Orizonturi Rosii (24)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XXIV

Trecuse bine de ora sapte dimineata cind am ajuns la Comandamentul General al trupelor de securitate, unde urma sa aiba loc o expozitie militara. Aceasta manifestare era in conceptia lui Ceausescu un pas major in directia dezvoltarii tehnicii militare de spionaj a Romaniei, intreaga industrie de armament a blocului sovietic se baza din ce in ce mai mult pe spionaj, ea rezultind din dezechilibrul tot mai accentuat din punct de vedere tehnologic, dintre Est si Vest. Nucleul fiecarui sistem militar modern apartinind blocului sovietic era acum dezvoltat in centrele tehnologice ale KGB, unde informatiile furate din Occident de toate cele sapte tari ale blocului erau transformate in „forta a comunismului". Rolul Romaniei in acest proces a crescut din ce in ce mai mult, prea trimbitata ei independenta fata de Moscova deschizind mult mai multe usi ale secretelor Vestului decit le erau accesibile tuturor celorlalte tari semnatare ale Pactului de la Varsovia la un loc. În orice caz, Ceausescu vroia sa ridice Romania chiar mai sus, pe un indiscutabil loc doi in aceasta alianta. Dorea, de asemenea, sa creeze o noua industrie de armament care sa produca noi tipuri de echipamente militare, independent de Moscova si de Pactul de la Varsovia, pe care ar fi putut astfel sa le exporte dupa bunul sau plac.


CELE DOUA COMPONENTE ALE INDUSTRIEI ROMANESTI DE ARMAMENT 

În viziunea lui Ceausescu industria romaneasca trebuia sa fie compusa din doua parti principale. Prima ar fi fost industria militara deja existenta, care trebuia sa continue sa produca echipament pentru Pactul de la Varsovia si pentru propria forta armata a Romaniei, in concordanta cu obligatiile pe care ca le avea in interiorul blocului sovietic. A doua parte trebuia sa fie o industrie noua in intregime, care sa produca echipament militar occidental pentru a fi exportat in tarile lumii a treia, vazute de Ceausescu ca fiind cea mai importanta piata de desfacere a armamentului in viitor. Componentele cele mai importante ale acesteia ar fi trebuit sa fie un avion militar multifunctional - de bombardament, transport, parasutare si recunoastere - bazat pe modelul Fokker-614, un tanc bazat pe Leopard II si un avion de vinatoare de tip occidental, produs in cooperare de Romania si Iugoslavia.

Sapte ani mai tirziu, in ziarul Washington Post apareau urmatoarele: „Rapoartele facute de Agentia Pentru Dezarmare si Control al Armamentelor a Statelor Unite asupra principalilor exportatori de arme ai lumii au fost publicate luna trecuta, octombrie, in saptaminalul Business Week. Romania figura pe lista pe locul cinci in rindul celor mai mari exportatori ai lumii pe anul 1982."

Expozitia militara a fost deschisa atit in cele doua sali de sport ale trupelor de securitate cit si intr-un numar de corturi militare, fiind impartita in doua parti, in prima, si cea mai mare, erau aratate armele si echipamentele ce fusesera proiectate, realizate in prototipuri ori produse pe scara larga de Romania pe baza informatiilor furnizate de serviciul de spionaj, in cea de a doua parte erau expuse cele mai recente informatii, probe si mostre aduse ilegal din Occident si care nu fusesera nici copiate inca. Comandind aceasta expozitie, Ceausescu nu a vrut numai sa stimuleze cooperarea dintre DIE si DIA cu ministerele producatoare de echipament militar, dar intentiona si sa stabileasca ordinele si directiile de dezvoltare ulterioara.
Ministrii si ceilalti oficiali de virf implicati se aflau deja acolo gata sa dea ordinele de ultim moment, caci inainte de ora opt trebuiau sa participe la deschiderea Conferintei Nationale a Femeilor.

Generalul Dumitru Dumitru, seful DIA, s-a uitat la mine in trecere si si-a vazut mai departe de treaba. Avind doi metri inaltime, avea farmecul masculin al lui Clark Gabie si eleganta afectata a unui general de opereta, imbracat pentru aceasta ocazie intr-o uniforma nou-nouta si tinind in mina stinga, inmanusata, manusa miinii drepte, din piele maronie. Dumitru putea fi luat drept orice altceva in afara de seful militar al unui serviciu de spionaj, poate cu exceptia momentelor cind avea ceva de spus si cind devenea misterios, vorbind mai de graba in soapta. Elena fusese cea care il pusese in aceasta functie cu doi ani in urma din cauza ca orasul sau natal era apropiat de locul ei de nastere, dar si datorita aspectului sau.

Dumitru s-a oprit apoi citiva metri in fata mea, m-a salutat ceremonios, s-a uitat in jur cu suspiciune, apoi a venit la mine si a inceput sa-mi vorbeasca cu voce foarte scazuta, in timpul noptii, DIE primise un motor complet pentru tancul Leopard II, care tocmai fusese montat intr-un cort separat. Nu era unul nou, insa functiona inca, luat de la un tanc vest-german ce fusese scos din uz. Dumitru s-a apropiat si mai mult de mine, soptindu-mi cuvintele in ureche. Agentul DIA care procurase motorul era unul din reprezentantii firmei Kirschfeld in Bucuresti, aceasta firma fiind o organizatie comerciala vest-germana cu sediul la Diisseldorf. Fiind de origine romana, reprezentantul respectiv fusese recrutat cu citiva ani in urma" multumita faptului ca se incurcase cu o romanca ce era colaboratoare a DIA. Pretul pe care el l-a cerut pentru motorul respectiv era o viza de iesire pentru iubita lui, iar acum Dumitru voia sa-l ajut sa o obtina, intorcindu-se apoi spre cealalta ureche a mea, considerind ca aceasta este si mai sigura, Dumitru a mumurat doua nume, cel al agentului si cel al prietenei sale. Mi-a dat apoi un plic, declarind ca nu contine altceva decit cele doua nume si nimic mai mult, apoi a reluat povestea cu cei doi, ca sa fie sigur ca am inteles.
Deoarece atunci cind isi dadea drumul Dumitru nu mai putea fi oprit, eu am preferat intodeauna sa ma intilnesc cu el in biroul sau, nu la mine, asa incit sa pot sa plec de acolo indata ce mi-am facut cunoscut punctul de vedere ori l-am inteles pe al lui. De data aceasta a venit in ajutorul meu Oprea. Purtând un balonzaid cenusiu-inchis, cu nasturii ca de obicei descheiati, iar pe dedesubt un costum negru cam decolorat, fiuturind in mina in mod ostentativ un exemplar al ziarului Scinteii, a venit catre noi cu pasul cel mai rapid.
— „Recenta dumneavoastra vizita in Statele Unite, tovarase comandant suprem", a inceput Oprea sa citeasca din ziar cu voce tare in timp ce se apropia, „ne aduce inca o dovada a clarviziunii si fermitatii dumneavoastra, tovarase Nicolae Ceausescu, conducator iubit al tarii noastre socialiste, eminenta personalitate a vietii politice contemporane..." Nu este miscator? a intrebat Oprea, indesindu-si ziarul intr-unul din buzunarele balonzaidului. Scânteia publica inca, zilnic, doua pagini intregi despre vizita lui Ceausescu in Statele Unite.
— Sper ca putem sa-i oferim o zi foarte buna Tovarasului astazi. Este atit de mindru de echipamentele acestea militare! a mai spus Oprea, propunindu-mi sa facem impreuna un tur rapid prin expozitie.



LA CONFERINŢA NAŢIONALĂ A FEMEILOR

Cu citeva minute inainte de ora opt am ajuns cu totii la Sala de concerte a Radioteleviziunii, unde urma sa aiba loc conferinta, incintatoarea sala de concerte, captusita cu lemn de esenta usoara, fusese umpluta inca inainte de ora sapte cu 790 de femei cu functia de delegat, aduse din toata tara, cazate in caminele studentesti si transportate pina aici cu autobuzele. Numai primele rinduri erau goale, asteptindu-i pe reprezentantii cei mai inalti ai partidului si guvernului. Scena fusese amenajata ca un fel de prezidiu, cu scaune pentru sotii Ceausescu si pentru cei mai importanti dintre membrii Comitetului Politic Executiv. Cortina din spatele scenei era acoperita cu un portret imens al lui Ceausescu, flancat de o parte si de alta de drapelul romanesc si de steagul rosu al partidului comunist, cu binecunoscuta stema, secera si ciocanul. Ceausescu a reusit sa schimbe treptat obiceiul intilnit la toate celelalte tari ale blocului comunist de a afisa cele trei portrete ale lui Karl Marx, Friederich Engels si Vladimir Ilici Lenin la demonstratiile publice majore. La citiva ani de la venirea la putere, l-a dat jos pe Engels, mai tirziu s-a dus si Lenin, raminind numai Marx si Ceausescu. În ultimii doi ani insa, a pastrat numai propriul sau portret.

Cind Nicolae si Elena Ceausescu au intrat pe usa, fiecare participant se afla deja la locul sau, in picioare, toata lumea aliniata. Delegatele, imbracate in costume nationale, in salopete proletare cenusii sau in rochii cumparate de-a gata, de duzina, stateau in pozitie de drepti, scandind „Ceausescu si poporul", in timp ce aplaudau frenetic. Fotografii i-au inconjurat pe cei doi Ceausesti, blitz-urile se aprindeau in fiecare clipa, in timp ce camerele de televiziune transmiteau totul in direct.
Conferinta a fost deschisa de Lina Ciobanu:
— Cu adinca stima si inalt respect, cu dragoste si fericire uram bun-venit in mijlocul nostru conducatorilor de partid si de stat, condusi de multiubitul fiu al poporului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu (aplauze puternice)... inflacaratul patriot si revolutionar, care a facut si face totul pentru poporul sau, pentru cauza socialismului si a pacii (urale si ovatii)... Dumneavoastra, personalitate stralucita a lumii moderne, militant neabatut, va datoram independenta si suveranitatea patriei noastre iubite.
Lina Ciobanu a spus ultimele cuvinte intr-o explozie de urale, ovatii si aplauze, care au devenit imediat ritmice, participantii, acum in picioare, scandind „Ceausescu si poporul!". A durat mai mult de zece minute pina cind Ceausescu a ridicat miinile, cerind sa se faca liniste.
Dupa ce si-a supt dintii de citeva ori, Ceausescu si-a inceput cuvintarea cu voce joasa, insirind o serie de statistici, accentuind importanta contributiei pe care si-au adus-o femeile la economia Romaniei: ele reprezinta 40 la suta din intreaga forta de munca industriala, cu o pondere mult mai mare in unele ramuri, cum ar fi: 80 la suta in industria usoara; 58 la suta din forta de munca din agricultura; 64 la suta in comert si servicii publice, insa fara nici un nume, fara nici o personalitate. Apoi s-a avintat intr-o enumerare de angajamente de genul: „va trebui sa facem..." pentru „inflorirea pe mai departe a patriei noastre", aratind care ar fi mijloacele de a face viata femeilor mai usoara.
— Industria noastra alimentara ar trebui sa dezvolte o productie mai diversificata de preparate si semipreparate pentru a economisi timpul femeilor si a le permite astfel sa se dedice activitatilor multiple.
Apoi Ceausescu a inceput sa dea indicatii celor ce activau in sfera creatiei artistice si literare.
— Bineinteles, este frumos sa asculti un poem de dragoste bun. Dar asta nu este de ajuns... Clasa muncitoare arc nevoie ca arta si literatura noastra, prin lucrarile sale, sa promoveze conceptele noi, revolutionare, opozitia acestora fata de conceptele vechii societati capitaliste si mosieresti.
Participantii, la indemnul primului-ministru, Manea Manescu, au inceput sa scandeze „Ceausescu si poporul!" timp de mai multe minute, pina cind Ceausescu a ridicat din nou miinile cerind liniste. A trecut mai departe la problemele internationale, elogiind relatiile in care se afla Romania cu celelalte state comuniste, cerind ca Israelul sa se retraga din teritoriile ocupate in timpul razboiului din 1967, si afirmind acordul Romaniei fata de un stat palestinian.
Cind a terminat, Ceausescu s-a asezat cu o modestie ostentativa pe scaunul sau, in timp ce participantii, din nou ridicati in picioare, au izbucnit in aplauze salbatice, scandind „Ceausescu si poporul", intercalind intermitent si „Ceausescu - PCR!".
Dupa mai mult de zece minute, timp in care Ceausescu s-a prefacut ca studiaza niste foi aflate pe masuta din fata lui, a ridicat miiniie fluturindu-le in aer ca sa faca liniste. A luat cuvintul din nou Lina Ciobanu, care s-a lansat intr-o noua avalansa de lingusiri. A fost intrerupta numai de un cor de trompete sunind tare si urmat de o invazie de copii imbracati in uniforme de pionieri si cu cravate rosii la git. Dupa ce i-au acoperit pe Nicolae si Elena Ceausescu cu flori, cei mici au rostit in cor o oda dedicata celor doi:
Tovarăşe Nicolae Ceausescu, copiii vă aduc in cor;
Din sufletele lor, o dragoste fierbinte
Căci dumneavoastră, al nostru măret conducător
Ne invăţaţi să mergem înainte.
Când spunem Ceausescu noi toţi ştim
Că spunem libertate, neclintire, adevăr,
De-aceea cu ardoare vă iubim
Din inimă fierbinte a-ntregului popor.

Sotii Ceausescu si-au facut iesirea in mijlocul demonstratiei „spontane" si in sunete de trompete, printr-un coridor format din copii ce tineau in miini flori. Oprea si cu mine ne-am intors la expozitia militara, cu Ceausescu in masina.
— Cum a fost? a intrebat, ca de obicei Ceausescu, asteptind cu ardoare sa fie laudat, nevoie pe care o simte dupa fiecare cuvintare pe care o tine in public.



PLANUIND VINZARILE DE ARME IN LUMEA A TREIA

Masina a incetinit doar putin cind am intrat la Comandamentul trupelor de securitate, trecind mai departe pe linga o coloana de soldati ce prezentau armele. Fiecare dintre ei tinea in mina cite un pistol automat, pe teava fiecaruia fiind legat cite un steag rosu, care flutura in vint.
Dupa ce generalul Luigi Martis, comandantul trupelor de securitate, i-a dat raportul comandantului suprem, Ceausescu, insotit de Elena, a trecut in revista garda de onoare. Tovarasa se agitase o gramada de vreme cu citeva zile in urma ca sa reuseasca in final sa-si cistige si acest drept. De indata ce au terminat, soldatii au strigat de trei ori „Ura", dupa care au izbucnit tare si prelung, scandind „Ceausescu si poporul" si „Ceausescu - PCR", sloganuri strigate simultan nu numai de toti cei prezenti, ci si de multe alte mii de voci, inregistrate pe banda si redate prin niste difuzoare ascunse prin cladirile si corturile inconjuratoare. Aceasta era surpriza pe care o pregatise Martis pentru acest spectacol. Membrii Consiliului de Ministri care erau de fata, aliniati in formatiune militara, bateau si ei din palme in acelasi ritm.
Nicolae si Elena Ceausescu, insotiti de Oprea si de ministrul Apararii Nationale, Ion Coman, si-au inceput vizita intrind in cortul lui Avram. Partea centrala era ocupata de un prototip al tancului Leopard II, la scara naturala. Desi nu era inzestrat inca nici cu motor, nici cu transmisie turbo, ca sa nu mai vorbim de vreun fel de arme, Avram l-a prezentat ca pe un imens succes romanesc. Ceausescu s-a plimbat in jurul lui, l-a admirat, l-a atins. Impresionat in mod evident, a inceput sa dea indicatii. Linia de asamblare a tancurilor nu trebuia sa fie construita in Bucuresti, ci intr-un loc ascuns, undeva in munti, chiar daca din pricina asta ar fi fost sa coste de doua ori mai mult. Pastrarea secretului era, dupa parerea lui, ceea ce conta cel mai mult in afacerile cu arme. Productia ar fi trebuit sa demareze imediat. Tancurile destinate Libiei trebuiau sa poarte numele de „Cega", iar cele ce plecau in lumea a treia, „Independenta", intreaga productie urma sa mearga la export, jumatate pentru Libia, celalaita jumatate pentru lumea a treia. Aceste produse trebuiau sa joace un rol important in reducerea datoriei externe a Romaniei si in echilibrarea bugetului in devize convertibile.
— Avem o surpriza pentru dumneavoastra, a spus Ion Coman, in momentul in care Ceausescu a terminat de dat indicatii. Noaptea trecuta am reusit sa facem rost de un motor complet pentru Leopard II. Nou-nout, a adaugat el, umflindu-si stirea cu o minciuna.
În spatele tancului se afla un avion de vinatoare YUROM, produs in colaborare cu Iugoslavia. Ceausescu s-a infierbintat din nou, a botezat avionul „Libertatea" si a dublat dintr-un foc productia fabricii de avioane de la Craiova, cu toate ca aceasta inca nu fusese nici terminata.
— Pe intregul pamint exista mai putin de zece tari care sa aiba propria lor industrie aeronautica. In cincinalul care urmeaza, Romania va trebui sa se numere printre acestea. Puterea nucleara, produsele microelectronice si industria aerospatiala vor incorona cei 2050 de ani de existenta a Romaniei! a declarat el, intr-o incheiere patetica.
Cu entuziasmul sau afectat, Florescu a facut prezentarea contributiei in domeniul chimiei la industria militara. A prezentat o noua masca de gaze, tip NATO, ca fiind intrata in productie de serie intr-o fabrica ce tocmai fusese terminata la Buzau, iar la sfirsit a dat unele explicatii despre un propulsor experimental masiv, ce urma sa fie folosit in viitor pentru rachete. Iesind afara din cort, el a prezentat o spectaculoasa ploaie incendiara, subliniind rolul important pe care l-a avut institutul de cercetari condus de Elena Ceausescu in producerea acestui „Ropalm", care era de fapt un nou supernapalm romanesc, in cortul lui Ursu, expozitia a culminat cu un laser de inalta putere pe baza de dioxid de carbon, care, spunea el, ar fi putut deveni o arma puternica. La standul Ministerului Apararii, expunerea generalului Nicolescu a culminat cu simularea unui atac antiaerian la care s-au folosit ghidaje cu laser, tintele fiind niste baloane ancorate in afara perimetrului expozitiei, ce se aflau la o inaltime de peste o suta de metri.
În cele din urma mi-a venit si mie rindul sa fiu ghid. A trebuit sa dau relatii in legatura cu a doua parte a expozitiei DIE, continind informatiile tehnologice si mostrele primite recent si nefolosite inca, cele mai multe dintre ele fiind expuse in sala de sport a trupelor de securitate, sub paza severa. Pe rindurile de mese erau asezate mostre de echipament militar. Erau asezate la vedere zeci de arme, pistolete, pusti, pistoale-mitraliera si mitraliere, sisteme antitanc autoghidate, toate cu munitiile aferente, toate fiind furate de pe intreaga suprafata a Occidentului. Acestea erau urmate de mostre de echipamente militare de comunicatii radio si citeva masini portabile de codificare. Mergind mai departe se aflau alte mese pe care puteau fi vazute computere militare si un centru de comanda automat, computerizat, pentru artilerie. Neobosit, Ceausescu s-a plimbat de la o masa la alta ascultind explicatiile, dind apoi indicatii si trasind linii directoare.
Atentia i-a fost atrasa in mod deosebit si in masura chiar mai mare decit exponatele anterioare de un stand ce continea echipamente militare americane si vest-germane de urmarire in infrarosu si amplificare a luminii, pentru uzul nocturn.
— Tii minte ce te-am rugat eu odata? a spus el, intorcindu-se brusc spre mine.
— Da, tovarase ! am raspuns.
Stiam exact la ce se refera intrebarea lui, atit de vag formulata, asa ca i-am inminat o pusca de precizie dotata cu echipament de urmarire pe timp de noapte.
— Asta este, a exclamat el, punind nerabdator mina pe arma pe care i-o intindeam.
Vinatoarea de ursi este distractia lui favorita, iar trofeele de blana de urs sint mindria lui cea mai mare. Adevarate mici armate, organizate pe linga fermele de prin paduri, raspindite peste tot prin tara, nu fac altceva decit sa-i pregateasca lui Ceausescu vinatorile de ursi. Acestia asaza o jumatate de cal sacrificat in locuri in care se stie ca vin ursii in zori sau dupa apusul soarelui sa se adape, apoi urmaresc momeala. Atunci cind vreun un urs mai mare isi face obiceiul sa vina sa se hraneasca acolo, Ceausescu este anuntat. Ajunge in locul respectiv cu elicopterul inainte de ora trei noaptea si pleaca de obicei dupa ora cinci cu blana ursului la el. Din cauza intunericului de la acea ora a scapat citeva trofee, si de aceea a ordonat sa i se aduca o arma speciala, care sa poata fi folosita pe timpul noptii.
— Cum pot sa o incerc ? a intrebat.
— Este totul pregatit, am raspuns cu prompt.
La sediul trupelor de securitate exista un poligon de tragere proiectat special pentru exercitiile in conditii de luminozitate redusa.
— Hai acolo! a tipat el, parasind cladirea in cea mai mare viteza, urmat de aproape de Elena.
Nu s-a intors sa-si continue vizita prin expozitie pina cind nu a reusit sa traga citeva focuri cu noua arma si a ordonat sa i se „pregateasca" un urs pentru duminica dimineata.
Am mers mai departe de la mostre la documentele tehnice. Proiectele diferitelor variante ale avioanelor Fokker, incluzind modelul VTOL, i-au redesteptat pofta lui Ceausescu de a da indicatii si de a trasa linii directoare. Dupa ce a terminat, mi-a soptit la ureche:
— Trebuie sa iei toate teancurile astea de proiecte si sa te duci inapoi cu ele la „beduini". Chiar saptamina viitoare, nu mai tirziu, a ordonat el, pregatindu-ma pentru o noua calatorie la Tripoli.
Dupa ce i-am prezentat si ultimele proiecte si documente tehnice, l-am condus pe Ceausescu la un tanc Centurion, de constructie britanica, care tocmai ajunsese la Bucuresti. Fusese trimis de Yitzhak Yesahanu la cererea lui Marcu, iar in schimb Marcu i-a promis ca acest gest va fi urmat de o crestere a emigrantilor romani in Israel. Tancul Centurion avea deja motorul pornit, iar Ceausescu a vrut sa se plimbe cu el. Cind s-a intors era in extaz.
— Coman, nu-i asa ca-i mai bun decit Leopard ?
— Este aceeasi clasa de tancuri, tovarase Ceausescu. Centurionul este mai masiv si construit sa nu mai aiba moarte - tipic britanic. Leopardul este mai rapid si mai manevrabil - tipic nemtesc.
— Poate ca ar trebui sa le facem pe amindoua.
— Nu cred ca in momentul de fata am reusi sa producem doua modele de tancuri grele.
— Ai uitat ca mai sint si banii lui Gadhafi ? l-a certat Cea¬usescu pe Coman, cautind in jur cu ochii lui de bursuc, pina l-a gasit pe Marcu.
— Hai sa-l intrebam pe prietenul tau despre proiecte si despre documentatia tehnica. Daca nu facem rost de ele, hirsst! a spus mai departe, tragind cu degetul aratator o linie prin aer, in dreptul propriul sau git. Numai Marcu si cu mine am inteles ca aceasta insemna, de fapt, intreruperea emigrarii evreilor din Romania.
Dupa ce a terminat cu Centurionul, Ceausescu personal a condus un blindat usor care fusese capturat de OEP in Liban si trimis in Romania de „Annette". L-a considerat ideal pentru a fi folosit impotriva tulburarilor, a rebeliunilor si a altor revolte si manifestatii potrivnice si a ordonat sa fie de indata copiat si produs in serie, atit pentru export cit si pentru uzul trupelor de securitate. Avram si cei doi Coman au luat constiincios notite.

Cei doi Ceausescu s-au mutat in cortul DIA. Acolo au gasit motorul de tanc Leopard functionind intr-adevar, din care cauza Avram si cu mine am fost din nou coplesiti cu noi indicatii, sugestii si linii directoare, pentru a urgenta investitia comuna cu firma vest-germana, astfel incit acest motor de tanc sa inceapa sa fie produs in Romania. Un sistem de control holografic al gurilor de foc l-a facut sa tina indata o predica asupra avantajelor productiei in domeniul microelectronicii si a opticii in loc de hirtie igienica, masini de spalat si uscatoare de par. La sfirsit, o demonstratie pe viu pentru invelisurile camuflante, absorbante de unde radar, i-a dat noi perspective de cercetare institutului lui Florescu.


UN CADOU DE LA SERVICIILE SECRETE CHINEZE

Dupa inca vreo citeva standuri, vizita a luat sfirsit intr-un cort a carui podea era acoperita cu covoare persane, peretii fiind decorati cu zeci de steaguri rosii cu secera si ciocanul, in mijloc aflindu-se o masa pregatita pentru a sarbatori evenimentul in stil militar. Doua panouri mari, pe care erau asezate portretele celor doi Ceausescu, color si in marime naturala, facute in timpul vizitei in expozitie, erau amplasate tot in mijlocul cortului.
— Primul film color si prima hirtie fotografica, tot color, produse vreodata in Romania, si folosite pentru primul fiu si prima fiica a poporului roman, a spus Florescu, prezentind cele doua fotografii, adaugindu-si inca un punct cistigator la zestrea pe care o avea pina atunci. Kodak original, a adaugat el.
— Credeam ca n-am cumparat inca licenta de la Kodak, Florescu, a glumit Ceausescu, facind cu ochiul.
— N-am cumparat-o si nici nu o vom cumpara. Kodak este strigator la cer - este de doua ori mai scump decit oferta facuta de Fuji care era, oricum sub orice critica: peste douasprezece milioane de dolari. Acum avem totul fara sa platim nici un ban. Am cheltuit ceva, insa numai in lei.
— Ai de gind sa divulgi secretu' ?
— Este un cadou de la tovarasul Hua Go-Feng. Agenturile chineze de spionaj au luat totul de la Kodak, iar acum devine o industrie a Romaniei, a continuat Florescu sa trancane.
— Pozele color ar putea sa le deschida idiotilor pofta pentru televiziunea color, a miriit Elena.
— Este numai pentru export, draga, si pentru turisti. Numai pe dolari.
Ceausescu incerca doar sa o potoleasca. El aprobase deja totul.
— Dar nu sintem consecventi, Nicule. În loc sa bagam banii in industria grea, astia vor sa prapadim banii pe prostii de-astea de lux.
— Ba sintem foarte consecventi, a intervenit Ion Coman, deschizind un pliant pe care tocmai il primise de la generalul Nicolescu si aratind celor de fata o fotografie color foarte complicata, pe care o tinea cu ambele miini.
— Ce dracu' mai este si asta ? a intrebat Elena.
— O fotografie luata din aer a acestei expozitii, facuta in timpul vizitei dumneavoastra aici.
— Arata la fel ca fotografia din satelit pe care mi-a dat-o Carter, a exclamat Ceausescu.
Coman a explicat apoi ca procesul de productie al acelor filme folosite in aer pentru recunoastere fusese primit tot din China, de la serviciile lor de spionaj, si era reconstituit in aceeasi fabrica in care se faceau filmele color obisnuite. Fabrica respectiva nu era decit in parte civila. Mai multe sectii de aplicatii militare urmau sa fie create pornind de la procesul tehnologic de baza.
— Doi iepuri dintr-o lovitura, a spus Ceausescu zimbitor, intorcindu-se spre Elena.
— Si in acelasi timp consecvent, tovarasa Elena, a adaugat Ion Coman.
— Nu face pe desteptu' i
Îmbracati in costume negre perfect croite, citiva soldati-ospatari, cite unul pentru fiecare dintre oaspetii aflati in cort, au intrat ca la parada, purtind in miini tavi de argint pline cu sunca taiata, fripta pe carbuni, si pahare cu tuica, acestea fiind felurile de mincare si bautura favorite ale lui Ceausescu in timpul anilor pe care si i-a petrecut in armata, dupa cum a aflat generalul Martis, dupa cercetari atente. Acest gest, menit sa-l impresioneze pe Ceausescu, a trecut neobservat, totusi, in paranoia lui, la scurt timp dupa ce a devenit conducator al Romaniei, Ceausescu si-a facut o regula din a nu minca niciodata ceva care sa nu fie preparat de propriul sau bucatar, gustat de unul dintre oamenii din serviciul lui de protectie si servit de ospatarul lui permanent. Dupa citiva ani a inceput sa simuleze ca maninca la dineurile oficiale, in timpul vizitelor pe care le facea in strainatate, devenind un maestru in a arunca mincarea sub masa, pentru ca apoi sa o impinga cu piciorul cit mai departe cu putinta. Din cind in cind, asa cum tocmai se intimplase la dejunul pe care l-a oferit in onoarea lui presedintele Carter la Casa Alba, Ceausescu ajungea chiar sa-si laude gazdele pentru deliciosul lor meniu, in orice caz, aici se afla in afara cercurilor diplomatice. Bajenaru pur si simplu a inlocuit farfuriile si paharele, servindu-i pe cei doi Ccausescu cu felul lor de mincare preferat, salata de rosii, ceapa, brinza telemea si cu propriul lui vin alb. Bajenaru era mereu pregatit.
Într-o dispozitie deosebit de buna, Ceausescu a continuat cu subiectul sau de discutie binecunoscut, viitorul luminos al tarii sale. in acel cort impopotonat, Romania nu mai era tara in care in fata magazinelor se formau cozi imense- unde mincarea inca era rationalizata, si unde populatia trebuia sa-si tot stringa cureaua de la pantaloni. Aceea era o latura a Romaniei despre care Ceausescu nici nu voia sa auda. Ceea ce descria el acum era o tara cu zeci de centrale nucleare producind energie electrica din care sa se aprovizioneze intreaga Europa, o tara care abia reuseste sa faca fata cererilor mondiale de avioane comerciale de transport proprii, o tara ale carei produse din domeniul microelectronicii erau exportate atit in Occident cit si in Orient, ale carei medicamente erau folosite in cele mai indepartate colturi ale lumii, o tara ale carei tancuri „Independenta" si avioane „Libertatea" inarmau pina si cele mai mici tari ale lumii a treia.



DISTRUGIND INIMA BUCURESTIULUI

Dupa aceea Ceausescu a inceput sa vorbeasca cu dezinvoltura despre noul centru administrativ pe care vroia cu disperare sa-l construiasca in Bucuresti, ca un monument al propriei sale domnii. S-a hotarit sa-l amplaseze chiar in centrul geografic 'al orasului, fara sa-i pese citusi de putin ca aceasta insemna de fapt distrugerea celei mai valoroase parti a inimii istorice a orasului. Ba chiar dimpotriva, s-a declarat peste masura de multumit la propunerea de a fi darimate toate acele biserici si sinagogi batrine, igrasioase si mucegaite.
— Cine mai are nevoie de vestigiile acestea burgheze ale trecutului ? a fost de acord Coman, ministrul de interne.
— Bisericile si sinagogile sint o adevarta otrava, a adaugat Florescu, despre care se stia ca este ateu convins. Ar trebui rase toate de pe fata pamintului.
— Toate la timpul lor, tovarasi, a declarat Ceausescu profetic, ridicind ambele miini.
Cu fervoarea unui vizionar, a inceput sa descrie viitorul sediu al Partidului Comunist Roman, cu secera si ciocanul sculptate in granit, cu fatada placata cu marmura rosie, realizind astfel ceea ce Ceausescu a numit „un ornament comunist". - Cladire dupa cladire au prins forma chiar in fata ochilor nostri, pina la ultima dintre ele, un Pantheon de marmura rosie, unde trupul sau imbalsamat urma sa fie daruit eternitatii, asa cum a facut Lenin in mausoleul din Kremlin. Ceausescu a numit viitorul sau centru administrativ „acest Acropole al nostru", care reprezinta o adevarata cucerire a urbanisticii.
Florescu, care si-a petrecut tineretea in Franta, a comparat asta cu reproiectarea centrului orasului Paris, facuta de baronul Haussman cu un secol in urma.
— Simbolul propriei noastre ere a lui Pericle! a izbucnit Avram entuziasmat, cu vocea lui de tenor.
— Acest om, cel mai roman dintre romani face patria noastra sa se inalte pina la a se alatura acelei mari familii a celor mai civilizate si stimate tari ale lumii, a spus Ion Coman, ridicindu-se deasupra tuturor, fiind discipolul lui Ceausescu si mina lui dreapta in calitatea de comisar politic militar pe care o avea.

Cind a plecat, Ceausescu ne-a luat pe mine si pe Oprea cu el in masina.
Demolarea centrului Bucurestiului a inceput la scara mare in anul 1984. Spitalul Brancovenesc, complexul Vacaresti, Manastirea Cotroceni, bisericile noi si vechi din Dealul Spirii, comori arhitecturale nepretuite, sint numai citeva din monumentele istorice unice care au cazut victime ambitiilor lui Ceausescu. Cam prin iunie 1986 aproximativ 15.000 de locuinte si monumente publice au fost rase de pe fata pamintului, pentm a face loc noului complex, dominat de un nou palat prezidential. Arhitecti proeminenti si istorici de arta au semnat scrisori de, protest in care deplingeau aceste distrugeri. Putine sint aspectele vietii romanesti care sa fi ajuns cu atita repeziciune in articolele si comentariile mijloacelor de informare occidentale, asa cum s-a intimplat cu distrugerea vechiului Bucuresti. The New York Times, The Wall Street Journal, The Washington Post, The Washington Times, The Los Angeles Times, precum si alte publicatii din Marea Britanie, Franta, Germania Federala si din alte tari ale Europei occidentale, cotidiane si saptaminale au calificat demolarea nu numai ca pe o expresie a lipsei de respect a comunistilor romani fata de patrimoniul cultural al propriei tari, dar si ca o actiune incompatibila cu o tara europeana a secolului XX. Reactia vehementa a Vestului a luat Bucurestiul prin surprindere la inceput, insa in urma acesta a pornit un contraatac, acuzind presa occidentala ca minte cu nerusinare. Lui Didier Fauqueux, de exemplu, corespondentul Agentiei France Presse in Viena, care a facut unele relatari din Bucuresti, i s-a interzis de a mai intra in Romania timp de cinci ani.

Cind Ceausescu a ajuns la biroul sau, Manea i-a raportat ca ambasadorul sovietic la Bucuresti, V.I. Drozdenko, astepta sa fie primit.
— Lasa-ma zece minute si dupa aia zi-i sa intre, a ordonat Ceausescu.
Apoi mi-a ordonat sa organizez imediat o firma in Occident, care sa para cit mai inofensiva, si prin care sa putem face afaceri cu echipament militar. Ar fi trebuit sa fie „proprietatea" unui agent secret care avea deja cetatenia unei tari din Vest, angajatii urmind sa fie de asemenea ofiteri de spionaj cu acte occidentale in regula. Noua companie urma sa se specializeze in vinzarea armelor de tip occidental produse in Romania, orientindu-le catre lumea a treia. Dupa plecarea lui Oprea si dupa ce ospatarul a adus o ceasca de ceai medicinal, Ceausescu i-a ordonat generalului Marcu sa ceara cit se poate de repede o intrevedere cu omul sau de legatura pentru Israel, Yitzhak Yesahanu.
— Tancul Centurion este dovada incontestabila ca Yesahanu doreste sa adauge secretele NATO dolarilor pe care ii are pentru a obtine cit mai multi evrei. Trebuie sa ii bagam in cap lui Yesahanu ca nu va mai reusi sa obtina „lumina verde" pentru nici un evreu pina cind nu vom obtine proiectele si tehnologia pentru Centurion. Si apoi Marcu trebuie sa aplice exact aceeasi tactica cu „Eduard" la Bonn.
Parasind biroul lui Ceausescu, pentru a ma duce in cel al Elenei, l-am vazut pe Drozdenko, flecarind impreuna cu Manea, asteptind sa fie primit. Se afla acolo, ca de obicei, dupa vizitele pe care Ceausescu le facea in strainatate, pentru a primi un raport detaliat asupra rezultatelor calatoriei, destinat lui Brejnev. Numai in cazuri foarte rare se duce Ceausescu personal la ambasadorul sovietic ori trimite un mesager special direct la Moscova.



O SEDINTA LA ELENA

Cind am intrat in biroul Elenei, ea se afla la fereastra.
— Ia uite cine a venit! a spus ea cu cea mai dulce voce, nerabdatoare sa afle ceva vesti incitante. Ia zi, ce-au mai facut iubitii mei prieteni in perioada in care am fost plecati in America ? Presupun ca primul-ministru si-a petrecut toate aceste zile la Snagov, asa este ?
— Da, tovarasa.
— Si Coman a jucat tenis cu generalii lui ? Era vorba despre Ion Coman.
— Da, tovarasa.
— Iar Pana s-a dus la pescuit.
— Exact.
— Auzi, porcii! a racnit Elena cu venin. Ia sa vedem noi ce au facut domnii acestia. Da-mi-l pe Manescu. Asta-i cel mai aerian.

A inceput sa asculte casetele cu inregistrarile facute pe microfoanele puse in biroul primului-ministru.

În ziarul Scinteia din 22 aprilie 1979 a aparut in josul primei pagini urmatoarea informatie, pe care am transcris-o aici in intregime: „Tovarasul Nlcolae Ceausescu, secretarul general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania, l-a primit vineri la prinz pe V.I. Drozdenko, la cererea acestuia. Cu aceasta ocazie a avut loc o conversatie cordiala, tovaraseasca".

— Al dracului! Ia da-mi casetele de la vila din Snagov. Vreau sa stiu ce a mai zis parasuta aia a lui.
„Parasuta" fusese pina cu zece ani in urma secretara lui Manescu, dupa care s-au casatorit. Dupa ce Manescu a devenit prim-ministru, cu trei ani in urma, nevasta-sa a pus pe ea multe kilograme in plus.
În ziua aceea Elena a afisat o neobisnuita rabdare. A pus nenumarate intrebari, a ascultat cu privirea pierduta povestea ultimei aventuri amoroase traita de Violeta Andrei, a blestemat-o pe sotia lui Pana pentru castitatea ei, l-a luat in deridere pe Ursu pentru comportamentul lui de taran si a facut toate obisnuitele ei remarci despre „idiotii aia".
— Cind o sa plecam la Londra ? a intrebat ea in cele din urma, ducindu-sc spre casa de bani unde a incuiat toata gramada de casete pe care le luase de la mine. Cu siguranta ca in zilele ce aveau sa vina urma sa-si petreaca marea majoritate a timpului
ascultind aventurile sexuale, discutiile porno, bancurile politice si alte asemenea lucruri inregistrate pe acele casete, stind incuiata in camera din spatele biroului sau.
— Pe treisprezece iunie incepe.
— Esti chiar asa de idiot ?
— Britanicii au stabilit data, am spus eu in aparare.
— Si ce mi-ai pregatit pentru acolo, draga ? a intrebat ea cu prefacuta modestie, folosind cel mai mieros ton al glasului ei.
— Palatul Buckingham. Acolo veti locui.
— Lasa-ma, cu pupaza aia de regina ?!
— Galeria de arta Tale.
— Ce-mi pasa mie de asa ceva ?
— Profesor honoris cama la Institutul Politehnic Central din Londra.
— Ma, da' papa-lapte mai esti! Sa stii ca nici nu ma gindesc sa plec din Londra fara sa fiu membra in Academia Britanica.
— Am incercat, tovarasa Elena. Nu exista nici o posibilitate sa-i facem sa-si schimbe regulile.
— Ia da-i drumu' si spune-mi cit de vechi si de intortocheate sint toate pe acolo. Vreau sa ma faca membru al Academiei lor, a insistat Elena, aruncindu-mi sageti din priviri.
— incerc sa obtin un titlu de „Membru de Onoare al Institutului Regal de Chimie", am spus cu jucindu-mi ultima carte. (in cele din urma Elena avea sa primeasca si acest titlu.) Cuvintul „regal" pe care il continea acest nume a parut ca-mi va rezolva problema.
— Este destul de prestigios ? a intrebat ea, aproape convinsa.
Apoi Elena a inceput sa se gindeasca cu voce tare la cadourile pe care spera sa le primeasca de la companiile britanice in timpul acestei vizite, enumerind si variatele feluri de bijuterii, la care ar fi vrut „sa arunce o privire in intimitatea palatului Buckingham".

Am plecat de la biroul Elenei mergind pe jos. Probabil din cauza neclintitei nopti de aprilie si a parfumului copacilor inmuguriti, mi-au venit in minte versurile lui Shelley, invatate de mult, in timpul copilariei.
„Numele meu e Ozymandias, regele regilor! Priviti lucrarea mea, voi, cei puternici si disperati! Nimic nu mai ramine in urma. În jurul decaderii Acelei epave colosale, nemarginita si goala, Singuratatea si pustiul stau drepti in fata ta."
Înaltimea ametitoare a imensului templu funerar din Egipt, construit de Ramses, faraonul pe care Shelley l-a numit Ozymandias, parea sa reprezinte o previziune perfecta a viitorului acestei prime dinastii comuniste din istoria lumii: faraonul Ceausescu, Elena, numarul doi, iar fiul lor Nicu, al treilea pe lista.

(va urma)