Grupaj de poezii (10)

După apusul tainei din lumină

Luminita Amarie

Cu alți ochi văd trecătorii

Cu alte mâini îmbrac veșmintele

Ce-mi cad pe rotunjimea umbrei

Cu brațele unui prunc îmbrățișez

Aerul crescut din urma ta

Cu alt trup dorm

Cu altă voce te strig

Cu aceeași inimă tremuri în mine

Pe aceleași drumuri rătăcesc

În altă limbă lăcrimez

Culeg pietre ușoare precum penele de porumbei

Din copilăria mea

Și le îngrop în nisip

Înmormântez clipa plecării tale

Soarele îmi înnegurează privirea

Florile au secat pe marginea fântânilor

Ceasul a încremenit ora

Oamenii sunt prea bogați să fie fericiți

Aceeași carte citesc

Altele îi sunt acum cuvintele

Greu, sufletul meu cere apă

Mută, carnea mea scânteiază

În amintirea ta

Temător, glasul meu șoptește

Nopții bucuria

Cu care mi-ai venit

Cu care mi-ai rămas

Cu inima unui pui de pasăre te-am iubit

Un sânge neînceput aleargă-n răscrucea

Drumurilor din mâinile mele

De când în mine

îți crești tu florile luminii

Din apa ta am băut

Din pâinea ta ai rupt

Mi-ai dat din tine

Caut să te-ntâlnesc în liniștea acestei depărtări

Cu unghiile dezgolesc pereții de întuneric

Argintul din cenușa cupei noastre sângerează

Adun icoane, mir și tămâioară

Caut cărbune să scriu poemul acesta

Care se zvârcolește în mine

Precum credința ce ți-o port

De când am devenit cântecul tău

Femeia celui care tace piatra.

Strop de rouă, Cer pierdut ...

Constantin Anton

Privirea mea Doamne Îți va spune

Ce-nseamnă să nu mai poți trăda ...

Cuvintele-s închise înrugăciune

E poezie de-acum și inima mea !

Ce viață e Lacrima sufletului meu scut

Lumiona mă vă-mpărtăși rispiei de-acum ...

Tu, Doamne, știi cât m-a durut

Să mint cea ce nu pot să spun !!

Ascult tăcerea ! lacrima e-n rugă !

Suflet înscrumit în candela din urmă ...

Visele ard în deșert ; totul mi se curmă ;

Tu, Doamne, de ce voiești să nu iert

Trup de vânt vîndut neîntărmurit

Teamă-n icoane, chin ... nezugrăvit !!

Povestea puişorilor coloraţi

Aurora Luchian

Toţi copilaşii cuminţi,

Vioi, în obraji fierbinţi,

Cu năsucuri mititele,

Să ia loc pe scăunele,

Să le spun, minciună nu-i!

O poveste despre pui,

Nu gălbui, ci coloraţi

Ca florile. Ascultaţi!

Ţup, zvâcni un ou în sus,

Apoi rostogol s-a dus!

Două ude, nu de ploaie,

Ci de vopsea, o văpaie,

S-au tot îmboldit oftând,

Dispărând ca şi un gând!

Cinci, în rochiţe lila,

Cum este eşarfa mea,

Dându-şi coate cu mânie,

Au şoptit: -Ce grozăvie!

Ce ne-am face să fim pui,

Am mai fi minuni-gălbui?

- Vai, răcneşte unul mov,

Parcă-s vânătă, un clovn!

Vreau la mama, cloşcă-bună,

Sub aripă să mă pună,

Să ajung un cocoşel,

Pintenat şi voinicel!

Îi curg lacrimi pe obraji,

Făcând lac, poţi să te scalzi!

Ca Dunărea se prelinge,

Strop unit cu strop... Ce plânge!

Îl ridic cu mâna mea:

- Tare eşti drăguţ, aşa!

Credeţi că s-a potolit?

Nu ştiu cum s-a răsucit,

Şi-a zbugit-o suspinând,

Cu vopseaua şiroind,

Urmat de altele verzi,

Şi au dispărut! Mă crezi?

Unul strigă: - Ajutor!

Îşi agăţă un picior

În panerul de răchită.

Cu vestuţa răsucită

De atâta zvârcoleală,

Reuşi, ţâşnind afară!

Tiptil, Eden când priveşte

În paner, tiii, se cruceşte!

Căci măicuţa-ncondeiase

Multe ouă arătoase,

Iar acum pe fundul lui,

Mai e unul albăstrui.

Scărpinându-se la nas,

Ar pleca... Face un pas.

Dar se-ntoarce ca să ia

Oul, c-atât mai avea...

Dar sări ca şi un zmeu,

Şi s-a dus cu Dumnezeu!

.

aina o dezleg tot eu:

Toate au ajuns cu greu,

Sub o cloşcă protectoare,

Ce-i încălzi ca un soare,

Şi din ouă, vă miraţi?

Au ieşit pui coloraţi!

-------------------------

La final vă dau o veste,

Tot ce-am scris e o poveste!

Neimpliniri

Holly Winner

Caut lacrimi in pamant

Si nu pot gasi vreuna,

Am iubit mereu infrant,

Am cazut intotdeauna...

Caut lacrimi din iubiri,

Din iubiri care-au murit;

Si din crude amintiri

Chipul tau a rasarit...

Eu speram sa-nseninez

Chipul sumbru de durere,

Azi nimic nu mai visez

Totul este doar cadere...

Dar cred totusi in Iubire

Si intr-un izvor din lacrimi,

Venerez o amintire!

Cred si-intrun izvor de

patimi...!

nu face nod

Luminita Potirniche

incerc timid sa ma descurc,

itele fac noduri.

intre ghinioane posibile poduri

continua starea.

m-apuca disperarea

ca tot ce se limpezeste-ntr-un tarziu

devine opac.

imbratisez un copac

sa-ncerc sa ies din paienjenis.

pun bratele in jurul lui crucis

dar alti paianjeni tes

panze de neinteles

pe ratiunea mea.

ma scutur,ma chinui sa ma descotorosesc

de materia lipicioasa.

mi se pare ca am o atitudine sfioasa

fata de invadatori.

si nu reusesc

decat cand gresesc

sa fac fata strivirii.

sunt victima nepotrivirii

dintre a vrea si a face.

nici nu sunt dibace,

nici nu stiu sa fac

sculpturi migaloase-ntr-o gamalie de ac.

iau totul ca dat.

mie mi s-a mai si luat

dar pun totul pe seama destinului.

e timpul festinului

inconstientei devastatoare.

stau fata in fata cu o numaratoare

cu bile.

sau un abac.

numar pe puncte,

enumar pe degete.

momentan nesansa ar trebui sa pregete

dar n-a facut-o.

resemnarea mea n-a durut-o,

a facut-o eterna.

i-a dat putere.

sinceritatea mea emite mistere,

atrage delirul.

mai e putin si chiar si mie mi se rupe firul

de ata.

singura povata

e sa nu faci nod

unui timp ce nu mai poate face rod,

ci numai roade.

Lăsați-mă...

Aurel Chiorean

Lăsați-mă în vis să stau, să fiu

un vers sub ochii răi a lumii,

să fiu poem sub dorul tău, să știu

că nu-s strivit de adevăr...minciunii !

Lăsați-mă, să fiu mereu cuvânt,

păstrat ca adevăr, păstrat ca sens,

să nu fiu vorbă rătăcită-n vânt,

sau un răspuns ce nu l-ați înțeles!

Să fiu o vorbă, care-mi curge-n sânge,

să fiu culoare și să fiu din nou,

iubirea care veșnic nu se frânge,

sau liniștea din inimi, ca ecou.

Să fiu un vers și să mă scriu în rânduri,

ca să iubesc și în iubire să mă înalț,

să am și vise, toate păsări...cârduri,

lăsați-mă, va rog...un vers, să mă lăsați !