Alexandr Soljenitin
Asta pentru ca el, seful de brigada, te hraneste. Si pentru ca fara rost
nu te sileste sa muncesti.
Suhov ofta si se ridica.
— Sa mergem sa spargem gheata.
Lua un toporas si o maturica, ciocanelul de zidar, o rigla, un snur si firul
cu plumb.
Kilgas — rumen ca de obicei — îl priveste pe Suhov si se strâmba. Îsi
exprima astfel nemultumirea ca seful de brigada i-a pus la munca mai înainte
de a suna sirena. El nu se gândeste cu ce se hraneste brigada lui.
Chelbosului îi e tot una daca i se da cu doua sute de grame de pâine mai
putin. Traieste din pachete.
Se scoala, totusi, întelege. Brigada nu poate sta în loc din cauza lui.
— Vania, asteapta putin! Vin si eu!
Daca ar fi lucrat pentru el, falcosul s-ar fi ridicat, desigur, mai
repede...
(De fapt Suhov se grabise si ca sa apuce firul de plumb înaintea lui
Kilgas. De la magazie s-a luat doar unul).
Suhov si Kilgas pornira spre etaj. În urma venea Senka, îl simteau
dupa scârtâitul scarii. La primul etaj zidaria e de-abia începuta. Trei
rânduri de jur împrejur. Rar unde e ridicata mai sus. Se va zidi usor; de la
genunchi pâna la piept — fara schele.
Schelele si caprele de lemn, care au fost aici mai înainte, au fost luate
de detinuti. Le-au dus la alte cladiri sau le-au ars. Numai sa nu cada în mâna
altor brigazi. Mâine vor trebui facute alte capre. Altfel ne oprim. De pe
centrala termoelectrica se vede pâna hat departe. Zona înzapezita si
pustie, posturile de observatie, negre, si stâlpii ascutiti, cu sârma
ghimpata. Pâna si sârma ghimpata se vede în lumina soarelui. Soarele nu
se vede. Straluceste extraordinar de puternic. Nu poti deschide ochii spre
el. Se mai vede, înca, nu prea departe un tren. Scoate fum, înnegreste
cerul si rasufla greu. Înainte de semnal scoate întotdeauna un horcait
bolnav. Iata, a si fluierat.
— Ei, stahanovistule! Termina mai repede cu firul cu plumb — îl mâna
Kilgas.
— Uita-te câta gheata e pe zidul tau! Când ai s-o spargi? Diseara?
Ti-ai adus degeaba mistria — raspunde Suhov ca sa-i faca în ciuda.
Tocmai voiau sa-si ia în primire zidurile, dupa cum le împartisera înainte
de prânz, când seful de brigada le striga de jos:
— Hei, baieti! Ca sa nu înghete mortarul vom lucra câte doi. Suhov,
ia-l pe Klevsin la tine, iar eu voi lucra cu Kilgas. Gopcik va curata zidul în
locul meu.
Suhov si Kilgas se privira unul pe altul. Nu-i rea ideea. Va merge mai
repede. Apucara toporasele... Suhov nu mai vedea acum nimic. Nici
orizontul îndepartat, nici zapada stralucitoare în razele soarelui, nici
detinutii care se împrastiau într-o parte sau în alta a zonei. Unii mergeau
sa sape gropile neterminate dimineata, altii sa întareasca armatura sau sa
ridice capriori la ateliere. Suhov vedea numai zidul sau, care, spre stânga,
se ridica în trepte pâna mai sus de mijloc, iar spre dreapta se întâlnea cu
cel al lui Kilgas. Îi arata lui Senka unde sa sparga gheata si el însusi începu
s-o taie plin de zel, ba cu taisul, ba cu muchia; schijele de gheata sareau în
toate partile si din când în când îl loveau peste fata.
Muncea cu convingere, fara sa se gândeasca la nimic. Intuia, sub stratul
de gheata, zidul si partea din afara a peretelui centralei, lata cât doua
caramizi de zgura. În locul acela peretele fusese zidit, înainte, de un zidar
necunoscut, care nu se pricepuse sau lucrase de mântuiala. Suhov se
obisnuise acum cu gândul ca peretele îi apartine. Iata aici o adâncitura. Nu
poate fi astupata dintr-o data, trebuie sa dea jos vreo trei rânduri si sa
adauge apoi mortar din gros. Iata, aici peretele iese în afara ca o burta.
Trebuie date jos doua rânduri. Împarti peretele cu o linie imaginara: cât va
zidi el pornind din stânga si cât Senka, spre dreapta, pâna la Kilgas. Acolo,
în colt, îsi facu el socoteala, Kilgas n-o sa se omoare cu firea, iar în Senka
îsi pune putina nadejde. În sfârsit, cât timp vor scormoni coltul, el va da
gata mai mult de jumatate din zid. Perechea noastra nu trebuie sa ramâna
în urma. Stabili câte caramizi sa i se aduca si unde anume sa fie asezate.
Abia începusera sa se catere pe scara cei care dadeau caramizile, ca
Suhov îi si striga lui Alioska:
— Adu-mi mie! Pune-le aici. Si aici. Asa.
Senka spargea gheata, iar Suhov apucase cu ambele mâini,
maturicea din sârma de otel si începuse sa curete peretele. Curata rândul
de sus al caramizilor, lasând, ici-colo, câte o usoara urma de zapada.
Veni sus si seful de brigada si, în timp ce Suhov matura zidul, el batu
în colt, o stinghie.
— Hei! — striga de jos Pavlo, ce faciti acolo, ati murit? Urcam
mortarul!
Suhov fierbea înabusit. Nu întinse înca snurul. Hotarî sa-l întinda imediat
nu pentru un rând sau doua, ci dintr-o data pentru trei. Si, ca sa-i fie
mai usor lui Senka, o sa-i ia o bucata de perete din exterior si o sa-i dea în
schimb alta, mai mica. În interior, întinse snurul pe creasta de sus si-i
explica lui Senka, prin cuvinte si prin semne, unde sa zideasca. Surdul
întelege si, tuguindu-si buzele, arunca ochiade si da lin cap spre peretele
sefului. Bagam carbuni? Nu trebuie sa ne lasam! Râde. Pe scara se aduce
mortarul, îl vor cara patru perechi Seful de brigada hotaraste ca mortarul
sa nu fie rasturnat în nici un fel de lazi, pentru ca îngheata, ci sa aseze
targile aproape, iar zidarii sa se descurce cum or putea si sa lucreze. Si, ca
sa nu înghete de pomana, acolo sus, cei care au carat targile vor da la
mâna caramizile. Cum se termina mortarul din targa — jos. Si imediat vor
urca alti doi. Jos se va dezgheta mortarul ramas pe targa. Atât cât se
poate. Au fost aduse în acelasi timp doua targi. Pentru zidul lui Kilgas si
pentru cel al lui Suhov. Mortarul abureste în ger, parca scoate fum, dar sa
te încalzesti la el nu poti. Îl arunci cu mistria pe parete si cât ai deschide
gura s-a si prins. Atunci trebuie sa-l bati cu ciocanul, deoarece cu mistria
nu mai ai ce-i face.
La fel si caramida, cum o pui se lipeste, îngheata. Iar daca-i cumva
strâmba n-o poti desface decât cu taisul toporului.
Caramizile de zgura nu sunt la fel. Una are coltul distrus, alta muchia
sparta sau ceva în plus. Suhov vede totul imediat si întelege ce loc, în zid,
se potriveste fiecarei caramizi în parte. Ia mortarul aburind cu mistria, îl
arunca exact unde trebuie si tine minte unde este încheietura de jos. (Pe
încheietura de jos se aseaza mijlocul caramizii de sus). Ia apoi din
gramada caramida cu grija sa nu-si rupa manusa (zgura sfâsie rapid si
dureros) si în timp ce înca mai niveleaza cu mistria — pleosc caramida. Tot
acum trebuie sa aiba grija ca zidul sa fie drept, în exterior si în interior, iar
caramizile sa fie asezate pe lat.
Daca sub greutatea caramizii iese mortar, îl ia repede cu muchia
mistriei si-l arunca. Vara îl foloseste pentru caramida urmatoare. Acum nu
poate fi vorba de asa ceva. Trebuie, de asemenea, sa nu pierzi din ochi
gaurile de jos. Poate ca acolo nu e necesara o caramida întreaga, ci câteva
bucatele. Mortarul trebuie aruncat în asa fel încât în partea stânga sa fie
mai gros, iar caramida trebuie împinsa de la dreapta spre stânga. Astfel ea
va presa surplusul de mortar între propria-i muche si caramida din stânga.
Pe urma ochiul la verticala si ia latime. S-a prins. Urmatoarea! Vom pune
doua rânduri si vom îndrepta greselile de mai înainte. Apoi totul va merge
ca pe roate. Acum sa privim cu atentie! Duse rândul exterior în
întâmpinarea lui Senka. Acesta s-a despartit în colt, de seful de brigada, si
vine încoace.
Suhov facu, spre cei care carau mortar, un semn rapid cu ochiul. Sa-i
aduca imediat mortar la îndemâna. Se munceste cu atâta îndârjire, încât
n-ai ragaz nici sa-ti stergi nasul. Când se întâlnira, Suhov si Senka luara
mortar din aceeasi lada. Curând o golira si începura s-o rada.
— Mortar — urla Suhov peste zid.
— Imediat — raspunde Pavlo.
Ca si ceilalti zidari, Suhov nu mai simtea gerul, încaierarea rapida cu
munca i-a încalzit chiar de la început. Din caldura asta, sub pieptar si sub
camasa se iveste sudoarea. Ei, însa, nu se opresc nici o clipa si duc zidul
mai departe si mai departe. Dupa o ora îi loveste al doilea val de caldura,
în care sudoarea se usuca. La picioare nu i-a cuprins frigul. Asta-i
important, în rest nimic, nici chiar vântul care sufla nu le poate îndeparta
gândurile de la zidit. Doar Klevsin îsi loveste picioarele unul de altul.
Poarta 46 nenorocitul. Pâslarii i-au fost alesi din perechi diferite si-i sunt
cam strâmti.
Din când în când seful de brigada striga: "Mortar"! De lânga zidul sau
striga si Suhov: Mortar! Cine trage mai bine la ham, acela devine în ochii
vecinilor un fel de sef de brigada. Suhov nu trebuie sa ramâna în urma
celeilalte perechi. Si-ar mâna, acum, chiar fratele pe scara, cu targile.
Buinovski cara de la prânz mortar, împreuna cu Fetiukov. Scara e abrupta
si alunecoasa si la început nu prea mergea. Suhov îl mâna cu
usurelul:
— Capitane, mai repede! Capitane, caramizi!
Dupa fiecare transport, capitanul devenea mai dibaci, iar Fetiukov
mai lenes.
Se balangane ca o tâta de catea lehuza, apleaca targa si varsa
mortarul, ca sa-i fie mai usor. Suhov îi da una în spate.
— Hei, sânge de ticalos! Ai fost director! De la muncitori pretindeai,
de buna seama!
— Sefule — striga capitanul — Pune-ma cu un om. Nu mai car cu flaimucul
asta.
Seful de brigada facu schimbari. Pe Fetiukov îl puse sa arunce caramizile
de jos, pe schele; îi alese locul în asa fel, încât sa poata numara câte
caramizi arunca. Capitanului i-l dadu pe Alioska. Alioska e un om linistit si
ascultator, îi comanda cine vrea.
— Munca de hamal, marinarule! îi spune capitanul. Vezi, zidul creste.
Alioska zâmbeste cu îngaduinta.
— Daca trebuie mai repede, hai mai repede. Cum doriti.
Coborâra. În brigada e o atmosfera calma. Seful striga cuiva, aflat jos.
O masina a adus caramizi. Vreo jumatate de an n-a fost nici o caramida,
iar acum parca-i inundatie. Se va lucra cât timp vor fi aduse caramizi.
Astazi e prima zi. Mai târziu e mai simplu, nu te mai grabesti.
Seful ocaraste pe cineva. E vorba de scripete. Suhov ar vrea sa afle
despre ce e vorba, dar n-are timp. Tencuieste peretele. Urcara cei care
carau mortar si povestira. Venise un montor sa repare motorul scripetelui.
Cu el venise si seful de la lucrarile electrice. Asta nu-i detinut. Montorul
lucreaza, seful se uita. Asta-i dupa regula: unul lucreaza, altul priveste.
Daca ar repara scripetele s-ar putea urca cu el si caramizile si mortarul.
Suhov ducea al treilea rând, Kilgas îl începuse si el, când pe scara
urca Der, seful echipei de constructii. E din Moscova. Se spune ca ar fi
lucrat într-un minister. Suhov era aproape de Kilgas si i-l arata pe Der.
— A-a! se eschiva Kilgas. Eu cu sefii, în general, n-am treaba. Sa ma
chemi numai daca o sa cada de pe scara,
Der se va plasa imediat în spatele zidarilor si-i va supraveghea. Mai
mult decât pe oricine, Suhov nu-i poate suferi pe acesti supraveghetori. O
face pe inginerul, afurisitul, porcul. Odata i-a aratat lui Suhov cum se
zideste si Suhov a izbucnit în râs. Dupa opinia noastra esti inginer abia
atunci când construiesti o casa cu propriile-ti mâinâ. În Temgheniova nu
sunt case de piatra. Toate-s din lemn. Si scoala tot de lemn este. Au adus
dintr-o rezervatie lemn de sase stânjeni. Totusi, daca în lagar a fost nevoie
de zidari, Suhov, poftim, e zidar. Cine stie doua meserii, învata si zece.
— Tiurin! striga Der cu ochii holbati. Tiurin! În urma lui, pe scara, venea
Pavlo, cu lopata în mâini. Asa cum îl apucase vremea, Der are o vesta
de lagar, nou-nouta si curata. Mai are si o caciula minunata, din piele. Pe
ea un numar ca toti detinutii: B-731.
— Ce-i! iesi spre el Tiurin taind aerul cu mistria. Caciula îi cazuse pe-o
sprânceana. Nemaipomenit. Nici n-apuca sa se apropie si mortarul îngheta
în ladita. Suhov zideste si asculta.
— Ce-nseamna asta — striga Der împrastiind o ploaie de saliva. Asta
miroase a carcera! E treaba de proces, Tiurin! O sa te procopsesti cu al
treilea termen.
Abia acum Suhov pricepu despre ce era vorba. Îl privi Kilgas.
Pricepuse si el. Cartonul gudronat! Vazuse cartonul în ferestre.
Suhov nu se teme pentru sine. Se teme pentru seful de brigada.
Pentru noi el este un parinte, iar pentru ei o unealta. Pentru astfel de
lucruri, în nord, li se da brigadierilor înca un termen.
Vai, cum s-a încruntat fata sefului de brigada! Zvârle mistria si face
un pas spre Der. Der îsi rasuceste privirile. Pavlo ridica hotarât lopata! N-a
luat el fara rost lopata...
A înteles totul si Senka, cu toate ca-i surd. Îsi apropie mâinile de coastele
lui Der. E zdravan ca un zeu al padurii.
Der clipeste des, se precipita si cerceteaza atent încotro ar putea s-o
întinda.
Tiurin se apropie de Der si-i spune calm si deslusit.
— Timpul vostru a trecut, ticalosilor! Nu mai puteti da pedepse! Daca
sufli un cuvânt, te-ai dus! Tine minte!
Seful de brigada tremura din tot corpul; nu se poate potoli în nici un
chip.
Pavlo, cu fata congestionata, se uita lung la Der. Te astepti sa-l taie în
bucati dintr-o clipa în alta.
— Dar ce-i, ce-i baieti? Der se facuse palid si încerca sa se
îndeparteze de scara.
Seful de brigada nu mai spuse nimic, îsi îndrepta caciula, ridica
mistria si pleca spre peretele lui.
Pavlo, tot cu lopata în mâini, pleca încet, jos, încet. Lui Der îi era
teama sa ramâna sus, dar mai teama îi era sa coboare: Se ascunse dupa
Kilgas si ramase acolo. Kilgas zideste încet, cu gesturile celui care aseaza
medicamentele pe un raft de farmacie sau, daca vreti, ca omul care se stie
dator, dar nu se grabeste deloc sa-si achite datoria. Sta cu spatele spre
Der. Parca nici nu-l vede.
Der se strecoara lânga seful de brigada.
— Tiurin, ce sa-i spun sefului de lucrari?
Tiurin zideste si nu-si întoarce capul.
— Spune-i ca asa a fost. Asa a fost când am venit aici.
Der mai sta putin, îsi da seama ca nu-i vor face acum bucata. Se plimba
oarecum linistit, cu mâinile în buzunare.
— Sce-optsute cincizeci si patru, bolboroseste el. De ce pui stratul de
mortar atât de subtire? Trebuie sa se razbune pe cineva. Pe peretele lui
Suhov stratul e subtire, dar nu se observa nici o gaura, nici pa verticala,
nici în parti.
— Permiteti sa raportez — sâsâie Suhov, nu fara oarecare ironie:—
daca pun un strat mai gros, în primavara toata centrala asta se va topi.
— Tu esti simplu zidar si trebuie sa asculti ce-ti vorbeste un sef — se
încrunta Der. Îsi umfla obrajii. Are obiceiul asta. Se poate pune si un strat
mai subtire, dupa cum s-ar putea pune si unul mai gros daca nu s-ar zidi
iarna, daca s-ar zidi omeneste.
Trebuie sa ai mila si de oameni. E necesar si câstigul. Ce rost are sa
explici daca omul nu întelege! Der coborî linistit pe scara.
— Sa-mi reparati scripetele — striga Tiurin în urma lui. Ce suntem noi,
catâri? Sa ridicam la etaj caramizile cu spatele?
— Ti se va plati ridicatul — raspunde Der amabil, de pe scara.
— Nu pentru roabe. Pentru targi sa se plateasca.
— Crezi ca mi-ar parea rau? Contabilitatea nu ia în seama targa.
— Contabilitatea! Toata brigada mea lucreaza ca sa deserveasca
patru zidari. Cât voi câstiga?
Tiurin vorbeste si zideste fara întrerupere.
— Mor-tar! striga el.
— Mor-tar — îl imita Suhov. A terminat al treilea rând si-l va începe pe
al patrulea. Ar trebui sa întinda snurul mai sus, dar se poate si fara. Va duce
rândul fara snur.
Der merge prin zapada ghemuit cu totul în sine. La birou sa se încalzeasca.
Nu-i în apele lui, se vede. Trebuie sa se gândeasca înainte de a
merge la un lup ca Tiurin. Cu astfel de sefi de brigada ar trebui sa se afle
în relatii bune. N-ar avea nici un fel de griji. El nu trebuie sa se
ploconeasca, relatia lui e mare, locuieste într-o boxa separata. Ce-i mai
trebuie? Sa mearga tantos si s-o faca pe desteptul?
Cei veniti de jos spun ca seful de la electrice si montorul au plecat.
Scripetele nu poate fi reparat. Asta înseamna sa cari ca un catâr. Prin câte
constructii a trecut a vazul acelasi lucru. Masinile — ori se strica singure,
ori le strica detinutii.
Transportul de butuci, de exemplu. Fixai un lemn în lant si apoi te
rezemai si te odihneai.
— Caramizi! Caramizi! striga seful de brigada. S-a dezlantuit, îi înjura
pe cei care cara mortarul si pe cei de la caramizi. Îi înjura de mama.
— Pavlo întreaba cât mortar va trebuie? striga unul de jos.
— Cât se poate!
— E pregatita o jumatate de lada.
— Pregatiti înca una întreaga!
Se zideste, nu gluma. Au ajuns la al cincilea rând de caramizi. Pentru
primul rând trebuia sa te apleci, iar acum zidul e pâna la piept, priveste! E
firesc sa ai spor. Nu-s nici usi, nici ferestre, numai doi pereti si caramizi din
beâsug. Ar trebui sa întinda snurul, însa e târziu.
— A optzeci si doua a plecat sa predea uneltele — raporteaza Gopcik.
Tiurin îl fulgera cu privirea:
— Mai bine ti-ai sti rostul, mucosule! Cara caramizi!
Suhov privi spre soare. Da, e la asfintit. Apune ca un bulgare rosu într-
o ceata laptoasa. Acum, însa, îsi luasera avânt si era foarte bine. Începusera
rândul al cincilea si trebuia sa-l termine si sa-l tencuiasca.
Cei de la mortar sunt ca niste cai care rasufla din greu. Chiar si Buinovski
se facuse cenusiu. Are, totusi, niste ani capitanul. Daca nu
patruzeci, atunci aproape. Gerul se înteteste. Mâinile muncesc, dar
degetele dor în manusile rupte. În pâslarul stâng gerul face ravagii. Suhov
tropaie ca sa se încalzeasca. Nu trebuie sa te apleci deasupra zidului, dar
trebuie sa-ti îndoi spinarea dupa fiecare caramida si lingura de mortar.
— Baieti! nu-i lasa Suhov în pace. Puneti-mi caramizile pe zid. Ridicati-
le pe zid!
Capitanul le-ar ridica bucuros pe zid, însa nu mai are putere.
— Bine, Ivan Denisâci. Unde sa le pun? arata-mi — spune Alioska. Nimic
nu refuza acest Alioska. Orice l-ai ruga. Daca toti oamenii din lume ar
fi Alioska, ca Suhov, ar fi altfel. Daca omul te roaga, de ce sa nu-l ajuti?
Asta-i o lege la ei.
Un sunet metalic strabatu întreaga zona si ajunse pâna la centrala
termoelectrica, încetarea lucrului! Tiurin îl grabeste cu mortarul:
— Mortar! Mortar! — striga.
Jos, tocmai se pregatise e noua lada. Acum trebuie sa zidesti, alta
iesire nu-i. Daca nu golesti lada, mâine mortarul va fi ca piatrat si nici eu
târnacopul nu-l spargi.
— Nu va lasati fratilor! striga Suhov.
Kilgas se înversunase. Nu-i plac asalturile. Dar unde sa se ascunda?
Pavlo urca în fuga, înhamat la o targa si cu mistria în mâna. Începu sa
zideasca. Acum sunt cinci zidari. Numai de-ar reusi sa astupe toate
încheieturile!
Suhov cercetase din vreme caramizile, stabilise care anume sunt
bune pentru încheieturi, si, cu ciocanasul, îi facu semn lui Alioska.
— Taie-le pentru mine fratioare, taie-le! Acum când toti se grabeau si
se agitau, Suhov statea linistit si privea peretele. Îl trimise pe Senka în
partea stânga, iar el se duse în dreapta, spre colt. Daca zidul se va subrezi
sau coltul se va narui, va fi nenorocire! Si mâine înca e truda de-o
jumatate de zi.
— Stai! Smulse caramida din mâna lui Pavlo si o aseza la linie. De
acolo, din colt, vazu ca la Senka zidul face un fel de îndoitura. O îndreapta.
Capitanul se lipise de targa ca un cal batrân obisnuit cu munca.
— Înca doua targi — se striga.
Capitanul cade de oboseala, dar trage. La fel a tras si Suhov. La
început s-a mai pazit, însa mai târziu au luat si pielea de pe el.
Soarele disparu dupa orizont. Se putea vedea acum si fara ajutorul lui
Gopcik ca toate brigazile dusesera uneltele si înaintau în valuri spre corpul
de garda (Nimeni nu pleaca imediat ce se da semnalul. Nu-s prosti sa
înghete lânga porti. Toti stau si se încalzesc. Dar vine o clipa când toate
brigazile încep sa curga, de parca sefii s-ar fi înteles dinainte. Daca nu s-ar
întelege, fiecare ar sta mai mult si miezul noptii i-ar gasi tot acolo. Asta
pentru ca detinutii sunt o samânta îndaratnica si rea.
Seful de brigada se dezmetici si vazu ca întârziase. Magazionerul nu-i
va spune cuvinte prea frumoase.
— Hei — striga — nu faceti economie de baligar! Hamali! Duce-ti jos
lada mare si razuiti-o. Ceea ce iese aruncati în gropi si astupati cu zapada,
sa nu se vada. Tu, Pavlo, la doi oameni, strânge uneltele si du-le la
magazie. Dupa ce termin targile astea, am sa-ti trimit prin Gopcik trei
mistrii.
Nu asteptara sa li se spuna a doua oara.
Luara de la Suhov ciocanasul si dezlegara firul cu plumb. Carausii si
cei care aruncasera caramizi fugira în sala unde se pregatise mortarul. Sus
nu mai aveau ce face. Acolo ramasesera numai cei trei zidari — Kilgas,
Klevsin si Suhov.
Seful de brigada se da putin la oparte si cerceteaza cât au zidit. E
multumit.
— Am zidit astazi nu gluma, nu? Într-o jumatate de zi, fara scripete,
fara ajutor.
Suhov observa ca Kilgas însa mai are mortar si se mâhni. Sa nu-l
înjure magazionerul pe Tiurin pentru mistrii.
— Ascultati baieti — sufla Suhov — duceti mistriile lui Gopcik. A mea
nu întra la socoteala, nu trebuie s-o predau. Am sa termin eu.
Tiurin râde:
— Cum sa ti se dea drumul? Fara tine tot lagarul ar plânge.
Râde si Suhov. Zideste.
Kilgas pleca cu mistriile. Senka îi aduce lui Suhov caramizi si mortar.
Gopcik o lua la fuga spre magazie, sa-l ajunga pe Pavlo. Porni prin
zona si brigada 104, fara sef. Seful de brigada e o forta, dar escorta
reprezinta o forta mult mai mare. Îi noteaza pe cei care întârzie si la
racoare cu ei.
Lânga corpul de garda e o înghesuiala cumplita. Se strânsesera toate
brigazile. Se pare ca a iesit si escorta, pentru numaratoare. (La plecare numara
de doua ori. Prima oara cu portile închise, iar o a doua oara când li
se da drumul, la poarta. Daca li se nazareste ceva, mai numara o data si
dupa ce au iesit pe poarta).
— Ce vrei sa faci eu mortarul, nenorocitule!... da din mâna seful de
brigada. Arunca-l peste zid.
— Du-te sefule! Du-te, acolo esti mai de folos. (Suhov îi spune de
obicei Andrei Prokopievici, însa acum, muncind împreuna, devenisera
egali. El nu doar gândea: "Iata, suntem egali", dar chiar simtea ca asa
este. Seful coborî cu pasi mari pe scara, iar Suhov în urma lui, începu sa se
întrebe, mai în gluma, mai în serios: "De ce naiba, ziua de munca e atât de
scurta? Abia te apuci de treaba si hopa încetarea!".
Ramasese numai cu surdul. Cu el, însa, nu poti vorbi mult si chiar daca-
ai putea n-ai ce vorbi. El e mai inteligent decât ceilalti, întelege totul
fara cuvinte.
Mortar! Caramida! Preseaza. Verifica. Mortar, Caramida, Mortar, Caramida...
Ce spusese seful de brigada? Sa nu-i para rau de mortar? Sa-l azvârle
peste zid si s-o întinda? Suhov nu ara asemenea apucaturi. Nu le-a deprins
nici în cei opt ani de lagar.
Îmi pare rau dupa fiecare lucru, dupa fiecare munca facuta fara rost.
Mortar! Caramida! Mortar! Caramida!
— Am terminat, mama ta de picior! striga Senka. Haide.
Apuca targa si pe scara în jos.
Suhov ramase acolo. N-ar fi plecat acum nici daca l-ar fi alungat
escorta cu câinii cenusii.. .. Se da câtiva pasi înapoi si cerceteaza. E bine.
Merge. Se apropie de perete. Din stânga, si din dreapta. Cumpaneste din
ochi. E neted. Nu i-a îmbatrânit înca mâna.
Porni vârtej pe scara.
Senka iesise afara în fuga si se afla deja pe delusor. Ei, ei! striga el.
— Fugi, vin si eu imediat — da Suhov din mâna. Suhov mai zabovi putin
în sala masinilor. Nu-si poate parasi oricum mistria. S-ar putea ca
mâine sa nu mai iasa la munca, s-ar putea ca brigada sa fie trimisa la
"Oraselul socialist", s-ar putea ca jumatate de an sa nu mai nimereasca
aici. Sa piarda mistria? Sa i-o ciordeasca cineva si sa ramâna fara ea?
Sobele sunt stinse. E întuneric. Te cuprinde teama. Nu din cauza întunericului,
ci pentru ca au plecat toti si-ai sa fii lipsa la corpul de garda si
escorta te va lua la bataie. Cauta câtva timp si gasi, într-un colt, o piatra
zdravana. O dadu la o parte, ascunse sub ea mistria si o acoperi. E în
ordine!
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu