Alexandr Soljenitin
Acum repede. Sa-l ajunga pe Senka. Senka nu e prea departe. Poate,
la vreo suta de pasi. El nu te paraseste niciodata la nenorocire. Vor
raspunde împreuna.
O luara la furga. Unul înalt, celalalt scund. Senka o cu un cap si jumatate
mai înalt decât Suhov. Si capul e nemaipomenit de mare.
Privindu-i îti vine sa spui ca sunt niste pierde vara care alearga de
buna voie pe un stadion. Dar nu-i asa. Sunt dupa o zi de munca, cu
spinarile înca îndoite, cu manusile umede, cu pâlsarii scâlciti si afara e un
frig groaznic.
Sufla si icnesc ca niste câini turbati.
Seful de brigada e deja la corpul de garda. Va explica. Alearga direct
spre multime. Li se face groaza. Sute de gâtlejuri începura deodata sa
înjure de mama si de tata si de gura si de nas si de spate. Cum sa nu te
îngrozesti când cinci sute de oameni turbeaza din cauza ta?!
Important e însa, ce va face escorta.
Nu, escorta nu face nimic. Seful de brigada e aici, aproape, în ultimul
rând. Desigur explicase si-si luase vina asupra sa.
Baietii urla, înjura. Urla atât de tare, încât pâna si Senka aude si dupa
ce îsi vine în fire se arunca asupra lor.
El tace, tace mereu, tace, de-o viata, dar acum si-a dat drumul. Si-a
ridicat pumnii si se va arunca la bataie.
Tacura. Unii râd.
— Hei, o suta patru! se striga. Parca spuneati ca-i surd. Am
verificat.
Râd toti. Râde si escorta.
— Aliniati-va câte cinci!
Portile ramân închise. Ei însisi nu înteleg de ce multimea este împinsa
înapoi. (Se lipisera cu totii de porti ca niste prosti. Parca asa le-ar da
drumul mai repede).
— Aliniati-va câte cinci! Întâia! A doua! A treia!
Rândul chemat înainteaza câtiva metri. Suhov asteapta si îsi trage
rasuflarea. Priveste luna, care deja se ridicase, maicuta! Era rosie si
încruntata. Se stirbise putin. Ieri pe timpul asta se afla mult mai sus.
Suhov e vesel ca totul a trecut cu bine. Îl înghionteste pe capitan în
coasta si-l copleseste cu întrebari:
— Asculta, capitane — dupa stiinta voastra — unde se aciueaza luna
veche?
— Cum unde, ignorantule?! Pur si simplu nu se vede.
Suhov îsi clatina capul si râde:
— Si daca nu se vede, de unde stii ca exista?
— Adica cum, dupa tine — se minuneaza capitanul — în fiecare luna e
o luna noua?
— Ce-i ciudat în asta? Oamenii nu se nasc în fiecare zi! De ce nu s-ar
naste si luna odata la patru saptamâni?
— Ptiu! — scuipa capitanul — înca n-am întâlnit nici macar un matroz
atât de prost. Auzi, unde se aciuiaza luna veche?!
— Tocmai ca eu te-am întrebat — unde? — deschide Suhov gura.
— Ei, unde?
Suhov ofta si se destainui sâsâind încet:
— La noi se spune ca dumnezeu farâmiteaza luna veche si o preface
în stele.
— Niste salbateci! râde capitanul. Niciodata n-am auzit asta! Asa-i ca
tu crezi în dumnezeu, Suhov?
— Pai cum? — se mira Suhov. Când tuna — poftim, încearca sa nu
crezi!
— Si de ce face dumenezeu asta?
— Ce anume?
— De ce preface luna în stele?
— Ce-i de ne-nteles aici? Suhov strânge din umeri. Din când în când
stelele cad si trebuie complectate.
— Întoarce-te, mama voastra..., zbiara escorta — Aliniati-va!
Numaratoarea ajunsese la ei. Trecu a douasprezecea grupa de cinci a
celei de-a cincea suta si ei doi în urma — Buinovski si Suhov.
Escorta se agita, verifica tablitele de numarare, discuta. Lipseste
cineva! Iarasi lipseste cineva dupa socotelile lor. Macar de s-ar pricepe sa
socoteasca.
Au numarat patru sute saizeci si doi si trebuie sa iasa patru sute saizeci
si trei.
Îi împinsera îndarat. (Se lipisera iarasi de poarta).
O iau de Ia capat:
— Ali-ni-a-ti-va! Câte cinci! Întâia! A doua!
Aceste numaratori si rasnumaratori îti umplu sufletul de necaz pentru
ca timpul care trece nu e oficial, ci din cel care ne apartine noua. Tot
timpul nostru este si acela care se scurge când strabatem distanta pâna la
lagar si aici ne oprim si asteptam aliniati, pentru perchezitie.
Dinspre toate obiectivele, brigazile alearga mâncând pamântul, îsi
ocupa una alteia locul, numai sa ajunga mai repde la perchezitie si s-o
zbugheasca, mai devreme, în lagar.
Brigada care patrunde prima în lagar domneste: sala de mese o
asteapta, e prima la pachete, la bucataria individuala, la sectia
cultural-educativa sa-si ridice scrisorile, la cenzura, sa le predea, la
infirmerie, la frizerie, la baie — pretutindeni.
Uneori se grabeste si escorta sa ne dea mai repede în primire. Se întoarce
astfel si ea mai devreme în lagar. Nici soldatului nu-i arde de
plimbare: treburi sunt multe, timpul e putin.
Dar iata ca nu le iese numaratoarea.
Socotitorii se apropie, cu tablitele, de comandantul escortei. Discuta.
Comandantul striga:
— Seful brigazii 104!
— Aici.
— N-a ramas nimeni de la tine în centrala termoelectrica?
Gândeste-te!
— Nu.
— Gândeste-te bine, altfel îti dau capul jos de pe umeri:
— Nu, sunt sigur,
Îsi arunca privirile spre Pavlo: n-a adormit oare nimeni acolo, în sala
masinilor?
— A-li-ni-a-ti-va pe brigazi! striga comandantul escortei.
Stateau în rânduri, câte cinci, asa cum se nimerise. N-avea
importanta.
Curând începura sa tipe si sa se izbeasca unii de altii. Într-o parte se
striga: "A saptezeci si sasea — la mine!" în alta parte: "A treisprezecea!
Încoace!" Dincolo! "A treizeci si doua!".
104 e în spatele tuturor brigazilor. Suhov observa ca toti sunt cu
mâinile goale. Au lucrat atât, prostanacii, încât au uitat sa strânga ceva
pentru foc. Doar doi au legaturi mici.
Jocul acesta se întâmpla în fiecare zi: înainte de a pleca, mâna de
lucru strânge orice bucatica de lemn — surcele, betisoare — le leaga cu un
siret de cârpa sau cu un capat de funie si le cara. Prima haituiala e la
corpul de garda. Aici se afla seful de lucrari sau careva dintre sefii de
echipa. Cum ai ajuns îti si ordona sa arunci totul (Au pierdut milioane prin
horn si acum încearca sa recupereze cu ajutorul surcelelor). Mâna de lucru
îsi are, însa, socoteala ei: daca fiecare va aduce câte ceva, cât de putin, în
baraca va fi mai cald. E drept, plantoanele primesc câte cinci kilograme de
carbune-praf pentru fiecare soba, dar de la acestea nu te poti astepta la
caldura. De aceea detinutii procedeaza asa: rup betisoarele, le fac mai
scurte si le baga sub vesta. Numai în felul acesta îl pot duce pe seful de
lucrari.
Escorta nu ordona niciodata sa se arunce lemnele. Are si ea nevoie de
lemne, dar nu le poate cara. Pe de o parte nu-i permite uniforma, iar pe de
alta mâinile sunt ocupate cu automatele. Ca sa traga în noi. Cum ai ajuns
în lagar, escorta comanda: "De la cutare pâna la cutare rând, sa se arunce
lemnele aici"!
Sunt milostivi ca dumnezeu însusi: iau ei, dau si supraveghetorilor din
lagar, lasa si detinutilor. Altfel nu vor mai aduce deloc. Asa ca toti detinutii
trebuie sa aduca lemne în fiecare zi. În timp ce Suhov cotrobait cu ochii,
daca nu cumva pe sub picioare sunt surcele — sa le adune — seful de
brigada îi numarase pe toti si raporta comandantului escortei:
— Brigada o suta patru este toata.
Si Cezar e prezent. I-a lasat pe cei de la birouri si-a venit aici.
Pipa proiecteaza asupra fetei lui o lumina rosiatica, mustatile îi sunt acoperite
de chiciura, întreba.
— Ei, cum merge capitane?
Unul care traieste la caldura nu-l poate întelege pe cel înghetat, întrebarea
e fara rost.
— Cum merge? — strânge din umeri capitanul. Am muncit atât, încât,
iata, abia îmi dezdoi spinarea.
Astfel spus, pricepe-te si da-mi sa fumez. Cezar îi da sa fumeze. Din
toata brigada, el numai de capitan se tine mai aproape, fata de nimeni
altul nu-si deschide sufletul.
— La a treizeci si doua lipseste un om! La a treizeci si doua! — striga
cu totii.
Ajutorul de la brigada 32 îsi ia un flacau si o întinde spre atelierul de
reparatii auto, sa caute. Multimea se întreaba: cine lipseste? Cine?
Banuiala se încropeste si ajunge pâna la urechile lui Suhov: n-o fi cumva
moldoveanul acela mic si oaches? Ce fel de moldovean e acesta? Nu-i oare
moldoveanul despre care se spune ca a fost spion român, un spion
autentic?
Spioni!! În fiecare brigada sunt câte cinci, numai ca ei sunt spioni
închipuiti, scorniti. Dupa dosare trec drept spioni, dar, de fapt sunt simpli
prizoneri. Judecat astfel si Suhov e un spion.
Comandantul escortei priveste lista si se înegreste de spaima. Daca a
evadat un spion va fi vai si amar de pielea lui. Multumii îi vine sa turbe.
Hoitul, mortaciunea, nemernicul, tâlharul, parsivul! N-are ce face! Cerul e
deja negru, doar luna îl mai lumineaza, ies stelele, gerul se aseaza pentru
noapte, iar el, nenorocitul, lipseste. N-a lucrat îndeajuns mortaciunea? Nu
ti-au fost suficiente cele unsprezece ceasuri de la o noapte la alta? O sa te
sature procurorul, asteapta!
Suhov se mira grozav sa cineva poate lucra astfel încât sa nu auda
semnalul.
Uitase cu desavârsire ca el însusi lucrase mai înainte asa si ca-i era
necaz ca se aduna prea devreme la corpul de garda.
Acum el înghetase odata cu toti ceilalti, se înversunase ca si ei si daca
moldoveanul i-ar fi tinut acolo înca o jumatate de ora iar escorta l-ar fi dat
multimii, ar fi fost sfârtecat fara mila, cum sfârteca lupii un vitel.
Gerul începu sa arda. Nimeni nu sta pe loc — bat din picioare sau
merg doi pasi înainte si doi înapoi.
Oamenii comenteaza: a izbutit, oare sa fuga moldoveanul? Daca a
fugit ziua e o treaba, dar daca s-a scuns si astepta sa plece paza de la
posturile de observatie se înseala. Daca n-au ramas urme pe sub sârma
ghimpata pe unde s-a târât, trei zile si trei nopti nu vor înceta sa-l caute în
zona si trei zile si trei nopti vor veghea la posturile de observatie. Daca nu
chiar o saptamâna întreaga. Asa glasuieste regulamentul. Detinutii îl stiu.
Daca cineva a fugit, linistea escortei se sfârseste. Sunt fugariti fara somn
si mâncare. Asa ca uneori îsi ies din fire si nu-l mai aduc viu pe fugar.
Cezar încearca sa întretina o discutie cu capitanul.
— Va mai amintiti, pince-nezul atârna pe parâma vaporului?
— Mda... Capitanul fumeaza.
— Dar caruciorul, cum aluneca pe treptele lui "Odesa?"
— Da... însa marinareasca e cam artificiala, acolo.
— Vedeti, suntem rasfatati de tehnica moderna a filmarii.
— Si viermii în carne misuna exact ca dupa ploaie. Oare ce posibil sa
fie asa?
— Cu mijloace marunte nu faci cinema!
— Ma gândesc ca daca aceasta carne ne-ar aduce-o în lagar în loc de
plevusca noastra si ar arunca-o în cazan fara s-o curete — nu numai pe a
mea — stiu bine ca...
— Hu! Hu! Hu! — începura sa urle detinutii — U-u-u!
Dinspre atelierele de reparatii veneau trei siluete, înseamna ca era si
moldoveanul.
— U-u-u! striga multimea de lânga porti.
Cei trei se apropiau în fuga, iar strigatele se amplificara:
— Ciuma! Paduche! Scursura! Fecior de catea! Ticalosule! Stârcule!
— Ciuma — striga si Suhov.
Nu-i de glumit. A furat mai mult de o jumatate de ora de la cinci sute
de oameni.
Alearga cu capul tras între umeri, ca un soricel.
— Stai! Striga escorta si-l noteaza. K-460 unde ai fost? Un sergent
porni spre el.
Multimea striga:
— Ticalosule! Parsivule! Scuipatura!
Sergentul îl împinge cu patul pustii. Unii amutira. Moldoveanul tace,
îsi tine capul plecat si se da îndarat din fata escortei.
Ajutorul sefului de la brigada 32 iesi în fata.
— S-a ascuns de mine, mortaciunea, s-a strecurat între scânduri, iar
colo s-a încalzit si a adormit.
Începu sa-l loveasca în mutra si în gâtlej. În felul acesta îl îndeparta
de escorta.
Moldoveanul se retragea încet, iar un maghiar din aceeasi brigada îi
dadu un picior în spate si apoi înca unul. Asta ca sa se sature de spionaj.
Sa spioneze, poate si un natarau. Spionul are, în general, o viata curata,
vesela. Încearca totusi, sa dai la spate zece ani, într-un lagar de munca
fortata.
Sergentul îsi coborî carabina, iar comandantul escortei urla:
— Departati-va de porti! Aliniati-va câte cinci! Câinii, vor din nou sa
numere. De ce sa mai numeri când si fara asta e clar? Detinutii începura
sa murmure. Tot necazul pricinuit de moldovean trecu asupra escortei.
— Ce este? urla comandantul escortei. Vreti sa va trântim în zapada?
Într-o clipa va trântesc si va tin pâna dimineata!
E în stare s-o faca. De câte ori nu i-a trântit?! El însusi a dat ordin:
"Culcati-va! Arma în pozitie de lupta." S-au întâmplat de-astea. Detinutii
stiu. Începura sa se traga usurel de lânga porti.
— Departeaza-te! Departeaza-te! forteaza escorta.
— Si la urma urmei, de ce v-ati îngramadit la poarta, canaliilor? se întarâta
cei din spate asupra celor din fata.
— Aliniati-va câte cinci! Prima! A doua! A treia!
Luna parcursese deja un sfert de cer. De pe discul el se cernea o
lumina roscata, puternica. Seara era pierduta. Modovean blestemat!
Escorta blestemata! Viata blestemata!
Cei din fata, care au fost numarati se întorc si se înalta pe vârful
picioarelor, sa vada daca în ultimul rând sunt doi sau trei. De asta depinde
toata viata lor. Lui Suhov i se paru ca în ultimul rând vor fi patru, înlemni
de groaza. Unul în plus! Iarasi vor numara! Curând se dumiri ca Feitukov,
sacalul, vânase un muc de tigara de la capitan si nu trecuse la timp în
rândul lui. Acum se putea întelege ca e unul în plus. Ajutorul
comandantului îl loveste cu rautate pe Fetiukov peste gât. E drept, în
ultimul rând sunt trei oameni.
A iesit numaratoarea, slava tie, doamne.
Detinutii nu mai mârâie. Vad ca soldatii ies din corpul de garda si înconjoara
câmpul pe partea celalta a zonei, înseamna ca le vor da drumul.
Sefii de echipa nu se vad. Nici seful de lucrari. Baietii duc lemnele. Portile
se dau în laturi. În spate, lânga bârnele groase, se afla comandantul
escortei si controlorul:
— Prima! A doua! A treia!
Daca va iesi bine si de data asta, vor coborî sentinelele de la posturile
de observatie.
Vai, cât pamânt e de umblat pâna acolo, la posturile de observatie,
dispuse de-a lungul zonei! Numai când iese numaratoarea si ultimul
detinut este scos din zona, abia atunci se suna la telefon toate sentinelele
si li se da ordin sa coboare.
Daca comandantul escortei este inteligent, porneste coloana imediat.
Stie ca detinutul n-are unde sa fuga si cei de la posturile de observatie vor
ajunge, oricum, coloana. Dar comandantul escortei e un natarau, se teme
ca nu-i vor ajunge trupele împotriva detinutilor si asteapta.
Un astfel de cap sec e si comandantul de azi al escortei. " Asteapta."
O zi întreaga au stat detinutii în ger si au înghetat. Curata moarte! Si
dupa terminarea lucrului au mai stat e ora.
Dar nu atât gerul, cât mânia îi macina. Au pierdut seara. Nici un fel de
treburi nu se mai pot face în lagar.
— De unde stiti atât de bine modul de viata al flotei englezesti? se întreba
în rândul vecin.
— Pai sa vedeti, am trait aproape o luna pe un crucisator englez.
Aveam acolo cabina mea. Însoteam o escorta marina. Eram la ei ofiter de
legatura. Si culmea! Închipuiti-va, dupa razboi, pe amiralul englez l-a pus
dracul sa-mi trimita un cadou ca amintire. "În semn de recunostinta". Ma
mir eu si blestem... Si iata-ma acum, aici cu toti într-o oala. Sa stati aici cu
cei din banda lui Bandera, nu-i o placere prea mare.
E straniu sa vezi stepa pustie, santierul parasit, zapada care luceste
sub luna. Escorta s-a asezat reglementar zece pasi unul de altul, arma pregatita.
Si în turma neagra a acestor detinuti, un om, Sce-311, care se credea
facut pentru maririle vietii, un om care cunostea un amiral englez, iar
acum cara targi cu Fetiukov. Pe om poti sa-l iei si asa si altfel...
Escorta s-a adunat! Si direct, fara molitva:
— Înainte mars! Mai repede!
Lua-v-ar dracu cu "mai repedele" vostru cu tot! Au ramas ultimii asa
ca nu mai are nici un rost sa se grabeasca.
Detinutii s-au înteles fara sa-si vorbeasca între ei: ne-ati tinut voi,
acum va vom tine si noi. Va credem, ati vrea sa mergeti mai repede la
caldura...
— Pasul mai mare! striga comandantul, escortei. Pasul mai mare, cap
de coloana!
Lua-v-ar dracul cu pasul mai mare eu tot! Detinutii merg domol, cu
capul în piept, ca la înmormântare. Nu mai avem nimic de pierdut, oricum
suntem ultimii în lagar. Nu s-a purtat cu noi omeneste, macar sa crape acum
strigând.
"Pasul mai mare" striga comandantul escortei si dintr-o data întelege:
detinutii nu vor merge mai repede. Si n-ai cum sa tragi în ei; merg câte
cinci, în coloana, corect. Comandantul escortei n-are cum sa-i forteze sa
mearga repede. (Dimineata detinutii se salveaza mergând la lucru încet.
Cine se grabeste, nu-si termina pedeapsa în lagar — transpira si se
prabuseste).
Asa ca mergem domol, cu pas egal, ordonat, zapada scârtâie. Unii discuta
încetisor, altii tac. Suhov îsi aminti tot ce n-a putut face dimineata în
lagar. Mai întâi, infirmeria. Al dracului lucru, muncind uitase cu totul de infirmerie.
Exact la ora asta acolo se fac primirile. Ar mai putea reusi numai
daca renunta la cina. Acum, însa, nu-l mai doare chiar asa tare. Cum o fi
stând oare cu temperatura? Nu-i timp de pierdut! O va scoate la capat si
fara doctori. Doctorii astia te baga în mormânt. Nu infirmeria îl preocupa
acum, ci cum sa-si mai adauge ceva la masa. Singura nadejde era ca
Cezar sa primeasca pachet. E si timpul.
Dintr-o data coloana deveni parca alta. Începu sa se agite, iesi din
pasul egal, începu sa mormaie, sa bâzâie si o lua la fuga. Ca sa-i ajunga pe
cei din fata, rândurile din urma, si odata cu ele si Suhov, trebuie sa alerge.
Fac câtiva pasi normali si apoi câtiva în fuga. Când coada urca pe deal,
Suhov vazu despre ce este vorba: în dreapta lor, departe, în stepa, se târa
o coloana, care mergea piezis catre coloana noastra si, desigur,
vazându-ne au grabit pasul. Aceasta putea fi numai coloana de la uzina
mecanica. Are vreo 300 de oameni, înseamna ca si lor nu le-a mers astazi
prea bine. De ce oare? Acolo se întâmpla sa-i retina chiar la munca. N-au
terminat probabil de reparat o masina oarecare. Dar asta n-are nici o
importanta. Stau toata ziua în caldura. Ei, acum care pe care! Baietii
alearga, pur si simplu alearga. Alearga si escorta. Comandantul escortei
striga:
— Nu va departati unul de altul! Cei din spate apropiati-va! Apropiati-
va!
— Pocni-te-ar cineva în frunte, ca nu mai termini de latrat! Oare nu ne
tinem destul de aproape?
Discutiile se curmara, iar gândurile, oricât de adânci ar fi fost ele, îl
parasira subit si în toata coloana îsi facu loc o singura dorinta:
— Sa-i întrecem! Sa nu ne lasam!
Totul se amesteca si se ravaseste într-un asemenea hal încât nu mai
deosebeste albul de negru. În astfel de momente escorta nu mai este un
dusman pentru detinuti, ci un prieten. Dusmanul este coloana cealalta. Se
înveselira brusc cu totii. Raul trecuse.
— Hai! Hai! striga cei din urma catre cei din fata.
Coloana noastra a ajuns în drum, iar cea a uzinei mecanice e abia în
spatele cartierului de locuinte. Goana nocturna continua. Drumul coloanei
noastre este acum mai batatorit, în special prin mijloc. Dar si escorta, pe
margini, se împiedica mai putin. Pe un astfel de teren trebuie sa-i
învingem. Mai ales pentru faptul ca la corpul de garda din lagar
perchezitionarea lor dureaza exagerat de mult.
Când detinutii au început sa se taie unii pe altii, sefii au ajuns la concluzia
ca blestematele de cutite sunt facute la uzina mecanica si apoi
strecurate cu dibacie în lagar. De aceea, la intrarea în lagar, cei care
lucreaza acolo sunt perchezitionati în mod special.
Toamna, târziu, pamântul îngheata si se face tare ca piatra. Cu toate
acestea lor li se striga:
— Uzina mecanica, jos bocancii! Luati-i în mâini!
Si îi perchezitionau asa, desculti. Dar si acum, fie ca e ger sau nu,
unora, luati la întâmplare, li se ordona:
— Tu, de colo, scoate-ti pâslarul drept! iar tu, scoateti-l pe stângul!
Detinutul îsi scoate pâslarul si sarind într-un picior trebuie sa-l rastoarne
si sa-si scuture obiala pentru a arata ca n-are cutit. Suhov auzise,
totusi, ca în vara trecuta cei de la uzina au adus în lagar doi stâlpi pentru
volei si acolo, în stâlpii aceia, erau ascunse cutitele. Se întelege, el n-a
verificat si nu stie precis daca e adevarat sau nu. Se spune ca în fiecare
stâlp erau câte zece cutite lungi. Si acum prin lagar se mai gaseste ici-colo
câte un cutit.
Trecura în pas alergator pe lânga clubul nou, apoi pe lânga cartierul
de locuinte si pe lânga combinatul de prelucrare a lemnului si cotira spre
corpul de garda al lagarului.
— Hu-hu-uu! striga într-un singur glas coloana. Aici, la cotitura, observara
ca cei de la uzina mecanica ramasesera cu vreo suta cincizeci de
metri în urma.
Ei, da, acum putem merge calm. Sunt bucurosi cu totii. O bucurie de
iepure: vezi doamne, broastele tot se mai tem de noi.
Si iata lagarul. E la fel cum l-au lasat dimineata: noapte, si deasupra,
peste baraci si retele, lumini, în fata corpului de garda proiectoarele lumineaza
cu putere, întreaga piata pentru perchezitie parca-i în plin soare.
— Stai! striga ajutorul comandantului escortei, înainte de a ajunge la
corpul de garda. Îsi scoate automatul, îl da unui soldat si se apropie de coloana
(Nu au voie sa se apropie de detinuti cu automatul în mâini).
— Toti cei din dreapta, care au lemne, sa le arunce jos!
Le carasera fara sa se mai fereasca si ei vazusera totul. Zbura o
legaturica. Apoi a doua si a treia. Unii vor sa ascunda lemnele înauntrul
coloanei, dar vecinii le spun:
— Din cauza ta le vor lua si de la ceilalti. Mai bine arunca-le!
Cine este dusmanul numarul unu al unui detinut? Alt detinut. Daca
detinutii n-ar fi câini între ei, hei, ce bine ar fi!
— Mars! striga ajutorul comandantului escortei.
Pornira spre corpul de garda. Acolo duc cinci drumuri. Cu o ora
înainte, pe ele se îngramadisera toate coloanele. Daca aceste drumuri vor
fi transformate cândva în strazi, atunci aici, unde se afla corpul de garda si
locul pentru perchezitie, va fi piata principala a unui viitor oras. Si asa cum
se strâng acum coloanele din toate partile, atunci se vor strânge
demonstrantii, într-o vesela zi de sarbatoare. Supraveghetorii sunt în
corpul de garda. Se încalzesc. Iata-i, ies si se aseaza de-a curmezisul
drumului.
— Descheiati-va vestele si pieptarele! Îsi duc mâinile în laturi. Parca
ar vrea sa te îmbratiseze. Te pipaie peste tot, ca si dimineata. Acum nu-ti
mai este groaza sa te deschei. Mergem acasa. Asa spun toti — "acasa". La
o alta casa, în timpul zilei n-ai timp sa te gândesti.
Perchezitia era în toi când Suhov se apropie de Cezar si-i spuse:
— Cezar Marcovici! De la corpul de garda eu alerg direct la biroul de
pachete si-ti tin rând.
Cezar întoarse spre Suhov mustatile lui turnate, albe de promoroaca.
— Ce-i Ivan Denisovici, ce sa tii? Poate ca nici n-am pachet.
— N-are nimic. Parca ce-am sa pierd daca n-o sa fie? Astept zece
minute si daca vad ca nu veniti, ma duc la baraca. (De fapt Suhov gândea
asa: daca nu vine Cezar, poate vine altul si-i vând locul în rând). Cezar
slabise vizibil de cât nu mai primise pachet.
— E în regula Ivan Denisâci! Tine-mi rând si asteapta-ma zece minute,
nu mai mult!
Suhov n-are ce ascunde la perchezitie, se apropie fara teama, îsi
deschise, cu miscari lenese, vesta si îsi elibereaza pieptarul de sub
cingatoarea din foaie de cort. Stie precis ca astazi nu are asupra lui nimic
interzis, dar în cei opt ani prudenta i-a intrat în sânge. Baga mâna în
buzunarul de la genunchi sa verifice daca totusi n-are nimic
compromitator. Gasi bucatica de fierastrau, lama aceea pe care din spirit
gospodaresc o luase din zona de lucru. Nu se pregatise s-o aduca în lagar,
dar iata, o adusese si i-ar fi parut grozav de rau s-o arunce.
Ar putea s-o transforme într-un cutitas, bun macar la cismarie sau la
croitorie. Daca s-ar fi gândit s-o aduca, ar fi stiut si cum s-o ascunda.
Acum, însa, mai ramasesera înaintea lui doar doua rânduri, din care primul
om se îndrepta deja spre perchezitie. Trebuie sa te hotarasti mai iute ca
vântul: ori o arunci pe neobservate în spatele ultimului rând de cinci (o vor
gasi mai târziu, dar nu vor sti a cui e), ori o pastrezi. Daca vor vedea în ea
un cutit, pentru lama asta ar putea capata zece zile si zece nopti de
carcera. Un cutitas de cismarie era totusi un câstig, însemna pâine. I-ar fi
parut rau s-o arunce. Drept urmare o strecura în vata manusii cu un singur
deget.
În clipa aceea, rândul urmator, de cinci primi ordin si treaca la perchezitie.
În lumina densa ramasera ultimii trei: Senka, Suhov si flacaul din brigada
32, care alergase dupa moldovean. Supraveghetorii erau cinci, iar ei
numai trei si din cauza asta puteau sa aleaga de care supraveghetor sa se
apropie. Suhov nu-l alese pe cel tânar îmbujorat, ci pe batrânul cu
mustatile carunte.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu