Andreea OFIŢERU
Cum era sistemul de învăţământ pe vremea comunismului şi ce au însemnat cei 25 de ani de la Revoluţie pentru educaţia din România?
Antrenorul olimpicilor din lotul naţional de matematică, profesorul Radu Gologan face o radiografie a sistemului românesc de învăţământ în cei 25 de ani de la Revoluţie. „Ministerul Educaţiei este înceţoşat de birocraţie şi de tot felul de lucruri care apar noi. De exemplu, ultimul scandal din învăţământ, cel cu copilul căzut în sala de sport. Tot aparatul asta a început să facă regulamente despre cum să se facă orele de sport şi cum să se desfăşoare. Asta era treaba şcolii, nu a ministerului!”, spune Radu Gologan pentru gândul. Deşi olimpicii pe care îi pregăteşte obţin aurul la concursurile internaţionale de profil, păstrând România pe podiumul naţiunilor, profesorul Gologan susţine că olimpiadele nu trebuie transformate într-un "sport de masă". "E important ca un copil să se pregătească intelectual şi să aibă cultură generală, iar dacă are nişte talente şi le poate descoperi mai târziu. Nu trebuie să transformăm acum olimpiadele şi concursurile într-un sport de masă”, spune Radu Gologan.
Radu Gologan
Care dintre sistemele de educaţie ale lumii este cel mai bun? Antrenorul olimpicilor la matematică, Radu Gologan spune că, deşi românii privesc spre modelul finlandez, acesta nu este cel mai bun exemplu. „După mine sunt două exemple bune: sistemul american şi cel german. Primul reuşeşte să-i dea competenţe minimale omului de pe stradă, şi cel german reuşeşte în permanenţă să refacă orice. Respectiv, dacă un copil la 15 ani nu are chef de şcoală şi merge la şcoala profesională, şi la un moment dat descoperă că e bun şi vrea să înveţe, se poate întoarce”, afirmă profesorul Gologan.
Îi pregăteşte şcoala pe elevi pentru viaţă? "Nu, categoric nu", răspunde Radu Gologan, care consideră că materiile ar trebui să fie mult mai aplicate. "Duceţi-vă într-un liceu bun şi filmaţi cu camera ascunsă şi veţi vedea că jumătate din copii stau cu telefonul şi fac tot felul de chestii pe internet, îşi trimit sms-uri, îşi verifică profesorul. N-ar trebui să includem asta în şcoală? Şcoala e o prelungire a jocului - are dreptate domnul Marcu s- multă vreme n-am fost de acord cu el", mai spune profesorul.
În interviu, Radu Gologan vorbeşte despre miniştrii Educaţiei, dar şi despre multele schimbări ale legii educaţiei care au avut loc după 1989. "O lege a educaţiei ar trebui să dureze cel puţin 10 ani", spune acesta.
reporter Andreea OFIŢERU:
Domnule profesor Radu Gologan, suntem la 25 de ani de la Revoluţie. Am trecut prin multe multe schimbări în toţi aceşti ani. Cum aţi caracteriza societatea românească la 25 de ani de la Revoluţie?
profesor Radu Gologan:
Evident că schimbarea a fost majoră. Şi a fost o schimbare pe care nimeni nu o preconiza atunci. Şi chiar generaţia mea care ajunsese la vârsta de mijloc a vieţii nu mai spera în schimbare.
reporter Andreea OFIŢERU:
Câţi ani aveaţi la Revoluţie?
profesor Radu Gologan:
Am împlinit 40 de ani imediat după aceea. Eram încă tânăr, foarte tânăr. Şi eu chiar am mai sperat până în ultimul moment că se schimbă ceva, deşi nu credeam, vedeam aşa ca un vis frumos, venit din altă parte. Sigur că s-a schimbat.
Numai că aşa cum nu credeam atunci, schimbările esenţiale s-au făcut extrem de greu. Vă aduceţi aminte de cei 20 de ani promişi, de care noi ne speriam că ar fi prea mulţi, au trecut 25 de ani şi cred că nu suntem nici în prima jumătate a schimbărilor care ar fi trebuit să apară în mentalitatea cetăţeanului, şi în general a unui popor, că de fapt despre asta este vorba.
reporter Andreea OFIŢERU:
Dumneavostră care aveaţi 40 de ani la Revoluţie cum v-aţi schimbat? Când aţi simţit că v-aţi schimbat?
profesor Radu Gologan:
E foarte complicat. Viaţa mea a fost până atunci o viaţă în care am fost duplicitar în relaţia cu societatea oficială. Părinţii mei proveneau dintr-o familie aşa zisă vechi burgheză, de intelectuali, e adevărat că la prima generaţie după ciobănit, dar erau intelectuali, şi avuseseră anumite funcţii în sistemul românesc dintre cele două războaie. Ştiam că n-am voie să fac altceva decât să învăţ ca să pot să mă realizez.
Părinţiii mei n-au avut şansa să obţină o viaţă conform pregătirii lor. Şi atunci asta am făcut în primul rând, am fost foarte atent la ceea ce vorbesc şi la ceea ce fac astfel încât să răzbesc. Şi am răzbit. Până la urmă chiar şi politic am anumite funcţii în Partidul Comunist. Când am crezut că e o ocazie să fac ceva bun pentru grupul în care lucram am făcut-o fără nicio jenă. Am fost preşedintele studenţilor comunişti pe facultate. Şi nu cred că au rămas ceilalţi cu o impresie proastă pentru mine. Mi-am făcut treaba şi din punctul acela de vedere şi din punct de vedere profesional. Toţi anii aceia vedeam sistemul occidental, ca să nu-i spunem capitalist, ca o societate aproape perfectă. Şi asta era normal.
La noi totul mergea prost, nimic din ceea ce se vedea teoretic nu funcţiona. Pe când dincolo ştiam că e o societate într-un fel liberă, în sensul liberalismului, societatea funcţiona de la sine. Şi aveam impresia că asta înseamnă perfecţiunea în societate.
În ultimii 25 de ani am învăţat că nu e aşa. Este o variantă, dar societatea trebuie corectată. Oamenii trebuie corectaţi. Nu poţi să laşi societatea liberă să se dezvolte singură. Probabil că într-o mie de ani se dezvoltă singură, dar tot prin corecţie. Şi probabil că asta e problema noastră.
reporter Andreea OFIŢERU:
Aici vă referiţi la corupţie şi la legile pe care ar trebui să le avem?
profesor Radu Gologan:
Da, la mentalitatea omului de rând care încă crede că acolo sunt sacii de bani pe care cineva nu vrea să-i dea. Şi aici e vorba de mentalitatea privind corupţia mare, până la problemele învăţământului, până la nivelul de educaţie la al celor care conduc, dar au rămas la nivelul acelor ani. Poate chiar mai prost.
Gândiţi-vă totuşi că pe vremea lui Ceauşescu responsabilii de finanţe, nu vorbesc de ministru, erau persoane extraordinar de bine pregătite din punct de vedere al bugetului României. Şi acum sunt chemaţi oamenii pregătiţi în vremea aceea să repare ce strică ei.
reporter Andreea OFIŢERU:
După cum ştiţi, în 25 de ani am avut 19 miniştri ai Educaţiei. Cum s-a schimbat educaţia?
profesor Radu Gologan:
Aici foarte mulţi din generaţia mea care au fost legaţi de educaţie şi de cercetare, şi am avut şi copii în perioada respectivă, şi am făcut şi noi şcoală în perioada respectivă, o spunem la unison că schimbări trebuiau făcute, dar toate încercările astea de schimbări majore nu au făcut decât să schimbe învăţământul.
Începând cu reforma lui Marga, care a fost cea mai bună intenţie de a rezona cu învăţământul occidental, respectiv cu învăţământul german, toate nu au făcut altceva decât să bulverseze educaţia. Sigur, fiecare ministru a avut până la urmă câte o idee bună, dar mai bine nu faci nimic decât să ai riscul de a strica, ceea ce s-a întâmplat de fapt.
reporter Andreea OFIŢERU:
Care dintre miniştrii Educaţiei vi s-a părut că ar fi cel mai bun?
profesor Radu Gologan:
Deşi ştiu foarte bine că n-a iubit deloc matematica şi învăţământul matematic, probabil că Marga a fost cel care a vrut să facă cea mai bună reformă. Nu ştiu Funeriu în ce măsură a făcut asta, a avut nişte idei bune, dar nu ştiu cât de pregătit era să le facă în datul românesc. Remus Pricopie mi s-a părut un om care avea idei foarte bune şi era totuşi pregătit pentru aşa ceva. Poate că e singurul ministru care a făcut şcoală ca să fie ministru, dar din punct de vedere politic nu a putut să facă, conducerea este în altă parte bănuiesc.
reporter Andreea OFIŢERU:
Toată lumea se plânge că educaţia are nevoie de bani – de 6% din PIB şi că reforma nu se poate face fără bani. Dumneavostră cum vedeţi lucrul acesta?
profesor Radu Gologan:
Asta e relativ, pentru că 6% din PIB pentru învăţământ în România înseamnă ceva, în Germania înseamnă cu 15% mai mult. Nu cred că neapărat asta este problema, ci felul în care se canalizează banii. Culmea este că una dintre cele mai bune realizări ale învăţământului românesc în ultimii 25 de ani este că s-au construit câteva sute de săli de sport. Din păcate, nu se folosesc. Dacă ar fi venit la pachet cu un sistem de educaţie sportivă obligatorie de trei ore pe săptămână pentru fiecare copil, şi dacă de la ora cinci după masă n-ar sta în sălile alea nişte burtoşi din oraş ca să joace fotbal ar fi perfect. Orele de sport ar trebui să se facă în săli. Aia a fost o măsură bună.
O altă măsură bună a fost cea cu manualele. Din păcate, s-a transformat într-o industrie ca la uşa cortului, de piaţă. Sunt sute de variante, erau suficiente două-trei.
Alt sistem bun a fost acea ierarhizare a şcolilor, a liceelor, a şcolilor profesionale, în funcţie de care să primeşti bani.
Sau o încercare de a stăvili inflaţia aceasta de profesori universitari. Dar din păcate s-a ajuns în partea cealaltă.
Acum este o inflaţie birocratică ceva de nedescris. Adică să reacreditezi, după mine, cea mai bună secţie de inginerie din ţară - Facultatea de Calculatoare din Bucureşti - trebuie să faci tot atâtea tone de hârtii ca ultima instituţie din Universitatea din Călimăneşti. Nu se poate! Nu cred că se întâmplă undeva în lume ca o facultate care produce intelectualii de IT, cei mai buni şi cei mai valoroşi din ţară, să controlezi şi să faci să scrie fiecare profesor 200 de pagini de rapoarte şi tabele ca să fie reacreditate această facultate, despre care toată lumea ştie că e cea mai bună din ţară.
reporter Andreea OFIŢERU:
Pe de altă parte, România are mulţi olimpici, la fiecare concurs internaţional elevii români obţin medalii, dar la bacalaureat stăm foarte prost. De ce am ajuns în această situaţie? E vorba despre elevi sau şi despre profesori?
profesor Radu Gologan:
Poate că asta a fost scopul meu principal în ultimii 15 ani să pregătesc olimpicii şi în special olimpicii din matematică. Părerea în privinţa asta mi-am schimbat-o foarte mult.
Dacă la început credem că excelenţa la nivelul ăsta este cea mai bună, acum am ajuns la concluzia că cel mai bine este ca copilul să se pregătească intelectual şi la cultura generală foarte bine, şi dacă are nişte talente şi le poate descoperi mai târziu, nu trebuie să transformăm acum într-un sport de masă olimpiadele şi concursurile.
Şi uitaţi că se vede. O să vedeţi când se premiază olimpicii, câţi dintre aceste sute de copii reprezintă într-adevăr excelenţă pentru carte, pentru că acolo sunt tot felul de concursuri care au fost transformate în mari olimpiade naţionale, de nu ştiu ce limbi s.a.m.d. Trei sferturi dintre ei nu este viitorul educaţiei.
Şi atunci trebuie să avem grijă, mai bine facem un sistem educaţional care să construiască adevăraţi intelectuali, să construiască oameni care înţeleg ce se întâmplă în societate şi care poate mai târziu ar trebui să devină specialişti. Aşa cum fac americanii. Specialitatea nu ţi-o alegi la 18 ani, ci după ce ai studiat, sau eventual după ce ai stat 2 ani acasă, ai urcat pe munţi, ai vizitat China, Tibetul, după ce ţi-ai făcut o filosofie şi după aia zici hai să fac masterat în nu ştiu ce. Sunt cazuri, acum este un matematician argentinian care face senzaţie, care la 30 şi ceva de ani s-a apucat să rezolve nu ştiu ce problemă extraordinară. I-a plăcut teoria numerelor şi a ajuns să rezolve problema pe care alţii nu au reuşit să o rezolve în 40 de ani.
reporter Andreea OFIŢERU:
Credeţi că este o problemă de sistem?
profesor Radu Gologan:
E o problemă de sistem şi din păcate noi nu mai facem asta. M-am uitat şi eu pe CV-urile celor propuşi la educaţie, să văd şi eu cine e ministrul Educaţiei. Nu vreau să-l acuz, CV-ul este exemplar, dar sunt adăugate acolo o groază de lucruri care sunt nesemnificative, tot felul de cursuri, care au durat două după mese.
reporter Andreea OFIŢERU:
Nu ştiu să-şi scrie CV-ul...
profesor Radu Gologan:
Păi, toţi fac aşa. Uitaţi-vă şi la primul ministru, că iniţial şi-a pus în CV toate cursurile de la Torino şi de nu ştiu unde, la care s-a dus într-un weekend şi a venit cu diplomă. Asta înseamnă şcoală? Şcoală înseamnă să mergi măcar un semestru la nişte cursuri, să faci nişte lucrări practice, să dai un examen. Asta înseamnă şcoală. Sau măcar şcoala vieţii şi să arăţi uite, domnule, am făcut asta. Sau să ai un inginer care să spună uite, domnule, am avut invenţia asta care a luat aurul la salonul cutare. Păi, după mine, ăla e prfesor universitar, poate să-i lipsească cursurile de marketing.
reporter Andreea OFIŢERU:
Dacă aţi fi ministru al Educaţiei ce măsuri aţi lua? Ce aţi schimba?
profesor Radu Gologan:
În primul rând, categoric, n-aş accepta aşa ceva. Doar să fie o situaţie naţională la care să intervină patriotismul meu şi să trec peste nişte principii. Aş răspunde în primul rând aşa cum a spus Moisil dacă ar fi ministrul învăţământului: l-aş desfiinţa.
Este un aparat birocratic imens, nu numai la Ministerul Învăţământului. Dar cu cât sectorul de activitate şi răspândirea activităţii unui domeniu în teritoriu e mai mare cu atât aparatul birocratic de la centru este mai mare.
Deci, eu nu cred că Ministerul Finanţelor funcţionează mai bine decât Ministerul Educaţiei în privinţa bugetului.
Însă, Ministerul Educaţiei este înceţoşat de birocraţie şi de tot felul de lucruri care apar noi. Deci vedeţi şi dumneavostră, apare un scandal în învăţământ cum a fost ultimul cel cu copilul căzut în sala de sport. Tot aparatul asta a început să facă regulamente despre cum să se facă orele de sport şi cum să se desfăşoare orele de sport. Asta era treaba şcolii!
reporter Andreea OFIŢERU:
Ce le spuneti elevilor şi olimpicilor despre perioada comunistă atunci când vă întreabă despre această perioadă?
profesor Radu Gologan:
Copiii în general provin din familii care au digerat bine perioada respectivă şi au ştiut să le explice copiilor ce a fost. Adică nu întâlnesc, aşa cum mai întâlnesc printre studenţi, copii care habar n-au despre ce a fost. Eu le spun că trebuie să fie foarte atenţi şi că trebuie să-şi cunoască foarte bine istoria şi să ştie că orice exagerare, mai ales care poate avea repercursiuni asupra unui întreg sistem, este extrem de periculoasă. Avem şi copii care gândesc, poate din infatuarea pubertăţii sau a tinereţii, şi încep să aibă primele idei foarte de stânga. Am întâlnit şi cazuri în care spun că Ceauşescu a fost cel mai bun conducător, le-am interzis aşa ceva şi le-am zis să se ducă să citească şi cartea asta, şi să vorbească cu părinţii. Sigur că poţi să spui că Ceauşescu a fost un om nativ inteligent şi a profitat de sistem eliminându-i pe ceilalţi, dar ca să nu mai înţelegi că ai trăit o vreme în care totul era înceţoşat… eu aşa am trăit ultimii ani din Ceauşescu. Mi se părea că totul era cum a fost luna asta, fără soare afară, deşi era soare afară.
reporter Andreea OFIŢERU:
Le spune şcoala suficient copiilor despre perioada comunistă?
profesor Radu Gologan:
Nu, şcoala nu le spune suficient nici un punct de vedere istoric după părerea mea. Încă se greşeşte, am rămas la fel. Depinde foarte mult de profesori. Unii laudă perioada dictaturii lui Antonescu din anumite motive, alţii au vederi în care spun uite era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, că s-au construit case, s-au tot felul de argumente din astea care nu fac parte dintr-un sistem de gândire corect. Şi se spune foarte puţin.
De exemplu, în anii de după liceu am crezut în permanenţă că Antonescu a fost un element pozitiv al istoriei noastre. Şi chiar mă mândream cu un erou. Sigur, există momente în care el a fost acolo unde trebuie şi a rezolvat nişte probleme, dar ceea ce s-a întâmplat după, şi consecinţele asupra istoriei noastre, sunt nefaste. Deci, trebuie să recunoaştem. Şi încet, încet am descoperit şi lucruri care s-au ascuns. Sigur că şi alţii ar trebui să recunoască că nu numai noi am fost ceilalţi, ci acea educaţie antisemită şi ultra naţionalistă n-a venit din România. Militarii din vremea aia din Franţa şi din Anglia la fel erau educaţi, şi Antonescu a trecut pe acolo.
La fel Ceauşescu, s-a trezit în ultima parte a vieţii, probabil că a fost în permanenţă un naţionalist român, dar la început accepta tot felul de compromisuri, inclusiv naţionale.
reporter Andreea OFIŢERU:
Acum cum vi se pare naţionalismul?
profesor Radu Gologan:
Acum nu ştiu. În orice caz nu mi-a plăcut felul în care naţionalismul şi suntem mândri a făcut parte din propaganda electorală.
Mie mi-a plăcut mult mai mult ceea ce mi-a spus preşedintele de onoare a Forumului German din România, domnul Philippi, coleg cu tata de şcoală, a plecat în anii 60-70 în Germania şi s-a întors să fie pastor la Braşov în anii 70. Se pare că Iohannis este unul dintre produsele lui.
Întâmplător, cred că prin august, mi-am adus aminte de copilăria mea la Sibiu, de colegii mei germani, şi am scris un text pentru Dilema Veche şi m-am dus să îl duc lui Philippi şi m-a întrebat dacă vrei să faci vreo propagandă electorală în favoarea lui Iohannis. Zic nu, cum să fac, am scris un text cu amintirile noastre. Şi-mi spune Iohannis nu este candidatul Forumului German, Iohannis este român, te rog să înţelegi bine Iohannis este român. Chestia asta m-a impresionat foarte tare.
reporter Andreea OFIŢERU:
Oamenii care au trăit perioada aceea spun că profesorii din ziua de azi trăiesc mai prost decât în comunism. Ce ar trebui schimbat pentru ca statutul lor să se schimbe în societate?
profesor Radu Gologan:
Dacă în permanenţă se spune şi se demonstrează că profesorul este prost plătit, că vine la şcoală îmbrăcat modest, că nu vine la şcoală că n-are bani să vină la şcoală. Problema naţională este asta: demnitatea profesorului. Îmi aduc aminte că la Braşov exista Casa Profesorului, profesorul când ajungea în 1920 să predea la „Andrei Şaguna” primea casă unde stătea cu toată familia, şi servitorul şcolii era şi cel care ajuta în casă.
reporter Andreea OFIŢERU:
Nu s-a ajuns la situaţia asta şi din cauza profesorilor şi a reprezentanţilor lor?
profesor Radu Gologan:
Ba da. Sigur că sunt unii care n-au ce căuta în sindicate, dar sunt unii şi care au un limbaj corect şi se vede că au experienţă. Nu ştiu ce să spun, e un concurs de împrejurări: noi vă plătim prost, copiii devin şi ei dezinteresaţi, hai să ne jucăm de-a şcoala şi după aia să spunem că n-a ieşit nimic. Eu cred că dintotdeauna în învăţământ au fost persoane care au făcut mult peste ceea ce le oferea sistemul. Şi acum sunt foarte mulţi.
reporter Andreea OFIŢERU:
Mulţi spun că, în comparaţie cu perioada asta, înainte de 1989 profesorii erau mai bine văzuţi şi mai respectaţi. Cum comparaţi cele două perioade?
profesor Radu Gologan:
Sigur era mai bine văzut. O dată era sigur că e intelectual, erau mai puţini intelectuali decât acum, nu erau atâtea facultăţi câte au fost în 20 de ani, de au triplat numărul de aşa-zişi intelectuali. În al doilea rând, este problema cu salarizarea. Şi în al treilea rând, cred că e o disoluţie în sistem. Vă dau un exemplu, e clar că s-a petrecut ceva important la nivelul modului de a se construi logica copilului, a modului de a interacţiona cu realitatea. Ori sistemul de învăţământ a rămas învechit la chestia asta. El nu reuşeşte să acceseze acest nou mod de gândire, acest nou mod de a formula judecăţi, de a fotografia lumea.
reporter Andreea OFIŢERU:
Vi se pare că la 25 de la Revoluţie, şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru viaţă?
profesor Radu Gologan:
Nu, categoric nu.
reporter Andreea OFIŢERU:
Ce ar trebui să facă?
profesor Radu Gologan:
Să reformeze complet această legătură dintre şcoală şi realitate. După părerea mea se fac nişte greşeli. Una este: şcoala în primul rând trebuie să-i formeze gândirea copilului, deci să-i dea suficiente posibilităţi de a-şi crea aşa numite subrutine-ca la computer- pe care să le folosească în diverse moduri silogiste să le spunem, şi astea trebuie să vină cu sutele. Dar astea nu vin din hai să facem exerciţii, ci din hai să facem antrenamente la diverse obiecte cu diverse probleme. De exemplu, la matematică să facem în clasa întâi şi a doua zeci de probleme de aritmetică, în care să putem să punem în imagine nişte relaţii, la istorie să-l facem pe copil să facă nişte legături, la geografie să-l învăţăm cum se poate uita pe internet ca să găsească exact ce-i trebuie- vrea cele mai frumoase locuri din lume, vrea cel mai înalt munte- nu trebuie să memoreze, dar să facă exerciţii cu asta. Duceţi-vă într-un liceu bun şi filmaţi cu camera ascunsă şi veţi vedea că jumătate din copii stau cu telefonul şi fac tot felul de chestii pe internet, îşi trimit sms-uri, îşi verifică profesorul. N-ar trebui să includem asta în şcoală? Şcoala e o prelungire a jocului- are dreptate domnul Marcus- multă vreme n-am fost de acord cu el.
reporter Andreea OFIŢERU:
Aţi văzut că zilele acestea se vorbeşte tot mai mult de digitalizarea şcolii. În condiţiile actuale în cât timp putem face lucrul acesta?
profesor Radu Gologan:
Ar trebui să pregătim profesorii să ştie să facă lucrul acesta. Acolo e problema mare. Şi paşi înainte s-au făcut, acum cinci ani de zile mai mult de jumătate din profesori aveau fobie de calculator. Faptul că au fost implicaţi în această birocraţie proastă, imensă, care face ca în loc să predea să facă fişe şi tabele şi proiect didactic şi raportări, totuşi ceva bun a ieşit din asta: au învăţat să lucreze la calculator.
reporter Andreea OFIŢERU:
Care sistem de educaţie este mai bun? Noi ne uităm foarte mult spre modelul finalandez de educaţie.
profesor Radu Gologan:
Cred că este o marotă. M-am şi uitat cam care sunt rezultatele învăţământului finlandez. În nicio privinţă nu excelează în vârfuri, ei sunt nişte executanţi. Întâmplător îl cunosc bine şi pe cel care se ocupă de tot sistemul de concursuri de matematică din Finlanda, care şi acelea sunt lăudate, şi mi-a spus: Domne este o prostie, noi suntem revoltaţi că sistemul nostru nu mai funcţionează, este o grădiniţă cu colorat continuu cărţi. E adevărat, familiile se implică, totul de curat, nu există inspectorate, nu există decât comunitatea care controlează, dar pulsul sistemului nu e bun. La nicio olimpiadă internaţională Finlanda nu trece de locul 40. Sigur, noi trecem de locul 10 de foarte multe ori, dar asta nu înseamnă că învăţământul nostru e mai bun decât cel finlandez, dar nu cred că e exemplul cel mai bun. După mine sunt două exemple bune: american şi german. Sistemul american care reuşeşte să-i dea competenţe minimale omului de pe stradă, şi cel german care reuşeşte în permanenţă să refacă orice, adică dacă copilul la 15 ani nu are chef de şcoală şi se duce la şcoala profesională, şi la un moment dat descoperă că e bun şi vrea să înveţe, se poate întoarce.
reporter Andreea OFIŢERU:
Aţi văzut scandalul manualelor de anul acesta, când elevii de clasa I au început şcoala fără manuale. Cum erau manualele pe vremea comunismului?
profesor Radu Gologan:
Atunci nu manuale se construia greu şi era unul singur pentru fiecare obiect, şi cele două - trei persoane care răspundeau de acest manual îl construiau în timp, fără heirupisme. În 1979 când s-a decis schimbarea manualelor a durat un an jumătate până s-au făcut manualele. Sigur că n-am mai putea face lucrul acesta, pentru că pe vremea aceea totul era foarte teoretic.
Acum cei care spun că înainte era mai bine şi se învăţa mai mult greşesc, pentru că acum majoritatea informaţiei nu vine din şcoală, ci pe alte căi.
Problema este că trebuie să gestionăm această informaţiie, ca elevul să le cristalizeze, să vadă ce e bune de ştiu, ce nu-i bun de ştiut.
Am văzut manualele acestea electronice de matematică de la clasa întâi, dar după părerea mea nu sunt potrivite pentru copiii de şase ani. Este prea multă informaţie pe un s paţiu prea mic. Toţi au vrut să arate câte grafice se pot face. Păi, un copil din acesta, căruia îi fug ochii imediat, o să gândească că tot jocul de pe calculator e mai frumos.
reporter Andreea OFIŢERU:
După Revoluţie, unii au dat 20 de ani pentru democraţie. Dumneavostră câţi ani aţi dat deopotrivă democraţiei, dar şi educaţiei?
profesor Radu Gologan:
Eu aş vrea să mai trăiesc măcar 15 ani, dar cred că va fi nevoie de mult mai mult. Pentru educaţie nu contează neapărat anii, ci voinţa politicului, în sensul că politicul să-şi vadă de treabă. După părerea mea educaţia trebuie condusă de profesionişti şi lăsaţi în pace o vreme să vedem ce fac. Acum toată lumea se pricepe fotbal, educaţie, filme. Educaţia este o chestie grea şi nu se poate face prin colective largi care să vină cu propuneri. Îmi aduc aminte când Funeriu vroia să-şi implementeze noua lege a educaţiei şi făcea tot felul de întâlniri cu sindicatele, cu asociaţii, care ce erau vorbărie goală, toată lumea pleca fericită că a stat de vorbă cu ministrul, dar nu s-a folosit nimic de acolo. Şi acum se întâmplă la fel. Eu sunt convins că dacă Pricopie ar fi fost lăsat să facă ce voia el rezolva multe probleme ale educaţiei.
reporter Andreea OFIŢERU:
A schimbat legea educaţiei..
profesor Radu Gologan:
A schimbat, dar a schimbat el? A venit el cu ideea asta? Hai să fim serioşi! În momentul în care tu ai un ministru la care se vede că a promovat foarte repede, a avut o priză bună la studenţi, are doi copii de care se ocupă şi ştie ce se întâmplă în şcoală, păi asta deja e un atu. Sigur, e om politic şi a răspuns la comandă politică.
Dar asta e o mare prostie. De asta, un intelectual serios care a muncit în domeniul asta n-ar accepta să răspundă la comandă politică. Cum să faci aşa ceva? Eu mă şi mir uneori că sunt oameni de valoare care au acceptat să facă compromisuri, cum a fost comisia aia de plagiat a lui Ponta. Câţiva dintre oamenii lui Ponta care au semnat că nu e plagiat sunt oameni de valoare. Cum au putut să facă aşa ceva?
reporter Andreea OFIŢERU:
Momentul plagiatului lui Ponta ce a însemnat pentru dumneavoastră?
profesor Radu Gologan:
Pentru mine a însemnat orice rupere de acel personaj. Pentru mine violul intelectual are un nume - plagiat. În momentul în care ai făcut aşa ceva, la scară atât de mare, dispari din societate. El ar fi avut un mare atu atunci să spună Da domnule îmi pare rău, n-am înţeles, mă retrag şi într-un an de zile vă arăt că fac un doctorat ca lumea. N-a făcut asta, şi a tras în jocul asta pe foarte mulţi. Mie mi se pare un lucru de neiertat. Mă enervez de fiecare dată când mă gândesc la el, deşi omul mi-a fost simpatic.
reporter Andreea OFIŢERU:
Odată cu venirea unui nou ministru sunt anunţate şi schimbări pentru legea educaţiei. Care ar fi perioada în care o lege pentru educaţie să nu fie schimbată?
profesor Radu Gologan:
Mie mi s-a părut din start greşit faptul că scrierea legii de către Daniel Funeriu a însemnat atâtea pagini adăugate la legea educaţiei.
După părerea mea o lege a educaţiei nu trebuie să aibă mai mult de 20 de pagini, dar asta crează aparatul, şi fiecare pagină adăugată însemna o altă direcţie, alte instrucţiuni, şi alti inspectori.
După părerea mea învăţământul are 80% lucruri redundante, începând de la lege până la felul în care e reprezentat în teritoriu. O lege a educaţiei ar trebui să dureze cel puţin 10 ani.
Şi cu manualele la fel…. Americanii au cărţi de matematică scrise în anii '60 pe care nu le schimbă, ci mai adaugă nişte capitole semnificative din care copilul învaţă cum se aplică matematica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu