Sfirsitul unei domnii singeroase (22)

Horia Sima

"Codreanu e de vina"

– Domnule Sima, D-ta nu cunosti ce s-a întâmplat înainte de arestarea lui Codreanu. Regele a fost extrem de binevoitor cu el si cu generatia D-voastra. Regele a încercat pâna în ultimul moment sa evite o proba de forta între el si legionari. Avea reala simpatie pentru tineretul legionar.
Prin Ministrul Palatului, Flondor, folosindu-se ca intermediar rudenia lui Neagoe Flondor, i s-a transmis lui Corneliu Codreanu dorinta Regelui sa-i ceara o audienta si aceasta i se va acorda.
Era vorba de o audienta privata si daca s-ar fi ajuns la o întelegere, ar fi fost data publicitatii. Ei bine, Codreanu a respins sugestia Suveranului, trimitându-i o scrisoare aroganta.
Eu stiam de existenta acestei scrisori de la Constantin Stoicanescu, care fusese cu o delegatie legionara în audienta la Urdareanu si, cu acest prilej, li se citise de Ministrul Palatului scrisoarea împricinata.
– Cunosc chestiunea, i-am raspuns lui Nicki Stefanescu. Asa cum a raspuns si Constantin Stoicanescu când a aflat continutul ei, nu era vorba de un refuz for - mal, ci Corneliu Codreanu care a vrut sa i se lase lui latitudinea sa aleaga mo - mentul cel mai potrivit pentru solicitarea acestei audiente. Pentru el, care se îm- potrivise noii Constitutii, se crea o situatie penibila ca sa ceara la scurt interval o audienta Regelui...
– Aceasta a fost greseala capitala a lui Corneliu Codreanu, continua Nicki Stefanescu.Evenimentele nu mai îngaduiau nici o temporizare.Regele instaurase regimul sau personal. Codreanu n-a înteles ca acest regim nu poate sa functio - neze cu el în opozitie si în libertate. Regele voia sa îl introduca în guvern. Nu exista pentru Codreanu o alta alternativa în acel moment decât sau în guvern sau în(aici a facut o pauza penibila) închisoare.Mi-am dat seama ca avea pe lim- ba un alt cuvânt, "mormânt" si ca s-a retinut cu mare greutate sa nu se tradeze.
– Cum si-a închipuitCodreanu ca o sa fie lasat liber pentru a forma front comun cu Iuliu Maniu? Aceasta ar fi însemnat 90 la suta din opozitia tarii. El s-a aliat domnului Maniu, în loc sa fie aliatul Regelui. I s-a oferit oportunitatea sa accep- te Constitutia, sa intre în guvern si sa introduca tineretul legionar în formatiu - nile patriotice prezidate de Rege.Era unica solutie.A refuzat.Codreanu e de vina.
Declaratiile lui Nicki Stefanescu aveau o mare importanta istorica. Exista un plan al Palatului de a face un ultim efort pentru a capta miscarea legionara. In acest scop i-au sugerat Capitanului audienta. Presupunând ca aceasta audien- ta ar fi avut loc,cum ar fi putut accepta Corneliu Codreanu propunerea Regelui?
O intrare a lui în guvern ar fi echivalat cu lichidarea lui morala. Ar fi fost un om politic sfârsit. Toata lupta lui nationalista de 20 de ani s-ar fi darâmat, iar el ar fi aparut în fata tarii ca un oportunist si arivist, care renunta la idealurile din tinerete pentru un fotoliu ministerial. Cu sau fara aceasta audienta, rezulta- tul ar fi fost acelasi. In nici un caz Capitanul nu putea sa ramâna liber si cu pres- tigiul intact. Daca voia sa fie consecvent cu linia vietii lui, nu mai era loc pentru el decât în închisoare.
Regele si camarila erau speriati de formidabilul bloc opozitionist ce s-ar fi constituit din gruparile lui Maniu si Codreanu. Acest bloc trebuia împiedicat sa se formeze. Cel mai periculos dintre ei era Capitanul. El trebuia sa dispara de pe scena.Atunci s-a dat mâna libera lui Armand Calinescu sa dezlantuiasca prigoa- na.

Organizatia terorista a Garzii de Fier

– Si acum, D-le Sima, sa îti mai arat ceva ca sa vezi ca îti cunosc organizatia de pistolari.
Nicki Stefanescu se duce la acelasi dulap si scoate un alt dosar cu o multime de file. In fruntea dosarului se afla harta României. Scoate harta si o întinde pe birou. Anumite regiuni ale tarii erau strafate. Altele, albe.
– Vezi, D-ta, partile strafate reprezinta judetele unde dispui D-ta de organizatii teroriste. Te rog sa nu negi, pentru ca aceasta harta e întocmita în conformitate cu cercetarile facute de toate politiile si jandarmeriile din tara.
Examinând harta, vad ca Banatul figura ca împânzit în întregime de echipe teroriste. Continua cu Aradul, Hunedoara, Sibiu si Brasov.In nordul Ardealului, terorismul legionar avea doua fiefuri: Cluj si Oradea. In Oltenia nimic. Capitala figura la loc de onoare. Având în nord doua anexe, Prahova si Dâmbovita, iar, spre Dunare, Teleormanul. Dobrogea era înnegrita, afara de judetul Tulcea. Terorismul legionar se sprijinea în Moldova pe un trepied: Iasi, Bacau si Covur- lui. In Basarabia numai Tighina si Chisinau. In schimb Bucovina cazuse total prada terorismului legionar.
Privind harta, m-am speriat eu însumi de imensitatea pericolului legionar. Intr-adevar, cu o astfel de organizatie, care dupa toate pierderile suferite, mai dispune de sute de elemente decise sa îsi dea viata nu se poate lupta. Legiunea avea radacini adânci în popor, din care îsi reînnoia mereu efectivele.
M-am ridicat fara sa rostesc un cuvânt. Nicki Stefanescu credea ca sunt coplesit de revelatiile hartii si, prin tacerea mea, confirm rezultatul investigatii - lor lui. In realitate datele mele nu coincideau cu ale lui. Fara îndoiala ca existau organizatii clandestine legionare în toate regiunile indicate pe harta, dar nu atât de numeroase încât sa formeze retele compacte.
Ma va pune acum sa descopar constituirea acestor organizatii? Chiar daca mi-ar frânge oasele bucatica cu bucatica, nu as avea de unde sa torn atâta amar de oameni. Oare ce criteriu va fi întrebuintat Nicki Stefanescu la întocmirea acestei harti? Atunci mi-a trecut ca un fulger amintirea marilor arestari de legio- nari savârsite în decembrie 1939, în Banat, Arad si Hunedoara. Dupa fioroasa lectie data miscarii cu masacrele din septembrie 1939, politia descopera la doua luni o noua organizatie în aceste judete, de peste 500 de elemente. Acest fapt i-a îngrozit. Masacrul din Septembrie nu numai ca nu a distrus miscarea, cum cre - deau ei, ci, dimpotriva, a adâncit mitul ei în masa poporului, creându-i o puter- nica baza de sustinere. Fenomenul ar fi putut sa se întâmple si în alte regiuni – lucru pe care eu însumi nu îl cunosteam – si atunci harta lui Nicki Stefanescu nu era tocmai departe de realitate. Nu este exclus ca si în alte parti, ca urmare a revoltei provocate în popor de ororile din Septembrie, sa se fi nascut organizatii spontane, necontrolate de Centru.
Dupa ce a închis harta cu repartitia terorismului legionar, Nicki Stefanescu m-a privit cu un aer de triumf:
– Ei, D-le Sima, îti recunosti opera?
– Da, Domnule Director. Citeam în ochii lui satisfactia politaiului de profesie care a descoperit extensiunea unei organizatii de infractori ai Statului. Ce va ur- ma acum? Am ajuns la momentul culminant al anchetei, când trebuie sa mi se decida soarta. Ce poate urma? Voi fi silit sa declar retelele legionare clandestine si apoi împuscat.

Ce cred de frontul din Franta?

A doua zi, în loc de a continua ancheta asupra organizatiei legionare, Nicki Stefanescu schimba subiectul.
– Ce crezi de frontul din Franta? Va rezista? Cum e armata germana?
Il vedeam nelinistit si stiam pentru ce. In camera unde eram pazit, un agent mi-a întins, într-un moment când era singur, o pagina de ziar cu stirile externe. Am citit în graba titlurile. Tancurile germane strapunsesera frontul si înaintau spre Canalul Mânecii.Stirea era de o importanta capitala pentru soarta Români- ei. Daca Franta capitula, România trebuia sa predea bunavointei Reichului german, iesind din politica de duplicitate în care se complacuse regimul carlist pâna acum. Mi-am dat seama de efectul ce-l poate produce asupra anchetatoru- lui meu parerea mea si am raspuns cu fermitate si precizie:
– Armata germana este cea mai puternica armata din Europa. Este înzestrata cu cele mai moderne arme si perfect instruita. Am vazut defilând unitati germane la Berlin si m-am îngrozit de soarta tarii noastre daca ar trebui sa se înfrunte cu aceasta masina de razboi. Noi n-am rezista o saptamâna. Franta va fi învinsa si în foarte scurt timp. Nu cunosc desfasurarea operatiilor, dar judecând dupa ca- pacitatea de lupta a armatei germane, nu cred ca va putea rezista mai mult de doua luni.
– Te înseli, D-le Sima. Dumneavoastra, legionarii, va faceti prea usor iluzii, cre- zând în invincibilitatea armatei germane. Polonia a fost puterea de categoria a doua. Dar cei cu panglicuta albastra (facea aluzie la Legiunea de onoare) dispun de o organizatie militara în profunzime. Frontul a fost strapuns si a fost batuta o armata franceza. Admit. Dar mai sunt alte armate franceze în rezerva. Se va re - peta miracolul de la Marna si frontul se va stabiliza.
Mi-am dat seama din cuvintele lui Nicki Stefanescu ca cercurile de la Palat asteptau cu înfrigurare, ca o ultima speranta, o stabilizare a frontului. Odata ce ofensiva germana s-ar fi împotmolit în Apus, Hitler si-ar fi pierdut libertatea de actiune în sud-estul european si politica externa a Regelui, ancorata în aliantele anglo-franceze, ar fi obtinut un nou impuls.
Desi, în acel moment, nu-mi puteam imagina ca Franta sa fie scoasa atât de repede din lupta si împartasea, într-o oarecare masura vederile lui Nicki Stefa - nescu, am avut inspiratia sa sustin cu aceeasi tarie argumentul precedent.
– D-le Director, D-voastra judecati situatia orientându-va dupa primul razboi mondial. Miracolul de pe Marna nu se va mai repeta. Nu exista armata pe conti- nent care sa reziste fortei militare germane. Franta va fi ocupata, exact ca si Polo nia, Danemarca si Norvegia. Germanii vor intra în Paris si România va trebui sa traga consecintele alaturându-se Puterilor Axei.
Cuvintele mele izbeau ca un ciocan în capul lui Nicki Stefanescu. De asta data convingerile lui în "cei cu panglica albastra" începuse sa se clatine.
– Deocamdata nu stim cine are dreptate. Sa asteptam evolutia frontului.

"Domnule Sima, trebuie sa ne întelegem"

Ultima convorbire cu Nicki Stefanescu a luat o întorsatura neasteptata. Dosarele cu atentatele si organizarea miscarii au fost lasate de-o parte si fara nici o alta introducere, mi-a pus chestiunea colaborarii cu regimul.
– D-le Sima, trebuie sa ne întelegem. Situatia grea a tarii nu mai permite sa ne sfâsiem între noi. D-ta reprezinti la ora actuala factorul esential în actiunea de destindere dintre Rege si miscare.
Am ramas nu numai surprins de noua orientare ce-a luat-o ancheta, transformându-se dintr-o investigatie politieneasca într-un dialog politic, dar simteam parca cum o forta nevazuta ma luase sub ocrotirea ei într-un moment când deznodamântul nu putea fi decât executia mea.Eram inamicul Nr.1al regi- mului si acuma, când ma aflam în mâinile Sigurantei, nu puteam spera decât sa-mi aplice cunoscutele procedee politienesti.
– Domnule Director, i-am raspuns cu oarecare sovaiala, necrezând în ceea ce îmi auzisera urechile, daca situatia tarii reclama colaborarea mea, puteti conta pe lealitatea mea.
– D-le Sima,sa nu crezi ca îti fac propunerea aceasta "a la legere",ci dupa o matu ra chibzuinta. Mi-am luat o grea raspundere. Si ca sa vezi ca sunt sincer,îti reper argumentele pe care le-am prezentat superiorilor mei, inclusiv Majestatii Sale Regelui, cerând o examinare atenta a cazului D-tale.
– Eu care te urmaresc de doi ani si îti cunosc organizatia de pistolari, stiu ca dis- pui înca de numeroase elemente hotarâte sa-si dea viata într-un atentat. Acum esti în mâna noastra si te punem ucide, dar sigur ca se va mai putea gasi un grup de legionari care sa te razbune, tragând în Rege. Si atunci ce ne facem? Tot siste- mul se prabuseste. Eu nu pot sa-mi asum aceasta raspundere.
Atentatul lui Miti Dumitrescu putea sa fie mai grav. Planul lui initial era sa savârseasca la Curtea de Arges, cu pelerinajului anual ce se face la cripta Regilor României. Iti închipui ce s-ar fi întâmplat. Un adevarat masacru. Ar fi cazut vic- tima Regele, întreg guvernul si consilierii regali. Ar fi fost un dezastru. De unde a aparut acest om? Nici nu stiam de existenta lui. Cum a putut sa-si strânga aceasta echipa si sa opereze în toata libertatea, fara ca politia sa afle ceva? Dar as tfel de echipe necunoscute mai pot aparea din organizatiile clandestine legiona- re pe care nu le controlam.
Când vorbea de Miti Dumitrescu, era cuprins de panica. Groaza i se reflecta pe fata si mâinile îi tremurau usor.
– D-le Sima, sa trecem acum la actiunea de destindere si sa analizam sansele ei. Promotorul acestei actiuni a fost Vasile Noveanu. Cei de la Prefectura de Politie îsi fac iluzii cu el, dar eu stiu ca n-are nimic în spate. Organizatia legionara este dominata de oamenii D-tale.
I-am spus Regelui ca daca nu gasim o modalitate de întelegere cu Horia Sima, toata actiunea de captare a legionarilor îsi pierde orice semnificatie politica.

– Daca trecem la politica externa, desi eu nu cred ca d-ta într-o iminenta prabu- sire a frontului francez, totusi apropierea de Axa a devenit imperioasa si inevi - tabila. Ori, aceasta apropiere nu se poate realiza continuând în acelasi timp osti- litatile interne cu legionarii.
– In sfârsit, vad ca D-ta esti om de înteles. Cu Codreanu nu ne puteam întelege. Desi tânar, ai o mare experienta politica îmi dau seama din întreaga d-tale ca nu esti pistolar de meserie si ca numai anumite împrejurari te-au silit sa recurgi la atentate. Fireste ca nu se poate uita trecutul si nici nu ca cerem acest lucru, dar trebuie sa trecem peste acest trecut în interesul tarii.
In continuare, mi-a vorbit cu emotie si parere de rau de o serie de legionari pe care i-a avut la Siguranta si i-a anchetat. Mi-a vorbit cu admiratie de tinuta lor, de taria lor de caracter. In special îi venea mereu pe buze numele lui Afilon Dorca, student din Caransebes.
– Ce om, D-le Sima Ce pacat de baietii astia! (Se referea la cei ucisi la Miercurea Ciuc.)
– Da, Domnule Director, erau baieti buni. Pacat de ei ca nu îi mai avem astazi. Ar fi fost folositori tarii.
A urmat un moment de tristete si tacere apasatoare.
– In sfârsit, D-le Sima, mai este ceva care te priveste pe D-ta, ca persoana. De atâtea ori ai fost în mâinile noastre si atâtea ori ai scapat. De atâtea ori ti-ai pus în joc, desi puteai sa îti gasesti un adapost. Uite, acum ai fost în Germania, liber, si iar te-ai întors în tara expunându-te, desi stiai ce te asteapta daca vei fi prins.
Si cu atâtia oameni ca d-ta. Cu d-ta se întâmpla ceva deosebit. Nu te putem trata ca un simplu infractor al Statului si lichida. Am impresia ca destinele noastre sunt legate si ca d-ta esti omul indicat sa ajuti la rezolvarea situatiei grele a tarii, fara sa le produca tulburari interne.
– D-le Director, poate va va surprinde raspunsul meu, dar, cu raspunderile ce le am, am, si eu anumite conditii de pus.
– In primul rând, eu nu accept ca atâta vreme cât sa ma gasesc prizonier la Sigu- ranta sa dau vreo declaratie, asa cum s-a întâmplat cu ceilalti camarazi din laga- re. Prefer sa ma împuscati. Mi-as pierde orice credit politic si toata lumea ar zice ca declaratia mi-a fost smulsa sun teroarea mortii.
– In al doilea rând, trebuie ca înainte de a fi pus în libertate, sa stabilim conditii- le colaborarii sau cadrul politic al acestei colaborari, pentru a nu fi acuzat mai târziu de lealitate.
– Hotarârea D-tale, îmi raspunde Nicki Stefanescu, nu numai ca nu ma sochea - za, ci, dimpotriva, demonstreaza ca esti un om serios, care nu urmaresti numai sa îti scapi viata. Imi dau si eu seama ca iesind de aici pe baza unei declaratii de adeziune la regim, îti pierzi orice credit si eficacitatea d-tale politica va fi nula, chiar daca ne-ai servi cu cel mai mare zel. Voi sustine în fata superiorilor mei punctul d-tale de vedere. De altminteri, mâine vei vedea pe Moruzov si vei continua discutiile cu el.
– Cum, D-le Director, nu sunteti D-voastra Moruzov, zis Nicki Stefanescu?
– Cum poti sa spui asa ceva, D-le Sima? Moruzov e Moruzov si eu sunt Nicki Stefanescu.
Eu sunt Directorul General al Sigurantei, iar Moruzov este seful Serviciului Secret al Armatei.
Nicki Stefanescu râdea cu pofta de situatia caraghioasa în care ma gaseam. Ma simteam si ofensat. Am cunoscut atâtia camarazi din Bucuresti si nimeni nu mi-a spus ca Nicki Stefanescu si Moruzov sunt doua persoane diferite. In noiem brie 1938, am scos o foaie clandestina, "Curierul Legionar", în care scriam negru pe alb ca Moruzov, zis Nicki Stefanescu, era mâna dreapta a lui Armand Calines cu. Eu venisem din provincie, dar o organizatie întreaga sa nu cunoasca cine conduce Siguranta?
In cursul expunerii lui Nicki Stefanescu, mi-am pastrat calmul exterior, dar numai inima mea stia prin ce galopuri trecea, ori de câte ori Directorul Siguran- tei îmi administra o noua speranta.
Situatia mea nu era asa de disperata si chiar se întrezarea o solutie politica a cazului meu. Am retinut din expunerea lui doua fapte esentiale care i-au zgu - duit încrederea în viabilitatea regimului:
– Groaza ce le-a provocat-o atentatul lui Miti Dumitrescu si teama ca ar putea sa se repete daca nu fac pace cu legionarii.
– Obsesia unei rupturi iminente în politica externa, care le-ar fi impus renunta- rea la garantiile engleze si trecerea în tabara Puterilor Axei.
Atât pe plan intern cât si pe plan extern, colaborarea legionarilor le parea indispensabila si mai ales a acelui grup care a dus pâna acum la lupta contra regi mului.

Intra pe scena Moruzov

Discutiile anterioare s-au desfasurat foarte repede, în 4-5 zile dupa aducerea mea la Siguranta, între 21-25 Mai aproximativ. In fiecare zi, dimineata si dupa masa, eram interogat.
Asa cum îmi spusese Nicki Stefanescu, în dimineata urmatoare si-a facut aparitia Moruzov.Mai întâi am fost condus în cabinetul Directorului,unde aces- ta, pe un ton ceremonios, mi-a comunicat ca dintr-un moment într-altul trebuia sa soseasca Seful Serviciului Secret al Armatei. Auzisem atâtea despre Moruzov, dar nimic precis. Realitatea se amesteca cu legenda. In orice caz, pt. legionari întrupa sistemul organizat de Armand Calinescu pentru distrugerea miscarii. Cu Nicki Stefanescu începusem sa ma familiarizez, dar cum voi iesi la examen în fata acestui om fara scrupule si de un rafinament diabolic?
Când a intrat Moruzov, Nicki Stefanescu s-a sculat în picioare si eu am urmat aceeasi miscare. Am înteles din comportamentul lui ca era subalternul lui Moruzov si nu facea decât sa execute ordinele acestuia. Moruzov mi-a întins mâna cu un surâs binevoitor. Avea ochi albastri, cu câteva suvite de par blond pe cap. Ceea ce m-a izbit din primul moment a fost fata lui latareata, aproape turtita, dezvaluind o ascendenta slavo-mongolica. Figura lui deprimanta con - trasta cu înfatisarea eleganta a lui Nicki Stefanescu, care avea trasaturi regulate si un aer senioral.
– D-le Sima, am auzit atâtea de d-ta.
– Mai multe rele decât bune, l-am întrerupt eu.
– Este adevarat. Ai fost un adversar de talie. Ai fost unicul care ai tinut în sah întreg sistemul nostru de siguranta, cu toata politiile si jandarmeriile din tara. Acum ne gasim fata în fata. Nu mai reluam discutiile precedente, caci m-a pus în curent cu ele Nicki Stefanescu (am avut impresia ca Moruzov ascultase toate conversatiile mele cu Nicki Stefanescu dintr-o camera alaturata).
– As vrea sa abordez alt subiect.Cum este privit Regele Carol în Germania? Dar sa îmi spui cu toata franchetea.
–Domnule Moruzov, Regele Carol este rau vazut la Berlin. Atât asasinarea lui Corneliu Codreanu cât si masacrele din septembrie au provocat puternice reacti uni care erau pe punctul sa se termine cu o interventie militara în România. Prigonirea Garzii de Fier a fost considerata la Berlin ca o actiune îndreptata con tra politicii externe a Germaniei, facând parte din sistemul de încercuire al ei, preconizat de democratiile occidentale. Aceasta convingere a fost întarita prin acceptarea garantiilor engleze de catre România.
– D-le Sima, informatiile noastre sunt altele si le detinem de la surse germane de prima mâna. Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti, a declarat în repetate rânduri Regelui ca Germania nu se amesteca în afacerile interne ale României. Guvernul Reichului trateaza cu guvernul român, cu regimul din România, cu detinatorii puterii, si nu cu opozitia si cu atât mai putin cu Garda de Fier. Am avut prilejul sa vorbesc apoi eu însumi si în repetate rânduri cu Amiralul Canaris, care mi-a dat aceleasi asigurari. Conflictul dintre Rege si Garda de Fier nu afecteaza relatiile dintre cele doua tari.
D-le Moruzov, cred ca D-voastra nu cunoasteti suficient de bine structura interna a regimului national-socialist. Exista doua linii de actiune în politica ex- terna a Reichului si Hitler opereaza cu una sau cu alta dupa împrejurari. Exista o linie oficiala, reprezentata de Ministerul de Externe german, de diplomatia Reichului, dar mai exista si o linie a partidului, reprezentata de Rosenberg, Goebbels, Himmler si altii, care au un punct de vedere diferit, mult mai apro - piat de pozitia miscarilor nationaliste europene. Daca Hitler n-a întrebuintat pâna acum metoda dura fata de România, cu toate ca provocarile ce le-a supor- tat, este pentru ca a considerat ca nu a sosit momentul pentru a-i administra lectia cuvenita.
Consideratii de politica internationala l-au determinat sa lase pe mai târziu rafuiala cu România. Daca se va termina victorios campania din Apus, se va în - toarce cu toata puterea spre sud-estul european, pentru a implanta "noua ordi- ne" în acest spatiu. Si cum politica Regelui Carol a creat grave probleme Reichu- lui, prin acel amestec de ostilitate si duplicitate, tare mi-e teama ca România sa nu iasa prost din aceasta confruntare, cu hotarele ciuntite. Numai o energica si imediata redresare a politicii noastre externe, în sensul unei apropieri de Berlin, ne mai poate salva de la catastrofa.
Moruzov asculta aparent calm. Dar se vedea ca era un calm fortat. O usoara transpiratie se observa pe fetele amândurora. Amutisera amândoi. Parca umbra amenintatoare a lui Hitler patrunsese pâna în cabinetul lui Nicki Stefanescu. Moruzov medita.
In tara Regele era detestat, iar în strainatate era avizat la bunavointa lui Hitler.Va putea rezista regimul acestei duble presiuni,interne si externe?Deunde poate veni salvarea? Poate de la acest om care se afla în fata lor si la discretia lor.
– D-le Sima, pentru ce ai venit d-ta clandestin în România, expunându-te de a fi împuscat, când puteam sa ajungem la o platforma de întelegere? Situatia d-tale ar fi fost mult mai usoara, daca ai fi luat contact cu organele noastre de la Berlin.
– N-am cautat sa-mi usurez situatia mea personala, ci sa usurez situatia tarii. Am vazut ca Regele nici dupa campania din Polonia nu renunta la ostilitatea fa- ta de Germania, ci asteapta un moment prielnic pentru a se alinia democratiilor vestice. Nici în primavara anului 1940, n-am observat o schimbare în politica externa a regimului, desi între timp se produsese fulgeratoarea ocupatie a Dane- marcei si Norvegiei. Acum, incontestabil, se speculeaza si se spera ca ofensiva germana sa fie oprita în vest. Un calcul gresit. Concesiunile de ordin economic nu pot compensa o politica clara si categorica alaturi de puterile Axei. Ce poate urma, dupa toate aceste tensiuni, decât o ciocnire frontala între Reich si Româ - nia, care va duce la disparitia României ca Stat independent? Datoria noastra, mi-am spus, a legionarilor liberi din afara tarii, este sa împiedicam cu orice pret acest deznodamânt tragic, facând orice pentru a rasturna regimul care patro - neaza aceasta politica de sinucidere. Am venit cu gândul de a savârsi orice, chiar si un atentat contra Regelui, daca ar putea servi la evitarea catastrofei nationale. Nu m-am sfiit sa declar aceasta nici D-lui Ministru Ghelmegeanu.
– Dar, D-le Sima, D-ta ti-ai bazat actiunea din ultima vreme pe informatii gresi- te. De multe vreme, Majestatea Sa Regele vrea sa schimbe politica externa, apro- piindu-se de puterile Axei. Dar nu o poate face dintr-odata.
Sunt aliantele noastre traditionale în joc si puternice rezistente la partide. Vezi, asadar, ca astazi, si chiar mai de mult, punctele noastre de vedere coincid. La ce crezi ca a servit si destinderea din tara? Tot pentru a crea un climat favora- bil în relatiile cu Berlinul. Noi vrem ca legionarii sa ne ajute sau cel putin sa nu mai constituie un obstacol în actiunea de apropiere de Axa. Recunosc ca situatia externa este mai grava si ca granitele sunt amenintate. Noi facem apel la patrio- tismul d-voastra ca, trecând peste ce a fost, sa gasim împreuna o modalitate de colaborare pentru a usura situatia externa a României.
– D-le Moruzov, declaratia d-tale ca regimul se orienteaza ferm si categoric spre Puterile Axei creaza o situatie noua care modifica si relatiile dintre legionari si regim. Ce pacat ca nu s-a realizat aceasta politica mai devreme, de când am pre- conizat-o noi. Alta ar fi fost situatia României.
– A existat un moment Codreanu în 1938, care s-a pierdut, Regele preferând teroarea lui Armand Calinescu.
– A existat un moment Clime. Daca nu ar fi urmat masacrul din Septembrie, s-ar fi putut ajunge la un acord, deoarece principalul vinovat fusese alaturat.
– Acum ne aflam într-un alt moment de rascruce, care coincide cu arestarea mea. Nu stiu ce veti face cu mine, dar daca nu se va realiza un front intern pu - ternic pentru a rezista presiunii externe, tara va fi ciopârtita si nici regimul nu se va mai putea mentine.
Discutia s-a oprit aici. Moruzov si Nicki Stefanescu s-au ridicat si mi-au facut semn ca pot sa ma retrag.

Viata la Siguranta

Fac o întrerupere pentru a arata cum am fost tratat la Siguranta, în timpul deten tiunii mele.
Cum am spus la început, mi s-a repartizat o camera la etaj. La iesire era un coridor care lega doua corpuri de case. Camerele de la etaj erau mai bune decât cele de la parter, care erau zabrelite si unde patrundea putina lumina. Camera mea avea geamuri obisnuite si era luminoasa. In primele zile am fost tinut ziua si noaptea în pat si nu mi se dadea voie sa ma ridic decât în timpul mesei.
Noroc ca eram eliberat din aceasta pozitie incomoda prin desele chemari în cabinetul Directorului. Pe coridor se gaseau toaleta si cismeaua, unde ma pu- team spala, sub supravegherea agentilor, care nu ma scapau o clipa din ochi. Evident când agentii au simtit ca sunt tratat cu oarecare consideratie de superi- ori, si-au schimbat si ei purtarea, ziua mi se ridicau catusele si puteam sa ma misc liber prin camera. Noaptea însa catusele îmi erau prinse cu regularitate.
Masa mi se servea de la un restaurant din apropiere. Venea un chelner cu tava si cu farfuriile. Dormeam tun, Ajunsesem epuizat la Siguranta,dar, cum am banuit mai târziu, mi se punea un somnolent în mâncare, probabil bromura, ca sa ma trezesc noaptea.
Erau trei schimburi de agenti. Intreaga brigada mobila era concentrata acum ca sa ma pazeasca. Nici nu mai aveau altceva de facut, deoarece legionarii nu se mai miscau, asteptând sa vada ce sa întâmpla cu mine la Bucuresti. Guvernul daduse un comunicat prin care se anunta ca "Horia Sima si Nicolae Petrascu au fost prinsi pe frontiera, se afla în mâinile noastre si au fost depusi". Fiecare echipa era formata dintr-un comisar si doi agenti, care stateau perma - nent cu mine în camera. Pe coridor facea de planton un jandarm. Reveneau cu regularitate aceleasi figuri mobila. Aceasta brigada era trimisa în orice punct al tarii când se descoperea un fir legionari important. Siguranta nu avea încredere în politiile locale si trimitea pe acesti "duri", care aveau mâna libera sa recurga la cele mai brutale metode pentru a smulge confesiuni.
De numele agentilor care s-au perindat în camera mea nu îmi aduc aminte. Stiu doar atâta ca fiecare venea la serviciu cu echipa lui de agenti. Numele comi- sarilor mi s-au întiparit însa în minte si le retin pâna astazi. In afara de Curelea, care ma luase primul în primire când am ajuns la Siguranta, am cunoscut pe co- misarii Cristescu, Oprea, Manaila, Macavei si Treza. Comisarul Cristescu, un barbat înalt si spatos, era fratele Colonelului Cristescu de la Cernauti, asupra caruia au tras legionarii, a doua zi dupa asasinarea Capitanului. Streza era din Fagaras, învatase la acelasi liceu cu mine si ma cunostea. Macavei era tot din Ardeal. O figura stearsa si bolnavicioasa. Elementele principale ale brigazii mo- bile erau Curelea, Cristescu, Oprea si Manaila. Acestia erau cei mai periculosi, pentru ca priveau pe legionari ca pe propriii lor dusmani. Nu erau numai simpli functionari ai Statului, care îsi îndeplineau misiunea lor în mod corect, ci se identificase în asa masura cu regimul încât savârseau toate crimele ce li se ordo- nau fara nici o tresarire de constiinta. A ucide un legionar, era pentru ei o baga- tela. Omorau asa zicând din rutina, ca si cum ar fi fost vorba de expedierea unui act administrativ. Legionarii devenisera "Cranii de Lemn", cum scris Ion Mota, dupa uciderea studentului Teodorescu la Constanta. Legionarii fusesera decre - tati "vânat liber" de înaltele foruri ale Statului si ei îsi îndeplineau meseria de "vânator".
La început comisarii se purtau foarte rezervati cu mine. Rareori scoteau o vorba.Doar ma fixau cu curiozitate,ca un animal rar în cusca.Asa cum ma aflam, legat de mâini si de picioare, si le inspiram teama. Mi se dusese vestea ca am o arta fabuloasa de a ma strecura prin cele mai grele situatii si le era teama sa nu folosesc si acum aceasta "iarba a fiarelor" si sa scap în mod miraculos. In fond nu era nimic, ci doar ca am fost mai atent la capcanele politiei, orientându-ma dupa amanunte care altora le scapau.
Mai târziu, când s-a schimbat atmosfera în cabinetul lui Nicki Stefanescu, si-au dezlegat si ei limbile.Am avut lungi conversatii cu comisarii în jurul subiec telor la ordinea zilei: cum e privita România la Berlin si apoi comentarii asupra diverselor episoade din prigoana. Bine înteles ca ceea ce le spuneam lor, nu di - ferea de textul declaratiilor mele facute lui Nicki Stefanescu: Aceeasi încredere în victoria armatei germane pe frontul de vest si aceeasi temere ca Hitler, dupa terminarea campaniei din Franta, va cere socoteala României pentru atitudinea ei. De aici urgenta necesitate de a se schimba politica externa, apropiindu-ne de Puterile Axei, si tot atât de urgenta necesitate de a forma un bloc intern compact pentru a rezista furtunii ce se apropie. Comisarii citeau ziarele si aveau prilejul sa se convinga câta dreptate am. In fiecare dimineata îi vedeam mai posomorâti si îngrijorati. Armatele germane ajunsesera la Canal si înaintau spre Paris.
Când vorbeau de operatiile întreprinse de ei contra legionarilor, sa fereau sa pomeneasca ceva de crimele lor. De la Comisarul Manaila am aflat cum a fost arestat Fanica Comjig. Auzind ca Armand Calinescu se duce la Iasi pentru nu stiu ce inaugurare, a luat si Comjig trenul de la Bucuresti spre Iasi, însotit de nelipsita lui ladita de grenade, de care nu se despartea nici noaptea.
Brigada mobila i-a dat de urma. Manaila mi-a povestit ca l-a surprins noaptea în pat, pe când dormea. Manaila era o namila de om. "Am sarit pe el si l-am ras- tignit, în timp ce ceilalti îi puneau catusele. Când s-a trezit, era ferecat.
N-a putut sa faca nici o miscare. Dormea cu pistoale sub cap. Ne-ar fi omorât pe toti". Dar n-a continuat povestea. Comjig nici n-a ajuns la Bucuresti, ci a fost omorât undeva pe drum, fara judecata, dupa metoda "craniilor de lemn".
Am cunoscut acolo si pe agentul care l-a arestat pe Marius Cioflec, fiul profe- sorului Cioflec de la Timisoara. Marius trebuia sa plece cu mine în Germania, la începutul lui Februarie 1939. Ne-am dat întâlnire seara la Gara de Nord. Dar n-a mai venit. Ce se întâmplase? Inainte de plecare, a trecut pe la Marin Barbules- cu, care locuia pe Strada Cobalcescu. Tocmai atunci au venit agentii sa-l ridice pe Barbulescu si, odata cu el, a cazut si Cioflec. A fost internat la Miercurea Ciuc si apoi împuscat în Septembrie 1939.
Cât priveste agentii, erau niste amarâti, recrutati din pleava societatii. N-am întâlnit nici unul de oarecare nadejde. Prost platiti, ca toti functionarii români, prigoana contra legionarilor le-a oferit prilejul sa-si rotunjeasca veniturile. Fie ca despuiau mamele, sotiile si rudeniile celor arestati de bani, în schimbul anu - mitor servicii, fie ca primeau "prime" de la Directorul Sigurantei când capturau vreun legionar. Fara îndoiala ca "primele se urcau simtitor când li se încredinta misiunea sa execute anumiti legionari.
Un agent a avut sinceritatea sa-mi spuna înfata, când nu era comisarul în camera;"D-le Sima, ai avut noroc.Daca te prindeam cu doua luni înainte,te omo ram".
Ajutorul imediat al lui Nicki Stefanescu era comisarul-sef Georgescu, care, tocmai când ma aflam la Siguranta, primise numirea de Chestor. El era seful echipei volante si totdeauna pleca în provincie cu tot stolul de agenti pentru a conduce cercetarile. Chestorul Georgescu parea destinat unei alte cariere, mai putin odioase. Nu avea nimic din tipul brutei politienesti. Era un barbat frumos, cu ochii albastri si cu parul batând în blond. Era elegant si manierat. Dar acelasi om angelic, se transforma într-o fiara în cursul anchetelor. Fata îi lua un rictus salbatic si cu ochii injectati de sânge se napustea asupra bietelor victime, urlând, înjurându-le si calcându-le în picioare. La biroul central mai era si comisarul Abramovici, un barbat jovial, despre care nu am mai auzit nimic deosebit. Am întâlnit pe acolo si pe Toni Mânzatu, fratele lui Nelu Mânzatu, care parea strain de ce se întâmpla, nefiind întrebuintat contra legionarilor.
Lunga imobilizare la Siguranta a avut si un efect bun: mi s-au dezumflat picioarele. Acum puteam calca, fara sa ma mai doara.

Dezarmarea pistolarilor

Dupa vizita lui Moruzov, Nicki Stefanescu ma chema din nou în cabinetul sau, punându-mi urmatoarea chestiune.
– D-le Sima, ai spus ca nu vrei sa dai nici o declaratie de adeziune la regim câta vreme te gasesti în stare de arest si am înteles ratiunea acestei hotarâri. Trebuie totusi sa faci ceva, un gest de bunavointa, ca sa arati ca ai renuntat la clandesti- nitate si terorism si ca esti dispui sa te încadrezi în viata politica normala.Intele- ge si d-ta ca sunt anumite îndoieli, anumite rezistente, care stau în calea unei întelegeri. Ce garantii avem noi ca punându-te în libertate, nu te vei da iar la fund, creând noi probleme regimului? Iata ce îti propun eu si ce te poate ajuta enorm la clarificarea situatiei d-tale. D-ta trebuie sa dezarmezi organizatiile de pistolari. Se gasesc multe arme în mâna legionarilor. Ori, un pistol în mâna cui- va e o tentatie. Un revolver ascuns da senzatia unei forte, sugerând ideea ca se poate folosi de el, pentru a face o isprava mare. Eu îti propun sa chemi aici la Siguranta pe oamenii d-tale de încredere din toata tara si sa-i sfatuiesti sa scoata armele ce le au si sa le depuna aici. Sa nu-ti închipui ca vreau sa le întind o cur- sa, pentru a-ti descoperi organizatia de pistolari. Nu urmaresc acest lucru. Nu li se va întâmpla nimic decât socul ce-l vor suferi când vor fi adusi la Bucuresti, unde se vor trezi fata în fata cu d-ta. Garantez de libertatea acestor persoane si, dimpotriva, m-as bucura sa-i cunosc pe acesti temuti dusmani ai regimului într-o alta ipostaza decât urmariti si anchetati, ca sa vada ca suntem si noi oameni si români. Oamenii D-tale nu au de ce sa se teama, pentru ca ne aflam în perioada destinderii.Chiar de curând Majestatea SaRegele a semnat un nou decret de gra- tiere, eliberând o serie de legionari din închisori.
Cu contactele ce le vei avea, va slabi si tensiunea din tara provocata de prinderea D-tale si a lui Petrascu. Vor vedea prietenii D-tale ca esti viu si sanatos si vor în- ceta sa ne trimita scrisori anonime de amenintare.
– D-le Director, propunerea D-voastra nu-mi creaza temeri sau îndoieli ca as face ceva rau, dupa ce m-ati lamurit asupra esentialului. In acest moment pri - meaza politica externa si orice român patriot trebuie sa fie constient de primej- diile ce se pot abate asupra tarii noastre. Pentru aceasta mi-am pus din nou viata în joc. Dupa ce mi-ati confirmat, atât d-voastra cât si Moruzov, ca Regele vrea sa schimbe politica externa, îndreptându-se spre Puterile Axei, a cazut obstacolul principal din calea unei întelegeri cu regimul. Legionarii nu pot fi insensibili la apelurile pentru salvarea tarii. Asa am fost educati. Orice ne-ar desparti, patria are întârziere. Daca gestul ce mi l-ati recomandat poate servi la netezirea unui acord cu regimul, sunt gata sa savârsesc aceasta actiune.
Un singur lucru va cer. Daca legionarii vor fi adusi la Siguranta si întâlnirile mele cu ei vor avea loc aici, atunci se vor întoarce acasa cu impresia ca ceea ce le-am spus eu a fost smuls sub constrângere si nu reprezinta libera mea convin- gere.Eu as ruga ca întrevederile cu camarazii mei sa aiba loc în alta parte, unde sa nu traiasca cu senzatia ca eu sunt un prizonier fara putere, iar ei pe punctul de a fi din nou arestati. Trebuie sa le vorbesc într-o alta casa, pentru ca operatia sa reuseasca.
– Am înteles, D-le Sima, si sunt acord cu D-ta. Iti pun casa mea la dispozitie pt. aceste întâlniri. Bine înteles, vei fi dus acolo si adus înapoi cu agenti. Eu voi fi în casa, dar nu voi asista la întrevederi. Te avertizez însa sa nu-ti treaca prin cap ca ai putea fugi. Casa va fi pazita si ai putea sa fi împuscat. Ma bucur ca ai înteles cât e de important sa dezarmezi pe legionari. Vom comunica hotarârea D-tale Ministrului si Palatului. Acum D-ta trebuie sa te gândesti bine si sa pregatesti o lista de persoane pe care vrei sa le chemi la Bucuresti. Noi vom telefona politii - lor locale si acestea se vor îngriji sa le aduca încoace.
Intors în camera, m-am trântit pe pat si am reflectat. Daca Nicki Stefanescu voia sa-mi stoarca numele legionarilor necunoscuti la Siguranta, nu era nevoie sa recurga la aceasta subtilitate. Putea folosi ciomagul. Deci, nu e vorba de asta. Ei vroiau sa scot miscarea din clandestinitate. Mai mult decât pistoalele legiona- rilor, ei urmareau sa influentez mentalitatea legionarilor, sa-i conving de necesi- tatea întelegerii cu regimul si, ca o proba a noii lor atitudini, sa depuna armele. Sa trec miscarea, cu alte cuvinte, de la starea de razboi la starea de pace.
Am examinat cadrele legionare dintara pentru a întocmi lista ce mi s-a cerut. Nu ma puteam limita la tineretul decis la actiune, ci trebuia sa pun pe lis- ta si persoane mai învârsta, cu influenta asupra organizatiilor locale, pentru ca numai acestea puteau pacifica spiritele. Am întocmit lista din doua categorii de persoane: studenti legionari, cunoscuti de mine din prigoana, si personalitati legionare. Primii reprezentau elementul activ, dinamic, iar ceilalti se bucurau de ascendent în organizatie si puteau împrastia cuvântul meu cu toate garantiile de executie.

Contactele cu legionarii

Incontestabil ca prin acceptarea operatiei de "dezarmare a pistolarilor" intram într-o noua faza. Pâna acum nu avusesem nici o legatura cu exteriorul, neavând alti interlocutori decât pe Nicki Stefanescu, pe Moruzov si pe comisarii care ma pazeau. Prin natura interventiei ce mi se cerea acum,mi se deschidea poarta spre lumea legionara. Faceam un salt din izolarea în care fusesem tinut pâna atunci în mediul din afara, având prilejul sa transmit legionarilor mesajul existentei mele. Avantajul era mai mare pentru mine decât pentru Siguranta, deoarece re- gimul era paralizat din cauza situatiei externe si nu mai putea relua prigoana contra legionarilor, chiar daca ar fi cunoscut o parte din organizatia de "pisto - lari", în timp ce eu câstigam un sprijin puternic si nesperat prin legaturile ce mi se ofereau cu miscarea.
Legionarii care se vor perinda prin fata mea ca sa ma vada si sa ma asculte, se vor întoarce acasa cu o noua speranta si vor crea o stare de agitatie favorabile eliberarii mele, care, venind din mai multe parti si mai multe localitati, va avea un puternic ecou la Bucuresti.
Regimul va fi supus unei presiuni interne din ce în ce mai accentuate tocmai prin contractele ce mi le-a înlesnit, ceea ce ma îndeparta nu numai posibilitatea suprimarii mele, dar îi obliga pe conducatori sa se gândeasca efectiv la eliberarea mea.
In vederea contactelor mele cu legionarii, mi-am pregatit un mic discurs pe care l-am repetat aidoma în toate întâlnirile. Era foarte important sa-mi aleg bine temele ce le voi atinge în aceste convorbiri, pentru a da satisfactie guvernu- nului fara sa ranesc sensibilitatea legionarilor si tot atât de necesar era ca aceste teme sa nu varieze. Fiecare legionar, întorcându-se acasa, trebuia sa difuzeze aceleasi argumente , deoarece eram sigur ca organele politienesti locale vor retransmite la Bucuresti starea de spirit a celor vazuti de mine si declaratiile lor.
Nu am folosit decât un singur limbaj, fara a face confidente nimanui si fara a introduce în discutie subîntelesuri sau ambiguitati.
Discursul meu se compunea din urmatoarele teme care, în ansamblul lor, trebuia sa convinga pe legionari ca drumul indicat de mine este bun si în acelasi timp sa ofere si autoritatilor o garantie de buna credinta:
1. Iminenta prabusire a frontului francez va crea o noua situatie în sud-estul european care va afecta si tara noastra.
2. In fata amenintarii externe, trebuie sa renuntam la luptele fratricide pentru a salva hotarele tarii.
3. Regimul este dispus la o apropiere de Puterile Axei, orientare preconizata de noi înca de pe timpul Capitanului, ceea ce usureaza considerabil posibilitatea unei întelegeri cu miscarea.
4. Procesul de destindere început de vreo câteva luni va continua, cu conditia ca si noi sa facem un efort de pacificare al spiritelor.
5. Noua ni se cere de guvern sa depunem armele, ca o dovada a bunei noastre vointe de a renunta la clandestinitate si de a ne integra în Stat.
6. Eu care v-am condus în prigoana fara sovaire timp de doi ani, va cer acum sa acceptati aceasta cerere cu seninatate si cu calm. Va rog sa transmiteti tuturor legionarilor care stiti ca au arme ca sa vi le predea voua, pentru ca la rândul vos- tru, sa le aduceti la Bucuresti si sa le depuneti la Siguranta Statului.
7. Am toate garantiile ca nimanui nu i se va întâmpla nimic, din cauza acestei actiuni. Nimeni nu va avea de suferit nici o urmarire politieneasca sau penala.
8. Colectarea armelor posedate de legionari are ca scop sa creeze un climat de încredere între autoritati si miscare, pentru ca procesul de destindere sa poata fi dus pâna la capat.
N-am pomenit nimic de situatia mea, de eventuala mea eliberare, dar toti si-au dat seama ca predând armele Sigurantei, implicit ma ajuta si pe mine.

Cum s-a desfasurat operatia

In fiecare zi eram dus cu masina la casa lui Nicki Stefanescu, unde ma întâlneam cu legionarii veniti din provincie. Era o casa cu etaj, la capatul unei strazi, de al carui nume nu îmi aduc aminte.
Cum intrai pe trepte si intrai în vestibul, la dreapta, era un salonas, cu ferestrele spre strada. In aceasta camera aveau loc convorbirile. Nicki Stefanescu ma însotea regulat, dar nu asista la discutii,ci astepta sfârsitul lor la etajul de sus. Odata terminate aceste întrevederi, eram readus la Siguranta cu acelasi ceremo- nial,adica în masina si flancat de agenti.De obicei întâlnirile se desfasurau dimi- neata, dar nu exista un orar precis. Depindea si de ora la care soseau oamenii din provincie. Adeseori i-am vazut dupa masa si chiar seara.
Prima reactie a legionarilor când dadeau ochii cu mine era de spaima, caci nu se asteptau sa ma vada. Când politiile locale îi anuntau ca trebuie sa ple- ce imediat la Bucuresti însotiti de agenti, erau cuprinsi de neliniste, caci nu li spunea pentru ce sunt chemati. Cum toate experientele de pâna acum cu politia îi determinau sa fie banuitori, majoritatea credeau ca s-a întâmplat iar ceva rau, ca sunt chemati sa dea vreo declaratie în legatura cu arestarea mea sau poate chiar sa fie retinuti, ca urmare a unui nou val de arestari.Dar dupa ce ma vedeau calm si surâzator, într-o casa particulara mobilata cu eleganta, si nu în localul hidos al Sigurantei, pe care multi îl cunosteau, le scadea tensiunea si ma salutau cu bucurie. Ma credeau mort între cei vii si dintr-un moment într-altul asteptau sa auda ca am fost lichidat.Nu eram nici mort si nici schingiuit,ci stateam în fata lor cu aerul meu din totdeauna. Nicki Stefanescu daduse ordin agentilor, înainte de a începe ciclul conferintelor, sa-mi cumpere o camasa noua, în locul celei vechi si murdare, cu care dormisem nopti de-a rândul, si sa-mi dea hainele la calcat. Costumul de haine pe care îl cumparasem la Berlin acum era în stare bu- na si contribuia la buna mea prezentare în fata lor.
Intrevederile au început pe la 28 Mai si s-au încheiat la 7 Iunie 1940. Nu pot sa însir aici toate întrevederile avute. Las de-o parte pe cei tineri, pe stu- denti, cu care întelegerea era usoara, si ma opresc asupra câtorva cazuri dificile. Pusesem pe lista si pe avocatul Mitica Predescu din Constanta, care fiind mai în vârsta, se bucura de o larga audienta în lumea legionara din Dobrogea. Cu Pre- descu m-am întâlnit de mai multe ori în prigoana. Era bun prieten cu Puiu Dumitrescu, fost secretar particular al Regelui, si, prin el, aflam o multime de stiri din anturajul Palatului. Chestorul din Constanta, cunoscut prin brutalitatea lui, i-a ridicat cu tot alaiul politienesc, ca si cum ar fi fost vorba de o arestare. Pe drum Mitica Predescu a protestat, s-a zbatut, a încercat chiar sa scape din mâinile agentilor, strigându-le ca el n-a facut nimic si unde îl duc si de ce îl duc.
Agentii se distrau pe socoteala lui, în loc sa-l linisteasca. Credea ca va fi împus - cat undeva pe drum, ca atâtea victime nevinovate ale regimului. Nu s-a linistit decât dupa ce a intrat în casa lui Nicki Stefanescu si m-a descoperit în salonas.
Mi-a strâns mâna cu caldura si a înteles imediat importanta actiunii de dezarmare a legionarilor pentru soarta mea si pentru întreaga Legiune.
O alta persoana care a introdus o nota discordanta în relatiile cu Siguranta a fost profesorul Ion Protopopescu de la Timisoara. Stiam ca profesorul fusese detinut cu prilejul marilor arestari din Decembrie 1939 de la Timisoara si statu- se chiar în închisoare multe vreme. Deci, nu mai aveam nici un dubiu ca Sigu - ranta îi cunostea toata activitatea lui "subversiva". Intre altele, profesorul ma gazduise în locuinta lui din Timisoara, care se afla la etajul ultim al Scolii Poli- tehnice, în trecerea mea de la Bucuresti spre Iugoslavia, în Octombrie 1939. Dar nu era asa.
Desi se descoperise legaturile lui cu Bucurestii si cu echipele care m-au ajutat sa trec în Banatul sârbesc, profesorul convinsese întreaga brigada mobila, în frunte cu Nicki Stefanescu, ca se afla pe un drum gresit, ca el nu e amestecat în actiunile ce i se imputa.
I-a dominat prin inteligenta lui ascutita si le-a rasturnat toate probele. Profesorul Protopopescu iesise cu fata curata din aceasta ancheta si Nicki Stefa- nescu ar fi ramas cu aceasta impresie, daca eu nu l-as fi pus pe lista.
Siguranta stia ca eu ma ascund la Timisoara, dupa evenimentele sângeroase din Septembrie 1939, si m-a cautat în multe locuri, în afara de casa profesorului Protopopescu. Nu s-a operat nici o descindere la domiciliul lui. Nu se poate telefona la Bucuresti chestorul Gritta, ca un om de talia lui sa se amestece cu lumea "pistolarilor". Categoria lui sociala îl împiedica sa se coboare atât de jos încât sa participe la comploturi cu infractorii Statului. Profesorul a profitat de aceasta prezumtie favorabila, pentru a scapa teafar si ultima ancheta, condusa direct de Nicki Stefanescu.
Dupa ce a plecat profesorul, m-a chemat Nicki Stefanescu la el pentru a-si exprima amaraciunea lui. Era indignat si furios pe profesor.
– L-am crezut, d-le Sima, în decursul ultimei mele anchete si l-am absolvit de orice culpa. Cu o rara abilitate, s-a strecurat prin reteaua noastra. Ceea ce m-a facut sa-l scot din cauza, a fost tocmai onorabilitatea persoanei lui, faptul ca avea un nume la Timisoara, care-l facea apt sa participe la actiuni teroriste... Si acum, dupa declaratiile d-tale, ma simt lezat în orgoliul meu de politist. Cum am putut sa fiu atât de tâmpit? Nu se va întâmpla nimic cu el, a trecut aceasta faza, dar, crede-ma, ma simt umilit si ofensat.
Un al treilea caz care merita sa fie semnalat este al profesorului Constantin Stoicanescu. Pentru întâia oara l-am vazut si pe Moruzov la domiciliul lui Nicki Stefanescu, cu prilejul acestei întâlniri.
Ce-o fi cautând aici, ma gândeam? Moruzov si Nicki Stefanescu asteptau la etaj, în timp ce pe mine m-a lasat singur cu Stoicanescu. Aducându-mi aminte de becul acela din cabinetul lui Nicki Stefanescu, care se aprindea ori de câte ori vorbeam cu el, am banuit ca e instalat pe undeva un microfon. Când Stoicanes- cu, nedându-si seama de primejdie, începuse sa discute liber, i-am facut semn sa taca si am luat firul conversatiei. I-am repetat "lectia" si chiar într-o forma mai accentuata, facând declaratii de lealitate fata de Rege. Stoicanescu a continuat pe acelasi ton, reluând aceleasi argumente, adaugând ca în misiunile lui la Berlin a urmarit exact acelasi lucru, adica crearea unei baze politice de întelegere între miscare si regim. Moruzov si Nicki Stefanescu, daca într-adevar au ascultat con- versatia, nu puteau decât sa fie multumiti cu ceea ce auzisera. Conversatia mea cu Stoicanescu au considerat-o, probabil, un fel de proba cruciala a sinceritatii mele.
Când am terminat discutia si Stoicanescu se pregatea sa plece, apar Moruzov si Nicki Stefanescu în salonas. Atunci Stoicanescu a avut o iesire de o sinceritate temerara, care pe mine m-a speriat atunci, dar care s-a adeverit mai târziu a fi fost foarte oportuna. Stoicanescu le-a spus urmatoarele:
– Domnilor, eu am fost trimis la Berlin de catre Palat, respectiv de D-l Urdareanu, pentru a convinge grupul legionar de acolo sa renunte la opozitie si sa se integreze în procesul de destindere. N-am reusit decât partial. Intre timp, abia plecat de-acolo, Horia Sima si un grup de legionari s-au întors clandestin în tara si au fost arestati. Nu cunosc motivele lor. Am fost tot atât de surprins ca si d-voastra de actiunea lor. Dar ce se întâmpla în tara? Legionarii ma acuza acum pe mine ca eu as fi atras în cursa pentru a fi arestati, deoarece venirea lor încoa - ce s-a întâmplat la câteva zile dupa întoarcerea mea. Situatia pentru mine este extrem de penibila. Daca i se întâmpla ceva, m-au amenintat ca ma omoara.
Nu-mi ramâna altceva decât sa ma sinucid. De aceea, va rog sa reflectati bine ce faceti cu Horia Sima. Sa nu încercati sa rezolvati cazul sau printr-o solutie politieneasca sau judiciara, ci sa-i dati o solutie politica. Aceasta asteapta toti legionarii de la d-voastra.
Nicki Stefanescu si Moruzov ascultau într-o tacere mormântala. Se uitau la mine, se uitau la Stoicanescu, si nu scoteau nici un cuvânt, nici de aprobare si nici de dezaprobare. Intrevederea luase o întorsatura dramatica si eu ca sa cobor tensiunea, mi-am luat ramas bun de la el, spunându-i câteva cuvinte de încura - jare: "Ei lasa, ca o sa fie bine".
Din Bucovina l-am chemat pe avocatul Turcanu si de la Galati pe Nicolae Ion, legionari cu care lucrasem în tot cursul prigoanei. Astfel, rând pe rând, cu ajutorul acestor pelerini la Bucuresti a putut ajunge cuvântul meu pâna la cele mai îndepartate organizatii.
Intâlnirile cu legionarii au dat roade. Rând pe rând au fost depuse la Siguranta arme si grenade culese de la legionari, iar Nicki Stefanescu înregistra cu satisfactie succesul operatiei de "dezarmare a pistolarilor". Unii camarazi chemati de mine nu aveau arme, dar totusi ca sa poata raspunde chemarii mele, îsi procurau revolvere si le depuneau cu solemnitate la Siguranta. In schimb alti legionari, cum au fost cei din Prahova, au predat numai o parte din ele, retinând pe celelalte pentru cine stie ce nevoi viitoare.
In ultimele zile, operatie de depunere a armelor se transformase în rutina. Eu continuam cu acelasi zel sa predic actiunea de dezarmare. Dar vedeam ca Nicki Stefanescu numai era interesat în acelasi grad în succesul ei. Relatiile mele cu Siguranta intrase într-o faza noua: faza politica.

(va urma)