Grupaj de poezii (15)

Într-un colţ de sărăcie

Mihaita Macoveanu

Frigul năprasnic îngheaţă,

Tot ce îi iese în faţă

Pe-nserat, liniştea rece,

Îi face pe toţi să plece.

Pe o străduţă pustie,

Într-un colţ de sărăcie,

Şade, sufletul să-şi tragă,

O fetiţă scumpă, dragă.

A avut o zi mai grea,

Plânge, sărmana de ea,

Nu mai poate şi suspină,

Noaptea, curând, va să vină.

Un biet căţeluş, şi el,

Este singur singurel

Fetiţa-l cheamă la ea,

Să-l ţină-n braţe, de vrea.

Chiar fricos, de felul lui,

Vine, că-i al nimănui

Şi se cuibăreşte-n palme...

Ocrotit de frig, adoarme.

Peste noapte l-a învelit,

Ca pe un om l-a iubit...

Până ce n-a mai putut

Şi răpusă, a căzut.

Neaţa-n sloiul de fior,

Căţeluşul joacă-n par

Latră să ii mulţumească,

Încearcă să o trezească.

Nu trece mai mult de-un ceas,

Un băieţel, a ramas

Şi s-a aplecat, aproape...

Prea târziu să o mai scape.

Mulţimea, de curioşi,

Nu-i văd ochii trişti, frumoşi

Lumânări aprind, din ceară,

Îngeraşii, când coboară.

Scumpul căţeluş o aşteaptă,

Seară de seară pe stradă

Plâge-n dorul de fetiţă,

Ca omul la suferinţă.

Pe noi ne emineşti

Petre Violetta

Îi simt paşii, şoapte calde

În lumină să ne scalde

Versul lui mai ninge iar

Într-o zi din calendar...

Plânge piatra, vântul toarce

Eminescu se întoarce

Tu, Moldovă, fiu-ţi plânge

Versul tău cel scris cu sânge...

Mai deschide-i o fereastră

Pentru-o altă floare-albastră

Umbră deasă-aşterne-i azi

Printre tei şi printre brazi...

Sălciile-i plâng pe lac

Valurile mării-i tac

Şi la steaua cea de sus

E lumină, anii nu-s

''Că s-au dus ca clipele''

Şi-au rănit aripile...

Vino-n codrul înverzit

Că demult n-ai mai venit!

Cade frunza mai uşor

Când de tine ne e dor,

Înfloresc pe câmpuri maci

Când te uiţi la noi şi taci...

Versul tău ne ninge iar

Şi e doliu-n calendar

Printre stele străluceşti

Şi pe noi ne emineşti...

Apa

Iuri Iulian Lorincz

Nu cred în dogme

bisericile sunt făcute de muritori

Dumnezeu

nu doarme în ele

ascultă

pășește

iartă

lutul din care sunt făcut

are rădăcinile

stropite cu lacrimile pâinii

pentru care trudesc

pe cer

același soare

care-mi umple ochii anotimpurilor

zbor mă târăsc

și-mi caut apa botezului

ca pe-o rugăciune prinsă-n năvodul iubirii

Există un liman

Anne Marie Bejliu

spune-mi Doamne

că viaţa mea nu este punctul

care aleargă pe buza unui pahar

veşnic plin pe jumătate

şi că în fiecare dimineaţă

va trebui să-l umplu cu privirea inimii

pentru a nu deveni eu însămi

punctul care aleargă

pe circumferinţa unui cerc absurd

mai spune-mi Doamne

că există un trup de i

pe care îmi voi aşeza gândul

că iubesc

atunci când voi obosi să fiu

altceva decât fluture de foc

între două coloane de umbre

care-mi leagănă

fragmentele de prezent

între a fi

şi ruina mişcării finitului infinit

a unui sistem de bile imperfecte

spre niciunde spre nicăieri

spre nimic

să-Ţi mulţumesc Doamne

pentru încercările la care mă supui

cu fruntea plecată mereu

spre mocirla din care

ca un dar al privirii ai lăsat să răsară

lotusul

minunea cu o mie de petale

a gândului limanului fiinţei

A gândi ...

Sandu Alrox

Se simpte plutind o pană a cerului

şi eu visez o noapte roşie

în aer portocaliu cu părul tău castaniu

într-un miraj ce nu am găsit până acum.

florarul a închis deja cu livrările sale

iar eu nu-ţi pot aduce ceva draguţ.

și în pașii mei ușori simt inima grea,

urmăresc orizontul și vreau doar să ascult

mereu apusul de soare;

îl urmăresc printre câmpuri, văd un râuşor complice

în drumul multor seri, și în cele din urmă ating

nisipul de pe plajă,

slab sclipitor în lumina seri.

În sunetul valurilor

gândul la tine mă confundă

Pe valurile vieții mele mă uit la valuri,

gândesc totuşi că această iubire este prea mare

dar orişicum, a gândi e egal cu a iubi ...

Dezintegrare

Rodica Grindea

Azvârlită la marginea lumii

mă simt sălbăticiune încolțită

de câinii vagabonzi ai falsității

să-mi sfâșie și ultimele

zdrențe de gând

și-apoi târându-mă cu ușurință

până la porție infernului

dinlăuntrul profund al ființei

ce-a fost odinioară a mea

la-ndemâna vânătorilor de candoare

a ucigașilor ultimei speranțe

căreia nici un cântec

nu-i mai întinde

vreo șubredă punte

spre viața ce-și destramă drumurile

pierdute-fără-întoarcere

în disperarea cuvintelor.