miercuri, 17 decembrie 2014

Obscenitatea publica: Abuzurile comise de Andrei Marga si Andrei Muraru ar trebui sanctionate legal


Vladimir Tismaneanu






Andrei Marga si Andrei Muraru au lucrat impreuna pentru distrugerea ICR si IICCMER. Acestea sunt fapte, nu povesti. Oameni de exceptionala calitate au fost fortati sa demisioneze. Altii au ramas acolo pentru ca pur si simplu nu aveau cum sa reziste financiar, impreuna cu familiile lor, fara un job, dar se sufocau (si continua sa se sufoce) de rusine si de manie. Cei care au plecat prin demisie si-au urmat drumul, sunt ingretosati de miseliile comise. Jdanovista “Ordonanta de urgenta” privind ICR, un ucaz de un obscurantism netarmurit, trebuie anulata asa cum ii spune numele, in regim de urgenta. Ma intreb oare nu poate exista nici un fel de reparatie, juridica sau de alta natura, pentru abuzul asupra acestor doua institutii? Si mai ales asupra celor care au lucrat in ele? Toate minciunile, tot stresul, toata nedreptatea ar trebui sa se transforme intr-un proces colectiv, au lucrat cu aceeasi schema peste tot si acum profita ca oameni de admirabila calitate intelectuala si morala isi vad de treburile lor si nu mai stau sa ceara socoteala. Dar, ma grabesc sa adaug, intr-un stat de drept lucrurile nu ar trebui lasate sa treaca asa. Lichelelor trebuie sa li se dea o lectie.


Andrei Muraru a bombardat opinia publica, prin canale toxice gen Antena 3 si “cotidianul” lui Nisto-Romo-Rogojan (acesta din urma fost sef de cabinet al ultimului sef al securitatii, Iulian Vlad) cu pseudo-informatii despre fosta conducere a IICCMER (Stanomir-Tismaneanu-Vasile-Iacob), a sustinut, impreuna cu Dinu Zamfirescu, ideea anchetei DNA., a intoxicat corpul de control al PM Ponta cu tot felul de bazaconii.


Cand s-a dat NUP, acelasi Muraru n-a gasit de cuviinta sa iasa public si sa-si ceara scuze. In ce ma priveste, nu am cum sa uit ca a scris ca as fi abuzat de un salon VIP la venirea in tara, cand, cum stia foarte bine, era vorba de plecarea din tara, impreuna cu sotia mea care isi fracturase glezna si avusese operatie la Spitalul de Urgenta. Sotia mea se afla pe wheelchair, am solicitat sa fim lasati sa asteptam in acel salon. Dl Muraru stia foarte bine ca aveam dreptul legal sa beneficiez de salon (eram presedintele Consiliului Stiinfitic al IICCMER, pozitie de demnitar, numit de premierul Romaniei), n-am facut-o decat in conditiile triste amintite mai sus. La fel, au aparut informatii “scurse” din aceeasi directie care spuneau ca am stat cu familia la o vila de protocol. Locuisem la un hotel trei stele din Bucuresti.


Toti cei care au avut de-a face cu mine ori cu dl Ioan Stanomir, stiu cat se poate de bine ca am evitat orice privilegii. Acelasi lucru trebuie spus despre Cristian Vasile, Bogdan C. Iacob si sefii de departamente. Ceea ce nu i-a impiedicat pe unii sa verse peste noi toate ineptiile defaimatoare care puteau fi descoperite in inepuizabila hazna a ranchiunii eterne. Andrei Marga si Andrei Muraru mizeaza tocmai pe sincopele memoriei colective. Nu stiu daca l-au citit pe George Orwell, dar sunt in mod cert personaje izvorate din imaginatia marelui scriitor, functionari perfecti ai Ministerului Adevarului . Eu unul ma indoiesc ca dl Iohannis stie care este deprimantul traseu moral al consilierului sau personal.


Ar fi poate necesar sa se examineze (contra)performantele reale ale d-lui Muraru la IICCMER si relatiile nu tocmai netede cu Fundatia “Adenauer”. Dl Klaus Iohannis ar putea sa stea de vorba cu istoricii si politologii constransi sa ramana pe drumuri datorita regimului autocratic si incompetentei crase de care a dat dovada in fruntea IICCMER. Cat priveste ICR, fratele geaman al IICCMER-ului murariot, insasi invitarea lui Ion Iliescu si a lui Voican-Voiculescu la comemorarea revolutiei anticomuniste din decembrie 1989 tine de cea ce Andrei Plesu a numit obscenitate publica.



Precizare: In toata perioada cat IICCMER a fost condus de echipa Stanomir-Tismaneanu-Neamtu (apoi Vasile)-Iacob, o singura persoana a demisionat. Este vorba de cercetatoarea Iulia Huiu, desemnata acum, se pare, drept consiliera a d-lui Klaus Iohannis la Cotroceni. A facut-o imediat dupa numirea noii conduceri, lucra in departamentul care se ocupa de exil, fusese o colaboratoare apropiata a lui Dinu Zamfirescu, senior PNL. Motivul a fost ca se temea de o politizare a IICCMER. Cum se stie, o asemenea politizare nu a avut loc.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu