singur set. Dintr-o privire mi-am dat seama ca cea mai ieftina dintre aceste cutii cu bijuterii nu ar fi putut sa coste mai putin de 20.000 de dolari.
Atunci cind ne-am intors in apartamentul prezidential, aflat alaturi, impreuna cu nenumaratele cutii pe care Elena si le alesese, Ceausescu tocmai isi terminase ultima intilnire de afaceri si incepuse sa ma caute.
— Daca emigrantii tăi sunt gata, baga-i inauntru, mi-a ordonat el.
Cei trei emigranti alesi de baza DIE sa se intilneasca cu Ceausescu asteptau deja intr-o camera din apropiere. Unul dintre ei isi adusese si nevasta cu el. Dupa cum spunea Florea, care se afla impreuna cu ei, toti cei trei erau agenti DIE dintre cei mai supusi. Atunci cind i-am introdus in salonul lui Ceausescu, acesta statea in picioare impreuna cu Elena, de fata fiind numai un fotoreporter, care nu a reusit sa faca decit o singura poza, dupa care a fost dat afara de Ceausescu. Unul dupa celalalt, emigrantii si-au recitat discursurile pe care le primisera de la Florea. Toate cele trei texte il ridicau in slavi pe presedintele Romaniei, condamnind vehement demonstratiile „calomnioase si iredentiste" impotriva Romaniei, dind asigurari ca toti conducatorii organizatiilor romanilor emigranti vor trimite telegrame presedintelui Carter in numele tuturor emigrantilor romani, in care vor cere „sa puna capat activitatii cercurilor fasciste" din Statele Unite.

Odata terminata aceasta treaba, Ceausescu l-a chemat inauntru pe Celac, ca sa ia notite. Aceasta intrevedere urma sa fie scheletul unui discurs propagandistic pe care voia sa-l dea publicitatii. Principalul element al acestuia consta in acuzarea demonstrantilor ca fiind criminali de razboi nazisti, care „au trimis in lagarele de concentrare peste 200.000 de evrei".
— Popa al tau si-a facut datoria exact asa cum trebuie, Pa-cepa, mi-a spus Ceausescu imediat dupa ce au plecat emigrantii. Se referea la „Avram", cel despre care Florea imi spusese ca era preot - agent trimis din Romania ca sa ia conducerea asupra bisericilor ortodoxe din Detroit.
— Ala inalt cine era ? m-a intrebat Ceausescu.
— Editorul ziarului Dreptatea. Dreptatea era o publicatie a emigrantilor.
— infiintat cu fondurile noastre ?
— Asa zice Florea.
Ceausescu a ordonat sa nu apara nimic in presa romaneasca despre demonstratie, insa discursul sau sa apara in totalitate, impreuna cu un rezumat al cuvintarilor tinute de emigrantii cei imblinziti.
— E bine ca astia sa nu-si pastreze textele. Poate o sa avem nevoie sa le mai imbunatatim putin pentru presa, a spus Ceausescu, trimitindu-ma sa iau de la cei trei foile cu textele discursurilor.
Textul cuvântarii lui Ceausescu a fost publicat pe 19 aprilie intr-un articol dintr-un cotidian oficial romanesc, „Scinteia", impreuna cu o fotografie a intrevederii, in care era aratat Ceausescu, in timp ce primea vizita unui grup de cetateni americani de origine romana. Eu ma aflam in centru, avindu-i pe sotii Ceausescu in stinga mea, iar grupul de emigranti la dreapta. Aceeasi fotografie a fost folosita si in cartea despre vizita lui Ceausescu in America, cuprinzind 260 de pagini, publicata in limba engleza, carte care in iulie 1978 - chiar cu putin inainte ca Statele Unite sa-mi acorde azil politic si sa-mi asigure protectia - a fost trimisa si raspindita in toate statele Americii de Nord in scopuri propagandistice. Deoarece imaginea mea aparea alaturi de cea a sotilor Ceausescu in aproape toate fotografiile, toate cele 30 000 de exemplare ale cartii au fost distruse, iar cartea retiparita, dupa ce chipul meu a fost indepartat din toate imaginile prezentate, in poza care il arata pe Ceausescu intilnindu-se cu emigrantii romani, orice ochi versat poate desoperi locul din care imaginea mea a fost stearsa, locul gol fiind acoperit cu un fundal desenat. Tehnica aceasta a fost opusa celei folosite in cazul lui Trifa, a cărui imagine nu a fost scoasa, ci din contra, adaugata unei fotografii.

INAPOI IN BUCURESTI
Nu am reusit sa-i ajung din urma pe cei trei emigranti decit abia in foaierul hotelului, unde am recuperat, in sfirsit, hirtiile cu textele discursurilor. Cind am incercat sa urc inapoi la etaj, la apartamentul prezidential, mi-am dat seama ca toate lifturile erau blocate din cauza că Ceausescu se pregatea de plecare. Am urcat pe scari pina la etajul 29, dar cind am ajuns usa liftului tocmai se inchidea in nasul meu si in spatele ultimului grup din suita lui Ceausescu. Am pornit-o in goana inapoi pe scari, de data asta in jos, iar cind am ajuns in fata usii de la intrarea hotelului am putut vedea coloana oficiala de masini escortata de motociclete, punindu-se chiar in clipa aceea in miscare, inca o data, Ceausescu a facut o miscare pe care eu nu o prevazusem, si nimeni, de alfel. Directorul hotelului Waldorf Astoria, care a inteles imediat situatia grea in care ma aflam, s-a apropiat de doi ofiteri de politie si i-a rugat sa ma conduca pina la aeroport. A fost una dintre cele mai precipitate si mai pline de peripetii plimbari pe care am facut-o vreodata. Timp de o jumatate de ora am facut o adevarata cursa printre obstacole prin orasul New York, la ora cu traficul cel mai intens, urcindu-ne uneori pe trotuare sau mergind pe sens invers, pe strazi cu sens unic. În aeroportul Kennedy am intrat nu pe poarta principala, ci pe una laturalnica, masina de politie avintindu-se de-a lungul unor drumuri inguste, pe care le-as numi mai degraba alei, cu o viteza de peste 130 de kilometri pe ora, traversind de mai multe ori pistele de aterizare si decolare, pentru a ajunge in cele din urma chiar la usa avionului prezidential romanesc.
— Am ajuns, a rostit soferul, ud leoarca de transpiratie, insa foarte mindru de performanta sa.
— Mai repede chiar decit cei de la Serviciile Secrete, a remarcat celalalt ofiter de politie, aratind cu degetul spre luminile intermitente ale coloanei oficiale motorizate, care chiar in momentul acela isi facea intrarea in aeroport.
— Sper ca soarta care m-a lasat pe miinile voastre astazi ne va acorda sansa sa ne revedem, am spus eu, imbratisindu-i pe cei doi politisti atit de binevoitori, dorindu-mi in sinea mea ca aceasta sa fie o profetie care sa se adevereasca intr-un viilor oarecare.
Atunci cind Ceausescu s-a dat jos din limuzina care-l adusese, eu ma aflam deja printre oficialii de la Departamentul de Stat. Urmat de Elena, a mers de-a lungul rindului, dind mina cu fiecare. Atunci cind a dat de mine si-a amintit imediat:
— Erai inca la hotel cind am plecat, nu-i asa ? Facindu-i Elenei cu ochiul a adaugat umflindu-se in pene:
— Acum esti de acord ca Secoritatea mea este mai tare decit armata ta ?
La ora sase si patruzeci de minute in acea dupa-amiaza de luni, avionul prezidential romanesc Boeing 707 a decolat, a mai facut un tur larg survolind orasul, apoi a luat directia Bucuresti, lasind in urma statuia Libertatii, in Bucuresti era deja marti.

Avionul inca nici nu prinsese bine altitudinea de croaziera, cind Ceausescu ne-a chemat la el pe mine, pe Oprea, pe Andrei, impreuna cu Pungan si cu Avram.
— Ce mai e nou ? a intrebat el, ca de obicei.
— Sintem bucurosi ca ne aflam iar pe pamint romanesc, a chitait Oprea, lovind de citeva ori cu piciorul in podeaua avionului prezidential Boeing 707.
— Prea te crezi destept, Oprea. Ce, nu stii ca asta este avion american ? i-a atras atentia Elena, cu aciditate in voce, punindu-l la punct.
Elena continua sa priveasca admirativ o fotografie care o reprezenta pe ea in vizita la Centrul Spatial NASA, si care era reprodusa pe prima pagina a ziarului Scânteia.
— Pina cind Pacepa si Avram vor incepe sa produca propriile noastre avioane, va trebui sa zburam cu d-astca americane. Da' ai dreptate, Oprea, de fapt sintem pe pamint romanesc.
— Mai i-ai tu o data partea lu Oprea, Nicule, daca vrei sa dormi cu el la noapte, a miriit Elena.
— Cuvintarea lui Rosenthal ne-a intrecut toate asteptarile, s-a aventurat Andrei, referindu-se la Milton Rosenthal, presedintele american al Consiliului Economic Statele Unite-Romania, care a tinut un discurs la dineul de lucru ce avusese loc in acea zi.
— A fost atit de delicat, a sarit si Oprea, nerabdator sa-si faca si el numarul de adulatie, atunci cind a inceput sa explice cum Tovarasul a inceput sa-si slujeasca poporul si tara inca de la virsta adolescentei.
— Mie chiar ca mi s-au umezit ochii. Mai ales cind a spus ca poporul roman, care este atit de cunoscut pentru inteligenta si priceperea lui, a reusit sa realizeze prin propriile forte produse de inalta tehnicitate, si-a adus si Avram contributia sa neinspirata.
— Nu-i asa ca-i destept? s-a bagat Elena cu limba ei cea ascutita. Poporul roman, ai? Pai fara Tovarasu', „talentatu" popor roman ar fi umblat si acum in picioarele goale, ca ciobanii... nu-i asa, Andrei ? Tu trebuie sa stii mai bine decit mine.
— Am de gind sa scriu cu litere mari si sa pun la loc de cinste in holul ministerului meu aceste memorabile cuvinte, a schimbat Andrei subiectul, citind dintr-un carnet de notite: „in calitate de conducator al maretei sale natiuni, Presedintele Ceausescu nu numai ca a adus Romania catre nemaipomenite realizari de progres, dar a jucat de asemenea un rol de conducere in intreaga comunitate internationala". Asta este ce a spus Carter cu gura lui. O sa pun asta la vedere, ca sa ia aminte toata lumea ce a spus presedintele american.
— Am facut si eu o colectie cu tot ce a spus Carter, si-a adus si Pungan contributia, scotind si el un carnetel de notite dupa care a inceput sa citeasca : „Ceausescu are capacitatea unica de a se pune cu usurinta in relatie cu conducatorii altor natiuni, fara sa tina cont de convingerile sau orientarile lor politice". Sau inca una: „Ceausescu a reusit sa construiasca o punte pentru aplanarea tensiunilor si pentru o mai buna intelegere intre popoare pe baze universal valabile". Sau: „Influenta sa in arena internationala are o valoare exceptionala". Sau...
— Ia nu mai face din Cap-de-Lemn un mare erou, l-a intrerupt Elena. Nu-ti mai aduci aminte ce idioata e nevasta-sa si ce dineu a putut sa-mi dea, intr-un muzeu, in rochia aia a ei roz-bombon ?
— Vizita a iesit excelent, a declarat Ceausescu, dupa care a inceput imediat sa imparta ordine in stinga si in dreapta, ridicind vocea cu brutalitate pe deasupra corului care il acompania frenetic cu „Am inteles" si „Desigur".
— Trebuie sa convocam Consiliul de Ministri intr-o sesiune extraordinara, Oprea. Dedicata numai acestei vizite. Trebuie sa-si exprime deplina si unanima aprobare a rezultatelor acesteia.
— Minunat, a exclamat Oprea.
— Primul-ministru trebuie sa tina o alocutiune, iar toti ungurii, germanii si evreii, citi or mai fi ramas, trebuie si ei sa tina acolo niste discursuri.
— Ma voi ocupa de discursurile lor indata ce vom ajunge inapoi la Bucuresti, inainte chiar de a trece pe acasa, l-a asigurat Oprea.
Datorita functiei de primviceprim-ministru, aceasta treaba cadea asupra lui.
— Va trebui sa primesc o telegrama de la Consiliul de Ministri in legatura cu vizita.
— O scriu chiar acum, in avion.
— Sper ca n-ai de gind sa ma uiti, nu-i asa, Oprea? a miorlait dulce Elena.
— Dati-i o mina de ajutor, tovarasi. Puneti-va stilourile la lucru. Ar trebui sa primesc telegrame, de asemenea, de peste tot din Romania. Folositi-va imaginatia, tovarasi. Ar trebui ca toata populatia tarii sa-si exprime deplina aprobare pentru aceasta vizita. Ceausescu si-a intrerupt putin tirada entuziasta, uitindu-se la mine si clipind din ochi. Ca si din Vest, bineinteles, a continuat el.
— Si de la Nicu, din partea Uniunii Tineretului Comunist, a adaugat Elena. Si de la comitetele de femei, Nicule.
— Tovarasi, stiu ca sinteti obositi, dar faceti un ultim efort. Duceti-va si scrieti toate aceste telegrame acum, astfel incit sa fie publicate si citite la radio si televiziune imediat dupa sosirea mea la Bucuresti.

Cind generalul Stan a raportat ca „tovarasii s-au culcat", Andrei a scos o sticla de whisky din geamantanul sau care, desi era imens, era totusi supraincarcat, fiind burdusit cu tot ce i-a cazut in mina prin toate hotelurile prin care a trecut, incepind cu Blair House, avind acolo de toate, de la sticlute de lavanda si sapunuri pina la periute de dinti si capsule de sampon.

Pungan a pregatit o telegrama cifrata pentru Dumitru Popes-cu, secretarul de partid cu probleme de propaganda, in care ii transmitea ca „La aeroport Tovarasul trebuie intimpinat de cea mai mare si mai entuziasta multime care a fost vreodata la o asemenea ocazie", si ca „toate statiile de radio si de televiziune trebuie sa transmita programe patriotice in legatura cu vizita tocmai incheiata si sa se pregateasca pentru punerea in unda a materialelor speciale cu care ne intoarcem noi".

Oprea, Pungan, Andrei si cu mine ne-am petrecut tot restul zborului pina la Bucuresti compunind sute de telegrame de ridicare in slavi a lui Ceausescu, care urmau sa aiba cele mai variate semnaturi, caci aveau sa fie trimise de comitetele regionale de partid, de unele ministere si alte agentii guvernamentale, de citeva universitati si institutii de cultura si arta si de mai multe ambasade din strainatate. Exista o regula ferma ca, dupa fiecare vizita pe care o facea in strainatate, Scânteia trebuia sa umple doua pagini de telegrame de adulare o oarecare perioada. Dupa ultima vizita facuta in Statele Unite, telegramele de „adinca pretuire" au umplut paginile acestui ziar mai mult de trei saptamini.

La sosirea noastra in Bucuresti peste 100.000 de oameni asteptau la aeroport. Se aflau acolo copii de scoala, purtind uniforme nou-noute de pionieri, tarani imbracati in costumele lor nationale, din diferite zone ale tarii, preoti cu sutanele lor negre, functionari in costume gri, dar mai ales muncitori in salopete, scosi ca din cutie. Ca de obicei, fusesera imbarcati in autobuze si adusi acolo de la scoli si de la locurile lor de munca, ca sa umple aeroportul. Acum erau aliniati cu grija de catre responsabilii fiecarui grup, care purtau banderole rosii pe brat, si care dirijau primirea „entuziasta si spontana" a sotilor Ceausescu. Sute de portrete ale cuplului „regal" erau ridicate la inaltime, multimile fiind inzestrate cu nenumarate pancarte pe care erau scrise sloganuri de soiul „Ceausescu si poporul!" sau „Stima noastra si mindriia, Ceausescu - Romania !". Camerele de televiziune transmiteau aceasta festivitate in direct.

Cind Ceausescu si Elena au coborit din avion, multimile se aflau de o parte, aliniate si ascultatoare, iar de cealalata parte era insirat corpul diplomatic. Pionierii scandau „Traiasca Presedintele!" iar grupurile de tarani dansau in mijlocul pistei de aterizare. Din difuzoare si megafoane s-a auzit o voce solemna care explica faptul ca „Uralele si ovatiile celor prezenti dau expresie simtamintelor de satisfactie si recunostinta ale intregului nostru popor pentru remarcabilele rezultate ale vizitei pe care marele conducator de partid si de stat a intreprins-o in Statele Unite ale Americii, pentru noua si valoroasa sa contributie..."

Departe, in spate, i-am vazut pe Popescu-Dumnezeu, impreuna cu Ion Dinca, primarul Bucurestiului, organizind si alte activitati „spontane", in orice caz munca lor a fost mult usurata in ultimul timp, nemaifiind atit de complicata. Fiecare dintre cele opt sectoare administrative in care este divizat Bucurestiul are propriile directive si sarcini. Dintre acestea facind parte si mobilizarea oamenilor la aeroport, cu ocazia plecarilor si venirilor lui Ceausescu, dar si in alte situatii, cum ar fi primirea de catre Ceausescu a vreunui sef de stat important. Popescu si Dinca nu mai trebuie decit sa spuna care este numarul de oameni pe care fiecare sector trebuie sa-l asigure, textele pe care trebuie sa le scandeze si pancartele pe care trebuie sa le tina pe sus, precum si ordinea in care trebuie strigate sloganurile.

(va urma)